Tag: stomatologie

  • Şcoala de HR pentru dentişti

    Asociaţia Dental Office Managers a fost creată în 2013, iar până în prezent a strâns aproximativ 400 de membri, manageri şi proprietari de clinici şi cabinete stomatologice din România şi Moldova. „Programul acoperă noţiuni de business planning şi stabilire de obiective, pentru o înţelegere mai profundă a afacerii medicale, informaţii teoretice şi practice despre întregul proces de recrutare, noţiuni legate de codul de etică al clinicii, noţiuni de legislaţie în domeniu, modalităţi de eficientizare a activităţii angajaţilor, dar şi de corelare a veniturilor cu performanţele fiecărui membru al echipei”, descrie Erika Ionescu Cioată, vicepreşedintele Asociaţiei Dental Office Managers (ADOM), structura programului lansat recent.

    Potrivit ei, acest program de management al resurselor umane este construit astfel încât să rezolve cel puţin o parte dintre problemele de retenţie a personalului medical şi nonmedical dintr-o clinică dentară. Acesta pune accentul în egală măsură pe recrutarea efectivă, cât şi pe partea de integrare a personalului, spune vicepreşedintele ADOM.

    Concret, în cadrul programului, participanţii învaţă, pe parcursul a două zile, etapele unui proces integral de recrutare, cum să recruteze corect medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar dintr-o clinică dentară. Ei au, de asemenea, acces la materiale şi informaţii certificate care îi vor ajuta, potrivit reprezentanţilor asociaţiei, la realizarea proceselor de recrutare şi de integrare. Totodată, în cadrul cursului, participanţii vor primi informaţii ce ţin de legislaţie, profiluri de post menite să asigure eficientizarea activităţilor angajaţilor şi sisteme de eficientizare a şedinţelor, cât şi instrumente de corelare a salariului cu indicatorii de performanţă. Cursul este destinat atât dental office managerilor (DOM) din clinicile dentare, proprietarilor de clinici, managerilor de resurse umane care îşi doresc să acceseze această piaţă, cât şi companiilor de recrutare care lucrează pentru diverse clinici stomatologice. Costul participării la program este de 530 euro pentru ambele zile ale acestuia.

    În ceea ce priveşte valoarea investiţiilor în program, acestea se ridică la circa 30.000 de euro, potrivit reprezentantei ADOM.
    Ideea lansării programului de resurse umane a venit ca urmare a întâlnirilor cu sute de manageri şi proprietari de clinici stomatologice, prin intermediul Asociaţiei Dental Office Managers, spune Erika Ionescu Cioată. „Am constatat că dincolo de tendinţa de fluctuaţie a personalului medical şi nonmedical, foarte multe echipe nu reuşesc să îşi păstreze stabilitatea din cauza unui proces de recrutare necorespunzător”, descrie ea unul dintre motivele pentru care au sesizat necesitatea programului. Potrivit vicepreşedintelui ADOM, principala problemă identificată este lipsa integrării sau dezvoltarea unui sistem incorect de integrare a personalului. „Oricât de bine este organizat sau promovat un business medical, fără stabilitatea echipei, fără motivarea permanentă a acesteia, clinica nu se poate dezvolta”, observă ea.
    Principalele probleme identificate sunt: corelarea aşteptărilor personalului intervievat cu beneficiile oferite de clinicile stomatologice, neonorarea interviurilor programate şi fluctuaţia personalului de suport, mai exact cea a asistenţilor şi a personalului din recepţie.

    În acest context, reprezentanţii asociaţiei spun că au lucrat mai bine de un an la construirea acestui program, încercând să găsească cele mai eficiente căi de a corecta aceste anomalii care apar în piaţă.

    „Problema majoră în procesul de recrutare este, de fapt, sistemul de integrare, adesea inexistent sau realizat incorect, fapt ce duce la eşecul recrutării pe termen mediu, menţinerea unui angajat fiind între 9 şi 12 luni. Cu alte cuvinte, în acest domeniu se pune foarte mult accentul pe prima parte a procesului de recrutare, iar integrarea lipseşte adesea, ducând la creşterea fluctuatiei de personal. În cazul personalului de suport, doar 70% dintre angajaţi finalizează întregul proces de integrare, iar 30% dintre aceştia întrerup colaborarea în primele trei luni de la angajare”, spune vicepreşedintele ADOM.

    Conform datelor colectate de Dent Estet, unul dintre iniţiatorii programului, odată cu introducerea sistemelor complexe de recrutare şi integrare retenţia personalului de suport a crescut cu 30% în primii doi ani de zile de la angajare. Totodată, sistemele de motivare psihologică au crescut eficienţa de lucru a personalului cu 20% în ultimul an.

    Programul este dezvoltat exclusiv de Asociaţia Dental Office Managers (ADOM) şi se alătură celorlalte programe de training destinate clinicilor stomatologice, precum Şcoala Dental Office Managers sau cursul destinat personalului din recepţie, Front Desk Officer. Informaţiile oferite au la bază experienţa grupului Dent Estet, lider de piaţă în domeniul serviciilor stomatologice în România. Reprezentanţii ADOM au început să lucreze la programul de Managementul Resurselor Umane pentru clinicile dentare în urmă cu doi ani, iar primele materiale au fost create la începutul anului 2017. 

