BusinessMagazin

Tag: regizori

  • Omul se întoarce în spaţiu. Cel puţin în filme

    Încasările mari aduse de filme precum „Avatar“, „Independence Day“ sau „Star Trek“ au încurajat studiourile să prezinte publicului mai mult explozii decât întrebări existenţiale. Cu toate acestea, producătorii unor filme precum „Gravity“ sau „Interstellar“ par că au găsit formula ideală pentru a prezenta atât efecte speciale de ultimă generaţie, cât şi poveşti cu înţeles. Asistăm oare la renaşterea genului science fiction?

    Site-ul Wikipedia listează 220 de filme (sunt luate în calcul doar filmele distribuite în cinematografe) care au, la bază, ideea omului în spaţiu. Până în 1950, doar trei filme abordaseră acest subiect. Au urmat trei decade în care genul science fiction a prins avânt şi peste o sută de filme au ajuns în cinematografele din toată lumea.

    Pe cât de diverse au fost în tematică şi calitate, toate aceste filme şi seriale au fost dovezi certe că viaţa pe Pământ nu era decât o fracţiune din ceea ce se întâmplă în univers. Cei care îşi imaginau că dacă rasa umană ar putea călători suficient de departe ar trăi aventuri fabuloase, ar vizita nenumărate planete şi ar întâlni  reprezentanţi ai altor rase puteau, în sfârşit, să asocieze imagini acestor concepte.

    Filmele ultimilor zece ani au avut ca subiect central fie rămăşiţe ale civilizaţiei umane („I Am Legend“), fie invazii ale unor creaturi distructive („Cloverfield“, „Transformers“). Ideea omului în spaţiu a fost abandonată, cu excepţia unor remake-uri precum „Total Recall“ sau „Star Trek“. Chiar şi acesta din urmă, însă, a trădat conceptul seriei originale despre explorarea unor lumi noi. Vă aduceţi, probabil, aminte: „To boldly go where no man has gone before“.

    O explicaţie interesantă vine de la Mark Bould, un profesor de film din cadrul Universităţii de Vest din Anglia: „După evenimentele din 11 septembrie, toate filmele cu extratereştri au fost realizate astfel încât să pară că americanii sunt victimele unui atac iraţional, cel mai bun exemplu fiind «Cloverfield». Chiar dacă îl credem pe Spielberg, care a declarat că remake-ul său după «Războiul lumilor» a avut intenţia de a arăta comportamentul unei societăţi în stare de şoc, este evident că filmul prezintă Statele Unite drept un personaj nevinovat“.

    Lăsând la o parte aceste teorii, există o serie de factori uşor de măsurat care au influenţat trecerea pe plan secund a acestui gen de film. În primul rând, misiunile spaţiale nu au mai beneficiat de acoperire media aşa cum se întâmpla în timpul războiului rece sau chiar în anii ’90. În al doilea rând, ideea de încălzire globală a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale ultimilor ani, astfel încât era de aşteptat ca schimbarea climatică să ajungă şi pe marile ecrane.

    OMUL ÎN SPAŢIU, SUBIECT DE FILM ÎNCĂ DIN 1902

    „O călătorie spre Lună“ („Le voyage dans la lune“) este primul film care a tratat subiectul oamenilor în spaţiu. Realizat în 1902, „O călătorie spre Lună“ este un film franţuzesc mut în regia lui Georges Melies. Povestea urmăreşte un grup de astronauţi care călătoresc spre Lună într-o capsulă propulsată de un tun, explorează suprafaţa Lunii, sunt capturaţi de un grup de extratereştri, evadează şi apoi se întorc pe Terra.

    Filmul a fost un succes internaţional şi a deschis drumul pentru producţiile ce foloseau efectele speciale. Influenţa sa asupra regizorilor din anii ’20 sau ’30 este evidentă, iar Georges Melies este considerat un pionier al genului science fiction. Pelicula a dispărut în 1929 şi a fost regăsită în 1993, pentru ca în 2011 un studio din Statele Unite să lanseze o versiune remasterizată.

