Tag: sponsorizare

  • Simona Halep inclusă în topul celor mai bine plătite sportive din lume! Suma fabuloasă câştigată de Halep în ultimul an

    Halep a adunat peste 6 milioane de dolari în ultimul an

    Halep a strâns 6,2 milioane de dolari în perioada iunie 2016 – iunie 2017, fiind inclusă de Forbes în Top 10 al celor mai bine plătite sportive ale lumii (locul 10)! Simona a reuşit multe performanţe notabile în această perioadă şi a fost recompensată pe măsură de organizatorii turneelor WTA, cu aproximativ 4,7 milioane de dolari. Restul de 1,5 milioane de dolari reprezintă încasări provenite din sponsorizări.

    “Simona Halep este în Top 10 WTA de aproape 200 de săptămâni. Este cea mai lungă perioadă din tenisul feminin. Starul născut în România a încheiat un contract pe mulţi ani cu Mercedes Benz România. Cel mai mare contract de sponsorizare îl are cu Adidas“, au scris jurnaliştii de la Forbes despre constănţeanca în vârstă de 25 de ani.

    În Top 10 al celor mai bine plătite sportive ale lumii au fost incluse 8 jucătoare de tenis

    Simona a adunat o avere impresionantă în ultimul an, însă a fost depăşită de alte 7 jucătoare de tenis în topul respectiv! Diferenţa a fost făcută de contractele de sponsorizare mult mai valoroase deţinute de tenismenele din Vest. Pe primul loc se află Serena Williams, sportivă care a acumulat 27 de milioane de dolari (doar 8 milioane din premii), în condiţiile în care s-a retras la începutul sezonului după ce a rămas însărcinată.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Măsură fără precedent: Mai multe state arabe au rupt legăturile cu Qatarul, după ce au acuzat Doha de sponsorizarea terorismului/ Preţul petrolului a explodat

    Agenţia saudită de ştiri SPA a anunţat că Riyadhul a luat această decizie pentru “a-şi proteja propria securitate naţională de pericolele terorismului şi extremismului”.

    Această măsură “decisivă” a fost luată ca urmare a “încălcărilor grave comise de autorităţile din Qatar în ultimii ani”, se mai anunţă în comunicatul autorităţilor saudite.

    O hotărâre asemănătoare a fost luată şi de Egipt, Emiratele Arabe Unite, dar şi de Bahrain, care a acuzat Doha că ar încerca să “submineze securitatea şi stabilitatea Bahrainului şi de imixtiuni în treburile interne ale ţării”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce au sponsorizat sovieticii o expediţie către interiorul unei scobituri a pământului?

    Pe data de 23 decembrie 1923, doi călători au ajuns în Darjeeling, India, în intenţia de a găsi ceea ce, teoretic, se consideră că nu există. Pe parcursul călătoriei lor au fost ajutaţi de către spioni sovietici, ocultişti vestici şi rebeli mongoli. Cu toate acestea, timp de câteva luni nu s-a mai aflat absolut nimic cu privire la această expediţie, dar când cei doi au apărut din nou în atenţia publicului, au avut de dezvăluit secrete fascinante şi poveşti uimitoare cu privire la campania lor.

    Vezi aici de ce au sponsorizat sovieticii o expediţie către interiorul unei scobituri a pământului?

  • Todt exclude renunţarea la publicitatea la alcool, în Formula 1

    Organziaţia European Alcohol Policy Alliance (Eurocare) a dat publicităţii un raport, care sugerează că expunerea mărcilor de alcool în Formual 1 este excesivă şi că practicile de sponsorizare ale F1 sunt împotriva spiritului directivelor Uniunii Europene în domeniul audiovizualului. “Cerem acum organismelor implicate în F1 să renunţe la publicitatea la alcool”, a declarat Mariann Skar, secretarul general al Eurocare.

