Tag: porci

  • Pierderi de milioane de euro, şomaj în creştere şi afaceri distruse în Brăila, din cauza pestei

    Aceştia au început deja să închidă magazinele care comercializau carne de porc şi să trimită angajaţii în şomaj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Confirmarea pestei porcine africane la fermele din Gropeni cu 141.000 de porci şi din Tichileşti cu 35.000 de capete reprezintă o grea lovitură pe toţi cei implicaţi în domeniu, atât pentru producători, cât şi pentru comercianţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PESTA PORCINĂ | Peste 350.000 de porci au fost ucişi, iar sute de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Autorităţile sunt DEPĂŞITE de situaţie şi se cere intervenţia CSAT

    După ce Carniprod (Tulcea) a deschis lista neagră cu 45.000 de porci ucişi şi 150 de locuri de muncă desfiinţate, confirmările de focare din judeţul Brăila – Tichileşti şi Gropeni – vor adăuga 200.000 la numărul de porci ucişi şi 600 de posturi la numărul locurilor de muncă desfiinţate. Pănă la acel moment, totalul la nivel naţional al porcilor ucişi era deja de peste 70.000 în ferme şi aproape 50.000 în gospodării ale populaţiei, astfel că numărul eutanasierilor va trece de 350.000.

    Reprezentanţii fermierilor şi liderii asociaţiilor de consumatori acuză autorităţile că eutanasiază inclusiv porci sănătoşi, nefiind capabile să identifice boala la fiecare animal în parte, şi că le refuză crescătorilor posibilitatea de a evacua porcii sănătoşi din zonele confirmate ca fiind focare de pestă porcină africană. În plus, observând agresivitatea cu care se răspândeşte boala, fermierii sunt convinşi că România a fost (şi, probabil, mai este) ţinta unor atacuri bio-teroriste, astfel că a devenit necesară intervenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Iar preşedintelui Klaus Iohannis i se cere să instituie starea de necesitate – necesară adoptării unor măsuri mai ferme şi urgente, dar şi ca bază juridică pentru rezilierea de contracte sau acordarea de despăgubiri şi de scutiri fiscale.

    „Am ajuns la 29.000 de porci ucişi dintr-un total de 45.000 de porci ce urmează să fie ucişi şi incineraţi. Trebuie să distrugem şi 500-600 de tone de carne de porc din depozite. Suntem într-o zonă critică aici, în apropiere de Delta Dunării. Pe viitor vom achiziţiona carne de porc de la alţi producători“, a spus Nicolae Ciuleac, proprietarul Carniprod Tulcea. Toţi cei 150 de angajaţi ai complexului de creştere a porcinelor vor rămâne fără serviciu. „Le mai dau luna asta salariu şi apoi Dumnezeu cu mila. Rămânem cu sectorul comercial, terenurile agricole, dar porcii să-i crească alţii“, a spus Nicolae Ciuleac.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fermierul Dimitrie Muscă, proprietarul CAI Curtici, acuză ANSVSA că ştia că vine pesta procină africană şi “nu a făcut nimic”

    „ANSVSA ştia că vine peste procină africană şi nu a făcut nimic. Geronimo Brănescu, acest lipitor de afişe, ar trebui băgat la închisoare. I-a adunat pe toţi directorii direcţiilor sanitar veterinare din teritoriu la Tulcea, să vadă cum incinerează ei porcii, ca atunci cânde se întorc, să răspândească virusul. E o crimă împortiva naţiunii, un atentat la economia României. E o problema de siguranţă alimentară ce ţine de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, dar nimeni nu face nimic. Ne aruncă nişte bani în faţă, că să ne închidă gură, şi ne transformă într-o ţară de import”, a spus fermierul Dimitrie Muscă .

    În mai puţin de un an de la depistarea primului focar, pesta porcina africană a ajuns să se răspândească în 8 judeţe din ţară, respectiv Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi Brăila, potrivit reprezentanţilor ANSVSA.  

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IMAGINI revoltătoare. La Brăila, localnicii au aruncat cadavre de porci pe câmp, iar la Galaţi leşurile plutesc pe Dunăre

    În ultimele zile, pe Facebook au apărut numeroase filmări realizate de cetăţeni care prezintă cadavre abandonate în diverse locuri.

    În comuna Berţeştii de Jos, de exemplu, unde a fost confirmat unul dintre primele focare de pestă porcină africană din judeţul Brăila, mai multe leşuri au fost descoperite pe câmp, pe o rază de câţiva kilometri. Deranjaţi de mirosul insuportabil, doi cetăţeni din comuna brăileană au mers pe câmp şi au filmat leşurile. În timp ce filmează, persoanele se declară indignate de lipsa de reacţie a autorităţilor, dar şi de modul în care acţionează localnicii.

    „Un cadavru aici şi mai este unul pe partea cealaltă. Şi mai este unul aici, trei sunt doar aici. Se vede? Măreşte. Să vadă toată lumea cum e aici, cum pute pe câmp de la toate hoiturile”, au comentat brăilenii care au realizat filmarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOVITURĂ de proporţii: Unul dintre cele mai mari businessuri din România pune lacătul pe uşă şi concediază 150 de angajaţ

    Carniprod deţine o unitate de procesarea a cărnii în Tulcea, propriul complex de creştere a porcilor care livra 300 de porci pe zi spre sacrificare, dar şi o reţea de magazine.

     
    „Am ajuns la 29.000 de porci ucişi dintr-un total de 45.000 de porci ce urmează să fie ucişi şi incineraţi. Trebuie să distrugem şi 500-600 de tone de carne de porc din depozite. Suntem într-o zonă critică aici în apropiere de Delta Dunării. Pe viitor vom achiziţiona carne de porc de la alţi producători“, a spus Nicolae Ciuleac.
     
    Toţi cei 150 de angajaţi ai complexului de creşterea por­cinelor vor rămâne fără serviciu, potrivit reprezen­tanţilor companei.
     
    „Le mai dau luna asta salariu şi apoi Dumnezeu cu mila. Rămânem cu sectorul comercial, terenurile agricole, dar porcii să-i crească alţii“, a spus Nicolae Ciuleac.
     
  • Porcii, animalele pe care romanii le foloseau pentru a înspăimânta elefanţii armatei inamice

    Este un lucru extrem de cunoscut faptul că animalele erau folosite în bătăliile antice, mai ales caii, elefanţii, câinii, maimuţele şi chiar rinocerii. Rolul acestora era cel de a transporta soldaţii, echipamentul sau, pur şi simplu, de a fi mascotele trupelor, pentru a îi binedispune. Dar cine ar fi crezut că porcii au fost, şi ei, folosiţi în timpul acestor bătălii?

    Porcii au fost folosiţi în bătălii de către romani, mai ales ca o măsură împotriva elefanţilor.

    Vezi aici cum au folosit romanii porcii pentru a înspăimânta elefanţii armatei inamice

  • Experiment şocant al americanilor! Ne vizează pe toţi

    Profesorul Sir John Burn, de la Universitatea Newcastle, susţine că oamenii de ştiinţă americani au creat embrioni hibrizi de porc şi om şi că proiectul este soluţia vitală de a face faţă lipsei de organe pentru transplant.

    Dar criticii au reacţionat cu furie la ştirile despre proiectul inedit. Ei au descris metoda ca fiind “oribilă” şi că ar reprezenta un atac asupra integrităţii umane.

    Vezi aici de ce experimentul americanilor este şocant şi de ce ne vizează!

  • Câţiva ardeleni au dat lovitura la export: secretul cărnii cu un gust unic care a cucerit Europa şi Asia – iată unde-şi cresc porcii şi vacile

    “Sănătatea lor se transmite şi în sănătatea produsului pe care-l obţinem de la ele. Este acel gust pe care mereu ni-l dorim, gustul de acasă de la părinţi sau de la bunici”. Gustul – acesta este principalul atu al cărnii produse de aceşti crescători de animale din Transilvania.

    Mai mulţi producători din Ardeal au reuşit să dea lovitura la export, produsele lor fiind comandate în întreaga Europă, dar şi în China şi India. Clienţii spun că îşi dau seama de diferenţa de calitate dintre carnea „din Ardeal” şi cea obişnuită: prima este mai gustoasă, dar şi mai sănătoasă.

    Care este secretul acestei cărni? Iată unde îşi cresc aceşti ardeleni porcii şi vacile

  • România a sacrificat în ianuarie animale şi păsări mai multe şi mai grase faţă de ianuarie 2014

    “În luna ianuarie 2015, faţă de luna decembrie 2014, numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au scăzut la toate speciile. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului 2014, numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut la toate speciile“, se arată într-un comunicat al INS.

    Totuşi, din datele prezetate de INS reiese că în cazul ovinelor şi caprinelor greutatea medie în carcasă a scăzut cu 1,4%, la 13,4 kilograme.

    Nunmărul de bovine sacrificate a crescut în ianuarie 2015 faţă de ianuarie 2014 cu 5,7%, în cazul porcinelor creşterea fiind de 3,5%.

    Sacrificările de ovine şi caprine au avansat în perioada analizată cu 16,9%, iar numărul de păsări sacrificate a crescut cu 14,5%.

    De asemenea, greutatea medie în carcasă a bovinelor, porcinelor şi păsărilor sacrificate a crescut cu 1,6% (ajungând la 160,1 kilograme), 1,7% (82,3 kilograme), respectiv cu 6% (1,7 kilograme).

     

  • Agricover investeşte 5 milioane de euro într-un abator de porci

    „Achiziţionarea acestui abator face parte din strategia Agricover de extindere a modelului de business integrat pe care l-am dezvoltat pentru fermierii din zootehnie. Venim astfel cu o soluţie pentru rezolvarea uneia dintre problemele majore cu care se confruntă crescătorii de animale din sudul ţării şi anume lipsa unui abator cu o capacitate relevantă de procesare”, a declarat Ştefan Bucătaru, director general al Agribusiness. Agricover are în plan retehnologizarea şi modernizarea abatorului.

    Finanţarea necesară acestui proiect a fost asigurată în principal de Black Sea Trade and Development Bank, ca parte a acordului de colaborare şi a angajamentului asumat de Agricover pentru susţinerea dezvoltării producătorilor şi agricultorilor din România.

    „Din 2010 de când am înfiinţat linia de business pentru fermierii din zootehnie, ne-am propus să găsim soluţii de integrare verticală pentru dezvoltarea relaţiei de parteneriat cu aceştia pe baze stabile şi predictibile. Prin alinierea abatorului la standardele solicitate de procesatori (fabrici de mezeluri care acum cumpără materiile prime preponderent din import), Agricover facilitează accesul fermierilor locali şi a porcului românesc către unităţile de procesare din ţară şi în perspectivă către pieţe externe”, a  adăugat Ştefan Bucătaru.

    Agricover este platforma de soluţii integrate pentru agricultură având în ofertă servicii şi soluţii tehnologice. Soluţiile integrate oferite fermierilor includ seminţe, îngrăşăminte, motorină, produse fitosanitare, consultanţă tehnică de specialitate, soluţii de finanţare, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijin pentru valorificarea producţiei. Echipa Agricover, cu peste 600 de angajaţi, compania fiind înfiinţată în urmă cu 15 ani.