“Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.
„Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.
Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
„Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.
În 1998, odată cu celebrarea reuşitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreţii Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles şi Luciano Pavarotti, trasând noua ambiţie a ţării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.
La două decenii după, un cataclism economic pe care experţii îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupţiei şi scăderii preţului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbuşesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuaţi în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.
„Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliştilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O ţară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”
Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuieşte, care are 13 etaje, şi-a pierdut jumătate din rezidenţi ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat preşedinţia, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilaţi în Spania, Portugalia, Germania, Argentina şi Statele Unite. Preţul unei locuinţe de 180 de metri pătraţi a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – aşa-numitul socialism – ne-a terminat ţara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei ţări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.
„Nu au putut să-şi continue viaţa aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliştilor britanici casele rămase goale.
Organizaţia Naţiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghiţit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populaţia Venezuelei. Creşterea ratei criminalităţii şi decăderea oraşului fac ca după 6 seara maşinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg oraşul să fie pustiu.
Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise oraşul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat şi ei drumul mărilor, forţaţi de lipsa hranei, medicamentelor şi a locurilor de muncă, precum şi a sistemului public de transport aflat în prăbuşire şi hiperinflaţia despre care Fondul Monetar Internaţional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.
Criza prin care trece ţara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece ţara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliştii britanici când îşi lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.
Grădina botanică a oraşului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscaţi şi o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervaţiei Naturale UNESCO şi cândva una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale oraşului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.
Agenţia culturală a Naţiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până şi cactuşii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.
Lipsa investiţiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulţi ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situaţia. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienţii din spitale trebuia să îşi aducă propria apă.
Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajaţii citaţi de Reuters.
Chiar şi Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez şi-a lansat revoluţia bolivariană, şi-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, îşi aminteşte că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizaţia. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira ţara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.
În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină şi e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbuşit.
Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forţele de ordine au împuşcat opt oameni.
„Sunt câteva lucruri pe care nu le poţi distruge”, spune Ivanyi, care crede totuşi că vremurile bune se vor întoarce cândva.
Istoria unei prăbuşiri
Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.
Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.
În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.
Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.