    În replică, Todt a declarat că publicitatea la alcool nu are nimic de-a face cu FIA şi că fiecare ţară trebuie să fie responsabilă că îşi avertizează populaţia despre riscul de a bea şi a conduce. “Folosirea publicităţii la alcool nu este legată de FIA, este legată de fiecare ţară. Sunt categoric împotriva condusului sub influenţa alcoolului şi pledez pentru asta, dar fiecare ţară trebuie să-şi facă treaba. Nu poţi interzice alcoolul, nu este posibil. Dar poţi să educi populaţia să nu bea şi să conducă. Noi îndemnăm companiile producătoare de alcool să participe cu fonduri la educarea populaţiei şi la descurajarea celor care conduc după ce au băut”, a spus Todt, la un forum internaţional pentru transport, la Leipzig.

    În acest momet, trei echipe de Formula 1 sunt sponsorizate de producători de alcool, Force India (Smirnoff şi Kingfisher), McLaren-Honda (Johnnie Walker) şi Williams (Martini).

  • Doar 12% dintre firmele care au obţinut profit în 2011 au optat pentru direcţionarea a 20% din impozitul pe profit

    Cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă dar poate genera un credit fiscal, care reduce impozitul de plată cu suma integrală a sponsorizării oferite, dacă această sumă este mai mică decât: 0,3% din cifra de afaceri şi 20% din impozitul pe profit de plată.

    Conform datelor centralizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), doar 12% dintre firmele care au obţinut profit în 2011 au optat pentru direcţionarea a 20% din impozitul pe profit către organizaţiile neguvernamentale.

    ONG-urile au primit 463,7 milioane de lei (103,59 mil. euro) în 2011, potrivit ANAF. Totuşi, entităţile neguvernamentale ar fi putut încasa circa 440 de milioane de euro, dacă toate companiile din România, care au avut câştiguri brute de 58,1 miliarde de lei (12,98 mld. euro) în 2011, ar fi decis să le acorde 20% din impoziul pe profit, după un calcul efectuat de situl de ştiri altreileasector.ro.

    Miruna Enache, Tax Partner la EY România consideră că ’’Facilitatea fiscală acordată prin mecanismul de credit fiscal permite practic sponsorului să plătească efectiv suma respectivă nu în contul impozitului pe profit, ci către o organizaţie non-profit. Pentru a fi inclus în calculul impozitul pe profit de pe anul respectiv, contractul de sponsorizare trebuie încheiat înainte de sfârsitul anului calendaristic iar plata trebuie de asemenea efectuată până la finele anului.’’

    Pentru a facilita întelegerea procedurilor legale, EY, a întocmit un exemplu simplificat:

    O societate are un profit impozabil de 100.000 euro la sfârşitul anului 2013 şi o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro. Impozitul pe profit de plată se ridică la 16.000 euro (cu plata finală urmând a se efectua în 2013). Dacă societatea are cheltuieli de sponsorizare de până la 3.200 euro în 2013 (care nu au impact asupra profiturilor impozabile ale societăţii), impozitul ar putea fi redus la 12.800 euro. Astfel, societatea sponsorizează cu până la 3.200 euro pe durata anului fără un impact advers asupra fluxului de numerar sau alte costuri suplimentare.

  • Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la complexele Rovinari, Craiova şi Turceni şi la SNLO. Câte contracte de sponsorizare au încheiat companiile

     Inspectorii guvernamentali reclamă majorarea ilegală, cu peste 20% din valoarea iniţială, a valorii contractelor de achiziţie publică şi arată că, în perioada verificată, la nivel acestor companii au fost încheiate un total de 76 contracte de sponsorizare de peste 19 milioane lei.

    Conform notei de control, CE Turceni a încheiat 32 contracte de sponsorizare pentru 458.949 lei, CE Craiova a încheiat 10 contracte pentru 1,68 milioane lei, iar CE Rovinari a încheiat 34 contracte pentru 16,9 milioane lei.

    În aceeaşi perioadă, CE au încheiat 19 contracte pentru servicii de asistenţă juridică în baza cărora carora, până în noiembrie 2012, au fost efectuate plăţi de 1,1 milioane lei

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un deputat FĂRĂ AVERE a sponsorizat USL şi PSD cu 85.800 de lei în 2012

     Dumitrache a donat anul trecut USL suma de 75.000 de lei pe 16 noiembrie 2012, în timpul campaniei electorale, conform evidenţelor publicate de partide în Monitorul Oficial.

