BusinessMagazin

Tag: secret

  • Cum a ajuns o ţară care era in pragul FALIMENTULUI să fie acum considerată una dintre cele mai fericite naţiuni din lume

    Islanda, un mic stat din nordul Europei, se numără printre cele mai fericite şi pacifiste ţări din lume. Care este secretul?
     
    Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918.

    În urmă cu opt ani, Islanda s-a aflat în pragul falimentului dar a avut o revenire miraculoasă şi, în ciuda faptului că nu face parte din Uniunea Europeană, are o economică foarte puternică (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Economia Islandei s-a bazat de-a lungul anilor în principal pe pescuit, care şi în prezent generează 40% din venituri, dar şi din export, potrivit Wikipedia.

    Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile.

    Indicele Global al Păcii⁠ situează Islanda – un stat fără armată – pe primul loc în lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

    În mai 2016, ONU a realizat un raport al fericirii, în care au fost incluse peste 150 de ţări, iar Islanda a ocupat prima poziţie, în ciuda vremii extreme şi a iernilor lungi şi întunecate.


    Islanda e o ţară mică, atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie – circa 330.000 de persaoane, dintre care aprox. 95% etnici. Două treimi locuiesc în sau în jurul capitalei, care e una dintre cele mai curate, sigure oraşe din lume. Aproape întreaga ţară e bazată pe energie regenerabilă geo-termală şi are o rată a criminalităţii extrem de scăzută – a treia cea mai mică din lume (un caz/o mie de persoane). Isladezii au cel mai înalt nivel de încredere colectivă.

    Islanda este de asemenea ţara în care nu există niciun restaurant McDonalds, toate unităţile companiei fiind închise în timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis. Nu există nici cafenele Starbucks, cazinouri sau autostrăzi, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason.

    Pentru încălzire, Islanda foloseşte încălzire cu apă geotermală, extrem de ieftină. „Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.
    Au, de asemenea, cel mai mare nr. de cărţi / cap de locuitor. Aici, unul din zece oameni publică o carte de-a lungul vieţii, iar activităţile lor preferate sunt plimbările cu caiacul şi mersul la sală.

    Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. „De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

    Cât despre turişti, numărul acestora este aproape dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit veniturile aduse de pescuit.
    Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

  • Cum să pari bogat pe internet. Secretul din spatele unor imagini postate pe Instagram – GALERIE FOTO

    Ruşii care vor să se laude cu stilul de viaţă luxos pot să închirieze un avion privat (care nu se ridică de la sol) pentru a-şi face fotografii pe care apoi să le distribuie pe reţelele de socializare.

    Astfel, doritorii vor putea închiria un avion timp de două ore pentru 14.000 de ruble (în jur de 244 de dolari) şi au la dispoziţie şi un fotograf sau pot plăti mai puţin (11.000 de ruble sau 191 de dolari) doar pentru avion. Preţul creşte când este vorba de o filmare şi ajunge la 25.000 de ruble (434 de dolari). De asemenea, compania Private Jet Studios pune la dispoziţie şi o echipă de de machiaj, contra cost.

    Asftel, ruşii, doritori de a duce o viaţă de lux, se pozează bând şampanie, în timp ce se prefac că admiră priveliştea de la înălţime.

    Cei care apelează la astfel de servicii sunt cei care vor să adune fani ca apoi să poată obţine contracte de publicitate. 

  • Românul care a renunţat să mai muncească pentru alţii şi a decis să-şi facă o afacere. Acum câştigă 1 milion de dolari stând pe un şezlong pe o plajă din Bali

    Acest tânăr român a găsit o metodă să facă bani şi pentru asta îi este suficient un calculator conectat la internet. Acest sistem de lucru îi permite să călătorească oriunde şi oricând, iar anul trecut firma lui a avut o cifră de afaceri de 1 milion de dolari. Cum a reuşit asta? 

    Exploatând oportunitatea pe care o oferă comerţul global. Întins pe un şezlong de pe o plajă din Bali, românul a povestit într-un articol publicat de Business Magazin anul acesta cum a reuşit să-şi îndeplinească visul.

    Alex Hudiţan povesteşte că era angajat într-o multinaţională de doi ani de zile, unde ”aveam un titlu pompos, dar nu făceam mare lucru şi adevărul e că munceam cam 10 minute pe zi şi în rest mă uitam pe net“, când s-a gândit că trebuie să-şi părăsească jobul în căutare a ceva mai satisfăcător. ”Aveam un job stabil, călătoream de două ori pe an şi mi se părea că duc o viaţă bună, dar în acelaşi timp simţeam că mor pe dinăuntru.“ Avea nevoie de o schimbare.

    Mai mult, Alex Hudiţan spune că a avut un şoc când un prieten de-al lui a murit şi a mărturisit că ”dacă viaţa se poate termina oricând, atunci de ce să nu fac în viaţă doar ceea ce îmi place?“. Cu acest scop în minte, şi-a propus să călătorească, să vadă întreaga lume şi, de ce nu, să facă şi bani cât să-i permită să trăiască confortabil.

    El a găsit o metodă să câştige bani fără să fie nevoit să respecte un program fix sau meargă, zi după zi, în aceeaşi clădire de birouri. Tot ce are de făcut este să se asigure că are calculatorul la îndemână şi acces la internet; anul trecut, firma lui a avut o cifră de afaceri de 1 milion de dolari şi o marjă de profit de 25-30%, potrivit tânărului. A reuşit acest lucru cumpărând produse din China şi vânzându-le pe Amazon în SUA. Şi face acest lucru fără să fie nevoit să viziteze fabrici în China sau depozite în SUA; este suficient să aibă un laptop şi conexiune la internet. ”Am vândut peste 100.000 de unităţi şi nu am atins nicio cutie cu marfă“, mărturiseşte românul.

    Totul a început după ce un prieten i-a povestit că a găsit o metodă de a face bani vânzând online după ce a urmat un curs. De curiozitate, Alex Hudiţan a căutat cursul pe internet; l-a găsit pe un site de torrente, de unde l-a şi luat. A urmărit cursul şi a înţeles că ar putea fi o metodă de a câştiga bani uşor. Alături de alţi patru prieteni a hotărât să încerce să vândă pe Amazon produse achiziţionate din China; activitatea s-a dovedit a fi şi profitabilă.

    Cum funcţionează acest model? |n primul rând, conform lui Hudiţan, este foarte importantă cercetarea, căutarea unui produs potrivit; pentru asta, o soluţie este identificarea unor produse cu potenţial pe Amazon, ”însă nu trebuie să fie produse extrem de căutate, pentru că acolo competiţia este prea mare“. Tânărul spune că trebuie selectate produse din rangul doi care pot ”să-ţi asigure vânzări constante“ şi unde presiunea concurenţilor nu este foarte mare. Aşadar, această perioadă de cercetare poate varia de la caz la caz. ”Eu am fost ultimul dintre noi patru care şi-a ales produsul“, spune românul fără a da detalii despre ceea ce comercializează. După alegerea produsului urmează căutarea acestuia la retailerii chinezi pe platforme precum Alibaba sau Aliexpress.

    Odată găsit produsul, trebuie transformat într-un brand autentic. ”Acesta este secretul!“ Un prim pas ar trebui să fie comandarea mai multor mostre de produse de la producători diferiţi, pentru a vedea exact calitatea, cum arată şi se comportă produsul. ”Alegi producătorul pe care-l doreşti cu care negociezi un preţ convenabil şi îi spui cum să arate produsul: ce culoare să aibă, unde să pună logo-ul tău şi aşa mai departe.“

    Antreprenorul spune că în unele cazuri comunicarea cu furnizorii chinezi poate fi dificilă, însă majoritatea sunt serioşi şi lucrurile se desfăşoară normal odată ce sunt convinşi că au clienţi de bună credinţă. Mai departe, produsele sunt trimise în SUA, în depozitele Amazon. Contra cost, compania americană se ocupă de depozitare, sortare şi aşa mai departe. ”Amazon ia un comision de listare de 15% şi încă 15% pentru a se ocupa de aceste lucuri“, explică Hudiţan. Apoi urmează vânzarea propriu-zisă. ”Pentru ca produsul tău să se vândă trebuie ca acesta să fie găsit uşor, să aibă o strategie de marketing şi, bineînţeles, recenzii bune.“

    Hudiţan a început această activitate în urmă cu trei ani şi în 2016 a atins cifra de afaceri de 1 milion de dolari. O sumă despre care spune că ar putea fi şi mai mare; menţionează că un prieten de-al lui câştigă chiar 1 milion de dolari pe lună. ”Marja de profit a unei afaceri pe Amazon ar trebuie să se situeze în jur de 20-30%. Dacă aceasta e mai mică, atunci businessul este mai riscant“, spune el.

    Antreprenorul român susţine că este nevoie de cel puţin 5.000 de dolari pentru comanda iniţială, transport, marketing, apoi mai este necesară o sumă de bani pentru următoarea comandă. Hudiţan recomandă comandarea unui stoc de 500 de unităţi, iar la un cost de 3 dolari pe produs, înseamnă 1.500 de dolari pentru comandă; trebuie luat în calcul şi costul transportului, de 1.000 de dolari, şi mai sunt şi alte ”cheltuieli iniţiale. De exemplu, ca să intri în algoritmul Amazon şi să te ia în vedere, trebuie să mai cheltuieşti încă 1.000 de dolari, apoi luăm o marjă mică pentru că dacă merge bine trebuie să ai nişte bani pentru următoarea comandă“.

    De ce Amazon şi nu alt magazin online? Amazon este un gigant care a crescut împreună cu piaţa comerţului online din SUA; iar cifrele arată că tot mai mulţi oameni preferă să-şi facă cumpărăturile online. Valoarea pieţei de e-commerce din SUA în 2016 a fost estimată de Statista la 360 de miliarde de dolari, iar prognozele se referă la o valoare de peste 630 de miliarde de dolari până în 2020. |n prezent, în SUA ponderea vânzărilor online din totalul vânzărilor este de 9%; spre comparaţie, în China ponderea achiziţiilor online din totalul vânzărilor este de 23%.

    Amazon a devenit o soluţie evidentă pentru americani atunci când aceştia aleg să cumpere ceva online. Conform firmei de cercetare de piaţă eMarketer, 44 de cenţi din fiecare dolar cheltuit online în SUA merge în buzunarele Amazon, în creştere de la 38 de cenţi cât era în 2016. ”Americanii folosesc Amazonul pentru cumpărături cum folosim Google pentru informaţii“, spune antreprenorul român.

    Americanii sunt consumatori înrăiţi,iar Black Friday din SUA este unul dintre cele mai mari evenimente de shopping din lume. Cumpărăturile nu se rezumă doar la lucruri de care oamenii au nevoie, ci şi la obiecte neesenţiale fără de care o persoană ar putea trăi liniştită. Potrivit Bloomberg, în al treilea trimestru al anului 2017 puţin peste 18% din achiziţii făcute de americani sunt obiecte din categoria lucrurilor nonesenţiale, cel mai mare procentaj din iunie 2010 până în prezent.

    Alex Hudiţan este de părere că te poţi ocupa liniştit de un astfel de business după orele de job, ”chiar recomand celor care au serviciu să şi-l păstreze şi să se ocupe de asta în timpul liber, iar atunci când part time-ul ajunge să-ţi aducă la fel de mulţi bani ca jobul, atunci poţi să-ţi dai demisia“. El consideră că o astfel de afacere are riscuri mici pentru că un astfel de model presupune cumpărarea de mărfuri ieftine, vândute relativ scump, ceea ce permite chiar reduceri de preţ. ”Poţi face o lichidare de stoc pentru a vinde toate unităţile pentru a fi break-even sau puţin pe pierdere“, crede antreprenorul.

    Hudiţan a ales varianta de a nu se ocupa de business full time şi dedică o parte importantă din timpul său călătoriilor. Acum are o echipă de cinci oameni care se ocupă de vânzarea celor nouă produse pe care românul le are în portofoliu în acest moment. ”Pentru timp liber am început businessul, nu pentru a face din ce în ce mai mulţi bani, ci să mă bucur de cei pe care-i fac“, explică Hudiţan.

    Pentru că, susţine el, nu era satisfăcut doar de acest business, a decis să împărtăşească secretele şi cu alţii şi să pornească alături de prietenul său Claudiu Stănculescu, care şi el are o afacere pe Amazon, un curs pentru cei care vor să le urmeze paşii. Este vorba despre un curs de 14 săptămâni în care cursantul va învăţa practicând cum să vândă pe Amazon.

    Totuşi, cum nimic nu este gratis în viaţă, cursul nu este unul ieftin, pragul de intrare fiind de 1.500 de dolari, ceea ce-l face inaccesibil pentru mulţi români, recunoaşte şi Hudiţan, care spune că afacerea nu este pentru oricine şi cei care vor să se apuce de această activitate ar trebui să aibă un capital iniţial de cel puţin 5.000 de dolari până să pună pe picioare procesul de vânzare constantă şi să aibă un cash-flow pozitiv. ”Nu este o oportunitate pentru toată lumea. Se adresează oamenilor care au o afinitate pentru antreprenoriat, celor care vor să facă lucruri. Ai nevoie de nişte bani şi nu recomand oamenilor care sunt la limită să intre în această afacere“, spune Hudiţan.