    „O călătorie spre Lună“ a fost ales printre cele mai bune filme ale secolului XX de către The Village Voice. Imaginea capsulei care aterizează pe Lună rămâne una dintre cele mai cunoscute din lumea cinematografică şi a fost de nenumărate ori preluată în alte producţii.

    „Avatar“ este, cel puţin din punctul de vedere al încasărilor, cel mai de succes film realizat vreodată. Cu încasări cumulate de peste 3 miliarde de dolari, povestea desfăşurată pe Pandora l-a ajutat pe James Cameron să îşi depăşească propriul record, pe care îl stabilise în 1997 cu „Titanic“. Criticii au avut reacţii împărţite în ceea ce priveşte „Avatar“, una din nemulţumiri fiind legată de scenariul filmului şi consistenţa relaţiilor dintre personaje.

    James Cameron a trebuit să aştepte ani de zile pentru ca tehnologia să se dezvolte suficient de mult pentru „Avatar“. Regizorul a explicat că a preferat să nu grăbească producţia decât să fie nevoit, ulterior, să convertească filmul la formatul 3D. „După «Toy Story» au apărut alte zece filme realizate pe calculator, pentru că toata lumea credea că succesul venea din noua tehnologie şi nu din personajele cuceritoare şi realizate magnific“, a declarat James Cameron, citat de Deadline.com. „Acum, lumea converteşte filmele de la 2D la 3D, ceea ce noi nu am făcut, şi se aşteaptă la acelaşi rezultat, când de fapt nu fac decât să acţioneze împotriva universalizării 3D, prin scoaterea pe piaţă a unor produse inferioare“, a mai comentat Cameron.

  • Selecţia filmelor de la Festivalul de la Cannes declanşează cel mai mare scandal din cinematografie

    DACĂ IMAGINILE PROMOŢIONALE ALE FILMELOR ÎN CARE JOACĂ ACTORI PRECUM BENEDICT CUMBERBATCH SAU MICHAEL FASSBENDER I-AU FĂCUT PE TOŢI CURIOŞI, filmele prezentate în întregime în cadrul competiţiei au avut parte de reacţii destul de rezervate. “Captives”, spre exemplu, ultimul film semnat de Atom Egoyan, a primit doar o stea din cinci din partea revistelor The Guardian şi Variety, deşi marketingul de care a beneficiat a fost unul de excepţie.

    Interesul pentru proiecţii este în continuare ridicat şi, ca în fiecare an, există favoriţi la câştigarea trofeului. Unii s-au mai bucurat în trecut de laurii festivalului, alţii însă aşteaptă în continuare să-şi adauge un premiu la palmares.

    Anul acesta, la Cannes, filmele britanice au făcut legea: producţii semnate de regizori precum Mike Leigh sau Ken Loach se află în competiţie pentru marele premiu.

    “Jimmy’s Hall” este una dintre peliculele aplaudate la scenă deschisă în urma vizionării. Filmul spune povestea unui activist politic din Irlanda care a construit o sală de dans pentru locuitorii unui sat irlandez la sfârşitul primului război mondial. Regizorul filmului, Ken Loach, a mai câştigat Palme d’Or în 2006 pentru producţia “The Wind That Shakes The Barley”.

    Conform celor de la Variety, drepturile de distribuţie în Statele Unite au fost cumpărate în timpul festivalului de către Sony Classics. Nu este singura afacere care a atras atenţia presei: producţii precum “Dior and I” (un documentar despre prima colecţie a lui Raf Simons pentru casa Dior), “Life partners” (o poveste despre drepturile minorităţilor gay din America), “Sing street” (un film în care joacă soliştii trupei U2, Bono şi The Edge) sau “Days and Nights” (avându-i în rolurile principale pe Jean Reno şi Katie Holmes) au fost preluate de către diverse companii şi vor fi realizate anul acesta.

    Până în acest moment (la ora la care acest material a fost scris, festivalul de la Cannes se afla încă în plină desfăşurare), criticii par a fi de acord că unul dintre cele mai bune filme prezentate a fost “Foxcatcher”, în regia lui Bennett Miller (“Capote”, “Moneyball”), o dramă sportivă ce îi are în rolurile principale pe Steve Carell, Channing Tatum şi Mark Ruffalo. Cei de la The Hollywood Reporter notează că Miller are şanse mari să câştige marele trofeu, în vreme ce Steve Carell este un candidat serios pentru premiul acordat celui mai bun actor.

    O altă producţie cu şanse la Palme d’Or este “Map to the Stars”, semnată de David Cronenberg şi care îl are în prim-plan pe Robert Pattinson. Cei doi au mai colaborat la un film în urmă cu doi ani. Atunci, “Cosmopolis” nu a reuşit să-i aducă lui Cronenberg premiul mult râvnit.

    Tommy Lee Jones regizează şi joacă în “The Homesman”, un western care o mai are în distribuţ ie şi pe câştigătoarea a două premii Oscar Hilary Swank.

    Dincolo de filme, proiecţii şi covorul roşu există însă o serie de probleme de care organizatorii s-au temut. Acestea includ vremea proastă, ameninţările greviştilor sau reacţiile presei la modul în care au fost selectate filmele primite în competiţie.
    Selecţia oficială este realizată de către directorul festivalului, Thierry Fremaux, iar acesta susţ ine că “regizorii buni vor face întotdeauna filme bune, aşa că vor avea mereu un loc în festival”.

    Pentru a alege producţiile ce intră în competiţie, Fremaux se consultă cu o serie de specialişti din Europa. În Marea Britanie, spre exemplu, una din cele mai influente păreri este cea a scriitoarei Agnes Poirier. Marile companii britanice de film, precum Film4, BFI şi BBC, au şi ele un cuvânt greu de spus. Dar, asemenea festivalului, şi companiile se concentrează asupra numelor deja consacrate. “Construim cariere”, susţine Tessa Ross, directoare a Film4, casa de producţii care a lansat “Slumdog Millionaire” şi “12 ani de sclavie”. “Este singurul mod în care poţi avea filme care să conteze.”

    Una din lecţiile pe care ar trebui să le înveţe responsabilii festivalului de la Cannes este că arta nu înseamnă întotdeauna şi bani mulţi. Este nevoie ca astfel de evenimente să dea atenţie şi unor regizori sau actori mai puţini cunoscuţi, dar care poate reuşesc prestaţii de invidiat.

    Inaugurat în 1964, Festivalul de la Cannes este unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Participarea la concurs este permisă doar pe bază de invitaţie, iar ceremonia se ţine la Palatul Festivalului şi Congresului din Cannes.
     

  • Mircea Diaconu: Geo Saizescu era un prieten, un om cald şi blând

     “Un om care ne-a părăsit… şi faptul că a fost şi unul dintre regizorii noştri şi nu numai, şi prietenii noştri. Cam asta este, de fapt, până la urmă, caracteristica principală a lui Saizescu. El era un prieten, era un om cald, un om bun, chiar un prieten şi, din păcate, publicul care, în general, percepe dispariţia destul de importantă a actorilor, a oamenilor de artă, în ultima vreme parcă mai mult ca niciodată, cred că au dreptate. Se duc, se duc şi parcă nu vine destul din urmă”, a declarat Diaconu pentru MEDIAFAX.

    Acesta a adăugat că a fost apropiat de cineast, jucând alături de Geo Saizescu în filmul “Buletin de Bucureşti” (1982), de Virgil Calotescu. “Am fost apropiaţi, ne-am văzut în toate împrejurările, un prieten chiar dacă vârsta era mai înaintată. A fost un grup de oameni care chiar am fost foarte apropiaţi, chiar dacă vârstele erau diferite şi, din păcate, puţini mai trăiesc din acel grup de oameni de generaţia lor, din păcate prea puţini mai trăiesc”, a adăugat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro