BusinessMagazin

Tag: siguranta

  • Cum se va zbura către şi dinspre Londra, după Brexit. UE ia măsuri pentru siguranţa aviaţiei, după ieşirea Marii Britanii din UE

    Regulamentul reglementează certificatele de siguranţă a aviaţiei pentru anumite produse, piese şi echipamente aeronautice, eliberate persoanelor fizice şi juridice care îşi au locul principal de desfăşurare a activităţii în Regatul Unit, precum şi certificatele eliberate de cei care oferă pregătire în domeniul aviaţiei.
     
    Regulamentul prelungeşte valabilitatea acestor certificate pe o perioadă de nouă luni de la data aplicării regulamentului. Dacă este necesar, Comisia va avea dreptul să prelungească suplimentar această perioadă.
     
    Prelungirea va acorda operatorilor vizaţi şi Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) timp suficient astfel încât AESA să poată continua să elibereze certificatele necesare în temeiul articolului 68 din Regulamentul privind normele comune în domeniul aviaţiei civile, ţinând seama de statutul Regatului Unit de ţara terţă.
     
    AESA este responsabilă de eliberarea certificatelor de tip şi de aprobările pentru organizaţii în UE. După retragerea sa din Uniune, Regatul Unit va relua aceste sarcini în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin în calitate de ‘stat de proiectare’ în temeiul Convenţiei de la Chicago privind aviaţia civila internaţională.
     
    Regulamentul se aplică din ziua următoare celei în care tratatele încetează să se mai aplice în cazul Regatului Unit în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeana, cu excepţia cazului în care, până la acea dată, intra în vigoare un acord de retragere încheiat cu Regatul Unit.
     
    Totuşi, pentru a permite desfăşurarea cât mai curând posibil a procedurilor administrative necesare, anumite dispoziţii se vor aplica de la intrarea în vigoare a regulamentului (ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene).
     
    Anul trecut, directorul general al Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA), Alexandre de Juniac, şi-a exprimat preocuparea în legătură cu viitorul legăturilor aeriene dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie în caz de eşec al negocierilor privind Brexitul. În opinia directorului IATA, din care fac parte 290 de companii aeriene, lumea ”trebuie să se pregătească pentru orice eventualitate”,scrie  incont.ro

  • Bătaie pe locurile de muncă la o fabrică de sisteme de siguranţă auto, în Gorj. Mii de persoane şi-au depus CV-ul

    Lucrările la fabrica de sisteme de siguranţă auto au început în luna ianuarie a acestui an, în oraşul Rovinari, urmând ca în luna mai să înceapă producţia chingilor destinate centurilor de siguranţă.
     
    Pentru început au fost scoase la concurs 800 de posturi, iar în această lună au fost depuse aproape aproape două mii de CV-uri.
     
    ”Oamenii lucrează la centrul de recrutare, am dus primul val de CV-uri. Depăşesc cu siguranţă 1.500 – 2.000 de CV-uri. Urmează o selecţie, la începutul lunii martie vor fi sunaţi oamenii, pentru a-i pune în baza de date şi o să-i cheme la centru ca să facă selecţia. Oamenii lucrează la hală, trebuie să fie gata, astfel încât pe 24 mai să fie deschisă fabrica. Este vorba de o fabrică de sisteme de siguranţă auto, care va funcţiona într-o hală de producţie de peste 8.000 de metri pătraţi”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Robert Filip, primarul oraşului Rovinari.
     
    Printre cei care au solicitat un loc de muncă la această fabrică se află şi oameni din localităţile învecinate oraşului ROvinari.
     

  • În România, 1 din 4 cupluri divorţează. Cum s-a ajuns aici

     În România, raportul dintre căsătorii şi divorţuri este poate cel mai grăitor argument că o despărţire cu acte în regulă nu mai este privită ca un eveniment neobişnuit din viaţa unui adult: în 1990 se înregistra un divorţ la fiecare şase căsătorii, în vreme ce în 2017 s-a ajuns la un divorţ la fiecare 4,6 căsătorii. Care este explicaţia?

    „După 25 de ani, Jeff Bezos şi soţia o iau pe drumuri diferite“, „Şeful Amazon poate pierde jumătăte din avere“ sau mai simplu „Jeff Bezos divorţează“ au fost titlurile care au împânzit presa internaţională la începutul acestui an. „După o lungă perioadă de căutare a iubirii şi o încercare de separare, am decis să divorţăm şi să continuăm ca prieteni“, a declarat cuplul pe Twitter. Divorţul nu ar trebui să fie o ştire; divorţul celui mai bogat om din lume e însă cu siguranţă ceva care atrage atenţia.

    O discuţie purtată după aflarea ştirii în cadrul redacţiei ne-a făcut să ne întrebăm dacă divorţul nu a devenit, în societatea actuală, un trend. La prima vedere, divorţul ca fenomen social ocupă în România aceeaşi poziţie ca în urmă cu 15 sau 20 de ani: numărul total al divorţurilor nu s-a modificat semnificativ, iar rata divorţialităţii a fost, în 2017, mai scăzută decât cele din 1990 sau 2005. Semnele de întrebare apar însă atunci când corelăm aceste date cu cele privind căsătoria: rata de nupţialitate a scăzut de la 8,3 la 6,4 la mia de locuitori din 1990 încoace, iar numărul total al căsătoriilor a scăzut cu aproape un sfert, de la 192.000 la 142.000.

    Dacă această scădere a numărului total poate fi explicată şi prin fenomenul de emigrare, tot mai prezent în ultimii 5-10 ani, raportul dintre căsătorii şi divorţuri (la mia de locuitori) este poate cel mai grăitor argument că divorţul a devenit o normalitate a societăţii: în 1990 se înregistra un divorţ la fiecare şase căsătorii, în vreme ce din datele pentru 2017 reiese că s-a înregistrat un divorţ la fiecare 4,6 căsătorii. Ne-am propus, aşadar, să aflăm de ce oamenii divorţează mai des, care sunt motivele care îi împing în această direcţie şi cât de costisitor este un astfel de proces.

    Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în anul 2017 numărul divorţurilor a ajuns la 31.147, în creştere comparativ cu anul 2016. Rata divorţialităţii a crescut de la 1,37 divorţuri la mia de locuitori în anul 2016 la 1,40 divorţuri la mia de locuitori în anul 2017.

    Majoritatea celor divorţaţi s-au aflat la prima experienţă: peste 90% atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor. Cele mai multe divorţuri s-au înregistrat în mediul urban, iar grupa de medie cu cea mai mare rată a fost cea cuprinsă între 35 şi 39 de ani. În medie, divorţul apare cu cea mai mare frecvenţă în rândul bărbaţilor şi femeilor din grupa de vârstă 35-39 ani (19,1% dintre divorţuri în cazul femeilor şi 19,8% în cazul bărbaţilor), urmată în cazul femeilor de grupa de vârstă 30-34 ani (18,5% dintre divorţuri) şi de grupa de vârstă 40-44 de ani în cazul bărbaţilor (19,2% dintre divorţuri).