    Antreprenorul predă alături de Claudiu Stănculescu cursul SetUP, ajuns la a cincea ediţie. Numărul de participanţi a crescut de la o ediţie la alta; la primul SetUP, din iunie 2016, au fost 100 de participanţi. Pe parcursul celor cinci ediţii derulate până acum, peste 2.200 de persoane au urmat cursurile. Dintr-un simplu calcul reiese că de pe urma cursurilor cei doi au încasat peste 3 milioane de dolari dintr-un foc, adică mai mult decât i-a adus lui Hudiţan afacerea într-un an. ”Dacă există cerere, îl facem şi pe următorul. Nu ştiu câţi oameni vor urma cursul în viitor“, explică el.

    La întrebarea ”Dacă tu ai reuşit cu un curs de pe internet, alţii de ce nu ar reuşi?“, Hudiţan spune că oamenii sunt liberi să aleagă şi susţine că poţi reuşi să vinzi pe Amazon şi fără să urmezi cursul lui.
    Cursurile se ţin la distanţă şi aproximativ jumătate dintre cursanţi au şi început să vândă pe Amazon, în timp ce restul au diferite motive pentru care nu au făcut un business: fie nu au avut bani suficienţi, fie nu le place businessul sau ”nu simţeau că li se potriveşte“.

    Alex Hudiţan aseamănă cursul pe care-l conduce cu o şcoală de şoferi unde înveţi, practici, apoi ar trebui să ştii să conduci. ”Este un curs de 14 săptămâni şi în timpul cursului înveţi, dar şi practici. La sfârşitul cursului ar trebui să ai primul produs pe Amazon care să-ţi aducă venituri constante“, spune antreprenorul. Adaugă că nu există un tipar al cursantului şi este de părere că nu e nevoie de o pregătire specială pentru a putea face o asemenea afacere. ”Avem jucători de poker, antreprenori din offline, mămici care stau acasă, tot felul de oameni din medii diferite care au venit la cursurile noastre“, spune el.

    Alex Hudiţan îşi aduce aminte de o conferinţă în Ucraina unde a întâlnit mai mulţi tineri care vindeau pe Amazon fără ca măcar să cunoască limba engleză. ”M-am gândit că nu pot să vândă prea bine. Dar unul vindea de 30.000 de dolari, altul de 20.000 de dolari şi tot aşa. Cum se descurcă? Folosind Google Translate; în plus, au învăţat unde sunt butoanele şi cum arată meniul.“

    Alex Hudiţan nu ştie ce urmează după Bali, ”dar mai am multe de văzut. Peste o săptămână se împlinesc trei ani de când călătoresc continuu“.

  • De ce a ajuns BCR să îşi „boteze” bankingul inteligent „George”. Ce face concret „George”?

    Totul a început în 2012 cu o misiune destul de neclară, povesteşte Maurizio Poletto, şeful hubului de inovaţie al grupului austriac Erste şi cel care a coordonat proiectul George – pe care BCR, cea mai mare bancă locală din România, l-a importat anul acesta şi îl promovează intens ca „primul banking inteligent”.

    „La George am început să lucrăm în 2012. Misiunea proiectului nu era foarte clară la început, dar ştiam că vrem să facem ceva diferit. Tocmai de aceea am pus pe masă trei condiţii. Am vrut să avem mână liberă în alegerea oamenilor, să fim lăsaţi să recrutăm specialişti din piaţă.

    Am vrut în special oameni noi, din afara băncii. A doua condiţie a constat în asigurarea unui finanţări de câteva milioane de euro, iar cea de a treia condiţie pe care am pus-o a fost aceea de a ni se da posibilitatea de a lucra la dezvoltarea produsului timp de trei ani fără interferenţe din partea băncii.

    Aceste condiţii au fost acceptate de către boardul Erste, iar Andreas Treichl (CEO al Erste Group – n.red.) a zis „Hai să încercăm”, descrie Maurizio Poletto startul proiectului.

    George nu a fost nici pe departe prima sau singura variantă la care au lucrat IT-iştii angajaţi de Erste. Au fost multe prototipuri, multe idei eşuate, unele chiar „groaznice”, îşi aminteşte Maurizio Poletto, dar şi câteva care au fost prea devreme puse pe piaţă şi în consecinţă nu au fost înţelese de clienţi.

    „În acea perioadă, două proiecte s-au evidenţiat. În 2013 am realizat o aplicaţie – pe care am denumit-o Quick Check şi care nu făcea altceva decât să permită utilizatorilor săi să verifice câţi bani mai au în contul bancar fără să se logheze în mobile banking. Am păstrat această idee şi la dezvoltarea lui George.”

    Maurizio Poletto spune că el şi echipa sa au ajuns să dezvolte o astfel de aplicaţie care permite doar o verificare rapidă a soldului fără introducerea unei parole, deoarece datele statistice arătau că la fiecare 100 de logări în aplicaţia de mobile banking clienţii făceau doar cinci tranzacţii.

    „Deci, de 95 de ori introduceau username-ul (numele de utilizator -n.red.) şi parola doar ca să vadă câţi bani au în cont.”
    În timp ce lucrau la Quick Check, IT-iştii de la Erste au început să dezvolte şi un „proiect secret”. Cum a ajuns acesta să ia numele de George?

    „George se numeşte astăzi aşa nu pentru că am făcut o cercetare amplă de piaţă, ci pentru că la început George era un nume de cod. De ce? Pentru că mulţi dintre bancherii de la Erste din Austria nu doreau să mai lucrăm la o platformă de online banking, pentru că aveau deja una şi credeau despre ea că este foarte bună şi de succes. Atunci ne-am decis să punem un nume de cod pentru ca nimeni să nu îşi dea seama la ce lucrăm. Pe lângă George, am mai avut două variante de nume: Rico şi Otis, iar alegerea am făcut-o în câteva secunde”, îşi aminteşte Maurizio Poletto.

    Numele proiectului digital a fost rapid reţinut în cadrul băncii Erste din Austria, iar toată lumea a început să vorbească, să fie curioasă şi mai ales să se întrebe ce anume avea să facă. Dată fiind popularitatea de care s-a bucurat George în cadrul Erste Austria, echipa care l-a dezvoltat a decis să lanseze produsul pe piaţă sub acelaşi nume.

