Tag: Romney

  • Calcule înainte de bătălia decisivă Obama – Romney

    Cursa pentru prezidenţialele din 6 noiembrie poate fi decisă de voturile electorale – cele furnizate de fiecare stat în parte în funcţie de ponderea asumată de fiecare în sistemul colegiilor electorale, astfel încât câştigătorul preşedinţiei este obligatoriu cel care acumulează majoritatea absolută a voturilor electorale (270), chiar în pofida unei victorii la votul popular.

    La rândul lor, voturile electorale se împart tradiţional în trei: cele din statele care votează tradiţional cu democraţii (cu albastru pe hartă), cele care votează cu republicanii (cu roşu) şi cele imprevizibile, “swing states” (cu galben). Săptămâna trecută, două sondaje (Gallup şi Rasmussen) indicau un uşor avans de ansamblu al lui Romney în “swing states”, înainte însă de ultimul turneu pe care ambii candidaţi l-au făcut în câteva dintre acestea.

    Deocamdată, conform New York Times, Obama are un avans solid în state care au împreună 185 de voturi electorale şi este bine poziţionat în state care au împreună 58 de voturi electorale, ceea ce înseamnă în total 243. Romney are un avans solid în state cu 180 de voturi electorale şi este bine poziţionat în state cu 26 de voturi electorale, ceea ce înseamnă 206.

  • Incident înaintea dezbaterii dintre Obama şi Romney: Candidata Green Party la preşedinţia SUA, arestată în faţa universităţii Hofstra

    După ce li s-a refuzat intrarea în campus deoarece nu deţineau acreditări, cele două candidate s-au aşezat pe stradă, în faţa universităţii, cu un steag american în poală, precizează blogul, citând Long Island Report. Ulterior ele au fost escortate de către ofiţeri de poliţie, după ce au refuzat să părăsească locul. Stein şi Honkala au obiectat faţă de faptul că au fost excluse de la dezbatere, subliniind că se bucură de o susţinere de 85 la sută la nivel naţional şi ar trebui să ia parte la dezbaterile la nivel naţional. “Democraţia începe astăzi, cu deschiderea dezbaterilor pentru fiecare partid politic în parte din Statele Unite”, a declarat Honkala unor jurnalişti.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Mitt Romney avertizează: Nu va exista nicio flexibilitate cu Vladimir Putin în privinţa scutului antirachetă

    “Voi implementa sisteme de apărare antirachetă eficiente pentru a ne proteja de ameninţări. În această privinţă, nu va exista nicio flexibilitate cu Vladimir Putin”, a declarat Romney în timpul unui discurs susţinut la Lexington, în Virginia (est). La sfârşitul lunii martie, preşedintele Barack Obama şi preşedintele rus de la acea vreme, Dmitri Medvedev, au fost surprinşi discutând despre scutul antirachetă, prin intermediul unui microfon rămas deschis în timpul unui summit la Seul, iar jurnaliştii l-au putut auzi pe preşedintele american spunând că va exista “mai multă flexibilitate” pe marginea acestui subiect dacă va fi reales la 6 noiembrie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Statistica şomajului ţine cu Obama

    Sondajele printre economişti estimau o creştere a şomajului de la 8,1% în august la 8,2% în septembrie, însă pieţele financiare anticipaseră deja vestea bună, mizând pe efectul noii injecţii monetare anunţate de Rezerva Federală. Datele Departamentului Muncii difuzate vineri arată că în SUA au fost create 146.000 de locuri de muncă lunar din iulie până în septembrie, faţă de 67.000 în cele trei luni precedente. Companiile au raportat 114.000 de locuri de muncă noi în septembrie, iar revizuirea datelor pentru iulie şi august arată că economia a creat atunci cu 86.000 de locuri de muncă mai mult decât relevau estimările iniţiale. Numărul şomerilor americani se situează acum la 12,1 milioane, cel mai scăzut nivel din ianuarie 2009 încoace.

    Anunţul de vineri al Departamentului Muncii a venit la fix după dezbaterea Obama-Romney de miercuri, când unul dintre caii de bătaie ai lui Romney, aflat în mare vervă retorică, a fost tocmai situaţia pieţei muncii, mai exact faptul că Obama nu a reuşit din 2009 încoace să reducă rata şomajului sub 8%. Următoarele dezbateri electorale între cei doi candidaţi la preşedinţie au loc la 16 şi 22 octombrie, iar alegerile prezidenţiale au loc la 6 noiembrie. În prezent, Barack Obama are în sondajele de opinie un uşor avans în faţa lui Mitt Romney, de circa 2%.

  • Dezbaterea Obama-Romney: Războiul “faptelor” se va purta pe Internet

    În timp ce echipele şi purtătorii de cuvânt ai candidaţilor începeau încă de miercuri dimineaţa să se prezinte la Centrul de presă al dezbaterii pentru a le prezenta jurnaliştilor previziunile lor, echipele de campanie lansau două site-uri (debates.mittromney.com şi www.barackobama.com/debate) care “vor verifica” declaraţiile candidaţilor şi vor furniza argumente partizane navigatorilor pe Internet. Site-ul lui Romney “va fi centrul operaţiunii noaste în cursul dezbaterii, în vederea verificării a ceea ce spune campania Obama şi publicării datelor care ne susţin argumentele”, a explicat Zac Moffatt, directorul campaniei pe Internet a lui Mitt Romney, citat de site-ul Mashable.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • O săptămână de foc pentru Obama

    Marina americană a trimis “preventiv” spre Libia două nave şi o echipă de puşcaşi marini, ulterior o altă echipă în Yemen şi a întărit securitatea la misiunile diplomatice din Orientul Mijlociu, nordul Africii şi Asia. Situaţia rămâne însă delicată pentru preşedintele Barack Obama, presat intens în campania electorală atât de belicosul său contracandidat Mitt Romney, cât şi de premierul israelian Benjamin Netanyahu nu doar să-i anihileze pe extremiştii musulmani care încearcă să câştige influenţă după “primăvara arabă”, dar şi să dea undă verde unor acţiuni militare în Siria şi Iran.

    Deocamdată, vârful protestelor a fost depăşit, iar politizarea excesivă de către Mitt Romney a cazului legat de atentatul de la Benghazi, cu un discurs în care susţinea că Obama nu doar că n-a gestionat cu suficientă fermitate evenimentele, dar chiar “a manifestat simpatie” pentru cauza teroriştilor, nu s-a dovedit o strategie bună pentru candidatul republican la preşedinţie. Un sondaj New York Times/CBS News difuzat vineri indică un avans de trei puncte al lui Obama faţă de Romney în rândul votanţilor potenţiali şi de opt puncte în rândul votanţilor înregistraţi, iar un sondaj NBC News/Wall Street Journal difuzat joi indică un avans substanţial al lui Obama în statele-cheie Ohio, Florida şi Virginia.

    Şi nu e vorba numai de problema securităţii Americii şi de politica externă: un sondaj CNN/ORC publicat joi arată că 68% dintre americani se aşteaptă ca starea economiei să fie “foarte bună” sau “relativ bună” în decurs de un an – cea mai mare pondere de răspunsuri de acest fel din 2002 încoace. Un sondaj Gallup publicat miercuri relevă că 30% dintre americani sunt satisfăcuţi de felul cum merg lucrurile acum în America, faţă de numai 11% anul trecut. Decisivă pentru soarta confruntării din 6 noiembrie pentru preşedinţia SUA pare să fie, aşadar, tot starea economiei. Cât priveşte politica externă, rolul tradiţional al Americii de jandarm mondial, pe care republicanii lui Romney doresc să-l amplifice, trece prin acelaşi criteriu economic, întrucât mobilizarea de resurse pentru un atac contra Siriei ori a Iranului e aproape imposibil de justificat în faţa electoratului. Remarca lui Obama la adresa lui Romney, că acesta “pare să aibă tendinţa întâi să tragă şi apoi să ochească”, a ţintit deci corect.

  • Mitt Romney are un uşor avantaj în faţa lui Barack Obama în cursa pentru Casa Albă

    Conform sondajului realizat în perioada 11-13 mai pe un eşantion de 615 adulţi din toată ţara, 46 la sută dintre alegătorii înregistraţi l-ar vota pe Romney, iar 43 la sută ar opta pentru Obama. Avantajul lui Romney se încadrează însă în marja de eroare a sondajului, de plus sau minus patru puncte procentuale.

    Un total de 62 la sută dintre respondenţi au citat economia drept cel mai important subiect în alegerile prezidenţiale. Îngrijorările privind deficitul bugetar se clasează pe un distant loc al doilea cu 11 procente, urmate de sănătate cu 9 la sută. Şapte la sută au ales căsătoriile între persoane de acelaşi sex, 4 la sută au citat politica externă şi 2 la sută au ales imigraţia.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ce-i mai trebuie lui Mitt Romney ca să câştige nominalizarea pentru preşedinţie

    Deşi Newt Gingrich şi Ron Paul au rămas în cursă, este practic imposibil ca vreunul să-l ajungă din urmă, astfel încât la sfârşitul lunii mai nominalizarea va fi tranşată. Înfruntarea dintre Obama şi Romney, judecând după ultimele lor discursuri, se anunţă deja plicticoasă şi violentă, centrată aproape exclusiv pe atacuri ideologice sau pe pseudo-subiecte.

