Tag: Shakespeare

  • Vindea cărţi din uşă în uşă atunci când i-a venit o idee de afaceri. A creat o companie cu vânzări anuale de peste 6 miliarde de dolari

    Poate unul dintre cele mai interesante curiozităţi despre compania ce a avut vânzări de 6,2 miliarde de dolari în 2015 este faptul că prima ”Lady Avon“ a  fost, de fapt, un bărbat pe nume David McConnell, care le-a oferit femeilor secolului al XIX-lea posibilitatea neobişnuită la acele vremuri de a-şi câştiga independenţa financiară.

    David McConnell, fiul unor imigranţi irlandezi, s-a născut la 1858 în New York şi a crescut într-o familie de fermieri. Copilăria sa a fost liniştită, împărţindu-şi timpul între fermă şi şcoală; avea rezultate destul de bune, iar visul său atunci când era mic era de a deveni profesor de matematică. Cu toate acestea, la 20 de ani a început să lucreze în vânzări pentru o editură de cărţi din New York, mutându-se apoi la alta în Chicago. Trei ani mai târziu a fost promovat la conducerea filialei regionale, stabilindu-şi domiciliul în Atlanta. La început, observând că vânzarea cărţilor din uşă în uşă nu mergea prea bine, s-a gândit să ofere doamnelor – care constituiau publicul său ţintă, deoarece în majoritatea cazurilor acestea se aflau acasă în timpul zilei – mici mostre de parfum de trandafir la fiecare carte vândută. Curând a observat că parfumurile au mai mult succes decât cărţile şi s-a gândit că aşa cum cărţile pot fi vândute din uşă în uşă, ar putea încerca acelaşi lucru cu parfumurile.

    Plecând la drum cu această idee, a fondat California Perfume Company (CPC), firmă pe care a crescut-o în paralel cu jobul său de vânzător. La început, fabrica acasă parfumurile pe care le împărţea în timpul serviciului, odată cu cărţile, până când a reuşit să îşi facă produsele cunoscute şi să renunţe la job; atunci şi-a creat şi propriul laborator de parfumuri în Suffern, New York. Curând, au fost adăugate şi alte cosmetice, vândute sub brandul CPC, iar peste câţiva ani a început să producă şi articole sub numele Perfection. McConnell a avut un mare atu şi pentru că a reuşit să îl aducă în companie pe cel mai bun creator de parfumuri de la acea vreme, Adolf Goetting, dovada succesului fiind numărul impresionant – de peste 1 milion – de produse vândute în 1900. În anul 1939, după o vizită în Anglia, David McConnell a observat că împrejurimile laboratorului din Suffern semănau cu cele din oraşul natal al lui Shakespeare – Stratford-upon-Avon – şi a decis să schimbe numele companiei în Avon Products Inc.

    Încă de la început, McConnell s-a axat în procesul de distribuţie a produselor sale în special pe femeile casnice, care îşi puteau dedica doar o parte a timpului lor acestui tip de „job”. Primul reprezentant oficial a fost doamna P.F.E. Albee, rămasă în istoria companiei pentru implicarea şi devotamentul său. Într-o perioadă în care rolul femeii era acela de a avea grijă de casă, doamna Albee a fost o avangardistă, cea care a consacrat termenul de Lady Avon şi prima care a pus bazele sistemului de vânzare directă folosit acum de milioane de reprezentanţi din întreaga lume. McConnell a fost preşedintele, CEO-ul şi principalul proprietar al companiei care a cunoscut un imens succes: până la moartea sa, „forţa de muncă” ajunsese la peste 30.000 de agenţi de vânzări, iar afacerile erau măsurate în milioane de dolari. Fondatorul Avon a fost căsătorit din 1885 cu Lucy Emma, cu care a avut trei copii: Edna Bertha, Doris Hall şi David Hall, cel din urmă preluând preşedinţia companiei, după ce tatăl său a încetat din viaţă, la 78 de ani.

