Acesteia îi place să se joace cu foile de hârtie, care, în opinia sa ascund numeroase posibilităţi de exprimare, reuşind să taie cu mare precizie tot felul de forme de animale şi plante, foarte detaliate. Printre cele mai spectaculoase creaţii ale sale se numără şerpi, pisici, păsări, peşti sau flori, iar alegerea acestei modalităţi de expresie artistică, spune Pippa Dyrlaga, se datorează costului redus al materialelor şi uşurinţei depozitării lucrărilor, elemente foarte importante la începutul carierei sale, de pe vremea studenţiei.
Tag: plante
-
Pădurea din casă
Din mâinile acesteia ies păduri de mesteceni sau de bambus şi nu numai, ori flori, în culori calde sau reci care surprind trecerea anotimpurilor.
-
O tânără din Baia Mare s-a întors din Norvegia pentru a-şi face propriul business cu obiecte decorative din plante vii şi aşteaptă venituri de 20.000 de euro în 2018
“Nu aveam niciun motiv să mă întorc, aveam tot ce-mi doream acolo, dar dorul de casă şi fiul meu, m-au făcut să mă întorc la Baia Mare. E trist să rămâi definitiv într-o ţară, fără să încerci să faci ceva acasă la tine. Dacă am reuşit să fac ceva în Norvegia, de ce nu aş reuşi să fac şi în România? Acolo cochetam cu industria imobiliară extrajob”, spune Raluca Săcui, fondatoarea brandului Frena Design.
Înainte să plece din România, Raluca Săcui era ospătar şi în acelaşi timp studentă la Comunicare socială şi relaţii publice. Când s-a întors în România a făcut un curs de design interior, unde a aflat despre obiectele decorative din plante vii. În prezent realizează tablouri decorative şi pereţii vii din muşchi sau licheni, copăcei şi bonsai (arbori miniaturali).Din pasiunea pentru design, iniţial a făcut obiecte decorative pentru prieteni, care au îndemant-o să îşi facă propria afacere. Astfel, a pornit la drum cu 10.000 de euro, iar până în prezent veniturile i s-au dublat. -
Cum poţi să îţi faci mai uşor o afacere cu flori
Elementul de noutate:
Prin webshopul Floria, revânzătorii din domeniu, ateliere de creaţie floristică, florării şi designeri florişti, organizatori de evenimente sau săli pentru evenimente, pot comanda flori proaspete rapid în regim en gros, acestea urmând să le fie livrate direct la florărie sau atelier. Astfel, floriştii din toată ţara au acces la un sistem de comandă a florilor şi plantelor care le economiseşte timpul. Aceştia pot comanda florile en gros în doar câteva minute, verificând stocurile sau inspirându-se din platformă pentru a alege diverse soiuri de flori sau plante.Descrierea inovaţiei:
Floria.shop este o platformă specializată de e-commerce adresata B2B, prin care grupul Floria promovează digitalizarea distribuţiei de flori şi plante. Clienţii tip small business, florării sau florişti independenţi, sunt deserviţi exclusiv prin acces la webshop, platforma online prin intermediul căreia pot comanda florile en gros, cu livrare oriunde în ţară. Webshopul Floria este singura astfel de platformă disponibilă la nivel naţional. Prin intermediul său, utilizatorii au acces instant la stocurile de flori ale furnizorului din Olanda şi pot plasa comanda online, aceasta fiind livrată direct în florărie sau atelier. Webshopul a devenit funcţional în 2017, la câteva luni de la deschiderea depozitului Floria. Provocarea principală a Floria.shop constă în schimbarea comportamentului obişnuit al vânzătorilor de flori, acela de a merge de două ori pe săptămână la depozitul de flori pentru achiziţie. Proiectul Webshop este implementat de personalul din depozitul Floria. Practic, s-a trecut de la vânzarea tip van sale la vânzarea digitalizată, în cadrul căreia clienţii folosesc interfaţa webshopului pentru plasarea comenzii.Efectele inovaţiei:
Platforma are în prezent 100 de utilizatori activi, florării şi florişti din toată ţara, care plasează saptămânal comenzi de flori şi plante. Anul acesta, primul an cu promovare activă a platformei la nivel naţional, valoarea comenzilor rulate prin intermediul webshopului a crescut la peste 2,5 milioane lei. Efectul principal al implementării platformei Webshop în grupul Floria este digitalizarea comerţului en gros cu flori şi plante, care duce la creşterea eficienţei operaţiunilor de distribuţie şi retenţia clienţilor. Depozitul Floria operează astăzi ca hub logistic pentru distribuţia naţională, după modelul brokerilor de flori şi plante din Olanda, care preiau comenzile prin personal de tip key account de la depozitele regionale, şi prin webshopuri de la florării şi florişti independenţi.Proiectul Floria.Shop a apărut în ediţia specială Business MAGAZIN „Cele mai inovatoare companii din România”.
