Tag: regiuni

  • Povestea tinerilor care au creat cea mai scumpă călătorie cu trenul care a existat vreodată în România

    „Fiecare a povestit despre experienţele şi călătoriile de peste vară, despre locuri şi poveşti frumoase în lume, despre oamenii faini întâlniţi, despre cum este să călătoreşti cu trenul prin lume şi întrebându-se de ce nu am putea avea toate aceste lucruri şi în România”, îşi aminteşte Cristi Pitulice, cofondator al Transilvania Train şi managing partner al agenţiei Globe 365 Travel Boutique.

    Concluzia acelei discuţii a fost că şi în România pot exista produse care să educe sistemul şi publicul în privinţa consumului de turism, dincolo de sejururi all inclusive la mare sau vizite în oraşele şi regiunile sufocate de turismul comercial. „Ţara este plină de locuri extraordinare cu valoare culturală şi istorică şi care au nevoie să fie susţinute şi conservate. Credem că ştim totul despre Sibiu, Sebeş sau Alba Iulia, însă ne surprinde că, în afară de câteva locuri sau muzee mai populare, nu ştim mai nimic noi, românii. Cum să povestim străinilor despre noi, despre tradiţii, despre valori, despre rădăcinile noastre şi despre ce ne face unici, dacă nu le cunoaştem?”, se întreabă Cristi Pitulice. Prin urmare, ideea primului tren turistic din România s-a născut din pasiunea pentru turism autentic, valorile naţionale, trenuri şi experienţe educative.

    Ce este însă Transilvania Train? „O experienţă culturală completă în care turistul îşi personalizează călătoria, se urcă în tren şi timp de patru zile – sau în cazul acestui an chiar cinci zile – uită de orice grijă, chiar şi de cea a bagajului”, spune cofondatorul afacerii. „Fiecare moment este trăit intens, indiferent că este vorba de călătoria în tren, completată de degustări de vin, tovărăşia celorlalţi călători şi istorisirile şi legendele locurilor vizitate sau de vizita bisericilor fortificate din Ţara Ovăzului sau Haferland şi a cetăţilor medievale spectaculoase din Transilvania – Sighişoara, Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, de încercarea meşteşugurilor tradiţionale, alături de artizani care vor povesti originile acestora şi multe altele.”

    Conceptul de tren turistic există de multă vreme şi în alte părţi ale lumii, venind din nevoia de turism cultural şi pentru că astfel cei interesaţi capătă acces în anumite regiuni sau zone spectaculoase în care orice alt mijloc de transport nu ar putea ajunge, explică Cristi Pitulice. Ca exemple, el aminteşte de Transsiberian, Flying Scotsman, Courier Express sau chiar proiectul canadian Rocky Mountaineer.

    Transilvania Train este un proiect dezvoltat de două agenţii de turism, fiecare cu expertiză diferită, notează Pitulice. Free Spirit Travel este o agenţie cu o experienţă de peste zece ani pe piaţă, specializată pe componenta de personalizare a serviciilor, în vreme ce Globe 365 Travel Boutique este o agenţie de turism de nişă, ce realizează călătorii tematice şi culturale. „Împreună am reuşit să aducem în România un proiect complex, care sperăm să contribuie la ridicarea standardelor în turismul local, dar şi a aşteptărilor turiştilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. Ne-am obişnuit cu servicii turistice la care primul criteriu de evaluare este preţul. Căutând preţul cel mai mic, încurajăm de fapt, o piaţă a serviciilor turistice de o calitate care lasă întotdeauna de dorit.”

    Preţurile variază în funcţie de numărul de bilete cumpărate: un pachet single costă 900 de euro, în vreme ce locul în cabină dublă costă 780 de euro. Organizatorii oferă şi reduceri pentru pachetele „de familie”, preţul unui bilet pentru trei persoane fiind de 2.260 de euro.
    Programul din 2018, care se întinde pe durata a cinci zile, pleacă din Braşov pe traseul Mureni – Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Mărginimea Sibiului – Sibiu – Făgăraş, ajungând în cele din urmă înapoi la gara din Braşov. Ca lungime, traseul are aproximativ 450 de kilometri. Turiştii beneficiază de patru nopţi de cazare la 4 stele, mese şi o petrecere în seara primei zile.

