BusinessMagazin

Tag: sondaje

  • Soluţia rusească pentru Ucraina

    Iniţiativa de pace a lui Putin a eşuat – separatiştii vor ţine referendumul, iar Kievul a continuat acţiunile militare contra acestora – însă din punct de vedere diplomatic era obligatoriu ca ea să aibă loc. Kremlinul are tot interesul să ceară o amânare a referendumului, din raţiuni de simetrie cu atitudinea sa faţă de alegerile prezidenţiale din 25 mai, despre care a sugerat că ar trebui să fie amânate până la liniştirea ţării, pentru că nu poate recunoaşte rezultatul unui scrutin ţinut “când armata este desfăşurată contra populaţiei”, cum a spus ministrul de eterne Serghei Lavrov. O amânare a alegerilor (dacă nu şi a referendumului din Donbass) ar putea facilita obişnuirea treptată a Vestului cu ideea neclintită a Moscovei că soluţia pentru Ucraina este nu destrămarea teritorială, ci federalizarea.

    Oligarhul ucrainean Petro Poroşenko, favoritul net în sondaje pentru prezidenţiale, a avertizat însă că reprimarea separatiştilor va continua tocmai ca să se poată ţine scrutinul: “Sperăm să încheiem operaţiunile contra teroriştilor înainte de alegeri. Dacă nu, atunci vom înconjura fiefurile lor şi nu le vom permite să tulbure alegerile”.

    Poroşenko, 48 de ani, este unul dintre cei mai bogaţi oligarhi din Ucraina, cu o avere de cca 1,5 mld. dolari, proprietarul celui mai mare producător de dulciuri din ţară, grupul Roşen (de unde şi porecla de “regele ciocolatei”), precum şi al unui post de televiziune şi al unor uzine auto. A fost şef al consiliului Băncii Naţionale, ministru de externe în perioada când Iulia Timoşenko era prim-ministru, dar a fost şi ministru al dezvoltării economice în guvernul lui Nikolai Azarov, în 2012, sub regimul Ianukovici. A făcut parte din ambele părţi ale spectrului politic: a fost cofondator al Partidului Regiunilor, prorus, dar în 2005 s-a alăturat opoziţiei, susţinând “revoluţia portocalie”. În 2010 şi-a schimbat iar poziţia, trecând de partea regimului Ianukovici, pentru ca anul trecut să devină un finanţator al manifestaţiilor contra aceluiaşi regim.

    Acum, Poroşenko se prezintă drept cel mai proeuropean candidat, beneficiind ca atare de o cotă de 48,4% din intenţiile de vot. Boxerul Vitali Kliciko, unul dintre liderii Euromaidanului, a renunţat la propria sa candidatură la prezidenţiale ca să-l susţină pe Poroşenko. Miercuri, oligarhul a făcut deja o vizită la Berlin cancelarului Angela Merkel, cerând Vestului să impună o a treia rundă de sancţiuni contra Rusiei dacă referendumul din 11 mai are loc. El s-a declarat însă dispus să discute posibilitatea unei reforme constituţionale care să includă schimbări în legislaţia privind minorităţile şi chiar să accepte, însă numai după alegeri şi după ce situaţia se va fi stabilizat în şară, orice eventual referendum pentru deciderea viitorului anumitor regiuni.

    Cert e că atitudinea conciliantă a lui Putin, corelată cu decizia lui de a-şi retrage o parte din trupe de la graniţa cu Ucraina, le-a dovedit comentatorilor vestici că perspectiva unei intervenţii în forţă a Rusiei în ţara vecină se îndepărtează. Generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO în Europa, a afirmat deja că Moscova ar putea să-şi atingă scopurile în Ucraina fără să recurgă la o invadare convenţională a ţării.

    Cât despre liderii UE, aceştia s-au liniştit de fapt de tot, în ciuda avertismentelor lor continue privind noi sancţiuni dacă referendumul de duminică va avea loc. Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy (foto stânga) s-a declarat deschis unei a doua runde de negocieri la Geneva pentru pace în Ucraina cu participarea Rusiei, în timp ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso (foto dreapta), s-a limitat la promisiuni că UE va susţine securitatea energetică a Ucrainei.

  • Cine le poate salva pe victimele dictaturii băsiste

    Coroborată cu înmulţirea în ritm tot mai rapid a numelor de “baroni locali” pesedişti pe lista celor anchetaţi de DNA, culminând cu intangibilii (până acum) Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre de la Constanţa, această ofensivă a atras din partea opoziţiei comentarii despre sensul postării lui Ponta de pe Facebook privind o eventuală “retragere” a sa după alegerile din toamnă, dacă partidul nu l-ar mai susţine fiindcă nu e în stare să-i protejeze pe fruntaşii PSD de procese (iar aici ne aducem aminte că nu mai departe de noiembrie trecut, când PNL se simţea ţinta prioritară a ofensivei DNA şi ANI, însuşi Crin Antonescu reproşa cu năduf colegilor de atunci de coaliţie că USL “n-a mai existat după alegeri în privinţa raportării la justiţie”).

    Premierul, în schimb, a reacţionat cu bravada-i caracteristică, respectiv cu laude la adresa activităţii lui Mazăre şi în general a fruntaşilor PSD din administraţia locală, dar şi cu comparaţii deplasate între valul de anchete de acum şi intenţia din 2012 a procurorilor de a-i ancheta pe participanţii la referendumul de demitere a preşedintelui ori chiar cu intenţia regimului Ceauşescu de a-i împuşca pe toţi revoluţionarii din decembrie 1989.

    Într-un fel, Ponta nu are de ales, pentru că această bravadă e singura cale de a încerca să convingă electoratul că PSD, un partid de eroi martiri, va reuşi să reziste asaltului “dictaturii băsiste”. Sociologul Vasile Dâncu chiar avansase ideea că rezultatul involuntar al campaniei DNA este creşterea în sondaje a PSD la scorul fără precedent de 42%; pentru imaginea USD şi a potenţialului candidat la prezidenţiale Victor Ponta, ipoteza lui Dâncu e o exemplificare perfectă a zicalei italieneşti “si non è vero, è ben trovato”.

    În ce priveşte partea cealaltă a baricadei politice, promisiunea deja legendară din 2012 a USL, că fruntaşii “guvernării băsiste” (respectiv ai PDL, unii dintre ei actualmente PMP) vor fi vânaţi de Corpul de control al premierului şi aduşi în faţa justiţiei pentru ce au făcut în guvernările Boc-Ungureanu nu s-a materializat nici în ziua de azi, nemaivorbind de exaltările dinainte de alegerile din 2012, cu voci din PC, PNL şi PSD care reclamau chiar desfiinţarea DNA şi a ANI. Ultima încercare de acest fel, care vizează însuşi familia Băsescu, i-a dat ocazia preşedintelui, participant la şedinţa de bilanţ a Ministerului Afacerilor Interne din această săptămână, să ceară public ca faimosul dosar al restituirilor şi al achiziţiilor de terenuri agricole de la Nana, în care a fost implicată Ioana Băsescu, să fie supus cercetării procurorilor, “şi dacă este încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României”.

    Deocamdată însă, deşi Guvernul a anunţat că va sesiza Parchetul în acest caz, anunţul se întemeiază pe un raport al Corpului de control al premierului şi nu pe concluziile comisiei parlamentare care a promis că îşi va redacta propriul raport. La 1 aprilie, Camera şi Senatul au prelungit termenul de activitate a comisiei cu încă 60 de zile, iar preşedintele acesteia, Mihai Fifor, a justificat întârzierea cu acuzaţia, fără adresant clar, că “s-a încercat blocarea activităţii comisiei”.

  • Avem un guvern stabil. Ce e de făcut?

    Fiindcă mai sunt doar câteva luni până la europarlamentare, timp nu e prea mult, aşa că trei lovituri într-o singură săptămână din partea preşedintelui au fost tocmai bune: prevestirea că Renault va pleca din România dacă Guvernul nu finalizează Coridorul IV paneuropean de transport, chemarea populaţiei la proteste de stradă contra majorării accizei la combustibili şi atacul fără precedent la adresa BNR pentru că susţine măsura de reducere a ratelor la credite pentru debitorii cu venituri mici.

    La prima lovitură a răspuns cu o dezminţire Renault, obişnuită deja de mult cu zvonurile că mută producţia în Maroc. La a doua lovitură a răspuns, din nefericire, vicepremierul Liviu Dragnea, care a ameninţat direct cu contramanifestaţii useliste. La a treia lovitură a răspuns BNR, explicând că reducerea ratelor la credite a fost dezvoltată de ministrul bugetului, Liviu Voinea, şi că BNR colaborează curent cu Ministerul Finanţelor (aşa cum a colaborat, de altfel, fără proteste din partea preşedintelui, cu toate guvernele).

    Dacă primele două lovituri băsesciene pot fi taxate drept fumigene electorale curente, a treia vădeşte un populism mult mai subtil. Pe la începutul lui 2011, pe vremea când BNR colabora cu guvernul Boc, susţinătorii preşedintelui mai că nu-l somau, când cu laude, când cu ameninţări, pe guvernatorul Mugur Isărescu să se sacrifice pentru PDL, devenind premier într-un guvern “tehnocrat”, iar varianta cooptării lui Isărescu într-un guvern de dreapta a subzistat până de curând, deşi fără succes, în scenariile opoziţiei PDL şi non-PDL, graţie cotei constant înalte a guvernatorului în sondaje.

    Or, singura cale de a-i mai scădea lui Mugur Isărescu cota în sondaje rămâne stimularea acelei părţi din opinia publică dispusă să creadă în teoriile conspiraţiei despre oculta financiară mondială care sapă ţara, printre altele, cu concursul BNR. Aceiaşi susţinători prezidenţiali care nu făceau deloc economie de superlative când îl curtau pe Isărescu pentru funcţia de premier “tehnocrat” al PDL reproşează acum BNR totul, de la limbajul folosit în textele emise de instituţie, pe care surprinzător de brusc nu-l mai înţeleg, şi până la “funcţia consultativă” a BNR în raport cu Guvernul cu ocazia întocmirii diverselor proiecte de legi cu impact economic, pe care la fel de surprinzător de brusc nu o mai înţeleg.

  • Efectul Sandy în politica americană

    Electoral vorbind, uraganul i-a priit preşedintelui Barack Obama, ca reprezentant al statului salvator. Atitudinea lui faţă de nevoile sinistraţilor i-a dat ocazia să se acţioneze ca preşedinte, nu ca un simplu candidat pentru prezidenţiale, şi chiar a adus în tabăra susţinătorilor lui doi adepţi grei – guvernatorul republican de New Jersey, Chris Christie, şi primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, care a invocat drept argument faptul că Obama e singurul candidat care ia în serios ameninţarea pe termen lung pentru SUA a schimbărilor climatice, ilustrate de uraganul Sandy.

    Ultimele sondaje disponibile arată fie egalitate la 48% (ABC News/Washington Post, cu o preferinţă pentru Obama în rândurile alegătorilor tineri / femei / non-albi şi pentru Romney în rândurile alegătorilor mai în vârstă / bărbaţi / albi), fie un avans minim al lui Obama (47%, faţă de 45,6% pentru Mitt Romney – New York Times, 47% la 46% – Reuters/Ipsos), inclusiv în “swing states” ca Iowa şi Ohio (la voturile electorale, Obama ar conduce cu 243 la 206, numărul de voturi electorale necesare unui candidat pentru victorie fiind de 270). Avansul lui Obama nu este însă atât de semnificativ precum cel pe care îl avea în 2008 în faţa lui John McCain, astfel încât şansele lui Romney de a câştiga rămân deschise în continuare. Alegerile din SUA au loc la 6 noiembrie.

  • Statistica şomajului ţine cu Obama

    Sondajele printre economişti estimau o creştere a şomajului de la 8,1% în august la 8,2% în septembrie, însă pieţele financiare anticipaseră deja vestea bună, mizând pe efectul noii injecţii monetare anunţate de Rezerva Federală. Datele Departamentului Muncii difuzate vineri arată că în SUA au fost create 146.000 de locuri de muncă lunar din iulie până în septembrie, faţă de 67.000 în cele trei luni precedente. Companiile au raportat 114.000 de locuri de muncă noi în septembrie, iar revizuirea datelor pentru iulie şi august arată că economia a creat atunci cu 86.000 de locuri de muncă mai mult decât relevau estimările iniţiale. Numărul şomerilor americani se situează acum la 12,1 milioane, cel mai scăzut nivel din ianuarie 2009 încoace.

    Anunţul de vineri al Departamentului Muncii a venit la fix după dezbaterea Obama-Romney de miercuri, când unul dintre caii de bătaie ai lui Romney, aflat în mare vervă retorică, a fost tocmai situaţia pieţei muncii, mai exact faptul că Obama nu a reuşit din 2009 încoace să reducă rata şomajului sub 8%. Următoarele dezbateri electorale între cei doi candidaţi la preşedinţie au loc la 16 şi 22 octombrie, iar alegerile prezidenţiale au loc la 6 noiembrie. În prezent, Barack Obama are în sondajele de opinie un uşor avans în faţa lui Mitt Romney, de circa 2%.