    Avon a intrat în România în 1997 şi a devenit rapid unul dintre cele mai vândute branduri de cosmetice.

  • Cele mai bune cărţi din toate timpurile votate de 125 de autori

    n cartea menţionată anterior 125 dintre cei mai mari scriitori britanici şi americani moderni, printre care Norman Mailer, Ann Patchett, Jonathan Franzen, Claire Messud şi Joyce Carol Oates sunt rugaţi să ofere  un clasament al cărţilor pe care le consideră cele mai bune opere de ficţiune ale tuturor timpurilor, romane, colecţii de poveşti, piese de teatru sau poezii, informează Mediafax.

    Top 10 Cărţi ale Secolului 20

    “Lolita” de Vladimir Nabokov

    “Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald

    “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust

    “Ulise” de James Joyce

    “Oamenii din Dublin” de James Joyce

    “Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez

    “Zgomotul şi furia” de William Faulkner

    “Spre far” de Virginia Woolf

    “Integrala prozei scurte” de Flannery O’Connor

    “Foc palid” de Vladimir Nabokov

    Top 10 cărţi Secolul 19

    “Anna Karenina” de Lev Tolstoi

    “Madame Bovary” de Gustave Flaubert

    “Război şi pace” de Lev Tolstoi

    “Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain

    “Povestiri” de Anton Cehov

    “Middlemarch” de George Eliot

    “Moby Dick” de Herman Melville

    “Marile Speranţe” de Charles Dickens

    “Crimă şi pedeapsă” de Feodor Dostoievski

    “Emma” de Jane Austen

    Top 10 autori după numărul de cărţi selectate

    William Shakespeare — 11
    William Faulkner — 6
    Henry James — 6
    Jane Austen — 5
    Charles Dickens — 5
    Feodor Dostoievski — 5
    Ernest Hemingway — 5
    Franz Kafka — 5
    James Joyce, Thomas Mann, Vladimir Nabokov, Mark Twain, Virginia Woolf — 4

    Top 10 autori după numărul de puncte câştigate

    Lev Tolstoi — 327
    William Shakespeare — 293
    James Joyce — 194
    Vladimir Nabokov — 190
    Feodor Dostoievski — 177
    William Faulkner — 173
    Charles Dickens — 168
    Anton Cehov — 165
    Gustave Flaubert — 163
    Jane Austen — 161

  • Cele mai bune cărţi din toate timpurile votate de 125 de autori

    n cartea menţionată anterior 125 dintre cei mai mari scriitori britanici şi americani moderni, printre care Norman Mailer, Ann Patchett, Jonathan Franzen, Claire Messud şi Joyce Carol Oates sunt rugaţi să ofere  un clasament al cărţilor pe care le consideră cele mai bune opere de ficţiune ale tuturor timpurilor, romane, colecţii de poveşti, piese de teatru sau poezii, informează Mediafax.

    Top 10 Cărţi ale Secolului 20

    “Lolita” de Vladimir Nabokov

    “Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald

    “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust

    “Ulise” de James Joyce

    “Oamenii din Dublin” de James Joyce

    “Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez

    “Zgomotul şi furia” de William Faulkner

    “Spre far” de Virginia Woolf

    “Integrala prozei scurte” de Flannery O’Connor

    “Foc palid” de Vladimir Nabokov

    Top 10 cărţi Secolul 19

    “Anna Karenina” de Lev Tolstoi

    “Madame Bovary” de Gustave Flaubert

    “Război şi pace” de Lev Tolstoi

    “Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain

    “Povestiri” de Anton Cehov

    “Middlemarch” de George Eliot

    “Moby Dick” de Herman Melville

    “Marile Speranţe” de Charles Dickens

    “Crimă şi pedeapsă” de Feodor Dostoievski

    “Emma” de Jane Austen

    Top 10 autori după numărul de cărţi selectate

    William Shakespeare — 11
    William Faulkner — 6
    Henry James — 6
    Jane Austen — 5
    Charles Dickens — 5
    Feodor Dostoievski — 5
    Ernest Hemingway — 5
    Franz Kafka — 5
    James Joyce, Thomas Mann, Vladimir Nabokov, Mark Twain, Virginia Woolf — 4

    Top 10 autori după numărul de puncte câştigate

    Lev Tolstoi — 327
    William Shakespeare — 293
    James Joyce — 194
    Vladimir Nabokov — 190
    Feodor Dostoievski — 177
    William Faulkner — 173
    Charles Dickens — 168
    Anton Cehov — 165
    Gustave Flaubert — 163
    Jane Austen — 161

  • Topul celor 40 cei mai inteligenţi oameni din istorie. Einstein este pe locul doi

    Un grup format din cei mai inteligenţi oameni din lume au ajutat omenirea de-a lungul timpului Recent, inginerul din Chicago Libb Thima a realizat o listă a persoanelor care au schimbat lumea.

    Din listă lipsesc, însă, Charles Darwin şi Stephen Hawking. Alte persoane consideră că inteligenţa lui Shakespeare nu poate fi comparată cu cea a lui Marie Curie. În listă sunt incluse personalităţile cu o rată a IQ-ului peste 200.

    Deoarece în timpul lui Nicolaus Copernicus nu existau testele pentru măsurarea IQ-ului, Thims a utilizat metodologia COX pentru a prezice IQ-ul personalităţilor istorice.

    Potrivit lui Thima, Johann Goethe este cel mai deştept om din istorie, cu un IQ între 210-225. Acesta a creat prima teorie a evoluţiei, de asemenea a pus bazele chimiei şi a fost un geniu literar, abilitate reflectată în opera ,,Faust”.

    Recunoscutul fizician şi creatorul teoriei relativităţii Albert Einstein este al doilea cel mai inteligent om din istorie, cu un IQ între 160-225.

    Pe locul trei se clasează Leonardo da Vinci, pictorul renascentist, arhitect, muzician, matematician, care a realizat portretul Mona Lisei şi şi-a imaginat elicoptere înainte ca acestea să fie inventate.

    În acest top se află şi un striper, dar şi omul care a realizat crima perfectă

     

  • O evreică a fost în realitate autoarea tuturor operelor lui Shakespeare. Descoperire colosală – VIDEO

    Anul acesta se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, însă, se pare, că cea mai mare parte dintre opera lui nu i-ar fi aparţinut în realitate, potrivit unui expert în creaţia şi personalitatea lui Shakespeare.

    Descoperirea arată că autoarea lucrărilor pe care mulţi le-am citit s-au le-am vizionat la teatru sau la tv ar fi de fapt o tânără evreică.

    Cum ar fi fost posibil aşa ceva? De ce frumoasa Amelia a fost autoarea pieselor lui Shakespeare – VIDEO

  • O româncă povesteşte cum a primit bani de la guvernul britanic pentru a porni o afacere la Londra

    „Pentru mine, mirajul Londrei a început încă de la 14 ani. Mama mea a fost profesoară de limba engleză şi a decis să transforme pasiunea într-un business şi a înfiinţat o afacere de familie, Shakespeare School. Încă de pe vremea când eram elevă mergeam în Anglia în summer school, erau tabere pentru adolescenţi şi tineri, iar eu eram liderul de grup. Stăteam câte două-trei săptămâni într-un campus universitar şi experimentam cultura de acolo, şi încă de-atunci mi-am setat ca obiectiv să mă întorc în Anglia, nu doar pentru două săptămâni, ci pentru studii.“

    Irina Alionte a studiat administrarea afacerilor la Warwick Business School, una dintre cele mai bune şcoli de business din Europa, şi a pornit afacerea Club Cardio, un concept care îmbină dansul şi sportul pentru a menţine forma fizică a participanţilor. „Am participat la un show de business, un fel de expoziţie care se organizează în fiecare an la Londra şi în cadrul căruia găseşti toate lucrurile de care ai nevoie ca să porneşti o afacere. Contabili, designeri de web, mentorat, investitori, seminarii de business, absolut orice îţi trebuie. Genul ăsta de evenimente lipseşte în România.“

    La seminar a intrat în contact cu cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie, Rockstar Group, cu peste 80 de mentori care şi-au vândut fiecare afacerea, în medie, cu 18 milioane de euro. Alionte a avut ocazia să cunoască antreprenori cu experienţă care au crezut în ea şi astfel a primit finanţare şi îndrumare de la cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie. Având susţinerea mentorilor, a reuşit să extindă conceptul de evenimente de fitness în mai multe oraşe din Anglia şi a primit premiul Best Business Growth după doar un an de la înfiinţarea afacerii.

    „Am decis să rămân în Londra, să încep businessul. Testasem deja ideea în campusul universităţii mele, şi, bazându-mă pe succesul pe care l-a avut, m-am dus cu ideea şi la alte universităţi. Am făcut evenimente în mai multe cluburi din Londra, printre care şi Pacha, apoi am contactat cel mai mare lanţ de cluburi din Marea Britanie. Am învăţat de la mentorii mei că cel mai bine este să testezi ideea şi să ceri feedback înainte să treci la acţiune“, spune Alionte. A luat legătura cu reprezentanţii Luminar Group, firmă care deţine peste 50 de cluburi în Marea Britanie, şi le-a propus să monetizeze spaţiile cluburilor la ore când în mod normal nu există nicio activitate. I-a scris direct CEO-ului şi a mizat pe faptul că acest gen de activitate va îmbunătăţi imaginea cluburilor pe fondul promovării unui stil de viaţă sănătos. A primit răspuns la mail în jumătate de oră, iar compania a trimis un membru al echipei la Londra pentru o întâlnire.

  • “Play Shakespeare”, primul spectacol dintr-o serie pentru adulţi, la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti

    “Căutăm mereu să ne extindem audienţa, să fim relevanţi pentru iubitorii de toate vârstele ai teatrului de animaţie. Judecând şi după popularitatea reprezentaţiilor de seară din cadrul recentului Festival Internaţional al Teatrului de Animaţie «Spectacole de colecţie», am decis că este important să venim în întâmpinarea spectatorilor adulţi, oferindu-le posibilitatea de a veni în contact cu o latură mai puţin cunoscută a teatrului Ţăndărică – cea prin care animaţia este chemată dincolo de punerea în scenă a poveştilor pentru copii să joace teme de importanţă contemporană, pentru toate vârstele”, a declarat Călin Mocanu, director al Teatrului de Animaţie Ţăndărică, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Luna ianuarie aduce “Play Shakespeare” ca prim spectacol pentru adulţi la Ţăndărică. “Play Shakespeare” este o adaptare liberă după piesele lui William Shakespeare, pe baza unui scenariu şi în regia lui Cristian Pepino. Este vorba despre un spectacol nonverbal, o parabolă care reinterpretează într-o cheie modernă mitul lui Hamlet şi binecunoscuta istorie a lui Romeo şi a Julietei sale.

    Pe parcursul celor 55 de minute ale spectacolului, presărate cu gaguri ce amintesc de filmul mut, spectatorii vor întâlni şi recunoaşte unele personaje celebre din viaţa cotidiană care “se joacă de-a râsu-plânsu”, amintindu-le că Shakespeare este contemporanul lor, că personajele sale se pot recompune tot timpul, rămânând viabile, credibile, se mai arată în comunicatul citat.

    Programul spectacolelor pentru adulţi va fi anunţat în fiecare lună pe site-ul teatrului, www.teatrultandarica.ro/program.

    Mai multe informaţii despre Teatrul de Animaţie Ţăndărică se găsesc pe site-ul www.teatrultandarica.ro.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 21-27 aprilie

    până la 21.04
    Evenimentul cultural “Tradiţii şi Flori de Sărbători” (Parcul Cişmigiu, Bucureşti)

    22.04
    Eurostat publică datele privind producţia în construcţii în UE şi zona euro pentru luna februarie

    23.04
    INSSE prezintă datele detaliate despre ocuparea şi şomajul în 2013

    23.04
    Eurostat anunţă prima estimare privind deficitele şi datoria publică pentru ţările din UE şi zona euro în 2013

    până la 23.04
    Expoziţia “Imaginând Balcanii” (Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti)

    23-27.04
    Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret Shakespeare’s Heritage (Teatrul de Comedie şi Centrul Cultural Calderon, Bucureşti)

    24.04
    Eurostat anunţă datele privind deficitul public al ţărilor din UE şi zona euro în T4 2013

    până la 27.04
    Expoziţia “Odoare dintr-un sipet neştiut” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

  • Povestea profesoarei care a fondat cea mai mare şcoală de engleză din România

    După ce a predat limba engleză timp de mai bine de 15 ani în sistemul de stat, mai întâi la o şcoală generală din Râmnicu Vâlcea, iar apoi la un liceu bilingv din Capitală, Adriana Alionte şi-a concretizat, în 2002, visul de a conduce propria şcoală.

    A fondat Shakespeare School, destinată învăţării limbii engleze “altfel, într-un mod mai interactiv, mai dinamic, mai centrat pe elevi şi pe dorinţele şi interesele lor”, cu resurse de ultimă oră. Şcoala de inspiraţie englezească vine şi după cursurile de perfecţionare în cadrul University of Edinburgh şi Hilderstone College Kent pe care Alionte le-a urmat în Marea Britanie, după ce a obţinut licenţa în filologie în cadrul Universităţii din Bucureşti, în urma absolvirii facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine.

    Pe lângă funcţia de director general al Shakespeare School, Adriana Alionte ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Shakespeare School pentru Educaţie şi este iniţiator al proiectului “engleza pentru viaţă”, în care voluntarii predau limba engleză în centr sociale din Bucureşti.

    Cel mai dificil moment din cariera ei a fost renunţarea la cariera de profesor în favoarea celei de antreprenor: “O vreme le-am făcut pe amândouă în paralel, dar mi-am dat seama că nu este eficient”. Alionte nu consideră că femeile sunt dezavantajate în afaceri, ci poate au un avantaj în a-i face pe ceilalţi să le urmeze “pentru că ştiu să transmită din pasiunea şi motivaţia lor”.

    Abilităţile de comunicare mai bine dezvoltate, dar şi intuiţia sunt atributele feminine care ar putea să le ajute să se impună în pofida prejudecăţilor: “Modul în care femeile ştiu să conducă o discuţie, cu atenţie şi empatie, poate fi un avantaj în negociere, pentru că pot influenţa cu eleganţă şi dibăcie. Intuiţia este un al şaselea simţ care îţi transmite dacă poţi comunica şi lucra cu o anumită persoană.”

  • 150.000 de euro după un an pentru agenţia de branding Storience

    Storience a fost fondată pe 2 iulie 2012 de soţii Adriana Liuţe şi Ştefan Liuţe, care anterior formaseră echipa de strategie de brand a agenţiei Grapefruit. Ştefan are peste 13 ani de experienţă în consultanţa de brand, iar Adriana are 9 ani de experienţă în consultanţă de brand, comunicare corporativă şi presă.

    Printre clienţii Storience în primul an se numără Policolor, Lafarge, Alevia, HoneyWood, Shakespeare School, Zorile Store, Farmaciile Unica, Asociaţia React, Nistorescu Şomlea & Asociaţii şi alte companii cu proiecte în derulare, care vor fi anunţate pe parcursul acestui an.
    Activitatea Storience din ultimul an a inclus proiecte de rebranding corporativ şi de servicii, redesign de ambalaj, activare de brand, design şi dezvoltare web, naming şi design de identitate pentru servicii şi produse noi, audituri de brand şi comunicare internă, precum şi servicii de training de branding şi comunicare.