    „Numele a fost memorabil, uşor de reţinut. Am mers pe ideea că dacă funcţionează în comunitatea noastră din Austria, unde avem 12.000 de angajaţi, ar putea să funcţioneze în acelaşi mod şi în piaţă şi aşa s-a întâmplat.” 
    George, ca o nouă platformă de digital banking, uşor de folosit şi cu un design adaptat exigenţelor noilor generaţii, a fost introdus pentru prima dată în 2015 pe piaţa din Austria. Feedbackul pozitiv primit de la clienţi, dar şi reacţiile competitorilor au încurajat Erste să implementeze produsul şi în celelalte ţări în care operează. România a fost cuprinsă în cel de-al al doilea val de extindere, împreună cu Cehia şi Slovacia. Anul viitor, Erste vrea să implementeze George şi în Ungaria şi Croaţia.

    Ce face concret George?

    Platforma digitală George a fost construită cu misiunea de a sprijini clienţii Erste şi ai băncilor din portofoliul grupului să înţelegă cum îşi utilizează finanţele proprii, să-i ajute să-şi administreze bugetul mai eficient şi în final să-şi îmbunătăţească situaţia financiară şi să economisească mai mult, de exemplu, rezumă competenţele lui George artizanul său, Maurizio Poletto.

    „Noi credem cu tărie că misiunea noastră este să ajutăm clienţii să înţeleagă, să-şi administreze eficient finanţele şi să îşi îmbunătăţească viaţa financiară. Exact în această ordine este ceea ce se poate face prin intermediul lui George.”
    Şi pentru că o viaţă financiară sănătoasă se clădeşte după ce fiecare persoană înţelege cu exactitate câţi bani are şi pe cei îi cheltuie, IT-iştii de la Erste s-au concentrat foarte mult în dezvoltarea lui George pe zona de „înţelegere”, pe care ei o consideră fundamentală.

    „Înţelegerea este partea esenţială, fără aceasta noi nu ne puteam duce la îndeplinire celelalte obiective: managementul eficient al banilor şi îmbunătăţirea vieţii financiare. Cum să economiseşti mai mult dacă nu ştii cu exactitate de câţi bani dispui? Tocmai pentru că înţelegerea este un element cheie designul a fost esenţial în dezvoltarea lui George”, a explicat Poletto. 

    El spune că următorul nivel în dezvoltarea lui George va veni odată cu intrarea în vigoare a directivei europene de plăţi PSD2 care va permite şi terţilor să introducă noi funcţionalităţi în aplicaţie.
    „De aceea abia aşteptăm ca directiva PSD2 să intre în vigoare. Atunci vom putea să integrăm în George şi conturile pe care utilizatorii le au la alte bănci. În Austria se întâmplă deja asta. În acest moment un client îşi poate gestiona prin George şi conturile deschise la celelalte bănci”, a spus Maurizio Poletto. În prezent, platforma digitală a Erste Bank este utilizată de 3,8 milioane de clienţi.

    În România, George presupune, pe lângă aplicaţie, un întreg ecosistem digital, cu cont curent şi card dedicat, care poate fi contractat exclusiv online în mai puţin de 10 minute, de pe telefon, tabletă sau laptop, susţin reprezentanţii BCR. Accesul la platforma George se poate face prin PIN, pattern (tipar), amprentă sau recunoaştere facială.

    De anul viitor, George va permite şi plata cu telefonul în România, serviciu disponibil în prezent doar la Banca Transilvania şi ING.

    În prima lună de funcţionare pe piaţa din România platforma George a fost accesată de 100.000 de clienţi, iar circa 3.000 de clienţi noi sunt adăugaţi zilnic. Majoritatea clienţilor intră pentru a-şi verifica soldul, pentru a vedea pe ce au cheltuit banii, iar funcţia de auto-completare – recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste – este cea mai apreciată de utilizatori, potrivit reprezentanţilor BCR. Pachetul George vine şi cu o serie de beneficii, printre care comision zero la retragerile de la orice bancomat din ţară sau străinătate.

    BCR are peste 1,2 milioane de utilizatori de internet banking, iar obiectivul BCR cu platforma George este ca fiecare client care intră în contact cu banca să fie activ în mediul digital.

    Câteva dintre caracteristicile lui George:
    Are meniuri simple, intuitive, cu funcţie drag & drop; plăţile se fac simplu, ordonat şi intuitiv, la fel ca pe mail (poţi da reply).
    Îşi aminteşte fiecare tranzacţie şi ştie să indexeze comercianţii; poate scana contul IBAN, astfel că nu mai trebuie să memorezi conturi lungi.
    Face ca plata în străinătate să fie mult mai uşoară – George ştie automat unde se află destinatarul şi pregăteşte transferul cu toate informaţiile necesare.
    Te ajută să-ţi analizezi cheltuielile şi, dacă vrei, să faci economii.
    Are funcţie de căutare simplă, precum motoarele de pe internet, pentru tranzacţii, nume şi date. Poţi căuta, practic, orice (ex.: poţi căuta „luna trecută“); poţi căuta într-o arhivă de până la 7 ani.
    Are autocompletare: recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste. Rezultatele sunt afişate cu logo-urile comercianţilor.
    Are chat & magazine; George vine cu chat, prin care poţi intra în contact direct cu experţii de la BCR, fără timpi de aşteptare. Dispui, practic, de un canal de informaţii securizat pentru date financiare sensibile, fără e-mailuri; funcţie de printscreen al imaginii: dacă există o problemă, se poate salva imaginea, se pot adăuga comentarii şi se trimite unui expert de la BCR; are magazin de tip e-store, pentru opţiuni şi aplicaţii suplimentare; magazinul George este deschis dezvoltatorilor de aplicaţii (fintech-uri, start-up-uri).

  • Castingul de la Victoria’s Secret, criticat pentru că refuză modele transsexuale şi supraponderale. Exemplul pozitiv dat de Rihanna

    “Nu. Nu cred că ar trebui să facem asta. De ce nu? Pentru că show-ul este o fantezie. Este un produs de divertisment special de 42 de minute”, a declarat Razek.
     
    Acesta a mai spus că nici modele supraponderale nu vor fi incluse în acest show în viitor, pentru că “nimeni nu a părut interesat de aşa ceva” în 2000, când s-a încercat acest lucru.
     
    Cântăreaţa Rihanna – care, în această toamnă, la Săptămâna modei de la New York, şi-a prezentat o colecţie de lenjerie intimă cu ajutorul unor modele de dimensiuni variate, inclusiv o tânără însărcinată – s-a alăturat celor l-au criticat pe Razek.
     