    O parte din trainerii implicaţi în acest program sunt angajaţi ai operatorului de servicii stomatologice Dent Estet, parte a grupului Medlife. În prezent, Dent Estet cuprinde opt clinici stomatologice, cu 44 de unităţi, pe o suprafaţă totală de 2.500 de metri pătraţi, două săli de chirurgie, două centre de radiologie digitală şi 86 de medici stomatologi. Compania a finalizat anul trecut cu afaceri de 8,5 milioane de euro, în creştere cu 30%, protetica şi implantologia dentară având cele mai mari contribuţii în evoluţia businessului, potrivit ZF. Cifra de afaceri totală a pieţei se ridică la 1 miliard de lei şi un profit de 170 de milioane de lei la finalul anului 2018, când a fost realizat ultimul studiu oficial referitor la valoarea acesteia.Totodată, remarcă reprezentanţii asociaţiei, citând informaţiile Institutului Naţional de Statistică, în România avem 1 medic dentist la 1200 de locuitori.


    CONTEXT:
    Activitatea din multe clinici şi cabinete stomatologice este îngreunată de fluctuaţia de personal: potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Dental Office Managers (ADOM), 9 din 10 clinici dentare reclamă dificultatea procesului de recrutare, integrarea personalului, dar şi fluctuaţia sa.

    DECIZIE:
    Lansarea unui program de management al resurselor umane înclinicile stomatologice.

    CONSECINŢE:
    Corectarea anomaliilor referitoare la personalul din aceste clinici şi valorificarea potenţialului de dezvoltare al fiecărui furnizor privat de servicii stomatologice.

  • Au pornit cu un cabinet la parterul unui bloc şi azi conduc o clinică de tip boutique ce le aduce 200.000 de euro

    La scurt timp după ce au finalizat studiile de medicină dentară în Bucureşti, Klodian şi Monica Hazizi au păşit treptat pe calea antreprenoriatului. Cu patru ani în urmă au pus bazele unui cabinet mic, cu două scaune, la parterul unui bloc, spaţiu care după o vreme a devenit neîncăpător pentru aspiraţiile lor, iar anul trecut s-au mutat în actuala locaţie. ”La un moment dat, am simţit nevoia de a trece la nivelul următor, pentru a le putea oferi pacienţilor mai mult. De aici a apărut necesitatea de a avea mai mult spaţiu pentru extindere şi evoluţie“, povesteşte Klodian Hazizi.

    în prezent, Denttaglio Clinic este o clinică ce dispune de ”toate facilităţile necesare pentru a trata orice fel de cazuri, la orice nivel de complexitate“, spune Monica Hazizi. Mai exact, clinica are patru săli de tratament, laborator dentar propriu, centru de imagistică, studio foto-video, bloc operator pentru microchirurgie şi un centru de cursuri. Conform spuselor Monicăi Hazizi, Denttaglio Clinic are, în medie, 300-350 de pacienţi lunar, atât din ţară, cât şi din străinătate, care au avut intervenţii simple, dar şi intervenţii chirurgicale dintre cele mai complexe. ”Pacienţii noştri înţeleg că stomatologia este un domeniu în care «ieftin» te costă enorm, cu implicaţii majore pentru sănătate. Prin urmare, pacienţii noştri sunt oameni care înţeleg importanţa atenţiei la detalii, a calităţii serviciului medical. Vor să afle planul de tratament şi pun întrebări ca să îl înţeleagă, să ştie care sunt implicaţiile şi să se asigure că vor obţine rezultate de lungă durată“, spune Klodian Hazizi.

    De asemenea, fiecare pacient primeşte un tratament ”în echipă“, cu planuri de tratament individualizate. Spre exemplu, în funcţie de complexitate, un caz poate avea nevoie de endodont (tratamente de canal), ortodont (alinierea dinţilor şi probleme de articulaţie sau muşcătură), chirurg (probleme ce ţin de microchirurgie, implanturi dentare sau tratamente paradontale), anestezist (sedarea pacienţilor în cazurile de anestezie generală); pentru servicii de protetică estetică şi restaurativă avansată colaborează cu un specialist din Germania. Cele mai solicitate servicii stomatologice sunt, de altfel, implanturile dentare, faţetele/coroanele ceramice şi aparatul dentar, deoarece ”oameniii vor, în general, un zâmbet frumos şi sănătos“, declară Monica Hazizi.

    La începutul acestui an, clinica a implementat conceptul de stomatologie digitală – o abordare modernă ce implică simplificarea timpilor de execuţie, mai puţine vizite la clinică pentru pacient, dar şi predictibilitatea şi precizia crescută în execuţia manoperelor, declară antreprenorul. Spre exemplu, confecţionarea unei lucrări în varianta clasică – şlefuit, amprentă, etape de laborator, cimentat – este înlocuită de modalitatea digitală, prin care dintele şlefuit este amprentat optic; se alcătuieşte un model digital şi apoi se proiectează pe calculator lucrarea protetică. Pe de altă parte, filosofia clinicii este una de tip boutique, ce oferă ”servicii rezonabile ca preţ, nu ieftine, unor oameni care caută un mediu ambiant bun şi doctori specializaţi, care să fie empatici, cu care să aibă o chimie“, spune Klodian Hazizi. ”Cei mai mulţi au un nivel de educaţie ridicat şi vor servicii medicale corecte. Avem şi pacienţi care plătesc în rate, avem chiar şi pacienţi pentru care facem noi concesii financiare“, completează şi Monica Hazizi.

