Andreea Petrişor este managing director al Delivery Hero România, rol din care coordonează peste 100 de oameni, care provin din toate zonele operaţionale (vânzări, logistică, suport clienţi, dezvoltare tech şi alte funcţii suport), de la începutul acestui an.
„Activitatea grupului în România se dezvoltă cu o viteză foarte mare, favorizată şi de dinamica pieţei locale. Numai anul trecut am crescut afacerile cu 130% şi continuăm să creştem într-un ritm accelerat”, descrie ea cele mai recente rezultate înregistrate.
Înainte de acceptarea acestui rol a lucrat în consultanţă strategică timp de opt ani, ca project manager la Roland Berger, la Bruxelles. În 2014 şi 2015 a studiat în cadrul unui MBA la INSEAD, iar anterior a studiat la Universitatea Paris Dauphine, dar şi la Universitatea Torcuato Di Tella din Buenos Aires şi la universitatea Regent din Londra. „Consultanţa a fost pentru mine cea mai bună şcoală de management şi de leadership în sensul în care am lucrat foarte mult pe o varietate de proiecte, de industrii: în momentul în care era criză, m-am ocupat de restructurări, optimizare, ulterior, în momentul în care s-au schimbat lucrurile, m-am ocupat de zona de creştere, de dezvoltare, de strategie. În ultimii ani, mi-a plăcut zona operaţională, îmi plăcea să lucrez foarte mult cu clientul, efectiv pe teren, lucram la toate nivelurile, îmi plăcea să fiu acolo, parte din echipa clientului şi să văd lucrurile implementate”, îşi descrie ea experienţa profesională. De altfel, trecerea de la consultanţă, la rolul curent a fost cel mai dificil pas pe care l-a făcut în carieră. În ceea ce priveşte cea mai mare reuşită, aceasta se leagă de flexibilitatea de a se adapta la diferite culturi şi medii. „De-a lungul timpului, am locuit şi m-am integrat în şapte ţări străine, în metropole cu «personalităţi» complet diferite (Londra, Paris, Singapore, Bruxelles, Buenos Aires etc.) atât pentru studii, cât şi de-a lungul carierei. Această experienţă internaţională mi-a dezvoltat foarte mult abilitatea de a aprecia diversitatea culturală şi m-am asigurat că extrag ce este mai bun din interacţiunea cu oameni cu un alt background faţă de al meu. Pentru mine este extrem de important să poţi să îţi pui sub semnul întrebării propriile concepţii şi să fii deschis ca să înţelegi şi să accepţi perspective diferite, pentru a vedea imaginea în ansamblu.”
Tag: rol
-
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Andreea Petrişor, managing director Delivery Hero România (foodpanda, hipMenu)
-
Tânărul care, după ce a ajuns printre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii din Londra, s-a întors acasă şi conduce acum o companie de peste 100 mil. euro. A ajuns CEO în mai puţin de un an – VIDEO
După ce a câştigat renumele de unul dintre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii ai tinerei generaţii, Daniel Farmache a făcut anul trecut pasul înspre mediul antreprenorial local, ca urmare a numirii sale în funcţia de deputy CEO al companiei Electrogrup Infrastructure (E-INFRA), de unde a evoluat, la începutul acestui an, înspre rolul de CEO.
Grupul Electrogrup Infrastructure este primul jucător de pe piaţa din România care oferă servicii de tip cross-sector (intersectoriale) în energie, telecomunicaţii şi construcţii civile industriale. Compania şi-a extins activitatea şi pe pieţele externe din Polonia, Germania, Rusia, Belgia şi Irlanda şi are afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro. Anterior rolului curent, Daniel Farmache a făcut parte din divizia de investment banking a Citigroup din Londra, lucrând în IPO-uri şi mandate M&A din Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa. A absolvit un MBA la London Business School, cu un stagiu la Massachusetts Institute of Technology şi este licenţiat cu first class honours în finanţe-bănci în Marea Britanie (University of Reading – ICMA Centre) şi în drept la Bucureşti (Universitatea Nicolae Titulescu). Deţine şi certificatul CFA (Chartered Financial Analyst).
Ce i-ar spune cuiva care vrea să plece din ţară? Chiar dacă nu există un răspuns universal, subliniază: „E greu să recomanzi o măsură pentru toată lumea, dacă lumea vrea să plece pentru că: se simte enervată, agasată, prost recompensată în valoare absolută, dacă simte că nu există nicio speranţă – din cauza mediului politic – atunci putem sta la discuţii, pentru că am exemple concrete de relativizare a problemei”. Chiar dacă în Londra şansele unui salariu mai mare sunt reale, crede că o poţi duce mai bine în România cu mai puţini bani. Observă şi că naţiuni cu democraţie îndelungată au făcut alegeri electorale discutabile din punctul de vedere al unei democraţii mature. „Ne surprinde aşadar că în România, după abia 30 de ani de exerciţiu democratic, încă mai avem sughiţuri?” Optimist, crede că orice ţară a trecut prin paşii pe care îi face România acum.
