Tag: semnaturi

  • Încăierare între un primar PSD şi doi membri ai USR ce depuneau dosare cu semnături pentru iniţiativa „Fără penali”. Angajaţii Primăriei susţin că edilul e victima

    Doi membri ai USR Argeş susţin că au fost bătuţi marţi, de primarul comunei Dârmăneşti, Emilian Ciolan, în sediul instituţiei pe care acesta o conduce.

    Cei doi oameni de afaceri au mers la primărie pentru a solicita validarea semnăturilor strânse în cadrul campaniei „Fără penali în funcţii publice”.

    ”Noi ne-am împărţit zilele acestea tot judeţul, să mergem pe la primării să depunem dosarele, este una din etapele campaniei «Fără penali în funcţii publice». Domnul primar de la Dârmăneşti i-a dat afară (pe cei doi reprezentanţi ai USR – n.r.), a zis că el nu primeşte nicio hârtie, să plece cu ele.

    La o oră după, la Primăria Dârmăneşti, judeţul Argeş, primarul practic i-a luat la împins, i-a luat la bătaie, i-a împins să-i dea afară, colegii mei au filmat, sunt doi colegi de la USR Argeş, sunt la Poliţie acum, primarul s-a speriat şi a chemat repede o ambulanţă şi a fugit cu salvarea să facă pe victima.

    Sunt doi colegi, unul are 44 de ani şi celălalt peste 50, oameni serioşi, cu firme, departe de a fi golani, sunt oameni de afaceri, membri ai USR Argeş. Există filmare. Ei sunt mari amândoi, au 1.90, e greu să-i bată rău un primar, i-a împins, le-a dat peste mână, a fost super agresiv. Acum face pe victima, a chemat salvarea”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, deputatul USR Ionuţ Moşteanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputatul PSD: Voi strânge semnături pentru suspendarea preşedintelui dacă nu respectă decizia CCR

    Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, a transmis, duminică seara, într-un comunicat de presă, că preşedintele României este ”garantul respectării Constituţiei şi a legilor ţării”, iar astfel ”nu are altă variantă decât aceea de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Koveşi, încă actual procuror şef DNA”.

    ”Dacă se doreşte cu adevărat o luptă anticorupţie în România, şi nu un sistem de privilegii, trebuie să înţelegem cu toţii că DNA nu înseamnă o persoană. Dacă DNA înseamnă o persoană, atunci DNA nu este o instituţie credibilă şi avem o problemă de monopol de putere. Sunt sigur că preşedintele României va respecta Constituţia şi nu se va lăsa păcălit de anarhiştii din PNL şi USR care instigă la nerespectarea deciziilor CCR”, a scris Dîrzu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Sanitas a strâns peste 50.000 de semnături pentru greva de avertisment

    Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a analizat listele de semnături pentru grevă, constatându-se că sunt peste 50.000 de semnături, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea grevei de avertisment în sistemul de sănătate şi asistenţă socială.

    Potrivit calendarului propus de sindicat, greva de avertisment va avea loc luni, între orele 09.00-11.00, iar pe data de 11 ma, angajaţii din sănătate şi din asistenţă socială vor intra în grevă generală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât timp doi plus doi fac patru, viitorul stă în mâinile noastre

    Tot ce se întâmplă zilele astea sfidează lucrurile fundamentele ce stau la baza unui stat. Mai înţelege cineva în România conceptul de separare a puterilor în stat? Sau, mai bine spus, mai vrea cineva în România să înţeleagă conceptul ăsta? Mi-e greu să înţeleg ce-ar trebui să se mai întâmple ca oamenii să se trezească din somnul greu care i-a cuprins de o bună perioadă de timp.

    Reprezentanţi ai partidului aflat la putere tot explică celor din presă că legile nu se fac pentru un singur om şi că modificările aduse codurilor penale sunt bune pentru toţi românii. De-acord, nu sunt pentru un om, dar sunt însă pe placul unuia; iar asta e ceva fundamental greşit. Legile trebuie să fie corecte şi atât. Nu prea aspre sau prea permisive, ci doar corecte. Legile justiţiei nu trebuie să îl avantajeze pe unul sau pe altul, ci să descurajeze hoţia, minciuna şi răutatea.