    2017 a fost ”anul retehnologizării“, perioadă în care s-au făcut investiţii de circa 150.000 euro euro. O parte din bani s-au dus către achiziţionarea noii tehnologii 3 Shape, prin care se pot realiza digital tratamente dentare, de la simple obturaţii ceramice până la implanturi ghidate digital, urmând să completeze achiziţiile cu echipamente de laborator dentar propriu, prin intermediul căruia vor colabora cu medici din Germania. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, ”aceasta este incomparabil mai mare faţă de ceea ce aveam în cabinetul cu două scaune. într-adevăr, sunt incomparabile câştigurile, dar şi costurile“, spune Monica Hazizi. Iar drumul de la primii paşi spre antreprenoriat a fost pavat până în prezent cu multe momente grele, multe suişuri şi coborâşuri, precizează Klodian Hazizi. ”Au fost momente de cumpănă, în care ne-am întrebat dacă e bine să facem asta sau cealaltă. Am fost mereu prudenţi în a ne extinde mai mult decât ne puteam permite. De aceea, am cerut, când am considerat necesar, ajutor specializat în domeniul financiar“, adaugă acesta.

    însă un minus al pieţei locale des comentat de profesioniştii în domeniu este punctat aici şi de doctorul Klodian Hazizi. ”Lipsa prevenţiei, lipsa banilor şi lipsa de informare fac ca pacienţii români să ajungă la medicul dentist abia în momentul în care simt durere, iar tratamentul aplicat de specialist este unul costisitor şi de lungă durată“, precizează acesta. Pe de altă parte, turismul medical aduce plusuri în afacerilor dentiştilor antreprenori deoarece în România pacienţii străini beneficiază de preţuri accesibile la o calitate a serviciilor comparativă cu cea din alte ţări. ”în momentul în care pacienţii se hotărăsc să apeleze la acest gen de servicii, îşi doresc planuri complexe de tratament care să le rezolve toate problemele. în clinica noastră, avem pacienţi care îşi doresc deopotrivă să îşi petreacă vacanţa în România şi să îşi trateze dinţii“, spune Monica Hazizi. Cele mai populare servicii stomatologice cerute de pacienţii străini sunt implanturile, coroanele şi obturaţiile de canal, precizează medicul.

    Klodian şi Monica Hazizi au absolvit Facultatea de Stomatologie în 2002, la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila“ din Bucureşti, el fiind specializat în endodonţie şi estetică dentară, iar ea în ortodonţie şi ortopedie dento-facială. Se declară pasionaţi de fotografie şi de călătorii, dar şi optimişti în tot ceea ce fac. ”Un mare om pe care noi îl admirăm a spus: «în antreprenoriat chiar nu au ce căuta pesimiştii». Cred că tărie acest lucru deoarece sunt o mulţime de obstacole pe care le întâmpini, dar pe care nu le vei depăşi decât cu o doză bună de optimism şi gândire pozitivă. Viziunea este cea mai importantă calitate a unui antreprenor, pe lângă cunoaşterea domeniului de activitate, perseverenţă şi spirit de luare a deciziilor“, încheie Klodian Hazizi.

    Piaţa serviciilor stomatologice din România a ajuns la sfârşitul anului trecut la o valoare estimată de un miliard de lei şi un profit care depăşeşte 170 de milioane de lei, înregistrând o creştere de aproximativ 36%, comparativ cu 2015, conform unui studiu al furnizorului de instrumente de management al riscului comercial CreditInfo România, furnizor de instrumente de management al riscului comercial. Potrivit acestui studiu, doar anul trecut au intrat pe piaţă aproape o mie de firme noi care au deschis clinici şi cabinete stomatologice.

    Piaţa este dominată de companiile private care în prezent deţin peste 90% dintre clinicile şi cabinetele stomatologice din România, mai exact peste 4.300 de companii care au aproape 10.000 de angajaţi. Stomatologia este şi una dintre specializările cele mai căutate de viitorii medici, care speră să-şi deschidă propriul cabinet. în Bucureşti se află cele mai multe firme care activează în domeniul stomatologic, peste 1.300 unităţi, şi doar în ultimii doi ani şi-au început activitatea aproape 300 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete. De asemenea, costurile pentru serviciile medicale stomatologice din România sunt cu până la 70% mai mici decât în ţările din Occident, comparând aceleaşi tipuri de materiale şi servicii.

     

  • Tot ce trebuie să ştii despre Black Friday 2017. Lista cu participanţi şi ce discounturi oferă

    Black Friday începe la Fashion Days în seara de 16 noiembrie şi va continua pe durata întregii zile de 17 noiembrie, în aplicaţia de mobil şi pe website. Anul acesta, compania a pregătit un milion de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii, cosmetice şi home & deco, cu discounturi care vor ajunge până la 90%.
     
