Tag: Shakespeare

  • Cine a fost adevăratul autor al operelor lui Shakespeare?

    Filmul “Anonim” îşi propune să facă lumină într-unul dintre cele mai controversate subiecte din sfera istoriei culturii: cine a fost adevăratul autor al operelor semnate de William Shakespeare? PRO Video recomandă în această săptămână o poveste sensibilă, care a intrigat academicieni şi personalităţi culturale de-a lungul mai multor secole.

    Plasat într-un context politic instabil, în care nobilii avizi de putere luptă pentru succesiunea la tronul Elisabetei I, “Anonim” readuce la lumină vechi controverse, oferind încă un răspuns ficţional la delicata întrebare. Filmul va fi disponibil în format Blu-ray şi DVD din luna martie.

  • Desdemona secolului XXI: cum e să iubeşti un bărbat de altă rasă (VIDEO)

    Având-o ca autoare pe scriitoarea Toni Morrison, câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură şi ca regizor pe Peter Sellars, care a montat anterior un “Othello” în versiune futuristă, “Desdemona” este de fapt de fapt o combinaţie între o piesă de teatru şi un concert, îmbinând naraţiunea interactivă cu muzică (compusă de muziciana africană Rokia Traore) şi cântece despre eroina lui Shakespeare.

    Desdemona le vorbeşte spectatorilor despre traumele asociate clasei sociale din care face parte, despre cele cauzate de faptul că este femeie albă care iubeşte un maur, despre război ori despre puterea transformatoare a dragostei, într-un dialog imaginar cu doica ei africană, Barbara, care în piesa lui Shakespeare este doar menţionată.

    Piesa s-a jucat deja la Paris, Viena şi Bruxelles, unde a fost foarte bine primită şi va ajunge la New York la începutul lunii viitoare. Spectatorii europeni o vor putea urmări din nou la mijlocul lui noiembrie la Berlin, ori la Londra în perioada Jocurilor Olimpice de anul viitor. Autoarea le recomandă însă spectatorilor să citească “Othello” înainte de a merge la teatru.