BusinessMagazin

Tag: statistica

  • O poveste statistică: cum tinerii IT-şti, din call-centere, dar şi din agenţiile de pariuri, care au dat orice calcule peste cap la vot, au fost de fapt sursa şi pentru creşterea surprinzătoare de 5% de pe trimestrul I

    Consumul, consumul, s-a spus, acolo este cheia. Însă consumul – reflectat de Institutul de Statistică (INS) de evoluţia sectorului comerţ+transport+hoteluri şi restaurante – a crescut cu 6,7%, ceea ce la o pondere de 20% era insuficient să imprime o creştere totală de 5%. Dacă ar fi fost peste 10%, da.

    De fapt, creşterea surprinzătoare nu a venit din construcţii, ci din trei sectoare: IT&C, din call-centere/servicii suport şi firmele de pariuri, încadrate la activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

    Cele trei sectoare au avut împreună o valoare de 32 miliarde de lei pe primul trimestru, nu departe de industrie, cu o valoare de 42 miliarde de lei, care a crescut doar cu 0,8%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Statistică îngrijorătoare: O treime dintre utilizatorii de Internet şi-ar vinde datele personale unei persoane necunoscute

    În ciuda consecinţelor palpabile asociate cu utilizarea necorespunzătoare a datelor cu caracter personal, unul din cinci respondenţi (18%) şi-ar sacrifica bucuros viaţa privată şi ar comunica datele dacă ar primi ceva gratuit. Mai mult, peste o treime (39%) ar accepta bani în schimbul acordării de acces total străinilor la datele lor private. Având în vedere tendinţa ca utilizatorii de Internet să-şi comunice datele private dacă primesc ceva în schimb, această abordare cu beneficii pe termen scurt poate duce la pagube mai importante pe termen lung.

    Compania arată că datele comunicate de bună voie online s-ar putea să aibă efecte greu de imaginat, distrugând reputaţii şi cariere. Devine tot mai frecventă situaţia în care angajatorii şi potenţialii angatori caută pe platforme social media, cum ar fi LinkedIn, Instagram şi Facebook, pentru a verifica dacă personalul şi candidaţii au o reputaţie bună şi nu aduc prejudicii companiei. Angajaţii înşişi trebuie, de asemenea, să fie atenţi să nu dezvăluie prea mult despre ei şi despre locurile lor de muncă pe reţelele de socializare. Într-adevăr, cifrele de la Career Builder4 arată că 57% dintre angajatori au găsit în social media conţinut care i-a determinat să nu angajeze un candidat, iar o treime (34%) au mustrat sau au concediat un angajat din cauza conţinutului postat online.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statistica oficială indică 60 de km de autostradă daţi în folosinţă anul trecut

    Conform INS, din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra 36.689 km (42,5%) drumuri modernizate (în proporţie de 92,4% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.298 km (24,7%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 28247 km (32,8%) drumuri pietruite şi de pământ.

    În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 38,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 46,6% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

    Din totalul drumurilor naţionale, 34,9% (6194 km) erau drumuri europene, 4,6% (823 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 10,6% (1873 km) drumuri cu 4 benzi, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi şi 0,2% (31 km) drumuri cu 6 benzi.

    Drumurile judeţene erau în proporţie de 40,4% drumuri modernizate şi 38,2% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

    La 31 decembrie 2018, liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.765 km, din care 10.627 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg şi 4 km linii cu ecartament îngust.

    Densitatea liniilor la mia de kilometri pătraţi de teritoriu era de 45,2‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat, în ordine, în regiunea Bucureşti-Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud-Est (48,8‰) şi regiunea Nord-Vest (48,7‰).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prof. Phillip C. Nell, WU Executive Academy, Viena: „Capcana simplificării – Modul în care neglijarea factorului de incertitudine în interpretarea datelor poate conduce la greşeli costisitoare”

    Domeniul HR a început să recupereze rapid teren, astfel încât în prezent există un număr mare de aplicaţii de prelucrare a datelor, iar firmele experimentează din ce în ce mai mult cu recruiteri roboţi (prin mesageria Facebook) sau cu scanarea „automatizată” a profilurilor de candidaţi. Cu toate acestea, am constatat adesea că mulţi dintre oamenii de HR au anumite lacune în ceea ce priveşte principiile de bază ale cercetării cantitative. Una dintre acestea priveşte modul în care se gestionează factorul de incertitudine a datelor colectate, în acest domeniu al resurselor umane. De pildă, managerii operează deseori cu date obţinute de la un anumit eşantion şi nu de la populaţie în întregul ei, dar le tratează ca şi cum ar fi reprezentative pentru toată populaţia. A trece cu vederea acest detaliu poate să conducă la decizii eronate şi la greşeli costisitoare.

