Tag: SF

  • Promisiunile biotehnologiei

    Biotehnologia, cu aplicaţiile sale în cele mai variate domenii, s-ar putea dovedi un atu pentru România, aşa cum IT-ul s-a transformat într-un veritabil motor de creştere economică. Investiţiile în cercetare, acces la finanţări publice şi europene, legislaţie coerentă şi un cadru economic previzibil sunt însă condiţiile fără de care domeniul nu poate prinde aripi.

    Detergenţi pentru haine care curăţă la temperaturi mici. Cantităţi reduse de înălbitor pentru producţia hârtiei. Acestea sunt doar două dintre zonele în care biotehnologia şi-a croit drum, iar în domeniul medical aplicaţiile sale sunt mult mai ample. De la insulina esenţială pentru un pacient cu diabet până la tratamentele bioterapeutice pentru bolnavii de cancer sau vaccinuri, biotehnologia este prezentă în tot mai multe aspecte ale vieţii de zi cu zi. În 2014, la nivel european, veniturile celor peste 2.200 de companii din domeniul biotehnologiei s-au plasat la 3,2 miliarde de euro şi avea peste 61.000 de angajaţi. Îndeosebi industria farmaceutică marşează pe descoperirile domeniului pentru a dezvolta tratamente inovative.

    Ce poate face România pentru a se transforma într-un hub european – şi de ce nu mondial? – în acest domeniu? Industria biotehnologică din domeniul medical se loveşte, în unele state, de diverse impedimente, cel mai pregnant fiind lipsa investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, motorul creşterii acestui segment. Este şi cazul pieţei locale, ce s-a dovedit a fi dificilă pentru companiile farmaceutice, conform reprezentanţilor domeniului. ăAutorităţile au implementat diverse propuneri de legi care, de-a lungul timpului, au devenit adevărate poveri pentru industria farma“, spune Gábor Sztaniszláv, director general al Amgen România, unul dintre liderii industriei biofarma la nivel global. În fiecare an, compania investeşte un sfert din cifra de afaceri pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare. Una dintre companiile deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte dezvoltarea de produse inovatoare în tehnologia ADN-ului recombinat şi în biologia moleculară, AMGen (Applied Molecular Genetics – Genetică Moleculară Aplicată), companie americană de biotehnologie, a fost fondată în 1980, denumirea actuală (ăAmgen“) preluând-o după trei ani de activitate. Afacerile sale s-au extins în întreaga lume, iar astăzi, după 36 de ani de activitate, compania este prezentă în peste 75 de ţări la nivel mondial şi rulează afaceri de 21,7 miliarde de dolari la nivel global, cifră înregistrată în 2015.

    La nivel global, Amgen a investit în 2015 în jur de 4 miliarde de dolari în cercetarea şi dezvoltarea de medicamente noi, din care 600 milioane de dolari au fost destinate susţinerii unor programe inovative sau construirii unor facilităţi de producţie de ultimă generaţie. ăO parte din sumele investite ar putea fi direcţionate şi către România, dacă am reuşi să dezvoltăm o strategie pe termen mediu şi lung pe plan local“, spune Sztaniszláv.

    Cu mai bine de un deceniu în urmă, Amgen a lansat pe piaţă două dintre primele substanţe terapeutice de origine umană derivate biologic – Epoetină alfa şi Filgrastim – produse care au dus la o îmbunătăţire a stării pentru sute de mii de pacienţi care sufereau de afecţiuni din sfera bolilor renale cronice şi a cancerului. În prezent, compania se concentrează pe şase domenii terapeutice: oncologie/hematologie, boli cardiovasculare, inflamaţie, sănătatea oaselor, nefrologie şi neurologie şi are în dezvoltare 40 de terapii biologice şi şase produse biosimilare. Dintre acestea, două molecule pentru tratarea cancerului se află în ultimă fază clinică – una pentru tratamentul melanomului malign şi una pentru tratamentul mielonomului multiplu.