    Implanturi dentare, coroane metalo-ceramice şi din zirconiu, aparate ortodontice, plombe şi consultaţii, toate cu reduceri de până la 90%, reprezintă propunerea de Black Friday a clinicilor de stomatologie ABC Eurodent. Discounturile sunt valabile începând de vineri, 17 noiembrie, până duminică, 19 noiembrie, în magazinul online al clinicii. Odată selectat şi achiziţionat, serviciul poate fi programat la o dată ulterioară, în oricare dintre cele patru clinici ABC Eurodent din Capitală.
     
    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
  • În cât timp se recuperează investiţia într-un cabinet de stomatologie

    Preţul pentru o consultaţie în cadrul Circo Dentistry porneşte de la 80 de lei, iar cele pentru serviciile laser şi implantologie pornesc de la 100 de lei şi ajung la 35.000 de lei pentru o reabilitare completă a danturii în 24 de ore. În ceea ce priveşte aparatele ortodontice, preţurile se plasea­ză între 2.500 de lei şi 17.000 de lei. Costurile unui implant se plasează între 2.200 de lei şi 5.300 de lei, în funcţie de natura acestuia.

    Potrivit lui Răzvan Circo, cele mai solicitate spe­cia­lizări ale clinicii sunt implantologia, paro­don­tologia, estetica dentară – mai exact serviciile de albire dentară cu laser şi faţetele dentare, precum şi pedodonţia (stomatologie dedicată copiilor).

     

  • Cum să transformi 1.500 de lei în 2,1 milioane de euro

    Ionuţ Leahu a ales stomatologia ca pregătire profesională, dar a mers pe acest drum având o idee de afacere în minte. Şase ani mai târziu, odată cu diploma de medic, şi-a deschis primul cabinet medical, închiriat, în care a investit 1.500 de lei. Astăzi, medicul antreprenor a ajuns la afaceri de aproape 10 milioane de lei şi tinde spre o extindere la nivel internaţional.

    ”Am fost foarte pasionat de anatomie, de biologie, de fizică, iar în momentul în care a trebuit să mă hotărăsc la ce facultate să dau am ştiut că răspunsul e medicina“, spune Ionuţ Leahu, medic stomatolog, fondatorul clinicilor Dr. Leahu. A ales stomatologia conştient fiind că este mult mai uşor să-şi facă o clinică stomatologică decât un spital generalist, iar antreprenoriatul era pe lista sa de obiective. De asemenea, a avut oportunitatea ca în timpul facultăţii să lucreze în domeniul bancar şi să ajute la finanţarea mai multor afaceri din domeniul medical, timp în care a observat dezvoltarea nişei serviciilor stomatologice. Imediat după încheierea facultăţii, în 2010, a închiriat primul cabinet, deschis pe fundaţia unei clinici stomatologice vechi din Popeşti-Leordeni. ”Aşadar, de la ideea de afaceri până la punerea în practică au trecut şase ani, exact cât a durat facultatea“, spune Leahu. Investiţia iniţială a fost de 1.500 de lei, bani investiţi în materialele necesare desfăşurării activităţii. Restul aparaturilor şi dotărilor au fost închiriate, la fel şi spaţiul, iar sursa de finanţare a fost un împrumut de la tatăl său. Pasul doi în dezvoltare a necesitat o investiţie mai mare, de 70.000 de euro, dintr-un credit bancar, bani investiţi în prima clinică, cea din Floreasca, în februarie 2011.

    În momentul de faţă, antreprenorul deţine patru clinici, toate în Bucureşti: Centrul de Excelenţă în Implantologie Rin Grand Hotel şi încă trei care sunt numite după zonele în care au fost deschise – Caramfil, Victoriei şi Pipera; la începutul anului viitor urmează să inaugureze un nou spaţiu, în zona Unirii. Bugetul de investiţii din acest an a fost de 1,5 milioane de euro şi a fost îndreptat către unitatea din Nicolae Caramfil, unde antreprenorul a achiziţionat clădirea şi a investit în aparatură. ”Continuăm să investim într-un nou centru, cel din zona Unirii, care va fi gata cel mai probabil la începutul anului viitor, unde investiţia va depăşi un milion de euro. Nevoia de extindere a venit firesc, de fiecare dată, pe fondul programului încărcat şi al cererii tot mai mari de programări“, spune acesta.

