Tag: raspuns

  • Tot ce trebuie să ştii despre Coronavirus: Care sunt şansele să mori? Cum să eviţi acest lucru? Îţi faci griji pentru nimic? Experţii din toată lumea răspund la aceste întrebări

    Cifrele arată că virusul Covid-19 a ucis mai mult de 3.000 de persoane şi a infectat aproape 90.000 de oameni în cel puţin 65 de ţări. Majoritatea infecţiilor şi a deceselor au fost înregistrate în provincia Hubei din China, unde virusul nemaivăzut a apărut la sfârşitul lunii decembrie. Dar virusul s-a răspândit şi în Italia, la aproape 8.046 km distanţă de sursă, blocând unele oraşe din nord – şi circa 55.000 de oameni, scrie Daily Mail.

    Doisprezece italieni au murit până acum, iar vineri a fost raportat primul deces al unui britanic, un pasager aflat la bordul vasului de croazieră Diamond Princess, care a fost pus în carantină în Japonia. În Marea Britanie, dintre cei peste 11.000 de oameni care au fost testaţi, 36 au fost diagnosticaţi. Nu s-au înregistrat însă decese pe teritoriul britanic.
    Există planuri pentru închiderea şcolilor, perturbarea transportului public şi amânarea evenimentelor sportive majore, dacă situaţia se transformă într-o criză.
    Deocamdată, experţi în domeniu îndeamnă publicul să se pregătească şi să ia măsuri pentru a preveni răspândirea bolilor. Lumea vrea să ştie ce poate face pentru a se proteja şi cum să îşi auto-impună carantina dacă este necesar. 

    Covid-19 pare să se răspândească la fel ca gripa, prin tuse şi strănut. Odată contactat, acesta trăieşte şi se reproduce în ţesuturile care aliniază căile respiratorii. Secreţii din aceste ţesuturi – mucus şi salivă – conţin, de asemenea, virusul. Când o persoană infectată tuşeşte, strănută sau pur şi simplu vorbeşte, picături mici sunt expulzate în aer, transportând virusul din corp. Dacă nu sunteţi direct în direcţia vorbitorului, ar trebui să fiţi în siguranţă. Picăturile călătoresc doar până la 0,2 metri.

    Însă un alt risc vine atunci când oamenii îşi acoperă tusea sau se acoperă cu mâna şi apoi ating un obiect cu care şi alte persoane intră în contact, cum ar fi un buton pentru uşă sau un robinet. Dacă atingeţi o suprafaţă contaminată, apoi vă atingeţi gura sau nasul, virusul poate fi transmis.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) spune că virusul poate trăi pe suprafeţe câteva zile.
    Günter Kampf de la Universitatea din Greifswald din Germania spune că astfel de viruşi pot fi omorâţi de dezinfectanţi, cum ar fi alcoolul sau înălbitorul – dar multe lucruri pe care le atingem în fiecare zi pe transport sau în clădirile publice nu sunt dezinfectate prea des sau chiar deloc.

    Dacă 14% dintre persoanele infectate prezintă o boală severă şi cinci procente dintre ei sunt bolnavi în stare critică, coronavirusul ar putea fi o „ameninţare masivă”, potrivit unui interviu acordat de dr. Peter Openshaw, profesor de medicină experimentală la Imperial College London, pentru The Times.

    „Din ceea ce am învăţat până acum, se pare că împrăştierea virusului – etapa de transmitere de la persoanele infectate – se desfăşoară relativ timpuriu în cursul infecţiei.” Chiar dacă în urma testelor virusul poate să pară că a dispărut, acesta poate reapărea, explică dr. Openshaw.

    Potrivit lui Alistair Miles, şeful informaticii epidemiologice de la Wellcome Center for Human Genetics, ar trebui să încetăm să ne atingem faţa.
    El a spus pentru The Times: „Nu vă mai atingeţi faţa. Mai ales nu ochii, nasul sau gura. Spălaţi-vă des pe mâini, în special înainte de a mânca sau atinge mâncarea. În timp ce o mască pare a fi o idee bună, nu există prea multe dovezi că poate preveni infecţia în mod fiabil atunci când este purtată de public. Dar sunt utile pentru o persoană bolnavă, pentru a reduce răspândirea virusului.” Miles a adăugat: „Se pare că nu se va termina rapid. S-ar putea să persiste până anul viitor şi să ajungă în cele din urmă să devină o infecţie sezonieră, revenind în fiecare iarnă.”

    Aş putea muri dacă mă infectez cu coronavirusul?
    Depinde într-o anumită măsură de cât de vârstă. Covid-19 provoacă simptome slabe la copii şi la bebeluşi, iar în China nu se ştie că a cauzat decese la copiii sub 10 ani. Principala preocupare când vine vorba de copii este că, dacă contactează virusul, îl pot transmite persoanelor în vârstă, mult mai expuse. Acesta este motivul pentru care unii directori au ales să închidă şcolile, dar aceasta nu este încă o politică oficială.

    Conform celor mai recente date din China Center for Disease Control, ratele de deces sunt de 0,2 la 0,4% între vârsta de zece şi 50 de ani, dar apoi încep să urce. Există o şansă de 1,3% de a muri din asta în după vârsta de 50 de ani, un risc de 3,6% după 60 de ani, un risc de opt% după 70 de ani şi un risc de 14,8% după 80 de ani. Riscul creşte odată cu vârsta, deoarece persoanele în vârstă au mai des alte boli, precum cancer sau afecţiuni ca hipertensiunea arterială, diabetul sau boli pulmonare, care agravează Covid-19. Profesorul Neil Ferguson, de la facultatea de medicină de la Imperial College London, a declarat pentru The Times: „China pare că suprimă transmisia în acest moment. În Italia credem că există mii de cazuri răspândite în toată ţara. În Iran sunt zeci de mii, dacă nu mai multe. Am calculat cu o marjă enormă de eroare că un procent din cei infectaţi ar putea muri. Aşadar, o rată a decesului de 0,25% ar fi similară cu pandemiile gripei din 1957 şi 1968, în timp ce o rată de patru procente s-ar compara cu epidemia de gripă spaniolă din 1918, cu un număr de decese estimat la 40-50 de milioane”.

    Am o răceală oribilă – ar putea fi coronavirus? Simptomele de Covid-19 nu sunt ca cele ale unei răceli: provoacă febră, tuse şi respiraţie de probleme, faţă de răcelile obişnuite, unde celor bolnavi le curge nasul sau prezintă congestii nazale. Majoritatea cazurilor par a fi uşoare.
    Dacă se manifestă uşor, aş putea totuşi să am virusul şi să nu îmi dau seama? Răspunsul scurt este da. Deşi, în prezent, doar cei care au intrat în contact cu persoane cunoscute ca fiind infectate sau care au fost într-o zonă cu risc ridicat ar trebui să întrebe despre testarea lor. Perioada de incubare este de două până la 14 zile – media este de cinci zile. Oamenii de ştiinţă chinezi spun că 80% din toate cazurile sunt destul de uşoare. Unele victime nu au aproape deloc simptome, aşa că, dacă vă îmbolnăviţi, s-ar putea să nu vă daţi seama că este Covid-19. În mod îngrijorător, se pare că este posibil ca oamenii să îl răspândească înainte să înceapă să prezinte simptome – ba chiar dacă nu o fac niciodată. Oamenii de ştiinţă de la Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor din Guangdong, China, au găsit un pacient cu Covid-19 care nu prezenta simptome, dar avea virusul. În Germania, o femeie cu simptome foarte uşoare – a transmis virusul la două persoane care au împărţit o sală de şedinţe cu ea, şi care au transmis-o apoi altor două persoane înainte de a prezenta simptome. În timpul focarului din 2002 al sindromului respirator acut sever SARS, s-a descoperit că oamenii bolnavi îi puteau infecta pe ceilalţi – cu o concentraţie suficient de mare a virusului în fluidele lor – abia după ce au dezvoltau simptome. Aceasta a însemnat că izolarea pacienţilor, pentru a opri răspândirea bolii, a fost mai simplă. De această dată, „dacă oamenii sunt infectaţi şi răspândesc virusul înainte de simptome, atunci prevenţia devine mult mai dificilă”, avertizează Caroline Buckee de la Harvard Medical School din SUA.
    Au mai existat aceste focare, ca SARS, şi am trecut prin asta. Chiar trebuie să ne facem griji acum?
    Experţii au cerut publicului să nu intre în panică – cu toate acestea, oamenilor li se recomandă să rămână informaţi. SARS a infectat peste 8.000 de oameni şi a ucis aproape 800 în 29 de ţări în mai puţin de un an.
    A dispărut pentru că s-a răspândit mai greu printre oameni şi abia după ce au apăreau simptomele.
    De asemenea, a existat o campanie globală masivă, condusă de OMS, pentru a izola persoanele care au fost expuse. SARS nu a invadat niciodată ţările în curs de dezvoltare care ar fi putut avea probleme în organizarea supravegherii şi izolării necesare.
    Coronavirusul, în schimb, se răspândeşte mai uşor şi deja a infectat de peste zece ori mai mulţi oameni, de pe toate continentele.