    Incertitudinea eşantioanelor:

    De obicei, managerii departamentelor de HR sunt interesaţi să aibă date despre întreaga lor organizaţie, despre toate echipele de proiect ale firmei, despre angajaţi, expaţi etc. Totuşi, oricât am vrea să obţinem toate aceste date, colectarea lor poate fi extrem de costisitoare, atât ca bani, cât şi ca timp. Aşadar, pentru a evita acest lucru, managerilor de HR le este cerută adesea colectarea datelor doar de la un subgrup din cadrul acestor grupuri (ceea ce reprezintă un eşantion). Eşantionarea înseamnă să nu te foloseşti de toată informaţia pe care o ai la dispoziţie.

    Abordarea dominantă este realizarea unei analize statistice pe baza datelor disponibile de la un eşantion şi utilizarea rezultatelor ca estimări aplicabile întregii populaţii. De exemplu, să presupunem că o firmă are 300 de expaţi şi a colectat date de la un eşantion de 100 dintre aceştia. Anul acesta, nivelul mediu de satisfacţie al celor 100 de angajaţi cu privire la cursurile de pregătire pentru expaţi ale firmei este de 3,8, pe o scară valorică de la 1 până la 5 (5 însemnând „foarte satisfăcut”, 1 însemnând „foarte nesatisfăcut”). În ultimii doi ani, când firma a verificat acelaşi lucru şi a colectat date de la toţi expaţii, scorul mediu de satisfacţie a fost de 4,2 în ambii ani. Managerul de HR ar putea concluziona că trebuie să schimbe structura cursurilor, deoarece statisticile sunt negative.

    Aşa arată schema reprezentativă:  

    Dar este această interpretare corectă?

    Problema acestei concluzii este că se bazează pe premisa că scorul obţinut pe eşantionul de 100 de persoane este acelaşi lucru cu scorul obţinut pe întregul grup, lucru care este incorect. Dacă datele erau colectate de la un subgrup diferit, scorul mediu de satisfacţie ar fi putut fi 3,5, 4,0 sau chiar 4,5, din simplul motiv că managerul de HR a ales, din pură întâmplare, expaţi mai mult sau mai puţin mulţumiţi în eşantionul vizat. Prin urmare, avem un indicator al modului în care toţi cei 300 de expaţi evaluează cursul de pregătire, dar este un rezultat bazat pe un eşantion (care ne spune că scorul mediu de satisfacţie este 3,8 anul acesta). Aşadar, există un anumit nivel de incertitudine în legătură cu acest rezultat; ar putea la fel de bine să fie unul diferit. Dacă managerii nu iau în calcul factorul de incertitudine, s-ar putea ca aceştia să suprainterpreteze sau să subinterpreteze rezultatele.

    Spre exemplu, să presupunem că în realitate toţi cei 300 de manageri au un nivel de satisfacţie de 4,2, în timp ce eşantionul de 100 de persoane ne spune că scorul este de 3,8, din cauza prezenţei unor indivizi nemulţumiţi în cadrul eşantionului. Putem trage concluzia că aceste cursuri sunt încă bune. Dar dacă toţi managerii ar avea un nivel mediu de satisfacţie de 3,6 (iar eşantionul nostru ar arăta încă scorul de 3,8), atunci ar trebui să ne îngrijorăm că ceva este în neregulă cu programul de pregătire. Aşadar, dacă managerii presupun pur şi simplu că o statistică de tipul unui scor mediu al unui eşantion este acelaşi lucru cu scorul pentru populaţia totală, ar putea să greşească. Aceste erori pot duce la subinterpretarea datelor (managerul nu ar trebui să schimbe structura cursului deoarece nu există dovezi în ceea ce priveşte nemulţumirea faţă de acesta) sau la supraintepretarea datelor (managerul ar trebui să schimbe structura cursului, dar nu o face) – ambele decizii constituind greşeli care consumă atât bani, cât şi timp.