    Aflat, de pildă, la Asociaţia Naţională a Puşcaşilor, Romney i-a avertizat pe cei prezenţi că Obama nu protejează drepturile deţinătorilor de arme şi că el le va proteja dacă va fi ales preşedinte. Preşedintele Obama, la rândul lui, l-a atacat pe Romney în chestiunea imigraţiei ilegale, în speţă a celei provenite din America Latină, afirmând în cursul unei vizite în Columbia că poziţia mult prea dură a lui Romney în privinţa legilor privind imigraţia este “foarte îngrijorătoare” şi a promis că va promova la anul o legislaţie mai raţională a imigraţiei. Obama s-a bucurat în mod tradiţional de susţinere în rândul electoratului hispanic.

    Următoarele alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor la nominalizarea pentru prezidenţiale vor avea loc la 24 aprilie în statele Connecticut, Delaware, New York, Pennsylvania şi Rhode Island. În tabăra republicană, Mitt Romney are un avans decisiv, chiar dacă mai are de câştigat de partea sa 483 de delegaţi, pe lângă cei 661 al căror sprijin deja îl are, în timp ce în tabăra republicană, Barack Obama, singurul candidat, are deja asigurat sprijinul a 2.160 din cei 2.854 de care are nevoie pentru a obţine oficial nominalizarea.

  • Cine îl poate învinge pe Obama

    Asta trebuia să fie seara lui Romney, a reflectat Rick Santorum, după ce a pierdut cu 38% la 41% în faţa lui Mitt Romney alegerile primare de marţea trecută din Michigan. “Întrebarea era cât de măreaţă urma să fie această seară. Şi n-a fost prea măreaţă”, a spus Santorum. În aceeaşi zi, Romney îl învinsese în Arizona pe Santorum cu 47% din voturi contra 27%, însă în Michigan, miza simbolică era mai mare, fiindcă aici a copilărit Romney pe când tatăl său era guvernatorul statului.

    Nici campania de aici n-a fost prea strălucită, şi asta pentru ambii candidaţi, care i-au servit pe tavă lui Barack Obama muniţie electorală proaspătă cu declaraţiile lor. Vrând să arate ce atitudine patriotică are familia lui faţă de maşinile fabricate în America, Romney s-a lăudat că soţia lui conduce nu unul, ci două Cadillacuri – o gafă într-un oraş ca Detroit, care continuă să aibă cea mai mare rată a sărăciei dintre marile oraşe americane. De partea lui, Rick Santorum l-a făcut pe Obama “snob” fiindcă s-a pronunţat pentru politici care să le faciliteze financiar tinerilor accesul în colegii, aducând ca unic argument o insultă în bloc la adresa colegiilor americane, care n-ar fi decât “uzine de îndoctrinare liberală”.

    Faptul că Romney n-a atras mai multe voturi în Michigan se explică şi prin faptul că alegătorilor nu le-au căzut bine criticile lui faţă de eforturile administraţiei Obama, din 2008 încoace, de a salva locurile de muncă din industria auto. Romney n-a ascuns că ar fi preferat ca GM şi Chrysler să fie lăsate să falimenteze sau să apeleze la nişte inexistenţi finanţatori privaţi, tocmai într-o perioadă când sondajele arată că 56% dintre americani găsesc că împrumuturile date de stat marilor companii auto au fost în cea mai mare parte bune pentru economie şi eficiente pentru salvarea locurilor de muncă. Sindicaliştii din United Auto Workers l-au aşteptat la Detroit pe Romney cu pancarte ca “Planul lui Romney pentru industria auto? Lăsaţi Detroitul să dea faliment!” sau “Mulţumim preşedintelui Obama pentru sprijin”.

    În ce îl priveşte pe Rick Santorum, era puţin probabil ca nişte alegători preocupaţi în primul rând de locurile de muncă şi de şansele lor în societate să fie prea atraşi de o campanie atât de marcată ideologic, nu numai prin afirmaţia că e mai bine ca americanii să nu se ducă la colegiu, dar şi prin violenţa verbală cu care Santorum, catolic practicant, a atacat separaţia dintre biserică şi stat, spunând că acest principiu, enunţat de J.F.Kennedy în faimosul său discurs de campanie din 1960, “îl face să verse”.

    Stridenţele retorice ale campaniei din Michigan sunt un exemplu bun pentru felul păgubos în care candidaţii republicani înţeleg să abordeze electoratul. Cu cinci luni înainte de încheierea ciclului de alegeri primare pentru desemnarea candidatului la prezidenţialele din noiembrie, campania electorală din SUA pare un balet tot mai plicticos, în care cu cât se cheltuiesc mai mulţi bani şi mai multe energii retorice, cu atât rezultatul e mai puţin interesant. În tabăra democrată, Obama e singurul candidat, iar în tabăra republicană, ierarhia între candidaţii la nominalizare s-a schiţat deja: Romney are asigurat votul a 182 de delegaţi pentru Convenţia Naţională din august, Santorum a strâns 79, Newt Gingrich 39 şi Ron Paul 38.

    În această săptămână, campania intră într-o nouă fază, odată cu tradiţionala “super-marţi” – 6 martie, când au loc alegeri primare simultan în şapte state (Georgia, Ohio, Massachussetts, Oklahoma, Tennessee, Vermont, Virginia), plus adunări electorale (caucus) în alte trei state (Alaska, Idaho, Dakota de Nord), ceea ce ar trebui să-i departajeze probabil decisiv pe candidaţii republicani. Conform sondajelor de opinie însă, cel mai bine situat dintre ei, Mitt Romney, a pierdut teren în ultimele luni în faţa lui Obama.

    Vara trecută, în epoca prăbuşirii din august a burselor, şansele republicanilor de a-l detrona pe Obama erau intacte; în timp însă, odată cu redresarea economică, actualul preşedinte a luat avans în sondaje, uzând de o strategie a discursului cât mai decent şi axat exclusiv pe problemele imediate ale americanilor de rând – locuri de muncă, acces la educaţie, aducerea înapoi a corporaţiilor migratoare, justiţie socială în raport cu categoriile care au prosperat în vreme de criză. Conjunctura îl slujeşte: şomajul a scăzut la 8,3%, de la 9,1% în august, încrederea consumatorilor a crescut şi până şi piaţa caselor a început să-şi revină.

  • Romney, Santorum sau Ron Paul? Cine se va lupta cu Obama

    În alegerile preliminare desfăşurate în în această săptămână în statul Iowa pentru departajarea candidaţilor la nominalizarea republicană, Mitt Romney a câştigat la doar opt voturi diferenţă de următorul clasat, fostul senator de Pennsylvania Rick Santorum, în timp ce pe locul al treilea s-a situat Ron Paul, preferatul Tea Party.

    Dezbaterile de sâmbătă şi duminică s-au desfăşurat în statul New Hampshire, unde la 10 ianuarie vor avea loc alegeri preliminare pentru desemnarea candidatului republican. După dezbaterea de sâmbătă, The New York Times a remarcat că Mitt Romney s-a comportat ca şi cum ar fi deja nominalizat, preferând să-şi îndrepte retorica mai cu seamă contra preşedintelui Obama, acuzat, ca de obicei, de eşec în limitarea cheltuielilor guvernamentale, decât spre ceilalţi aspiranţi la nominalizarea republicană – Rick Santorum, Ron Paul, Rick Perry, Newt Gingrich şi Jon Huntsman. În dezbaterea de duminică, a NBC constatat, în schimb, înmulţirea atacurilor la adresa lui Romney din partea celorlalţi cinci, care au încercat să-i demoleze avansul de care fostul guvernator de Massachusetts se bucură în sondajele în rândul votanţilor din New Hampshire. Niciuna dintre dezbateri n-a adus însă elemente de dispută sau informaţii noi care să poată deveni decisive pentru opţiunile alegătorilor.

    Analiştii par a conchide că Romney ar fi politicianul republican cu cele mai multe şanse să obţină nominalizarea, atât graţie vederilor sale mai moderate decât ale celorlalţi, cât şi datorită faptului că a făcut mai puţine gafe decât aceştia.

    Procesul de selecţie a candidatului pe baza voturilor din state este însă abia la început, urmând ca desemnarea oficială a prezidenţiabilului să aibă loc la Convenţia Naţională a republicanilor, de la finele lui august. În ianuarie vor avea loc încă două runde de alegeri primare, în Carolina de Sud (21 ianuarie) şi Florida (31 ianuarie).