    Nu mor mai mulţi oameni în fiecare an căzând pe scărti decât cei ucişi de coronavirus?
    Mai mulţi oameni mor într-un an căzând pe scări în Marea Britanie – 787 anul trecut – decât mor de HIV, virusul care provoacă SIDA, care a ucis 428. Puţini ar susţine că HIV este banal sau nu ceva de evitat. În prezent, se crede că 1% din cei care prezintă Covid-19 mor. Dar acest lucru îl face la fel de mortal ca gripa „spaniolă” din 1918 – una dintre cele mai grave pandemii cunoscute, care se crede că a omorât până la 50 de milioane în toată lumea.

    Ar trebui să port o mască în public?
    Nu. Studiile arată că nu te protejează cu adevărat împotriva infectării. Unii cred că te face să-ţi atingi mai puţin faţa, dar alţii susţin exact opusul.
    Singurul motiv pentru a purta o mască în public este dacă credeţi că sunteţi infectat – pentru a-i proteja pe ceilalţi. Iar cei care suspectează că sunt infectaţi sunt sfătuiţi să rămână acasă şi să se auto-izoleze. Sfaturile actuale ale Public Health England sunt să purtaţi o mască acasă dacă aveţi grijă de o persoană bolnavă – şi dacă vă îmbolnăviţi, să aveţi grijă să nu îi infectaţi pe alţii. Dar nu cumpăraţi cantităţi mari de măşti. Există o deficienţă globală şi ar trebui să fie economisite pentru personalul medical care are nevoie cu adevărat de ele.

    Cred că am fost expus, dar mă simt bine. Ce ar trebuii să fac?
    Nu mergeţi la o clinică sau la medic fără să sunaţi înainte. Dacă aveţi virusul, puteţi infecta persoane mai vulnerabile. Sfatul oficial actual este acesta: dacă aţi vizitat provincia Hubei în China în ultimele 14 zile, sau Iran, nordul Italiei şi zonele Daegu şi Cheongdo din Coreea de Sud începând cu 19 februarie, apelaţi la numărul de urgenţă – chiar dacă nu aveţi simptome. Este posibil să vi se ceară să vă auto-izolaţi timp de 14 zile. În cazul în care există riscul de a fi infectat, este posibil ca şi alţi membri ai familiei sau apropiaţi să fie, de asemenea, nevoie să fie consultaţi. De asemenea, trebuie să sunaţi la numărul de urgenţă dacă tuşiţi, aveţi temperatură sau probleme respiratorii şi aţi fost în alte părţi din China continentală sau Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia, Macau, Malaezia, Singapore, Taiwan sau Thailanda în ultimele 14 zile sau alte părţi din nordul Italiei (oriunde la nord de Pisa, Florenţa şi Rimini), Cambodgia, Laos, Myanmar sau Vietnam începând cu 19 februarie. Ar trebui să apelaţi linia de asistenţă dacă credeţi că aţi putut intra în contact direct cu cineva infectat. Chiar dacă aţi fost într-o zonă cu risc ridicat, din ceea ce ştim până acum, dacă nu dezvoltaţi simptome în 14 zile, nu aveţi virusul.

    Cum să mă izolez?
    Public Health England spune că cei infectaţi trebuie să stea acasă 14 zile, fără să meargă la muncă sau la şcoală – angajatorii şi profesorii ar trebui informaţi. Nu mergeţi în zone publice, cum ar fi parcuri sau magazine şi transport în comun şi nu folosiţi taxiuri. Evitaţi să aveţi vizitatori şi cereţi prietenilor, familiei sau serviciilor de livrare să lase cumpărăturile afară, de unde le puteţi ridica. Dacă împărţiţi casa cu alţii şi nu li s-a recomandat să se auto-izoleze, atunci rămâneţi într-o cameră separată, bine ventilată.
    Dacă folosiţi o baie după alte persoane, folosiţi prosoape separate – apoi curăţaţi-o. Dacă împărtăşeşti o bucătărie, încearcaţi să nu o folosiţi când o fac alţii, mănâncaţi în camera dvs. şi purtaţi o mască dacă alţii sunt acolo. Public Health England indică faptul că, în cazul în care o familie se întoarce de undeva şi necesită să stea în carantină la întoarcere, ei pot sta împreună şi nu e nevoie să stea în camere separate.

    Nu este un pic extrem să stau acasă două săptămâni?
    Auto-izolarea timp de două săptămâni poate fi o perspectivă neplăcută. Dar este absolut vitală, pentru a opri virusul să se răspândească şi să circule, după care vor fi mult mai multe cazuri şi va fi mai greu să îi protejezi pe cei vulnerabili, cum ar fi persoanele în vârstă. Funcţionarii pot încerca, de asemenea, să încetinească răspândirea virusului anulând întâlnirile mari şi închizând şcolile.

    Ce pot face pentru a mă proteja eu şi familia mea, dacă virusul începe să se răspândească în ţara în care locuiesc?
    „Gândiţi-vă cum veţi avea grijă de membrii familiei infectate, evitând infecţia singură”, spune expertul de risc Peter Sandman. „Luaţi nişte mănuşi de plastic în cazul îngrijirii cuiva care este bolnav şi câteva măşti chirurgicale de unică folosinţă, din acelaşi motiv.” Când vă aflaţi în locuri publice, spălaţi-vă des pe mâini cu săpun sau cel puţin dezinfectant de mâini pe bază de alcool, în cazul în care aţi luat virusul de pe o anumită suprafaţă. Dacă trebuie să atingeţi o suprafaţă publică, nu vă atingeţi faţa înainte să vă spălaţi. Folosiţi o protecţie pentru a apăsa butoanele ascensorului şi pentru a deschide uşile şi a vă ţine de balustrade. Încercaţi să nu vă salutaţi dând mâna cu cineva. Tuşiţi şi strănutaţi într-un şerveţel.

    Am citit că nu există niciun vaccin pentru acest virus. Mă va proteja un vaccin anti-gripal?
    Oamenii de ştiinţă încearcă să găsească un vaccin sau un medicament antiviral pentru Covid-19, iar unele sunt acum deja în teste. În prezent, nu există un tratament specific, deoarece este un virus complet nou. Realist, nu va fi disponibil decât anul viitor.
    Coronavirusul e diferit de virusurile gripale, astfel încât vaccinul anti-gripal nu oferă protecţie. Cu toate acestea, dacă sunteţi într-un grup cu risc ridicat de gripă şi sunteţi în pericol să contactaţi boala, este recomandat să vă faceţi unul. Nu vă doriţi complicaţii ale gripei într-un moment în care spitalele pot fi pline de pacienţi cu Covid-19!

    Este sigur să călătoreşti deloc acum?
    Dacă mergeţi undeva unde există riscuri foarte mici de îmbolnăvire, cu puţine cazuri raportate sau deloc, nu există motive să nu o faceţi. În aeroporturi, gări sau în alte locuri unde s-au putut afla persoane bolnave, luaţi-vă măsurile de precauţie menţionate mai sus. Nu vă apropiaţi de locurile cu focare sau suspectate – acest virus se poate răspândi rapid. Dr. Carmen Dolea, şefa Secretariatului Internaţional pentru Reglementări în domeniul Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat pentru The Times: „Cabinele pentru avioane nu sunt absolut periculoase, iar călătorii nu trebuie să îşi anuleze planurile decât dacă vizitează ţări restricţionate. Asociaţia Internaţională a Traficului Aerian (Iata) menţine o listă actualizată pe site-ul său al Centrului de Turism. Cel mai bun lucru de făcut în cabinele aeronavei este să practicaţi o igienă corectă a mâinilor cu geluri pe bază de alcool. Asiguraţi-vă că vă acoperiţi când tuşiţi şi strănutaţi, şi aruncaţi şerveţelul în coş după utilizare.”

    Am citit că virusul se ia de la animal la om. Poate câinele meu să fie în pericol?
    Nu. OMS spune că nu există nicio dovadă a contactării de către pisici sau câini a acestui virus.
    Rapoartele de săptămâna trecută despre un câine din Hong Kong testat „slab pozitiv” pentru coronavirus au fost „incredibil de iresponsabile”, potrivit lui Jonathan Ball, profesor de virologie moleculară la Universitatea din Nottingham. Se consideră că coronavirusul provine iniţial din liliecii din Asia de Est – aşa că, dacă nu aveţi unul dintre aceştia drept animal de companie, sunteţi în siguranţă.

  • În jurul lumii

    Remus Gall şi sora lui, Simona Gall, îşi doreau de mulţi ani un glob pământesc uriaş, care să şi arate interesant, nu doar de departe, ci şi de aproape. Au pus bazele Biodome Systems, o firmă care proiectează domuri geodezice – clădiri în formă de minge, eficiente energetic –, dar nu s-au limitat doar la această divizie de business, aşa că, tot sub formă de sferă, au început să proiecteze şi globuri pământeşti.
    „Singurele globuri de pe piaţă care erau atât de mari cum ne doream erau pictate cu acuarele în culori tocite şi mai aveau şi preţuri de zeci de mii de euro. Aşa că, în 2018, ne-am decis să ne facem şi noi un glob exact cum ne-am dorit întotdeauna, ca cele din romanele de Jules Verne”, povesteşte Remus Gall.
    S-au pus pe treabă, dar, după luni întregi de încercări, nu au ieşit mai mult de câteva prototipuri eşuate. Au luat-o de la capăt de mai multe ori, iar asta a presupus eforturi financiare şi sacrificii. Dar curând au apărut şi progresele.
    Modelul poartă numele The Blue Planet şi a cumulat peste şase luni de trudă. Are peste 2.500 de etichete şi detalii în relief de o mare acurateţe, rezultatul folosirii imaginilor fotografice exacte din satelit. Investiţia până acum a ajuns la 100.000 de euro, atât în prototipuri, cât şi în brevete pentru tehnica nouă de a face globuri pământeşti, cu pigmenţi similari cu cei folosiţi în realizarea vitraliilor din catedralele medievale.
    „În luna noiembrie am finalizat ultimul prototip. Acum aşteptăm clienţi care să vrea aceste globuri. Noi le putem oferi atât globuri personalizate din punctul de vedere al culorilor, cât şi hărţi unice şi chiar masa pe care globul poate fi aşezat, care poate să fie de diferite forme şi mărimi.”
    Un astfel de glob costă 5.000 de euro şi şi-ar putea găsi locul fie într-o casă ori un birou care vrea să fie înnobilat cu un astfel de obiect care te poartă în jurul lumii într-o secundă, fie în muzee sau şcoli, ca recuzită pentru micii exploratori.
    „Fabricăm globurile 100% în România, la Carei. Este un proces foarte migălos, manual, care durează până la trei luni pentru un singur glob cu diametrul de 80 de centimetri”, explică Remus Gall.
    Dincolo de prototipul deja realizat, cei doi fraţi vor să dezvolte noi modele de globuri în 2020, cu hărţi istorice şi mai multe detalii. Unul dintre modele urmează să ilustreze planeta Pământ în anul 2100, după ce nivelul oceanelor se va ridica.
    „Până atunci, putem face la comandă orice tip de glob în variaţii de culori, în funcţie de preferinţele clientului.”


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    MuskOx – producţie de tricouri pentru activitate fizică (Braşov)
    Fondator: Claudiu Neamţu
    Investiţie iniţială: 65.000 de euro
    Prezenţă: online (pe site-ul propriu şi pe eMag)


    Arete – producţie de şosete pentru bărbaţi (Prahova)
    Fondatori: Cosmin Neagu şi Mihai Dinu
    Investiţie iniţială: 15.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 10.000 de euro
    Prezenţă: showroomuri din Bucureşti şi Cluj-Napoca


    7bucate – abonamente la cutii cu alimente tradiţionale (Bucureşti)
    Fondator: Cosmin Daneş
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru primul semestru din 2020: 15.000 de euro
    Prezenţă: online, cu livrare în Bucureşti


    Şugubăţ – afacere cu cheesecake pe băţ (Bucureşti)
    Fondator: Alexandru-Adrian Manole
    Investiţie iniţială: 60.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 15.000 de euro/lună
    Prezenţă: la festivaluri în ţară şi în Bucureşti, pe strada Ion Câmpineanu


    Friddi – gelaterie artizanală (Bucureşti)
    Fondatori: Ciprian Sălceanu, Alexandru Becuţ, Simona Retevoescu
    Investiţie iniţială: 200.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: peste 500.000 de euro
    Prezenţă: Piaţa Romană din Bucureşti

  • Ce cultură organizaţională poţi să creezi într-o companie, când aproape 50% din angajaţi îşi caută un alt job, iar gradul de retenţie este extrem de mic?

    Este puţin probabil după aceste cursuri să se schimbe ceva în cultura companiei, nu pentru că lumea nu ar vrea, ci pentru că ar trebui să depună un efort în acest sens şi atunci lucrurile se schimbă. Conform unui sondaj făcut de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, la începutul anului, printre clienţii ei, 44% dintre cei intervievaţi spun că doresc să schimbe jobul în 2020, 30% vor o mărire de salariu, 24% vor un job mai aproape de casă, iar 22% vor să se dezvolte profesional.
    Ceea ce frapează însă este faptul că aproape jumătate din angajaţi, pentru că am putea face o extrapolare, vor să schimbe jobul, iar acest lucru este mai important decât o mărire de salariu. Când ai un grad de retenţie atât de mic iar angajaţii se gândesc mai mult cum să plece mai repede din companie, şansele de a dezvolta o cultură organizaţională sunt nule. Nu ştiu de ce oamenii cred că o cultură organizaţională poate fi implementată în companiile mari şi mijlocii, cu sute, mii şi zeci de mii de angajaţi.
    Se poate vorbi de o cultură organizaţională care se creează informal, fără un PowerPoint în faţă, doar atunci când se formează o companie, când fondatorul, proprietarul, liderul încearcă să-şi adune oamenii lângă el şi să dea un obiectiv, un ţel, un scop. Atunci energia şi determinarea liderului îi fac şi pe ceilalţi să-l urmeze şi aşa se creează o anumită cultură. Când companiile încep să se mărească, când numărul de angajaţi creşte, acea cultură organizaţională începe să-şi piardă din putere: vin oameni din alte părţi, din alte companii, cu alte culturi, vin şefi noi, care la rândul lor încep să-şi aducă sau să-şi selecteze oameni după chipul şi asemănarea lor, iar totul se schimbă.
    Cultura organizaţională informală, care era iubită de toată lumea, începe să fie înlocuită cu un PowerPoint, cu fraze mari care nu au acoperire în realitate, cu cifre fără suflet şi în final cu bifarea unor puncte dintr-o agendă de HR. O cultură organizaţională nu se poate crea dintr-un PowerPoint.
    Multinaţionalele, care au ajuns companii globale, cu sute de mii şi milioane de angajaţi, au ca obiectiv crearea unei culturi organizaţionale care să fie adoptată de toată lumea. Iar această cultură să reziste în timp, indiferent de cine sunt liderii. Dar ce te faci când apar evenimente neprevăzute, cum a fost cazul şefului de la McDonald’s, care a avut o relaţie cu una dintre angajate fără să raporteze la HR. De altfel, cultura, dacă putem să-i spunem aşa, interzicea acest gen de relaţii.
    Noul şef a decis să nu mai pună accent pe petrecerile din firmă, care aveau ca scop întărirea legăturilor dintre angajaţi, pentru ca bărbaţii să nu mai fie tentaţi să treacă peste linia de demarcaţie. Pe măsură ce companiile cresc, cultura organizaţională este înlocuită cu regulamente de ordine interioară, cu drepturi şi obligaţii, cu avantaje dar şi cu dezavantaje, cu foarte multe lucruri care sunt scrise.
    O cultură organizaţională bună trebuie mai degrabă să nu fie scrisă, ci să existe pur şi simplu. Revenind la cazul din România, în care 44% dintre angajaţi vor să-şi schimbe jobul în 2020, cifra este dărâmătoare: asta înseamnă că jumătate dintre angajaţii dintr-o companie vin la job gândindu-se şi căutând un alt loc de muncă, şi asta în timpul programului. Companiile din România, indiferent că sunt româneşti sau străine, se confruntă cu această vânzoleală de angajaţi care nu ştiu încotro să apuce, ce să facă, dar ştiu sigur că vor să plece. Dacă creşterea salarială obţinută este de nerefuzat, intrarea într-o altă cultură organizaţională nu mai contează, la fel cum nici nu contează cel care va fi noul şef.
    Câteodată te întrebi, citind un CV cu foarte multe schimbări de joburi, de ce alte companii angajează persoana respectivă. Pentru că ştiu că imediat ce se va instala în noua companie îşi va căuta alta. Pe de altă parte angajaţii, şi cei vechi care devin frustraţi, şi cei noi care devin prea repede nemulţumiţi, dezamăgiţi de realitatea noului job, aşteaptă ca cineva, mai ales de la HR, să le inducă o cultură organizaţională care să schimbe lucrurile, ceea ce nu se poate. PowerPointul şi consultanţii nu ţin loc de realitate. 

  • Cum a reusit o tânără să facă o afacere profitabilă din vânzarea unui simbol românesc in toată lumea

    „Veşnicia s-a născut la sat”, cum spunea Lucian Blaga, iar românul s-a născut antreprenor. Aşa se face că astăzi straie populare care datează de veacuri sau care sunt create după un meşteşug cu origini pierdute în istorie îşi fac loc şi în garderobele dominate de hainele moderne. Şi, pentru că cererea există, răspunsul acestei nevoi a fost crearea unei oferte pe măsură.
     
    Lada cu zestre a bunicii, înţesată cu straie populare cusute de mama sa ori chiar mai vechi, păstrate de peste două generaţii, sau meşteşugurile deprinse de la bunicul de a face opinci din piele, brâuri ori clopuri, au devenit în timp o sursă de inspiraţie pentru artizanii care le-au transformat într-un business.

    Pentru a le face cunoscute şi următoarelor generaţii, dar şi peste hotare, câţiva români pasionaţi de tradiţie au investit în îndeletnicirile străbune şi le-au actualizat la cerinţele din prezent.

    Izabela Măndoiu esta una dintre ei. Tânăra, care a crescut în localitatea Albeştii de Muscel din judeţul Argeş, creează haine tradiţionale inspirate din zona în care a copilărit, iar produsele sale iau drumul străinătăţii, către ţări precum Italia, Suedia, Franţa sau Canada.
    „Ia este un simbol patriotic, creat şi păstrat de către strămoşii noştri cu pasiune, inspiraţie şi dedicare. Ia reprezintă un element de brand naţional, chiar dacă nu în mod oficial, dar care se bucură de recunoaştere şi apreciere internaţională.

    Sunt români care doresc să poarte, atunci când sunt departe de casă, haine cu un liant emoţional, care să le valideze identitatea, tradiţiile şi cultura”, povesteşte Izabela Măndoiu, fondatoarea brandului de articole vestimentare cu influenţe tradiţionale ce-i poartă numele.

    După ce a lucrat o bună perioadă în domeniul construcţiilor, Izabela Măndoiu a schimbat macazul şi a trecut la crearea unor piese vestimentare care împletesc stilul tradiţional cu cel contemporan. Încă de copil era pasionată de ţesăturile de pe cămăşile din cufărul mamei sale, iar în 2014 a creionat propriul business, satul în care a crescut fiind principala sa sursă de inspiraţie.

    Totul a pornit de la dorinţa de a valorifica ţesăturile din lada cu zestre a mamei. Unele straie erau în stare bună, iar altele erau puţin deteriorate, aşa că a decis să realizeze propriile haine cu aplicaţii tradiţionale, prin amestecarea ţesăturilor vechi cu materiale de actualitate. 
    „Am abordat această iniţativă extrem de serios: am urmat un curs de design vestimentar şi am început lucrul.

    Terminam jobul full-time şi mergeam la activitatea dragă mie, care, încet-încet, m-a convins că trebuie să fac saltul de care vorbesc toţi antreprenorii. Am renunţat la serviciul meu şi mi-am urmat pasiunea, conştientă fiind că provocarea va fi să îmbin creativitatea cu latura financiară pe care o implică un business”, spune designerul Izabela Măndoiu.

    În urmă cu câteva decenii, locuitorii, cu precădere cei din mediul rural, purtau haine populare zi de zi. Aveau haine tradiţionale pe care le purtau pe câmp, dar şi haine pentru sărbători, nunţi sau alte evenimente importante din viaţa lor.

    În prezent, sunt câteva zile cheie în care românii, în special femeile, au iniţiativa colectivă a de a purta o ie: pe 24 iunie, de ziua iei, pe 1 decembrie, de ziua naţională a României, pe 24 ianuarie, de ziua Marii Uniri, de Crăciun şi de Paşte.
    Totuşi, există şi purtătoare ale cămăşii populare, care o aleg fie pentru un eveniment important din viaţa lor, la o conferinţă, petrecere, eveniment în familie sau la un dineu.

    Potrivit Izabelei Măndoiu, această categorie de cliente are un nivel de educaţie şi cultură ridicat, apreciază tradiţia şi are venituri medii sau peste media pieţei. „Avem cliente care îmbrăţişează ideea unei creaţii vestimentare cu doar câteva elemente tradiţionale, creaţie pe care o pot purta chiar şi la birou.”

    Produsele companiei sunt cusute de mână ca pe vremuri, potrivit antreprenoarei, iar realizarea unei cămăşi populare poate dura chiar şi şase săptămâni, dacă designul este complex.
    „Avem femei colaboratoare din sat, care au vârste înaintate, dar sunt conştiente că munca lor valorează mult şi că prin efortul lor, tradiţia persistă, ceea ce le motivează să continue. Realizarea unei bluze tip ie durează între patru şi şase săptămâni, în funcţe de complexitatea sa. O cămaşă masculină se realizează în zece zile lucrătoare”, explică Izabela Măndoiu.

    Articolele vestimentare marca Izabela Măndoiu sunt comercializate pe site-ul propriu al companiei, în showroomul situat pe strada Vasile Conta din Capitală, la Confident Concept Store din Brăila, la Desir Boutique din Constanţa, dar şi la târguri de profil.
    „Ia este o piesă vestimentară atemporală. Şansa brandurilor româneşti care abordează ia stă în curaj şi perseverenţă. În cinci ani publicul va face diferenţa între ia produsă în China, cea cu preţuri de până în 100 de lei, şi ia cusută manual de către româncele noastre. O haină de calitate rezistă şi sute de ani, aşa cum sunt iile de la stră-străbunicile noastre. Altfel spus, publicul se va educa şi va învăţa să aprecieze calitatea”, consideră Izabela Măndoiu.

    Firma care operează brandul Izabela Mandoiu a fost înfiinţată în acest an; preţul unei bluze ce poartă numele antreprenoarei porneşte de la 950 de lei şi poate ajunge până la 3.500 de lei, conform datelor de pe site-ul companiei.

    Piesa de rezistenţă: opincile
    Evoluţa pe piaţa forţei de muncă a dus la schimbări majore în rândul meseriilor. Cele mai vechi meserii populare au fost înlocuite de maşinării, roboţi şi aparate performante apărute odată cu inovaţia tehnologică. Bogdan Constantin Dincă, de meserie profesor de teologie, se încăpăţânează să facă opinci din piele naturală, cum a învăţat de la câţiva meşteri opincari pe care i-a cunoscut în timp ce colinda prin ţară.

    „Când eram mic, nu preţuiam tradiţia, pentru că nu o cunoşteam. În timp, m-am apropiat de o asociaţie de studenţi, cu care
    mi-am petrecut mai bine de 11 ani până acum. În toată această vreme am colindat satele din Maramureş, Braşov sau Haţeg, am învăţat multe obiceiuri, am făcut spectacole tradiţionale şi am strâns şi o bogată zestre de costume populare. Însă, văzându-i pe cei din jur îmbrăcaţi cu acele haine cu diferite prilejuri, mi-am dat seama că le lipseşte un element important: opinca”, îşi aminteşte Bogdan Constantin Dincă.

    Acela a fost momentul zero, cel în care a decis că trebuie să stăpânească arta de a întocmi încălţămintea atât de râvnită acum câteva decenii, la care aveau acces numai boierii − oamenii de rând mergeau mai ales desculţi.
    A început să caute meşteri opincari pe internet şi să îi contacteze pentru a merge la ei să înveţe meşteşugul. A fost uimit când a văzut că cei care mai există pot fi număraţi pe degetele de la o mână.

    „Am mers în comuna Tureac, în Ţara Năsăudului, la badea Nicolae Bacea, un om de o ţinută morală deosebită, care te cucereşte prin simplitate şi omenie. Dumnealui m-a învăţat să fac opinci. Apoi, am reuşit să facem un atelier de opinci în taberele de studenţi pe care le-am organizat şi încet, încet am văzut că sunt tot mai mulţi interesaţi să aibă o pereche de opinci şi să le poarte”, spune Bogdan Constantin Dincă.

    Astfel, a continuat să ducă mai departe acest mesteşug, producând opinci în timpul liber, în văzul tuturor, pentru a le fi de folos şi celorlalţi. Acum o face cu drag în atelierul său din Cluj, iar produsele le comercializează prin intermediul paginii de Facebook a micuţei afaceri Opincărie. El povesteşte că jumătate din oamenii care îl sună pentru a comanda opinci îl contactează în urma recomandărilor, iar jumătate l-au găsit, din întâmplare, pe internet.