    Medicamentele Amgen sunt destinate tratării bolilor pentru care numărul de opţiuni terapeutice eficiente este limitat sau oferă o alternativă viabilă la celelalte produse disponibile. Înţelegerea mecanismelor biologice fundamentale ale omului reprezintă un element esenţial în dezvoltarea gamei sale de medicamente. Abordarea Amgen, ce a devenit şi sloganul companiei – ăBiologia pe primul plan“– presupune ca în primă fază cercetătorii să exploreze căile moleculare complexe ale bolii, iar apoi să stabilească ce tip de medicament sau ce modalitate de tratament poate să asigure cel mai ridicat nivel de eficienţă şi siguranţă.

  • Cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

    „Ce-ar fi să-mi spui când ai început să urăşti telefonul?“, este replica unui psihiatru în dialog cu un bărbat din povestea SF „Ucigaşul“ a lui Ray Bradbury. Însă aici nu este vorba despre un ucigaş obişnuit, ci despre unul de produse electrice. Ucigaşul cu pricina face asta din cauza faptului că este sătul de tehnologie şi de impersonalitatea produselor precum: telefonul-radio, tele-speakerul şi permanenta conectivitate pe care acestea o oferă. Sună familiar? Pariem că da.

    Această poveste a fost scrisă în 1953, însă este mai de actualitate ca niciodată. Telefonul ca mijloc de comunicare şi-a pierdut funcţia iniţială, cea de comunicare de la distanţă, în urmă cu mai mulţi ani. Acum telefonul mobil este un produs multifuncţional pe care-l avem mai tot timpul în preajmă, un produs care a devenit un obiect important în modul cum oamenii comunică şi funcţionează. „Toţi navetiştii stăteau acolo, obosiţi, şi vorbeau cu nevestele prin radiourile de mână: Acum sunt la colţul străzii 49. Acum o luăm pe strada 61″, scrie Bradbury, în povestea căruia „ucigaşul“ a folosit un dispozitiv pentru a bruia aparatele pasagerilor: „Locuitorii acelui autobuz se văzură deodată siliţi să facă conversaţie între ei. Panică! Se stârni o panică teribilă, ca între animale“.

    Bradbury îşi exprimă temerile legate de evoluţia tehnologiei prin intermediul acestui „ucigaş“. Produsele menţionate în povestirea scrisă în urmă cu peste 50 de ani există astăzi sub o altă formă şi denumire, însă efectele sunt cam aceleaşi sau chiar mai grave. Iar asta o simt pe pielea mea. Fiecare zi de muncă începe cu alarma telefonului, care se află pe noptieră, apoi, cu ochii încă îngreunaţi de somn, ridic telefonul şi lumina albă stridentă mi se lipeşte pe retină.

    Verific notificările, mailurile venite peste noapte, apoi, întins pe spate, intru pe Facebook. Văd o ştire, mai jos o poză a unui amic, apoi un clip se derulează şi tot aşa. Abia peste două-trei minute mă ridic din pat. În perioada în care am documentat acest articol am încercat să fiu mai atent la felul cum românii folosesc telefonul mobil. Cel mai uşor este în mijloacele de transport în comun. Mai tot timpul oamenii stau aplecaţi deasupra telefoanelor, câţiva vorbesc între ei, puţini mai citesc o carte, iar alţii aşteaptă, pur şi simplu.

    Într-o zi, mă aflam în metrou, în drum spre birou, şi am putut constata că, din 11 persoane aflate în vagon, doar eu şi cu încă o persoană nu foloseam telefonul inteligent. Într-o altă zi, într-un restaurant fast-food, la o masă se aflau patru sau cinci adolescenţi şi toţi se uitau în telefon şi din când în când mai aruncau câte-o vorbă peste masă, însă niciunul nu ridica capul din ecranul luminos. Aceste observaţii sunt empirice, însă conturează tabloul societăţii în care trăim astăzi şi în care smartphone-ul a devenit un instrument pe care cei mai mulţi oameni îl consideră indispensabil.

