BusinessMagazin

Tag: piete financiare

  • Ce înseamnă să conduci lumea

    S-a repetat astfel scenariul din 2013 şi de la începutul acestui an, din cauza speculaţiilor despre o viitoare majorare a dobânzilor după terminarea de către Fed a programului de relaxare monetară cantitativă. Indicele bursier FTSE Emerging Index, care include acţiuni din China, Brazilia, India şi Africa de Sud, a pierdut acum 5% în curs de nouă zile. Potrivit Financial Times, indicele a mai scăzut timp de 10 zile consecutiv numai în august 1998, pe vremea crizelor financiare asiatice şi ruseşti.

    Rezerva Federală a comunicat totuşi că va menţine dobânda de politică monetară aproape de zero pentru o perioadă “semnificativă” după terminarea programului de relaxare monetară, în octombrie, pentru că redresarea economiei SUA rămâne insuficientă.  Fed estimează că PIB va creşte cu 2,6-3% în 2015 şi cu 2,9% în 2016, dar numai cu 2,3-2,5% în 2017. Şomajul este aşteptat să scadă de la 6,1% în prezent la 4,9% în 2017.

  • Europa, mai aproape de pornirea tiparniţei de bani?

    În iulie, inflaţia a scăzut în zona euro la 0,4%, de la 0,5% în iunie – cea mai scăzută rată a inflaţiei din octombrie 2009, iar estimarea de inflaţiei pentru august, difuzată la 29 august de Eurostat, vorbeşte de o nouă scădere la 0,3%. În acelaşi timp, şomajul în zona euro a rămas în iulie la 11,5%, iar în Italia a crescut la 12,6%, ceea ce reprezintă recordul ultimilor 40 de ani. În mod surprinzător, chiar în Germania şomajul a crescut cu 2.000 de persoane, iar indicatorii de încredere în rândul managerilor din industrie, construcţii şi servicii şi în rândul consumatorilor au scăzut pe toată linia la nivelul zonei euro. Toate acestea au întreţinut un anumit optimism pe pieţele financiare, în ideea că orice veste proastă despre economia europeană creşte şansele ca BCE să cedeze şi să se lanseze într-un program de relaxare monetară identic cu cele aplicate de Rezerva Federală a SUA.

    Ministrul german al economiei, Wolfgang Schaeuble, a turnat însă apă rece pe speranţele că Banca Centrală Europeană va porni tiparniţa de bani. “Politica monetară a ajuns la capătul instrumentelor sale. Nu cred că politica monetară a BCE are instrumentele să lupte cu deflaţia. Avem nevoie urgent, în schimb, de investiţii, de recâştigarea încrederii investitorilor, a pieţelor, a consumatorilor”, a spus Schaeuble într-un interviu pentru Bloomberg.

    Situaţia din Europa contrastează puternic cu cea din SUA, unde indicele bursier S&P 500 a depăşit pentru prima oară în istorie pragul de 2.000 de puncte la închiderea din 25 august, iar indicele Dow Jones a marcat la rândul său un record absolut pentru interiorul unei zile de tranzacţionare, ajungând la 17.153 de puncte, peste maximul istoric de 17.138 de puncte la închidere atins la 16 iulie.

    Indicii burselor americane au continuat astfel trei săptămâni de creştere susţinută, motivată de perspectivele îmbunătăţite ale economiei SUA, de rezultatele financiare peste aşteptări ale companiilor listate (companiile incluse în calculul S&P 500 au avut o creştere a profiturilor de 8,4% în T2). Actuala perioadă de boom bursier post-criză a început însă de fapt încă din martie 2009, adică de când a început să-şi facă efectul primul val de bani pompaţi în piaţă de Rezerva Federală: de atunci, indicele S&P 500 a urcat cu aproape 196%, iar în ultimul an a câştigat 8%.

  • Durul Erdogan, de neclintit la cârma Turciei

    În ciuda autoritarismului şi a scandalurilor de corupţie care au marcat guvernarea sa şi au provocat proteste antiguvernamentale de mare amploare în principalele oraşe, Erdogan a fost votat preşedinte graţie creşterii economice rapide pe care a promis-o şi a livrat-o electoratului. De la venirea la putere a AKP în 2002, sub conducerea lui Erdogan, Turcia a înregistrat o perioadă de creştere economică şi de stabilitate politică fără precedent în istoria sa.