  • N-aduce anul (o vară întreagă cu Barroso) ce-aduce ceasul (o zi cu Dan Diaconescu)

    În privinţa liniştii, Victor Ponta deja a dovedit de mult că o doreşte, sătul fiind să tragă ponoasele împreună cu PSD, la Bucureşti şi la Bruxelles, pentru eşecul de la referendum. Mai greu va fi cu linia cea foarte sensibilă, întrucât pe de o parte trebuie să ofere ceva părţii din electorat şi din USL care îl acuză ba că a făcut blat cu Traian Băsescu, ba că şi-a pierdut curajul în faţa ameninţărilor de la CE şi FMI, iar pe de altă parte trebuie să dea satisfacţie părţii din electorat şi din USL care s-a săturat de scandal şi vrea să vadă că Guvernul face ceva pentru economie şi societate până la alegeri.

    Chiar dacă toate sondajele arată că USL va câştiga alegerile cu ponderi de vot între 49% (sondaj CSOP, 7-10 sept.) şi 62% (sondaj CCSB, 28 aug. – 1 sept.), USL nu mai poate miza în niciun caz numai pe cartea luptei cu Băsescu şi să lase pe planul al doilea calitatea guvernării. Această realitate post-referendum se reflectă în faptul că Victor Ponta, adeptul încetării conflictului politic, a urcat pe primul loc în topul încrederii în politicieni, ajungând la 24% (sondaj IRES, 10 sept.) – 29% (sondaj CSOP), în timp ce Crin Antonescu a coborât la 17% (sondaj IRES) – 25% (sondaj CSOP). În aceste condiţii, în tabăra PNL creşte temerea că PSD şi-ar pregăti un candidat propriu la prezidenţiale. Sondajul IRES, institut coordonat de Vasile Dâncu (PSD), pune deja întrebarea dacă Sorin Oprescu are şanse să candideze la preşedinţie în 2014, întrebare la care 66% dintre cei chestionaţi răspund afirmativ.

    Până la alegeri USL nu se va rupe, însă speculaţiile despre trădarea lui Antonescu de către Ponta şi chemările tot mai insistente ale liderilor PDL adresate PNL de a forma ulterior o coaliţie cu alianţa dreptei (la care, fireşte din considerente de stabilitate a guvernării, ar fi invitate PP-DD şi UDMR) lasă deschis pentru PSD riscul de a rămâne în ofsaid după alegeri. Şi nu sunt de neglijat nici efectele scandalului Oltchim, care s-ar putea dovedi mult mai eficient decât prestaţia Alianţei România Dreaptă în a rupe voturi de la PSD în favoarea PP-DD: un Dan Diaconescu care pozează fie în salvator al Oltchim, fie în victima care n-a fost lăsată de USL să salveze Oltchim este o figură care subminează politic imaginea lui Victor Ponta net mai mult decât retorica unor Vasile Blaga, Mihai-Răzvan Ungureanu sau Mihail Neamţu.

  • Ce este şi ce vrea alianţa electorală ARD

    Pentru ICCD, “vehiculul electoral” este micul partid Forţa Civică, condus de Adrian Iuraşcu, care a declarat pentru Gândul că a avut discuţii cu liderii ARD “despre o colaborare care să ducă la o înfrângere în alegeri a USL”. Deocamdată, niciun sondaj recent nu dă USL sub 50% în opţiunile electoratului (CCSB: USL – 62%, PDL – 18%; IMAS: USL – 57,1%, PDL – 17,8%; CSOP – 50%, PDL – 20-22%), astfel încât înfrângerea respectivă ar trebui înţeleasă doar ca o coborâre a USL sub 50%, caz în care ideea unei guvernări USL ar fi dinamitată nu neapărat de preşedintele Băsescu prin numirea unui premier de la alt partid sau alianţă, ci de o coaliţie formată ulterior între ARD, PP-DD şi UDMR, capabilă să înlăture după alegeri guvernul USL prin formarea unei majorităţi parlamentare ostile acestuia.

    Forţa Civică l-a ales vineri pe Mihai-Răzvan Ungureanu ca preşedinte al formaţiunii, urmând ca acesta să candideze la alegerile din 9 decembrie pentru un mandat de deputat la Iaşi sau în alt judeţ unde PDL a avut până acum rezultate bune. Puritatea morală şi cea doctrinară de dreapta a formaţiunii este însă discutabilă, ţinând cont că printre vicepreşedinţii sau fruntaşii Forţei Civice figurează şi foşti membri de frunte ai altor partide, afirmaţi politic în cursul guvernărilor anterioare, ca Ion Bazac (PSD), Marian Săniuţă (fost PSD), Ştefan Pirpiliu şi Dănuţ Liga (PDL), Dan Cristian Popescu şi Adrian Semcu (PNL).

