Tag: politisti

  • Prietena Luizei, ameninţată cu moartea, avertizată că va fi amendată dacă mai sună la 112/ Poliţiştii din localitate, anchetaţi de IPJ Dolj

    Izabela, prietenă a Luizei Melencu, fata dispărută în Caracal, a povestit că a sunat la 112 în luna iulie, atunci când s-a despărţit de fostul prieten, care a devenit agresiv şi a încercat să intre peste ea în casă.

    „Era foarte gelos şi începuse să mă bată. Atunci m-am despărţit de el. A început să devină şi mai agresiv şi a încercat să intre peste mine în casă, la începutul lunii iulie, dimineaţa, la 4. Am sunat la 112 şi când am văzut că a trecut ceva timp şi nu vine nimeni am mai sunat încă o dată şi apoi a venit poliţia. Mi-au spus că mă amendează dacă mai sun la 112″, a spus Izabela, în vârstă de 16 ani.

    Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a precizat că pe numele tânărului care a agresat-o pe prietena Luizei Melencu a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

    „La nivelul Postului de Poliţie Dioşti se află în lucru un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare. Plângerea a fost depusă împotriva unui tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care la data de 4 iulie a.c. ar fi pătruns în locuinţa celei în cauză şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

    Totodată, conducerea IPJ Dolj a decis demararea unui control la Poliţia Dioşti, care vizează comportamentul poliţiştilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Relaţiile poliţişti-informatori în Caracal. “Alexandra putea fi salvată. Pentru duşmăniile de aici a păţit-o”

    – În 25 iulie, după ora 11.00, Alexandra sună de 3 ori la 112 să îşi anunţe propria răpire

    – adjunctul IPJ Olt de la acea vreme Nicolae Alexe cere ajutorul lui Remus Rădoi, cunoscut drept „Codiţă“, care are o firmă de pază

    – Poliţistul cere informaţii cu privire la o maşină argintie ce părea un BMW break, apoi s-a răzgândit vorbind despre un Renault Megane break.

    – Codiţă îl îndrumă către două locaţii, iar poliţiştii ajung în localitatea Redea, la două imobile unde stau rivali din clanul Oacă.

    – În 30 iulie, Nicolae Alexe, fost adjunct IPJ Olt, spune într-o intervenţie la Antena 3: “Am continuat în mod direct verificările şi am solicitat sprijinul poliţiştilor rutieri cărora le-am distribuit fotografia, iar ulterior prin surse proprii am fost informat de un colaborator că un autoturism identic s-ar afla într-o parcare a unui supermarket din Caracal. (…) Am trimis imediat să verifice, însă acest autoturism avea mici detalii ce nu corespundeau autoturismului pe care îl căutam”.

    – Alexe a sunat de mai multe ori la colaboratorul său, dar nu a obţinut locaţia corectă. I-a oferit în schimb date din anchetă.

    – În cele din urmă, cu o întârziere de 19 ore, poliţiştii ajung în faţa casei lui Gheorghe Dincă, dar nu intră. “Domnii procurori au spus că nu suntem siguri că persoana respectivă este autorul, nu ştim sigur că se află în acea locaţie victima, fapt pentru care au spus că au mai făcut mai devreme 3 percheziţii în care nu au reuşit să identificăm nici o probă referitoare la acest lucru şi că au rezerve”, explică Alexe.

    Adjunctul Poliţiei Olt a fost acuzat că a apelat la grupări de interlopi, în loc să meargă la superiorii săi. Cazul Alexandra a scos la iveală că ajutorul oferit de Remus Rădoi nu a fost o excepţie şi că au mai fost şi alte dosare.

    ,,Am văzut în Occident cum poliţia, atunci când există un astfel de caz, dă un număr de telefon la care oamenii să sune să dea informaţii. Mi se pare că trăiesc într-o altă lume ciudată. Ca cetăţean, mi se pare firesc, aş face-o şi neîntrebat. Conform regulamentului de organizare şi funcţionare, care merge pe Legea 333/2013, noi suntem obligaţi să colaborăm cu organele de anchetă ori de câte ori suntem solicitaţi. Avem o licenţă pe care o luăm o dată la 3 ani de la SRI şi IGPR şi când încălcăm condiţiile licenţierii, avizării, suntem pasibili de a ni se ridica această licenţă”, a spus Remus Rădoi, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini şocante la Galaţi: doi poliţişti asistă pasiv şi nu coboară din maşină pentru a ajuta o fată plină de sânge | VIDEO

    Conform unei imagini filmate în weekend şi postate pe Facebook, agenţii stau în maşină de Poliţie, deşi în faţa lor se afla un copil plin de sânge şi în stare de şoc.

    În imaginile filmate de un cetăţean apar fata plină de sânge, maşina de Poliţie, mai mulţi cetăţeni şi doi angajaţi ai unei firme de securitate. Oamenii de pe trotuar solicită ajutorul poliţiştilor care refuză să coboare din maşină, în ciuda insistenţelor.