    Soluţia:

    În statistică, rezultatele obţinute în urma colectării datelor pe un eşantion au denumirea de „estimare punctuală”. O estimare punctuală propriu-zisă este un punct bun de plecare atunci când ne gândim la întreaga populaţie, dar acest procedeu nu oferă nicio siguranţă şi în ceea ce priveşte acurateţea datelor, deoarece nu ia în considerare factorul de incertitudine. Vestea bună este următoarea: dacă eşantionarea s-a făcut în mod aleatoriu, statisticile ne pot oferi un indiciu cu privire la rata de eroare a analizei, ca urmare a provenienţei datelor de la un eşantion mai mic decât numărul total al populaţiei. Nu vom şti niciodată 100% sigur care este valoarea corectă pentru întreaga populaţie (nivelul corect de satisfacţie al întregului grup) până când nu vom colecta date de la toate persoanele. Totuşi, putem aborda problema folosind intervalele de încredere.

    Intervalele de încredere se mai numesc şi „estimări prin intervale de încredere”. Contrar estimării punctuale, o estimare prin interval de încredere oferă o gamă întreagă de estimări potenţiale ale populaţiei, care pot fi adevărate. Pentru exemplul nostru de mai sus, în loc să presupunem că scorul de 3,8 se aplică şi pentru subgrup, şi pentru grup, ar trebui să calculăm intervalul de încredere şi să ne bazăm concluzia pe ideea că putem fi 95% siguri că nivelul mediu de satisfacţie al întregului grup se află undeva între 3,6 şi 4,0.

    Ideea în legătură cu intervalul de încredere este că rezultatele obţinute în acest fel de pe urma datelor colectate pot fi foarte diferite: ne-am mutat de la o simplă estimare punctuală (3,8) la o estimare prin interval de încredere (este foarte probabil ca nivelul mediu de satisfacţie al expaţilor să se afle undeva între 3,6 şi 4,0), prin urmare, s-ar putea să luăm o decizie diferită. În acest caz, diferenţa dintre 4,2 şi 4,0 nu este atât de mare încât să fie necesară restructurarea cursului. 

    Aşadar, dacă luăm în considerare mai degrabă eşantionarea aleatorie şi estimarea prin intervale de încredere în locul estimării punctuale, admitem faptul că datele estimative despre populaţie sunt, la un anumit nivel, incerte şi astfel suntem mai bine pregătiţi în a evita deciziile nefavorabile, generatoare de costuri.