    Din cifrele prezentate de INS se poate observa că durata medie a unei căsătorii este de 9,2 ani în cazul bărbaţilor, respectiv de 8,8 ani în cazul femeilor.
    Divorţurile s-au pronunţat în 46,2% din cazuri din vina ambilor soţi, 11,6% din vina soţului, 3,8% din cazuri din vina soţiei şi 38,4% din alte cauze. La nivel european, rata divorţialităţii de 1,6 la mia de locuitori înregistrată în România în 2015 (ultimul an pentru care sunt date disponibile la nivel european) este una care ne plasează la mijlocul clasamentului. Mai exact, cele mai mici rate la nivel european s-au înregistrat în Malta (0,9‰) şi Slovenia (1,2‰), la polul opus aflându-se Danemarca (2,9‰) şi Lituania (3,2‰).

    Privind datele Eurostat din ultimii 50 de ani, spune sociologul Alexandru Dincovici, lucrurile nu mai par atât de dramatice. „Stăm bine faţă de alte ţări şi schimbările sunt relativ minore şi apar în ambele sensuri. Numărul divorţurilor sau al căsătoriilor a crescut în anumite perioade, a scăzut în altele, după care şi-a revenit. Şi avem de-a face cu o situaţie ceva mai complexă decât ne-o arată aceste simple cifre. Avem o structură a populaţiei care s-a mai schimbat, la fel ca în multe alte ţări din Europa, şi alternative la căsătorie care au devenit mai uşor de acceptat şi chiar instituţionalizate, ca să nu mai vorbim despre internet şi modul în care acesta a schimbat tiparele şi posibilităţile de comunicare şi de relaţionare, ceea ce influenţează cu siguranţă şi relaţiile sociale. Şi nu neapărat în mod negativ.”

    El crede că miza acestor schimbări este mai degrabă vizibilă în evoluţia natalităţii şi a structurii demografice a populaţiei, ceea ce este, în fond, o problemă politică şi una care trebuie gestionată din mai multe considerente prin politici publice adecvate.

    Carieră vs. căsătorie

    Programul de lucru încărcat, de 10-12 ore, termenele-limită, stresul, frustrările acumulate într-un mediu de lucru competiţional nu mai lasă loc pentru a fi disponibil şi atent la nevoile celuilalt, fiind principalele cauze care duc la divorţ, crede psihologul Lucica Ştefănescu. „Ceea ce este îngrijorător este faptul că tinerii aleg să îşi încheie căsnicia după un an sau doi. Aceşti soţi au un statut social şi financiar bun, pun pe primul plan realizarea profesională. Personal, aici cred că este definitorie lipsa de timp de calitate alocat familiei. Soţii uită că la baza căsniciei fericite stă o prietenie trainică, prin aceasta înţelegându-se respectul reciproc şi bucuria de a fi împreună cu celălalt, de a se cunoaşte îndeaproape, de a şti ce-i place sau nu îi place partenerului, care îi sunt trăsăturile de personalitate definitorii, ce speranţe şi ce visuri are.”

    În ceea ce priveşte prejudecata legată de persoanele divorţate, aceasta a dispărut în mediul urban, mai ales în rândul tinerilor, spune ea. „Ei acceptă cu uşurinţă orice schimbare de statut, au prieteni care îi susţin, propriii părinţi îi înţeleg, îi ajută, nimeni nu mai judecă pe nimeni. E un pas important.”
    La rândul său, Alexandru Dincovici crede că divorţul, cel puţin în mediul urban, nu mai este atât de încărcat de conotaţii negative şi este ceva mai uşor de acceptat. „Până la urmă, un divorţ funcţional ar trebui să fie preferat unui cuplu disfuncţional, nu?”

    În ceea ce priveşte echilibrul dintre carieră şi viaţa personală, sociologul este de părere că cele două devin din ce în ce mai greu de separat. El se referă mai ales la situaţia în care unul dintre parteneri lucrează ca freelancer: „Da, e frumos să îţi faci singur programul, dar nu să ai cinci activităţi diferite ca să poţi ajunge la un nivel de trai decent. Unde intră familia şi viaţa personală aici? E destul de greu de aproximat şi vorbim de situaţii în care noţiunea de carieră nu prea mai are sens. La fel şi în antreprenoriat, care este atât de valorizat în zilele noastre în anumite cercuri, deşi nu permite, cel puţin la început, aproape niciun fel de echilibru.”

    Pentru cei care au şansa să poată vorbi de o carieră – unde şansă înseamnă în primul rând că provin din medii familiale cu o situaţie materială decentă şi că îşi permit un anumit nivel de educaţie – viaţa personală poate trece în plan secund, cel puţin la început, spune Dincovici, pentru că o carieră înseamnă în cele mai multe cazuri ore multe petrecute la locul de muncă. „Dar nu ştiu dacă putem vorbi de tendinţe sau de schimbări majore în rândul tinerilor, ci mai degrabă în rândul anumitor categorii socio-economice destul de bine definite.”

    Alexandru Dincovici crede că există mult mai mulţi factori care duc la divorţ şi influenţează decizia de a face sau nu acest pas. „Unul dintre cei mai importanţi îl reprezintă, de exemplu, copiii. Cei din jur ar trebui să conteze mai puţin, dar depinde mult de contextul şi mediul social în care apare acesta. În comunităţile mai mici şi mai omogene cu siguranţă că există o presiune mai mare, care poate fi şi resimţită astfel, pe când într-un oraş mai mare situaţia poate fi complet diferită.”

    Elena Darie, psihoterapeut şi consilier vocaţional, spune că divorţul apare cel mai frecvent la grupa de vârstă 35-39 de ani, în rândul ambelor sexe. „Promiscuitatea, valorile de viaţă incompatibile, principiile de viaţă diferite, îndrăgostirea de altă persoană, lipsa maturităţii emoţionale şi a unor activităţi împreună pot conduce la decizia de a divorţa”, explică ea. Majoritatea partenerilor pe care i-a asistat în terapia de cuplu au studii superioare şi un salariu peste cel mediu; vîrsta medie este de 27 de ani, cea a femeilor care se adresează serviciilor psihologice fiind mai mică decât cea a bărbaţilor, cu diferenţe de aproximativ cinci ani.

    Care sunt însă cele mai frecvente motive pentru care oamenii ajung să aibă nevoie de consiliere? În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, Elena Darie spune că aceştia apelează la psihoterapie când traversează o perioadă îndelungată în care nu mai găsesc un sens suficient de puternic pentru a-şi continua viaţa, când partenera le este infidelă sau când se confruntă cu simptome care le afectează calitatea vieţii: insomnie, atacuri de panică, oboseală cronică, nemulţumiri multiple sau când simt un vid interior. În schimb, în cazul femeilor, acestea solicită sprijin psihologic când devin conştiente de traumele sau rănile lor interioare, sau în urma apariţiei durerii în relaţia de cuplu, din dorinţa de a se cunoaşte şi dezvolta personal sau profesional, din dorinţa de a-şi îmbunătăţi relaţia cu copiii, în urma apariţiei unor simptome de depresie sau de anxietate, din cauza neputinţei de a construi sau menţine relaţii interpersonale pe perioada divorţului, precum şi în urma pierderii unei persoane sau a unei relaţii semnificative.