    Cu toate acestea, atât în declaraţia de avere depusă în calitate de candidat pentru un mandat de deputat de Constanţa pe 15 octombrie 2012, cât şi în cea depusă în calitate de parlamentar nou ales în 18 decembrie 2012, Dumitrache nu a menţionat să aibă conturi peste 5.000 de euro, datorii sau bunuri în proprietate.

    Singura menţiune făcută în ambele declaraţii de avere este aceea că în anul fiscal încheiat, respectiv 2011, a obţinut în calitate de deputat, ales în legislatura 2008-2012, suma de 52.044 de lei, iar în secţiunea destinată soţului menţionează venituri de 9.978 de lei de la SC 2×1 Holding Cape Midia Shipzard SA.

    De asemenea, deputatul PSD menţionează în declaraţiile de interese, depuse la aceleaşi date cu declaraţiile de avere, că deţine 20 de acţiuni la SC Dacia Tour SA Constanţa, în valoare de 250 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BRD sponsorizeaza Federatia Romana de Handbal cu 100.000 de euro

    Banii vor fi folositi pentru sustinerea programului
    competitional al echipelor nationale ale Romaniei, inclusiv
    participarea echipei masculine la Campionatul Mondial de Handbal
    din Suedia.

    “Asocierea noastra cu handbalul vine in continuarea traditionalei
    noastre apropieri fata de sportul din Romania. Performanta obtinuta
    de echipa feminina de handbal a Romaniei ne-a dat incredere si ne-a
    convins sa continuam sa sprijinim acest sport si in 2011”, a
    declarat Guy Poupet, presedintele – director general al BRD –
    Groupe Société Générale.

    Este al doilea an consecutiv in care BRD sustine Federatia Romana
    de Handbal.

    BRD – Groupe Société Générale este a doua banca locala, dupa
    active, si una dintre institutiile cele mai puternic implicate in
    sprijinirea sportului romanesc, pe care l-a sprijinit, in timp, cu
    peste 2 milioane de euro.

  • Sir Alex Ferguson si-a schimbat costumul de doua ori pentru Epson

    Pe stadionul Old Trafford, Sir Alex si intreaga echipa au stat
    vineri pentru prima data impreuna in fata presei. In mod normal, la
    acest gen de intalniri sunt prezenti doar cativa jucatori din
    echipa, insa acum au participat toti. Imbracat in costum si cu un
    zambet larg pe fata, Sir Alex, unul dintre cei mai apreciati
    antrenori ai momentului, si-a facut aparitia la eveniment impreuna
    cu managerii Epson si cu directorul comercial al clubului de
    fotbal, David Gill. Singurele cuvinte pe care antrenorul le-a spus
    au fost legate de parteneriat – “o uniune reusita, o combinatie
    perfecta!” si nu a renuntat la zambet pe tot parcursul
    discutiilor.


    La finalul conferintei, in salonul Evolution de pe Old Trafford au
    sosit si fotbalistii pentru o sesiune de autografe si fotografii.
    Pentru o clipa Sir Alex a disparut in culise si a revenit cu o alta
    tinuta – de data aceasta purta un costum negru cu papion – pregatit
    pentru a face poze cu publicul si pentru a da autografe. Vazut
    indeaproape, sir Alex nu pare o persoana dura, cel care l-a lovit
    cu o gheata pe David Beckham, ci, dimpotriva, este un om cald, care
    intinde mana zambind.

    Nascut acum 69 de ani in Govan, Glasgow, in ajunul Anului Nou,
    Ferguson a inceput sa joace fotbal ca amator la clubul Queen’s Park
    in anul 1957 si si-a incheiat cariera de jucator la echipa Ayr
    United in anul 1974. In luna iunie a aceluiasi an a fost numit
    antrenor cu jumatate de norma la East Stirlingshire, avand un
    salariu de 40 de lire pe saptamana. Si-a castigat imediat reputatia
    de om sever, insa jucatorii i-au admirat deciziile tactice, iar
    rezultatele clubului s-au imbunatatit considerabil.

    Din anul 1986 este antrenor la Manchester United. La inceputul
    mandatului, Sir Alex a fost ingrijorat de faptul ca mai multi
    dintre jucatori aveau probleme cu alcoolul si nu aveau o conditie
    fizica buna. A impus disciplina unor jucatori binecunoscuti si bine
    platiti, ceea ce a fost un factor determinant in succesul constant
    al lui Manchester. Tot aici a capatat titlul de cel mai de succes
    antrenor din istoria fotbalului englez, castigand cu echipa noua
    campionate. Unul din motivele reusitei lui Ferguson la Manchester
    United a fost faptul ca nu considera niciun jucator mai important
    decat echipa (un principiu care le-ar fi de folos multor manageri
    in afaceri daca l-ar aplica la fel de consecvent ca britanicul).
    Sir Alex s-a dovedit insa si foarte intransigent in relatiile sale
    cu jucatorii, ceea ce a determinat nume celebre precum Paul Ince,
    Dwight Yorke, David Beckham, si, mai recent, Ruud van Nistelrooy
    sau Gabriel Heinze, sa plece de la club.

    Nu e de trecut cu vederea nici felul diplomatic in care i-a
    aparat pe patronii clubului, fratii americani Glazer, acuzati de
    fani ca din 2005 incoace, de cand au cumparat Manchester United,
    l-au inglodat in datorii, astfel incat un club cu venituri de peste
    300 de milioane de euro si o valoare estimata de Forbes la peste
    1,8 miliarde de dolari sa ajunga sa aiba datorii in jur de un
    miliard de euro. Din punctul lui de vedere, fratii Glazer au facut
    o treaba buna ca proprietari, iar el n-are de ce sa se planga,
    spunea Sir Alex in vara. Cert e ca longevivul antrenor mai are de
    stat la club: dupa ce au aparut zvonuri ca se va retrage la
    sfarsitul sezonului viitor, a replicat ca nu se va retrage decat
    din motive de sanatate si in niciun caz daca echipa lui va avea
    probleme, pentru ca nu vrea sa-i dea bataie de cap managerului
    care-i va lua locul.

  • Epson a devenit sponsor oficial al echipei Manchester United

    Parteneriatul, incheiat pe doi ani si implicand o suma despre
    care Marketing Week a scris ca se ridica la 3 milioane de lire (3,5
    milioane de euro), in timp ce unele ziare britanice au pomenit de 3
    ani si o suma “cu sapte cifre”, a fost facut public pentru fani in
    pauza dintre meciul Manchester United si Blackburn Rovers,
    desfasurat sambata pe stadionul Old Trafford din Manchester.

    “Intelegerea cu Manchester United aliniaza Epson cu un brand
    recunoscut la nivel global, aducandu-l astfel mai aproape de
    consumatori”, a spus Minoru Usui, presedinte global al Epson. David
    Gill, directorul executiv al Manchester United, s-a declarat
    “incantat de faptul ca Epson a devenit partenerul nostru comercial”
    si a spus ca spera sa dezvolte un program de comunicare interesant,
    “care va ajuta ambele afaceri sa se dezvolte”.

    Miliardarul american Malcolm Glazer, proprietarul Manchester
    United, a batut palma cu Epson dupa ce in presa insulara a circulat
    zvonul ca, din cauza datoriilor mari, ar vrea sa vanda clubul si ca
    Epson ar putea fi un candidat in acest sens.

    Conform topului celor mai bogate cluburi din lume, publicat in
    primavara de Deloitte, Manchester este pe locul al treilea, cu
    venituri de 327 milioane de euro in sezonul 2008/2009, devansat de
    Real Madrid (401,4 milioane de euro) si FC Barcelona (365,9
    milioane de euro). In acelasi timp, familia Glazer a acumulat, de
    cand a preluat gruparea din Manchester, datorii de 1,1 miliarde de
    lire sterline (aproximativ 1,2 miliarde de euro).