    În ceea ce priveşte costurile proiectului, reprezentanţii nu oferă valori precise, dar spun că investiţia a fost gândită pentru mai mulţi ani, încercând să îmbunătăţească în mod constant experienţa clienţilor. „Investiţiile, inclusiv în parteneriatul cu CFR au fost consistente, însă ne-am dorit să obţinem cele mai bune variante ale fiecărei componente şi să oferim o experienţă pe care, poate, o încerci o singură dată, dar în urma căreia vei rămâne cu poveşti şi amintiri cât pentru o viaţă”, spune Pitulice. „Din punct de vedere financiar, anul trecut ne-a demonstrat că este un produs viabil. Transilvania Train are o identitate, devine o un brand, iar investiţiile în comunicarea produsului au început să îşi spună cuvântul.”

    Anul trecut, la prima ediţie a Transilvania Train, capacitatea a fost de doar 100 de locuri, intenţia fiind de a testa răspunsul pieţei. „În acelaşi timp, am dorit să verificăm şi eventuale scăpări sau elemente ce pot crea o notă discordantă şi chiar şi cum funcţionăm noi, ca şi echipă în faza efectivă de implementare. Cu experienţa primei ediţii în spate şi cu un feedback din partea participanţilor mai mult decât încurajator (am primit cereri de înscriere pentru ediţia 2018 chiar pe peronul din Braşov, la întoarcerea din ediţia 2017), am decis să dublăm capacitatea trenului pentru 2018, la 200 de particianţi, să reorganizăm anumite componente, să adăugăm unele noi, iar numărul zilelor a crescut astfel de la 4 la 5”, spune cofondatorul Transilvania Train. Luând în calcul preţul unui bilet în 2017, de 650-680 de euro, încasările primei ediţii s-au ridicat la aproximativ 70.000 de euro. Pentru acest an, Cristi Pitulice spune că are clienţi din toată Europa – Olanda, Germania ori Slovacia. „Sunt oameni pasionaţi nu numai de trenuri, ci şi de arta descoperirii.”  În acest moment, proporţia turiştilor străini este de 30% din totalul gradului de ocupare.

    Fiind vorba de un tren turistic, organizatorii au luat în calcul, în primul rând, regiuni şi localităţi pe traseul căilor ferate; Transilvania a părut, astfel, alegerea ideală. „Foarte multe dintre sate, casele vechi, arhitectura, monumentele istorice, tradiţiile de acolo se deteriorează, se pierd şi au nevoie de susţinere, în primul rând din partea românilor”, spune Pitulice. Legat de alte posibile rute, el nu exclude această variantă pe viitor, însă subliniază faptul că momentan cei implicaţi se vor focusa pe a face din proiectul Transilvania Train un produs de succes.

  • Obiectul existent în majoritatea caselor din România a fost descoperit în cel mai adânc punct din ocean

    O pungă de unică folosinţă a fost printre cele 3.500 de fragmente descoperite la o adâncime de 10.898 de metri. Independent notează că pente o treime din ceea ce a fost descoperit în zonă este macroplastic (bucăţi de plastic ce au o dimensiune de peste 5 milimetri).

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Ploi torenţiale şi grindină, la sfârşit de săptămână / PROGNOZA METEO la mare, munte şi în ţară

    Vineri

    ÎN ŢARĂ

    Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar ziua şi în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest şi în Maramureş, iar cele minime se vor situa între 6 şi 17 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

    BUCUREŞTI

    Vremea se va încălzi uşor. Vor fi înnorări temporare şi trecător, în cursul zilei, vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din România care se bate cot la cot cu marile capitale europene şi are şansă să ajungă din urmă Madrid, Roma sau Copenhaga

    Dezvoltarea economică este in continuare inegală la nivelul diferitelor regiuni din Europa, zonele bogate dintr-o anumită ţară având în medie un PIB per capita de 2,3 ori mai mare decât oraşele mai sărace, situaţie care însă nu se regăseşte şi în cazul României, a cărei Capitală seamănă mai degrabă cu Roma, Madrid sau Copenhaga decât cu orice altă zonă din ţară, arată un studiu realizat de Banca Mondială.

    Astfel, în ţările mai puţin dezvoltate din Europa, oraşele principale, precum Bratislava şi Bucureşti tind să aibă mai multe în comun cu capitalele din Vest, la nivel de PIB per capita, decât cu oraşele secundare din propria ţară.