    REVOLUŢIA MOBILĂ

    Telefonul mobil a devenit parte din rutina zilnică a omului modern, un asistent de care nu se desparte, o poartă către ştiri, social media, distracţie şi orice formă de comunicare. Smartphone-urile au penetrat fiecare aspect al vieţii cotidiane. Este unul dintre cele mai fascinante obiecte, care, spre deosebire de PC sau laptop, este mai uşor de personalizat şi funcţionează de multe ori ca o extensie a individului. „Cu ocazia fiecărei sarcini telefonul, de acum un asistent personal, oferă şi fură putere. Oferă putere economisind timp şi scurtând distanţe, conectând o societate obişnuită să comunice verbal. Şi mai oferă putere obţinând aproape instantaneu informaţii. Telefonul eliberează şi îngrădeşte în acelaşi timp: spaţiul de interacţiune nu mai este deloc bine definit (putem fi în altă cameră, în altă clădire, în altă ţară atunci când interacţionăm); dar în acelaşi timp ne obligă să răspundem cât de repede putem“, spune sociologul Andrei Boteşteanu.

    Potrivit studiului Google România intitulat „O zi din viaţa lui Homo Smartphonicus“, smartphone-ul, portofelul şi cheile sunt, în această ordine, cele mai importante trei lucruri pe care românul le verifică să nu le fi uitat acasă. Şi dacă, totuşi, aceştia uită smartphone-ul acasă? „Nu este posibil“, au răspuns 56% dintre respondenţi, în timp ce 11% au spus că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, s-ar întoarce de oriunde după el. Un prieten mi-a povestit la un moment dat cum un adolescent de 14 ani l-a întrebat ce jocuri se juca pe telefon când era mic. Prietenul meu a zis că niciun joc, la care tânărul a întrebat cu uimire ce făcea cu telefonul mobil. „Nu aveam telefon când eram mic“, a spus el. Dacă un adolescent de 14 ani nu-şi imaginează viaţa fără telefon mobil, oare ce ne vor întreba în adolescenţă copiii care sunt acum la grădiniţă?

     

  • Cronică de film: Tomorrowland

    În ultimii 50 de ani, potrivit scenariului, umanitatea a căzut sub semnul pesimismului. Dacă înainte oamenii priveau spre viitor cu speranţă şi entuziasm, acum văd în viitor doar declin şi inutilitate. Totul se destramă, iar cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să punem lucrurile cap la cap, mulţumindu-ne în loc cu un soi de resemnare. Regizorul încearcă să transmită un mesaj ce pare, aparent, simplu: treziţi-vă şi începeţi iarăşi să visaţi!

    Filmul are o serie de contradicţii ce pun la îndoială logica scenariştilor. Ele derivă din încercarea producătorilor de a crea o atmosferă „ameţitoare” şi de a preda, în acelaşi timp, o lecţie de optimism.

    Efectele din „Tomorrowland” se ridică la nivelul altor filme SF, precum „Avengers” sau „Inception”. Problema filmului nu stă în cinematografie, ci mai degrabă în felul cum actorii îşi duc la capăt sarcinile. George Clooney, deşi un actor excelent, nu se potriveşte în rolul principal. Sunt probabil zeci de alţi actori care ar fi putut face o treabă mai bună. Britt Robertson, în rolul tinerei care exclamă de cel puţin 20 de ori „Incredibil!”, nu face nici ea un rol mult mai bun. Cunoscută în general pentru rolurile din comedii romantice, precum „The Longest Ride” sau „The First Time”, Robertson nu este alegerea ideală atunci când vine vorba de un film de acest gen. În alte roluri îi regăsim pe Hugh Laurie, cunoscut pentru rolul de excepţie din serialul „Dr. House”, pe Tim McGraw („The Blind Side”) şi pe Keegan-Michael Key („Due Date”, „Let’s Be Cops”).