    Echipa clinicilor Dr. Leahu este formată din 75 de oameni, dintre care 35 sunt medici stomatologi, iar până la sfârşitul anului îşi propune să crească numărul de angajaţi, până la 100 de oameni. Cele mai solicitate servicii sunt cele de implantologie şi restaurare a întregii danturi, prin diverse proceduri moderne; în medie, în cabinetele reţelei intră lunar 1.300 de pacienţi, dar numărul de vizite poate fi mai mare, în funcţie de cât de des se întorc pentru tratamente. ”Când vine vorba de preţuri, suntem în media pieţei. Ce ne diferenţiază de concurenţă este că avem o echipă multidisciplinară şi astfel reducem numărul de vizite şi  preţul. Ne dorim să creştem adresabilitatea unor servicii care sunt considerate de lux“, spune Leahu. El ţine să precizeze că tipologia clientului fidel constă în oamenii ocupaţi, ”care nu au timp de petrecut la medici“, preponderent clienţi seniori, antreprenori şi executivi de top, dar şi oameni cu alte profesii. De asemenea, Leahu are şi o clinică dedicată copiilor, unde sunt oferite tratamente adaptate la nevoile lor. Anul trecut compania sub care operează clincile a înregistrat 9,5 milioane de lei cifră de afaceri şi 2,2 milioane de lei profit, iar pentru anul acesta antreprenorul vizează o creştere de până la 15 milioane de lei a rulajelor şi de până la 3 milioane de lei a profitului.

    ”Dificultatea numărul unu a fost să-mi construiesc o echipă. Încă de la începutul drumului am ajuns la concluzia că o afacere în domeniul medical se bazează pe echipă. Cred că indivualitatea în stomatologie este pe cale de dispariţie. Nu avem cum să fim buni la toate“, spune Leahu despre impedimentele întâlnite în parcursul antreprenorial. Povesteşte că de multe ori s-a simţit descurajat de lipsa oamenilor potriviţi, iar atunci când îi găsea şi investea bani, timp şi cunoştinţe, aceştia preferau să plece. ”Cum am remediat situaţia? Am continuat să cred şi să investesc în oameni“, adaugă el. Însă Leahu se declară foarte încrezător în evoluţia afacerii sale. În primul rând, ţine să precizeze că a înregistrat cea mai mare rată de creştere în domeniu, iar ţinta sa este să trateze 50% plus 1 din românii care merg la dentist. ”Peste câţiva ani vom fi un lanţ de clinici internaţional, cu locaţii în toată lumea. Acesta este planul pentru următorii cinci ani, iar în următorii 30 de ani să ne extindem şi în spaţiul cosmic. Dacă se face o colonie pe Marte, cu siguranţă noi vom fi acolo să oferim servicii stomatologice“, declară Ionuţ Leahu.

    Medicul ţine să adauge că în ţara noastră nu există o statistică a pieţei serviciilor stomatologice, piaţă deosebit de fragmentată la nivel naţional, unde doar în Capitală şi în marile oraşe există lanţuri de clinici dentare. În opinia sa, tocmai aceasta poate fi o oportunitate. ”Există o mulţime de cabinete mici, foarte puţini jucători de talie mare, care, la rândul lor, sunt foarte mici comparativ cu cât ar trebui să fie pentru o piaţă matură“, spune medicul. De aceea, soluţia este ca toată lumea să înţeleagă importanţa lucrului într-o echipă, crede Leahu: ”Dacă pacientul poate să beneficieze de servicii de calitate în felul acesta, de ce să nu lăsăm orgoliul deoparte?“. Toate acestea în contextul în care ”statul român a abandonat stomatologia după revoluţie“, iar concurenţă din partea statului nu există.

  • Povestea Lupului de pe Wall Street: cum a ajuns de la vânzător de îngheţată la o avere de zeci de milioane de dolari


    Aşa că a renunţat la studii şi, după mai multe afaceri nereuşite (a încercat de pildă să vândă carne şi fructe de mare), a fost angajat în cadrul firmei de brokeraj L.F. Rothschild. A prins gustul tranzacţionării de titluri de valoare şi, după câţiva ani de muncă în cadrul mai multor firme de brokeraj, şi-a perfecţionat abilităţile în domeniu. A şi câştigat suficienţi bani pentru a-şi porni propria firmă, Stratton Oakmont, unde a angajat mai mulţi prieteni din copilărie în poziţii de management.

    De exemplu la conducerea diviziei de corporate finance i-a angajat pe Andrew şi Kenny Greene, iar Daniel Porush a fost numit partener junior. Iar tatăl, Max Belfort, a primit funcţia de CFO al firmei. În firmă se practica schema de trading cunoscută drept „pump and dump„, prin care este influenţată creşterea preţului unei acţiuni pe baza unor declaraţii sau recomandări înşelătoare sau exagerate în urma căreia autorii schemei îşi vând partea de acţiuni la preţul astfel creat, iar victimele pierd mare parte din investiţie. Oakmont a devenit astfel una dintre cele mai mari şi influente firme de brokeraj din lume.

    Belfort a creat şi un cult în care angajaţii firmei concurau nu doar pentru cât de mulţi bani câştigau, ci şi cât de mult puteau să cheltuiască. Faptul că majoritatea erau tineri a condus şi la un comportament dezechilibrat, de pildă consumul de droguri, jocurile de noroc şi prostituţia. Pe măsură ce influenţa lui Belfort a crescut, el a finanţat fondarea altor firme de brokeraj, iar capacitatea lui Belfort de a influenţa preţul de vânzare al acţiunilor a crescut. În timp Belfort a investit şi în companii precum Dollar Time Group şi Steve Madden Shoes. Abilitatea lui de a manipula preţurile acţiunilor i-a dus la profituri uriaşe, cel mai relevent exemplu fiind listarea bursieră a companiei Steve Madden Shoes, din care Jordan a câştigat 20 de milioane de dolari în mai puţin de trei minute.