    Victima pare îngrozită şi refuză să vorbească cu oamenii care i-au sărit în ajutor, în timp ce poliţiştii asistă pasiv la întreaga scenă.

    În cele din urmă fata a fost transportată la Spitalul de Copii din Galaţi, iar persoana care a realizat filmarea a anunţat pe Facebook că a vizitat-o şi confirmă faptul că victima a fost violată. Persoana se declară revoltată de pasivitatea poliţiştilor şi cere măsuri dure împotriva celor doi agenţi care au refuzat să ajute victima unui viol.

    „Fata este internată în spital, a fost operată aseară. Astăzi, împreună cu soţul meu (unul dintre agenţii wbc) am fost la spital şi am vizitat-o. B, provine dintr-o familie defavorizată, părinţii ei neputând fi lângă ea în aceste momente. B. a fost violată. Mâine ne vom duce din nou la spital şi de asemenea la centrul de copii în îngrijirea cărora se afla ca să aflăm dacă organele s-au sesizat, dacă nu personal ne vom duce la secţia de poliţie! Nu putem lăsa lucrurile aşa, se putea întâmpla oricărui copil!!! Nepăsarea şi delăsarea din partea celor care ar trebui să ne protejeze viitorul ţării ar trebui pedepsită, dar mai ales cel care a adus această copilă în această stare. Dacă sunt martorii ai acestui incident, vă rog, haideţi să ne unim să o ajutăm, să i se facă dreptate B.!!!”, a scris Doro Yola pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport MAI în cazul Caracal. Procedurile au fost încălcate în serie. Poliţiştii şefi au anunat cazul doar pe grup de whatsapp intern/ Un şef al IPJ Olt a stat în şedinţe de bilanţ, desi fusese informat că Alexandra cere ajutor

    Tatăl Alexandrei Măceşanu a anunţat dispariţia fiicei sale miercuri, la ora la 20:30, poliţiştii au început cercetările abia a doua zi

    Deşi tatăl victimei a anunţat dispariţia Alexandrei Măceşanu miercuri, 24 iulie 2019, la 20:30, cercetările în acest caz au început abia a doua zi dimineaţă, la 8:30, debutând tardiv, arată concluziile raportului Ministerului Afacerilor Interne.

    “Neraportarea situaţiei de către ofiţer şefului său ierarhic a avut drept consecinţă faptul că în intervalul orar 08.30 – 11.00, din data de 25.07.2019, acţiunile operative au fost efectuate doar de către şeful postului de poliţie, fără a fi angrenaţi aţi poliţişti în sprijin, operaţiunile derulându-se pe o arie restrânsă. Şeful Poliţiei Municipiului Caracal, deşi a luat la cunoştinţă de eveniment de la şeful P.P. Dobrosloveni la ora 08.30 de dispariţia minorei, iar la 11.45 fiind informat că aceasta a apelat prin SNUAU 112 şi a solicitat ajutor reclamând că a fost răpită şi violată, ofiţerul s-a limitat ca la ora 12.15 să apeleze pe reţeaua internă de telefonie a MAI pe adjunctul şefului I.P.J. Olt, ocazie cu care secretara acestuia din urmă i-a precizat că ambii adjuncţi ai şefului inspectoratului sunt ieşiţi din unitate, cel aflat la comandă aflându-se la bilanţul Poliţiei oraşului Scorniceşti”, se arată în documentul, intrat în posesia MEDIAFAX.

    Totodată, şeful Poliţiei Municipiului Caracal nu i-a cerut secretarei să îi transmită ofiţerului aflat la conducerea inspectoratului un mesaj cu privire la situaţia de fapt sau să îl apeleze personal pe telefonul mobil pentru a-i raporta despre eveniment. Astfel, ofiţerul nu a raportat situaţia şefilor ierarhici şi a limitat astfel implicarea mai multor agenţi în cazul de dispariţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un medic de la Urgenţe spune că Alexandra mai putea avea o şansă: Doctorul putea intra fără mandat, dar nu a fost chemat

    Un medic de la Spitalul de Urgenţe Craiova declară că dacă poliţiştii ar fi urmat procedura şi ar fi chemat o ambulanţă la poarta lui Gheorghe Dincă, în Caracal, Alexandra, fata sechestrată, bătută şi violată ar fi avut o şansă la viaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Medicul Cristiana Geormăneanu, de la UPU Craiova, a declarat, marţi, că este inadmisibil ca poliţiştii să nu se gândească să facă apel şi la ajutor medical în momentul în care Alexandra le-a spus la telefon că este bătută şi violată, mai ales că într-un astfel de caz, echipajul ar fi putut intra în curtea lui Gheorghe Dincă fără să aibă nevoie de vreun mandat din partea procurorilor.

    „În calitate de medic mi se pare inadmisibil ca aceşti oameni să nu se fi gândit că această fată avea nevoie de ajutorul unui medic, în condiţiile în care ea a spus că este violată, bătută şi sechestrată. Deci, din spusele ei, ea era agresată fizic, sexual şi psihologic. Avea nevoie să fie salvată din toate punctele de vedere. Şi atunci, în momentul în care soliciţi ambulanţa, procedura spune că, în prezenţa poliţiei, a jandarmilor, medicul sau echipajul medical pot intra să salveze viaţa şi să-i acorde îngrijiri medicale, fără mandat. Şi atunci nu cred că poliţiştii ar fi putut fi amendaţi de procuror, că au sărit să salveze o viaţă. Asta ar fi scutit şi timp, în favoarea copilului şi cred că puteau atunci să dea peste el, să găsească fata”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, medicul Cristina Geormăneanu.

    Ea a mai spus că, în acest fel, fata ar fi avut, poate, o şansă să fie găsită în viaţă.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Evaziune fiscală la malul mării: prejudiciul din porturile româneşti a ajuns la 3 milioane de euro

    Acţiunile desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în primele şase luni ale anului 2019, în porturile Constanţa, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia au vizat prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, contrabandă cu produse accizabile, punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, comercializare şi transport cu cereal şi material lemnos.

    Activităţile poliţiştilor au avut în vedere şi verificarea gestiunilor de carburanţi la bordul navelor.

    Astfel, de la începutul anului, au avut loc 13 percheziţii domiciliare, în cadrul a 125 de dosare penale, întocmite pentru săvârşirea unor fapte de evaziune fiscală, în care prejudiciul activităţilor infracţionale se ridică la 3.000.000 de euro.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Proiect: Închisoare pe viaţă pentru persoanele care ucid poliţişti şi jandarmi aflaţi în misiune

    ​„Societatea românească asistă, din ce în ce mai des şi fără a putea reacţiona, la exacerbarea fenomenului infracţional reprezentat atât de incidente de mai mică amploare, cât mai ales de recrudescenţa violenţelor greu de imaginat şi mai grav urmate de final tragic. Ce este şi mai grav este faptul că reprezentanţi ai forţelor statului chemaţi să păstreze ordinea şi siguranţa cetăţenilor nu numai că sunt trataţi cu o lipsă de respect şi fără nicio teamă de rigorile legii, ci devin victime ale infractorilor, uneori chiar plătind cu viaţa atunci când acţionează tocmai pentru apărarea valorilor umane şi morale.

    Societatea românească nu aprobă astfel de comportamente infracţionale şi se manifestă în sensul în care oamenii legii, poliţiştii sau jandarmii, să poată să-şi exercite meseria în mod corespunzător. Trebuie stopată această stare de fapt negativă. Infractorii deosebit de periculoşi, care ar intenţiona să ucidă un poliţist sau un jandarm aflat în „exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii” trebuie să fie conştienţi că o astfel de faptă reprobabilă va fi pedepsită cu detenţiune pe viaţă”, îşi argumentează Florin Roman demersul legislativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bărbat cu buletin de „născut viu”, amendat de poliţişti, după ce şi-a parcat maşina într-un loc interzis

    Potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale Timişoara, oamenii legii au amendat cu 3.885 de lei un bărbat în vârstă de 47 de ani, care a prezentat un act de identitate ilegal.

    Bărbatul este din Timişoara şi a fost surprins de şase ori în acest an de către poliţiştii locali în timp ce staţiona cu o maşină, cu numere de Hunedoara, în locuri interzise din zona centrală a oraşului, precum Piaţa Libertăţii şi strada Carol Telbisz.

    „Acesta a încercat să scape de sancţiuni în momentul în care a fost depistat de poliţiştii locali legitimându-se cu un <Act de identitate conform cu Certificatul Medical Constatator al Născutului Viu>, care prezintă fotografie, dar nu are datele de identificare reale. Cel în cauză a fost însă identificat şi sancţionat atât conform OUG 195/2002 pentru staţionare în locuri interzise, cât şi conform Legii 61/1991 pentru refuz de legitimare şi pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, adunând sancţiuni în valoare de 3.885 lei”, se arată în comunicatul Poliţiei Locale Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veşti bune pentru o categorie de salariaţi: Senatul a adoptat tacit proiectul prin care militarii şi poliţiştii s-ar putea pensiona mai devreme

    Propunerea legislativă L150/2019 pentru completarea art.21 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat  a fost adoptat tacit de Senat în data de 28 mai, după ce a fost depăşită data până la care senatorii îşi puteau da votul în plenul Camerei. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Poliţiştii români alături de cei din Italia, Spania, Franţa şi Ungaria au pus marţi în aplicare peste 150 de mandate de percheziţie la domiciliu

    În cadrul percheziţiilor, dintre care 115 au fost doar în România, au fost confiscate 30 de tone de peşte impropriu consumului.
     
    În România, poliţiştii au pus în aplicare cele 115 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş. Alături de ei au fost şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania.
     
    Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România.
     
    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar