Tag: Sberbank

  • Preţul cu care Sberbank cumpără afacerile din Est ale Volksbank: 585 mil. euro

    “Acordul a fost semnat. Acum trebuie aprobat de acţionarii Volksbank International”, a declarat sursa respectivă.

    La 26 august, Bloomberg relata că preţul final este de 590 de milioane de euro, citând tot surse apropiate tranzacţiei.

    La jumătatea lunii iulie, grupul austriac a încheiat cu Sberbank acordul de vânzare a Volksbank International, tranzactie care nu include şi Volksbank România. La acea vreme, agenţia Reuters estima că preţul ar fi de 590 de milioane de euro pentru pachetul de 51% scos la vânzare de austrieci, inferior sumei de 700-750 milioane de euro de care se vorbea în iunie, cu precizarea însă ca era vorba de un acord preliminar şi că suma finală poate fi modificată. Surse apropiate de unul dintre consultanţii Sberbank în tranzacţie (JP Morgan Chase şi Societe Generale) au declarat atunci pentru Kommersant că ar fi vorba de o sumă cuprinsă între 670 şi 760 de milioane de euro.

    Între timp însă, inclusiv ca urmare a rezultatelor testului european de soliditate financiară, derulat la 91 de bănci din UE şi pe care Volksbanken nu l-a trecut, preţul acţiunilor a scăzut, astfel încât Sberbank a putut negocia termeni mai favorabili de preţ. Din 15 iulie şi până la 26 august, acţiunile Volksbanken s-au ieftinit cu 22%.

    Vezi aici rezultatele testului european de soliditate financiară

    Austriecii au scos la vânzare VBI în decembrie 2010, spre a rambursa statului ajutorul de 1 miliard de euro primit în 2009 şi pentru a scăpa de activele cu grad redus de performanţă. OVAG spera să obţină însa pentru VBI cel puţin 1,5 miliarde de euro. OVAG vrea ca vânzările de active să-i permită să plătească statului austriac o tranşă de 300 de milioane de euro în 2014 şi încă una de 400 de milioane până în 2018.

    Oesterreichische Volksbanken (OVAG) deţine 51% din Volksbank International (VBI), restul de acţiuni fiind împărţite între DZ Bank şi WGZ Bank din Germania şi Banque Populaire Caisse d’Epargne din Franţa.

    La sfârşitul primului trimestru, activele VBI erau de 13,7 miliarde de euro, din care 4,7 miliarde aferente Volksbank România, care nu este inclusă în tranzacţia cu Sberbank, dar pe care grupul austriac intenţionează s-o vândă după ce va vinde ruşilor restul afacerilor din Est.

  • Volksbank vrea sa vanda si filiala din Romania, dupa ce a vandut restul afacerilor din Est catre Sberbank

    “Ar fi aproape fara sens sa pastram o singura unitate
    din Europa de Est, dupa ce am vandut restul unitatilor”, a declarat
    Wenzel, citat de Bloomberg.

    Volksbank Romania avea la sfarsitul anului trecut active de 4,8
    miliarde de euro, fiind de departe cea mai mare dintre unitatile
    Volksbank International (VBI), divizia Volksbanken care reuneste
    toate afacerile din Europa de Est. Tot Volksbank Romania a avut
    insa si cele mai mari pierderi – 31,4 milioane de euro. VBI a
    raportat o pierdere de 22,4 milioane de euro in 2010, comparativ cu
    un profit net de 33,3 milioane de euro cu un an in urma.

    Celelalte unitati, pentru care Volksbanken si ceilalti actionari ai
    VBI au semnat joi acordul de vanzare catre Sberbank Rossii, cea mai
    mare banca din Rusia, sunt in Ungaria, Croatia, Cehia, Slovacia,
    Slovenia, Ucraina, Serbia si Bosnia.

