Tag: referendum

  • Presa străină despre rezultatele alegerilor: „Românii şi-au pedepsit partidul de guvernare”

    Românii au respins în mod covârşitor măsurile văzute ca o piedică în combaterea corupţiei într-un referendum fără caracter obligatoriu, dând o dublă  lovitură partidului social-democraţilor (PSD), aflat la guvernare, scrie Reuters.

    Publicaţia The New Federalist consideră că România a avut cea mai plină de culoare campanie şi cu un scop clar de la aderarea la UE din 2007. Societatea civilă, partidele politice şi sectorul privat se comportă în funcţie de vârsta lor europeană: România va împlini 13 ani în ianuarie 2020. Ţara a ajuns, în cele din urmă, într-o etapă în care înţelege importanţa şi rolul incontestabil al Uniunii Europene, scrie The New Federalist.

    „Pe scurt, am văzut o campanie fără precedent în România. Direcţii politice, noi atitudini, rolul ţării în cadrul viitorului mecanism de securitate şi apărare funcţional, federalismul european, euroscepticismul, interguvernamentalismul, schimbările climatice… toate acestea au făcut parte din competiţia de pe scena politică a României din ultimele săptămâni”, a scris The New Federalist.

    Euronews îi aduce în prim plan pe românii din diaspora care au stat cu orele la cozile de la secţiile de votare şi care, după ore de aşteptare, au plecat acasă fără să voteze. Narcisa Nechita, o româncă ce locuieşte în Amsterdam, a declarat pentru Euronews că nu a putut să-şi exprime votul, chiar dacă a stat la coadă între 14:30 şi 21:00.

    „M-am îndreptat spre secţia de votare din Diemen, Amsterdam pentru a vota pentru alegerile pentru Parlamentul European şi pentru referendumul împotriva modificării legislaţiei anticorupţie. Motivul pentru care am făcut acest lucru, după ce am locuit timp de zece ani în străinătate, este că încă mă simt legată de ţara mea de origine şi vreau să devină un loc mai bun în care sper să revin într-o zi. Vreau să văd o democraţie mai democratică, aşa cum m-am obişnuit să văd aici în Europa de Vest”, a declarat Narcisa Nechita pentru Euronews.

     

  • Prezenţă record: 49,01% dintre români au votat la europarlamentare, peste nivelul din 2014

    Ora 21:00 Biroul Elecctoral Central (BEC) anunţă, că prezenţa la vot, la alegerile europarlamentare, la ora 21:00, a fost de 49,01%. La referendum pe tema justiţiei, procentul a fost de 41,27.

    Ora 20.00 Biroul Electoral Central (BEC) anunţă că duminică, până la ora 20.00, au votat 46,34% dintre alegători pentru alegerile europarlamentare şi 38,96% pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.

  • Prima REACŢIE a PSD în ziua votului: Operatorii de tablete insistă ca cetăţenii să voteze şi la Referendum

    „Partidul Social Democrat atrage atenţia asupra faptului că, în majoritatea secţiilor de votare, operatorii de tabletă insistă ca cetăţenii să voteze şi la Referendum. În cazul în care cetăţenii răspund că nu doresc să voteze şi la Referendum, operatorii de tabletă repetă, în mod insistent, întrebarea. Mai mult, în majoritatea cazurilor, operatorii de tablete repetă cu voce tare întrebarea, astfel încât să îi audă şi alţi cetăţeni prezenţi la coadă în secţia de votare, în încercarea de a-i timora şi intimida pe cei care nu vor să voteze şi la Referendum şi a atrage ostracizarea acestora de către alţi cetăţeni”, precizează social-democraţii într-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.

    PSD explică şi diferenţe mică în prima parte a zilei între alegătorii la europarlamentare şi cei de la referendum, diferenţă care a crescut semnificativ după ce partidul a sesizat BEC, AEP şi STS.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fost atins pragul de 30% pentru validarea referendumului

    Referendumul pe justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, a atins, după ora 17:00, pragul de prezenţă de 30% necesar pentru a fi validat, arată datele BEC. Totuşi referendumul nu poate fi validat decât după numărarea şi verificarea voturilor.
     
    Potrivit datelor BEC, la ora 17.15 pentru referendum au votat 5.524.771 de votanţi (32% din alegători).
     