    Astfel, artista a apreciat un mesaj de pe reţeaua online Instagram în care Razek era criticat, iar ea era lăudată pentru colecţia Fenty x Savage.
     

  • Bijuterii care se reinventează

    Ca să evite asemenea situaţii, casele producătoare de bijuterii au venit cu diverse soluţii, cum ar fi diademe care pot fi purtate şi pe post de coliere, aşa cum au procedat Cartier ori Garrard. Alte soluţii sunt piesele care se transformă, având elemente care pot fi desprinse de pe coliere, de exemplu, şi purtate ca broşe, ca în colecţia Jeux de Rubans de la Mikimoto, scrie The Telegraph, ori medalioanele care se pot întoarce pe dos, cum ar fi cele din seria Secret Wonder de la Harry Winston, care au pe o faţă diamante, iar pe cealaltă, acvamarine şi safire. 

  • Cele mai bune 10 afaceri pe care ORCINE le poate deschide şi care fac milioane de euro – VIDEO

    Numărul lor este în continuă urcare, la fel şi businessul cumulat al acestor concepte, evoluţia pozitivă venind pe fondul creşterii economice din ultimii ani şi al apetitului crescut pentru consum al românilor. În România, piaţa de francize a început să se dezvolte abia la începutul anilor ’90, când şi economia făcea primii paşi în capitalism. La nivel internaţional, acest model de business a prins viteză după cel de-al Doilea Război Mondial, dar primele încercări datează încă din Evul Mediu. forma finală a francizelor de astăzi a fost cizelată în ultimele decenii.

    În România, piaţa de francize este încă la început, însă în ultimii trei ani se află pe un trend puternic ascendent, valoarea acesteia crescând cu 70% în perioada 2015-2018. Mai exact, anul acesta, cifra de afaceri cumulată a tuturor businessurilor care se dezvoltă local în franciză ar putea sări de 3,3 miliarde de euro, arată cea mai recentă analiză a francize.ro, un business de consultanţă în domeniu. Estimările iau în calcul cifrele de afaceri bugetate pe 2018 de companiile care se dezvoltă în franciză, dar şi rezultatele lor din 2017 şi evoluţia acestora comparativ cu anul anterior.

    „Piaţa francizelor îşi continuă creşterea şi anul acesta şi se îndreaptă spre o valoare de 3,3 miliarde de euro în 2018, bifând un plus de 11% comparativ cu anul trecut. După o perioadă de euforie în piaţă, constatăm totuşi o încetinire a avansului. Nu este un lucru rău, multe businessuri având nevoie de o aşezare după creşterea galopantă din ultimii ani”, spune Paul Voicu, managing partner al francize.ro.

    Printre motivele invocate de el ca stând la baza încetinirii se numără plafonarea ascensiunii consumului, presiunea extraordinar de mare pe piaţa forţei de muncă, accesul tot mai dificil la locaţii bune pentru HoReCa şi retail sau găsirea unui echilibru între preţul plătit şi randamentul locaţiei. Un alt motiv este deprecierea leului în raport cu euro în 2018 comparativ cu anul anterior.

    Chiar şi aşa, piaţa continuă să crească şi nume noi continuă să vină în România pentru a se dezvolta în franciză. Unele vin pentru prima dată, cum este cazul Victoria’s Secret, altele revin pentru a doua sau a treia încercare, convinse de evoluţia macroeconomică bună. Gregory’s s-a întors în 2018 în România după ce criza şi-a pus amprenta anterior asupra businessului local şi internaţional. Hugo Boss se află la cea de-a treia încercare.

    „Probabil că, în 2019, vor mai fi şi alte branduri care reintră în piaţă, din dorinţa de a fructifica potenţialul şi tendinţa de creştere”, adaugă Paul Voicu. Pe lângă conceptele active în piaţă, există alte 50 de businessuri noi în căutare de parteneri – fie masterfrancize internaţionale, fie afaceri autohtone care şi-au lansat sistemul de franciză, mai spune el.
    Dintre aceste concepte, unele vor reprezenta motoare de creştere pentru următorii ani, având planuri foarte agresive de dezvoltare, crede executivul. Astăzi, piaţa este dominată (64% din totalul conceptelor) de nume internaţionale, cele mai multe venite din SUA, Italia şi Franţa.
    McDonald’s, Starbucks şi KFC sunt branduri care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Puţini sunt cei care să nu fi auzit ele, ba chiar să nu fi gustat un cheesebuger la Mac, o porţie de aripioare picante de la KFC sau să-şi fi început dimineaţa cu o cafea la Starbucks. Nu la fel de mulţi sunt însă cei care ştiu că fiecare dintre cei trei giganţi americani este prezent pe piaţa din România în sistem de franciză (cu regim închis, toate unităţile fiind operate de un masterfrancizat).
    Şi cele trei nu sunt singurele nume. Dar, până la urmă, despre asta este vorba într-un sistem de franciză: un restaurant sau o cafenea operată de francizor nu trebuie să fie cu nimic diferită de una deschisă de un francizat.
    Unele dintre cele mai puternice companii din lume, cu afaceri de miliarde de dolari fiecare, au pariat pe acest model de business pentru că şi-au dat seama că este o reţetă pentru scalarea afacerii şi pentru dezvoltare. Pe urmele unor astfel de giganţi păşesc şi nume locale care testează sistemul de franciză. Christian Tour (turism), Uncle John (restaurante) sau Meli Melo (retail de accesorii) sunt doar câteva nume care s-au ancorat bine pe piaţa pe care activează şi acum sunt dispuse să dea mai departe know-how-ul şi către alţii. Aceste branduri abia îşi lansează franciza, dar sunt altele afaceri româneşti care nu doar că au testat conceptul, dar l-au şi folosit ca motor de creştere şi dezvoltare. În România şi chiar şi în afara ţării. Poate cel mai concludent exemplu este Salad Box.
    „Francizarea este pasul firesc pe care îl facem ţinând cont de nivelul la care am ajuns ca business, precum şi pentru dezvoltarea viitoare a companiei. Christian Tour este un brand puternic, este o companie care a acumulat know-how şi este în măsură să împărtăşească din propria experienţă celor care vor să vină sub umbrela companiei noastre”, spune fondatorul Cristian Pandel.
    El este unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria turismului, fiind cel care a pus bazele agenţiei Christian Tour în urmă cu mai bine de două decenii. Astăzi, Christian Tour este cel mai mare touroperator de chartere de pe piaţa locală. Sub brandul Christian Tour există 40 de agenţii de turism proprii în marile oraşe ale ţării, iar acum Pandel anunţă că lansează sistemul de franciză pentru continuarea expansiunii pe piaţa din România şi nu numai.
    Planurile vin în contextul în care 2018 este pentru Christian Tour cel mai bun an din istoria sa de peste 21 de ani. Grupul estimează că până la finalul anului va atinge o cifră de afaceri de 85 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2017. „Este o şansă pentru businessurile mici, care vor să evolueze. Credem în forţa şi vitalitatea pe care o au micii antreprenori de a dezvolta afaceri de succes.”
    Cristian Pandel va lansa sistemul de franciză al Christian Tour în cadrul celei de-a doua ediţii a Forumului Investitorilor în Franciză, ce va avea loc pe 1 noiembrie la Bucureşti şi va fi organizat de Ziarul Financiar împreună cu francize.ro. Anul trecut, evenimentul a atras peste 300 de oameni de afaceri, manageri şi consultanţi care au venit să îi asculte pe speakerii români şi străini. Evenimentul din acest an va avea peste de 20 de speakeri, antreprenori şi executivi locali, dar şi consultanţi străini.
    Ziarul Financiar împreună cu francize.ro pregătesc şi cea de-a treia ediţie a Catalogului francizelor din România, aferentă anului 2018. Acest produs va fi lansat pe pe 1 noiembrie la Bucureşti, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Forumului Investitorilor în Franciză. Catalogul grupează peste 170 de concepte diferite, din domenii variate, de la retail la HoReCa şi servicii.

