BusinessMagazin

Tag: personaj

  • Ce ţie nu-ţi place, poate fi cea mai mare pasiune a altcuiva. ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc, sushiul ieftin – sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“

    ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc cu display digital, sushiul ieftin – toate acestea sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“ aşa îşi începe ”prezentarea“ Ryan Bingham, personajul principal din filmul ”Up in the air“ din 2009, interpretat de George Clooney. Şi trebuie să recunosc că, măcar şi parţial, mă identific cu ce spune.

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.

    Vedeţi aici toată povestea 

  • Ce ţie nu-ţi place, poate fi cea mai mare pasiune a altcuiva. ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc, sushiul ieftin – sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“

    ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc cu display digital, sushiul ieftin – toate acestea sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“ aşa îşi începe ”prezentarea“ Ryan Bingham, personajul principal din filmul ”Up in the air“ din 2009, interpretat de George Clooney. Şi trebuie să recunosc că, măcar şi parţial, mă identific cu ce spune.

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.

    Vedeţi aici toată povestea 

  • În aer, printre stele

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.
    Şi aşa mi-am adus aminte de filmul ”Up in the Air„ şi de George Clooney. Personajul interpretat de el îşi petrecea uneori nopţile în hoteluri din incinta aeroporturilor şi m-am întrebat dacă există acest model şi în Europa.

    Răspunsul este da, iar un exemplu este aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Nu mai trebuie să ieşi din aeroport şi nu mai trebuie să treci din nou prin procesul de check in şi control paşapoarte. Pe cel mai important aeroport din Paris şi unul dintre cele mai mari din Europa, tranzitat anual de peste 40 de milioane de oameni, a fost inaugurată o zonă pentru acei pasageri aflaţi în tranzit între două zboruri internaţionale. Această zonă din interiorul terminalului 2E, hubul companiei aeriene Air France, poartă numele de Instant Paris. De ce? Pentru că are un aer parizian şi este inspirată din viaţa de zi cu zi a locuitorilor acestui oraş al iubirii. Pe ferestre este proiectată o hologramă a Turnului Eiffel, care în funcţie de vremea de afară se schimbă. Designul întregului concept te duce cu gândul la Paris, de la sculpturi la tablouri şi piese de mobilier. O boare de aer parizian pentru aceia care nu au timp să iasă din aeroport şi să viziteze Notre Dame sau Tour Eiffel.

    Zona Instant Paris, dezvoltată de Compania Aeroportului din Paris, cuprinde un lounge deschis nonstop publicului larg (ce deţine un boarding pass către un zbor internaţional), un restaurant, sub brandul Naked, o bibliotecă şi un hotel sub brandul YotelAir. Aici, pasagerii pot rezerva o cameră pentru 24 de ore sau pentru 4 ore. Iar cei care doar doresc să facă duş pot închiria o cabină pentru 45 de minute.

    Instant Paris nu este singura zonă din aeroport care găzduieşte un lounge, compania aeriană fanion a Franţei are în total opt lounge-uri pe aeroportul Charles de Gaulle pe care-l poate considera acasă. Acestea sunt deschise însă doar pasagerilor care călătoresc la business sau first class – redenumit La Première – sau celor care sunt membri ai Flying Blue, programul de loialitate al liniei aeriene, şi ai companiilor partenere, printre care şi Tarom. ”There’s nothing cheap about loyaIty“, spunea Ryan Bingham în ”Up in the Air“ când prezenta avantajele unui astfel de program.

    Air France are şapte lounge-uri de business şi unul La Première pentru pasagerii care zboară first class şi care ajung să plătească până la 14.000 de euro pentru un astfel de zbor. Preţul unei maşini sau avansul pentru o casă. Salariul mediu câştigat de un român după mai bine de doi ani de muncă. Dar ce înseamnă această sumă pentru executivul unei companii cu afaceri de miliarde şi care câştigă salariu de milioane de euro? Uneori este chiar o clauză din contract să zboare la first class.

    Pasagerii care călătoresc la first class au acces la lounge-ul La Première unde au o zonă de relaxare şi spa şi unde sunt serviţi cu preparate din meniul realizat de cheful Alain Ducasse. El este unul dintre cei mai cunoscuţi chefi din Franţa şi din lume, cu mai multe restaurante, dintre care Alain Ducasse at the Dorchester din Londra cu trei stele Michelin – maximul posibil. Alain Ducasse au Plaza Athénée din Paris a fost pe locul 13 în topul celor mai bune 50 din lume anul trecut. Iar după cină şi masaj, aceiaşi pasageri sunt conduşi cu o maşină Jaguar către aeronavă. Pare o scenă desprinsă dintr-un film, dar nu este.

    Pentru pasagerii business class mâncarea nu este încununată cu stele Michelin, dar există o zonă de spa operată de Clarins.
    Zi de zi, 100.000 de oameni zboară pe una dintre cele 1.000 de curse Air France. Destinaţii din peste 100 de ţări îi aşteaptă. Dintre aceştia însă, câteva mii călătoresc first sau business class. Pentru toţi ceilalţi am păstrat la final un secret. Pe zbor, la clasa economic, nu se serveşte şampanie, dar dacă ceri, ţi se va oferi. Nu degeaba călugărul benedictin Dom Perignon în momentul în care a gustat prima dată şampania a spus: ”Come quickly, I am tasting the stars!„ (”Vino repede, gust stelele!“).
     

  • Cronică de film: Marvel îşi reintră în ritm

    Black Panther explică originile personajului şi se ţine departe de celelalte evenimente din Universul Marvel – un punct pentru regizor şi scenarişti.

    Mă cam plictisisem să-l văd pe Iron Man în toate filmele care n-aveau nicio legătură directă cu el; înţeleg că Robert Downey Jr. aduce bani, dar parcă prea mult strică.

    Acţiunea începe în momentul în care T’Chaka, regele Wakandei, îşi pierde viaţa în urma unui atentat comis la sediul Naţiunilor Unite. T’Challa (ştiu, Stan Lee nu a fost foarte inspirat) devine noul rege, ca unic fiu, şi decide să răzbune un atentat ce avusese loc în urmă cu vreo 20 de ani. Lucrurile se complică atunci când aflăm că mai există un pretendent la tron, iar T’Challa trebuie să salveze Wakanda.

    Noua producţie Marvel are şi mult mai multe scene de luptă între oameni – fără roboţi, nave spaţiale sau mai ştiu eu ce nebunii (există şi nave, dar într-un ”gramaj“ corespunzător), iar asta le mai aduce un punct celor responsabili.

    Regizorul Ryan Coogler, intrat în atenţia publicului după ce a regizat Creed, face o treabă minunată în spatele camerei: cadrele sunt luate impecabil şi sunt pe alocuri ameţitoare – ajută, desigur, şi că filmul e gândit pentru o vizionare la IMAX. |ncă un punct.

    Despre actori nu o să vorbesc prea mult, dar o să spun totuşi că m-a impresionat Chadwick Boseman (T’Challa). De restul distribuţiei, numai de bine.

    Nu pot să trec mai departe fără să remarc coloana sonoră, una dintre cele mai reuşite combinaţii muzicale din ultima vreme. Kendrick Lamar (aţi citit bine, e chiar rapperul recompensat cu 12 premii Grammy) a compus şi interpretează majoritatea cântecelor din film, în vreme ce Ludwig Göransson a semnat coloana sonoră propriu-zisă. Göransson a lucrat până acum la toate filmele lui Coogler şi pare că asistăm la o nouă colaborare de succes, aşa cum e cea dintre Damien Chazelle şi Justin Horowitz (La La Land, Whiplash şi multe altele).

    Importanţa filmului pentru persoanele de culoare din Statele Unite a fost subliniată de revista Time, care a dedicat coperta unui amplu material numit ”De ce Black Panther e un moment definitoriu pentru populaţia afro-americană din America“. E posibil să fie aşa, dar mie mi s-a părut că producătorii au apelat cam des la clişeele legate de subjugarea celor slabi; acesta e şi singurul lucru pe care aş putea să-l reproşez filmului.

    Concluzionez spunând că Black Panther mi-a readus apetitul pentru eroii Marvel, iar asta e mare lucru având în vedere notele pe care le-am dat producţiilor anterioare.

    Notă: 8,5/10

  • Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone – GALERIE FOTO

    Sylvester Stallone a devenit legendar prin roluri principale în filme de acţiune ca Rocky şi Rambo.

    Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.

    Celebrul actor are trei fiice – Sophia, în vârstă de 20 ani, Sistine, în vârstă de 19 ani şi Scarlet, în vârstă de 15 ani.

    Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar în 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cel mai popular film al lui Sylvester Stallone, Rocky, a fost nominalizat la 10 premii Oscar; a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru Cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist.

    Pe lista celor mai populari eroi de film, realizată de Institutul American de Film (AFI) în 2003, Stallone se află pe locul şapte ca Rocky Balboa, în urma lui Gregory Peck (Atticus Finch), Harrison Ford (Indiana Jones), Sean Connery (James Bond), Humphrey Bogart (Rick Blaine), Gary Cooper (Will Kane) şi Jodie Foster (Clarice Starling).

  • Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone – GALERIE FOTO

    Sylvester Stallone a devenit legendar prin roluri principale în filme de acţiune ca Rocky şi Rambo.

    Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.

    Celebrul actor are trei fiice – Sophia, în vârstă de 20 ani, Sistine, în vârstă de 19 ani şi Scarlet, în vârstă de 15 ani.

    Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar în 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cel mai popular film al lui Sylvester Stallone, Rocky, a fost nominalizat la 10 premii Oscar; a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru Cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist.

    Pe lista celor mai populari eroi de film, realizată de Institutul American de Film (AFI) în 2003, Stallone se află pe locul şapte ca Rocky Balboa, în urma lui Gregory Peck (Atticus Finch), Harrison Ford (Indiana Jones), Sean Connery (James Bond), Humphrey Bogart (Rick Blaine), Gary Cooper (Will Kane) şi Jodie Foster (Clarice Starling).

  • Ce actor îl va juca pe celebrul Joker, într-un film dedicat personajului

    Filmul, care prezintă originile personajului şi va fi produs de Warner Bros., nu are deocamdată un titlu, informează Mediafax.

    Phillips, cunoscut pentru amuzanta serie “Hangover”, va asigura şi rolul de scenarist al filmului, alături de Scott Silver.

    Cântăreţul şi actorul Jared Leto este cel care l-a jucat cel mai recent pe Joker, în lungmetrajul “Suicide Squad”, şi va relua acest rol cel mai probabil în filmul “Suicide Squad 2”.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Xavier Dolan a eliminat personajul actriţei Jessica Chastain din următorul său film / Explicaţia tânărului regizor: “A fost o decizie extrem de dificil de luat”

    În mai multe mesaje publicate pe platforma online Instagram, Xavier Dolan a explicat că prima versiune a filmului dura peste patru ore, iar producţia a trebuit să fie remontată.

    “Personajul Jessicăi Chastain a fost, după o lungă reflecţie, eliminat din film”, a scris regizorul, subliniind că “a fost o decizie extrem de dificil de luat”.

    Decizia a fost una pur “editorială” şi nu a avut legătură cu performanţele actoriceşti ale lui Chastain, a precizat Dolan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică: Star Wars: The Last Jedi – Două puncte de vedere – VIDEO

    Florin Caşotă, redactor Business Magazin

    După ce J.J. Abrams a readus la viaţă universul Star Wars, anul acesta a venit rândul unui alt regizor tânăr să ducă povestea mai departe. Rian Johnson se află la cârma lui „The Last Jedi“ şi face o treabă foarte bună, chiar mai bună decât Abrams, aş zice.