    Legea 3/2000 prevede două praguri:
     
    1. pragul de 30% prezenţă
    Art. 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
     
    2. pragul de 25% voturi valabil exprimate
    (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
     
    Conform AEP, pentru referendumul naţional, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (LEP) este de 18.267.997 de persoane. Procentele de 30% şi 25% se aplică la acest număr, neincluzând şi persoanele cu domiciliul în străinătate.
     
    Drept urmare pentru a fi valabil referendumul trebuie să participe cel puţin 30% din numărul acestor persoane, însemnând 5.480.399 de alegători, iar pentru a fi validat trebuie să exprime voturi valabile (care nu sunt nule) 4.566.999 de alegători, fie cu opţiunea DA, fie NU.
  • Prezenţă record de 270%, până la prânz, în staţiunea preferată pentru schi a lui Iohannis

    În secţia din staţiunea Păltiniş, în judeţul Sibiu, la ora 13.30, se înregistra o prezenţă de 270%. Aici au votat 73 de oameni, dintre care 71 pe liste suplimentare.

    În secţia de votare de la Otrovu Mare, judeţul Mehedinţi, prezenţa la vot este de 152% (93 de votanţi dintre care 74 pe liste suplimentare).

    În localitatea Demieni, judeul Ilfov, la ora 13.30, prezenţa anunţată de Biroul Electoral Central este de 118%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România VOTEAZĂ. Ziua alegerilor pentru Parlamentul European şi a referendumului pe justiţie. Tot ce trebuie să ştii despre VOTUL de duminică, 26 mai

    Secţiile de votare din România se deschid duminică, la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00. Pentru cei 18.9 milioane de alegători au fost organizate 18.730 de secţii de votare în ţară şi 441 de secţii de votare peste hotare.

    Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că numărul total de alegători cu drept de vot este de 18.968.840 de persoane, din care un număr de 700.843 de români cu drept de vot au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, fiind posesori de paşaport CRDS.

    Totodată, pentru românii din Diaspora, Ministerul de Externe a organizat un număr de 441 de secţii de votare, precizând că numărul secţiilor este unul record comparativ cu scrutinele de la europenele din 2007, 2009 şi 2014 când au fost organizate 190 de secţii.

    Alegeri europarlamentare 2019. Referendum pe justiţie. Votanţii trebuie să ştie că:

    – Votarea începe la ora 7.00 şi se termină la 21.00.

    – Veţi prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secţiei de votare.

    – După scanarea actului de identitatea şi validarea alegătorului, acesta se va deplasa înspre membrii biroului electoral. Dacă nu se încadrează în condiţiile legale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare ia o decizie în acest sens.

    – Aveţi opţiunea de a vota doar la europarlamentare sau doar la referendum. Dacă nu doriţi să votaţi la referendum, membrii biroului electoral al secţiei de votare vor trage o linie în dreptul spaţiului pentru semnătură pentru referendum de pe listele permanente şi viceversa la alegerile europarlamentare .

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Referendum 2019 pe tema justiţiei | Prezenţa la vot la ora 19.00 – 35,86%

    UPDATE ora 14:00: Votul la referendumul pe Justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Prezenţa la vot la ora 14.00: 19,61%.

    Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţul Sibiu- 25,4%, iar cea mai mică în Vaslui- 14,14%.

     

    123.912 de votanţi şi-au exprimat dreptul de vot, în Diaspora, la referendumul pe teme de justiţie.

    UPDATE ora 13.00: Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, la ora 13.00, în cadrul referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, este de 16,08%. La ora 13.00, în cadrul referendumului din anul 2009, prezenţa la vot a fost de 19,62%.

    Potrivit datelor BEC, la ora 13.00, prezenţa la referendum a fost de 16,08% (2.937.794 alegători).

    Cea mai mare prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţul Sibiu (20,77%), iar cea mai scăzută în judeţul Vaslui, de 11, 76%.

    În Capitală, prezenţa la vot, la ora 13.00, la referendumul pe justiţie, a fost de 17,22%.

    98.174 de oameni au votat în Diaspora.