    Pe măsură ce Stratton Oakmont a continuat să se extindă, Belfort şi-a ascuns câştigurile într-o bancă din Elveţia. Averea şi influenţa Stratton Oakmont creşteau în mod direct proporţional cu suspiciunile autorităţilor, iar o investigaţie îndelungă a adus acuzaţii împotrivia firmei şi a lui Belford. S-a ajuns la o înţelegere în care el a renunţat la conducerea Stratton Oakmont, vânzând partea lui din companie lui Daniel Porush. La scurt timp după vânzare, Belfort a intrat sub investigaţia FBI pentru spălare de bani.

    FBI l-a acuzat de fraudă şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 110 milioane de dolari. A fost închis timp de 22 de luni, iar în acest timp a dezvoltat o pasiune pentru scris. În 2008, Jordan Belfort şi-a publicat autobiografia sub titlul „Lupul de pe Wall Street„. Anul următor, a lansat cel de-al doilea volum, „Prinderea lupului de pe Wall Street„, în care a detaliat viaţa lui de după arest. Astăzi, Belfort trăieşte în Los Angeles, California, în apropierea celor doi copii. Are propria companie, care organizează traininguri de vânzări şi cursuri motivaţionale.

     

  • Creditinfo România – piaţa serviciilor medicale stomatologice a ajuns la 1 miliard de lei

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din ţara noastră este dominată de companiile private care în prezent deţin peste 90% dintre clinicile şi cabinetele stomatologice din România.  Este vorba de peste 4.300 de companii care au aproape 10 mii de angajaţi. Stomatologia este şi una dintre specializările cele mai căutate de viitorii medici, care speră să-şi deschidă propriul cabinet.

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din Capitală

    În Bucureşti se află cele mai multe firme care activează în domeniul stomatologic, peste 1.300 unitati. Doar în ultimii doi ani au intrat pe piaţă aproape 300 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete. Anul 2016 a înregistrat creşteri de aproximativ 27% în domeniul serviciilor medicale stomatologice din Capitală, comparativ cu anul 2015. Clinicile şi cabinetele stomatologice au înregistrat o cifră de afaceri de peste 380 milioane lei  un profit de aproape 70 de milioane de lei. 

    Distribuţia cifrei de afaceri şi a profitului pe judeţe

    În ţară, cea mai dezvoltată piaţă stomatologică este în judeţul Timiş, unde sunt înregistrate peste 180 de companii care au o cifră de afaceri care depaseste 53 milioane de lei, un profit de peste 12  milioane lei şi peste 400 de angajaţi. Topul judeţelor este completat de Cluj (peste 50 milioane de lei cifră de afaceri, peste 9 milioane de lei profit, peste 500 de angajaţi, la aproximativ 220 de firme), Argeş (aproximativ 47 milioane de lei cifră de afaceri, 8,5 milioane de lei profit, peste 450  angajaţi, la aproximativ 150 de companii) şi Braşov (46 milioane de lei cifră de afaceri, 8,3 milioane lei profit, peste 420 de angajaţi, la aproximativ 170 de companii), se arată în raportul Creditinfo România.

    „Potrivit cifrelor noastre, domeniul companiilor stomatologice a înregistrat în 2016 o creştere de aproximativ 38%, faţă de 2015, şi aproape că s-a dublat comparativ cu anul 2014, când piaţa înregistra o cifră de afaceri de aproximativ 560 de milioane de lei. Anul 2016 a însemnat şi intrarea pe piaţa serviciilor medicale din România a peste 500 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete stomatologice”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO, Creditinfo România.

    Costurile pentru serviciile medicale stomatologice din România sunt cu până la 70% mai mici decât în ţările din Occident, comparând aceleaşi tipuri de materiale şi servicii.

  • Creditinfo România – piaţa serviciilor medicale stomatologice a ajuns la 1 miliard de lei

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din ţara noastră este dominată de companiile private care în prezent deţin peste 90% dintre clinicile şi cabinetele stomatologice din România.  Este vorba de peste 4.300 de companii care au aproape 10 mii de angajaţi. Stomatologia este şi una dintre specializările cele mai căutate de viitorii medici, care speră să-şi deschidă propriul cabinet.

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din Capitală

    În Bucureşti se află cele mai multe firme care activează în domeniul stomatologic, peste 1.300 unitati. Doar în ultimii doi ani au intrat pe piaţă aproape 300 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete. Anul 2016 a înregistrat creşteri de aproximativ 27% în domeniul serviciilor medicale stomatologice din Capitală, comparativ cu anul 2015. Clinicile şi cabinetele stomatologice au înregistrat o cifră de afaceri de peste 380 milioane lei  un profit de aproape 70 de milioane de lei. 