    „Pielea naturală o iau din targul Oser (cel mai mare târg de vechituri din ţară – n.red.) şi sunt foarte atent când o cumpăr”, explică Bogdan Constantin Dincă.
    Acesta adaugă că realizarea unei perechi de opinci durează aproximativ o oră, dacă dispune de materialele necesare.
    „Preţul este perceput, în general, în funcţe de mărime şi grosime. Am avut clienţi care voiau opinci cu talpă dublată sau cu nojiţe mai lungi. În medie, o pereche de opinci pentru femei costă 70 de lei, iar o pereche de opinci pentru bărbaţi, 75-80 de lei”, precizează Bogdan Constantin Dincă.


    Ţinute haute couture cu inspiraţie tradiţional românească
    În România sunt aproximativ
    450 de zone etnografice, iar între acestea există atât asemănări, cât şi deosebiri. Meşterul popular Virginia Linul şi-a propus să se concentreze pe costumul popular din Ţara Năsăudului.
    Născută în localitatea Salva din judeţul Bistriţa-Năsăud, ea a învăţat de la mama sa să croiască costume populare, dar şi accesorii, precum clopuri sau brâuri, iar ambiţia sa este să ducă acest meşteşug la un alt nivel, să-l facă cunoscut pe plan naţional şi internaţional.
    „Am învăţat arta confecţonării costumelor populare de la mama mea, care la rândul său a deprins meşteşugul de la bunica. Acum, când creez produsele, mă ghidez după modelele tradiţionale strămoşeşti, dar creez şi modele proprii. La costumele populare pe care le confecţionez pentru ansamblurile folclorice păstrez strict linia tradiţională a fiecărei zone etnografice în parte, iar în creaţiile proprii îmi folosesc imaginaţia”, spune meşterul popular Virginia Linul. Ea a înfiinţat în 2006 businessul Artă şi Tradiţii, care a generat anul trecut o cifră de afaceri de peste 250.000 de lei.
    Pregătirea unei cămăşi femeieşti, cusută manual, poate să dureze de la o săptămână până la câteva luni, în situaţia în care modelul este unul mai bogat. Realizarea acesteia se face succesiv, pe mai multe etape, precum alegerea modelului, croitul, cusutul manual în tehnica stabilită şi cu culorile alese, încreţirea, încheierea la maşina de cusut sau manual şi finalizarea, cu dantelă şi ciucuri.
    Produsele sale sunt vândute în special în România, acasă la ea, în localitatea Salva, unde a creat un muzeu viu în care sunt expuse ii, cămăşi populare, costume populare pentru copii şi pentru adulţi, din diferite zone ale ţării, accesorii pentru acestea, dar şi haine haute couture cu inspiraţie tradiţională, precum rochii, fuste, veste, sacouri sau paltoane.
    Românca a avut colaborări cu mai mulţi designeri străini renumiţi, una dintre cele mai importante fiind cu designerul francez Philippe Guillet. 
    „Philippe Guillet, fostul director cultural al Ambasadei Franţei din România, cel care în anul 2011 a realizat colecţia 100%.ro, a creat un eveniment istoric. Acesta a fost un moment important, care a contribuit la schimbarea mentalităţii românilor despre arta populară românească şi implicit despre costumul popular. El a dat tonul confecţionării şi purtării hainelor haute couture cu inspiraţie populară”, susţine Virginia Linul.
    Ea spune că străinii sunt interesaţi să cumpere haine tradiţionale româneşti, mai vechi ori mai noi, însă pun preţ pe calitate. De altfel, ea adaugă că are clienţi de etnii diferite care o vizitează când îşi expune noile produse ori care vin să-i vadă creaţiile la târgurile de profil sau la expoziţiile la care participă. „Străinii sunt buni cunoscători ai portului românesc, sunt interesaţi şi ştiu să aprecieze foarte mult lucrul manual.”
    Virginia Linul afirmă că este foarte greu să menţină acest meşteşug, bazat pe lucrul manual, în viaţă, deoarece piaţa este acaparată de produse cu motive tradiţionale realizate industrial. De altfel, ea consideră că încă cererea este mai mare pentru cele din urmă, deoarece clienţii nu au cultura etnografică necesară pentru a face diferenţa între o ie cusută manual şi o ie cusută industrial, iar când fac o alegere sunt ghidaţi de preţul, nu de calitatea acesteia.
    „O ie românească durează trei generaţii, pe când una industrială are o durată de viaţă mai mică de un an. Acesta este rezultatul diferenţei de preţ şi plusvaloarea oferită de tradiţie şi de identitatea naţională. Pentru a rezista şi dăinui în timp, aşa cum a rezistat şi s-a transmis acest meşteşug de-a lungul secolelor, trebuie să ne cunoaştem valorile culturale naţionale, să le îndrăgim, să le susţinem şi să le promovăm, dincolo de interesele materiale imediate”, apreciază meşterul popular.


    Dincolo de barierele geografice: Ia românească cu destinaţiile SUA, Marea Britanie, Germania sau Spania
    Businessul 3M Admit Future, care deţine brandul Ie tradiţoanală, a apărut în urmă cu un an, cu scopul de a aduce ceva diferit pe piaţa de fashion din România, mai exact îmbrăcămintea modernă cu motive tradiţionale, spun fondatorii acestuia.
    „Ne-am dorit să purtăm tradiţia mai departe. Am cochetat cu antreprenoriatul încă din 2011 şi am încercat mai multe verticale, de la SaaS (Software as a Service) până la e-commerce. Fashionul este o verticală ce are o cotă de piaţă destul de mare, iar noi am ales o nişă pentru care cererea pieţei este mai mare şi ne dorim să o păstrăm”, spune Adrian Mitrache, CEO-ul brandului Ie tradiţională. Compania produce atât haine cu inspiraţie populară, stilizate, cât şi costume tradiţionale, realizate la maşina de cusut sau artizanal.
    Doza de inspiraţie, la care se adaugă creativitatea, şi-o iau din toate zonele ţării, iar durata realizării produsului finit depinde de procedeul prin care este realizat acesta: manual sau mecanic. Articolele brodate mecanic pot fi realizate în cinci sau opt zile, pe când realizarea celor lucrate manual poate dura chiar şi 30 de zile, în funcţie de complexitate, susţin antreprenorii.
    „Avem clienţi care poartă produsele noastre doar în momente de sărbătoare, dar şi foarte mulţi ce le poartă zi de zi, combinând tradiţionalul cu modernul. De exemplu, rochiile cu broderie tradiţională se poartă la cununii sau nunţi, pe când ia este purtată în combinaţie cu blugii, la birou. Ia a ajuns din nou la loc de cinste, iar românii îşi doresc să o poarte dincolo de hotare”, mai spune Adrian Mitrache.
    Potrivit acestuia, articolele vestimentare care ies din atelierul companiei pe care o reprezintă trec barierele geografice ale ţării, ajungând pe pieţe ca SUA, Marea Britanie, Germania sau Spania.
    Compania 3M Admit Future, care deţine brandul Ie tradiţională, a avut în primele 8 luni de activitate o cifră de afaceri de 14.000 de lei, iar marja de profit a fost de 54%, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.


    Din Banat în toată ţara. Primul salt, până-n Ardeal
    Irina Paveloni a început să producă primele costume tradiţionale specifice Banatului acum mai bine de cinci ani, din pasiune, după cum povesteşte chiar ea. Iar de atunci, nu s-a mai oprit, ci a realizat zeci de costume pentru diverşi clienţi din judeţul Timiş, iar recent a primit o comandă de la un client din Ardeal. Însă ambiţia sa este să ajungă să-şi livreze creaţiile în toată ţara.
    „Am învăţat să cos de mică, de la mama, care ştia să coasă de la alţi bătrâni. Prima dată am învăţat să lucrez şipcă manual cu acul. Costume am început să fac mult mai târziu, în urmă cu cinci ani, din pasiune pentru tradiţie”, îşi aminteşte Irina Paveloni.
    Ea spune că realizarea unui port popular poate dura circa o lună, iar inspiraţia îi vine din natură, dar şi din studierea costumelor străbune şi, totodată, din analizarea trendurilor actuale. La început, numărul clienţilor era redus, dar meşterul popular spune că în ultimii doi ani cererea a crescut semnificativ, iar în prezent are comenzi în aşteptare.
    Originară din localitatea Poieni, judeţul Timiş, majoritatea comenzilor au venit din zona imediat apropiată, însă din vorbă în vorbă s-a dus vestea până în Timişoara, aflată la 120 de kilometri distanţă, iar prin recomandări a avut clienţi şi de acolo. „Acum am o comandă făcută de un client din Ardeal. Dacă o să primesc comenzi şi din alte judeţe, o să fac costume”, explică Irina Paveloni.
    Poalele şi cămaşa din care este compus costumul popular sunt făcute din in sau din pânză, iar laturii şi laibărul costumului sunt făcuţi din catifea ori din mătase, în funcţe de materialele pe care le găseşte la merceriile din Timişoara sau din Lugoj, când îşi achiziţionează materialele, dar şi de cerinţele clientului. Întregului costum popular i se adaugă şi opregul, brâul şi salba din bănuţ de aur de la gât.
    Potrivit realizatoarei de costume tradiţionale, în ultima vreme clienţii săi şi-au dorit ca articolele pe care urmează să le poarte să aibă cât mai multe paiete. De asemenea, ea spune că observă şi o tendinţă de selecţie a culorilor, în judeţul Timiş cei mai mulţi clienţi optând pentru culoarea roşu, pe când clientul din Ardeal a ales culoarea negru. „Preţul unui costum popular îl percep în funcţie de material, de dimensiuni şi de cusături. În medie porneşte de la 800 de lei şi poate ajunge până la 1.500 de lei”, încheie artizanul Irina Paveloni.
    Există oameni care se încăpăţânează să nu lase comori ale României precum meşteşugurile transmise din moşi strămoşi să piară în negura timpului. Sunt cei care pun preţ pe îndeletnicirile de odinioară şi nu doar atât, ci vor să ducă arta tradiţională mai departe. Pasiunea pentru meşteşugurile de odinioară este astăzi pentru mulţi dintre ei sinonimă cu o afacere prosperă.

  • Afaceri de la zero. Românii care i-au uimit pe suedezi: au creat produse prietenoase cu natura şi au lucrat chiar şi cu IKEA

    Ce pot face un designer, un arhitect şi un inginer dacă îşi pun la comun creativitatea? Solve este un răspuns la această întrebare, dacă ar fi să ne luăm după colaborarea dintre Cristina Dan, Vlad Osiac şi Călin Popescu. Solve este un studio de inovaţie în design şi sustenabilitate, care foloseşte tehnologia pentru inovaţii sustenabile. Vi se pare prea complicat? Să-i lăsăm pe ei să explice.

    „Acest business a pornit acum trei ani, sub forma unui brand de modă sustenabilă, din dorinţa de a arăta că designul are o valoare adăugată în lume, pe lângă o estetică frumoasă. Aveam deja un brand de modă în România, însă nu era sustenabil şi îmi doream să pot aduce un beneficiu şi mai mare clienţilor mei, dar şi mediului înconjurător”, povesteşte Cristina Dan, de profesie designer, fondatoarea Solve.
    În 2014, a plecat în Danemarca pentru educaţie şi cercetare în design sustenabil. Doi ani mai târziu, a creat Omdanne, o colecţie vestimentară multifuncţională. Ce înseamnă asta? Colecţia are în componenţă trei piese vestimentare care pot crea peste 30 de stiluri vestimentare diferite. Mai mult decât atât, cele trei piese sunt 100% biodegradabile sau compostabile, astfel că devin elemente nutritive pentru sol, în loc de deşeuri textile poluante.
    „Pe măsură ce dezvoltam Omdanne, dar şi a doua colecţie, S-Bags, compusă din genţi downloadabile pe care clientul şi le poate descărca şi fabrica singur din materiale deja deţinute, am realizat că problemele din industrie pe care doream să le rezolvăm erau mai complexe şi adânc înrădăcinate. Astfel am decis să pivotăm direcţia studioului, transformându-l în studio de inovaţie în design şi sustenabilitate”, mai spune Cristina Dan.
    Astăzi, fondatorii Solve oferă servicii de design, consultanţă şi educaţie în sustenabilitate către companii din orice industrie şi instituţii de învăţământ, cu precădere la nivel universitar. 
    Cristinei Dan i s-a alăturat, în dezvoltarea Solve, şi Vlad Osiac, de profesie arhitect, care deţine şi un studio de arhitectură, cu numele Rite, dar şi Călin Popescu, inginer în mecanică şi prototipizare.
    „Înainte de a fonda Rite, Vlad a trăit în Shanghai, unde a lucrat în principal la dezvoltări de complexe rezidenţiale de dimensiuni mari. Călin este absolvent al Universităţii din Northampton şi este un gânditor multilateral eficient, excelând în rezolvarea problemelor tehnice”, îi descrie Cristina Dan pe partenerii săi în business.
    Pentru a pune pe picioare Solve, cei trei antreprenori au investit 6.000 de euro în aparatură şi prototipare şi realizarea proiectelor Omdanne şi S-Bags. Alţi bani au continuat să fie investiţi pentru deplasări în vederea participării la târguri şi expoziţii, pentru a sta la curent cu ultimele trenduri în inovaţie şi tehnologie. Atenţia lor s-a concentrat până acum mai mult pe străinătate.
    „Pentru anul 2020, planificăm o intrare şi pe piaţa românească. În ultimul an am observat o creştere de interes şi în România în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi inovaţia. Ne dorim să contribuim prin design la dezvoltarea ţării noastre în aceste domenii, există mult potenţial”, spune Cristina Dan.
    Totodată, din primăvara lui 2020, cei trei fondatori ai Solve speră să deschidă porţile unui studio în Bucureşti, unde să-şi poată primi clienţii din România. Momentan lucrează în regim remote, din Danemarca, Suedia şi Germania. Dintre clienţii Solve fac parte companii din industriile creative, ale bunurilor de consum, precum Ikea, sau instituţii de învăţământ, cu precădere la nivel universitar.


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


    Dentisteria – abonamente cu periuţe de dinţi pentru corporatişti (Bucureşti)
    Fondatori: Octavian Rădulescu şi Ciprian Răducan
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 5.000 de euro
    Prezenţă: în rândul companiilor


    Happy Friday – producţie de rochii, fuste şi salopete (Bucureşti)
    Fondator: Irina Ţenovici
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în primele 9 luni din 2019: 380.000 de lei (83.000 de euro)
    Prezenţă: online şi în trei showroomuri în Bucureşti


    Bumbagr – producţie de borsete (Bucureşti)
    Fondator: Ramona Manea
    Cifră de afaceri estimată pentru următorii ani: 50.000 de euro
    Prezenţă: online şi în două magazine fizice


    Rottaru – şcoală de machiaj, cosmetică, masaj şi stilism vestimentar (Bucureşti)
    Fondator: Mihaela Rotaru
    Investiţie iniţială: 45.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Eematico – proiect în domeniul educaţiei (Bucureşti)
    Fondator: Ion Neculai, alături de alţi zece colaboratori
    Cifră de afaceri în 2019: 1 milion de lei (217.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti

  • 1 din 100 de oameni sunt psihopaţi. Te numeri printre ei? Întrebarea care circulă în online al cărei răspuns ţi-ar spune dacă gândeşti ca un psihopat

    Potrivit presei internaţionale, 1 din 100 de oameni sunt psihopaţi. De asemenea, se crede că 1 din 5 lideri de afaceri au tendinţe psihopatice, potrivit unui profesor de psihologie citat de CNBC. Alte studii spun că 21% din cei care conduc afaceri sunt psihopaţi. O poveste care circulă în mediul online, citată de autorul Kevin Dutton în cartea „Înţelepciunea psihopaţilor”, îi îndeamnă pe cititori să ofere un răspuns care să le spună dacă au tendinţe psihopatice sau nu.

    „Circulă o poveste pe internet care sună cam aşa. În timpul funeraliilor mamei sale, o femeie cunoaşte un bărbat pe care nu îl văzuse niciodată şi se simte atrasă de el în mod misterios. A crezut că este sufletul ei pereche şi s-a îndrăgostit pe loc. Însă când s-au încheiat funeraliile a uitat să îi ceară numărul de telefon şi nu a mai fost chip să îi dea de urmă. Câteva zile mai târziu, femeia şi-a ucis sora. De ce?”, întreabă autorul Kevin Dutton în cartea „Înţelepciunea Psihopaţilor”. El îşi îndeamnă cititorii să dea un răspuns posibil.

    Autorul oferă apoi răspunsul: „În eventualitatea în care aţi gândi ca un psihopat, răspunsul corect este: pentru că spera ca bărbatul să apară din nou la înmormântarea surorii ei”. Dutton oferă o clarificare apoi: „Bineînţeles că nu înseamnă că aţi gândit ca un psihopat. Ca multe lucruri pe care le găseşti pe internet, şi această poveste conţine la fel de mult adevăr precum contul de profit şi pierderi al lui Bernie Madoff (cel mai mare escroc de bursă din lume N.Red.).”