    Chiar dacă aceste tendinţe sunt destul de comune şi sunt rezultatul unor procese economice eficiente, ele au o serie de consecinţe nedorite în privinţa oportunităţilor şi beneficiilor locuitorilor din regiunile “cu creştere lentă”, ceea ce duce la sărăcie şi emigrare. În plus, disparităţile la nivel regional ameninţă coeziunea politică şi socială şi hrănesc mesajele populiste.

    Oraşul din România care se bate cot la cot cu marile capitale europene şi are şansă să ajungă din urmă Madrid, Roma sau Copenhaga

  • Cum va fi vremea în următoarele zile şi în Noaptea de Înviere

    „Vineri va fi o schimbare în aspectul vremii. Dacă miercuri şi joi am avut o vreme frumoasă, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius, de vineri vremea se schimbă, atât ca aspect cât şi din punct de vedere termic, pentru că vor apărea ploi în mare parte din ţară, ce vor fi mai însemnate în zonele montane şi de sud-vest. Vineri, temperaturile vor marca o scădere, astfel încât vor ajunge în jurul celor normale pentru această perioadă, asta însemnând la nivel naţional între 9 şi 19 grade, cu cele mai scăzute valori în Estul Transilvaniei şi în nodul Moldovei”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Potrivit reprezentantului ANM, sâmbătă, vremea se mai ameliorează sub asepectul precipitaţiilor. Ploile vor mai apărea doar cu caracter local prin nordul teritoriului şi în zonele montane, iar în restul ţării cerul se va degaja, însă, temperaturile vor fi comparabile cu cele de vineri, între 11 şi 20 de grade la nivel naţional.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS: Numărul autorizaţiilor de construire a crescut cu 20,5% în primele două luni din acest an

    În perioada ianuarie-februarie, creşteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare, cele mai importante înregistrându-se în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+196 de autorizaţii), Vest (+171), Sud-Vest Oltenia (+158), Sud-Muntenia (+125) şi Nord-Est (+109).

    În luna februarie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+358 de autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+180 de autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+99), Vest (+94) şi Sud-Muntenia (+45). Scăderi s-au înregistrat în Nord-Vest (-28 de autorizaţii), Sud-Est (-22), Nord-Est (-6) şi Centru (-4).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vremea se schimbă RADICAL. Avertizarea emisă în urmă cu puţin timp de meteorologi

    Informarea meteorologică intră în vigoare luni, 12 martie, la ora 16 şi expiră pe 14 martie, la ora 08.00.

    Meteorologii avertizează că, în următoarele zile, va ploua, la început în jumătatea de vest a ţării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice şi centrale.

    Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni, 12 martie, şi în noaptea de luni spre marţi, 12/13 martie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile sud-africane au decretat stare de catastrofă naturală, din cauza secetei

    Decizia a fost luată după ce Guvernul sud-african a evaluat efectele secetei actuale. Potrivit autorităţilor, seceta a afectat majoritatea regiunilor din ţară şi pune în pericol aprovizionarea cu apă potabilă a mai multor oraşe, printre care şi Cape Town.

    Oficialii din Cape Town au precizat că seceta a persistat în regiune de mai bine de trei ani, iar nivelul de apă al barajului din apropiere a ajuns la un nivel periculos de scăzut. Autorităţile din Cape Town caută soluţii pentru creşterea rezervelor de apă potabilă.

    Prin declararea stării de catastrofă naţională, Guvernul central va avea responsabilitatea şi autoritatea de a lua măsuri pentru a combate efectele secetei.

  • Turcia a efectuat noi atacuri aeriene asupra poziţiilor ocupate de kurzi în provincia siriană Afrin

    Potrivit agenţiei Anadolu, atacurile aeriane au fost efectuate de avioante de luptă F-16 asupra oraşelor Huruz şi Kefer Jenne, dar şi asupra regiunilor Sheran, Jinderes şi Raju. Raidurile aeriene au început la miezul nopţii şi s-au încheiat vineri dimineaţa.

    Armata turcă a precizat că avioanele de vânătoare au bombardat 19 ţinte, printre care adăpostruri kurde şi depozite de armament. Toate avioanele s-au întors în bazele din Turcia în condiţii de siguranţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro