Charles Pfizer (22 martie 1824 – 19 octombrie 1906) este fondatorul multinaţionalei americane din industria farmaceutică Pfizer, companie care a ajuns anul trecut la venituri de 51,5 miliarde de dolari şi 78.000 de angajaţi, potrivit raportului anual al corporaţiei.
Antreprenorul s-a născut în Ludwigsburg, Germania, cu numele de Karl Pfizer şi a emigrat în America în anul 1848, când avea 23 de ani, schimbându-şi numele în Charles Pfizer. Un an mai târziu, a fondat compania Charles Pfizer & Company, în parteneriat cu vărul său, Charles Erhart, care emigrase împreună cu el în căutarea de noi oportunităţi. Cei doi au investit în afacere 2.500 de dolari, bani pe care Pfizer îi împrumutase de la tatăl său.
Au pornit compania într-o clădire din cărămidă aflată în cartierul newyorkez Brooklyn, un spaţiu modest ce servea drept birou, laborator, fabrică şi depozit, şi au început să producă primul medicament. Acesta era o versiune îndulcită de santonină, un medicament contra viermilor intestinali, afecţiune comună în perioada aceea. De profesie chimist, Pfizer a preparat medicamentul, iar partenerul său de afaceri a aplicat aroma de migdală îndulcită.
În 1857, Pfizer a deschis un birou în Manhattan, pe strada Beekman, în inima districtului destinat produselor chimice şi medicamentelor. (11 ani mai târziu, acest birou a fost mutat într-o clădire cu patru etaje de pe strada Maiden Lane, unde, în 1978, compania a instalat unul dintre primele telefoane din New York – n.r.). Charles Pfizer călătorea deseori în Europa, pentru a menţine contactele cu producătorii de materie primă necesară medicamentelor sale. Într-una dintre aceste călătorii a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, Anna Hausch, cu care s-a căsătorit în 1859 şi cu care a avut cinci copii, dintre care doi au lucrat în cadrul companiei.
Până în 1860, compania ajunsese să producă şi acid boric, Pfizer fiind primul producător important al acestuia şi al substanţelor derivate din acesta în SUA. Dezvoltarea a continuat şi în contextul Războiului de Secesiune (războiul dintre Nord şi Sud), când un tarif protector împotriva tartraţilor a permis companiei să înceapă producţia locală a acestora. Aceştia erau făcuţi din reziduurile încrustate rămase în butoaiele de vin. Acidul tartric avea un rol important în vindecarea soldaţilor răniţi şi îmbolnăviţi în luptă, prin urmare afacerea a devenit înfloritoare în perioada războiului.
În afară de substanţele vândute în scopuri medicinale, Pfizer începuse să producă şi chimicale folosite în noua industrie a fotografiei. În perioada de după război, expansiunea a continuat: în 1880, cel mai important produs al lui Pfizer devenise acidul citric, folosit în prepararea sucurilor recent inventate, precum Coca-Cola şi Dr. Pepper. Produsele lor au căpătat rapid recunoaştere, un rol important în promovarea acestora avându-l şi vărul lui Pfizer. Se vorbea despre ”Calitatea Pfizer“, slogan care a fost folosit mai târziu în ambalarea medicamentelor produse de companie. În 1882, pe seama creşterii numărului de clienţi, cei doi s-au extins cu birouri şi depozite în afara New Yorkului, în Chicago, Illinois.
În 1891, Erhart a murit, iar Pfizer a devenit unicul proprietar al afacerii. Înainte de a se retrage, Charles Pfizer a listat compania la bursă, cu acţiuni ce se vindeau cu preţul de 100 de dolari. S-a retras din afacere în 1900 şi a murit în 1906, după ce s-a accidentat căzând pe scările casei sale.
După moartea sa, vânzările Charles Pfizer & Co. au ajuns la 3,4 milioane de dolari şi aproape 200 de angajaţi. L-a succedat în conducerea companiei fiul său, Charles Pfizer Jr., dar acesta a fost forţat să renunţe de ceilalţi acţionari în 1905, iar mai târziu şi-a pierdut toată moştenirea, estimată la circa 1,5 milioane de dolari, pariind la cursele de cai. Emile Pfizer, un alt fiu al lui Charles Pfizer, şi-a asumat conducerea companiei, rămânând singurul membru al familiei angajat în companie.