    Distribuţia cifrei de afaceri şi a profitului pe judeţe

    În ţară, cea mai dezvoltată piaţă stomatologică este în judeţul Timiş, unde sunt înregistrate peste 180 de companii care au o cifră de afaceri care depaseste 53 milioane de lei, un profit de peste 12  milioane lei şi peste 400 de angajaţi. Topul judeţelor este completat de Cluj (peste 50 milioane de lei cifră de afaceri, peste 9 milioane de lei profit, peste 500 de angajaţi, la aproximativ 220 de firme), Argeş (aproximativ 47 milioane de lei cifră de afaceri, 8,5 milioane de lei profit, peste 450  angajaţi, la aproximativ 150 de companii) şi Braşov (46 milioane de lei cifră de afaceri, 8,3 milioane lei profit, peste 420 de angajaţi, la aproximativ 170 de companii), se arată în raportul Creditinfo România.

    „Potrivit cifrelor noastre, domeniul companiilor stomatologice a înregistrat în 2016 o creştere de aproximativ 38%, faţă de 2015, şi aproape că s-a dublat comparativ cu anul 2014, când piaţa înregistra o cifră de afaceri de aproximativ 560 de milioane de lei. Anul 2016 a însemnat şi intrarea pe piaţa serviciilor medicale din România a peste 500 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete stomatologice”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO, Creditinfo România.

    Costurile pentru serviciile medicale stomatologice din România sunt cu până la 70% mai mici decât în ţările din Occident, comparând aceleaşi tipuri de materiale şi servicii.

  • Dent Estet anunţă o creştere cu 28% a cifrei de afaceri în trimestrul I din 2017 faţă de perioada similară a anului precedent

    Creşterea cheltuielilor operaţionale cu 22%, o rată mai mică decât creşterea veniturilor, a asigurat o creştere corespunzătoare a profitabilităţii grupului. Evoluţia financiară pozitivă s-a datorat atât creşterii numărului de pacienţi, cât mai ales a solicitărilor de tratamente complexe, protetica dentară şi implantologia fiind specialităţile care au generat cele mai mari venituri pentru Grup.  

    Numărul pacienţilor trataţi în clinicile Grupului Dent Estet în această perioadă a crescut cu aproximativ 18% faţă de anul trecut. De asemenea, numărul medicilor a crescut cu aproximativ 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cifra de afaceri este una record pe piaţa serviciilor de stomatologie, Dent Estet situându-se, în continuare, pe locul 1 în domeniul clinicilor private de medicină dentară din ţara noastră.

    „Am început anul 2017 în forţă, cu rezultate financiare excelente, chiar peste aşteptările noastre. Dar cea mai mare bucurie vine din faptul că am lansat cu succes prima clinică de stomatologie complet digitală din România, cu scopul de a ne ţine de promisiunea noastră cea mai importantă, aceea de a încerca întotdeauna să oferim servicii remarcabile pacienţilor noştri.

    Grupul Dent Estet – liderul de necontestat al pieţei serviciilor stomatologice, cu cea mai mare cifră de afaceri din domeniu şi o dinamică a operaţiunilor  îşi urmează cu succes drumul, la fel ca şi până acum. Avem un plan interesant pe termen scurt şi mediu, urmărind atât creşterea organică peste creşterea pieţei, cât şi dezvoltarea prin achiziţii”, a declarat Cristian Taban, Directorul Executiv al Grupului de clinici Dent Estet.

    Pe lângă cele 8 clinici stomatologice, începând cu luna iunie 2016, Grupul deţine şi un laborator dentar complet digitalizat, Aspen. Dent Estet este primul grup privat de clinici stomatologice din ţară care şi-a deschis propriul laborator complex de tehnică dentară, coordonat de o echipă de tehnicieni certificaţi în străinătate. Acesta este dotat cu aparatură capabilă să ofere soluţii estetice de înaltă acurateţe, smilare dinţilor naturali, şi eficientizează timpul de lucru al medicului, reducând totodată şi timpul de aşteptare al pacienţilor, până la 24 de ore. Laboratorul Aspen înregistrează o cifră de afaceri de 120.000 în primul trimestru al acestui an.

    În total peste 8.500 de pacienţi noi au trecut pragul clinicilor Dent Estet în ultimul an. Grupul Dent Estet a înregistrat de la deschidere, până în prezent, peste 65.000 de pacienţi, iar zilnic, clinicile stomatologice sunt vizitate, în medie, de 350 de pacienţi, numărul acestora continuând să crească de la an la an.

     

  • Dent Estet anunţă o cifră de afaceri de 6,8 milioane de euro pentru 2016, o creştere cu peste 20% faţă de anul precedent

    Evoluţia financiară pozitivă s-a datorat atât creşterii numărului de pacienţi, cât mai ales a solicitărilor de tratamente complexe, protetica dentară şi implantologia fiind specialităţile care au generat cele mai mari venituri pentru Grup. Numărul pacienţilor trataţi în clinicile Grupului Dent Estet a crescut cu 10%, anul trecut, comparativ cu 2015, numărând în total peste 8.400 de pacienţi noi, dintre care 3.000 de copii şi adolescenţi. Grupul Dent Estet a înregistrat de la deschidere, până în prezent, peste 65.000 de pacienţi, iar zilnic, clinicile stomatologice sunt vizitate, în medie, de 350 de pacienţi, numărul acestora continuând să crească de la an la an.