    Un program de încurajare puternică a construcţiilor, a consumului intern şi a exporturilor a urcat ritmul de creştere a PIB la 4% în 2013, după o creştere de 2% 2012, singurul an cu creştere mai slabă după performanţa “chinezească” de 9,2% din 2010 şi 8,5% 2011. În plus, graţie forţei economice remarcabile a Turciei, guvernul Erdogan a reuşit anul trecut inclusiv să-şi achite ultima tranşă de datorie la FMI (412 mil. dolari), punând astfel capăt unei relaţii de 52 de ani cu Fondul.

    Inclusiv poziţia dură a premierului Erdogan la adresa criticilor săi, inclusiv a reprezentanţilor pieţelor financiare, i-a fost de folos, consolidându-i imaginea de lider curajos, patriot şi care conduce cu mână de fier economia. După alegerea sa ca preşedinte, lira turcească a scăzut la minimul ultimelor cinci săptămâni faţă de dolar, ca efect al estimării pieţelor financiare că noul preşedinte şi-ar putea folosi puterea spre a face presiuni asupra băncii centrale să scadă ratele dobânzilor, ca să stimuleze economia. Erdogan a criticat public ceea ce a numit “lobby-ul dobânzilor”, adică investitorii străini, bancherii, economiştii şi jurnaliştii care au cerut o politică monetară mai restrictivă, pentru a contracara avansul inflaţiei, situată în prezent la peste 9%, dublu faţă de ţinta oficială.

    OECD a majorat estimarea de creştere a PIB în Turcia la 3,3% anul acesta şi 4% la anul, în timp ce agenţia Standard&Poor’s şi-a majorat estimarea la 2,9% pentru 2014, respectiv 3% pentru 2015, dar a atras atenţia că principalul risc, la fel ca în cazul tuturor economiilor emergente din Europa, este legat de o eventuală escaladare a conflictului ruso-ucrainean.

  • Mintea cea de pe urmă a lui Draghi

    Explicaţia şefului BCE a fost că şedinţele prea dese încurajează volatilitatea pieţelor financiare, care înainte de fiecare şedinţă sunt influenţate de pariurile traderilor nerăbdători să anticipeze ce măsură nouă de stimulare a economiei va anunţa banca. BCE ar urma astfel modelul Fed, care are numai opt şedinţe pe an.

    Draghi a declarat că redresarea economică în zona euro a fost moderată în al doilea trimestru şi că aşteptările privind o creştere a inflaţiei pe termen lung, de la nivelul actual de 0,5% spre orizontul de 2%, sunt “ferm ancorate”. La şedinţa de joi, BCE a menţinut neschimbată dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,15%.

    În opinia lui Mario Draghi, principalele riscuri pentru zona euro ţin de conflictele din Ucraina şi Irak, cu posibil impact în preţurile energiei, şi de tentaţia guvernelor din zona euro de a “relaxa eforturile de reformare a economiilor” – cu alte cuvinte, de a relaxa politicile de austeritate.

  • Tiparniţa de bani a SUA se pregăteşte să ia o pauză

    Este a cincea reducere progresivă din decembrie încoace a programului de relaxare monetară cantitativă derulat de Fed, reducere care, dacă va continua în acelaşi ritm, se va încheia complet în toamnă. Rezerva Federală a început să scadă cu câte 10 mld. dolari lunar ritmul cumpărărilor de obligaţiuni din decembrie 2013 de la nivelul iniţial de 85 mld. dolari, cu scopul de a dezobişnui de stimulentul monetar economia americană şi mai ales pieţele financiare, care au beneficiat aproape constant de programe de relaxare monetară cantitativă din 2008 încoace. Rezultatul concret al acestor programe a fost că totalul activelor deţinute de Fed s-a umflat de la mai puţin de 1.000 mld. dolari în 2008 la peste 4.000 mld. dolari în prezent, iar indicii bursieri au bătut record după record – indicele Dow Jones, de pildă, a crescut numai anul trecut cu 26%, cea mai mare creştere în 18 ani.

    Yellen a precizat însă că ratele dobânzilor vor rămâne aproape de zero “pentru o perioadă considerabilă” şi după încheierea programului de cumpărări de obligaţiuni, în funcţie de evoluţia economiei. În privinţa inflaţiei, estimările Fed sunt că aceasta va rămâne la 2% sau sub ţinta de 2% până la finele lui 2016, în paralel cu o creştere a economiei pe parcursul lui 2015 spre 3-3,2%, faţă de 2,2% în acest an, şi cu o ameliorare treptată a condiţiilor de pe piaţa muncii.

  • Ce fel de “lovitură preventivă” pregăteşte Banca Centrală Europeană

    El a declarat că BCE ar putea fi nevoită să lanseze “o lovitură preventivă” contra pericolului deflaţiei în zona euro, astfel încât să fie combătută “percepţia că preţurile vor scădea în continuare”. Inflaţia în zona euro a fost de 0,7%, u[or mai ridicată decât în martie (0,5%), dar încă departe de ţinta BCE de aproape 2%.

    Ultimele date ale CE arată însă că pentru prima oară din decembrie, percepţia în rândul consumatorilor şi al companiilor privind evoluţia economiei şi aşteptările privind creşterea preţurilor s-au îmbunătăţit sensibil în luna mai faţă de aprilie, ceea ce ar putea determina BCE să nu cedeze presiunilor de a urma exemplul Rezervei Federale.

    Economiştii citaţi de presa financiară anglo-saxonă susţin că Draghi are de abordat trei teme spinoase la reuniunea BCE din 5 iunie: prevenirea riscurilor de deflaţie, contracararea aprecierii monedei euro şi stimularea redresării economice a zonei euro prin încurajarea creditării. Italia şi Franţa au cerut în repetate rânduri BCE să combată aprecierea excesivă a euro, cu efect clar negativ asupra economiilor zonei, mai ales în contextul în care dolarul continuă să fie susţinut de prelungirea programului Rezervei Federale a SUA de susţinere a lichidităţii de pe pieţe cu bani de la tiparniţă.

    Mario Draghi a vrut însă până acum să evite capcana în care a căzut Rezerva Federală, respectiv şantajul marilor speculatori financiari, care au dus pieţele de acţiuni în jos de fiecare dată când raportările federale arătau că un indicator economic s-a îmbunătăţit şi când oficialii Fed dădeau de înţeles că, prin urmare, programul de stimulare monetară din partea băncii centrale nu-şi mai avea rostul. Mai exact, Draghi a sugerat mereu că BCE are încă destule arme în tolbă şi că măsurile luate de bancă sunt suficiente (reducerea lentă a dobânzilor şi prelungirea până la jumătatea lui 2015 a programului de credite ieftine pentru bănci) spre a combate riscul căderii Europei într-o perioadă de deflaţie “de tip japonez”, paralizantă pentru economie.

    În plus, BCE, ţinându-se cu încăpăţânare de obiectivul său vechi, încă de pe vremea când la cârma sa era Jean-Claude Trichet, de a evita o creştere a inflaţiei pe care a văzut-o întotdeauna drept principalul pericol la adresa creşterii economice, a insistat mereu ca toate programele sale de relaxare monetară prin achiziţia de active derulate de la începutul crizei să aibă parte de sterilizare (operaţiunile prin care banca retrage de pe piaţă integral sau parţial echivalentul banilor nou-intraţi în circulaţie), refuzând deci să tipărească bani pur şi simplu, aşa cum a făcut Rezerva Federală a SUA.

    Motivul insistenţei BCE era simplu – faptul că banca americană îşi poate permite să acţioneze ca o simplă tiparniţă, graţie statutului privilegiat al dolarului, care a făcut ca operaţiunile de relaxare monetară făcute din 2009 până acum în folosul economiei americane să fie plătite de restul lumii, prin export direct de inflaţie. BCE n-ar fi avut însă această şansă, astfel încât efectele unei inflamări a inflaţiei în zona euro ar fi urmat să fie nocive pentru locuitorii Europei, pentru UE, nu pentru restul lumii. De aceea Mario Draghi s-a ferit ca de foc să imite Rezerva Federală şi a ignorat vocile din mediul financiar american sau britanic ori care susţineau că n-ar strica deloc în zona euro un pic de inflaţie care să scadă puterea de cumpărare a salariilor în Spania sau Italia, în numele unei egalizări a productivităţii între Nordul şi Sudul zonei euro.

    Mai mult, Draghi a părut împăcat pentru o vreme cu perspectiva unei perioade lungi de inflaţie mică, departe de ţinta de 2%, chiar când însăşi şefa FMI, Christine Lagarde, a avertizat că BCE trebuie să acţioneze mult mai ferm, adică să urmeze exemplul Fed, fiindcă altfel zona euro e pândită de spectrul deflaţiei. În ultima vreme însă, BCE a început să studieze serios posibilitatea unui program de relaxare monetară după exemplul Fed.

    Printre puţinele voci care continuă să se opună în Europa unui astfel de program rămâne economistul polonez Leszek Balcerowicz, care a susţinut recent la Bucureşti că sperietoarea deflaţiei nu are bază reală. El a arătat că economiştii şi politicienii împing BCE să tipărească şi mai mulţi bani, întrucât le este mai uşor să amâne reformele structurale prin substitute monetare decât să “mobilizeze populaţia pentru liberalizara pieţei muncii şi reforma educaţiei”. “A tipări bani nu înlocuieşte reformele structurale. Şi Africa ar fi bogată. E un mit greşit şi periculos. Această politică monetară de relaxare cantitativă lungă încetineşte restructurarea”, a spus Balcerowicz la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată în aprilie de Coface şi agenţia de presă Mediafax.

  • Al nostru, dintre noi, pentru noi: Narendra Modi

    Fost persona non grata în Marea Britanie şi fără drept de viză de intrare în SUA, state care l-au considerat instigatorul violenţelor interetnice dintre hinduşi şi musulmani, soldate cu peste 1.000 de morţi, majoritatea musulmani care au avut loc în 2002, pe când Modi conducea statul Gujarat, politicianul şi-a câştigat reputaţia de naţionalist feroce, total deosebit de cosmopoliţii din familia Gandhi. El i-a convins pe alegători cu un discurs liric, aproape religios, “pe înţelesul poporului necăjit” şi foarte acuzator la adresa corupţiei şi a stagnării economice a ţării sub guvernările Gandhi.

    Pentru moment, pieţele financiare l-au întâmpinat pe Modi cu optimism, pentru un motiv simplu: victoria BJP e atât de categorică, încât promite o stabilitate politică exemplară: Modi nu va avea nicio greutate nici să formeze guvernul, nici să conducă ţara exact aşa cum va dori. Bursa indiană a crescut, la rândul său, în aşteptarea unui guvern pe care Modi l-a anunţat ca fiind compus din tehnocraţi, specialişti şi redus numeric faţă de cele de până acum.

    Narendra Modi a promis o politică economică axată pe stimularea exporturilor, reducerea drastică a exporturilor şi promovarea investiţiilor străine, scopul final fiind întărirea monedei naţionale, rupia, văzută ca un simbol al prestigiului Indiei în lume. Vineri, 23 mai, moneda indială a atins un curs de 58,37 rupii/dolar, cel mai bun curs al ultimelor 11 luni. În acelaşi timp, o prioritate a noii guvernări ar urma să fie “aducerea înapoi în ţară a banilor negri ascunşi în băncile elveţiene, spre a fi folosiţi pentru dezvoltarea ţării”, conform unui parlamentar BJP citat de presa indiană.

    Ziarele locale evidenţiază, de asemenea, intenţia lui Modi de a promova energiile verzi, solară şi eoliană, cu scopul de a oferi energie electrică tuturor gospodăriilor din India (în prezent, cca 400 milioane de indieni nu au acces la curent electric, dintr-o populaţie totală de 1,2 miliarde). Noul premier intenţionează şi să lanseze un proiect în valoare de mai multe milioane de dolari, parţial finanţat din surse private, pentru salubrizarea, construcţia de reţele de canalizare, de reciclare a deşeurilor, de drumuri publice şi toalete publice în circa 1.000 de oraşe şi 5.000 de sate, denumit “Proiectul India Curată Mahatma Gandhi”, în cinstea aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Mahatma Gandhi în 2019.

    Modi, 63 de ani, îşi va prelua oficial mandatul la 26 mai, într-o ceremonia grandioasă, cu peste 3.000 de invitaţi, inclusiv înalţi oficiali străini, şi la care securitatea va fi asigurată de 6.000 de membri ai forţelor de ordine.

     

  • Gâlceavă pe cer: impactul sancţiunilor Vestului contra Rusiei

    Sancţiunile anunţate de SUA includ interzicerea emiterii de licenţe de export pentru echipamente de înaltă tehnologie care pot fi folosite în scopuri militare, ceea ce reprezintă o lovitură grea pentru industria rusească, evident nu numai pentru cea de apărare. Noile sancţiuni anunţate de UE prevăd interdicţia de intrare în spaţiul comunitar şi îngheţarea activelor a încă 15 oficiali politici şi militari ruşi şi reprezentanţi ai separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, ridicând astfel numărul celor aflaţi pe lista neagră la 48, iar sancţiunile anunţate de SUA aplică acelaşi tratament pentru şapte oficiali ruşi şi interzic derularea de afaceri cu 17 companii ruseşti, între care 13 intră sub incidenţa interdicţiei de export de echipamente high-tech. Au instituit sancţiuni şi Japonia (vizând 23 de oficiali ruşi) şi Canada (vizând 9 oficiali ruşi şi două bănci).

