Tag: Puncte cheie

  • Puncte cheie

    CINE ESTE VIZAT. In sistemul de pensii obligatorii administrate privat vor intra in mod obligatoriu toti salariatii cu varsta de maxim 35 de ani si optional cei cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani. Startul sistemului este programat pentru 17 septembrie; de la aceasta data contributorii de maxim 35 de ani au la dispozitie o perioada de patru luni (pana pe 17 ianuarie 2008) pentru a se decide la care fond administrat privat vor sa adere. Dupa terminarea celor patru luni, cei care nu au ales un fond vor fi distribuiti prin asa-numita „loterie“, care ii va imparti intre fondurile de pensii private obligatorii existente pe piata, aleator si proportional cu cota de piata detinuta deja de fiecare fond. Angajatii cu varsta de pana la 45 de ani pot adera in orice moment in urmatorii ani, cu conditia sa nu depaseasca 45 de ani.

     

    PIATA. Estimarile jucatorilor din piata arata ca la sistem vor participa anul acesta circa 2,5 milioane de angajati (toti cei sub 35 de ani) si aproximativ jumatate dintre cei cu 35-45 de ani.

     

    MECANISMUL. Cotizarea la sistemul pensiilor administrate privat nu presupune pentru angajat niciun cost suplimentar, ci doar virarea unei parti a contributiilor de pensii (CAS) deja platite in sistemul public catre un fond de pensii administrat privat. In 2008, contributia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din salariul brut, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an si va ajunge in 2013 la 6%. Spre deosebire de pensiile facultative, unde pot contribui in cote egale si angajatii si angajatorii, in pilonul II intra doar cotizatiile salariatilor. Pentru administrarea acestora va fi creat un sistem informatic de legatura intre baza de date a Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale si cea de la Fisc. Astfel va aparea un sistem de conturi invididuale in care vor fi colectate contributiile de pensii private.

     

    PIATA. Oferta de fonduri obligatorii se anunta bogata, in conditiile in care 15 companii au depus deja cereri oficiale de intrare pe piata la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Pe 17 septembrie, odata cu inceperea campaniei de aderare, vor demara si campaniile publicitare ale companiilor, dedicate acestui segment al pensiilor obligatorii. Inainte de aceasta data orice activitate de publicitate si marketing le este interzisa; in perioada august-septembrie va exista insa, dupa cum promit autoritatile, o campanie a statului pentru prezentarea acestui sistem al pensiilor obligatorii.

  • Puncte cheie

    ALEGEREA. In etapa de alegere a unui fond de pensii facultativ, prospectul schemei de pensii ofera cele mai importante informatii. Agentul de marketing (obligatoriu autorizat de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private – CSSPP) este cel care are obligatia de a prezenta clientilor informatii despre fond si prospectul sau. Prospectul unei scheme de pensii facultative este un document elaborat de catre administrator si autorizat de catre CSSPP, care descrie schema de pensii facultative, termenii contractului de administrare si alte informatii despre functionarea schemei respective.

     

    INFORMATII GRATUITE. Pentru contribuabilii la un fond de pensii facultative, administratorul schemei respective are obligatia sa furnizeze gratuit o serie de informatii. Mai precis, el trebuie sa transmita anual fiecarui participant informatii despre activul personal – respectiv numarul de unitati de fond acumulate si valoarea acestora. Practic, din contributiile facute la fondurile de pensii se deduc mai intai comisioanele administratorilor, rezultand o contributie neta – iar aceasta se transforma in unitati de fond, a caror valoare initiala este de 10 lei. Administratorul investeste banii colectati in diferite instrumente financiare, potrivit politicii de investitii, definita in prospectul schemei. Suma care se acumuleaza in contul contributorului (egala cu numarul de unitati de fond inmultit cu valoarea la zi a unei unitati de fond) este activul sau personal – care se transforma, dupa perioada legala de contributii, in pensie facultativa.

     

    NOUTATI PE PIATA. Cel mai recent intrat pe piata pensiilor facultative, Raiffeisen Asset Management (RAM) a primit autorizatia pentru o schema de pensii cu grad mediu de risc, Raiffeisen Acumulare. Dupa ce va parcurge si ultimele doua etape de autorizare (atragerea primilor 100 de membri si autorizarea fondului), RAM va incepe distributia prin unitatile Raiffeisen Bank. Comisioanele de administrare practicate de Raiffeisen Acumulare sunt de 3,5% cel initial si de 1,5% cel anual. Contributia minima lunara este stabilita la 45 de lei. Pe piata, oferta se extinde: Allianz-Tiriac Pensii Private administreaza AZT Vivace (risc ridicat) si AZT Moderato (risc mediu), ING Asigurari de Viata administreaza ING Optim (risc moderat) si ING Clasic (risc moderat), Aviva administreaza fondul Pensia Mea (risc moderat), BCR Asigurari de Viata are fondul BCR Prudent (risc scazut). Cel mai probabil, in august li se va alatura si OTP Garancia cu primul sau fond, OTP Strateg Fond de Pensii Facultative, ce va avea un grad de risc mediu.

  • Puncte cheie

    OFERTA DE PENSII FACULTATIVE. Doua noi fonduri au aparut pe piata: AZT Vivace este administrat de Allianz-Tiriac Pensii Private si are un profil de risc ridicat, iar ING Optim este administrat de ING Asigurari de Viata si are un profil de risc moderat. Cele doua vin sa completeze oferta existenta: Pensia Mea – administrat de Aviva, ING Clasic – administrat de ING Asigurari de Viata, AZT Moderato – administrat de Allianz-Tiriac Pensii Private si BCR Prudent – administrat de BCR Asigurari de Viata. Cel mai probabil, in august li se va alatura si OTP Garancia, cu primul sau fond, OTP Strateg, ce va avea un grad de risc mediu. De asemenea CSSPP a autorizat si prospectul primei scheme de pensii a Raiffeisen Asset Management,  „Raiffeisen Acumulare“.

     

    CONCURENTUL UNIT-LINKED? Asigurarile unit-linked presupun plasarea unei parti din contributie in fonduri administrate de societatea de asigurari sau de un administrator extern. In cazul acestor produse exista insa si o componenta de asigurare de viata, spre care merge o parte din contributie. In Romania, politele unit-linked au aparut in urma cu aproape zece ani, iar pe piata exista acum mai multe companii ce le ofera. Printre acestea se numara Interamerican, Aviva Asigurari de Viata, ING Asigurari de Viata, Allianz-Tiriac, Generali, KD Life, iar BCR Asigurari de Viata si-a anuntat intentia de a le introduce in oferta. Anul trecut, randamentele programelor de investitii unit-linked au variat intre o pierdere de peste 7% si un castig de mai bine de 30%.

     

    DIFERENTE. Cele doua produse, pensiile facultative si asigurarile unit-linked, sunt complementare (acolo unde exista disponibilitatea financiara de a contribui la amandoua). Unul dintre avantajele pensiilor facultative sta in deductibilitatea fiscala a contributiilor – care, desi mica (maxim 200 de euro pe an), aduce din start un randament de 16% investitiei. Pe de alta parte, contributiile la asigurarile unit-linked nu sunt limitate prin lege, in timp ce la un fond de pensii contributia maxima poate fi de 15% din venitul salarial brut lunar. La ambele produse pot contribui si angajatorii, in contul salariatilor – la pensii existand si pentru acestia o deductibilitate fiscala in limita a 200 de euro pe an. Perioada de contributie este lunga in ambele cazuri – insa la pensii accesul la banii economisiti este restrictionat, in timp ce la asigurari banii pot fi retrasi oricand (chiar daca, retrasi dupa o perioada scurta de timp, aduc pierdere si nu profit). In plus, la pensii, administratorul trebuie sa garanteze macar contributiile efectuate (fara comisioane), in timp ce la asigurari, riscul este transferat total participantului.

  • Puncte cheie

    OFERTA: Pe piata pensiilor facultative exista deja patru companii ce au lansat cate un fond si au inceput sa colecteze contributii de la participanti. La fondul de pensii al Aviva, numit Pensia Mea, contributia minima lunara este de 60 de lei. La fondul ING Clasic, administrat de ING Asigurari de Viata, contributia lunara minima este de 45 de lei. La AZT Moderato, administrat de Allianz-Tiriac Pensii Private, minimul lunar de plata e de 50 de lei, iar la BCR Prudent, administrat de BCR Asigurari de Viata – 35 de lei.

     

    IN ASTEPTARE: Allianz-Tiriac Pensii Private se pregateste de lansare cu un al doilea fond, AZT Vivace (cu un profil de risc mediu, la care vanzarea va incepe cel mai probabil luna aceasta). ING Asigurari de Viata mai are un fond aproape de lansare, ING Optim, care va investi 75% din contributii in titluri cu venit fix si 25% in actiuni. OTP Garancia, compania de asigurari a OTP Group, a primit aprobarea pentru prospectul schemei primului sau fond, OTP Strateg Fond de Pensii Facultative, cu risc mediu, pentru care va incepe vanzarile cel mai probabil in luna august. Pe piata sunt asteptati insa pana la finele anului 8-9 administratori de pensii facultative, printre care Raiffeisen Asset Management, Interamerican si Omniasig.

     

    CONTRIBUTII: Prin lege, contributia maxima la fondurile de pensii facultative este de 15% din venitul salarial brut lunar, iar in limita a 200 euro/an contributiile sunt deductibile fiscal. Optional, si angajatorul poate contribui in contul salariatilor, limita de deductibilitate fiind tot de 200 de euro. Contributia neta (respectiv suma platita de catre participanti si/sau in numele acestora din care s-a dedus comisioanele) se transforma in unitati de fond, intr-un cont al participantului. Administratorul investeste banii in instrumente financiare, potrivit politicii de investitii, definita in prospectul schemei. Suma care se acumuleaza in contul contributorului (egala cu numarul de unitati de fond inmultit cu valoarea la zi a unei unitati de fond) este activul sau personal – care se transforma, dupa perioada legala de contributii, in pensie facultativa.

     

    PLATA PENSIEI FACULTATIVE: Contributorul are dreptul sa isi incaseze pensia facultativa daca indeplineste cumulat trei conditii: a implinit varsta de 60 ani, a platit minim 90 de contributii lunare si activul sau este cel putin egal cu o suma minima ce va fi stabilita prin lege. Daca un participant nu indeplineste una dintre ultimele doua conditii, el poate sa primeasca suma din contul sau ca plata unica sau rate pe o durata de maxim cinci ani.

  • Puncte cheie

    CONTRIBUTII – La pensiile obligatorii administrate privat (pilonul II) angajatul nu face, in mod direct, niciun fel de contributie. In acest caz, salariatii romani cu varsta de maxim 35 de ani sunt obligati sa opteze pentru o companie care sa le administreze o parte din contributia platita pana acum la stat pentru pensie. In 2008, cotizatia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din salariul brut, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an si va ajunge in 2013 la 6%. Spre deosebire de pensiile facultative, unde pot contribui in cote egale si angajatii, si angajatorii, in pilonul II intra doar cotizatiile salariatilor. Optional, si cei cu varste intre 35 si 45 de ani au dreptul sa intre in sistem. Prin lege, contributia la un fond de pensii facultativ este fixata la maxim 15% din venitul salarial brut lunar. In limita a 200 euro/an contributiile sunt deductibile fiscal si, optional, angajatorul poate contribui si el in contul salariatilor. Limita de deductibilitate pentru angajator este tot de 200 de euro. Pana in prezent, contributia minima lunara stabilita de fondurile existente se situeaza intre 35 si 60 de lei.

     

    PERIOADA – Contributorul are dreptul sa primeasca o pensie facultativa daca a implinit varsta de 60 de ani si a platit minim 90 de contributii lunare. In cazul in care nu a achitat toate cele 90 de contributii, la varsta pensionarii primeste suma existenta in contul sau ca plata unica sau plati esalonate pe o durata de maxim cinci ani. Pentru pensia privata obligatorie, stagiul minim de cotizare este de 20 de ani, iar varsta de pensionare este de 65 de ani.

     

    RANDAMENT – In lipsa unui istoric al fondurilor de pensii pe piata romaneasca, este aproape imposibil de anticipat ce randament vor avea aceste investitii peste 10-20 de ani. Administratorii sunt obligati sa garanteze doar contributiile efective, din care se scad comisioanele de administrare. Pe pietele mature, cum este spre exemplu cea austriaca, fondurile de pensii au in medie un randament anual de 4,5%-5,5%. In Polonia, pe de alta parte, randamentul anual urca spre 10%, in timp ce in Cehia, anul trecut, fondurile au avut un randament mediu de 3,2 (dupa ce in 2005 raportasera un castig de 4%, potrivit informatiilor din presa locala).

  • Puncte cheie

    ANALIZA. Inainte de a decide spre ce fond trebuie indreptate o parte din contributiile pentru pensie (in cazul celor obligatorii) sau platile suplimentare (pentru pensiile facultative) este necesara analiza catorva elemente. Printre acestea, renumele companiei (pe piata locala sau pe pietele in care mai activeaza, in domeniul pensiilor sau in sectoare asemanatoare) si, in plus, strategia de investitii a fondului respectiv. In plus, prospectul fondului respectiv prezinta comisioanele implicate (cele initiale de administrare, cele percepute permanent si penalizarea in cazul transferului de la un fond la altul), dar si contributia minima impusa de compania respectiva. Randamentul fondului este, in plus, un criteriu de selectie – insa, in lipsa unui istoric al fondurilor de pensii, criteriul este imposibil de aplicat chiar de la momentul de start.

     

    OFERTA DE PENSII FACULTATIVE. Pe piata exista deja patru fonduri de pensii facultative (Pensia Mea, administrat de Aviva, ING Clasic – administrat de ING Asigurari de Viata, AZT Moderato – administrat de Allianz-Tiriac Pensii Private si  BCR Prudent – administrat de BCR Asigurari de Viata). Alte doua prospecte erau, pana la inchiderea editiei, autorizate de catre Comisia de specialitate (AZT Vivace – Allianz-Tiriac Pensii Private si ING Clasic – ING), urmand sa treaca prin procedura de autorizare odata cu strangerea a minim 100 de adeziuni necesare. Pe piata sunt asteptati insa pana la finele anului 8-9 administratori de pensii facultative, printre cei ce asteapta aflandu-se si Raiffeisen Asset Management, OTP Garancia, Interamerican si Omniasig. Fiecare companie autorizata poate insa sa administreze mai multe fonduri de pensii facultative.

     

    PRIMII PASI LA PENSIILE OBLIGATORII. Pe aceasta piata, unde batalia se anunta chiar si mai apriga anul acesta, sapte companii au primit (pana la finele saptamanii trecute) avizul din partea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pentru a crea structurile ce vor vinde astfel de fonduri. Astfel, BCR, BRD, Interamerican, slovenii de la Prva, ING Asigurari de Viata, Aviva si Omniasig isi pot constitui societatile specializate pentru a vinde pensii private obligatorii. La pensiile obligatorii contribuie toti salariatii sub 35 de ani si optional cei cu varsta intre 35 si 45 de ani.