    Creştere cu 20% a serviciilor de protetică şi implantologie dentară în 2016

    De asemenea, veniturile Grupului Dent Estet au fost generate şi de creşterea diviziilor supraspecializate, protetică (faţete, coroane dentare, incrustaţii, proteze dentare etc.) şi implantologie dentară, care au ajuns să deţină o pondere de aproape 75% din cifra de afaceri a clinicilor pentru adulţi. În 2016, ponderea serviciilor dentare de implantologie a crescut cu 18%, faţă de anul precedent, iar în cazul serviciilor de protetică s-a înregistrat o creştere cu aproape 20%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Cele mai solicitate tratamente pe zona de stomatologie pentru adulţi, în cadrul Dent Estet, au fost lucrările dentare complexe, precum implanturile sau reconstrucţiile dentare complete. Cu toate acestea, în ultimii doi ani au crescut semnificativ interesul şi cererea pentru tratamente de estetică dentară, cum ar fi coroanele sau faţetele dentare, tendinţă încurajată mai ales de posibilitatea de a previzualiza rezultatele finale cu ajutorul tehnologiilor digitale,  menţionează oficialii Dent Estet.

    „Am încheiat anul 2016 cu rezultate financiare foarte bune, ca urmare a unui plan de dezvoltare accelerată, care ne-au consolidat poziţia de lider pe piaţa de servicii medicale dentare din România şi au reconfirmat încrederea pacienţilor în echipa şi serviciile pe care le oferim. Obiectivul nostru este să continuăm evoluţia ascendentă din ultimii ani, prin investiţii constante în specializarea medicilor şi în tehnologie digitală de ultimă generaţie, oferind servicii premium integrate şi garanţie pe termen lung, alături de partenerul nostru MedLife. Ştim că toate acestea răspund nevoilor tot mai exigente ale pacienţilor”, a declarat Dr. Oana Taban, CEO şi Fondator al grupului de clinici DENT ESTET.

     

    Cea mai mare clinică DENT ESTET urmează să fie inaugurată primăvara aceasta

    Investiţiile în aparatură de ultimă generaţie s-au ridicat la 500.000 de euro, în anul 2016. Dent Estet a fost primul grup privat de clinici stomatologice din ţară care şi-a deschis propriul laborator digital complex de tehnică dentară, coordonat de o echipă de tehnicieni dentari cu vastă experienţă în domeniu. Laboratorul Aspen, inaugurat în iunie 2016, a înregistrat o cifră de afaceri de 180.000 de euro. Acesta este dotat cu aparatură de top şi deserveşte clinicile proprii, intenţionând ca în viitor să colaboreze şi cu clinici premium din afara ţării. Creat pentru a oferi soluţii estetice de înaltă acurateţe, laboratorul eficientizează timpul de lucru al medicului şi reduce timpul de aşteptare al pacienţilor, până la 24 de ore

    În 2017, o direcţie importantă în strategia de business a Grupului este continuarea planului de investiţii, prin lansarea în luna mai a unei noi clinici pentru adulţi, cu cel mai înalt grad de digitalizare dintre toate clinicile Grupului şi din ţară. Unitatea medicală va avea şi cea mai mare suprafaţă dintre toate clinicile Grupului şi este prima clinică stomatologică deschisă de Dent Estet în urma parteneriatului cu MedLife, operatorul numărul unu pe piaţa naţională a serviciilor medicale private.

    „Dacă în urmă cu 10 ani priveam digitalizarea stomatologiei ca tehnologie a viitorului, acum este o condiţie esenţială pentru a oferi tratamente de înaltă calitate. Digitalizarea nu oferă doar o eficientizare a business-ului, ci şi o calitate excepţională a lucrărilor şi un grad crescut de predictibilitate, asigurând o rată mai mare de acceptare a tratamentelor estetice în rândul pacienţilor. Această tendinţă a fost confirmată de creşterea numărului solicitărilor pentru reconstrucţii complexe şi complete, din ultimii ani, care a determinat nevoia de tratamente integrate, la standarde ridicate de calitate, în cadrul aceleiaşi clinici. Digitalizarea rămâne focusul nostru, atât în ceea ce priveşte tehnologiile din clinici, cât şi investiţiile în educarea medicilor noştri în această direcţie”, a declarat Dr. Oana Taban, CEO şi Fondator al grupului de clinici DENT ESTET.

    Grupul Dent Estet înseamnă, în prezent, 8 clinici stomatologice (incluzând noua clinică ce urmează a fi lansată), cu 44 de unituri, pe o suprafaţă totală de 2.500 de metri pătraţi, 2 săli de chirurgie complet utilate, 2 centre de radiologie digitală cu expunere minimă la radiaţii, 2 studiouri foto digitale, o echipă de 250 de angajaţi,  dintre care 20 în cadrul managementului.

    Înfiinţat în 1999, grupul de clinici dentare Dent Estet s-a extins continuu, numărând în prezent 7 clinici în Bucureşti şi 1 în Timişoara, cu o echipă medicală extinsă, capabilă să răspundă exigenţelor celor peste 65.000 de pacienţi.