    Analiştii ruşi şi occidentali sunt de acord că, deşi anunţurile în sine privind sancţiunile sunt impresionante prin caracterul lor fără precedent, singurele importante cu adevărat sunt măsurile luate de SUA, care au mai puţine reticenţe decât UE de a lovi direct în interesele economice ale Rusiei şi care au reuşit deja să determine investitorii financiari să părăsească preventiv activele ruseşti, ducând la căderea rublei şi la un exod al capitalurilor estimat deja la FMI să atingă 100 mld. dolari în acest an (de la 50-60 mil. dolari estimate până la momentul actual). Strategic, FMI a şi anunţat în această săptămână că economia rusească ar putea creşte în 2014 cu numai 0,2%.

    Pe de altă parte însă, marile companii de genul Exxon Mobil, Boeing, Royal Dutch Shell, Siemens sau BP nu şi-au diminuat cu nimic operaţiunile din Rusia, notează The New York Times, în virtutea parteneriatelor deja încheiate cu firmele de acolo (de pildă, Exxon Mobil şi BP sunt parteneri cu Rosneft, compania de stat condusă de Igor Secin, un apropiat al lui Putin care figurează pe lista celor afectaşi de sancţiunile americane; cum Rosneft însă nu este pe lista companiilor sancţionate, afacerile americanilor cu ea pot continua). La fel, compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, a încheiat cu contract de transport de gaze chiar în această săptămână cu grupul rusesc Gazprom, în timp ce statul german a anunţat că nu va bloca vânzarea diviziei de petrol şi gaze a companiei RWE către miliardarul rus Mihail Fridman.

  • S-a înteţit lupta pentru pace în Ucraina

    Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat SUA şi UE că au încercat să pună la cale o altă “revoluţie colorată” în Ucraina prin răsturnarea regimului Ianukovici şi să folosească Ucraina drept piesă într-un “joc geopolitic” de izolare a Rusiei. El a spus că dacă interesele ruseşti în Ucraina vor fi atacate, Rusia va răspunde ca în Georgia în 2008, adică prin folosirea forţei militare. Preventiv, SUA au decis deja să trimită cca 600 de militari în Polonia şi ţările baltice, spre a consolida prezenţa armată americană în zonă, iar secretarul de stat american John Kerry a ameninţat Rusia cu noi sancţiuni dacă tensiunile din estul Ucrainei vor continua să se amplifice.

    În acelaşi timp, SUA au oferit Ucrainei un nou ajutor în valoare de 50 mil. dolari, din care o parte va fi destinat organizării corecte a alegerilor prezidenţiale din 25 mai, plus echipament militar defensiv în valoare de 8 mil. dolari. Pentru Ucraina, cea mai spinoasă problemă rămân însă în continuare aprovizionarea cu gaze şi plata facturii pentru gazele ruseşti, în condiţiile în care Gazprom a anunşat săptămâna trecută că Naftogaz din Ucraina îi datorează, pe lângă cele 2,2 mld. dolari deja datorate pentru livrările din 2013 şi 2014, încă 11,4 mld. dolari pentru faptul că nu a importat toată cantitatea de gaz contractată pentru anul 2013.

    Datoria publică a Ucrainei se ridică la 70 mld. dolari – 52,7% din PIB, iar cu tot cu suma suplimentară cerută de Gazprom va depăşi 60% din PIB. Cifra este importantă, întrucât în decembrie trecut, Moscova a cumpărat euroobligaţiuni ucrainene de 3 mld. dolari, iar prospectul emisiunii precizează că dacă datoria publică a Ucrainei ar depăşi 60% din PIB, Rusia ar fi îndreptăţită să ceară rambursarea în avans a celor 3 mld. dolari.

  • Ce poate face o prognoză economică bună

    Pentru 2014, Banca Centrală Europeană a ameliorat recent estimările de creştere a PIB, la 1,2% (respectiv 1,5% pentru 2015 şi 1,8% în 2016), în condiţiile unor estimări de inflaţie de 1% pentru 2014, 1,3% în 2015 şi 1,5% în 2016.

    Ca de obicei, pieţele financiare s-au uitat doar la cifra macro şi nu la detalii (unul fiind acela că şomajul nu este anticipat să coboare sub 11% nici până în 2016) şi au salutat-o cu cel mai puternic euro din ultimii doi ani şi jumătate, la 1,3915 dolari/euro la 7 martie – suficient pentru a alerta BCE, ai cărei oficiali şi-au exprimat deja dezaprobarea, arătând că aprecierea monedei unice afectează atât economia zonei euro, cât şi perspectiva de inflaţie a acesteia.