    Ultimul referendum de modificare a legislaţiei, care a atins pragul de cvorum, a fost cel din anul 2009, iniţiat de preşedintele de atunci Traian Băsescu, şi care viza trecerea la Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300. Referendumul s-a desfăşurat în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

    La ora 13.00, în cadrul referendumului din anul 2009, prezenţa la vot a fost de 19,62% (18.83%-mediul urban, iar în mediul rural de 20,71%). În Bucureşti, prezenţa era de 18,29%.

    UPDATE ora 12.00: Biroul Electoral Central anunţă că duminică, până la ora 12.00, au votat 12,16% dintre alegători pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.

    Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţul Ilfov- 15,6%, iar cea mai mică în Vaslui- 9,1%.

    73.364 de votanţi şi-au exprimat dreptul de vot, în Diaspora, la referendumul pe teme de justiţie.

    UPDATE ora 11.00: Biroul Electoral Central anunţă că duminică, până la ora 11.00, au votat 8,49% dintre alegători pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.

    Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţul Ilfov- 11%, iar cea mai mică în Vaslui- 6,4%.

    50.260 de votanţi şi-au exprimat dreptul de vot, în Diaspora, la referendumul pe teme de justiţie.

    UPDATE ora 10.00: Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, la ora 10.00, în cadrul referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, este de 5,49%.

    Potrivit datelor BEC, la ora 10.00, prezenţa la referendum a fost de 5,49% (958.535 alegători).

    Cea mai mare prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţul Ilfov (6,91%), iar cea mai scăzută în judeţul Vaslui, de 4,03%.

    În Capitală, prezenţa la vot, la ora 10.00, la referendumul pe justiţie, a fost de 5,08%.

    29.963 de oameni au votat în Diaspora.

    Ultimul referendum de modificare a legislaţiei, care a atins pragul de cvorum, a fost cel din anul 2009, iniţiat de preşedintele de atunci Traian Băsescu, şi care viza trecerea la Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300. Referendumul s-a desfăşurat în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Prezenţa la urne, la nivel naţional, pentru referendumul din 2009 era, la ora 10.00, de 5,75%. În Bucureşti, prezenţa era, la aceeaşi oră, de 4,74%.


    Biroul Electoral Central anunţă că duminică, până la ora 9.00, au votat 2,70% pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.

    13.507 votanţi şi-au exprimat dreptul de vot, în Diaspora, la referendumul pe teme de justiţie.

  • Referendum şi europarlamentare 2019. Câte buletine de vot primesc românii la urne

    Secţiile de votare sunt deschise între orele 7:00 şi 21:00. La ora 21:00 mai pot vota doar alegătorii care se află în sala unde se votează. În străinătate se votează între 7 şi 21 ora locală.

    Alegeri europarlamentare 2019

    Dacă sunteţi omis din lista permanentă, veţi fi înscris pe o listă suplimentară. Bucureştenii trebuie să voteze la secţia unde sunt arondaţi, ei neputând vota pe listă suplimentară în alt sector. Ambele voturi (pentru europarlamentare şi referendum) vor fi date în aceleaşi secţii de votare.

    Câte buletine de vot primesc românii la urne

    – Veţi prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secţiei de votare. După scanarea actului de identitatea şi validarea alegătorului, acesta se va deplasa înspre membrii biroului electoral. Dacă nu se încadrează în condiţiile legale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare ia o decizie în acest sens. Aveţi opţiunea de a vota doar la europarlamentare sau la referendum. Dacă nu doriţi să votaţi la referendum, membrii biroului electoral al secţiei de votare vor trage o linie în dreptul spaţiului pentru semnătură pentru referendum. După semnarea sau înscrierea şi semnarea pe lista electorală suplimentară veţi primi trei buletine de vot, unul pentru europarlamentare şi două pentru referendum (câte un buletin pentru fiecare întrebare de la referendum), potrivit roaep.ro.

    – Pe 26 mai românii votează reprezentanţii în Parlamentul European. România are alocat un număr de 32 de reprezentanţi, care sunt aleşi în sistem proporţional, pe liste închise; există o singură circumscripţie. Cu alte cuvinte, fiecare partid primeşte mandate direct proporţional cu numărul de voturi obţinute. Mandatul unui europarlamentar este de 5 ani.