  • Românii care i-au uimit pe suedezi: au creat produse prietenoase cu natura pe care le vând acum chiar şi la IKEA

    „Acest business a pornit acum trei ani, sub forma unui brand de modă sustenabilă, din dorinţa de a arăta că designul are o valoare adăugată în lume, pe lângă o estetică frumoasă. Aveam deja un brand de modă în România, însă nu era sustenabil şi îmi doream să pot aduce un beneficiu şi mai mare clienţilor mei, dar şi mediului înconjurător”, povesteşte Cristina Dan, de profesie designer, fondatoarea Solve.
    În 2014, a plecat în Danemarca pentru educaţie şi cercetare în design sustenabil. Doi ani mai târziu, a creat Omdanne, o colecţie vestimentară multifuncţională. Ce înseamnă asta? Colecţia are în componenţă trei piese vestimentare care pot crea peste 30 de stiluri vestimentare diferite. Mai mult decât atât, cele trei piese sunt 100% biodegradabile sau compostabile, astfel că devin elemente nutritive pentru sol, în loc de deşeuri textile poluante.
    „Pe măsură ce dezvoltam Omdanne, dar şi a doua colecţie, S-Bags, compusă din genţi downloadabile pe care clientul şi le poate descărca şi fabrica singur din materiale deja deţinute, am realizat că problemele din industrie pe care doream să le rezolvăm erau mai complexe şi adânc înrădăcinate. Astfel am decis să pivotăm direcţia studioului, transformându-l în studio de inovaţie în design şi sustenabilitate”, mai spune Cristina Dan.
    Astăzi, fondatorii Solve oferă servicii de design, consultanţă şi educaţie în sustenabilitate către companii din orice industrie şi instituţii de învăţământ, cu precădere la nivel universitar. 
    Cristinei Dan i s-a alăturat, în dezvoltarea Solve, şi Vlad Osiac, de profesie arhitect, care deţine şi un studio de arhitectură, cu numele Rite, dar şi Călin Popescu, inginer în mecanică şi prototipizare.
    „Înainte de a fonda Rite, Vlad a trăit în Shanghai, unde a lucrat în principal la dezvoltări de complexe rezidenţiale de dimensiuni mari. Călin este absolvent al Universităţii din Northampton şi este un gânditor multilateral eficient, excelând în rezolvarea problemelor tehnice”, îi descrie Cristina Dan pe partenerii săi în business.
    Pentru a pune pe picioare Solve, cei trei antreprenori au investit 6.000 de euro în aparatură şi prototipare şi realizarea proiectelor Omdanne şi S-Bags. Alţi bani au continuat să fie investiţi pentru deplasări în vederea participării la târguri şi expoziţii, pentru a sta la curent cu ultimele trenduri în inovaţie şi tehnologie. Atenţia lor s-a concentrat până acum mai mult pe străinătate.
    „Pentru anul 2020, planificăm o intrare şi pe piaţa românească. În ultimul an am observat o creştere de interes şi în România în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi inovaţia. Ne dorim să contribuim prin design la dezvoltarea ţării noastre în aceste domenii, există mult potenţial”, spune Cristina Dan.
    Totodată, din primăvara lui 2020, cei trei fondatori ai Solve speră să deschidă porţile unui studio în Bucureşti, unde să-şi poată primi clienţii din România. Momentan lucrează în regim remote, din Danemarca, Suedia şi Germania. Dintre clienţii Solve fac parte companii din industriile creative, ale bunurilor de consum, precum Ikea, sau instituţii de învăţământ, cu precădere la nivel universitar.


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


    Dentisteria – abonamente cu periuţe de dinţi pentru corporatişti (Bucureşti)
    Fondatori: Octavian Rădulescu şi Ciprian Răducan
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 5.000 de euro
    Prezenţă: în rândul companiilor


    Happy Friday – producţie de rochii, fuste şi salopete (Bucureşti)
    Fondator: Irina Ţenovici
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în primele 9 luni din 2019: 380.000 de lei (83.000 de euro)
    Prezenţă: online şi în trei showroomuri în Bucureşti


    Bumbagr – producţie de borsete (Bucureşti)
    Fondator: Ramona Manea
    Cifră de afaceri estimată pentru următorii ani: 50.000 de euro
    Prezenţă: online şi în două magazine fizice


    Rottaru – şcoală de machiaj, cosmetică, masaj şi stilism vestimentar (Bucureşti)
    Fondator: Mihaela Rotaru
    Investiţie iniţială: 45.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Eematico – proiect în domeniul educaţiei (Bucureşti)
    Fondator: Ion Neculai, alături de alţi zece colaboratori
    Cifră de afaceri în 2019: 1 milion de lei (217.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti

  • Cum a furat fiica unui preşedinte miliarde dintr-o ţară care este în criză financiară şi majoritatea omenilor trăiesc în sărăcie

    Fiica fostului preşedinte al Angolei a devenit cea mai bogată femeie din Africa după ce ar fi virat sute de milioane de lire sterline din bani publici în conturi offshore, potrivit Daily Mail.

    În perioada în care tatăl său era preşedintele ţării, Isabela dos Santos a fost numită preşedinte al companiei petroliere Sonangol Group. După ce tatăl său nu a mai fost preşedinte, a fost concediată din postul său. Acum, documente secrete arată că o zi mai târziu a aprobat plăţi în valoare de 58 de milioane de dolari de la Sonangol pentru o companie din Dubai condusă de unul dintre partenerii săi de business.

    Aceasta este doar una dintre numeroasele acuzaţii ce au ieşit la suprafaţă în ianuarie, în contrast cu imaginea publică pe care dos Santos a cultivat-o – de antreprenor care munceşte din greu, cu o avere estimată la 2 miliarde de dolari şi un imperiu de business răspândit în mai mult de 41 de ţări.

    În prezent, există o investigaţie în curs asupra lui Dos Santos şi soţului său. În decembrie, un ordin judecătoresc a fost citit la televiziunea de stat anunţând confiscarea bunurilor lor şi îngheţarea conturilor bancare. Potrivit biroului preşedintelui Angolei Joao Lourenco, care a anunţat că vrea să lupte împotriva corupţiei în ţară, cuplul ar putea petrece ani buni în închisoare dacă va fi condamnat.

    Fratele lui Dos Santos se confruntă de asemenea cu acuzaţii de corupţie şi se crede că ar fi furat 500 de milioane de dolari ca şef al Fondului Suveran.

    Cum a răspuns dos Santos şi de ce nu a fost arestată încă?

    Potrivit BBC, dos Santos a spus că acuzaţiile care i se aduc sunt complet false şi că vin în contextul unei „vânători de vrăjitoare” a guvernului angolez. Potrivit dezvăluirilor recente, Dos Santos a părăsit Angola în 2018 şi s-a mutat în Regatul Unit, unde se crede că deţine proprietăţi în centrul Londrei. Procurorul general al Angolei a declarat la radioul public că ţara va folosi „toate mijloacele posibile ca să activeze mecanismele internaţionale pentru a o aduce pe Santos înapoi în ţară.”

     


     

  • Fata Morgana a pieţei muncii: săptămâna de lucru de patru zile, posibilă sau imposibilă in România?

    La începutul anului 2020, unul dintre cele mai proeminente subiecte dezbătute în mediul online s-a născut dintr-un fake news care anunţa că noul premier al Finlandei – Sanna Marin, 34 ani – vrea să scurteze săptămâna de lucru la doar 4 zile. Ştirea s-a dovedit a fi falsă în contextul în care Sanna Marin nu a deschis acest subiect din poziţia de premier, ci a participat la o dezbatere pe această temă în august 2019, când era ministrul transporturilor.

    Cu toate acestea, după clarificare, Marin, cel mai tânăr premier din lume şi lider al unei coaliţii de centru-stânga formate din cinci partide, a profitat de oportunitatea de moment şi a anunţat că va deschide o dezbatere publică în Finlanda pe acest subiect, pentru a vedea în ce direcţie se modelează tendinţele din piaţa muncii în acest sens.

    Ea nu este primul politician din regiune care vehiculează ideea unui program de lucru mai scurt, încât suedezii au testat deja varianta unui program de şase ore pe zi în urmă cu câţiva ani. În acest context, ne-am întrebat cât de fezabil ar fi ca România – o ţară cu peste 5 milioane de salariaţi la o populaţie de aproape 20 milioane de locuitori, similar cu numărul de salariaţi din Bulgaria, unde populaţia este însă la jumătate faţă de România – să treacă la o săptămână de lucru de 4 zile sau poate la o zi de lucru de 6 ore.

     „Pe lângă argumente precum îmbunătăţirea productivităţii şi creşterea calităţii vieţii angajaţilor, pentru România introducerea unui program de lucru de 4 zile poate fi una dintre soluţiile care ne-ar ajuta să ieşim din criza forţei de muncă”, răspunde Dan Puică, CEO al companiei BestJobs. Iar îngrijorările legate de criza forţei de muncă sunt valide în continuare, în contextul în care deficitul de forţă de muncă era de 308.000 de persoane pe piaţa locală la începutul anului 2019, potrivit unui studiu realizat de firma de audit şi consultanţă KPMG, comandat de Confederaţia Patronală Concordia. „Însă, pentru ca un asemenea demers să fie fezabil, trebuie parcurs un drum destul de lung: eficientizarea proceselor de lucru, tehnologizarea şi organizarea muncii, schimbări culturale – orientarea pe obiective şi rezultate”, atrage atenţia Puică. Pentru o ţară de dimensiunea României, prima problemă care se ridică atunci când se discută despre reducerea săptămânii de lucru este cea a productivităţii, urmată de problematica produselor sau a serviciilor cu valoare redusă.