    Dar, în final, întrebarea este:
    de ce franciză?
    Sergiu Neguţ, business angel şi membru în boardul Fundaţiei Romanian Business Leaders, spune că afacerile înseamnă din capul locului colaborare. Poate de aceea ţările în care oamenii lucrează mai bine în echipe, unii cu alţii, au succes mai mare în afaceri. Structurile colaborative în general reduc riscul investiţiei şi nivelul resurselor de investit, pornind de la premisa că fiecare face ce se pricepe mai bine în value chain.
    „Francizele au darul că rezolvă crizele de idei şi reduc (fără a elimina) riscul de eşec. Cu alte cuvinte, dacă nu am nicio idee spectaculoasă, dar vreau să lucrez pentru mine, o franciză poate fi o soluţie foarte bună de a lansa un business operaţional, pe un model validat, fără bâjbâieli inutile.” Desigur, şi oportunităţile de câştiguri uriaşe sunt limitate, pentru că francizele au un teritoriu limitat, de multe ori doar la un punct de lucru, adaugă Neguţ. El este şi consultant în afaceri (business growth consultant) şi codecan al şcolii de afaceri Maastricht School of Management în România.
    Piaţa francizelor atrage însă nu doar datorită modelului deja testat şi a riscurilor mai mici, ci şi datorită numărului mare de concepte disponibile. Astăzi sunt 385 concepte active în piaţă, cu 6% mai multe decât acum un an, arată studiul francize.ro. Acestora li se adaugă alte 50 de afaceri care tatonează piaţa românească a francizelor. Pe scurt, o piaţă din ce în ce mai diversificată şi cu concepte mai nişate.

    Ziarul Financiar împreună cu francize.ro organizează pe 1 noiembrie la Bucureşti cea de-a doua ediţie a Forumului Investitorilor în Franciză. Anul trecut, evenimentul a atras peste 300 de oameni de afaceri, manageri şi consultanţi.

  • Reţetă de creştere

    În România, piaţa de francize este încă la început, însă în ultimii trei ani se află pe un trend puternic ascendent, valoarea acesteia crescând cu 70% în perioada 2015-2018. Mai exact, anul acesta, cifra de afaceri cumulată a tuturor businessurilor care se dezvoltă local în franciză ar putea sări de 3,3 miliarde de euro, arată cea mai recentă analiză a francize.ro, un business de consultanţă în domeniu. Estimările iau în calcul cifrele de afaceri bugetate pe 2018 de companiile care se dezvoltă în franciză, dar şi rezultatele lor din 2017 şi evoluţia acestora comparativ cu anul anterior.
    „Piaţa francizelor îşi continuă creşterea şi anul acesta şi se îndreaptă spre o valoare de 3,3 miliarde de euro în 2018, bifând un plus de 11% comparativ cu anul trecut. După o perioadă de euforie în piaţă, constatăm totuşi o încetinire a avansului. Nu este un lucru rău, multe businessuri având nevoie de o aşezare după creşterea galopantă din ultimii ani”, spune Paul Voicu, managing partner al francize.ro.
    Printre motivele invocate de el ca stând la baza încetinirii se numără plafonarea ascensiunii consumului, presiunea extraordinar de mare pe piaţa forţei de muncă, accesul tot mai dificil la locaţii bune pentru HoReCa şi retail sau găsirea unui echilibru între preţul plătit şi randamentul locaţiei. Un alt motiv este deprecierea leului în raport cu euro în 2018 comparativ cu anul anterior.
    Chiar şi aşa, piaţa continuă să crească şi nume noi continuă să vină în România pentru a se dezvolta în franciză. Unele vin pentru prima dată, cum este cazul Victoria’s Secret, altele revin pentru a doua sau a treia încercare, convinse de evoluţia macroeconomică bună. Gregory’s s-a întors în 2018 în România după ce criza şi-a pus amprenta anterior asupra businessului local şi internaţional. Hugo Boss se află la cea de-a treia încercare.
    „Probabil că, în 2019, vor mai fi şi alte branduri care reintră în piaţă, din dorinţa de a fructifica potenţialul şi tendinţa de creştere”, adaugă Paul Voicu. Pe lângă conceptele active în piaţă, există alte 50 de businessuri noi în căutare de parteneri – fie masterfrancize internaţionale, fie afaceri autohtone care şi-au lansat sistemul de franciză, mai spune el.
    Dintre aceste concepte, unele vor reprezenta motoare de creştere pentru următorii ani, având planuri foarte agresive de dezvoltare, crede executivul. Astăzi, piaţa este dominată (64% din totalul conceptelor) de nume internaţionale, cele mai multe venite din SUA, Italia şi Franţa.
    McDonald’s, Starbucks şi KFC sunt branduri care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Puţini sunt cei care să nu fi auzit ele, ba chiar să nu fi gustat un cheesebuger la Mac, o porţie de aripioare picante de la KFC sau să-şi fi început dimineaţa cu o cafea la Starbucks. Nu la fel de mulţi sunt însă cei care ştiu că fiecare dintre cei trei giganţi americani este prezent pe piaţa din România în sistem de franciză (cu regim închis, toate unităţile fiind operate de un masterfrancizat).
    Şi cele trei nu sunt singurele nume. Dar, până la urmă, despre asta este vorba într-un sistem de franciză: un restaurant sau o cafenea operată de francizor nu trebuie să fie cu nimic diferită de una deschisă de un francizat.
    Unele dintre cele mai puternice companii din lume, cu afaceri de miliarde de dolari fiecare, au pariat pe acest model de business pentru că şi-au dat seama că este o reţetă pentru scalarea afacerii şi pentru dezvoltare. Pe urmele unor astfel de giganţi păşesc şi nume locale care testează sistemul de franciză. Christian Tour (turism), Uncle John (restaurante) sau Meli Melo (retail de accesorii) sunt doar câteva nume care s-au ancorat bine pe piaţa pe care activează şi acum sunt dispuse să dea mai departe know-how-ul şi către alţii. Aceste branduri abia îşi lansează franciza, dar sunt altele afaceri româneşti care nu doar că au testat conceptul, dar l-au şi folosit ca motor de creştere şi dezvoltare. În România şi chiar şi în afara ţării. Poate cel mai concludent exemplu este Salad Box.
    „Francizarea este pasul firesc pe care îl facem ţinând cont de nivelul la care am ajuns ca business, precum şi pentru dezvoltarea viitoare a companiei. Christian Tour este un brand puternic, este o companie care a acumulat know-how şi este în măsură să împărtăşească din propria experienţă celor care vor să vină sub umbrela companiei noastre”, spune fondatorul Cristian Pandel.
    El este unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria turismului, fiind cel care a pus bazele agenţiei Christian Tour în urmă cu mai bine de două decenii. Astăzi, Christian Tour este cel mai mare touroperator de chartere de pe piaţa locală. Sub brandul Christian Tour există 40 de agenţii de turism proprii în marile oraşe ale ţării, iar acum Pandel anunţă că lansează sistemul de franciză pentru continuarea expansiunii pe piaţa din România şi nu numai.
    Planurile vin în contextul în care 2018 este pentru Christian Tour cel mai bun an din istoria sa de peste 21 de ani. Grupul estimează că până la finalul anului va atinge o cifră de afaceri de 85 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2017. „Este o şansă pentru businessurile mici, care vor să evolueze. Credem în forţa şi vitalitatea pe care o au micii antreprenori de a dezvolta afaceri de succes.”
    Cristian Pandel va lansa sistemul de franciză al Christian Tour în cadrul celei de-a doua ediţii a Forumului Investitorilor în Franciză, ce va avea loc pe 1 noiembrie la Bucureşti şi va fi organizat de Ziarul Financiar împreună cu francize.ro. Anul trecut, evenimentul a atras peste 300 de oameni de afaceri, manageri şi consultanţi care au venit să îi asculte pe speakerii români şi străini. Evenimentul din acest an va avea peste de 20 de speakeri, antreprenori şi executivi locali, dar şi consultanţi străini.
    Ziarul Financiar împreună cu francize.ro pregătesc şi cea de-a treia ediţie a Catalogului francizelor din România, aferentă anului 2018. Acest produs va fi lansat pe pe 1 noiembrie la Bucureşti, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Forumului Investitorilor în Franciză. Catalogul grupează peste 170 de concepte diferite, din domenii variate, de la retail la HoReCa şi servicii.

    Dar, în final, întrebarea este:
    de ce franciză?
    Sergiu Neguţ, business angel şi membru în boardul Fundaţiei Romanian Business Leaders, spune că afacerile înseamnă din capul locului colaborare. Poate de aceea ţările în care oamenii lucrează mai bine în echipe, unii cu alţii, au succes mai mare în afaceri. Structurile colaborative în general reduc riscul investiţiei şi nivelul resurselor de investit, pornind de la premisa că fiecare face ce se pricepe mai bine în value chain.
    „Francizele au darul că rezolvă crizele de idei şi reduc (fără a elimina) riscul de eşec. Cu alte cuvinte, dacă nu am nicio idee spectaculoasă, dar vreau să lucrez pentru mine, o franciză poate fi o soluţie foarte bună de a lansa un business operaţional, pe un model validat, fără bâjbâieli inutile.” Desigur, şi oportunităţile de câştiguri uriaşe sunt limitate, pentru că francizele au un teritoriu limitat, de multe ori doar la un punct de lucru, adaugă Neguţ. El este şi consultant în afaceri (business growth consultant) şi codecan al şcolii de afaceri Maastricht School of Management în România.
    Piaţa francizelor atrage însă nu doar datorită modelului deja testat şi a riscurilor mai mici, ci şi datorită numărului mare de concepte disponibile. Astăzi sunt 385 concepte active în piaţă, cu 6% mai multe decât acum un an, arată studiul francize.ro. Acestora li se adaugă alte 50 de afaceri care tatonează piaţa românească a francizelor. Pe scurt, o piaţă din ce în ce mai diversificată şi cu concepte mai nişate.

    Ziarul Financiar împreună cu francize.ro organizează pe 1 noiembrie la Bucureşti cea de-a doua ediţie a Forumului Investitorilor în Franciză. Anul trecut, evenimentul a atras peste 300 de oameni de afaceri, manageri şi consultanţi.

  • Casa Bosianu, vila celui mai mare jurist al secolului al XIX-lea care l-a adăpostit în secret pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza

     A fost construită cu mult timp înainte de amenajarea frumosului parc şi imobilul l-a găzduit inclusiv pe Alexandru Ioan Cuza chiar înainte de Unirea Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859. Casa Bosianu, căci despre ea este vorba, adăposteşte în prezent biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române.
     
    „Este o casă care are într-adevăr o istorie foarte bogată, atât prin personalitatea proprietarului ei, pentru  că este vorba de Constantin Bosianu, cât şi pentru ce s-a întâmplat în această casă de-a lungul istoriei, până în zilele noastre. Pentru că, la ora actuală, este sediul bibliotecii Institutului Astronomic al Academiei Române, deci, iată, ea continuă să fie vie”, a afirmat într-un interviu filmat pentru Descoperă Magda Stavinschi, astronom şi fost director al Institutului Astronomic al Academiei Române.
     

  • Bogăţiile Mării Negre sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni

    Marea Neagră şi toate bogăţiile din adâncurile ei sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni.

    La finalul anului 2008, un act adiţional secret completa contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia din Marea Neagră, înţelegere parafată între statul român şi canadienii de la Sterling Resources în 1992.

    Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele:
    „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

    După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul secret amintit.

    În timp ce mulţi români nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise.

    Din partea statului român şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), entitatea care veghează asupra tuturor bogăţiillor din subsolul României, semna chiar preşedintele instituţiei, Bogdan Găbudeanu.

    Din partea Sterling Resources însă semna avocatul Emilian Ijdelea, fost preşedinte al Agenţiei Române de Dezvoltare în 1992-1993, unul dintre oamenii care din umbră au contribuit chiar la scrierea legii petrolului.

    În februarie 2009, după ce abia se uscase cerneala pe acest act adiţional, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre.

    În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an).

    Mai mult, în ziua în care a fost anunţat rezultatul, reprezentanţi ai ANRM chiar spuneau că oricine va putea să înceapă să exploreze şi să exploateze pe suprafaţa câştigată.

    De fapt, o bună parte din noile teritorii erau deja date, prin acte adiţionale confidenţiale făcute pe o bogăţie colectivă, Sterling Resources fiind unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    Ceea ce a urmat a devenit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din istoria petrolului românesc, dar niciun cap nu a căzut.

    Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. Investiţiile erau prea mari.
    La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment.

    Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. Piesele de puzzle începeau să se pună una lângă alta.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global, un colos care administrează active de peste 210 miliarde de dolari prin 335 de vehicule de investiţii. Sterling Resources îşi făcuse treaba, ieşeau la rampă greii unei lumi.

    Printre braţele de investiţii ale Carlyle este chiar Carlyle International Energy Partners (CIEP), un fond cu un capital de 2,5 miliarde de dolari. Doar ca exemplu, până în acest moment OMV Petrom şi ExxonMobil au investit circa 1,5 miliarde de dolari pentru explorări în zona de mare adâncime a Mării Negre.

    Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti.
    „Deşi credem că aceste active au un potenţial semnificativ, suntem angajaţi la cheltuieli substanţiale de foraj în licenţele noastre şi ne confruntăm cu costuri de dezvoltare prea mari pentru o companie de dimensiunea noastră. Credem astfel că potenţialul real poate fi valorificat doar de o companie cu o putere financiară mult mai mare şi cu un orizont investiţional mai lung“, spunea la acel moment Jake Ulrich, CEO-ul Sterling Resources.

    Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas, compania fiind acum foarte aproape de a începe producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

    Dar acesta nu a fost singurul pariu făcut de Carlyle în petrolul românesc.

    La finalul lui 2016, Mazarine Energy România, o companie aproape necunoscută, a preluat toate drepturile şi obligaţiile pentru 19 acorduri petroliere de concesiune deţinute de OMV Petrom, împreună cu bunurile, drepturile reale şi angajaţii implicaţi în exploatarea câmpurilor petrolifere. Mazarine Energy România este însă deţinută de Mazarine Energy Olanda, aceeaşi firmă în care în primăvara anului 2016 Carlyle făcuse o injecţie de capital de 500 de milioane de dolari după ce firma raportase un succes în Tunisia.

    „Îi ştiam pe directorii din Carlyle de aproape 10 ani“, spunea la acel moment Edward van Kersbergen, CEO-ul Mazarine Energy şi membru în consiliul de administraţie.

    De profesie fizician, Edward van Kersbergen îşi începe cariera în domeniul petrolier în funcţia de inginer de operaţiuni pe platforme de foraj în Marea Nordului pentru Shell. În 2001 fondează o companie de consultanţă în domeniu, Horizon Energy, pe care o vinde chiar în zorii crizei financiare globale a unei  companii elveţiene, SGS.

    „A fost noroc chior“, admitea olandezul.

    În 2013, Edward van Kersbergen înfiinţează Mazarine Energy. „Am preluat controlul asupra licenţei Zaafrane din centrul Tunisiei, acolo unde am forat două sonde de explorare. Am avut succes şi asta ne-a pus pe harta investitorilor“, spunea Edward van Kersbergen la momentul primei tranzacţii cu OMV Petrom.

    Contactele dintre Edward van Kersbergen şi Carlyle sunt evidente. Preşedintele consiliului de administraţie al Mazarine Energy este Marcel Q.H. van Poecke, acelaşi om care conduce Carlyle International Energy Partners.

    Eric Faillenet, un alt membru al boardului Mazarin Energy, este director în cadrul Carlyle.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING. Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse petrimetrele către Mazarine Energy.

    Mai departe, mai toată echipa executivă a Mazarine Energy a fost cumva legată de Shell, chiar şeful pe România, Spencer Coca, lucrând timp de opt ani în cadrul grupului.

    Carlyle nu s-a oprit însă aici.

    La începutul începutul acestei luni, OMV Petrom a anunţat că renunţă la alte nouă perimetre în contextul în care compania nu a făcut niciun secret din faptul că se va concentra pe barilii cei mai profitabili. Perimetrele au intrat tot în portofoliul Mazarine Energy România, mai precis Carlyle, la fel ca primele 19. Mişcarea, anunţată la finalul săptămânii trecute, nu este neapărat o surpriză. De altfel, OMV Petrom a anunţat că va renunţa la 50-60 de zăcăminte, portofoliul total fiind de circa 200 de perimetre.

    În timp ce Carlyle îşi extinde influenţa pe zona de explorare şi producţie onshore, pariul cel mare al colosului financiar rămâne însă Marea Neagră.

    Investiţiile s-ar putea ridica la 400 de milioane de dolari, iar primele molecule de gaz ar putea atinge ţărmul românesc anul viitor, la aproape 10 ani de la istoria cu Sterling, documentele secrete şi decizia de la Haga.

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania Black Sea Oil & Gas.

    Totodată, Ijdelea este şi consilier în cadrul casei de avocatură Ijdelea Mihăilescu, în care partener este chiar fiica lui, Oana.

    Potrivit surselor din piaţă, printre clienţii casei Ijdelea Mihăilescu se află chiar Black Sea Oil & Gas şi Mazarine Energy România, firme deţinute acum de Carlyle, unul dintre giganţii financiari ai lumii. La zece ani de ani de la primul scandal care a neliniştit apele Mării Negre, misterele care s-au acumulat în această perioadă, pornind de la dimensiunea rezervelor, obligaţiile celor care au acorduri sau chiar taxarea acestor bogăţii, sunt elemente mai mult decât suficiente pentru a isca o nouă furtună perfectă. Care va fi bătaia de aripi?

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie, acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania în Black Sea Oil & Gas.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy (deţinut de Carlyle) se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING.

    Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze ING face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse perimetrele către Mazarine Energy.