Tag: remaniere

  • Dăncilă: O remaniere va exista. Luni voi termina evaluarea

    „O remanierea va exista. Luni termin evaluarea”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, miercuri, la Parlament.

    Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, într-o emisiune TV, că a discutat, luni seară, cu Liviu Dragnea care i-a spus că PSD va avea o şedinţă a Comitetului Executiv în care social-democraţii vor discuta despre remanierea guvernamentală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PMP: Adevărata remaniere va fi când PSD şi ALDE vor fi scoase din joc

    „Românii nu mai vor circ! Am ajuns aproape la mijlocul mandatului guvernării PSD-ALDE. Până acum nu am avut parte decât de circ din partea celor care ar trebui să guverneze pentru români. De aproape doi ani nu avem parte decât de spectacole ieftine, menite să abată opinia publică de la faptul că PSD nu e în stare să ofere bunăstare”, a scris, duminică, pe Facebook, liderul PMP Eugen Tomac.

    Acesta a menţionat că liderul PSD Liviu Dragnea s-a certat „cu toată lumea” şi doar „săraca Dăncilă” face cum îi dictează preşedintele social-democrat.

    „Dragnea s-a certat cu toată lumea… Grindeanu, Tudose, Firea, Stănescu, Fifor şi lista poate continuă. Doar săracă Dăncilă <tace şi face> cum îi dictează şeful său. Numai că românii nu mai vor circ. Adevărată remaniere va fi când PSD şi ALDE, această coaliţie toxică pentru România, vor fi scoase din joc”, a precizat Tomac.

    Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a scris sâmbătă, pe Facebook, că informaţiile apărute în spaţiul public privind o viitoare numire a acestuia în funcţia de ministru de Interne reprezintă „neadevăruri”, pentru că „niciodată” nu s-a discutat în PSD despre remanierea lui Carmen Dan. El a adăugat că nu îşi doreşte „sub nicio formă” să fie ministru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tudose infirmă remanierea guvernului pe care-l conduce, după o declaraţie controversată a lui Niculae Bădălău

    ”La guvernul pe care îl conduc eu nu avem remaniere. Dacă altcineva remaniază alte guverne, e-n regulă. Nu vorbim acum de remaniere”, a precizat premierul Mihai Tudose.

    Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a susţinut că mesajul său din timpul unei conferinţe de presă a fost interpretat greşit.

    ”La conferinţă la Giurgiu a fost o întrebare. Dna deputat doctor (Elena Dinu – n.r.) era lângă mine şi un jurnalist a întrebat dacă doamna doctor ar fi bună de ministrul Sănătăţii. Şi eu am spus că ar fi bună, normal”, a susţinut Bădălău.

  • VIZITA SURPRIZĂ pe care premierul Tudose a făcut-o înainte de CONFRUNTAREA DIRECTĂ cu Liviu Dragnea. Cu cine a făcut planul care răstoarnă raportul de putere în PSD

    „Promisiuni am avut pana acum, toate guvernele au promis că vor rezolva aceste probleme. Aştept rezolvarea. (…) Eu am discutat cu premierul şi mi-a prezentat opţiunile domniei sale, dar aceste lucruri nu le voi anunţa eu, este treaba altora să facă aceste anunţuri. Eu cred că premierul e de bună credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă. Pe de altă parte, şi românii şi eu, la aproape un an de la câştigarea alegerilor, aşteptăm ca PSD să vină cu rezultate tangibile pentru românie. Şi dacă e nevoie de o remaniere pentru aşa ceva, atunci remaniere să fie. Aşteptăm cu mare interes rezultatele.

    Orice criză politică are consecinţe în primul rând negative. Se vede foarte limpede că în economie a a apărut o nelinişte profundă, au fost anunţate noi şi noi şi noi măsuri în domeniul fiscal, este cazul să se liniştească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitate, de stabilitate. Avem o creştere economică, ea se datorează, se ştie, în bună măsură consumului care este posibil şi datorat creşterilor salariale. Dar dacă vrem să avem în continuare o economie în creştere trebuie să trecem la măsuri sustenabile, care aduc stabilitate pe termen lung”, a spus Iohannis după evenimentul de la Craiova.

    Şeful statului a fost întrebat ce se va întâmpla dacă se ajunge la demisia sau demiterea premierului Tudose şi dacă, într-un astfel de scenariu, va ajunge la concluzia că PSD nu mai este capabil să asigure conducerea executivă, iar răspunsul său a fost că, dacă se ajunge la aşa ceva, atunci se va gândi serios la acest aspect. 

    Cititi mai mutle pe mediafax.ro

  • Iohannis: Dacă şi acest guvern ar pica, ar trebui să mă întreb dacă PSD are capacitatea să guverneze

    ”Eu cred că premierul este de bună credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă. Pe de altă parte, şi românii şi eu după aproape un an de la câştigarea alegerile aşteptăm ca PSD să vină cu nişte rezultate tangibile pentru români şi dacă e nevoie de o remaniere pentru a obţine aşa ceva, atunci remaniere să fie”, a spus Klaus Iohannis, întrebat dacă e nevoie de o remaniere.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tudose, despre remaniere: Săptămâna asta voi lua decizii dure, dar necesare

    Mihai Tudose a contestat cifrele prezentate într-un sondaj comandat de către PSD referitor la încrederea de care se bucură miniştrii. ”Dacă nu ai mâncat nişte copii cruzi dimineaţă, nu ai cum să cazi în două săptămâni de la 48 la 20%. Mai mult, târgu-i mic, se află cine a comandat şi cum l-a comandat (sondajul – n.red.)”, a declarat premierul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Dragnea îi dă lui Victor Ponta lovitura decisivă la doar o zi după ce a preluat partidul. Ce se întâmplă acum la Guvern

    La doar o zi după ce a fost votat drept preşedinte interimar al PSD, Liviu Dragnea ia o decizie care-l vizează direct pe Victor Ponta. Totul a pornit de la scandalul din ultima şedinţă de guvern:

    Liviu Dragnea îi dă lui Victor Ponta lovitura decisivă la doar o zi după ce a preluat partidul. Ce se întâmplă acum la Guvern

     

  • Tsipras ar putea să-şi remanieze Guvernul sau să formeze unul nou, pentru adoptarea reformelor

    Parlamentul grec trebuie să voteze până miercuri seara patru legi, inclusiv cele privind reforma sistemului de pensii şi TVA, relatează BBC News Online.

    Dar ministrul Apărării, Panos Kammenos, din cadrul partidului antiausteritate Grecii Independenţi, a declarat deja că nu va susţine măsurile, deşi vrea să rămână în Guvern. El a comparat situaţia actuală cu o “lovitură de stat”.

    De altfel, la revenirea lui Tsipras în Grecia, luni, au avut loc manifestaţii împotriva austerităţii, iar funcţionarii publici au făcut apel la o grevă de 24 de ore miercuri. Numeroşi greci care consideră că le sunt impuse condiţii extrem de dure şi-au exprimat furia online, folosind eticheta #ThisIsACoup (aceasta este o lovitură de stat-n.r.).

    Potrivit BBC, premierul Tsipras, care a fost ales în ianuarie după ce a promis să pună capăt austerităţii, ar urma să-şi remanieze Cabinetul sau chiar să formeze un nou Guvern de uniune naţională săptămâna aceasta.

    Publicaţia elenă Proto Thema scrie de asemenea că, în condiţiile în care numeroşi parlamentari ai partidului premierului, Syriza, ar urma să nu respecte indicaţiile şi să respingă acordul, Tsipras ar putea să-şi remanieze Cabinetul sau să formeze un nou Guvern de coaliţie cu partidele de opoziţie ND, Potami şi PASOK, care susţin planul de salvare.

    Între timp, după revenirea delegaţiei elene de la Bruxelles, consilierii şi miniştrii lui Tsipras au avut toată ziua întâlniri pentru a redacta legile care trebuie adoptate de Legislativ.

    Parlamentele din mai multe state membre ale zonei euro trebuie de asemenea să voteze planul de salvare, iar miniştrii de Finanţe din cele 28 de state UE se vor întâlni marţi dimineaţă la Bruxelles pentru a discuta situaţia din Grecia.

     

  • Ponta: Noul guvern – în avantaj: În ani fără presiuni electorale, măsuri nepopulare pot fi luate mai uşor

    “Echipa – aşa împrospătată într-o anumită măsură, pentru că 10 sau 12 dintre ei (miniştri-n.r.) sunt de fapt în funcţie în continuare – rămâne să dovedească în 2015-2016 că poate să fie chiar mai bună decât echipa mai veche. Mai e un lucru, şi aici e în avantajul noului guvern: 2015 nu mai este an electoral şi se ştie foarte bine că fără presiunea electorală, reforme care au fost întârziate, măsuri mai radicale, unele mai puţin populare, se pot lua totuşi mai uşor”, a spus Ponta la România TV.

    Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a votat, duminică, cu unanimitate de voturi, structura şi componenţa Guvernului Ponta 4, fără Liviu Dragnea vicepremier, printre miniştrii noi ai PSD numărându-se Ionuţ Vulpescu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Adrian Anghel şi Liviu Pop.

    Viitorul Cabinet va avea un singur vicepremier, această funcţie urmând a fi deţinută de Gabriel Oprea. Liviu Dragnea nu va mai fi vicepremier, el urmând să deţină doar portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

    Potrivit listei de miniştri prezentată de Ponta, Darius Vâlcov va prelua portfoliul Finanţelor, comasat cu cel al Bugetului. La Ministerul Mediului a fost propusă Graţiela Gavrilescu (PLR). PLR va mai avea un ministru în persoana lui Andrei Gerea, care va deţine portofoliul Energiei, comasat cu domeniul IMM-urilor. Portofoliul Economiei va fi preluat de PSD, care îl va propune pe deputatul Mihai Tudose. Educaţia a fost cedată PC, care îl va propune pe Sorin Câmpeanu. La Comunicaţii a fost propus deputatul Sorin Grindeanu (PSD). Minsiterul Culturii va fi deţinut de PSD, care îl va propune pe deputatul Ionuţ Vulpescu.

    Ministerul Românilor de Pretutindeni va fi păstrat şi în viitorul guvern, acesta urmând să fie condus de senatorul Adrian Anghel. De asemenea, va fi menţinut şi portofoliul Dialogului Social, pentru care va fi propus senatorul Liviu Pop.

    Ceilalţi deţinători de portofolii rămân neschimbaţi.

  • Petrescu, întrebată dacă îi e teamă că va fi remaniată: Nu. Sunt aici să-mi fac treaba până la capăt

    Întrebată dacă îi este frică de remaniere şi de faptul că şi-ar putea pierde portofoliul, Petrescu a răspuns: „Nu, cu siguranţă nu, eu sunt aici să-mi fac treaba până la capăt şi vom continua să definitivăm rectificarea bugetară, să definitivăm bugetul pentru anul viitor şi, cum am spus, ne vedem de treabă în continuare”.

    Premierul Victor Ponta le-a transmis miniştrilor, în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, să stea “liniştiţi” la informaţiile privind membrii Cabinetului care urmează să fie schimbaţi, spunându-le că nu a fost încă decis nimic legat de un anumit nume sau portofoliu, au relatat surse oficiale.

    “Premierul le-a spus: “Staţi liniştiţi, nu s-a hotărât absolut nimic în privinţa unui nume sau a unui portofoliu. Singurul lucru pe care vi-l pot spune e că va exista o restructurare a Guvernului, având în vedere că va veni şi PLR. Dacă pe undeva apare vreun nume sau altul, gândiţi-vă că poate aveţi un <<prieten>> care vă vrea răul”, au relatat sursele, participante la discuţie.

    Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că, imediat după adoptarea bugetului, va propune în cadrul coaliţiei de guvernare o restructurare a Guvernului, “în aşa fel încât şi PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri”.

    Ioana Petrescu (Finanţe), Remus Pricopie (Educaţie) şi Constantin Niţă (Economie) se numără printre miniştrii care ar putea fi remaniaţi de premierul Victor Ponta, din viitorul Cabinet urmând să nu mai facă parte nici majoritatea miniştrilor delegaţi, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Sursele citate au arătat că, în afară de Petrescu, Pricopie şi Niţă, care sunt miniştri plini, Ponta ar putea să-i remanieze şi pe Mihnea Costoiu (ministru delegat pentru Cercetare), Bogdan Stanoevici (ministru delegat pentru Românii de pretutindeni), dar şi pe alţi miniştri delegaţi, cu scopul de a comasa ministerele. Miniştri delegaţi mai sunt Darius Vâlcov (Buget), Florin Jianu (IMM-uri şi Turism), Doina Pană (Ape, Păduri şi Piscicultură), Răzvan Nicolescu (Energie), Aurelia Cristea (Dialog social).

    Pe de altă parte, surse parlamentare au precizat că premierul Victor Ponta i-ar fi promis liderului PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, două posturi de miniştri în viitorul Guvern, unul dintre acestea fiind portofoliul Finanţelor.