    „Cred că mai devreme sau mai târziu se va ajunge acolo, dar trebuie să existe un anumit cadru. La noi sunt câteva probleme despre care trebuie să discutăm, şi anume cea legată de productivitate şi cea legată de faptul că produsele sau serviciile au o valoare relativ scăzută. Se poate întâmpla, dar într-un mediu controlat”, explică Florin Godean, country manager al Adecco România şi Ungaria, liderul pieţei locale de recrutare. Godean susţine perspectiva potrivit căreia modificarea programului de lucru ar putea rezolva măcar parţial criza forţei de muncă din România.

    Subiectul săptămânii de lucru de 4 zile în Finlanda – adus la nivel de dezbatere de noul premier milenial al ţării – a stârnit diverse discuţii în comunităţile online din întreaga lume. Business MAGAZIN a contactat experţi din piaţa muncii pentru a afla răspunsul la întrebarea pe care o pun toţi angajaţii şi angajAtorii: Ar putea românii să lucreze doar 4 zile? 

     „Dacă ne uităm la şomaj, putem vedea că nu mai găseşti foarte uşor candidaţi. Şomajul scade în continuare în anii următori. Când te apropii la nivel european de un nivel al şomajului de circa 2% sau mai rău, trebuie să schimbi ceva în structura pieţei muncii. Reducerea numărului de zile lucrate va permite până la urmă companiilor să îşi acopere nevoia de personal”, spune Florin Godean.

    Dincolo de reducerea numărului de zile lucrate într-o săptămână, modificarea săptămânii de muncă ar putea fi realizată şi prin scurtarea programului zilnic – o soluţie ce ar putea fi mai uşor de implementat, întrucât succesul ei se bazează pe motivarea angajatului să muncească mai eficient.

     „Reducerea numărului de ore dintr-o zi ar fi mai uşor de implementat decât programul de lucru de 4 zile. Practic, pentru angajat, ar fi vorba de creşterea productivităţii: să reuşeşti să termini ce ai de făcut, dar într-un timp mai scurt. Iar dacă ne uităm la statisticile macroeconomice, în România este loc de îmbunătăţire a productivităţii. Pentru angajatori, efortul suplimentar nu ar fi atât de mare, dar ar creşte gradul de motivare şi retenţie al angajaţilor”, crede Dan Puică de la BestJobs.

     În acelaşi timp, şeful Adecco România şi Ungaria consideră că singura abordare realistă în privinţa modificării programului de lucru în România anului 2020 poate fi doar cea sectorială. „Dacă ne gândim la ce se întâmplă astăzi, nu cred că vorbeşte cineva serios când spune că poate reduce programul, pentru că cererea este foarte mare, există contracte şi angajamente pe care companiile trebuie să le ducă la bun sfârşit. Pe de altă parte, trebuie să discutăm despre valoarea produselor. Spre exemplu, una este dacă vorbim de industria de cabluri auto, care au valoare relativ scăzută, şi altfel este când vorbim despre produse hi-tech, unde valoarea este foarte ridicată şi unde nu fac diferenţa 2 ore de lucru în plus sau în minus”, crede Florin Godean de la Adecco.

    Nu este o surpriză că subiectul a pornit din Finlanda, pentru că este una dintre naţiunile care s-au aflat mereu în fruntea inovaţiei în ceea ce priveşte flexibilitatea programului de lucru, începând chiar cu o lege din 1996 care le permitea angajaţilor să îşi ajusteze programul de muncă cu trei ore mai târziu sau mai devreme decât le cere angajatorul. De asemenea, nu ar trebui să fie o surpriză că dezbaterea este întreţinută de un premier din generaţia Millennials – Dan Puică observă că noile generaţii pun mai mult accent pe flexibilitate şi pe timpul liber.

    „În condiţiile în care tinerele generaţii care intră pe piaţa muncii pun tot mai mult accent pe flexibilitatea programului şi pe echilibrul dintre job şi viaţa personală, un program de lucru care le oferă mai mult timp liber poate face diferenţa şi poate creşte numărul celor dispuşi să se angajeze”, notează reprezentantul BestJobs. El oferă ca exemplu exact ţările scandinave, unde anumite companii au implementat deja o săptămână de lucru mai scurtă, fără a aştepta intervenţia statului. „Organizarea muncii pe baza echipelor autonome este larg răspândită şi este o componentă importantă în contextul unui program de lucru de acest tip. Din păcate, România nu stă foarte bine la acest capitol. Se munceşte mult, pe bani puţini şi, de cele mai multe ori, fără vreun obiectiv legat de eficienţă. Observăm, însă, că tot mai multe companii adoptă diferite măsuri legate de programul de lucru al angajaţilor. Cele mai populare sunt programul flexibil şi work from home”, adaugă şeful BestJobs. În acelaşi timp, el spune că „flexibilitatea nu face doar angajaţii mai fericiţi şi mai sănătoşi, ci face şi forţa de muncă mai productivă: 85% dintre firme confirmă faptul că productivitatea lor a crescut datorită unei flexibilităţi mai mari”.

    Florin Godean este de părere şi el că o astfel de modificare ar veni pe filiera companiilor, cu modele importate din afară, urmând ca mai apoi să fie reglementate de statul român. „Nu cred că va interveni ceva reglementat de către statul român. Va apărea probabil ca practică la un moment dat. Poate vorbim de o durată de peste 10 ani până să se întâmple asta. Statul ar putea observa şi să reglementeze până la urmă. Probabil va începe în statele mai micuţe şi mai dezvoltate, unde astfel de experimente se pot testa uşor, fără un impact foarte mare, după care ar putea fi importat de către companii, sau chiar de către industrii întregi”, explică Godean.

     În ceea ce priveşte tendinţele anului 2020 pe piaţa muncii din România, reprezentanţii BestJobs consideră că presiunile pe angajatorii privaţi se reduc – deşi există în continuare un decalaj între salariile de la stat şi cele de la privat – în contextul în care România îşi poate încetini ritmul de creştere economică la sub 3,5%, iar salariile nu vor mai înregistra creşteri de două cifre.
     Mai mult, exportul de personal străin ar putea continua, în timp ce se conturează o tendinţă globală care arată că vechimea în muncă va conta din ce în ce mai puţin.
    „În condiţiile în care continuă tendinţa de îmbătrânire a populaţiei şi valul de emigraţie, toate aceste tendinţe şi lipsa unei strategii publice în ceea ce priveşte criza forţei de muncă vor duce la o intensificare a importului de personal străin pe piaţa locală. În plus, tendinţa globală arată că remuneraţia şi oportunităţile disponibile de promovare sau de schimbare a angajatorului nu mai sunt dictate de vechimea în muncă, ci de competenţele candidatului. Vechimea în muncă va conta din ce în ce mai puţin în decizia de angajare a candidaţilor. Candidatul va fi relevant pe piaţa muncii câtă vreme dovedeşte că deţine competenţe-cheie valorizate pe piaţă, care îl fac angajabil. Mai mult, angajatul îşi va schimba angajatorul îndată ce a dobândit competenţele care au motivat decizia de a lucra în companie”, spune Puică.
    Pe plan internaţional, şi alte ţări sau chiar companii discută sau implementează parţial un program de lucru redus. Spre exemplu, Partidul Laburist din Marea Britanie a anunţat în luna septembrie că dacă va câştiga alegerile va reduce programul de lucru la 32 de ore pe săptămână în următorii zece ani. Totuşi, ei nu au câştigat alegerile. În acelaşi timp, în Franţa, programul standard de lucru este de 35 de ore pe săptămână, redus de la 39 de ore în anul 2000.
    Chiar şi mai multe companii testează acest model în drumul lor spre profitabilitate. Spre exemplu, Perpetual Guardian, o mică firmă din Noua Zeelandă care îi ajută pe clienţi să îşi gestioneze finanţele, a testat un program de lucru de patru zile pe săptămână înainte de a adopta permanent această modificare în noiembrie 2018. Andrew Barnes, CEO-ul companiei, susţine acum că toate companiile ar trebui să lucreze în acest ritm, potrivit Quartz. 

  • O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară. “Tatăl tău a muncit mult pentru ca milioane de oameni din jurul lumii să se bucure de produsele noastre. Cu ocazia zilei sale de naştere, şi pentru a recunoaşte importanţa concediului, îi vom acorda prima săptămână din iulie drept zile de vacanţă”, i-au transmis reprezentanţii Google fetiţei.