BusinessMagazin

Tag: religie

  • Gestul impresionant al unui profesor din România. A luat 6.000 lei credit pentru o excursie cu copii săraci, de Centenar

    Profesorul de religie din Rădăuţi-Prut a luat 6.000 de lei credit şi a reuşit să le ofere celor 36 de copii un circuit imedit, pe urmele istoriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    36 de copii din România, Republica Moldova şi Ucraina, însoţiţi de 15 cadre didiactice, s-au reunit la Botoşani de unde au pornit pe urmele celor mai importante obiective turistice din zonă şi au aflat detaliile Unirii din urmă cu 100 de ani.

    Pentru a reuşi să le ofere elevilor excursie, iniţiatorul proiectului, un profesor de religie din Rădăuţi Prut, a luat un credit la bancă.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc oamenii aici

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • VIDEO. Imagini ŞOCANTE cu un preot profesor, găsite de mama unei eleve în telefonul acesteia. Gesturile OBSCENE făcute în faţa copiilor

    Imaginile cu preotul care se masturbează în clasa, la ora de religie, au fost filmate de o elevă din clasa a XII-a a Liceului Tehnologi ”Nicolae Teclu” din Copşa Mică, iar aceasta le-a distribuit colegilor săi.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
     

  • Firea distruge Uber şi Taxify: de ce nu vor mai funcţiona aplicaţiile

    “Uber şi celelalte platforme asemănătoare trebuie să intre în legalitate acum. Trebuie să-şi facă dispecerat. În alte oraşe din Europa unde s-au impus astfel de reglementări, Uber a plecat”, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Ştefănescu, COTAR.

    Ordinea de zi a CGMB a fost suplimentată, pentru şedinţa de marţi, cu proiectul de modificare a legii taximetriei. Edilul Capitalei a anunţat că activitatea de taximetrie se va face, obligatoriu, printr-un dispecerat, iar şoferii nu pot purta discuţii despre politică, religie şi sex.

    “Taximetriştii nu mai au voie să refuze curse sau să ceară bonusuri. Să nu fumeze şi să aibă o ţinută decentă. Să nu vorbească la telefon sau să nu asculte muzică tare. Să nu se angajeze, cu clienţii, în discuţii privind subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor, convingerilor clientului în religie, politică şi domeniul sexual (..) Se instituie obligativitate ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat”, a declarat primarul general al Capitalei la începutul şedinţei de consiliu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firea le interzice taximetriştilor să poarte discuţii despre politică, religie şi sex. Ce alte obligaţii vor mai avea şoferii de TAXI

    “Taximetriştii nu mai au voie să refuze curse sau să ceară bonusuri. Să nu fumeze şi să aibă o ţinută decentă. Să nu vorbească la telefon sau să nu asculte muzică tare. Să nu se angajeze, cu clienţii, în discuţii privind subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor, convingerilor clientului în religie, politică şi domeniul sexual (..) Se instituie obligativitate ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat”, a declarat primarul general al Capitalei la începutul şedinţei de consiliu.

    De asemenea, Gabriela Firea a precizat că toţi taximetriştii trebuie să ofere clienţilor posibilitatea de a plăti şi cu cardul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara unde un tânăr a fost condamnat la moarte pentru o postare pe Facebook, catalogată drept o „infracţiune de neiertat”

    Taimoor Raza a fost condamnat la moarte pentru că a postat pe Facebook declaraţii  defăimătoare despre religie, profetul Mohamed şi soţiile sale. Este pentru prima dată când pedeapsa cu moartea a fost acordată într-un caz legat de mediile sociale, conform procuroului care se ocupă de caz.

    Pe de altă parte, activiştii drepturilor omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest caz, iar compania Facebook nu a comentat cazul. Firma americană a anunţat anterior, în martie,  că a trimis echipă în Pakistan pentru a răspunde preocupărilor Guvernului cu privire la astfel de situaţii, adăugând că  doreşte să protejeze „viaţa privată şi drepturile” membrilor săi. Premierul pakistanez Nawaz Sharif a descris blasfemia ca fiind o „infracţiune de neiertat”

    Cazul Raza a fost audiat de un tribunal anti-terorism din Bahawalpur, la aproximativ 498 km de capitala Islamabad. Avocatul său a declarat că tânărul, în vârstă de 30 de ani, s-a implicat într-un discuţie despre islam în reţeaua socială cu cineva care s-a dovedit a fi un ofiţer de luptă împotriva terorismului. Acuzatul a fost arestat după acele discursuri instigatoare la ură, iar telefonul i-a fost confiscat şi analizat. Raza va putea să conteste pedeapsa cu moartea la Înalta Curte din Lahore şi, dacă este cazul, la Curtea Supremă din Pakistan. Express Tribune, un ziar local, a arătat că verdictul s-a dat la câteva zile după ce unui profesor de colegiu din Pakistan i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune într-un alt caz ce implica acuzaţii de blasfemie în mass-media sociale.

    Amnesty International a publicat recent un raport critic faţă de legile Pakistanului privind blasfemia. „ [Acestea] permit abuzul şi încalcă obligaţiile juridice internaţionale ale ţării de a respecta şi proteja o serie de drepturi ale omului, inclusiv libertatea religioasă sau a credinţei, a opiniei şi a exprimării. Dacă cineva este acuzat, i se poate refuza cauţiunea şi se confruntă cu procese lungi şi incorecte”, se spune în raport.

     

  • Patriarhul Daniel anunţă noutăţile despre ORA DE RELIGIE în şcolile din România

    Patriarhul Daniel a spus că în societatea de astăzi “marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii integrale care să modeleze şi să cultive pe om nu numai profesional, ci şi spiritual”.

    “Credinţa creştină şi conştiinţa naţională ne îndeamnă să privim cu multă responsabilitate unele aspecte negative ale actului educaţional prezent, care plasează România între ţările europene cu un procent mare de abandon şcolar şi delicvenţă juvenilă. Pentru a ieşi din această curbă descendentă este necesară o intensificare a conlucrării tuturor factorilor implicaţi în educaţie: statul, societatea civilă, părinţii, elevii şi dascălii, dar şi centrele eparhiale şi parohiile, astfel încât educaţia să devină o prioritate naţională constantă, o bază solidă a evoluţiei noastre spre un viitor mai bun.

    În acest efort comun de înnoire a actului educaţional, profesorul de Religie trebuie să se remarce prin modul de predare adaptat elevilor săi, prin cunoştinţele sale, dar şi prin comportamentul său spiritual profund creştin. De ce? Pentru că tinerii caută, în Familie, în Biserică şi în Şcoală, modele autentice care să-i ajute să discearnă între provocări efemere (trecătoare) şi perspectivele durabile ale vieţii. În această privinţă, dorim să exprimăm aici aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru lucrarea misionară pe care o desfăşoară, cu multă dăruire şi competenţă, majoritatea profesoarelor şi profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureştilor”, a declarat Patriarhul Daniel care a subliniat faptul că mulţi copii au optat pentru ora de religie.

    “Ora de Religie este un apostolat educaţional, o misiune sfântă, deopotrivă spirituală şi socială, adică o chemare şi o trimitere din partea lui Dumnezeu pentru a modela suflete tinere în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, dar şi în comuniune cu toate generaţiile de sfinţi din toate timpurile. De aceea, considerăm că nu există vreo investiţie mai mare decât transmiterea credinţei ca lumină pentru viaţa în societate, dar şi pentru a dobândi viaţa veşnică în împărăţia iubirii veşnice a Preasfintei Treimi”, a spus acesta, scrie realitatea.net

  • Ce MESAJE SECRETE a ascuns Michelangelo în picturile din Capela Sixtină?

    Dintre acestea, există o serie de studii care prezintă particularităţi ale unor picturi care ar reprezenta structuri cerebrale şi ilustrarea sacrului feminin, potrivit Big Think.

    La 33 de ani, Michelangelo (1475 – 1564) a început proiectul care a durat patru ani, din 1508 până în 1512. Fără niciun plan iniţial, detaliul lucrării finale este spectaculos. Întreaga pictură măsoară 1.100 metri pătraţi şi include nouă scene din Vechiul Testament şi mai mult de 300 de figuri. Portretele sale şi anatomia ilustrată a inspirat întregi generaţii de artişti şi oameni de ştiinţă.

    Crearea lui Adam

    Pictura „Crearea lui Adam”, unde degetul lui Adam şi a lui Dumnezeu aproape se ating, este una dintre cele mai recunoscute ilustraţii în istorie.

    Deşi era perioada Renaşterii, biserica era extrem de strictă, iar o provocare sau încălcare a autorităţii bisericeşti era grav pedepsită. Şi din acest motiv, prezenţa unor mesaje ascunse fascinează oamenii din prezent.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Ţara unde un tânăr a fost condamnat la moarte pentru o postare pe Facebook, catalogată drept o „infracţiune de neiertat”

    Taimoor Raza a fost condamnat la moarte pentru că a postat pe Facebook declaraţii  defăimătoare despre religie, profetul Mohamed şi soţiile sale. Este pentru prima dată când pedeapsa cu moartea a fost acordată într-un caz legat de mediile sociale, conform procuroului care se ocupă de caz.

    Pe de altă parte, activiştii drepturilor omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest caz, iar compania Facebook nu a comentat cazul. Firma americană a anunţat anterior, în martie,  că a trimis echipă în Pakistan pentru a răspunde preocupărilor Guvernului cu privire la astfel de situaţii, adăugând că  doreşte să protejeze „viaţa privată şi drepturile” membrilor săi. Premierul pakistanez Nawaz Sharif a descris blasfemia ca fiind o „infracţiune de neiertat”

    Cazul Raza a fost audiat de un tribunal anti-terorism din Bahawalpur, la aproximativ 498 km de capitala Islamabad. Avocatul său a declarat că tânărul, în vârstă de 30 de ani, s-a implicat într-un discuţie despre islam în reţeaua socială cu cineva care s-a dovedit a fi un ofiţer de luptă împotriva terorismului. Acuzatul a fost arestat după acele discursuri instigatoare la ură, iar telefonul i-a fost confiscat şi analizat. Raza va putea să conteste pedeapsa cu moartea la Înalta Curte din Lahore şi, dacă este cazul, la Curtea Supremă din Pakistan. Express Tribune, un ziar local, a arătat că verdictul s-a dat la câteva zile după ce unui profesor de colegiu din Pakistan i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune într-un alt caz ce implica acuzaţii de blasfemie în mass-media sociale.

    Amnesty International a publicat recent un raport critic faţă de legile Pakistanului privind blasfemia. „ [Acestea] permit abuzul şi încalcă obligaţiile juridice internaţionale ale ţării de a respecta şi proteja o serie de drepturi ale omului, inclusiv libertatea religioasă sau a credinţei, a opiniei şi a exprimării. Dacă cineva este acuzat, i se poate refuza cauţiunea şi se confruntă cu procese lungi şi incorecte”, se spune în raport.

     

  • Cea din urmă utopie de pe Pământ

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“