    Psihologul spune că bărbaţii sunt cei care au devenit mult mai receptivi la serviciile psihologice: „În anii anteriori mi se adresau maximum 20 de bărbaţi anual, în prezent numărul lor l-a egalat pe cel al femeilor”. Cuplurile care îi trec pragul cabinetului vin pentru un număr mediu de 10-12 şedinţe şi investesc în general maximum 5-6 luni în terapia de cuplu, „apoi măcar unul dintre parteneri alege să înceapă terapia individuală pentru că devine conştient de bagajul personal care afectează vieţuirea în doi”.

    Elena Darie este de părere că divorţul a încetat să mai fie un stigmat, cum se întâmpla cu doar puţini ani în urmă, devenind un fenomen care face parte din societatea noastră, unul care ia amploare mai ales în Romania. „În zilele noastre femeile sunt mai puternice şi independente, iar acesta este unul dintre factorii care au contribuit la creşterea ratei divorţurilor. Aspiraţiile femeilor au evoluat, vor să fie fericite, nu doar să aibă un bărbat alături, şi se simt capabile să-şi crească singure copiii, dacă situaţia o cere. Prezenţa copiilor poate influenţa decizia cuplului cu privire la divorţ, mai ales că acesta presupune anumite etape şi implicaţiile sunt atât emoţionale, cât şi relaţionale, de statut şi materiale, însă în prezent soţii sunt mai responsabili şi mai capabili să ia decizii favorabile copiilor.”

    Psihologul spune că tinerii amânână construirea unei familii şi aleg în schimb să investească mai multe resurse în construirea unei cariere. Astfel, în prezent, „majoritatea oamenilor se căsătoresc între 30 şi 40 de ani, după ce au stabilitate financiară şi profesională”. Un alt motiv pe care Elena Darie îl remarcă pentru care tinerii întârzie căsătoria este „aviditatea după îndrăgostire, nu după maturizarea unei relaţii de cuplu, şi astfel au parte de o succesiune de relaţii care îi epuizează şi rămân o perioadă fără resurse active pentru a investi într-o relaţie cu potenţial sănătos şi armonios”.

    Fiind atât de ridicată în România, incidenţa divorţurilor a redus prejudecăţile oamenilor care îi blamau sau judecau pe cei care alegeau să-şi separe drumurile. „Gradul de autonomie personală a crescut şi în ţara noastră, iar oamenii nu se mai lasă atât de frecvent influenţaţi de părerea celor din jurul lor, oricât de apropiaţi ar fi acele persoane”, concluzionează psihologul.

    Divorţul, o afacere costisitoare

    Numărul divorţurilor a crescut, însă şi proporţia celor notariale faţă de cele judiciare, explică avocatul Bogdan Enescu. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni divorţează, dar finalizează pe cale amiabilă procedura. „Divorţurile sunt acum mult mai facile, iar asta se traduce în faptul că oamenii divorţează la vârste mai fragede”, remarcă avocatul. În ceea ce priveşte costurile, acestea se ridică la 2.000-2.500 de lei în cazul cuplurilor fără copii şi la 4.000-4.500 de lei în cazul celor cu copii, unde trebuie administrate anumite probe. Similar, în primul caz procesele pot dura între 6 şi 8 luni, iar în al doilea durata medie este de 3 luni.
    O altă tendinţă remarcată în rândul cuplurilor care divorţează este alegerea medierii pentru soluţionarea conflictelor existente, spune Gherghina Breniuc, mediator coordonator în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Mediatori Barbu, Breniuc & Asociaţii. „Anul 2018 ne-a surprins şi pe noi, atingând cel mai înalt nivel al acordurilor de mediere încheiate privind desfacerea căsătoriei.”

    În general, cuplurile care apelează la servicii de mediere sunt cupluri bine informate, majoritatea au studii superioare, sunt nonconflictuale şi înţeleg că trebuie să îşi rezolve problemele astfel încât să afecteze cât mai puţin copiii şi familia, remarcă ea, adăugând că majoritatea cuplurilor care îi trec pragul au vârsta medie cuprinsă între 39 şi 45 de ani în cazul femeilor şi în jur de 50 de ani în cazul bărbaţilor.

    În opinia mediatorului, românii sunt reticenţi şi mai puţin informaţi cu privire la serviciile de mediere în comparaţie cu alţi cetăţeni ai UE: „Din experienţa biroului nostru, având cereri şi de la clienţi din alte ţări precum Italia, aceştia au acceptat medierea de la prima invitaţie şi toate întâlnirile s-au încheiat cu un acord, în comparaţie cu cetăţenii români, unde doar 70% din cazuri s-au soluţionat astfel”. În cazul proceselor pe care le mediază, Gherghina Breniuc spune că existenţa copiilor nu afectează decizia soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei, ci doar prelungeşte îndeplinirea formalităţilor de drept, mai ales că majoritatea cuplurilor sunt în fapt deja despărţite, dar locuiesc încă împreună doar pentru copii.

    Comparativ cu procedurile judecătoreşti, şedinţele de mediere vin cu o serie de avantaje printre care se numără timpul scurt de soluţionare şi flexibilitatea, data şi ora şedinţelor – comune sau separate – fiind stabilite împreună cu mediatorul. Breniuc menţionează şi confidenţialitatea, foarte importantă mai ales în cazul persoanelor publice, şi asta pentru că toate aspectele discutate în cadrul medierii sunt confidenţiale faţă de terţe persoane, în comparaţie cu un proces aflat pe rolul instanţelor de judecată, care este public.

    Gherghina Breniuc spune că în statele dezvoltate divorţul a devenit de mult un trend, acest fenomen fiind preluat şi în România. „În prezent, căsătoria este undeva pe locul trei, prioritare pentru tineri fiind cariera şi locuinţa”, spune ea. „Motivul pentru care sunt mai multe cereri de desfacere a căsătoriei faţă de acum 15-20 de ani îl reprezintă modernizarea gândirii românilor. Dacă în trecut era o ruşine să divorţezi, acum este normal. Dacă în trecut o femeie divorţată cu un copil nu era bine văzută în societate, iar a doua şansă la căsătorie era aproape inexistentă, acum este normală. În prezent, întâlnim peste tot în mediul informaţional principii încurajatoare conform cărora nu este bine să stai prea mult într-o relaţie toxică. Probabil că acum femeile au mai mult curaj să divorţeze chiar dacă au copii. Spun femeile deoarce iniţiativa privind desfacerea căsătoriei aparţine acestora, conform dosarelor noastre de mediere”, încheie ea.

    Laura Vartolomei spune că, în cazul biroului de mediere pe care îl reprezintă, solicitările de mediere a neînţelegerilor dintre cupluri au o pondere moderată, în jur de 25-30 de cazuri anual; numărul acestora este însă în creştere. Persoanele care solicită serviciile de mediere sunt în general instruite (intelectuali, antreprenori, corporatişti), iar într-o măsură mai mică solicitanţii sunt persoane cu studii medii şi venituri mai mici, vârsta medie a acestora fiind de 30-45 ani.
    Cauzele cel mai des întâlnite pentru care cuplurile apelează la mediere sunt, potrivit Laurei Vartolomei, „neînţelegerile privind continuarea căsătoriei, discuţiile privind partajul bunurilor comune şi al datoriilor contractate împreună sau neînţelegerile legate de programul de legături personale cu minorul/minorii”.

    „Românii încep să caute şi să recepţioneze mai multe informaţii despre alternativa oferită de mediere atunci când au un conflict. Au deschidere către această soluţie în măsura în care le este recomandată de către avocaţi sau prieteni care au apelat la serviciile de mediere”, spune Laura Vartolomei. Procedura de mediere familială se poate parcurge şi finaliza, în medie, în maximum două sesiuni de mediere, solicitarea de încuviinţare a înţelegerii de către instanţă fiind soluţionată rapid în cele mai multe cazuri. „Odată propusă de una dintre părţi prin intermediul mediatorului şi acceptată de către cealaltă parte, procedura de mediere are în general o rată de succes maximă. Nu la fel stau lucrurile atunci când doar una dintre părţi doreşte iniţierea medierii, iar cealaltă nu este de acord şi nu dă curs invitaţiei la mediere.”

    Din experienţa sa, existenţa copiilor nu influenţează decât într-o mică măsură decizia cuplului de a se separa sau a divorţa.

    Potrivit Laurei Vartolomei, un divorţ mediat costă în jur de 1.000-2.500 lei, cu o durată de circa o lună, comparativ cu procedura judecătorească, mai lungă şi mai costisitoare. Ea spune că un aspect important, pe lângă beneficiile aduse de timp şi costuri mai reduse, este reprezentat de faptul că, „prin procedura de mediere, poziţiile adverse pe care se situează iniţial soţii se transformă pe parcursul medierii în poziţii de conlucrare, ducând la o despărţire amiabilă”.

    Laura Vartolomei nu crede că divorţul a devenit un trend, ci dimpotrivă, într-o societate în care „glumim afirmând precum un autor că «dragostea durează trei ani», a crede împreună, ca şi cuplu, în căsătorie şi în angajamentul asumat poate fi o tendinţă relevantă. Pot presupune că oamenii divorţează mai des deoarece există mai puţine constrângeri sociale, există mai multă putere economică individuală decât în trecut şi există mai putine oprelişti de ordin religios”, concluzionează ea.

    „Nu ne mai înţelegem”

    Numărul cuplurilor care apelează la consiliere sau psihoterapie nu e relevant atât timp cât nu se face o centralizare la nivel macro sau un studiu statistic care să cuprindă date de la toţi psihologii sau consilierii şi, mai ales, aceste date să fie puse în raport cu numărul de divorţuri, consideră psihologul Lucica Ştefănescu. Important, spune ea, este că numărul cuplurilor a crescut şi că se conştientizează utilitatea consilierii înainte de a lua o decizie majoră privind viitorul căsniciei. „Cea mai frecventă frază, utilizată de mai toate cuplurile încă de la prima întrevedere, este «Nu ne mai înţelegem». Această expresie cuprinde o mulţime de situaţii stresante, permanente, repetitive la care cei doi soţi nu mai găsesc rezolvare.“

    Anual, între 40 şi 50 de cupluri trec pragul cabinetului Dianei Miron pentru terapie, iar cele mai frecvente cauze care îi aduc pe parteneri în faţa psihologului sunt lipsa comunicării autentice între parteneri, mai ales odată cu apariţia copiilor şi a legăturilor extraconjugale. Cei care apelează la servicii pentru terapie au vârste cuprinse majoritar între 30 şi 40 de ani pentru ambele sexe şi „se încadrează în categoria celor care îşi permit financiar să suporte costul”. În circa 95% din cazuri, e vorba de persoane cu studii superioare. „În ultima vreme am observat un aflux important, atât în cuplu, cât şi în terapia individuală, de persoane din domeniul IT”, spune Diana Miron, psihoterapeut în cadrul clinicii Oana Nicolau. În medie, un cuplu vine la 10-12 şedinţe înainte de a lua o decizie faţă de viitorul relaţiei.

    „Există diferenţe importante între mediul urban şi mediul rural, între studii universitare şi studii liceale sau mai jos, între genuri, între profesii. Românii din mediul urban şi cu studii universitare sunt mult mai deschişi decât cei proveniţi din mediul rural şi cu educaţie restrânsă; femeile sunt mai deschise decât bărbaţii. Profesiile care presupun multe procesări logice (domeniile IT, bancar) sunt mai rezervate la primul contact cu terapia. Per ansamblu, românii sunt încă temători, ruşinoşi şi necunoscători privitor la psihologie”, afirmă Diana Miron.

    Ea remarcă faptul că numărul celor care apelează la servicii de consiliere a înregistrat în ultimii ani o creştere foarte importantă, „dar suntem abia la începutul educării publicului în sfera psihologiei şi a apelării la terapie. Psihologia a plecat de jos în România”.

    Psihologul spune că rata de succes a cazurilor pe care le consiliază este foarte mare, de 80-90%, cu condiţia să existe implicare autentică şi din partea pacientului. „Pentru o terapie de cuplu succesul înseamnă clarificarea situaţiei între cei doi parteneri: merg înainte sau se despart. Şi o despărţire curată este un succes.”

    Înainte de judecata celor din jur, spune Diana Miron, este propria teamă de divorţ. „Când «divorţ» nu va mai fi egal cu «eşec», nu vor mai fi prejudecăţi – nici personale, nici ale celor din jur. Se vede clar în ultimii ani o mai mare uşurinţă a oamenilor de a divorţa, dar sunt diferenţe importante între mediul urban şi cel rural.”

    Emanciparea femeii a dus, într-o măsură importantă, la întârzierea căsătoriei, spune psihologul Diana Miron. Alţi factori identificaţi de ea sunt dificultatea de a avea o casă proprietate personală, prelungirea şederii cu părinţii ca urmare a accesului la studii universitare şi a lipsei unei case personale sau neputinţei de a face faţă unei chirii, dar şi accesul la călătorii şi distracţie. În ceea ce priveşte divorţul, ea nu crede că acesta „este un trend în mod autentic. Este mai degrabă posibil ca oamenii să braveze şi să încerce să transmită mesajul că «nu eşti cool» dacă nu eşti divorţat. Este doar o formă de a masca eşecul”.

    Psihoterapeutul de cuplu Ramona Covrig spune că românii sunt bine documentaţi în ceea ce priveşte serviciile de psihoterapie şi consiliere: „Aleg o anumită modalitate psihoterapeutică, un anumit tip de psihoterapeut. Accesul la informaţie oferă astăzi posibilitatea tuturor să se informeze în avans, la cine să apeleze pentru propria suferinţă”. Ea susţine că de prea multă vreme a devenit un mit faptul că ,,românii nu apelează la serviciile de consiliere şi psihoterapie”.

    Alegerile partenerilor nu se fac la finalul psihoterapiei, însăşi psihoterapia este un proces prin care, cu fiecare sesiune, şansele cresc, la fel de bine cum se pot diminua; majoritatea celor care apelează la psihoterapie trăiesc cu speranţa că ceva bun se poate întâmpla, spune Ramona Covrig.

    „În cazul despărţirii sau al divorţului, cei doi parteneri primesc îndrumare şi suport pentru a evita accentuarea conflictelor şi sacrificarea membrilor familiei. Pentru mine însă, în ultimii ani de practică, succesul terapeutic înseamnă să îi ajut pe cei doi să înveţe cum să fie împreună.”

    Cu cât alegerea unui partener pentru căsătorie este făcută la o vârstă mai avansată, cu atât mai mari sunt şansele ca cei doi să fie potriviţi sau suficient de maturizaţi psihologic pentru a întâmpina o sarcină atât de dificilă cum este astăzi cea a căsniciei, crede psihoterapeutul. 

    Divorţul nu este un trend, crede ea, ci rămâne unul dintre factorii de stres cu grad înalt de risc pentru tulburări psihologice precum depresia. „Mai des divorţează cei intraţi în instituţia căsătoriei devreme în viaţă. Totuşi, în timp ce femeile consideră divorţul un eşec, bărbaţii par să considere divorţul o nouă oportunitate.”

    Este important să se facă distincţia între un mediator şi un consilier matrimonial: un mediator este o persoană absolventă de drept, care mai apoi s-a specializat în medierea în caz de divorţ, punctează psihologul Simona Marin. Consilierul matrimonial este un psiholog (consilier psihologic sau psihoterapeut) care are studii de specialitate în ceea ce priveşte dinamica cuplului şi a familiei. „În principal, cuplurile apelează la mediator atunci când au luat deja decizia de a pune capăt căsniciei.” Cei care apelează la serviciile unui consilier matrimonial o văd ca pe o „ultimă şansă” dată căsniciei şi mulţi vin în cabinet cu speranţa că specialistul are un soi de „formulă magică” pentru ei, spune ea. Printre motivele cel mai des întâlnite pentru care cuplurile trec pragul cabinetului Simonei Marin sunt: relaţiile extraconjugale ale unuia sau ambilor parteneri, lipsa de încredere în partener, lipsa dorinţei sexuale, conflicte interminabile care îi epuizează, conflicte privind modul de creştere şi educare a copiilor sau lipsa de comunicare.

    „La noi în ţară nu există o cultură în ceea ce priveşte prevenţia în rândul divorţurilor. Din păcate, în cabinet ajung mult prea puţine cupluri pentru a se simţi o diferenţă reală în ceea ce priveşte rata divorţurilor. De obicei, când unul dintre parteneri sună să facă o programare la cabinet, fie o face pentru că încă încearcă să găsească o modalitate de a-şi salva căsnicia, fie o face pentru a-i demonstra celuilalt că «a încercat şi terapia, dar nu a funcţionat».”

    Simona Marin spune că, în general, persoanele care solicită serviciile unui psiholog specializat sunt persoane cu studii medii şi superioare, care îşi permit să susţină financiar procesul terapeutic; vârsta medie a clienţilor este cuprinsă între 25 şi 40 de ani. Ea observă că deschiderea de a veni în cabinetul psihologului este mai mare faţă de anii precedenţi: „Uşor, uşor, oamenii se informează mai atent, caută soluţii, cer îndrumări, caută recomandări pentru specialişti şi îşi fac programare”. Şedinţele de consiliere pot costa între 150 şi 400 lei, în funcţie de experienţa specialistului sau de locaţia cabinetului, iar o şedinţă poate dura între 50 şi 90 de minute, în funcţie de tipul de formare pe care o are specialistul.

    Psihologul nu crede că divorţul a devenit un trend, ci mai degrabă o consecinţă a stilului de viaţă modern. „Viaţa agitată, tot timpul contra cronometru, nu mai lasă timp pentru căsătorie. De asemenea, din ce în ce mai mulţi tineri locuiesc împreună, astfel că uniunea consensuală este de multe ori preferată în detrimentul căsătoriei. În timp, căsătoria şi-a pierdut din valoare”, spune Simona Marin.

    „Dinamica cuplului se modifică foarte mult, aşteptările partenerilor se schimbă, aşteptările sociale de la cuplul respectiv se schimbă în momentul în care partenerii fac pasul spre căsătorie. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care ajungem să vedem cupluri care au stat împreună zece ani, dar se despart în primii cinci ani de căsnicie.”

    Şi milionarii români divorţează uneori

    După ce au pus bazele celei mai mari afaceri cu mobilă de pe piaţa românească, fondatorii Mobexpert, Dan şi Camelia Şucu, au ajuns pe primele pagini ale ziarelor din cu totul alt motiv: divorţul. În aprilie 2007, Dan Şucu devenea „cel mai îndatorat om din România“, iar fosta sa soţie, Camelia, era femeia de afaceri cu cele mai multe lichidităţi, în urma unei tranzacţii de circa 40 de milioane de euro – vânzarea a 40% din grupul Mobexpert. Asaltată de propuneri de afaceri, de bancheri şi de investitori, Camelia Şucu a preferat atunci să se concentreze pe afacerea sa principală – Class, fosta divizie de mobilier de lux a grupului Mobexpert.

  • CellGlazer: inteligenţă artificială pusă la lucru pentru pacienţi

    Elementul de  noutate:
    Software-ul pentru detectarea celulelor canceroase este un proiect important pentru industria medicală, cu un impact major asupra diminuării factorului de eroare umană în colectarea datelor privind cancerul pulmonar. Detectarea cancerului pulmonar se face tradiţional cu biopsie.

    Descrierea inovaţiei:
    Enea dezvoltă o aplicaţie software JavaFX, pe nume CellGlazer, care le va permite medicilor să gestioneze datele despre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar. Proiectul propriu-zis este o platformă de software medical pentru înregistrarea şi evaluarea datelor de imagine 2D şi 3D ale specimenelor celulelor umane identificate ca suspecte să provoace displazie sau cancer. Astfel, aplicaţia  software documentează, gestionează şi integrează datele testelor de diagnostic la scară citologică şi la nivelul de ţesut. Platforma îi va prezenta datele medicului, pentru ca acesta să stabilească diagnosticul corect în urma unei analize ample şi mult mai rapide. În acest proiect este implicată o echipă formată din cei mai buni ingineri software ai Enea din România (filialele Craiova şi Bucureşti). Proiectul se derulează pe o perioadă de un an şi jumătate; prima versiune a fost deja implementată şi testată, iar compania estimează că produsul final va fi pe piaţă la jumătatea anului 2019.

    Efectele inovaţiei:
    Soluţia dezvoltată de Enea este un software care se adresează în principal medicilor specializaţi din toată lumea şi care va avea un impact substanţial pe piaţa medicală, întrucât această soluţie software poate oferi de la distanţă rezultatele testelor de diagnostic.

  • O idee de milioane de euro: Cum a ajuns un antreprenor român să creeze un brand care i-a cucerit pe americani, germani şi chinezi şi să se îmbogăţească

    Inspirat de joaca unuia dintre copiii săi, antreprenorul Robert Iliescu a pus bazele unui business de milioane de euro. Cum a ajuns să creeze un brand de jucării care i-a cucerit pe germani, americani şi chiar şi pe chinezi a povestit în cadrul celei mai recente ediţii a Smart Business.  

    „L-am rugat pe fiul nostru cel mare  să ne arate cu ce îi place să se joace cel mai mult dintre toate jucăriile pe care le avea”, a descris Robert Iliescu, fondatorul Mumu Toys, modul în care i-a venit ideea să înceapă un business în industria jucăriilor.

    Afacerea, în care este implicată şi soţia sa şi, în continuare, şi fiul în vârstă de opt ani, este formată din producţia şi vânzarea, la nivel internaţional, a unor figurine 2D din  magneţi şi policarbonat, de diverse forme geometrice. Acestea se pot transforma în figurine tridimensionale, fie că vorbim despre unele simple, cum ar fi o sferă, fie de altele mai complexe: maşini, elicoptere etc. „Multă lume spune că acesta este noul LEGO”, descrie Iliescu produsele, comercializate sub brandul Magspace.

    Potrivit antreprenorului, acestea au generat anul trecut vânzări totale (pe pieţe precum China, Germania, Japonia, Statele Unite) de aproximativ 20 de milioane de euro. În ceea ce priveşte piaţa locală, unde au lansat Magspace în urmă cu aproximativ un an, valoarea investiţiilor a ajuns la 1 milion de euro. „Pentru a fi prezenţi în hipermarketuri, în online, a trebuit să investim mult în producţie, în contextul în care nu aveam un concurent direct aici”, descrie el obiectul acestei investiţii. Produsele lor ajung în hipermarketurile Auchan şi Kaufland; dar şi la Cărtureşti, Diverta, Autograf, Maxi Toys, Bebe Tei, cât şi la eMAG.

    În Statele Unite, produsele sunt comercializate şi prin intermediul platformei Amazon: „Cel mai mult vindem în magazine fizice, dar online-ul vine din urmă. Pentru online, investiţiile sunt mai mari – produsele trebuie să ajungă în depozitul Amazon, de unde vor fi ulterior livrate – astfel că durează 3-4 luni până să fie vândute”. Deşi debutul pe Amazon a fost în luna mai a acestui an, vânzările au ajuns acolo la circa 300.000 de euro.
    Antreprenorul a detaliat în cadrul emisiunii Smart Business modul în care a intrat în afacere: fiul său, Albert, în vârstă de opt ani acum, l-a ajutat să realizeze o analiză „empirică” a pieţei, iar din toate jucăriile pe care le avea, le-a ales pe cele formate din magneţi. Pe piaţa internaţională, conceptul jucăriilor magnetice educative 3D există de 10 ani.

    Analizând îndeaproape nişa acestor produse, a ajuns la concluzia că exista loc de îmbunătăţiri şi, prin urmare, potenţialul de a dezvolta un business în această direcţie. Un prim pas în acest sens a fost construirea designului pentru un nou produs, prin colaborări cu designeri ai unor producători de jucării precum LEGO sau Disney.

    În ceea ce priveşte realizarea producţiei, a ajuns la concluzia că China reprezintă cea mai bună opţiune. „Fiind vorba despre policarbonat, magneţi, componente scumpe ale jocului, am decis că acestea trebuie făcute în China pentru a fi competitivi”, spune el. Iliescu spune că a avut anterior mai multe afaceri în domeniul businessurilor online, printre care comercializare de mobilă, accesorii auto etc., astfel că a găsit pe piaţa chinezească partenerii necesari pentru a produce jucăriile.

    Businessul Mumu Toys a fost lansat în urmă cu cinci ani, mai întâi pe piaţa asiatică, în ţări precum China şi Japonia. Potrivit lui Robert Iliescu, jucăriile se adresează deopotrivă copiilor şi adulţilor. „Aceste jucării abordează dezvoltarea emoţională, dezvoltarea copiilor din punct de vedere psihologic, intelectual, gândirea lor în perspectivă, viziunea”, descrie antrerenorul câteva dintre abilităţile pe care copiii şi le pot dezvolta jucându-se astfel. Totodată, crede el, jucăriile de acest tip oferă o alternativă atractivă copiilor, tentaţi să petreacă din ce în ce mai mult timp cu tehnologia.
    „Copiii devin dependenţi de gadgeturi, atenţia de la televizor s-a mutat în palmă – în telefon, tabletă. Vedem părinţi cu copii în restaurante în care fiecare membru al familiei foloseşte un gadget şi nu mai vorbesc între ei”, descrie el un comportament des întâlnit în prezent. 
    Astfel, este de părere că jucăriile lor oferă un motiv în plus pentru ca membrii unei familii să petreacă mai mult timp împreună: „Le rupem din timpul dedicat gadgeturilor pentru un astfel de joc”, spune el, precizând că jucăriile Magspace se adresează şi adulţilor.

    În România, preţul unui set de astfel de jucării porneşte de la 100 de lei, pentru un joc de 14 piese, iar pentru cel mai complex, cu 26 de piese, acesta urcă până la 900 lei.
    Robert Iliescu spune că au concurenţă directă într-un singur producător mondial, care are şi certificările şi patentele necesare pentru a comercializa acest produs; pe de altă parte, multe alte companii din China realizează replici ale acestor jucării, fără patente şi certificări. 
    Planurile de dezvoltare în continuare a afacerii vizează extinderea acesteia la nivel global: „Având un singur concurent la nivel internaţional, înseamnă că există foarte mult potenţial – este o piaţă care nu e încă saturată şi cu siguranţă vor apărea şi alţi jucători”.
    De la 1 septembrie, vor vinde produsele şi în Canada, iar ulterior se vor concentra pe America, Asia şi pe dezvoltarea pe piaţa locală; Iliescu spune că îşi caută un partener pentru distribuţia produselor în fiecare ţară.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare a produsului, chiar dacă îşi doreşte să păstreze interacţiunea fizică a copiilor cu acesta, spune că şi-au propus ca în perioada următoare să îmbine utilizarea acestuia cu digitalul: prin digitalizarea acestui produs, după crearea unei forme, aceasta va putea fi transpusă într-o aplicaţie prin care alţi copii pot să vadă ce jucărie a creat utilizatorul.

    Întrebat care ar fi sfaturile sale pentru antreprenorii locali, ezitanţi în ceea ce priveşte extinderea internaţională, spune: „Mulţi antreprenori români nu au curaj să facă pasul în afara graniţelor. Dacă oamenii au o idee şi se opresc după ce realizează că următorii paşi sunt greu de făcut, cu siguranţă nu o să meargă mai departe; dar dacă ai o idee şi începi să vorbeşti despre aceasta, cu siguranţă cineva te va ajuta.”
    Iliescu spune că fiul său este implicat şi acum în afacere: pe lângă faptul că a creat numele companiei, asigură în continuare cercetările de calitate pentru produse: „Nu doar că se joacă, dar este de datoria lui să ajute la dezvoltarea acestui joc”. De asemenea, îşi convinge partenerii de joacă să acorde atenţie acestor produse: a făcut, de exemplu, o demonstraţie la şcoală pentru copiii mai mici decât el. Piaţa de jocuri şi jucării din România este evaluată la aproximativ 160 de milioane de euro, fără să fie luate în calcul cifrele generate de jocurile pe calculator sau console, fiind un domeniu în continuă dezvoltare, cu o extindere foarte bună şi în mediul online, unde românii au început să facă tot mai des achiziţii, se arată într-o analiză a retailerului online de jucării BestKids, citată de ZF.

  • BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: Horaţiu Ţepeş, Bilka Steel – „Din capul locului, vă spun că nu există tendinţa de a ceda nici măcar 1% din companie”

    După un prim deceniu de creşteri record, până la venituri de aproximativ 400 de milioane de lei, antreprenorul Horaţiu Ţepeş are bine conturate planurile şi pentru următorii 10 ani ai Bilka, un business pe care vrea să-l transmită peste generaţii.

    Noile planuri setează premisele ca şi următorul deceniu să fie unul al creşterilor solide: în acestea intră un buget de investiţii de 20 de milioane de euro, într-o nouă hală de producţie, precum şi deschiderea unei fabrici în afara graniţelor.

    „Din capul locului, vă spun că nu există tendinţa de a ceda nici măcar 1% din companie, pentru că nu avem absolut nicio nevoie de a atrage un fond de investiţii, nu avem nevoie de finanţare. Stăm foarte bine la capitolul grad de îndatorare, planul de dezvoltare îl avem foarte bine făcut pentru următorii 10 ani cu siguranţă. Avem planurile foarte bine puse la punct, ştim ce avem de făcut”, răspunde Horaţiu Ţepeş, întrebat dacă ia în calcul vânzarea Bilka, în contextul în care ştirile cu antreprenori români care îşi cedează businessurile crescute în criză au ţinut capetele de afiş în ultimii ani.

    Bilka însă, brandul de sisteme de acoperişuri metalice cu origini braşovene, nu este de vânzare, chiar dacă cifrele, după un deceniu de activitate, îi fac pe investitori să îl contacteze constant pe antreprenor: anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri netă de 271 de milioane de lei (cca 60 mil. euro), în creştere cu 41% faţă de anul anterior, iar  în primele şase luni ale anului a înregistrat o creştere de 54%, până la 147 de milioane de lei.

    Cota de piaţă pe segmentul acoperişurilor metalice, în care este lider din 2012, a ajuns anul trecut la 30%; gradul de îndatorare al companiei se plasează la 24,23%, iar marja profitului brut, la 12,2%. 95% din cifra de afaceri se datorează produselor proprii (toate componentele sistemului de acoperiş care au ca materie primă oţelul prevopsit), iar diferenţa este realizată din vânzarea de produse complementare (un sistem complet de acoperiş are nevoie şi de accesorii precum ferestrele de mansardă, folia anticondens sau şuruburi, produse comercializate şi pentru care au parteneri strategici).

    În prezent, suprafaţa de 4 hectare şi jumătate de teren, cu cinci compartimentări de producţie, care au în total sunt 29.000 de metri pătraţi, precum şi birouri întinse pe aproximativ 4.000 de metri pătraţi, a devenit neîncăpătoare pentru planurile antreprenorului. „Toate acestea, la nivelul actualului sezon, nu ne sunt de ajuns. Cu siguranţă va trebui să facem ceva, mai ales pentru dezvoltarea produselor destinate sectorul industrial”, sugerează Ţepeş direcţia de concentrare a Bilka pentru anii următori.

    Citeşte aici interviul integral acordat de Horaţiu Ţepeş Business MAGAZIN

  • Vrei să faci bani de acasă fără să mai mergi la muncă? O tânără povesteşte cum reuşeşte să câştige bani de acasă după ce a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie

    Ruth Hinds, o tânără de 30 de ani din Durham, Marea Britanie, a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie pentru a încerca să facă bani online, de pe urma unor site-uri precum eBay.

    Înainte de a deveni liber profesionist, Hinds lucra în rolul de consultant în resurse umane, petrecând mult timp în deplasări. “Am presupus că o carieră de succes înseamnă să obţii o diplomă şi ai un job decent. Însă m-am trezit într-o bună zi şi m-am întrebat: <cum va fi viaţa mea peste 40 de ani>?”, a declarat tânăra într-un interviu acordat celor de la DailyMail.

    Ea spune că în prezent obţine între 6.500 şi 10.000 de euro pe lună din activităţi precum blogging sau intermediere de produse. Vara trecută, Hinds a câştigat 12.500 de euro dintr-un curs online în care îi învăţa şi pe alţii să îi urmeze “reţeta”.

    “Am mai mult timp liber”, a declarat ea pentru DailyMail. “Există o parte constantă a veniturilor, ceea ce înseamnă că pot genera bani şi fără a munci.”

    Deşi sunt mii de site-uri care oferă sfaturi de economisire, Ruth Hinds spune că vrea să ajute femeile oferindu-le diverse sfaturi.

     

  • Discuţie viralizată de MAI, purtată între un poliţist şi o şoferiţă: De ce nu purtaţi centura de siguranţă? /Pentru că mi-am pus silicoane

    „Dialog între un poliţist, o şoferiţă şi el (pasager):
     
    -Bună ziua! De ce nu purtaţi centura de siguranţă?
     
    -Pentru că mi-am pus silicoane.
     
    -Aveţi un certificat medical în acest sens?
     
    -Păi, nu se vede? De ce îmi trebuie certificat?
     
    -Pentru că numai medicul poate recomanda să nu purtaţi centura în astfel de cazuri! Şi domnul de lângă dumneavoastră tot cu silicoane?
     
    -Ce vreţi să insinuaţi? Ne luaţi la mişto…
     
    -Absolut deloc, dar nici el nu are centura pusă!”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne.
     

  • Când se schimbă anvelopele pentru sezonul rece

    „Recomandăm ca intervalul de înlocuire a anvelopelor utilizate pe timpul iernii pentru maşinile personale să nu depăşească 6 ani. După această perioadă, siguranţa şoferului şi a participanţilor la trafic este pusă în pericol, crescând riscul de explozie a cauciucului şi scăzând rezistenţa mecanică la frânare a acestuia din cauza deteriorării. Anvelopele de iarnă sau All Season ajunse la vârsta cronologică de 10 ani trebuie înlocuite neapărat, chiar dacă, aparent, sunt intacte şi nu au atins limitele uzurii”, spune Costin Stan, CEO AutoEco.ro.

    În România, spre deosebire de statele vest europene, şoferii forţează utilizarea anvelopelor chiar şi peste limita maximă de folosire. Cu toate acestea, în ultimii ani, conştientizarea riscurilor la care se expun şoferii, alături de creşterea valorii amenzilor pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare, a dus la creşteri ale vânzărilor de anvelope.

    Pentru sezonul rece din acest an, magazinul online de piese auto AutoEco.ro estimează o dublare a vânzărilor de anvelope, la peste 4.000 de unităţi.

    Specialiştii AutoEco.ro recomandă echiparea cu anvelope de iarnă pentru maşinile rulate frecvent în sezonul rece, materialul din care sunt fabricate pneurile asigurând un nivel crescut de aderenţă. În plus faţă de cele All Season, cauciucurile de iarnă au bandă de rulare mai profundă şi îndepărtează apa de pe suprafaţa lor. Şoferii care nu conduc în zone cu risc de îngheţ şi polei pot folosi şi anvelope de tip All Season.

  • Reportaj: Turkish delight

    Provincia Antalya a cucerit deja milioane de turişti din toată lumea, care nu mai contenesc să vină şi să revină pe litoralul turcesc, cu ape cristaline şi soare îmbietor chiar şi în octombrie. Dintre milioanele de vizitatori, 160.000 au fost anul acesta doar din România. Înainte de a ajunge însă pe plajă, câteva ore merită petrecute în oraşul vechi Antalya, străjuit de Poarta lui Hadrian, construcţie sub forma unui arc de triumf, ridicată în cinstea împăratului roman Hadrian, ca urmare a unei vizite ale sale în zonă în anul 130.

    Pe străduţele înguste, cu magazine înlănţuite de o parte şi de alta, din care răzbat mirosurile de ceai, de condimente şi de suc de rodie, se poate ajunge în portul vechi al oraşului, de unde se pot vedea, dintr-o singură privire, Marea Mediterană şi Munţii Taurus. O dată la câţiva paşi, dai peste locuri în care se vând sute de covoare tradiţionale turceşti, de toate dimensiunile şi culorile. Printre ele, îşi fac culcuş pisicile, obişnuite cu răsfăţul turiştilor care nu mai contenesc pe străzile înguste, cu piatră cubică.

    În oraş, comercianţii măsoară trecătorii din priviri şi îi ghicesc pe turişti. De fiecare dată când „simt” un grup de străini, scot din dotare toată artileria de cuvinte străine, de la engleză la franceză şi poloneză, şi ajung într-un final şi la limba română, din care au învăţat esenţialul:
    „Bună. Ce faci? Foame? Ciorbă de burtă?” Dacă îi ignori, nu insistă. Dacă zâmbeşti, răspund şi ei cu un surâs. Cu puţin noroc, poţi ajunge să negociezi cu negustorii de suveniruri. Cu şi mai mult noroc însă, poţi primi „cadou” un pahar de ceai fierbinte cu diferite arome. Turcii confirmă încă o dată că sunt maeştrii negocierii, astfel că nu ai cum să ieşi din magazinul lor fără să te fi târguit măcar pentru o liră turcească în minus, la care bucuroşi renunţă. Doar de dragul negocierii.

    La plecarea din oraşul vechi, nu e de ratat o oprire, fie şi de jumătate de oră, în portul Kemer Marina, unde apusul te lasă de-a dreptul fără cuvinte, privit printre iahturi şi bărci strânse laolaltă ca într-o colecţie. Portul este înţesat de restaurante şi bistrouri, de la mesele cărora ceaiul turcesc acompaniază armonios culorile soarelui risipit pe cer.

    La aproximativ o oră de mers cu maşina de la aeroportul din Antalya, îşi deschide porţile Tekirova, un orăşel din regiunea Kemer, înţesat de complexuri turistice destinate acelor turişti pentru care vacanţa se traduce printr-un singur concept: all inclusive.

    Sub această umbrelă, complexurile hoteliere devin adevărate minioraşe, cu tot ce i-ar trebui unui turist pe timpul unui sejur, de la coafor la magazine de haine sau de dulciuri tradiţionale turceşti, care transformă Antalya într-un tărâm al făgăduinţei.

    Güral este un astfel de loc. În provincia Antalya – care include şi oraşul cu acelaşi nume – există două complexuri cu numele Güral, unul în Tekirova şi un altul în Belek.

    Cele două Güral se află la a doua generaţie de proprietari, moştenitorii familiei cu acelaşi nume, ale cărei afaceri se învârt în principal în jurul producţiei şi al vânzării de obiecte din porţelan, ceramică, de cărămizi, cu investiţii şi în domeniul energiei. Businessul cu porţelanuri a fost fondat în 1989, iar câţiva ani mai târziu, proprietarii au intrat în posesia unor terenuri de câteva zeci de mii de metri pătraţi, pe care au construit ulterior mici „imperii” cu spaţii de cazare şi alte facilităţi.

    „Investiţia în cele două complexuri turistice a fost de peste 200 de milioane de euro. Doar în Güral din Belek s-au investit 50 de milioane pentru renovare în 2015. În cadrul celor două lucrează în medie 500 de oameni, iar în perioadele de vârf de sezon numărul ajunge şi la 800. În Tekirova, se investesc anual circa 400.000 de euro pentru întreţinere”, explică Levent Gültekin Toper, directorul general al Güral Premier Hotels & Resorts, compania care administrează cele două proiecte.

    Împreună, acestea au peste 1.200 de camere. Doar în complexul turistic din Tekirova lucrează 140 de oameni în bucătărie, de la chefi la ajutoare de bucătari, care pun la fiecare masă cantităţi industriale de preparate, atât tradiţionale, cât şi internaţionale. De la brânzeturi la mezeluri, de la musacale cu vinete la celebrul kebap, de la baclavale la rahat tăvălit prin nucă de cocos din belşug, aproape că nu există nimic din ce şi-ar putea dori un turist care să nu existe în meniu.

    „În complexurile noastre turistice,  fiecare găseşte ce vrea – linişte pentru cei care vor să se relaxeze, muzică şi spectacole pentru cei care vor să se distreze”, spune Levent Gültekin Toper. De altfel, în fiecare seară, în Güral Tekirova sunt programate spectacole, fie că sunt concerte cu muzică live şi focuri de artificii, fie că sunt baluri mascate sau seri tematice.

    În plus, marea e la doi paşi, astfel, în timp ce valurile line te îmbracă agale şi mirosul Mediteranei se împleteşte în firele de păr, munţii semeţi se înalţă în faţa ochilor.

    Românii sunt abia pe locul al optulea în rândul naţionalităţilor turiştilor care vin să-şi petreacă vacanţa la Güral. Le-o iau înainte turcii şi ruşii – cei mai numeroşi, dar şi turiştii din Lituania, Ucraina, Germania, Kazahstan şi Letonia. Cu toate acestea, în 2018, aproape 160.000 de români au mers pe litoralul turcesc, în condiţiile în care, în anii trecuţi, barometrul se oprea la circa 120.000, potrivit datelor agenţiei Paralela 45.

    Doar în Güral Tekirova în 2018 au mers 2.624 de turişti români, faţă de 1.492 anul trecut. Ce are Turcia şi nu are România?

    „Diferenţele constau în servicii. Turiştii care vin la noi au mai mers şi în Italia, Spania, Grecia, dar au spus că nu au găsit aceleaşi facilităţi. Nu am decis să facem o investiţie similară celor din Antalya şi în altă ţară, pentru că este foarte greu să faci aşa ceva în afara ţării tale”, spune directorul general al complexului turistic.

    Un sejur la Güral Tekirova ajunge să coste circa 3.500 de euro, în funcţie de facilităţi şi de tipul de cameră. Anul acesta, vremea a contribuit la businessul proprietarilor de spaţii de cazare din Antalya, în condiţiile în care la jumătatea lunii octombrie încă se putea face plajă la 25, uneori chiar aproape 30 de grade. Sezonul s-a închis pe 20 octombrie şi va fi redeschis în aprilie, iar pe timpul iernii cele două complexuri hoteliere Güral vor fi închise.

    Turismul este, de altfel, una dintre marile speranţe ale turcilor, după ce lira turcească s-a prăbuşit pe fondul unui cumul de factori, printre care tensiunile diplomatice cu Statele Unite ale Americii şi îngrijorarea investitorilor cu privire la o implicare tot mai mare a factorului politic turc în economie, mai precis a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.