  • Topul celor mai mari salarii şi americanizarea României

    Pe datele statistice din 2017 – masa salarială plătită de o companie împărţită la numărul de salariaţi – cele mai mari salarii din România, pe medie, au fost la Romatsa, companie de stat – 21.800 de lei net pe lună, Microsoft – 10.000 de lei net pe lună, Nuclearelectrica, companie de stat – 7.700 de lei net pe lună, Ericsson Telecommunications – 7.600 de lei, IBM – 7.500 de lei, Endava Cluj – 7.400 de lei pe lună, Pro TV – 7.300 de lei pe lună, Oracle – 7.000 de lei, Honeywell România – 6.800 de lei, Softvision din Cluj – 6.800 de lei.
    Dacia, cea mai mare companie din România ca cifră de afaceri, a avut în 2017 un salariu mediu net pe lună de
    4.700 de lei.
    Petrom, cea mai valoroasă companie din România şi care are cea mai mare masă salarială din economie, plăteşte 6.000 de lei. La polul opus, departe de cele mai mari salarii din România, cele mai mari şi cele mai valoroase companii antreprenoriale româneşti care activează în retail şi producţie au salarii mult mai mici: RCS&RDS a avut în 2017 un salariu mediu net de 2.800 de lei, în timp ce Dedeman – cea mai mare companie antreprenorială românească, deţinută de fraţii Pavăl –, care are venituri anuale de 1,4 miliarde de euro şi un profit net de peste 200 de milioane de euro, a avut un salariu mediu net de 2.989 de lei; Altex a avut un salariu de 2.567 de lei, Arabesque – 2.425 de lei, FAN Courier – 2.395 de lei; Aramis Baia Mare, cel mai mare exportator antreprenorial român, a avut un salariu mediu net de 1.659 de lei; Romaqua (Borsec) a avut 3.120 de lei, iar Compa Sibiu, producător de componente auto, 3.130 de lei.
    Salariul mediu net în 2017 a început anul cu 2.300 de lei şi a ajuns la aproape 2.700 de lei net.
    Aceste salarii, topul lor, arată exact cum este şi businessul din România: oraşele mari, unde sunt localizate firmele de IT, plătesc cele mai mari salarii, în timp ce în oraşele mici şi mijlocii, care multe dintre ele au pierdut bătălia economică cu viitorul, au business mic şi salarii mici.
    Nu este de mirare că avocaţii, bancherii, consultanţii, furnizorii români de servicii vor să lucreze, ca primă opţiune, cu statul şi cu multinaţionalele şi mai puţin cu firmele româneşti antreprenoriale. 
    Companiile de stat şi multinaţionalele sunt clienţi bancabili şi solvabili, iar salariaţii pot să cumpere fără probleme la ce salarii au credite ipotecare, credite de consum sau carduri. Bineînţeles că în firmele antreprenoriale româneşti cei mai buni oameni pot câştiga mai bine decât omologii lor din multinaţionale sau de la stat, dar aceştia sunt excepţii. Pentru că sunt în retail, în FMCG, în producţie, domenii cu o valoare adăugată mică, şi salariile sunt mici, de multe ori sub media pe economie.
    Un absolvent de facultate, mai răsărit, nici nu se uită să se ducă să se angajeze la firmele antreprenoriale româneşti, prima lui opţiune fiind multinaţionalele. Dacă are norocul să termine Cibernetica sau Automatica, Calculatoarele, Matematica, Microsoft, Oracle, Orange, Vodafone de-abia aşteaptă să-i dea de la 5.000 de lei la 10.000 de lei net pe lună, adică de la 1.200 la peste 2.000 de euro pe lună.
    Ca să intri în companiile de stat, familia trebuie să fie acolo, sau să fii recomandat de partid.
    În America, lucrurile stau la fel: cel mai bine plătiţi, pe medie, sunt cei din IT şi telecom, cei care lucrează în băncile de investiţii, cei din farma, cei din industria de înaltă tehnologie sau cei de la stat.
    Pentru companiile româneşti, care de cele mai multe ori au un număr dublu de salariaţi la aceeaşi cifră de afaceri obţinută de o multinaţională, este foarte greu să atragă talente, să recruteze oameni. Mai degrabă reuşesc să atragă aceşti oameni în oraşele mici şi mijlocii, unde nu prea sunt alternative, unde nu prea au venit investiţiile străine, decât în oraşele mari.
    Piaţa nu se va schimba în următorii ani.
    Cei din IT, cei din centrele de cercetare şi dezvoltare, care sunt cel mai bine plătiţi, au ca misiune să creeze roboţi sau aplicaţii care să înlocuiască numărul mare de oameni din retail sau de pe banda de producţie, care oricum aveau cele mai mici salarii.
    România are cea mai scăzută proporţie a absolvenţilor cu studii superioare în total forţă de muncă, numai 14%.
    Când forţa de muncă are mai puţină şcoală, şi valoarea adăugată este mult mai mică şi de aceea salariile sunt mult mai mici. Va fi foarte greu pentru capitalul antreprenorial românesc să ţină pasul cu salariile din multinaţionale sau de la stat.

  • EUROSTAT: Un român din trei nu-şi permite o maşină. Care este situaţia la nivel european

    Procentul a scăzut, totuşi, în România, de la 33% în 2016.

    Înaintea României se află Bulgaria (20,6%) şi Ungaria (20,1%). La capătul opus, cel mai mic procent al celor care nu îşi permit un automobil se află Cipru şi Malta (1,7%), urmate de LUxemburg (2,2%) şi Franţa şi Italia (2,7%).

    În ansamblul uniunii procentul celor ce nu-şi permit maşini a scăzut cu 0,7% puncte procentuale în 2017, de la 7,7% în 2016. Scăderi au fost înregistrate în majoritatea statelor membre, cu excepţia Austriei (+0.4pp), Danemarcei (+0.3 pp), Luxembourgului (+0.2pp), Franţei (+0.1pp), în timp ce Olanda a rămas la 6,4%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oana Nuţă,director de marketing şi imagine corporativă la EximBank, fost editor la ZF bănci (1998–2004)


    „Eram două echipe, una cu experienţă şi una de tineri. Ţin minte că făceam un master la ASE în statistică şi economie şi am văzut un anunţ pe holurile facultăţii. Era ceva de genul că dacă ştiu engleză şi sunt curioasă, să vin la un interviu. Şi m-am dus. A fost primul meu job. Am lucrat cam 7-8 luni la perete, adică umpleam paginile, scriam tot, dar ce făceam era de test. Era ceva extraordinar. Apoi a ieşit prima ediţie a ZF pe piaţă, iar eu am rămas mai departe încă şase ani. Aici s-a format o parte din mine. Cred că am învăţat atunci nişte valori de care mă ţin şi acum şi anume respectul faţă de oameni, loialitatea, spiritul de echipă. Şi acum suntem o echipă.

    ZF de la început şi-a dorit să fie altceva, iar în această dorinţă resursa umană a fost cea mai importantă. Ne doream să fim primii, ne-am dezvoltat ca nişte pantere. Totdeauna voiam să avem informaţiile corecte. Şi acum când vorbesc cu unii oameni mă ştiu drept redactorul de la ZF, nu ca pe omul de comunicare.

    ZF se va dezvolta pe termen lung, dar cred că dacă nu ar mai exista printul, atunci nu am mai vorbi de ZF. Sunt convinsă că indiferent de cum citesc oamenii de afaceri ziarul, hârtia este acolo, pe un colţ al biroului lor.

    ZF a scris pentru prima dată de privatizarea Petromidia, de exemplu. Ţin minte că am sunat pe un fix al casei de avocatură care se ocupa de această tranzacţie, dar că nu am dat de nimeni, decât de o voce care mă anunţa că lumea era ocupată. La cinci minute am fost sunată de un avocat care mi-a explicat multe. Oamenii ştiau că ZF păstrează confidenţialitatea, dar pe de altă parte era foarte multă deschidere din partea mediului de business de a ne învăţa pe noi, de a face acest transfer de know how. Mereu am avut deschiderea interlocutorilor venind din partea ZF pentru că şi ei ştiu că dacă vrei să exişti în mediul de business trebuie să fii în paginile ZF.
    Cred că profesional am învăţat de la ZF că este foarte important să nu arzi etape, să faci şi să înţelegi tot ce fac oamenii din echipa ta. Mâine, dacă aş putea, m-aş întoarce să scriu din nou.”

  • De ce este România invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de vin de calibru mondial

    Vinul roşu de Bordeaux şi şampania sunt perlele coroanei în ceea ce priveşte licoarea lui Bacchus, dar nici vinurile din Toscana sau Rioja nu se lasă mai prejos, iar un riesling de Rin sau un vin de Porto pot oricând să stea la masă cu toate cele de mai sus, în orice colţ al lumii.
    Între aceste nume mari îşi fac loc şi Feteasca Neagră sau Albă, soiuri româneşti care local ţin capul de afiş, dar care la nivel internaţional sunt încă necunoscute.

    De altfel, România este invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de calibru mondial. Astăzi, mai puţin de 5% din totalul celor 5,2 milioane de hectolitri de vin „made in Romania” ajung pe pieţele externe, pondere ce poziţionează statul pe ultimele locuri în UE (între ţările care produc vin). Prin comparaţie, statisticile europene arată că marii jucători precum Spania, Portugalia sau Italia exportă circa jumătate din ce produc. În cazul Franţei ponderea este la 30%, arată datele biroului de statistică european, Eurostat.

    România este privită pe pieţele din afară ca un producător ieftin, de volum. Totuşi, în ultimii ani, producătorii mici cu vinuri premium au făcut paşi la export şi încearcă să schimbe percepţia străinilor asupra vinurilor locale. Este nevoie de timp şi de multe evenimente organizate în această direcţie. Soiurile româneşti sunt însă pariul producătorilor locali când vine vorba de a cuceri noi orizonturi.

    „Trebuie să redescoperim soiurile româneşti de viţă-de-vie. România are un potenţial enorm, avem zeci de soiuri pe care le putem transforma într-un atu. Dacă pierdem această diferenţiere, vom fi uşor de înlocuit ca ţară producătoare de vin“, spunea recent Oliver Bauer, enologul cramei Ştirbey din Drăgăşani şi coproprietarul cramei Bauer, fondată alături de soţia sa în aceeaşi regiune viticolă.

    În România, mai puţin de un sfert din suprafaţa cu viţă-de-vie este acoperită cu soiuri româneşti, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) citate pe platforma revino.ro, un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor toate informaţiile de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

    Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru producţia de vin în România este de circa 183.000 de hectare, poziţie ce plasează piaţa locală pe locul zece la nivel mondial şi pe poziţia a cincea în UE.

    „Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie a fost anul trecut de 182.500 de hectare. Viile locale continuă să treacă printr-un amplu proces de restructurare şi reconversie, ajutate de fondurile UE din programul naţional de sprijin. An de an, în exerciţiul bugetar 2014-2020, România primeşte 47,5 milioane de euro”, spun oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV).

    Anterior – şi în perioada 2007-2013 – România a beneficiat de fonduri europene nerambursabile în acest scop. Pentru fiecare hectar, antreprenorii primeau circa 14.000 de euro, potrivit datelor ZF. Odată cu fondurile de la UE au fost realizate investiţii importante în domeniu şi au apărut şi tot mai mulţi jucători de nişă, specializaţi pe segmentul premium. Acest segment a devenit de altfel printre cele mai efervescente, cu nume precum Catleya sau Rasova care şi-au făcut loc pe această piaţă în ultimii ani.

    Pe piaţa din România, în total, există peste 180 de crame care produc vin îmbuteliat, numărul lor fiind pe o tendinţă ascendentă continuă în ultimul an, arată datele portalului de specialitate crameromania.ro. Cele mai multe nume care apar sunt crame butic, ce îşi concentrează atenţia pe producţia de vinuri premium.

    Această schimbare de paradigmă vine în contextul în care şi comportamentul de consum s-a schimbat, iar românii s-au orientat tot mai mult către licoarea lui Bacchus şi tot mai mult către vinuri premium. Mai mult, în ultimii ani, alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată, astfel că un consumator se uită atât la cramele producătoare sau soiurile de struguri, cât şi la culoarea vinului – alb, rosé sau roşu.

    Dezvoltarea apetitului pentru vin, accesul la informaţie şi creşterea puterii de cumpărare au făcut ca românii să îşi schimbe comportamentul de consum, astfel că preferă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor demiseci. Totodată, câştigă teren vinurile roşii, rosé şi spumantele în detrimentul vinurilor albe liniştite, care au ţinut mulţi ani capul de afiş.

    Astfel, treptat românii încep să se asemene tot mai mult cu consumatorii din ţările dezvoltate precum Franţa sau Italia, două nume cu tradiţie şi greutate în lume în domeniul vinului. În aceste ţări şi consumul de vin este pe măsură, licoarea lui Bacchus fiind consumată la masă, cu ocazia unor evenimente sau în timpul liber.

    În România cultura vinului nu este la fel de dezvoltată, ba chiar există o scindare între urban şi rural. În timp ce în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării consumul este pe un trend ascendent, în mediul rural se consumă alte tipuri de băuturi alcoolice sau vin produs în casă. În Capitală însă şi în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, consumatorii ies mai des în oraş şi cheltuie mai mult. Ba chiar se reorientează de la bere către vin.

    Un român consumă în medie 20 de litri de vin pe an, la fel de mult ca un grec sau un britanic. Prin comparaţie, marii consumatori ai lumii vin din Portugalia, Franţa şi Italia, unde consumul mediu este dublu, arată calculele BM pe baza datelor OIV – Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Cei mai mari consumatori de vin sunt de regulă şi cei mai mari producători.

    Cea mai mare parte a vinului „made in Romania” rămâne pe piaţa internă, fiind destinat consumului local. Ponderea exportului este astfel de nici 5%. În acest context, o bună parte din consumul local de vin provine din producţia internă. Acest lucru este normal pentru o ţară care are o producţie semnificativă, cum este cazul României sau al Franţei şi Italiei, spunea recent Victor Ciupercă, vicepreşedintele APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.

    „Cererea internă foarte mare îi determină pe producătorii români să îşi orienteze eforturile către România şi nu către export. Mai mult, preţul de export este mai mic decât cel de pe piaţa locală, astfel că situaţia are o explicaţie clară”, afirma şi Dan Balaban, antreprenorul care deţine împreună cu oenologul Bogdan Costăchescu producătorul de vinuri premium Davino.