  • Deci terminăm sau nu cu scandalurile politice?

    Tema loviturii de stat, adăugată la scandalul în sine al suspendării, deja s-a întors însă nu doar contra USL, ci contra României, atât prin amânarea aderării la Schengen şi continuarea monitorizării prin MCV, dar şi prin afirmaţii ca ale şefului Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum (PPE), care cere observatori OSCE la alegerile parlamentare din 9 decembrie, pe motiv de suspiciuni de fraudă masivă şi situaţie “extrem de critică” a democraţiei în România. Poate tocmai de aceea, sau şi de aceea, preşedintele Băsescu a ţinut să dea personal un semnal că lucrurile s-au întors la normal, prin scrisoarea de mulţumire adresată “liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice”, unde precizează că “instituţiile statului român democratic au ieşit întărite din această criză”.

    De partea cealaltă, responsabilitatea referendumului eşuat întârzie să fie asumată: fruntaşul PNL Ludovic Orban a preferat să arunce vina pe PSD, cu acuzaţia fantezistă că PSD e de vină pentru acceptarea pragului de prezenţă de 50%+1 la referendum. Dincolo de astfel de fumigene, la fel de stupide ca şi demonstraţiile solitare ale lui Ioan Ghişe împotriva invalidării referendumului ori asigurările lui Relu Fenechiu că vor continua demersurile pentru scoaterea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, până la alegerile parlamentare nu se va mai întâmpla nimic în USL sau din partea USL, fiindcă nu e nici în avantajul electoral al PSD, cu atât mai puţin al aliatului său mai mic PNL ca USL să se rupă.

    Aceasta nu înseamnă însă că spargerea USL nu rămâne un obiectiv al taberei pro-Băsescu, fie prin invitaţii adresate de Mihai-Răzvan Ungureanu membrilor PNL sătui de Crin Antonescu de a se înscrie în Alianţa România Dreaptă, fie prin alimentarea disensiunilor din USL, de genul afirmaţiilor lui Cezar Preda sau Mihail Neamţu că Ioan Rus, cel care a refuzat ajustarea listelor electorale în acord cu pretenţiile peneliştilor furioşi, ar fi un bun prim-ministru/lider al PSD, eventual într-o alianţă post-electorală cu PDL.

  • Euro, în creştere puternică faţă de dolar, datorită sondajelor privind alegerile din Grecia

    Euro a crescut cu 0,6% faţă de dolar, la 1,2588 dolari/euro.

    Vineri, moneda a atins cel mai redus nivel din iulie 2010 după ce preşedintele Cataloniei, cea mai bogată regiune autonomă a Spaniei, a declarat că nu are prea multe variante de refinanţare a datoriilor care ajung la scadenţă în acest an, în valoare de peste 13 miliarde euro.

    Moneda unică europeană a fost sub presiune după alegerile din Grecia din 6 mai, în urma cărora forţele politice nu au reuşit să stabilească o coaliţie de guvernare. Câştigătorii de facto ai scrutinului din 6 mai au fost partidele care se opun măsurilor de austeritate convenite în acordul de finanţare externă cu UE şi FMI, astfel că temerile privind falimentul Greciei şi ieşirea ţării din zona euro s-au amplificat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • François Hollande a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa – exit poll

    Institutele CSA, TNS Sofres şi Ipsos dau ca probabil un scor de 52% al lui Hollande faţă de 48% pentru Nicolas Sarkozy, în timp ce estimările Harris Interactive variază între 52,7% şi 53,3% în favoarea candidatului socialist.

    Participarea la vot era de 71,96% la ora 17.00, ora locală, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, conform Ministerului de Interne, faţă de 70,59% în primul tur de scrutin, din urmă cu două săptămâni, şi de 75,11% în al doilea tur de scrutin de la prezidenţialele de acum cinci ani.

    Simpatizanţii Partidului Socialist au început deja să se adune la sediul partidului din Paris, pentru a sărbători prima victorie a unui candidat socialist la prezidenţiale după încheierea în 1995 a mandatului lui François Mitterrand.

    ACTUALIZARE: După numărarea a 67% din voturi, François Hollande a obţinut 50,8% din voturi, iar Nicolas Sarkozy, 49,2%, a anunţat Ministerul francez de Interne.