-
Un nou tip de “oraş” apare in România – FOTO
Elementul de noutate:
Vox Vertical Village va presupune dezvoltarea unei „păduri verticale” compuse dintr-o multitudine de arbori şi alte tipuri de plante care vor fi amplasate atât în interior, cât şi pe terasele proiectului. Potrivit reprezentanţilor companiei, proiectul reprezintă un concept în premieră pe piaţa rezidenţială din România, urmând să fie primul „oraş pe verticală” dezvoltat pe plan local.Descrierea inovaţiei:
Vox Vertical Village va reuni 120 de locuinţe într-o clădire cu 10 niveluri şi va presupune dezvoltarea unei „păduri pe verticală”, realizată prin plantarea a peste 1.000 de arbuşti şi diferite plante atât în interiorul proiectului, cât şi pe terasele locuinţelor. Potrivit reprezentanţilor companiei, Vox Vertical Village va reprezenta un concept în premieră pe piaţa din România şi datorită facilităţilor care vor fi puse la dispoziţia viitorilor locatari: un atrium generos cu un grad ridicat de iluminare naturală, care va creşte interacţiunea din cadrul comunităţii, o piscină exterioară, o zonă de recepţie, cinema şi o sală de fitness complet echipată.
Termenul de livrare prevăzut este sfârşitul anului 2019. Proiectul se va construi în imediata apropiere a Vox Technology Park, dezvoltat de asemenea de către Werk Property Group în Timişoara, în urma unei investiţii de 30 mil. euro. Proiectul de birouri dispune de o suprafaţă închiriabilă de 26.600 de metri pătraţi; facilităţile incluse în acest proiect includ identificarea biometrică printr-o aplicaţie care generează o cheie de acces de tip QR code în urma recunoaşterii faciale sau a amprentei, dar şi spaţii şi duşuri pentru biciclişti, food court şi sală de fitness, spaţii comerciale şi de servicii. Omul de afaceri Virgil Tornoreanu, managing partner al dezvoltatorului Vox Vertical Village, deţine şi compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions, care realizează programe şi aplicaţii pentru companii internaţionale şi diferite instituţii publice şi bancare din vestul Europei, fiind şi resellerul şi service-ul autorizat al Apple Vox Store în România.Efectele inovaţiei:
Prin Vox Technology Park şi Vox Vertical Village, dezvoltatorul îşi propune să creeze o nouă zonă de dezvoltare în Timişoara, atrăgând atât companii, cât şi locuitori. Implementarea conceptului care a stat la baza Vox Vertical Village va duce la crearea unui proiect rezidenţial de case pe verticală, îmbinându-se astfel armonios avantajele locuirii la casă, de la spaţiile disponibile la procentul de zone verzi. Astfel, s-a izolat o zonă de 12 case dintr-un proiect clasic cu case, curţile transformându-se în terase generoase cu o multitudine de plante şi arbuşti, în timp ce străzile s-au transformat în piaţetele din atrium şi pasarelele din interiorul proiectului. Zonele verzi vor ocupa astfel aproximativ o treime din suprafaţa total construită a proiectului. -
Perfuzie pentru plante
Pentru evitarea situaţiilor în care plantele se ofilesc din cauza prietenilor uituci sau a proprietarilor prea ocupaţi să aibă grijă de ele, o absolventă a Şcolii de Design şi Artă din Riga, Keita Augstkalne, a gândit un sistem de udat pe modelul celui de perfuzare din spitale. Sistemul său constă, scrie Dezeen, dintr-un suport care să ţină punga cu apă la înălţime, trei pungi de doi litri cu apă şi un tub prevăzut cu regulator de debit al cărui capăt se introduce în pământul din ghiveci. Plantele primesc apă prin perfuzie vreme de maximum zece zile, în funcţie de nevoi. -
A pornit afacerea în mansardă, iar acum are zeci de milioane de clienţi
Yves Rocher s-a născut pe 7 aprilie 1930, în satul La Gacilly, Morbihan, în regiunea Bretania din vestul Franţei. La vârsta de 11 ani, a intrat la Colegiul Saint-Sauveur din Redon, însă a abandonat şcoala din cauza unor probleme de sănătate. Trei ani mai târziu tatăl său a murit, aşa că Rocher a ajutat-o pe mama sa să ducă mai departe afacerea cu textile a familiei.
Încă din copilărie, el a fost fascinat de studiul plantelor din colecţiile de ierbare ale bunicului său.
Ulterior, a învaţat de la un vraci din satul natal reţeta pentru un unguent hemostatic, pe care a început să îl prepare în laboratorul din mansarda casei sale, din plante crescute în grădină, împreună cu alte ceaiuri şi creme; treptat, şi-a îmbogăţit gama de produse cu loţiuni şi săpunuri făcute în casă.
În 1959, Yves Rocher a pus bazele propriei companii, însă, deoarece nu avea suficienţi bani pentru a deschide un magazin, s-a gândit să vândă mostre din produsele sale prin poştă, ataşându-le revistei Ici Paris. Zece ani mai târziu a deschis primul magazin, iar în scurt timp compania s-a extins în toată Franţa, apoi pe plan internaţional.
În 1982, Yves Rocher a fondat în Fougerêts, Morbihan, compania de textile Françoise Saget, numită după unul dintre strămoşii săi. Prin intermediul acesteia, comercializa lenjerie pe internet şi prin intermediul cataloagelor. Compania a făcut parte din grupul Yves Rocher până în 2006, când a fost vândută grupului Activa Capital.
Antreprenorul a fost activ şi pe scena civică, ocupând funcţia de primar al localităţii La Gacilly în perioada 1962-2008; a fost, de asemenea, ales şi în Consiliul General din Morbihan în 1982 şi în Consiliul Regional al Bretaniei în 1992. Cu toate că Rocher a fost uneori criticat ca fiind atât principalul angajator din zonă, cât şi reprezentantul politic al acesteia, compania sa a jucat un rol important în devoltarea economică a localităţii natale şi a împrejurimilor, prin construcţia de fabrici şi de laboratoare, dar şi prin deschiderea unei grădini botanice. El a fost numit ofiţer al Legiunii de Onoare în 1992, fiind ales comandant al acesteia 15 ani mai târziu.
Yves Rocher a avut trei fii – Didier, căruia i-a cedat conducerea businessului în 1992 – , Daniel şi Jacques. În 1994 Didier a murit, aşa că antreprenorul s-a întors la cârma companiei, păstrându-şi poziţia până pe 26 decembrie 2009, când a murit de leucemie. În prezent, compania este condusă de nepotul său, Bris Rocher, care a fost anterior vicepreşedinte al acesteia. Potrivit site-ului companiei, grupul Rocher numără 16.000 de colaboratori, 30 de milioane de clienţi şi 300 de milioane de produse vândute la nivel mondial şi generează venituri anuale de circa 2 miliarde de euro.
-
Epidemiile grave care ameninţă GOSPODĂRIILE în România, pe lângă Pesta porcină şi Tuta Absolută, şi cum se pot preveni
Pesta porcină africană pare să fie de departe boala momentului, nu doar în România, ci şi în Uniunea Europeană. Vom vedea însă, că lista pericolelor pentru animale, dar şi plante este mai lungă, pesta porcină fiind doar cea mai vizibilă.
Una dintre bolile verii la plante a fost Tuta Absolută, sau Molia minieră a tomatelor, cum îi spun legumicultorii – o molie nocturnă care atacă în principal tomatele, dar se poate răspândi şi la cartofi, vinete, ardei, sau fasole, arată un ghid pentru recunoaşterea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la tomate cultivate în spaţii protejate (sere, solarii, tuneluri), publicat de Ministerul Agriculturii.
Primele semnale privind acest tip de insectă au apărut în 2010 la Satu Mare şi uşor-uşor acesta s-a extins în întreaga ţară, fiind adus probabil cu produsele importate.
Potrivit aceluiaşi ghid, la tomate „au fost înregistrate pierderi de recoltă între 50% şi 100%, iar combaterea chimică este dificilă din cauza capacităţii larvelor de a se hrăni în interiorul frunzelor şi potenţialul biotic ridicat, iar adulţii sunt nocturni, deci greu de detectat în timpul zilei”.
Autorităţile recomandă următoarele măsuri:
– strângerea şi distrugerea prin ardere a resturilor culturilor anterioare infestate;
– eliminarea şi distrugerea imediată a plantelor, dacă se observă un atac izolat;
– eliminarea buruienilor care ar putea fi gazde pentru molia minieră, atât din cultura cât şi din zona apropiată;
– monitorizarea atentă a spaţiilor de producere a răsadurilor, cu ajutorul capcanelor feromonale;
– utilizarea plaselor anti-insecte şi utilizarea uşilor duble la intrarea in spaţiile protejate;
– respectarea asolamentului şi evitarea monoculturii, precum şi cultivarea speciilor din aceeaşi familie mai mulţi ani la rând;
– în culturile protejate, se efectuează dezinfecţia solului şi a structurii. -
Cum arată prima maşină din lume construită din SFECLĂ DE ZAHĂR – GALERIE FOTO
Studenţi de la facultatea din Eindhoven, Olanda au construit o maşină cu 4 locuri ce cântăreşte doar 300 de kilograme, folosind doar materiale compozite. Mai exact, principalul “ingredient” folosit pentru producerea maşinii este sfecla de zahăr, transformată în PLA sau acid polilactic.
Inventatorii spun că aceasta este prima maşină din lume complet reciclabilă, fiind realizată doar din materiale biodegradabile.
Prototipul numit Lina foloseşte baterii pentru alimentarea motorului şi oferă o autonomie de până la 100 de kilometri; există totuşi opţiunea de a schimba bateriile, operaţiunea fiind una extrem de simplă. “Nu durează decât 5 minute, cam cât îţi ia să încarci cu combustibil la benzinărie.”
Următorul pas este omologarea prototipului ca maşină de stradă. Acest proces este unul destul de complicat şi presupune inspectarea maşinii de către mai multe departamente de stat.
Inventatorii au anunţat că o vor prezenta pe Lina publicului în vara acestui an.
-
Fructe de pădure la purtător
Sursa de inspiraţie în cazul ultimei colecţii a acesteia, considerată potrivită pentru sezonul de vară de către The Telegraph, o reprezintă fructele de pădure şi bomboanele, colecţia intitulându-se, de altfel, „Berry”. Împrumutând de la fructele de pădure forma şi de la bomboane culorile vii, „Berry” este compusă din cercei, inele, pandantive sau brăţări cu turcoaze, perle şi coral roz, diamante sau safire şi aur, vesele, dar în acelaşi timp delicate.