    Producţia locală este suficient de mare pentru a acoperi consumul intern. Mai exact, 2018 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru producţia de vin, cu un total de 5,2 milioane de hectolitri. Această valoare plasează România pe locul 12 la nivel mondial şi 6 european, suflând în ceafa Portugaliei, unul dintre marile nume în ceea ce priveşte producţia licorii lui Bacchus. Producţia de vin a României a crescut cu peste 20% anul trecut, jucătorii vorbind de un an excepţional din punct de vedere cantitativ. Calitativ, mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a se da un verdict.

    „A fost un an excepţional pentru producţia de vin – cantitativ vorbind. Un astfel de an vine cam o dată la un deceniu. Însă este greu să corespundă acest nivel şi cantitativ, şi calitativ, de regulă ai cantităţi mici şi calităţi excepţionale şi invers”, spunea recent Cristian Podar, administrator al Villa Vinea, producător de vin din zona Transilvaniei.

    Pe piaţa din România există 37 de podgorii care au fost reunite în opt regiuni viticole, dintre care cea mai extinsă este cea a Dealurilor Moldovei, care se întinde pe aproape 70.000 de hectare. Pe poziţia a doua se află Dealurile Munteniei şi Olteniei, cu peste 50.000 de hectare. Podiumul este încheiat de Podişul Transilvaniei.

    Dincolo de cifre şi de businessul din spatele lor, unii zic că vinul este un obiect de cult şi o experienţă culturală, la fel ca arta. Alţii spun că „iubirile, anii şi paharele de vin nu se numără niciodată”. Sunt şi „poeţii” care afirmă că vinul este ca un puzzle pentru că fiecare consumator trebuie să îi studieze culoarea şi claritatea, trebuie să îl respire, iar apoi să îl deguste, pentru ca în final să se contureze o imagine clară şi de ansamblu. Nu degeaba vinul este supranumit „băutura zeilor”, deşi astăzi muritorii sunt cei care se bucură de el.

  • Eurostat: România, cea mai mare scădere anuală din UE în august la producţia în construcţii

    Statistica europeană arată că la polul opus, ţările cu cele mai mari creşteri ale indicatorului în luna august 2018, comparativ cu august 2017, au fost Slovenia (33,5%), Ungaria (24,3%) şi Polonia (19,2%).

    „În august 2018, comparativ cu august 2017, construcţia de clădiri din zona euro a crescut cu 2,5% şi construcţia în ingineria civilă cu 2,4%, în timp ce în UE28, construcţia de clădiri s-a majorat cu 1,6%, iar ingineria civilă cu 4%”, anunţă Eurostat.

    Producţia ajustată sezonier în sectorul construcţiilor din august 2018, comparativ cu luna precedentă a scăzut cu 0,5% atât în zona euro (EA19), cât şi în UE28, iar în august 2018 faţă de august 2017, producţia în construcţii a crescut cu 2,5% în zona euro şi cu 2,3% în UE28.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS confirmă un nou record negativ: Deficitul comercial a crescut cu 14%, în primele opt luni, la 8,97 miliarde de euro

    În aceeaşi perioadă, exporturile FOB (Free on Board/Liber la bord, preţul la frontiera ţării exportatoare) au însumat 45 de miliarde de euro, o majorare de 9,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se detaliază într-un comunicat de presă al INS.
     
    În acelaşi timp, importurile CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu, preţul la frontiera ţării importatoare) au crescut cu 10,4%, până la 53,98 de miliarde de euro.
     
    În luna august 2018, exporturile FOB au însumat 5,13 miliarde de euro, o majorare de 4,3%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, iar importurile CIF au însumat 6,52 miliarde de euro, o creştere cu 9%. Astfel, deficitul comercial al lunii august s-a ridicat la 1,39 miliarde de euro, reprezentând 15,5% din totalul acestui an şi crescând cu 9,44% faţă de luna precedentă.
     
    „În perioada 1.I-31.VIII 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,6% la export şi 37,8% la import) şi alte produse manufacturate (32,4% la export şi respectiv 30,6% la import)”, se scrie într-un comunicat de presă al Statisticii. Categoria alte produse manufacturate cuprinde mărfuri manufacturate, clasificate în principal după materia primă (fier, oţel, cauciuc, metal, etc.) şi articole manufacturate diverse (îmbrăcăminte şi accesorii, încălţăminte, etc.).