Tag: STATUL ISLAMIC

  • “Doamna TEROARE”: O fanatică ISIS a făcut publică adresa unuia dintre cei mai decoraţi soldaţi americani, pentru a face din el o ţintă – FOTO, VIDEO

    Potrivit Daily Mail, ea a creat un cont de Twitter, sub numele Umm Hussain Britaniya, şi a publicat mai multe detalii personale despre sergentul american pentru ca acesta să poată fi reperat de eventualii urmăritori. 

    Femeia, în vârstă de 46 de ani, a publicat o imagine cu ea îmbracată în călugăriţă, amenintând cu un pistol, şi a explicat că face publice datele pentru a provoca haos în viaţă militarului american, iar “fraţii” al-Qaida din Statele Unite să îl “vâneze” şi să îl ucidă.

    “Ar trebui să fie mort, este soldatul american cu cel mai mare număr de combatanţi ucişi în Irak”, a scris Sally-Anne Jones, pe Twitter.

    “Doamna Teroare” a atras atenţia că Dillard Johnson ar fi omorât 2.746 de persoane în timpul operaţiunii Freedom: “A efectuat două stagii complete în Irak şi a fost decorat cu Silver Star, Bronze Star şi patru Purple Hearts”.

    În cartea să “Carnivore”, care a fost publicată în 2013, Johnson a specificat faptul numărul de inamici anihilaţi care i se atribuie nu este adevărat. Cu toate acesta, el este descris drept “unul dintre cei mai mortali soldaţi americani din istorie”.

    În mesajul postat pe Twitter, mireasă jihadistă îl compară pe Dillard Johnson cu fostul SEAL, Robert O’Neill, care l-a ucis Osama Bin Laden, şi care a făcut obiectul unui mesaj similar, de pe acelaşi cont, cu doar zile în urmă.

    Personajul care pretinde că ar fi  Sally-Anne, britanică ce s-a alăturat grupării Statul Islamic în 2013, a publicat deja de două ori adresa lui Robert O’Neill, dar mesajele au fost şterse prompt de administratorii reţelei de socializare .

    La cererea Marii Britanii, Sally-Anne Jones a fost inclusă pe lista ONU a celor mai căutate persoane care au recrutat militanţi sau au luptat pentru Statul Islamic în Siria, fiindu-i blocate conturile şi având interdicţie de a mai călători. După o relaţie online cu Junaid Hussain, i s-a alăturat acestuia în Siria, în 2013. Bărbatul a fost ucis de o dronă americană, în luna august a acestui an.

    În dosarele înaintate ONU de autorităţile britanice au fost prezentate dovezi, conform cărora ea şi alte trei persoane din Marea Britanie “au participat la finanţarea, planificarea, pregătirea sau comiterea de acţiuni” legate de Statul Islamic.

  • AVERTISMENTUL unui înalt oficial: “Viitorul omenirii e ameninţat. Trăim un al treilea RĂZBOI MONDIAL”

    “Suntem toţi uniţi în convingerea că aceste forţe trebuie învinse. Trebuie să ne imaginăm cum ar arăta viitorul nostru într-o lume cu crime masive, cu decapitări publice, cu sclavie. Eu am numit această criză un al III-lea război mondial”.

    AVERTISMENTUL unui înalt oficial: “Viitorul omenirii e ameninţat. Trăim un al treilea RĂZBOI MONDIAL”

  • Oficial american, pentru BBC: Statul Islamic produce şi foloseşte armament chimic în Irak şi Siria

    Statele Unite au identificat cel puţin patru incieente, de o parte şi de alta a frontierei dintre Irak şi Siria, în care SI a folosit agenţi ai gazului muştar (iperită), a declarat acest oficial.

    El a precizat că substanţele chimice au fost folosite sub formă pudră.

    O echipă BBC, aflată la frontiera dintre Turcia şi Siria, a văzut dovezi care susţin aceste acuzaţii grave, subliniază postul britanic.

    Washingtonul crede că gruparea are o celulă care se ocupă în mod special de fabricarea acestor arme.

    “Folosesc (gaz) muştar”, a declarat oficialul citat, referindu-se la Statul Islamic. “Ştim acest lucru”, a subliniat el.

    Gaz muştar a fost folosit, probabil, sub formă de pulbere, împreună cu explozivi obişnuiţi, în obuze de mortieră, a precizat oficialul.

    “L-am văzut folosindu-l în cel puţin patru rânduri, de ambele părţi ale frontierei – atât în Irak, cât şi în Siria”, a spus el.

    Atunci când explodează muniţia, combatanţii sunt expuşi prafului respectiv.

    Oficialul citat a declarat că, în opinia comunităţii de informaţii, există trei posibile explicaţii ale modului în care SI şi-a procurat agentul chimic mortal.

    Cea mai plauzibilă, în opinia comunităţii de informaţii, potrivit oficialului citat, este cea potrivit căreia jihadiştii îl produc chiar ei.

    “Apreciem că au o mică celulă de cercetare în domeniul armamentului chimic prin care încearcă (să producă acest tip de armament) şi să-l perfecţioneze”, a declarat acest oficial.

    Potrivit celorlalte teorii, militanţi SI au găsit armament chimic ascuns în Irak sau în Siria.

    Însă este puţin probabil ca militanţii să fi găsit agentul chimic în Irak, este de părere oficialul, deoarece armata americană l-ar fi descoperit, probabil, în timpul campaniei militare de aproape zece ani în această ţară.

    Oficialul apreciază că este puţin probabil, de asemenea, ca militanţii să fi procurat agentul chimic de la regimul sirian înainte ca acesta să fie obligat să-şi predea stocurile, sub ameninţarea unor atacuri aeriene americane în 2013.

    Cea mai verosimilă teorie, în opinia sa, este cea potrivit căreia agentul a fost produs cu ajutorul unor informaţii larg accesibile, subliniind că agentul nu presupune un proces de producere complicat.

    Poziţia Guvernului Statelor Unite este că anchetează acuzaţii cu privire la folosirea de armament chimic în Irak şi Siria, însă oficialul citat a declarat pentru BBC că multe agenţii de informaţii cred, în prezent, că există suficiente dovezi pentru a dovedi acuzaţiile.

    Oficialul citat a solicitat protecţia anonimatului, deoarece nu a fost autorizat să vorbească despre aceste lucruri în mod public, precizează BBC.

    Corespondentul BBC Ian Pannell, care s-a aflat în ultima perioadă în zona frontierei dintre Turcia şi Siria, a văzut noi dovezi ale unor atacuri cu armament chimic comise în Siria – fie de către regim, fie de către rebeli.

    În Siria ar trebui să nu mai existe armament chimic, după ce Guvernul sirian a predat 1.180 de tone de agenţi toxici şi precursori Organizaţiei pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC).

    Acest proces a început în octombrie 2013 şi s-a încheiat în iulie anul trecut.

    Potrivit corespondentului BBC, peste 200.000 de oameni au murit de la începutul războiului civil din Siria, în urma protestelor paşnice de la începutul lui 2011, însă numai un mic procent dintre victime au fost ucise în atacuri chimice.

    ONU a lansat luna trecută o anchetă cu scopul de a stabili care indivizi, grupări sau guverne sunt implicate în folosirea unor substanţe chimice ca arme în Siria.

    Tot în august, armata americană a anunţat că teste efectuate asupra unor fragmente de obuze de mortieră folosite în confruntări armate în Irak prezintă urme chimice.

    Generalul american de brigadă Kevin Killea declara, la sfârşitul lui august, că Statele Unite au găsit urme de iperită pe obuze de mortieră folosite de către gruparea Statul Islamic într-un atac împotriva forţelor kurde, în nordul Irakului.

    Însă generalul preciza că testele erau neconcludente şi că erau necesare noi teste.

    El sublinia că iperita este un agent chimic de clasa întâi şi că a fost arareori folosită în afara războaielor chimice.

     

  • Statul Islamic a cucerit ultimul câmp petrolifer controlat de Guvernul sirian

    Exploataţia de la Jazal era închisă, iar confruntări continuau la est de Homs, cu victime de ambele părţi, a anunţat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, fără să precizeze când a fost cucerit câmpul şi fără să ofere alte detalii.

    Armata siriană a anunţat că a respins un atac în regiunea respectivă, dar nu a menţionat câmpul de la Jazal şi nici nu a spus cât mai controlează din infrastructura energetică a ţării. Ea a precizat că a ucis 25 de luptători, inclusiv jihadişti care nu erau sirieni.

    “Regimul a pierdut ultimul câmp petrolier din Siria”, a anunţat Observatorul, care monitorizează violenţele prin intermediul unei reţele de surse aflate pe teren.

    Potrivit unor comentarii postate pe reţele de socializare, confruntările armate s-au intensificat în ultimele două-trei zile, iar jihadişti ar fi preluat controlul asupra câmpului petrolifer duminică.

    Câmpul de la Jazal, de talie mijlocie, se află la nord-vest de oraşul antic Palmira, cucerit de jihadişti, în apropiere de principalele zăcăminte de gaze naturale din Siria şi de instalaţii de extracţie în valoare de milioane de dolari.

    Armata, care luptă să reia controlul asupra oraşului şi regiunii, cucerite de jihadişti în mai, a reuşit să securizeze perimetrul câmpului petrolifer în iunie.

    Observatorul a mai anunţat că 16 militanţi, inclusiv cinci jihadişti străini, au fost ucişi în atacuri aeriene pe care coaliţia împotriva Statului Islamic le-a efectuat în zona oraşului Rakka, proclamat “capitala califatului”.

    Insurgenţi islamişti au bombardat centrul Damascului, omorând cel puţin o persoană şi rănind alte câteva zeci, potrivit televiziunii de stat.

     

  • Paisprezece arestări într-o “operaţiune antiteroristă” comună a Spaniei şi Marocului vizând SI

    Agenţi din cadrul serviciilor de informaţii – Comisariatul General pentru Informaţii al Poliţiei Spaniole şi Direcţia Generală marocană pentru Supravegherea Terorismului – “au arestat astăzi (marţi) 14 persoane în localităţile San Martin de la Vega (comunitatea Madridului), în Spania, şi la Fez, Casablanca, Nador, Al Hoceima şi Driouech în Maroc”, a precizat ministerul.

    “Persoanele arestate făceau parte dintr-o reţea de recrutare şi trimitere de combatanţi străini care urmau să se alăture organizaţiei teroriste Daesh (acronimul arab al Statului Islamic)” în regiunile din Siria şi Irak aflate sub controlul grupării extremiste, se arată în comunicat.

    “Operaţiunea continua”, a anunţat ministerul marţi dimineaţa, fără să ofere alte detalii.

  • Statul Islamic plănuieşte să trimită militanţi bolnavi de SIDA în misiuni sinucigaşe

    Agenţia de ştiri kurdo-siriană, care citează surse medicale locale, scrie că cel puţin 16 luptători SI au fost diagnosticaţi cu SIDA în oraşul al-Mayadeen din provincia siriană Deir ez-Zor (est).

    Militanţii – printre care se află şi străini – sunt ţinuţi în prezent în carantină într-un spital local, după ce ar fi fost infectaţi cu HIV de către două femei marocane.

    – Panică în SI

    Agenţia de presă, pentru care lucrează un grup de jurnalişti şi activişti media care relatează din interiorul Siriei şi din străinătate, afirmă că liderii SI plănuiesc să-i folosească pe aceşti militanţi ca atacatori sinucigaşi.

    Un militant indonezian, care i-a transmis în urmă cu câteva luni virusul HIV scalvei sale sexuale yazidi, a fost executat de către gruparea teroristă în provincia siriană Hasakah.

    Potrivit unor informaţii, militantul donase sânge unui spital aflat sub controlul SI, în regiune, înainte să fie diagnosticat cu SIDA.

    Sclava sa sexuală yazidi a fost vândută ulterior altor membri SI.

    Potrivit ARA News, gruparea este îngrijorată în legătură cu răspândirea SIDA în rândul militanţilor, care sunt trimişi din acest motiv să-şi facă analize la spitale.

    – Mii de femei yazidi, în continuare captive

    Se estimează că mii de yazidi sunt ţinuţi în captivitate de către SI în Irak şi Siria.

    Femei yazidi, violate în mod repetat, au fost luate ca soţii sau scalve sexuale de către luptători SI.

    Femeile yazidi care au reuşit să evadeze sunt puternic traumatizate de acest coşmar.

  • Statul Islamic l-a decapitat la Palmira pe fostul director al Antichităţilor siriene

    Kaled al-Assaad, în vârstă de 82 de ani, a fost executat de jihadişti din cadrul grupării extremiste marţi după-amiaza, la Palmira, în provincia Homs (centru), a declarat pentru AFP Maamoun Abdelkarim, directorul general al Departamentului pentru Antichităţi şi Muzee al Siriei.

    “Daech (acronimul SI în arabă) l-a executat pe unul dintre cei mai eminenţi experţi în lumea antică”, a deplâns Abdelkarim.

    Imagini în care apare corpul lui al-Assaad agăţat de un stâlp au fost postate pe site-uri jihadiste. O pancartă era legată de corpul victimei identificate ca fiind al-Assad, acuzat de către islamişti că este un susţinător al regimului deoarece a reprezentat Siria la conferinţe în străinătate.

    Observatrul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat, de asemenea, executarea lui al-Assad, precizând că acesta a fost decapitat într-o “piaţă din Palmira, în faţa a zeci de persoane”.

    Jihadiştii au cucerit de la forţele regimului sirian, în mai, oraşul Palmira, în care se află ruine antice cunoscute în întreaga lume şi introduse de către UNESCO în Patrimoniul Mondial al Umanităţii.

    De atunci comunitatea internaţională şi-a exprimat temerea că SI ar putea să distrugă numeroase tezaure arheologice din acest oraş antic, considerat “perla deşertului sirian”, aşa cum gruparea sunnită ultraradicală a procedat în Irak.

  • Luptător SI suspect de implicare în atacarea consulatului SUA la Benghazi, ucis într-un atac în Irak

    Ali Awni al-Harzi “opera în strânsă colaborare cu extremişti asociaţi SI în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu”, a declarat luni, citat într-un comunicat, colonelul Steve Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului. “Moartea sa afectează capacitatea SI de a integra jihadişti din Africa de Nord în lupte în Siria şi Irak şi elimină un jihadist cu lungi legături cu terorismul internaţional”, a adăugat el.

    Potrivit lui Warren, al-Harzi, un tunisian, a fost ucis săptămâna trecută la Mosul, cucerit de către forţe din cadrul Statului Islamic în urmă cu un an.

    Democratul Adam Schiff, din California, care deţine cea mai importantă poziţie în Comisia pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor, a declarat că al-Harzi “a fost responsabil de planificarea a sute de atacuri teroriste în întreaga lume şi a fost unul dintre primii luptători străini” care s-au alăturat grupării Statul Islamic. În opinia sa, tunisianul “a fost însărcinat cu recrutarea de luptători străini şi trimiterea lor la luptă în Siria”.

    Schiff a adăugat că al-Harzi “a fost suspectat totodată de implicare în programul (SI) de luare de ostatici şi a jucat un rol în atacul asupra Consulatului Statelor Unite la Benghazi”.

    La 11 septembrie 2012, patru americani au fost ucişi în atacul de la consulat, inclusiv ambasadorul american în Libia Chris Stevens.

    Departamentul de Stat l-a desemnat pe al-Harzi terorist la nivel global în aprilie.

  • Turcia neagă că a furnizat energie electrică Statului Islamic

    Potrivit unei publicaţii locale, care citează un muncitor anonim din cadrul companiei de distribuţie a energiei electrice Dicle, firma a furnizat curent electric oraşului Tal Abyad de pe teritoriul provinciei turce Sanliurfa, situată la frontiera cu Siria.

    “Informaţiile din unele publicaţii naţionale şi internaţionale cu privire la o presupusă furnizare de energie din Sanliurfa către Tal Abyad nu reflectă adevărul”, a declarat Yildiz luni, citat într-un comunicat.

    Ministrul turc a acuzat totodată presa de faptul că scrie în continuare despre acest subiect, în pofida dezminţirilor companiei.

    Confruntările armate dintre forţele kurde, susţinute cu atacuri aeriene de către coaliţia antijihadistă condusă de căttre Statele Unite, şi jihadiştii din cadrul SI s-au intensificat în ultima săptămână. Luptători kurzi au cucerit Tal Abyad luni, însă un nou val de mii de refugiaţi a trecut frontiera în Turcia.

  • Membru al grupării Statul Islamic, decapitat în Siria de către un luptător creştin

    Decapitarea a avut loc joi în provincia Hasakeh, controlată în mare parte de către reţeaua teroristă, potrivit organizaţiei nonguvernamentale.

    Luptătorul creştin, care face parte din minoritatea asiriană, l-a găsit pe jihadist în satul Tal Shamiram, potrivit aceleiaşi surse. “L-a luat prizonier, iar când a aflat că este membru SI, luptătorul asirian l-a decapitat pentru a răzbuna abuzurile comise de către grupare în regiune”, a declarat Rami Abdel Rahman, directorul ONG-ului.

    Observatorul, cu sediul în Marea Britanie, acoperă conflictul sirian de când a izbucnit, în urmă cu patru ani, cu ajutorul unei vaste reţele de surse pe întregul teritoriu sirian.

    Creştinul luptă în cadrul forţelor kurde, care au respins Statul Islamic, la începutul acestei luni, dintr-o serie de sate asiriene din provincia Hasakeh pe care jihadiştii le cuceriseră.

    Statul Islamic a comis un val de abuzuri în zonele pe care le-a cucerit şi le controlează atât în Siria, cât şi în Irak, inclusiv decapitări în public, execuţii în masă, violuri şi luarea unor scalvi.