    Referendum 2019

    – Referendum 2019. De asemenea, pe 26 mai o să aibă loc şi un referendum pe teme legate de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

    Cele două întrebări care vor fi incluse pe buletinele de vot: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

    Cum se votează

    – Referendum 2019. Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ştampila de control a secţiei de votare. Dacă aceasta lipseşte, votul va fi declarat nul! Aplicaţi ştampila cu menţiunea “VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit, respectiv opţiunii de la referendum. Îndoiţi buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secţiei de votare să rămână în afară, şi introduceţi-l apoi în urnă corespunzătorare (vor fi folosite urne diferite pentru alegeri şi referendum) astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. Dacă greşiţi aplicarea ştampilei, puteţi cere un nou buletin de vot, dacă nu a fost introdus în urnă. Primul va fi anulat.

    – Restituiţi ştampila şi primiţi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea “VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărţile de identitate). Se va aplica un singur autocolant, indiferent dacă votaţi doar la referendum sau la europarlamentare.

    Alegeri 2019: urna specială

    – Alegătorii care nu se pot deplasa la secţia de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna specială (mobilă) de la secţia de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoţită de documente justificative. Cererea se face cel târziu în preziua alegerilor. În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială şi materialele necesare votării. Fiecare secţie de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secţia de votare.

  • Şerban Nicolae, în contradicţie cu premierul Dăncilă: Voi refuza buletinele de vot pentru referendum. Nu sunt complice la fals şi uz de fals!

    “1. Voi merge la secţia de votare şi, la intrare, voi da actul de identitate, pentru validarea dreptului de vot. 2. Voi lua doar buletinul de vot pentru Parlamentul European şi voi semna pentru prezenţă în lista corespunzătoare. 3. Voi refuza buletinele de vot pentru falsul referendum şi mă voi asigura că în listele de prezenţă, în dreptul numelui meu, în căsuţa corespunzătoare semnăturii este trasă o linie. 4. Voi vota pentru Parlamentul European şi voi părăsi secţia de votare”, a scris Şerban Nicolae, miercuri, pe Facebook.

    Social-democratul a adăugat că referendumul este “o mare batjocură pe bani publici”, care costă peste 320.000 euro.

    “Subliniez! Pe 26 mai, voi refuza buletinele de vot pentru falsul referendum şi mă voi asigura că în căsuţele corespunzătoare semnăturii mele se trage o linie! Nu sunt complice la fals şi uz de fals! Domnule Iohannis, domnule Cioloş şi diverşi alţii, puţini şi penibili, nu insistaţi cu această înşelăciune. Eu nu sunt de acord că pot fi graţiaţi criminalii, pedofilii, violatorii, tâlharii, hoţii, trădătorii, traficanţii de persoane sau de droguri! Pe 26 mai 2019 nu e niciun referendum. Doar o mare batjocură, pe bani publici! Mai mult de 320.000 de euro”, a conchis senatorul PSD.

    Anterior, premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, în timpul unei vizite făcute în judeţul Bacău, că va merge duminică la vot şi va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum. „Sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei”, a adăugat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Klaus Iohannis, la Iaşi: „Gaşca ce vrea să pună mâna pe România vă spune că votul vostru nu contează”

    „Daţi-mi voie să vă spun despre Iaşi. Am venit acum pe jos. Ştiu cum se face. Dar parcă nu bătea cu filmul pe care l-am văzut alaltăieri. Oameni foarte primitori. Oameni foarte calzi. Dacă toate ar fi aşa, ce bine ar fi. PSD de doi ani şi jumătate încearcă să îndoaie legile. Nu pentru voi. Numai pentru ei, ca să scape ei. Sunt unii care spun – domnule preşedinte hai lăsaţi poveştile. Sunt chesituni acolo la Bucureşti. Ce veniţi cu poveştile acestea. În realitate este altceva. Dacă pierdem independenţa justiţiei, atunci pierdem şi şansa pentru autostrăzi, pentru spitale, de a avea grădiniţe şi şcoli bune pentru copiii noştri. Atunci începem să pierdem bani şi dacă îi lăsăm pe ei să ne strice ţara, la urmă nu vor plăti ei. Vom plăti noi şi tu, şi tu, românii vor plăti. Din acest motiv vă spun – aşa nu se poate”, a afirmat Klaus Iohannis, la mitingul organizat de PNL, sâmbătă, la Iaşi.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.