    Revenind la coerenţa filmului, aceasta lipseşte în multe dintre momentele-cheie. Scenariul, deşi pe alocuri reuşit, nu reuşeşte să fie convingător atunci când vine vorba de includerea spectatorului în acţiune. Participi doar ca spectator, neavând niciun fel de sentiment faţă de personajele principale; „Tomorrowland” se aseamănă, din acest punct de vedere, cu o altă producţie semnată de regizorul Brad Bird, „Ratatouille”, povestea animată a unui şoarece devenit bucătar. Aşa cum nu poţi dezvolta prea multe sentimente faţă de protagoniştii unui desen animat, nu poţi crea o legătură nici cu cei din SF-ul produs de Disney.

    Producătorii nu s-au obosit prea mult nici în cazul unei verificări de rutină a principiilor fizice enumerate în film. Credibilitatea se pierde încă din primele minute şi poate că studioul ar fi trebuit să dezvolte un proiect de animaţie în locul unui film artistic.

    Disney avea speranţe mari legate de film, dovadă fiind şi bugetul de 200 de milioane de dolari. Debutul la box office a fost unul dezamăgitor, „Tomorrowland” aducând venituri de 40 de milioane de dolari în primul weekend, mult sub aşteptările companiei de producţie.

    Greşeala lui Brad Bird şi a celor de la Disney este că au încercat să exagereze toate elementele acestui film, de la personaje până la modul în care au dezvoltat oraşul „Tomorrowland”.

    În concluzie, “Tomorrowland” se prezenta drept un film cu potenţial, însă a dezamăgit la numeroase capitole. Pentru cei mici, filmul va fi un motiv de bucurie, însă pentru cei care înţeleg câteva concepte minime de logică va fi o experienţă lungă şi chinuitoare. Nota: 5/10

  • Ce vedem la cinema: “Interstellar” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    În regia lui Christopher Nolan, “Interstellar: Călătorind prin Univers” îi aduce în rolurile principale pe: Matthew McConaughey, Anne Hathaway şi Jessica Chastain, urmând să aibă premiera în cinematografele din România pe 7 noiembrie.

    Filmul, distribuit de Freeman Entertainment, va rula în următoarele cinematografe: Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa,  Cityplex (Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (IMAX, Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureş, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Patria (Craiova), Cinema Colors (Alba Iulia), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Sergiu Nicolaescu (Targu Jiu),  Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Patria (Bucuresti), Grand Mall (Satu Mare), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Line Cinema (Râmnicu Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan), Cinema Arta (Sibiu).

  • Mai ţineţi minte filmele SF cu maşini zburătoare? Ei bine, ele tocmai au devenit realitate

    Maşină, denumită AeroMobil 3.0, vine ca urmare a peste 25 de ani de cercetare. “Ideea de transport personal este pe cale să se schimbe”, a declarat Juraj Vaculik, CEO al AeroMobil.

    Designul maşinii a fost realizat de către Stefan Klein, fondatorul departamentului de profil din cadrul Academiei de arte din Slovacia. El a început să lucreze la concept în 1989.

    În anul 2013, o versiune a maşinii a fost autorizată de către autoritatea aviatică din Slovacia, urmând ca şi modelul 3.0 să primească în curând dreptul de a circula.

    Deşi pare un produs destinat celor cu un venit considerabil, reprezentanţii companiei spun că şi-ar dori ca maşina să ajungă, în primul rând, în ţările în curs de dezvoltare, acolo unde infrastructura rutieră lasă de dorit.

    Compania nu a anunţat care va fi preţul de vânzare al maşinii, nici data la care la care aceasta va deveni disponibilă doritorilor.

  • Cum s-au transformat zeii indieni în supereroi (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Zeităţile reprezentate tradiţional în posturi contemplative, îmbrăcate în straie modeste şi cu siluete mai pline, par să fi fost puse la cură de slăbire şi trimise la sala de forţă, astfel încât în imagini apar acum cu muşchi şi umeri laţi.

    Vishnu, zeul conservării şi al protecţiei, spre exemplu, este prezentat într-o bandă desenată ca doborând un monstru cu nişte raze laser care-i izvorăsc din ochi. Publicul apreciază transformarea aspectului zeităţilor, considerând că în versiunea modernă acesta este mai apropiat de caracterul lor.