    Oesterreichische Volksbanken a ratat testul de soliditate
    financiara organizat de Autoritatea Bancara Europeana, situandu-se
    printre cele 8 banci europene (dintr-un total de 90) care trebuie
    sa-si suplimenteze capitalul pentru a fi pregatita in
    eventualitatea unui scenariu negativ de evolutie a economiei in
    zona euro.

    Conform rezultatelor testului comunicate vineri de Autoritatea
    Bancara Europeana, intr-un astfel de scenariu, grupul austriac ar
    ajunge pana la finele anului viitor la o rata de adecvare a
    capitalului de 4,5%, sub nivelul minim admis de 5%, ceea ce
    inseamna ca banca trebuie sa faca rost de capital suplimentar de
    160 de milioane de euro.

    Oesterreichische Volksbanken AG a ajuns, joi, la un acord cu
    Sberbank asupra termenilor principali ai vanzarii Volksbank
    International, urmand ca tranzactia sa se incheie pana la finele
    anului curent. “Din perimetrul tranzactiei va fi exclusa filiala
    din Romania”, precizeaza Sberbank.

    Strategia bancii rusesti prevede ca pana in 2014, circa 5% din
    profit sa fie generat de activele din strainatate (banca are
    birouri in Germania, India si China, insa in afara Rusiei are
    afaceri doar in Ucraina, Belarus si Kazahstan). “Europa de Est e
    nr. 1 si ne intereseaza foarte mult”, spunea in urma cu cateva luni
    Gherman Gref, seful Sberbank Rossii, dand ca exemplu de piete
    atractive Polonia si Turcia.

    Agentia Reuters, citand surse bancare apropiate tranzactiei,
    transmite ca pretul de vanzare pentru VBI ar fi de 590 de milioane
    de euro pentru pachetul de 51% scos la vanzare de austrieci,
    inferior sumei de 700-750 milioane de euro de care se vorbea luna
    trecuta, cu precizarea insa ca este vorba de un acord preliminar si
    ca suma finala va putea fi modificata. Surse apropiate de unul
    dintre consultantii Sberbank in tranzactie (JP Morgan Chase si
    Societe Generale) au declarat pentru Kommersant ca ar fi vorba de o
    suma cuprinsa intre 670 si 760 de milioane de euro.

  • Sberbank a semnat achizitia diviziei est-europene a Volksbank, fara filiala din Romania

    Grupul nu a comunicat si suma, insa agentia Reuters, citand
    surse bancare apropiate tranzactiei, transmite ca pretul ar fi de
    590 de milioane de euro pentru pachetul de 51% scos la vanzare de
    austrieci, inferior sumei de 700-750 milioane de euro de care se
    vorbea luna trecuta, cu precizarea insa ca este vorba de un acord
    preliminar si ca suma finala va putea fi modificata. Surse
    apropiate de unul dintre consultantii Sberbank in tranzactie (JP
    Morgan Chase si Societe Generale) au declarat pentru Kommersant ca
    ar fi vorba de o suma cuprinsa intre 670 si 760 de milioane de
    euro.

    “Oesterreichische Volksbanken AG a ajuns la un acord cu Sberbank
    asupra termenilor principali ai vanzarii Volksbank International”,
    a comunicat joi seara grupul austriac. La randul sau, Sberbank a
    anuntat intr-un comunicat ca acordul a fost semnat de toti
    actionarii Volksbank International, care intentioneaza ca achizitia
    sa fie incheiata pana la sfarsitul anului. “Din perimetrul
    tranzactiei va fi exclusa filiala din Romania”, precizeaza
    Sberbank. Motivul, neprecizat in comunicat, este legat de
    pierderile Volksbank Romania, care au dus anul trecut pe pierdere
    divizia Volksbank International.

    Oesterreichische Volksbanken (OVAG) detine 51% din Volksbank
    International (VBI), restul de actiuni fiind impartite intre DZ
    Bank si WGZ Bank din Germania si Banque Populaire Caisse d’Epargne
    din Franta.

    Incheierea tranzactiei va imbunatati pozitia financiara a grupului
    austriac si imaginea sa, anuntul fiind facut cu doar cateva ore
    inainte ca Autoritatea Bancara Europeana sa anunte, vineri,
    rezultatele testului de soliditate financiara derulat la 91 de
    banci din UE, intre care trei din Austria.

    Austriecii au scos la vanzare in decembrie VBI, spre a rambursa
    statului ajutorul de 1 miliard de euro primit in 2009 si pentru a
    scapa de activele cu grad redus de performanta. OVAG spera sa
    obtina insa pentru VBI cel putin 1,5 miliarde de euro. OVAG a
    afirmat ca vanzarile de active il vor ajuta sa plateasca statului
    austriac o transa de 300 de milioane de euro in 2014 si inca una de
    400 de milioane pana in 2018.

    Pentru Sberbank Rossii (denumirea vine de la Sberegatelnii Bank
    – banca de economii), tranzactia ar deschide drumul expansiunii in
    afara fostei CSI, conform strategiei care prevede ca pana in 2014,
    pana la 5% din profitul bancii sa fie asigurat de activele din
    strainatate. Sberbank are afaceri in Rusia, Ucraina, Kazahstan si
    Belarus, active de 226 de miliarde de euro si a anuntat pentru
    prima jumatate a anului un profit net de 6,9 miliarde de euro,
    conform standardelor contabile rusesti, triplu fata de aceeasi
    perioada a anului trecut, ca efect al reducerii provizioanelor
    pentru credite neperformante. Pentru a doua jumatate a anului,
    statul rus are in vedere vanzarea unui pachet de 7,6% din actiunile
    bancii.

    In afara de Romania, Volksbank International are afaceri in inca
    opt tari – Ungaria, Croatia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ucraina,
    Serbia si Bosnia. La sfarsitul primului trimestru, activele VBI
    erau de 13,7 miliarde de euro, din care 4,7 miliarde aferente
    Volksbank Romania. VBI a raportat o pierdere de 22,4 milioane de
    euro in 2010, comparativ cu un profit net de 33,3 milioane de euro
    cu un an in urma, rezultatele fiind puternic trase in jos de
    pierderile de 31,4 milioane ale filialei din Romania. Provizioanele
    de risc au crescut de la 174,6 la 238 de milioane de euro, iar in
    Romania au fost mai mult decat duble fata de 2010, respectiv 153,5
    milioane.

    Pe primul trimestru, profitul net al OVAG a fost de patru ori
    mai mare decat in aceeasi perioada din 2010, respectiv 31,6
    milioane de euro, iar tinta de profit pentru 2011 este de peste 100
    de milioane de euro.

  • Rusii de la Sberbank ar prelua si filiala din Romania a grupului Volksbank

    Potrivit presei austriece, daca in rundele precedente optiunea
    rusilor era de a exclude Romania din pachetul achizitionat, intre
    timp a aparut si varianta unui transfer ulterior al bancii locale,
    in functie de anumiti parametri. In acest scenariu, austriecii ar
    trebui mai intai sa se ocupe singuri de restructurarea si apoi de
    eficientizarea operatiunilor din Romania, astfel incat rusii sa
    poata prelua la un moment dat o entitate cu anumite baze de
    rentabilitate.

    Cert este ca Armin Huber, membru al boardului de directori al
    Volksbank International, afirma intr-o declaratie postata pe
    site-ul grupului ca procesul de readucere a Volksbank Romania “pe
    linia de plutire” este in desfasurare si ca banca-mama se asteapta
    ca filiala locala sa genereze din nou profit anul acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situatia din Romania si Ucraina a dus pe pierdere afacerile Volksbank din Europa de Est

    Volksbanken International (VBI) a raportat o pierdere de 22,4
    milioane de euro in 2010, comparativ cu un profit net de 33,3
    milioane de euro cu un an in urma, conform bilantului preluat de
    Bloomberg. Provizioanele de risc au crescut de la 174,6 la 238 de
    milioane de euro, iar in Romania au fost mai mult decat duble fata
    de 2010, respectiv 153,5 milioane.

    Seful bancii rusesti Sberbank, Gherman Gref, a confirmat marti ca
    se afla in negocieri pentru o achizitie care sa implice Volksbanken
    International. Agentia Reuters a relatat marti ca Sberbank ar fi
    facut o oferta de 700-750 de milioane de euro pentru VBI, mult sub
    asteptarile OVAG, care spera sa obtina cel putin 1,5 miliarde.
    Presa austriaca si ruseasca au scris ca Sberbank Rossii, cea mai
    mare banca ruseasca, detinuta de stat, nu ar dori sa preia si
    Volksbank Romania, motivul prezentat fiind insa ori lichiditatea
    mai slaba a pietei romanesti, ori relatiile mai reci ale Romaniei
    cu Rusia.

    Grupul-mama, Oesterreichische Volksbanken AG, a scos la vanzare in
    decembrie Volksbanken International, spre a rambursa statului
    austriac ajutorul de 1 miliard de euro primit in 2009 si pentru a
    scapa de activele cu risc mai mare. Divizia sa Kommunalkredit AG a
    fost nationalizata inca din 2008 din cauza problemelor financiare,
    iar grupul nu a platit dobanzi pentru ajutorul primit de la stat,
    din cauza pierderilor.

    Grupul Oesterreichische Volksbanken (OVAG) detine 51% din VBI,
    restul fiind impartit intre DZ Bank din Germania si Groupe BPCE din
    Franta. Pe primul trimestru, profitul net grupului a fost de patro
    ori mai mare decat in aceeasi perioada a lui 2010, la 31,6 milioane
    de euro, iar tinta de profit pentru 2011 este de pese 100 de
    milioane de euro.

    Volksbank Romania este cea mai mare unitate a VBI, care are afaceri
    in inca opt tari – Ungaria, Croatia, Cehia, Slovacia, Slovenia,
    Ucraina, Serbia si Bosnia. In primul trimestru, activele Volksbank
    Romania au scazut cu 2% fata de aceeasi perioada a anului trecut,
    la 4,7 miliarde de euro. Activele VBI erau de 13,7 miliarde de
    euro.

  • Sberbank din Rusia, potentialul cumparator al Volksbank, vinde la randul sau din actiuni

    Analistii cred ca va fi destul de greu ca pretendentii, intre
    care doar numele Sberbank a fost facut public, sa accepte
    pretentiile austriecilor, un plafon mult mai plauzibil fiind 1,2
    miliarde de euro pentru operatiunile din Europa de Est reunite in
    divizia Volksbank International, intre care si cele din Romania.
    Grupul Österreichische Volksbanken-AG are nevoie de bani ca sa
    plateasca anul acesta 300 de milioane din datoria de 1 miliard de
    euro fata de statul austriac, care a salvat-o de la criza cu bani
    publici.

    Interesant e ca Sberbank, cu o retea de 20.000 de unitati in
    Rusia si cu active reprezentand un sfert din tot sistemul bancar al
    tarii, va face ea insasi obiectul unei vanzari, alaturi de alte
    active valoroase ale statului, in cadrul unui program-mamut de
    privatizare din care Moscova vrea sa obtina 32 mld. dolari in
    urmatorii trei ani, necesari pentru reducerea deficitului bugetar.
    Statul rus vrea sa vanda 7,6% din Sberbank si 35% din Vnestorgbank,
    cele mai importante banci rusesti, programul de vanzari urmand sa
    inceapa chiar de anul acesta.

    Sberbank a avut in ianuarie un profit net de 910 milioane de
    euro, mai mult decat dublul celui din ianuarie 2010, in special in
    urma scaderii provizioanelor pentru credite neperformante. In
    decembrie, seful Sberbank, Gherman Gref, a anuntat ca institutia
    vrea sa se diversifice, de la modelul clasic cu credite si
    depozite, intrand pe terenul bancilor de investitii, fie prin
    infiintarea unei divizii cu acest profil, fie printr-o achizitie.
    Este de inteles, deci, de ce continua speculatiile ca Sberbank ar
    fi batut deja palma pentru cumpararea bancii de investitii Troika
    Dialog, pentru 1,25 miliarde de dolari, desi oamenii lui Gref au
    negat ca evenimentul ar fi avut loc.

  • Sberbank din Rusia ar putea cumpara afacerile Volksbank din Europa de Est, inclusiv din Romania

    Publicatia austriaca Der Standart, care a difuzat prima aceasta
    informatie, citand surse bancare care au dorit sa-si pastreze
    anonimatul, precizeaza ca grupul Volksbank vrea sa-si vanda
    participatia de 51% in Volksbank International (VBI), care inseamna
    circa 500 de sucursale in noua tari est-europene, intre care si
    Romania, iar Sberbank, detinuta de statul rus, ar putea fi
    interesata de cumpararea participatiei.

    Grupul austriac ar vinde pentru ca are nevoie
    de bani, avand in vedere ca la anul incepe rambursarea ajutorului
    de stat pentru criza primit anul trecut de la statul austriac, cu o
    prima transa de 400 de milioane de euro dintr-un total de 1 miliard
    de euro.

    “Copilul-problema” al grupului, scrie presa
    austriaca, este in momentul de fata filiala din Romania,
    dezavantajata de mediul economic precar din tara si de problemele
    aparute din cauza Ordonantei 50, culminand cu o serie de procese
    intentate de clientii bancii, la care se adauga reglarea problemei
    compensatiilor pentru fosta echipa de management, schimbata in
    primavara. Zvonuri neconfirmate de banca sustin ca filiala din
    Romania va incheia anul cu o pierdere de 15 milioane de euro.
    Conducerea grupului a comunicat insa ca impactul rezultatelor din
    Romania la rezultatele grupului va fi “aproximativ nul”, estimand
    ca Volksbank International va incheia anul in curs cu profit.

    Zilele trecute, grupul a obtinut un credit pe termen lung de la DEG (Compania
    Germana pentru Investitii si Dezvoltare), destinat imprumuturilor
    pentru IMM-uri in Europa de Est. Din total, filialei din Romania ii
    sunt destinate 20 de milioane de euro, cea din Croatia primeste 10
    milioane, iar cele din Bosnia si Croatia cate 5 milioane.

    De vanzarea cotei detinute de grupul Volksbank
    la Volksbank International se ocupa compania Ithuba Capital AG,
    condusa de Wilhelm Hemetsberger, fostul CEO al Bank Austria.

    Grupul austriac Österreichische
    Volksbanken-AG, printre actionarii caruia se numara cooperativele
    de credit reunite sub umbrela DZ Bank din Germania, precum si
    Raiffeisen Bank International, detine 51% din actiunile Volksbank
    International. Restul actiunilor VBI este impartit intre
    cooperative de credit germane (DZ Bank si WBZ Bank, cu 24,5%) si
    Banque Federale des Banques Populaires din Franta (24,5%).

    Conform raportului financiar interimar al
    Volksbank pentru primele noua luni din 2010, totalul activelor
    Volksbank International era de 13,7 miliarde de euro, in usoara
    scadere fata de sfarsitul lui septembrie 2009, rezultat din
    operatiunile in noua tari est-europene, plus Malta. Tarile din
    Europa de Est unde grupul are cele mai semnificative active sunt
    Romania (4,8 miliarde de euro la sfarsitul lui septembrie), Cehia
    (2 miliarde), Ungaria (1,9 miliarde), Slovacia (1,3 miliarde) si
    Croatia (1,1 miliarde).

    Raportul sustine ca in perioada iulie-septembrie, “Cehia, Slovacia
    si, cu anumite limitari, Ungaria au dovedit dinamism economic
    comparabil cu cel al tarilor din nucleul zona euro, desi la
    niveluri foarte diferite (…) In contrast cu ele, Romania ramane
    adancita in recesiune, cu o scadere a PIB de 2,3% fata de acelasi
    trimestru din 2009”.