    Ne place să zicem că suntem o ţară de oameni corecţi, dar lăsăm o mână de politicieni să pună cruce justiţiei. Ne place să ne arătăm interesaţi de viitorul nostru, dar dăm dreptul la vot pe un drum la cafenea şi doi hamburgeri. Declarativ, cei mai mulţi îi iubim pe occidentali şi sperăm ca Uniunea Europeană să ne ţină în continuare în braţe. Practic, habar n-avem cine conduce Uniunea şi cu ce se mănâncă statutul de stat membru. Ne place să ne dăm europeni atât timp cât nu trebuie să facem nimic european, singura excepţie fiind probabil entuziasmul cu care folosim buletinul în loc de paşaport. Ne place să vorbim de politică şi să-i înjurăm pe unii sau pe alţii, dar schimbăm postul de televiziune când se difuzează o dezbatere mai lungă de 5 minute. Ne place democraţia, dar vrem să o schimbăm atunci când ”majoritate“ înseamnă 18% sau 25%. Ne place să ne dăm în spectacol şi să pichetăm ministere, guverne sau ambasade, dar rămânem fără timp de fiecare dată când se anunţă o dezbatere publică.

    Ieşim din letargie doar când îi vedem pe alţii că se mobilizează şi doar pentru că ni se pare cool ideea de anti-sistem; ar trebui mai întâi să înţelegem ce înseamnă sistemul şi cum a ajuns acolo.

    Şi în asta stă, de fapt, întreaga problemă: nu suntem informaţi. Preluăm idei trunchiate, scoase din context sau pur şi simplu false. Ne lăsăm influenţaţi de mesaje care au ca singur scop manipularea. Uităm să verificăm şi cealaltă versiune a poveştii, care de multe ori nu are nicio legătură cu prima. Luăm de bună judecata unora, fără a ne întreba dacă s-au luat în calcul toate variabilele.

    Ajungem astfel şi la rolul nostru, al celor din presă, care e unul cât se poate de simplu: de a educa. Noi nu ar trebui să tragem concluzii, deşi o facem mult prea des; rolul jurnalistului este de a prezenta problema, cu toate aspectele ei, şi de a-l lăsa pe votant să tragă concluziile. ”Cu toate aspectele ei“ e însă sintagma în care cei mai mulţi dintre noi se încurcă. Am făcut-o poate şi eu, prin rândurile de mai sus.

    România va merge înainte, aşa cum a făcut-o şi până acum, indiferent de regretele sau bucuriile unora dintre noi. Un stat poate funcţiona o bună perioadă de timp din inerţie, indiferent de cei care îl conduc.

    Dar nu va funcţiona la nesfârşit. Dacă nu înţelegem ideea că doar implicându-ne vom schimba ceva, va trebui să ne împăcăm cu ideea că totul va rămâne la fel. Dacă nu înţelegem că fiecare are sarcina sa şi că aceasta nu poate fi ignorată la nesfârşit, atunci vom avea aceleaşi discuţii şi peste cinci ani. Asta în cazul în care ”discuţia“ nu va fi ceva prea învechit.

    Rândurile de început îi aparţin lui George Orwell şi sunt luate din cartea sa „1984“. El îşi imagina o lume în care îndrăzneala de a gândi era aspru pedepsită şi în care libertatea însemna, simplu, dreptul de a spune că 2 plus 2 fac 4.

  • Liviu Dragnea i-a prezentat lui Iohannis lista cu semnăturile parlamentarilor majorităţii

    “Am făcut un tabel cu parlamentarii PSD ALDE şi o susţinere semnată cu fiecare. În ultimele zile au apărut informaţii că sunt parlamentari care nu o vor susţine şi că am pierdut majoritatea. Nu le-am lăsat acolo, nici nu a dorit domnul preşedinte, dar să il informăm că nu există o problemă cu majoritatea parlamentară”, a declarat Liviu Dragnea, după consultările de la Cotroceni.