    Pe lângă faptul că aduce un omagiu seriei originale, prin introducerea de creaturi noi şi menţinerea aceluiaşi spirit, Johnson reuşeşte să-şi imprime stilul asupra filmului. The Last Jedi se simte diferit de celelalte filme din univers, lucru bun deoarece era nevoie de o gură de aer în povestea ce dăinuieşte din anii ‘70. Dacă Abrams a reluat seria în 2015 călcând pe urmele lui George Lucas, Johnson a făcut nişte alegeri riscante care au stârnit nemulţumirea unor fani, însă mă bucur că a făcut-o, deoarece este nevoie de o reîmprospătare a universului.

    La nivel narativ, The Last Jedi stă bine şi scenariştii reuşesc să ţină spectatorii în suspans de la început până la final, mai ales în porţiunea despre aventura rebelilor. Partea cu Rey şi cu Luke avansează într-un ritm mai lent, dar poate era necesar pentru a crea un sentiment satisfăcător atunci când Rey ajunge în punctul culminant. Totuşi filmul nu este perfect şi problema mea cu povestea este bucata în care vedem aventura în care sunt implicaţi Finn şi noul personaj introdus, Rose. Partea lor se simte mai mult ca un scurtmetraj decât ca o parte din film. Sigur, povestea lor are un scop şi ajută la închegarea filmului, însă nu accelerează acţiunea şi se simte mai mult ca o pauză atunci când Johnson trece de la Rey sau de la rebeli la povestea celor doi. De asemenea, mi-aş fi dorit ca filmul să dezvolte ceva mai mult povestea lui Snoke.

    Rose, alături de DJ, sunt noile personaje introduse de Johnson în universul Star Wars şi pot să zic că aduc o aromă nouă universului, însă fără a aduce prea multă profunzime.

    Scenele de acţiune sunt foarte bine regizate şi sunt unele dintre cele mai bune din filmele Star Wars de până acum. Efectele speciale sunt foarte bune şi nu conştientizezi niciodată că ai de-a face cu o creatură sau un moment create pe calculator. Totuşi, pe partea de acţiune, mi-aş fi dorit să văd mai multe lupte în care este utilizată sabia laser. Nici în Force Awakens, nici aici, nu mi-a fost satisfăcută setea de lupte cu săbiile laser.

    Daisy Ridley dovedeşte din nou că a fost alegerea perfectă pentru rolul Rey şi este absolut fantastică în film. Din punctul meu de vedere, acelaşi lucru poate fi spus şi despre Adam Driver pentru rolul Kylo Ren. În precedentul film, vedem un Kylo Ren imatur, furios, nerăbdător şi care vrea să devină ca idolul său, Darth Vader. În acest film, conflictul interior continuă, iar Driver arată asta foarte simplu prin jocul actoricesc. Mark Hamill revine, în sfârşit, în rolul lui Luke Skywalker şi face o treabă foarte bună. În The Last Jedi vedem un Luke Skywalker diferit faţă de ceea ce ştiam din trilogia originală şi faţă de ceea ce fanii înrăiţi ar fi aşteptat. Alegerea lui Rian Johnson în dezvoltarea personajului emblematic este una interesantă, neaşteptată, care-i oferă mai multă profunzime personajului Luke Skywalker. De asemenea, Carrie Fisher, în rolul Leiei, este foarte bună, iar regizorul şi producătorii au ales un mod foarte bun de a-i aduce un omagiu.

    Aşadar, filmul este distractiv, are suspans, nu este plictisitor şi m-a făcut să vreau să văd cât mai repede posibil continuarea şi finalul seriei.
    P.S. BB8 este în continuare la fel de distractiv, iar de data aceasta devine şi extrem de inventiv şi util pentru eroii pe care-i vedem pe ecran.

    Bogdan Angheluţă, redactor Business Magazin

    Atunci când vezi seria Star Wars de (prea) multe ori, aşa cum am făcut-o eu, ai mereu în minte aventurile din trilogia originală. Nu spun că e bine, dar e o justificare a faptului că voi compara întotdeauna noile personaje cu Han Solo, Luke Skywalker sau Darth Vader.

    Cred că până acum cei care voiau să vadă Star Wars au ajuns la cinematograf, aşa că paragrafele următoare conţin destul de multe dezvăluiri legate de povestea şi deznodământul filmului. În primul rând, Luke Skywalker apare în The Last Jedi ca un personaj înfrânt; apare ca un luptător care nu mai are pentru ce să lupte. Iar asta, din punctul meu de vedere, reprezintă un punct de plecare greşit. Conceptul de speranţă e cel pe care s-a construit întreg universul Star Wars – nu e întâmplător faptul că filmul original, cel din 1977, a fost redenumit Episodul IV – O nouă speranţă atunci când George Lucas a înţeles potenţialul francizei. Înţeleg ce a vrut să transmită regizorul, dar nu cred că introducerea personajului a fost cea corectă.

    În al doilea rând, Rian Johnson – cel care a semnat The Last Jedi şi care va regiza şi noua trilogie Star Wars – a ales să scape de personajul negativ, Snoke, într-un mod absolut bizar. Prezentat ca noul împărat, avându-l ca ucenic pe Kylo Ren (aşa cum împăratul îl avea ucenic pe Darth Vader), Snoke nu prinde decât cinci-zece minute în film, după care e ucis în timpul unei scene care nu mi-a transmis nimic. Revin, inevitabil, la comparaţia cu trilogia originală: amintiţi-vă de finalul episodului VI, când Luke Skywalker îşi determină tatăl să se întoarcă pe calea Jedi şi să-i curme viaţa împăratului. Cele două scene nu au aproape nimic în comun.

    Mă opresc din critici pentru a face o scurtă remarcă: nu am o problemă cu modul în care Disney a ales să readucă pe marile ecrane universul Star Wars. Din contră, sunt de părere că Episodul VII: The Force Awakens a fost unul dintre cele mai reuşite filme ale francizei; alegerile lui Rian Johnson nu mi s-au părut însă dintre cele mai reuşite.

    Revenind la The Last Jedi, un alt personaj care a primit un sfârşit mult sub meritele sale e chiar Luke Skywalker. După o încercare de luptă cu sabia laser, aflăm că Luke îşi proiectase de fapt personajul pe o planetă distantă, iar asta i-a consumat toată puterea. Prin urmare, eroul care a dărâmat imperiul moare din cauza epuizării.

    Un alt segment a cărui utilitate nu am reuşit să o descopăr este cel de pe Canto Bight, acolo unde Finn şi Rose nu fac altceva decât să producă pagube. Rian Johnson a încercat să aducă un omagiu celebrei scene din cantina de pe Mos Eisley, dar poate că un simplu flashback ar fi fost ceva mai potrivit. Nu mai zic că ar fi salvat şi vreo 20 de minute din film.

    Din păcate, aş putea să continuui cu multe alte probleme ale filmului, dar nu aş vrea să las impresia că The Last Jedi e echivalentul unui Transformers. Episodul VIII are numeroase părţi bune, aşa cum ar fi luptele sau majoritatea scenelor de acţiune.

    Închei cu speranţa că J.J. Abrams se va apropia mai mult de stilul original al lui Lucas, dar şi cu cea că Rian Johnson îşi va tempera puţin dorinţa de experimente – măcar în ceea ce priveşte noua trilogie.

  • Studiourile Marvel au rămas fără idei

    Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-şi acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel şi-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipseşte cu desăvârşire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că ştii ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de aşteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenţia publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.

    Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă şi rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are şi roluri în filmele pe care le regizează.

    Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relaţia dintre Thor şi fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părţi şi reprezintă şi baza scenariului din Avengers. N-aş avea neapărat ceva împotriva explorării relaţiei dintre cei doi, dar lucrurile încep şi se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor şi Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească şi un alt fir narativ.

    Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă şi se caţără pe clădiri: în Ragnarok el vorbeşte, face glume şi flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să ştiţi că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.

    Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puţin reuşite şi predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aş fi putut să jur că actorii şi-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producţiile Marvel.

    Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate şi motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai uşor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aş paria că mulţi spectatori îşi doresc o nouă ”colecţie“ de eroi scoşi de la naftalină.

    În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieşit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.

    NOTA: 6,5/10