Profilul lui Daniel Farmache a apărut în ediţia de anul acesta a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP şi el a fost premiat în cadrul galei de lansare a catalogului.
-
Ce se întâmplă cu şeful gigantului francez Orange: Stephane Richard ar putea ajunge la închisoare după ce a fost acuzat că ar fi luat parte la o înşelătorie de 400 milioane euro
Stephane Richard, şeful gigantului francez Orange, şi-ar putea pierde funcţia şi ar putea ajunge la închisoare, pe fondul unui proces în care este acuzat că ar fi avut un rol într-o înşelătorie de 400 milioane de euro în urmă cu zece ani.
Un tribunal din Paris trebuie să decidă în data de 9 iulie dacă CEO-ul Stephane Richard l-a ajutat pe omul de faceri Bernard Tapie să înşele guvernul francez cu circa 403 milioane euro în 2008, când era şeful staff-ului respectabilei şefe de la Banca Centrală Europeană, Christine Lagarde – care era atunci ministrul de Finanţe.
El ar putea primi ajunge la închisoare pentru 18 luni.
În timpul mandatului de 9 ani deja, Stephane Richard a trecut alături de gigantul Orange prin perioade dificile, precum cea în care operatorii telecom low-cost au început să atace industria şi să afecteze nivelul preţurilor.
Executivul în vârstă de 57 de ani a primit de asemenea merite şi recunoaştere pentru că a reuşit să calmeze o criză la nivelul angajaţilor Orange, după ce mai mulţi angajaţi ai companiei s-au sinucis într-o perioadă scurtă de timp.
Acţiunile Orange au crescut doar cu 22% în ultimii cinci ani, în timp ce sectorul telecom din Europa a scăzut, componenta de telecom din indicele Stoxx 600 înregistrând o scădere de 19%.
Procesul reprezintă o distragere pentru companie, care se confruntă cu un an dificil în care încearcă să accelereze investiţiile în tehnologia 5G.
Board-ul companiei a decis să nu numească un executiv interimar cât timp Richard este implicat în proces, transmiţând că adjuncţii Ramon Fernandez şi Gervais Pellissier au „aceleaşi puteri” ca şeful lor.
Avocaţii şefului Orange susţin că acuzaţiile la adresa clientului nu au nicio bază reală.
-
Urmează catalogul BM 100 de tineri manageri de top, ediţia a XIV-A
Înainte să vă prezentăm promoţia din 2019 a celor 100 de tineri manageri de top selectaţi de Business MAGAZIN, vă reamintim câteva dintre poveştile executivilor pe care am pariat la începutul carierei şi care au confirmat prin evoluţia lor profesională.
Tatian Diaconu prelua funcţia de managing director al Ceetrus România (fostul Immochan România) la începutul lui 2013, după şapte ani petrecuţi ca responsabil de dezvoltare pentru reţeaua Bricostore.
„Când am acceptat oferta, mi-a plăcut proiectul propus”, povestea Tatian Diaconu în ediţia din 2013 a catalogului 100 de TINERI MANAGERI DE TOP. El mai spunea că ritmul s-a dovedit mult mai alert după ce Auchan a preluat reţeaua de hipermarketuri Real. La acel moment, el se vedea pentru următorii ani „tot în România, pentru că am un proiect foarte frumos pe care vreau să-l văd crescând”.
Tatian Diaconu a absolvit Academia Trupelor de Uscat Nicolae Bălcescu din Sibiu, având o licenţă în managementul organizaţiilor. După o carieră de trei ani ca ofiţer, a plecat în Franţa, unde a urmat cursurile IUT Le Havre (Institut Universitaire de Technologie), specialitatea tehnici de comerţ, şi University Institute for Business Administration, având un master în managementul organizaţiilor, serviciilor şi evenimentelor.
În 2002 s-a angajat la Decathlon, în Franţa, şi a urcat pas cu pas în carieră, pentru ca în 2006 să accepte poziţia de responsabil de expansiune pentru Decathlon România. După cinci ani petrecuţi pe poziţia de CEO al dezvoltatorului imobiliar Immochan România (devenit în 2018 Ceetrus România), Tatian Diaconu a preluat rolul de international development leader al Ceetrus în Lille, Franţa, la jumătatea anului trecut. El s-a întors anul acesta în România pentru a prelua funcţia de general manager of portfolio pentru Polonia, România, Rusia şi Ucraina.
-
Unde a ajuns acum una dintre cele mai puternice femei din telecomul românesc
Severina Pascu, fostul director general al UPC România, a preluat, din septembrie 2018, rolul de director general al companiei în Elveţia, potrivit informaţiilor publicate pe pagina sa de LinkedIn. Acum 11 ani, Severina Pascu abia prelua rolul de director financiar în cadrul UPC, aceasta marcând şi trecerea sa de la audit la domeniul telecomunicaţiilor, din acel punct, cariera sa a evoluat constant.
În povestea sa de carieră, din ediţia din 2008 a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, Severina Pascu îşi amintea că şi-ar fi dorit să fie profesoară, motiv pentru care a urmat Liceul Pedagogic din Râmnicu Vâlcea, numai că soarta a împins-o în altă direcţie. Primul loc de muncă, în anii studenţiei la ASE, a fost la KPMG, în departamentele de audit şi corporate finance. Ca audit manager, a decis că vrea să lucreze în industrie, alegând un domeniu pe care l-a considerat dintotdeauna interesant, telecomunicaţiile. A ajuns director financiar la Metromedia, unde în numai un an a fost promovată în funcţia de CFO pe grup, având în responsabilitate diviziile din România, Lituania, Letonia şi Republica Moldova.
La începutul lui 2010 a preluat funcţia de conducere a operatorului local de comunicaţii prin cablu UPC pentru România şi Ungaria, iar între 2015 şi 2018 a fost directorul executiv pentru Europa Centrală şi de Est. Potrivit informaţiilor publice disponibile, Severina Pascu este, din septembrie 2018, CEO al UPC Elveţia.
-
Maisie Williams spune că rolul din „Game of Thrones”, Arya Stark, i-a afectat sănătatea mintală
Într-un interviu pentru podcast-ul “Happy Place”, Williams a vorbit despre provocările vieţii de adolescent celebru.
Maisie Williams avea 13 ani când a început să joace în celebrul serial şi o bună perioadă a fost tristă, după ce s-a simţit copleşită de criticile primite pe reţelele de socializare online.
Deşi a încercat să depăşească aceste critici, Williams, în vârstă de 22 de ani, încă se mai gândeşte la comentariile care au rănit-o.
“Încă zac în pat, la ora 11.00 noaptea, spunându-mi lucrurile pe care le urăsc la mine”, a povestit Williams, adăugând că este foarte dificil să se lupte cu această atitudine, să nu se simtă tristă şi învinsă.
Luna trecută, actriţa Sophie Turner, prietenă şi fostă colegă din distribuţia serialului, unde a jucat rolul Sansa Stark, sora Aryei, a mărturisit că şi ea s-a luptat cu depresia.
La finalul serialului, Williams spune că abia aşteaptă să se estompeze faima de care se bucură în prezent producţia HBO, pentru a experimenta “o viaţă normală”.
Arya Stark a fost debutul actriţei britanice, care a primit pentru acest rol un premiu Saturn şi o nominalizare la Primetime Emmy.
-
Cronică de film: Intrigă în Oraşul Îngerilor – VIDEO
David Robert Mitchell a intrat pe radarul criticilor în 2014 cu „It Follows”, unul dintre cele mai reuşite filme independente ale anului respectiv. Regizorul de 45 de ani revine cu „Under the Silver Lake”, producţie care s-a aflat în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes.
Sam (Andrew Garfield) trăieşte la limita sărăciei în Los Angeles, fără bani de chirie şi motivat doar de misterele care îl înconjoară. Într-o după-amiază, el o observă pe Sarah (Riley Keough) la piscina complexului rezidenţial în care ambii locuiesc. După ce tânăra dispare ziua următoare, Sam se transformă într-un soi de detectiv, încercând să afle unde şi de ce a plecat Sarah.
De aici, Sam ia contactul cu tot felul de personaje – unul mai ciudat decât altul – care îi oferă câte o piesă a puzzle-ului.
Deşi descrierea de mai sus ar putea sugera asta, „Under the Silver Lake” nu este un thriller. Este un film care aspiră la statutul de comedie neagră şi reuşeşte, în cele mai multe cazuri, să combine punctele tari ale scenariului cu jocul actoricesc impecabil al lui Garfield.
Tânărul actor, unul dintre cei mai talentaţi ai generaţiei sale, pare să confirme cu fiecare ocazie că nominalizarea la premiile Oscar pentru rolul din „Hacksaw Ridge“ nu a fost una întâmplătoare. Un lucru pe care îl apreciez în mod special este că Garfield joacă în destul de multe filme independente, deşi sunt convins că nu duce lipsă de oferte pentru roluri în blockbustere („The Amazing Spider-Man“ e doar un exemplu).
„Under the Silver Lake” se aseamănă, dacă veţi permite comparaţia, cu o conversaţie cu un adept al teoriilor conspiraţioniste. Fiecare lucru – oricât de banal ar fi – e disecat şi analizat pe toate părţile. Sigur, vorbim de un film pe alocuri absurd, aşa că toate aventurile prin care trece Sam şi toate întrebările sale fără răspuns sunt, iniţial, amuzante. Scenariul devine oarecum obositor – aşa cum se întâmplă şi în cazul unei conversaţii reale – când prea multe elemente aberante sunt puse pe masă. Simţi parcă nevoia de a descoperi un personaj care să ofere versiunea reală a lucrurilor, şi nu doar o altă teorie inconsecventă.
„Under the Silver Lake” este un film bun, care nu va avea însă prea mult succes la public; numărul celor care digeră filme bazate pe intrigă şi dialog şi nu pe efecte speciale este, din păcate, tot mai mic. Dar filmul lui Mitchell are şanse mari să devină reper în rândul celor care apreciază filmele independente. E o experienţă cinematografică pe care o recomand.
Nota: 8/10
-
Opinie Mihaela Feodorof, executive coach şi business consultant – Coachingul transformaţional sau „varianta 4D” a coachingului
Mă aflam la începutul drumului managerial când am luat contact prima dată cu noţiunea de „coaching” – un termen devenit deja uzual în lumea de business. Mi-a căzut bine recunoaşterea efortului îndelung depus prin numirea într-o funcţie de conducere. După ce am depăşit însă răsfăţul egoului, am căzut epuizată şi tristă cu capul între palme. Ce mă fac acum? De unde şi de ce am eu de astăzi alte drepturi? Şi cum să mă despart de bunele relaţii colegiale, chiar prieteneşti, pe care le aveam deja cu cei cu care făcusem până ieri, cot la cot, atâtea lucruri? Nu-mi stă în fire să stau prea mult în faza premergătoare depresiei, aşa că m-am dus la cel căruia îi datoram atât recunoaşterea, dar mai ales starea în care mă aflam. I-am spus exact ce simt, ce gândesc şi i-am cerut ajutorul. Mi-a zâmbit, mi-a spus că ştie şi înţelege prin ce trec, dar că el nu ştie cum să mă ajute. Dar poate să-mi recomande un proces de dezvoltare care să se desfăşoare pe mai multe luni şi în care să fiu însoţită de un coach.
Au trecut peste 15 ani de atunci. Termenul s-a banalizat. Toată lumea ştie acum ce este şi cum se consumă coachingul. Şi oferta de servicii s-a rafinat pe măsură ce tot mai multe persoane au înţeles procesul şi s-au specializat, certificat sau nu, în a profesa. Termenul netraductibil, integrat în limbajul corporatist universal, prin care înţelegem antrenarea unui nou mod de a gândi şi acţiona, a unor comportamente până atunci inexistente sau ineficiente pe care coach-ul, beneficiarul, le doreşte. Unii îl consideră la modă, alţii îl văd ca pe un instrument care îi ajută să evolueze profesional şi personal.
Odată cu dezvoltarea mediului de business, persoanele care activează în zona de middle şi top management, cât şi antreprenorii români au început să apeleze la coaching. Primul nivel de dezvoltare al coachingului este cel tranzacţional – cel care te ajută să îţi stabileşti cu claritate obiectivele pentru care lucrezi, să îţi construieşti un plan de acţiuni adecvat dorinţelor şi resurselor tale, dar mai ales să obţii rezultate măsurabile. Aşadar, coachingul tranzacţional se concentrează pe acţiune. Însă pentru a gestiona eficient toate acestea este nevoie ca tu, cel care conduci o echipă sau ai o afacere, să rămâi în armonie cu viaţa ta profesională şi personală.
Şi iată-ne într-o altă paradigmă a creşterii, la următorul nivel al procesului de coaching – coachingul transformaţional. În anii de lucru susţinut cu diverse persoane pe care le-am însoţit în procesul de dezvoltare prin executive coaching, am ajuns deseori aici. Am identificat şi readus la viaţă, în viaţa beneficiarului, roluri uitate, abandonate, ale persoanei în cauză. Niciodată nu am renunţat însă.
A pune întrebări cu sens, care ating suprafeţe ascunse privirilor, este instrumentul de lucru al coach-ului. Soţ(ie), fiu/fiică, frate/soră, prieten(ă), sportiv(ă), şef(ă), coleg(ă), iubit(ă), orice altă pasiune, plăcere care te ţine viu(e), sunt perspective din care funcţionezi scoţând la iveală abilităţile tale, cel care vrei să fii din nou însufleţit de ceea ce faci, energic şi cu privirea luminoasă. Între timp, cu siguranţă nefiind singura care a ajuns în această paradigmă de lucru, programele de certificare au evoluat pe măsură. Până în acest moment, coachingul transformaţional este cea mai completă şi complexă metodă de dezvoltare personală şi profesională, „varianta 4D a coachingului”. Adică, mai pe înţelesul tuturor, toate demersurile de dezvoltare sunt dedicate individului în totalitatea sa, fără a face separarea între viaţa personală şi cea profesională.
Procesul de coaching transformaţional face trecerea la nivelul superior de dezvoltare, antrenând individul pentru modelul de leadership transformaţional. Dar pentru că nu este atât de simplu pe cât de frumos sună, nu oricine, sau oricând, este pregătit să parcurgă acest nivel. Faţă de coachingul tranzacţional, cel transformaţional aduce sub aceeaşi umbrelă toate rolurile pe care le ai, conştient sau inconştient, în viaţa ta. Nu este un exerciţiu uşor. Dar ştim deja că numai în afara zonei de confort creştem. Acest tip de coaching activează resursele individului în ansamblul său, fapt ce antrenează diferite forme de inteligenţă (raţională, emoţională sau spirituală) ale persoanei implicate în proces.
Nu este terapie, nu este mentorat, nu este consiliere! Este exact ceea ce îţi este greu să faci singur – un suport în analizarea şi conştientizarea perspectivelor vieţii tale şi a acţiunilor pe care le întreprinzi din această perspectivă. Rezultatele acestui demers vin, aşa cum era firesc, ca efect al acţiunilor din viaţa noastră de zi cu zi. Mai concret, dacă eu îmi antrenez empatia, ingredientul vital al eficienţei inteligenţei emoţionale, voi vedea efectele (primind chiar feedback de la cei din preajma mea) atât în rolul de manager de la birou, cât şi în cel de părinte, prieten, soţ etc.
Cum măsor eficienţa procesului de coaching transformaţional? Prin eficienţa cu care acţionez, claritatea cu care îmi stabilesc obiectivele, dar mai ales obiectivitatea şi înţelegerea corectă a contextului în care funcţionez.Una dintre experienţele în care coachingul transformaţional şi-a dovedit eficienţa îmi trezeşte amintiri foarte frumoase. Am lucrat cu o persoană care avea rolul de CEO de multinaţională. O femeie frumoasă, inteligentă, rafinată, care lucra într-o industrie ce i se potrivea mănuşă. Intenţia acesteia, din perspectivă profesională, a fost aceea de a-şi clarifica şi eficientiza relaţiile cu echipa de board şi oamenii cheie din echipă. Am lucrat la acest aspect prin mai multe demersuri până am ajuns la un proces individual de dezvoltare.
Am trecut pragul coachingului tranzacţional către cel transformaţional pas cu pas, printr-un exerciţiu îndelungat de introspecţie care a generat schimbări majore în viaţa sa per ansamblu. Ca să fiu succintă, şi-a schimbat cu totul modul de a funcţiona, a făcut alegeri definitorii plecând de la un rol profesional care au generat repoziţionarea sa în viaţă – modul în care dezvoltarea sa a impactat organizaţia s-a tradus în creşterea cifrei de afaceri, prin relaţii mai armonioase cu echipa şi partenerii de business, dar şi în viaţa personală. La un moment dat, o altă clientă îmi mărturisea convingerea ei că şeful companiei în care lucra (CEO-ul multinaţionalei) are, la rândul său, un coach, având în vedere provocările prin care treceau la nivel organizaţional. Aşadar, a avea un însoţitor de drum atunci când modul de a acţiona nu pare a fi cel mai eficient, dar nici în armonie cu tine, devine un standard de igienă personală şi profesională, aşa cum îţi verifici anual starea sănătăţii.
-
Faţa ÎNTUNECATĂ a unei companii GIGANT, care ajută DICTATORII în vremurile în care democraţia şi valorile ei de bază sunt atacate din ce în ce mai feroce
Vacanţa de anul trecut a angajaţilor McKinsey în China a fost una de neuitat.
Sute dintre consultanţii firmei s-au distrat în deşert, călărind cămile peste dune de nisip şi petrecând în corturi legate între ele de covoare roşii. Întâlnirile au avut loc într-o sală de banchet cavernoasă, amintind de curtea opulentă a unui sultan, cu un semn deasupra capetelor tuturor: „Nu pot să stau liniştit, lucrez la McKinsey & Company“. Mesajul a captat întocmai starea de spirit. Remarcabilă este locaţia: Kashgar, vechi oraş de pe anticul drum al mătăsii din vestul îndepărtat al Chinei, care acum se confruntă cu o criză umanitară majoră.
La aproximativ 6 km de locul unde consultanţii de la McKinsey discutau despre munca lor, care include consilierea unora dintre cele mai importante companii din China, a fost construită o tabără imensă capabilă să ţină închişi mii de etnici uiguri. Tabăra face parte dintr-un vast arhipelag de centre de îndoctrinare pentru aproape un milion de oameni.
Cu o săptămână înainte de evenimentul McKinsey, un comitet al Naţiunilor Unite a denunţat detenţiile în masă şi a cerut guvernului Chinei să se oprească. Însă drama nu pare să-i fi deranjat pe consultanţii de la McKinsey, care au postat pe Instagram poze care le documentau aventurile în stilul Disneyland. De fapt, implicarea McKinsey în politicile guvernului chinez este mult mai profundă decât alegerea ciudată a firmei de a-şi face cunoscută prezenţa în această ţară.
Timp de un sfert de secol, compania s-a alăturat unei constelaţii de corporaţii americane care ajută China să treacă de faza de tranziţie de la o economie înapoiată la una cu ambiţia de a deveni lider mondial. Însă, deoarece creşterea Chinei reprezintă o provocare pentru dominaţia americană, Washingtonul devine din ce în ce mai critic faţă de unele dintre politicile specifice Beijingului, inclusiv faţă de cele la dezvoltarea cărora McKinsey a ajutat. Unul dintre clienţii McKinsey, o companie de stat, a ajutat la construirea insulelor artificiale ale Chinei din Marea Chinei de Sud, punct major de tensiune militară cu Statele Unite.
Se pare că rolul McKinsey în China este doar un exemplu al muncii extinse a companiei – şi uneori controversate – în întreaga lume, potrivit unei anchete realizate de The New York Times care a inclus interviuri cu 40 de foşti şi actuali angajaţi ai firmei de consiliere, precum şi cu zeci de clienţi de-ai lor.
În vremuri în care democraţiile şi valorile lor de bază sunt atacate din ce în ce mai feroce, emblematica firmă americană a ajutat la ascensiunea guvernelor autoritare şi corupte pe tot globul, uneori în moduri care intră în conflict cu interesele americanilor.
Printre clienţii firmei se numără monarhia absolutistă a Arabiei Saudite, Turcia sub conducerea autocrată a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi guverne infestate de corupţie din ţări precum Africa de Sud.
În Ucraina, McKinsey şi Paul Manafort – preşedintele de campanie al preşedintelui american, Donald Trump, ulterior condamnat pentru fraudă financiară – au fost plătiţi de acelaşi oligarh pentru a ajuta la refacerea imaginii terfelite a unui candidat la preşedinţie ieşit din graţiile poporului şi Occidentului, Viktor Ianukovici, transformându-l într-un reformator.
Odată ajuns la putere, Ianukovici a respins Occidentul, a luat partea Rusiei, pentru ca apoi să fugă din ţară, lăsând în urmă un măcel şi acuzaţii că a furat sute de milioane de dolari. Revoluţia a fost urmată de haos în Ucraina şi de o situaţie tensionată între Occident şi Kremlin.
În Rusia, McKinsey a colaborat cu companii apropiate guvernului de la Kremlin care au fost sancţionate de guvernele occidentale – companii pe care firma le-a ajutat să se dezvolte de-a lungul anilor şi cărora, în unele cazuri, continuă să le ofere consultanţă.
Firma şi-a oferit serviciile în multe sectoare ale economiei ruse, inclusiv în minerit, în industria prelucrătoare, a petrolului şi gazelor, în sectorul bancar, în transport şi agricultură. Un oficial al McKinsey a rămas în consiliul pentru energie al guvernului rus. De acolo, fostul consultant al McKinsey a plecat să lucreze la companiile ruseşti pe care le-a ajutat în trecut.
În august, banca rusească VEB, deţinută în întregime de stat, cu legături cu serviciile de informaţii ruseşti şi sub sancţiunile Statelor Unite, a angajat McKinsey pentru a o ajuta la dezvoltarea strategiei de afaceri.
Nu există niciun indiciu că McKinsey a încălcat sancţiunile americane, care interzic numai anumite tranzacţii cu companii şi persoane vizate. Însă rămâne întrebarea dacă firma, în urmărirea unor oportunităţi legitime de afaceri în străinătate, nu cumva ajută la întărirea conducerii autoritare a preşedintelui rus, Vladimir Putin. Alte companii de consultanţă servesc clienţi similari, dar niciuna nu prezintă prin mărime şi experienţă credibilitatea pe care o conferă McKinsey, un confident de 92 de ani pentru multe dintre cele mai admirate companii din lume.
În China, firma a oferit consultanţă pentru cel puţin 22 dintre cele mai mari 100 de companii de stat, cele care realizează unele dintre cele mai strategice şi problematice iniţiative ale guvernului, potrivit unor materiale în limba chineză analizate de The Times.
Deşi nu este neobişnuit ca firme americane să colaboreze cu companii chineze de stat, rolul McKinsey a adus compania deseori în mijlocul unor tranzacţii controversate. În Malaysia, firma l-a ajutat pe unul dintre cei mai corupţi conducători din Asia să-şi construiască legitimitate pentru a primi miliarde de dolari veniţi din China într-un moment în care era bănuit că şi-a băgat în buzunare sume mari din banii publici. Politicianul a fost contestat prin protestele a zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă.
McKinsey îşi apără munca în întreaga lume, spunând că nu va accepta misiuni în contradicţie cu valorile companiei. De asemenea, oferă aceleaşi motive ca alte companii pentru munca în folosul naţiunilor corupte sau autoritare – schimbarea se obţine cel mai bine din interior.
„Din 1926, McKinsey a căutat să facă o schimbare pozitivă pentru firmele şi comunităţile în care trăiesc şi muncesc oamenii noştri“, se arată într-o declaraţie a companiei. „Au fost create zeci de mii de locuri de muncă, au fost îmbunătăţite vieţi şi a fost oferită educaţie datorită muncii pe care am făcut-o cu clienţii noştri. Ca multe alte corporaţii majore, inclusiv concurenţii noştri, căutăm să navigăm într-un mediu geopolitic în schimbare, dar nu susţinem sau nu ne angajăm în activităţi politice, se mai spune în comunicat.
Totuşi, unii analişti, diplomaţi cu experienţă şi experţi în guvernanţă globală, văd rolul McKinsey într-o lumină diferită. În timp ce Statele Unite se retrag din cooperarea internaţională şi adoptă o poziţie mai naţionalistă, companii majore precum McKinsey desfăşoară activităţi în ţări cu puţin respect pentru drepturile omului – uneori fac să avanseze, mai degrabă decât să stopeze, tacticile controversate ale celor mai mari rivali ai Americii.„Este mult mai probabil ca ei să permită existenţa acestor regimuri şi să devină complicii lor“, a spus David J. Kramer, fost secretar de stat adjunct. „Nu vor să-şi înstrăineze regimurile, altfel ar pierde afaceri.“
„CV-ul” lui Ianukovici includea două condamnări penale şi alegeri măsluite, fapte despre care mulţi au presupus că i-ar inhiba ambiţiile de a conduce ţara. Aşadar, a fost oarecum surprinzător că McKinsey a ajutat la lustruirea imaginii corodate a lui Ianukovici şi l-a transformat în altceva: un lider care gândeşte în perspectivă, cu o viziune economică asupra unui viitor mai bun pentru toţi ucrainenii.
Rolul McKinsey în învierea carierei politice a lui Ianukovici a fost uitat din cauza gălăgiei create de condamnarea lui Manafort, fostul preşedinte de campanie al lui Trump, pentru primirea în secret a milioane de dolari pentru a-l ajuta pe politicianul ucrainean să câştige preşedinţia în 2010.
Însă McKinsey a fost finanţată de acelaşi oligarh care l-a susţinut pe Manafort şi a elaborat un plan economic pe care Ianukovici l-a fluturat pentru a-şi dezarma criticii – înainte de a renunţa la o mare parte din el după ce a devenit preşedinte.
În cea de-a 100-a zi de mandat, într-un palat din epoca sovietică împodobit cu artă cazacă, Ianukovici şi-a informat riguros naţiunea, expunându-şi planul economic. După ce şi-au sorbit coniacul şi whiskyul, legiuitorii şi oaspeţii au umplut sala mare, unde camerele s-au oprit asupra unui bărbat în costum albastru strălucitor şi cu un CV care a atins vieţile tuturor oamenilor din Ucraina.
Numele lui: Rinat Ahmetov, cel mai bogat oligarh al ţării. El a fost motivul adunării şi avea motive să se simtă bine. El l-a salvat pe Ianukovici printr-o strategie care a inclus angajarea a două grupuri de consultanţă foarte diferite: pe Manafort, a cărui echipă cu legături cu Rusia a lucrat pentru dictatori cu puţin respect pentru drepturile omului, şi pe McKinsey, furnizorul celor mai bune practici pentru cele mai importante corporaţii ale lumii.
Că aceste două grupuri disparate au găsit un teren comun este o mărturie a vastului imperiu de afaceri şi a abilităţilor politice ale lui Ahmetov. Însă pentru McKinsey, situaţia a subliniat riscul oferirii serviciilor într-o parte instabilă a lumii, unde compania ar putea fi percepută ca rampă pentru guverne autocrate sau corupte. Manafort a avut o misiune dublă: să înbunătăţească reputaţia lui Ianukovici şi să întărească Partidul Regiunilor, prorus, netezind drumul spre preşedinţie pentru dictator. McKinsey a oferit ceva diferit – un plan economic pe care Ianukovici îl putea folosi pentru a-şi lua imaginea de reformator bazat pe piaţă, care înclină spre vest.
Pentru a se asigura că mesajul ajunge unde trebuie, Ianukovici şi Ahmetov au menţionat în mod special McKinsey în discuţii cu oficialii americani, potrivit documentelor diplomatice publicate de WikiLeaks. Ahmetov i-a asigurat pe americani că omul său era „un susţinător puternic al McKinsey“, în timp ce Ianukovici a subliniat că îi instruise pe agenţii săi „să lucreze direct cu experţii de la McKinsey“.
Diplomaţii au rămas foarte neîncrezători. Un jurnalist ucrainean respectat a avertizat oficialii americani că Ianukovici este omul care poate „să cânte un cântec acum şi după aia să înjunghie pe cineva cu cuţitul“.
Au existat întrebări şi despre Ahmetov, care de mult timp era suspectat de legături cu crima organizată, pe care le-a negat. Un diplomat a descris Partidul Regiunilor ca fiind un paradis pentru „mafioţi şi oligarhi“, observând că formaţiunea ar putea încerca să-şi spele această imagine. Legăturile financiare ale lui Ahmetov cu Manafort şi McKinsey au depăşit politica. El i-a angajat să consilieze părţi ale imperiului său corporatist, care includea oţel, minerit, energie, finanţe, telecomunicaţii, active imobiliare, media, transport, agricultură şi fotbal. El a angajat, de asemenea, foşti consultanţi de la McKinsey pentru a-i ajuta afacerea, plasându-i în funcţii de conducere.
Ahmetov l-a plătit pe Manafort prin transferuri bancare efectuate prin intermediul unei companii cipriote paravan, arată înregistrările instanţelor. Şi operativi ai Partidului Regiunilor l-au plătit pe american prin intermediul companiilor paravan, în cele din urmă aceasta ducând la condamnarea sa în Statele Unite, pentru că nu a raportat banii în declaraţiile sale fiscale.
McKinsey, dimpotrivă, şi-a primit banii printr-o fundaţie ucraineană finanţată de Ahmetov şi condusă de un fost consultant al McKinsey care locuieşte acum la Moscova. Înfiinţată pentru a promova reforma economică, fundaţia a căutat, de asemenea, să promoveze McKinsey – şi, prin extensie, pe Ianukovici.
Pentru a ajunge la publicul larg din Statele Unite, fundaţia a organizat două forumuri privind economia ucraineană – unul la hotelul Four Seasons din New York şi celălalt la Washington. În ansamblu, munca firmei McKinsey a fost bine primită. Însă promisiunea unui viitor mai bun nu a avut viaţă lungă.
În câţiva ani, Ucraina a virat spre prăbuşire economică în timp ce Ianukovici jefuia naţiunea, trăind într-un palat înconjurat de o grădină zoologică privată, un teren de golf, un garaj umplut cu maşini clasice şi un restaurant privat sub forma unei nave de piraţi. Ca şi cum acest lux nu ar fi fost suficient, preşedintele şi-a construit, în linişte, o casă de vacanţă enormă pe litoral, cu camere înalte şi o piscină interioară, care eclipsează reşedinţa sa de lucru.
Kievul s-a întors repede împotriva lui Ianukovici. Acesta promitea de mult timp să apropie Ucraina de Occident prin semnarea unor acorduri politice şi comerciale cuprinzătoare cu Uniunea Europeană. Însă, brusc, şi-a adus ţara mai adânc pe orbita Rusiei.
Protestatarii au inundat străzile kievene luni de zile, cântând sloganuri pro-Europa. Guvernul lui Ianukovici a răspuns cu violenţă, riposta culminând cu ceea ce reprezentantul Parlamentului European a numit un „Tienanmen ucrainean“, referindu-se la represiunea brutală asupra demonstranţilor din Piaţa Tienanmen din China. Mai mult de 80 de protestatari au fost ucişi înainte ca Ianukovici să părăsească ţara în 2014. Haosul nu s-a terminat acolo. Dezamăgit, Putin a intrat cu armata în Ucraina, a anexat Crimeea şi a stârnit un război separatist care a dus la curmarea a mai mult de 10.000 de vieţi. Vestul a răspuns dând afară Rusia din Grupul celor 8 democraţii industrializate şi impunând sancţiuni. Conflictul dintre Putin şi Occident a început.
McKinsey şi-a apărat rolul avut la ascensiunea lui Ianukovici spunând că fundaţia a fost serioasă în ceea ce priveşte promovarea dezvoltării economice în Ucraina şi a avut în consiliul său lideri occidentali proeminenţi. Fundaţia a fost desfiinţată în linişte – fără a-şi atinge obiectivele – chiar înainte ca Ianukovici să fugă în Rusia. Nici Ahmetov şi nici McKinsey nu vor să spună câţi bani a câştigat firma de consiliere. „Când am ajuns la concluzia că guvernul nu-şi respecta agenda de reforme, am încheiat colaborarea“, se arată într-un comunicat al McKinsey.
Ahmetov, care a rupt public legăturile cu Ianukovici în timpul protestelor, a refuzat să vorbească cu The Times. În interiorul sediului său împodobit cu ornamente aurite sau care imită argintul, un purtător de cuvânt a spus că fundaţia nu a avut succes deoarece politicienii nu avut voinţa de a „îmbrăţişa agenda de reforme“.
Însă critici precum Anders Aslund, economist născut în Suedia, care a consiliat guvernul rus în anii 1990 şi mai târziu guvernul Ucrainei, s-au plâns de modul în care imaginea lui Ianukovici era vândută capitalelor occidentale. Era clar, a spus Aslund, că povestea lui Ianukovici „era despre putere şi jaf“.
Rolul McKinsey în Ucraina nu s-a încheiat cu căderea lui Ianukovici. „Construim lideri care pot avea un impact durabil şi semnificativ pentru companiile majore din Ucraina, pentru economie şi societate“, scrie compania pe site-ul său. McKinsey a devenit rapid o favorită a succesorului lui Ianukovici, Petro O. Poroşenko, un oligarh cunoscut ca „regele ciocolatei“ pentru afacerile sale cu dulciuri.
Într-un discurs din noiembrie anul trecut, Poroşenko a lăudat McKinsey pentru cei 15 ani de activitate în Ucraina. Nora sa a lucrat pentru companie în cea mai mare parte a preşedinţiei sale. Între timp, McKinsey a continuat să ofere servicii de consultanţă lui Ahmetov, împărţind ultimul etaj al unei clădiri de birouri din Kiev cu o firmă de-a milionarului. O altă firmă de-a lui Ahmetov se află mai jos cu un etaj. De fapt, Ahmetov deţine întreaga clădire, care include, pe holul mare, o afacere potrivită pentru un oligarh: o reprezentanţă Aston Martin Rolls-Royce.
McKinsey are rol activ şi în ascensiunea acum puternicelor companii chineze, însă aceasta este o altă poveste.
Paul Manafort, coordonator al campaniei electorale a lui Donald Trump, a pledat anul trecut vinovat pentru conspiraţie împotriva Statelor Unite şi a început să coopereze cu procurorii care au lucrat la investigaţia procurorului special Robert Mueller privind intervenţia Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.