    Întrebat de ce nu a vrut să lase lista preşedintelui Iohannis, Dragnea c completat că a existat un dialog în care preşedintele a spus că “ştie care este majoritatea”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Bogdan Angheluţă: Ambiţiile periculoase ale unei instituţii medievale sau ce vrea, de fapt, Coaliţia pentru Familie

    Coaliţia pentru Familie a intrat mai serios în atenţia publicului cu propunerea de modificare a articolului 48, alineatul 1, din Constituţie pentru definirea căsătoriei ca uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Mai departe, instituţia – în frunte cu Mihai Gheorghiu – a prezentat o listă numită ”Măsuri pentru politici publice privind familia – 50 de propuneri“.

    Să o luăm cu începutul: cine este, de fapt, Coaliţia pentru Familie? Organizaţia nu are personalitate juridică, ”fiind o alianţă formală, laică, alcătuită din organizaţii ale societăţii civile“. Printre membrii listaţi apar organizaţii precum Provita, care îşi declară misiunea de a veni în întâmpinarea femeilor care au făcut un avort, ce ”se află sub greutatea unei vini care le macină sufletul şi le pune la îndoială demnitatea“. Mai dăm şi peste Asociaţia Familiilor Numeroase (ASFANU), entitate ce promite că va oferi, în viitorul apropiat, Cardul Familie 3+; pe scurt, dacă ai cel puţin trei copii, poţi beneficia de o grămadă de reduceri. Asta după ce trimiţi 5 euro în contul ASFANU, evident.

    Dar haideţi să luăm, pe rând, propunerile Coaliţiei pentru Familie. |n primul rând, ei propun crearea ”Secretariatului de Stat pentru Familii (SSpF) în cadrul Ministerului Muncii“, adică o altă instituţie bugetară care va angaja directori, directori adjuncţi şi viitori directori. Cred că există suficienţi oameni în minister care să poată ”colabora“ cu asociaţiile de familii sau cultele religioase. Dar ce e un secretariat fără un institut? Coaliţia propune şi crearea ”unui Institut de Studii pentru Familie, prin colaborarea între instituţiile de stat şi structurile nonguvernamentale“. Alţi directori, aceeaşi poveste.

    La capitolul Cultura Familiei, Coaliţia vine cu propunerea de anulare a subvenţiilor publice pentru avort electiv şi mijloace contraceptive. Evident, reprezentanţii instituţiei insistă că nu sunt împotriva avortului.

    Cele mai ”solide“ propuneri vin însă la capitolul V, ”Armonizarea vieţii de familie cu cariera“; acestea sunt atât de absurde, încât o să mă rezum doar la a le enumera: încurajarea contractelor de muncă cu timp flexibil şi a tele-muncii; asigurarea la locul de muncă a unui mediu propice şi pentru familiile angajaţilor; stimularea angajării părinţilor din familii numeroase, prin asigurarea de subvenţii.

    Am totuşi o întrebare: cu ce bani, domnilor?

    Cum veţi convinge multinaţionalele, care reprezintă principalul factor de creştere economică, să modifice tiparul de lucru pentru a fi în concordanţă cu planurile dvs. de a face România bine?

    Chiar dacă cele 50 de propuneri ale Coaliţiei pentru Familie nu fac momentan obiectul unui referendum, cea de redefinire a familiei a trecut deja de Camera Deputaţilor. Politicienii noştri, care uită în mod constant că trebuie să respecte interesele tuturor votanţilor, se fac că plouă; puţini s-au arătat contra demersului, la fel cum doar câţiva au declarat în mod răspicat că îl susţin.

    Dar norocul cu Florin Iordache, care a simţit nevoia să intre în discuţie, cam ca musca-n ciorbă. Ieşit de câteva săptămâni din atenţia publicului, fostul ministru al justiţiei dădea luna trecută asigurări că PSD va face tot posibilul pentru ca modificarea art. 48 să devină realitate.

    O reacţie cel puţin ciudată a avut şi Nicuşor Dan, preşedintele unui partid ce se vrea reformator, care a evitat să se pronunţe pe tema referendumului în cauză. Şeful USR a şi demisionat din partidul pe care l-a fondat, condamnându-şi colegii pentru opoziţia faţă de modificarea constituţiei. Nicuşor Dan, care promite la fiecare postare pe Facebook că va schimba faţa politicii din România, nu e în stare să spună clar şi răspicat că redefinirea familiei e o temă stupidă. O numeşte o temă falsă, încercând să fenteze astfel atât întrebările presei, cât şi cele venite din partea propriilor săi colegi. Nicuşor Dan greşeşte: redefinirea familiei nu este o temă falsă, ci una, repet, cel puţin stupidă.

    La final, doar câteva remarce legate de căsătoria între persoane de acelaşi sex: nu oamenii trebuie să o accepte, ci statul. Statul e cel care trasează limita între legal şi ilegal, iar oamenii trebuie să se supună acelei limite. Că îţi place sau nu, asta e alegerea fiecăruia. Şi violenţa domestică poate fi acceptată de o parte a oamenilor, mai ales de cei care o aplică; asta nu înseamnă că există vreo urmă de legalitate acolo. Hai să o luăm pe urma ruşilor, care au votat în ianuarie că o bătaie pe an e permisă, atât timp cât există motive întemeiate; dacă a uitat să ducă gunoiul, e firesc să existe represalii, nu?

  • Cum arată birourile Facebook din New York – angajaţii se bucură de jocuri VR şi au chiar şi propriul patiser

    Primul lucru care i-a întâmpinat a fost întruchiparea fizică a unui „wall” Facebook. Directorul de comunicare, Jamil Walker, le-a spus că primarul oraşului New York se numără printre cele mai recente persoane care l-au semnat. „Avem câte un astfel de perete pe majoritatea birourilor noastre”, a spus acesta. „La un moment dat, probabil, vom începe unul nou cu noi semnături”. 

    Aproximativ 1000 dintre cei 19.000 de angajaţi ai Facebook lucrează în locaţia din Manhattan, proiectată de Frank Gehry, care găzduieşte şi membrii echipei Instagram a companiei. Facebook ocupă patru etaje ale clădirii.

    Deoarece biroul este imens, cu foarte mulţi oameni, poate fi uşor să pierzi evidenţa acestora; ecranul respectiv permite  tastarea numele angajatului pentru a-ţi arăta unde se află respectivul. 

    Faimoasa „cameră minunată” include un cap de cerb în miniatură montat pe perete, o canapea mică şi versiuni mai mici de afişuri care atârnă în birou. Celebrităti precum cântăreaţa Selena Gomez şi modelul Ashley Graham au făcut fotografii în acest loc şi le-au postat pe paginile lor de Instagram.

    Acesta este noul spaţiu media al biroului, utilizat pentru filmarea interviurilor Facebook Live. O scenă complet luminată şi o vedere clasică spre New York City sunt punctele forte ale acestui loc. 

    „Deşi toată lumea are propriul birou, veţi vedea, de asemenea, o mulţime de colţuri liniştite, ascunse, unde puteţi să vă aşezaţi pe o canapea, să staţi pe un scaun şi să lucraţi departe de agitaţia echipei”, a mai spus gazda. 

    Sau acesta…

    Un alt lucru pentru care este renumit sediul Facebook- mâncarea

    Toate alimentele şi băuturile sunt complet gratuite (şi nelimitate!) pentru angajaţi.

    Facebook are o echipă culinară ce lucrează într-o bucătărie complet echipată. Gustările favorite includ pizza, barul de salate şi iaurtul, preparate la birou. Pe de altă parte, angajaţii se pot desfăta cu produse create de propriul patiser

    „Mâncarea este grozavă şi meniul este diferit în fiecare zi. Putem mânca aici micul dejun, prânzul, cina. Nu trebuie întotdeauna să ieşim la un restaurant”, spune managerul de comunicare. 

    Beneficiile nu se limitează la alimente. Angajaţii se pot bucura, de asemenea, de jocuri şi sesiuni de realitate virtuală în birou

    Angajaţii pot beneficia şi de produse precum baterii, un mouse nou sau o nouă tastatură gratuit,pe care şi le iau singuri, din această maşinărie. 

    Nu în ultimul rând, biroul are o vedere fantastică asupra oraşului New York. Gazda a spus că aspectul eclectic şi industrial al biroului Manhattan este menit să ofere angajaţilor un spaţiu de lucru pozitiv şi vibrant. 