    Un exemplu în acest sens este Rama, care, conform mitologiei, a dus o mulţime de bătălii şi în prezent este reprezentat ca un războinic cu umeri laţi. La rândul lui, zeul-maimuţă Hanuman pare, într-o bandă desenată, coborât dintr-un film SF, fiind dotat cu armură şi conducând ceva ce seamănă a batmobil.

    Modernizarea aspectului zeilor este bine primită de tineri, deoarece aceştia se raportează altfel decât părinţii lor la tradiţie, explică sociologii. Chiar dacă există şi critici la adresa acestei tendinţe, unii susţin că transformarea zeităţilor hinduse în supereroi nu e ceva rău atâta vreme cât aceasta se face cu respect şi fără a-i schimba caracterul divinităţii respective.

    Editurile care publică romane grafice şi filme de animaţie bazate pe acestea afirmă că se străduiesc să dea dovadă de respect în prezentarea zeilor hinduşi în paginile cărţilor lor, chiar dacă le schimbă aspectul, făcându-i să pară mai puternici. Mai mult, cei interesaţi pot găsi tot felul de materiale cu reprezentări tradiţionale ale acestora, dacă vor să vadă cum arătau altădată.

    Shiva – The Legends of the Immortal:

  • Găsim pe cineva 
căruia să-i pese?

    Pe coperta acestui număr al revistei am preferat să punem un procent simplu, 5%. Însuşită corect de români, cu rang sau fără, o creştere economică anuală de 5% ar putea scoate România din coada clasamentelor europene şi ar rezolva chestiuni majore, sociale şi economice. Pentru asta ne trebuiesc, în primul rând, oameni cărora să le pese.

    Josè Antonio Abreu este un om căruia îi pasă. Ideea de bază a lui Abreu, dirijor, pianist, economist  şi educator, a fost să înveţe copiii săraci să cânte la un instrument şi să facă parte dintr-o orchestră. A înfiinţat Fundaciûn del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela. Organizaţia a traversat zece administraţii, de la Carlos Andres Perez la Hugo Chavez şi urmaşul acestuia, mizând pe puterea muzicii de a se transforma într-un agent de dezvoltare socială; Abreu a obţinut prima finanţare din partea statului în 1976, după ce orchestra sa de numai un an a triumfat într-un concurs internaţional în Aberdeen. În prezent, sub tutela autorităţilor, El Sistema a devenit o organizaţie care adună 102 orchestre simfonice formate din tineri, 55 de orchestre formate din copii, 270 de centre muzicale şi 250.000 de muzicieni.

    El Sistema l-a dat lumii pe Gustavo Dudamel, directorul muzical al filarmonicii din Los Angeles sau pe Edicson Ruiz, care la 17 ani devenea cel mai tânăr muzician primit în filarmonica din Berlin. În 2007 El Sistema a primit 150 de milioane de dolari, pentru dezvoltare, din partea Inter-American Development Bank; bancherii, cărora iniţial li se părea că muzica clasică este a elitelor şi nu pentru săracii lui Abreu s-au lăsat convinşi de studiile care arătau că în jur de două milioane de copii educaţi de El Sistema şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare şi prezenţa la cursuri şi s-au îndepărtat de zona delicvenţei juvenile. Banca a calculat că fiecare dolar învestit in El Sistema aduce 1,68 dolari în ceea ce se cheamă dividende sociale. Experienţa lui Abreu este copiată astăzi în multe ţări ale lumii.

    Mie mi se pare o poveste uluitoare nu din perspectiva lui Aberu (care, desigur, este motorul afacerii) ci în privinţa modului în care politicienii au înţeles şi ajutat El Sistema – trebuie să ştiţi că mult hulitul Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului (şi cine va defini asta drept populism să îşi muşte limba!).

    El Sistema araă că se poate, timp de aproape 40 de ani şi cu milioane de tineri şi cu muzică bună, din aceea pentru elite. Nu s-ar putea şi la noi, cu 5%? Cu un program naţional de combatere a sărăciei, cu sprijin pentru antrepenoriat, pentru fermieri, cu recalificare pentru şomeri, cu taxe omeneşti, cu toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi deajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese. Şi nu, nu este numai problema politicienilor sau a miniştrilor, ci a tuturor.

    Leg de cele de mai sus un tablou al lui Adriaen Pietersz van de Venne, „Pescarii de suflete“ (1614). Este vorba de concurenţa dintre clericii protestanţi şi preoţii catolici în capturarea sufletelor rătăcite, o alegorie a Reformei.

  • Găsim pe cineva 
căruia să-i pese?

    Pe coperta acestui număr al revistei am preferat să punem un procent simplu, 5%. Însuşită corect de români, cu rang sau fără, o creştere economică anuală de 5% ar putea scoate România din coada clasamentelor europene şi ar rezolva chestiuni majore, sociale şi economice. Pentru asta ne trebuiesc, în primul rând, oameni cărora să le pese.

    Josè Antonio Abreu este un om căruia îi pasă. Ideea de bază a lui Abreu, dirijor, pianist, economist  şi educator, a fost să înveţe copiii săraci să cânte la un instrument şi să facă parte dintr-o orchestră. A înfiinţat Fundaciûn del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela. Organizaţia a traversat zece administraţii, de la Carlos Andres Perez la Hugo Chavez şi urmaşul acestuia, mizând pe puterea muzicii de a se transforma într-un agent de dezvoltare socială; Abreu a obţinut prima finanţare din partea statului în 1976, după ce orchestra sa de numai un an a triumfat într-un concurs internaţional în Aberdeen. În prezent, sub tutela autorităţilor, El Sistema a devenit o organizaţie care adună 102 orchestre simfonice formate din tineri, 55 de orchestre formate din copii, 270 de centre muzicale şi 250.000 de muzicieni.

    El Sistema l-a dat lumii pe Gustavo Dudamel, directorul muzical al filarmonicii din Los Angeles sau pe Edicson Ruiz, care la 17 ani devenea cel mai tânăr muzician primit în filarmonica din Berlin. În 2007 El Sistema a primit 150 de milioane de dolari, pentru dezvoltare, din partea Inter-American Development Bank; bancherii, cărora iniţial li se părea că muzica clasică este a elitelor şi nu pentru săracii lui Abreu s-au lăsat convinşi de studiile care arătau că în jur de două milioane de copii educaţi de El Sistema şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare şi prezenţa la cursuri şi s-au îndepărtat de zona delicvenţei juvenile. Banca a calculat că fiecare dolar învestit in El Sistema aduce 1,68 dolari în ceea ce se cheamă dividende sociale. Experienţa lui Abreu este copiată astăzi în multe ţări ale lumii.

    Mie mi se pare o poveste uluitoare nu din perspectiva lui Aberu (care, desigur, este motorul afacerii) ci în privinţa modului în care politicienii au înţeles şi ajutat El Sistema – trebuie să ştiţi că mult hulitul Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului (şi cine va defini asta drept populism să îşi muşte limba!).

    El Sistema araă că se poate, timp de aproape 40 de ani şi cu milioane de tineri şi cu muzică bună, din aceea pentru elite. Nu s-ar putea şi la noi, cu 5%? Cu un program naţional de combatere a sărăciei, cu sprijin pentru antrepenoriat, pentru fermieri, cu recalificare pentru şomeri, cu taxe omeneşti, cu toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi deajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese. Şi nu, nu este numai problema politicienilor sau a miniştrilor, ci a tuturor.

    Leg de cele de mai sus un tablou al lui Adriaen Pietersz van de Venne, „Pescarii de suflete“ (1614). Este vorba de concurenţa dintre clericii protestanţi şi preoţii catolici în capturarea sufletelor rătăcite, o alegorie a Reformei.