  • Cum arată birourile Facebook din New York – angajaţii se bucură de jocuri VR şi au chiar şi propriul patiser

    Primul lucru care i-a întâmpinat a fost întruchiparea fizică a unui „wall” Facebook. Directorul de comunicare, Jamil Walker, le-a spus că primarul oraşului New York se numără printre cele mai recente persoane care l-au semnat. „Avem câte un astfel de perete pe majoritatea birourilor noastre”, a spus acesta. „La un moment dat, probabil, vom începe unul nou cu noi semnături”. 

    Aproximativ 1000 dintre cei 19.000 de angajaţi ai Facebook lucrează în locaţia din Manhattan, proiectată de Frank Gehry, care găzduieşte şi membrii echipei Instagram a companiei. Facebook ocupă patru etaje ale clădirii.

    Deoarece biroul este imens, cu foarte mulţi oameni, poate fi uşor să pierzi evidenţa acestora; ecranul respectiv permite  tastarea numele angajatului pentru a-ţi arăta unde se află respectivul. 

    Faimoasa „cameră minunată” include un cap de cerb în miniatură montat pe perete, o canapea mică şi versiuni mai mici de afişuri care atârnă în birou. Celebrităti precum cântăreaţa Selena Gomez şi modelul Ashley Graham au făcut fotografii în acest loc şi le-au postat pe paginile lor de Instagram.

    Acesta este noul spaţiu media al biroului, utilizat pentru filmarea interviurilor Facebook Live. O scenă complet luminată şi o vedere clasică spre New York City sunt punctele forte ale acestui loc. 

    „Deşi toată lumea are propriul birou, veţi vedea, de asemenea, o mulţime de colţuri liniştite, ascunse, unde puteţi să vă aşezaţi pe o canapea, să staţi pe un scaun şi să lucraţi departe de agitaţia echipei”, a mai spus gazda. 

    Sau acesta…

    Un alt lucru pentru care este renumit sediul Facebook- mâncarea

    Toate alimentele şi băuturile sunt complet gratuite (şi nelimitate!) pentru angajaţi.

    Facebook are o echipă culinară ce lucrează într-o bucătărie complet echipată. Gustările favorite includ pizza, barul de salate şi iaurtul, preparate la birou. Pe de altă parte, angajaţii se pot desfăta cu produse create de propriul patiser

    „Mâncarea este grozavă şi meniul este diferit în fiecare zi. Putem mânca aici micul dejun, prânzul, cina. Nu trebuie întotdeauna să ieşim la un restaurant”, spune managerul de comunicare. 

    Beneficiile nu se limitează la alimente. Angajaţii se pot bucura, de asemenea, de jocuri şi sesiuni de realitate virtuală în birou

    Angajaţii pot beneficia şi de produse precum baterii, un mouse nou sau o nouă tastatură gratuit,pe care şi le iau singuri, din această maşinărie. 

    Nu în ultimul rând, biroul are o vedere fantastică asupra oraşului New York. Gazda a spus că aspectul eclectic şi industrial al biroului Manhattan este menit să ofere angajaţilor un spaţiu de lucru pozitiv şi vibrant. 

  • Un arădean strânge semnături pentru ca preotul unui cartier să tragă clopotele mai încet

    Arădeanul Răzvan Anghel a anunţat pe contul său de Facebook că stânge semnături pentru a-l determina pe preotul ortodox din cartierul Grădişte să tragă clopotele mai încet.

    “De azi strâng în Cartierul Grădişte semnături ca să-l convingem pe preotul Roja să dea clopotele mai încet la biserica nouă, că e cam tare. Dacă stai în Grădişte şi ţi se pare prea tare sau dacă ai un prieten care stă în Grădişte şi ştie despre ce vorbesc, dă un semn”, a scris Răzvan Anghel pe contul său de Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: În acest moment, avem peste 1,4 milioane de semnături pentru susţinerea guvernului

    “S-au strâns peste 1, 4 milioane de semnături pentru susţinerea Guvernului şi a programului de guvernare. Acţiune care continuă. Aduceţi-vă aminte că am spus mereu că nu vreau să organizeze PSD vreun miting şi am preferat să strângem semnături prin această campanie, campanie care va continua. Pentru noi este important, este o acţiune începută într-o perioadă care era destul de dificilă”, a declarat preşedintele PSD.