Tag: pericol

  • Avertisment îngrijorător pentru sute de mii de tineri din România. Ce spun psihologii

    Psihologul Diana Ioaneş spune că vârsta adolescenţei este caracterizată de nevoia de a te distinge şi că tinerii trăiesc foarte mult pentru imaginea de sine, motiv pentru care aceştia ajung de multe ori în ipostaze care le pot pune viaţa în pericol.

    „Insuficienta conştientizare a pericolului şi nevoia de a atrage atenţia cu orice preţ, îî determină pe tineri să ignore chiar riscul morţii. E o nevoie exagerată de a te distinge prin ceva, la vârsta adolescenţei trăieşti foarte mult pentru imaginea de sine, prin imaginea de sine, care acum e foarte bine vândută, să spunem aşa, pe Facebook, pe Instagram. Când mergi la un eveniment, nu te duci atât pentru eveniment, cât pentru pozele pe care le vei posta de acolo. Atunci, riscăm să ne punem viaţa în pericol, doar pentru a părea mai diferiţi, mai extravaganţi, mai altfel, şi ignorăm pericolele reale”, a explicat psihologul Diana Ioaneş într-o declaraţie acordată MEDIAFAX.
     
  • ALERTĂ NASA: Un test balistic prin care India a distrus un satelit pune în pericol astronauţii şi Staţia Spaţială Internaţională

    Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat că doar 60 de fragmente de deşeuri cu dimensiuni de minimum 10 centimetri au fost suficient de mari pentru a fi detectate. Dintre acestea, 26 de fragmente ajung în cel mai înalt punct de pe orbita ISS.
     
    “Este un lucru îngrozitor, îngrozitor să creezi un eveniment care să producă deşeuri ce pot ajunge deasupra Staţiei Spaţiale Internaţionale”, a declarat Bridenstine într-un eveniment care a avut loc marţi.
     
    “Acel tip de activitate nu este compatibil cu viitorul misiunilor spaţiale cu echipaj uman”, a mai spus acesta.
     
    Riscul ca deşeuri mici să lovească ISS a crescut cu 44% în zilele care au urmat testului, a menţionat Bridenstine.
     
    “Nu este acceptabil ca noi să permitem crearea de câmpuri de deşeuri spaţiale care pun în pericol viaţa oamenilor”, a continuat acesta. “Lucrul bun este că deşeurile sunt pe o orbită suficient de joasă a Pământului, încât, cu timpul, vor dispărea”, a spus Bridenstine, care a adăugat că ISS şi astronauţii de pe avanpostul spaţial nu au păţit nimic.
     
  • Cum afectează Brexitul peste 100.000 de locuri de muncă din Germania

    O ieşire a Marii Britanii din UE fără un acord ar putea afecta circa 100.000 de locuri de muncă din Germania, potrivit unui nou studiu citat de CNBC.

    Institutul Leibniz pentru Cercetări Economice şi Universitatea Martin Luther au încercat să analizeze impactul unui Brexit fără acord (n.red: hard Brexit), şi modul în care acesta va afecta ţările, districtele şi oraşele.

    Cercetătorii au plecat de la ideea că importurile Marii Britanii din UE vor scădea cu 25% după Brexit. La un asemenea declin, autorii studiului estimează că circa 612.000 de angajaţi din 43 de ţări vor fi afectaţi.

    Aceştia au apreciat că Germania va fi cea mai afectată dintre toate ţările care au relaţii comerciale cu Marea Britanie, oferind o cifră potenţială la nivelul impactului, de 100.000 de locuri de muncă.

    Studiul, publicat săptămâna trecută, arată că industria constructoare de maşini va fi cea mai afectată, notând că circa 15.000 de oameni vor fi afectaţi în acest sector în Germania.

     

  • Papa Francisc, vizită istorică în Emiratele Arabe Unite

    La puţin timp după aterizarea în Abu Dhabi, Papa Francisc a transmis că urmăreşte criza umanitară din Yemen cu multă îngrijorare şi că se foloseşte de slujba sa de la Vatican pentru a solicita părţilor implicate să implementeze un acord de pace şi să vină în ajutorul milioanelor de oameni afectaţi de războiul civil. „Plânsul copiilor şi al părinţilor ajunge la Dumnezeu. Să ne rugăm pentru copiii înfometaţi, însetaţi, care nu au medicamente şi care se află în pericol de moarte”, a transmis Papa Francisc. Emiratele Arabe Unite au salutat mesajul suveranului în ceea ce priveşte războiul din Yemen.

  • Decizie ŞOCANTĂ a lui Trump: securitatea întregii lumi, în pericol

    Statele Unite vor suspenda începând de sâmbătă obligaţiile asumate în cadrul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia, a anunţat vineri secretarul de Stat, Mike Pompeo.

    “Încălcările comise de Rusia expun riscurilor milioane de europeni şi americani. Este datoria noastră să reacţionăm în mod adecvat”, a declarat Mike Pompeo, citat de CNN.

    “Ani întregi, Rusia a încălcat fără remuşcări Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare”, a subliniat Pompeo, precizând că Washingtonul va suspenda respectarea acordului începând de sâmbătă. Moscova are la dispoziţie 180 de zile pentru a reveni la respectarea Tratatului INF, în caz contrar acordul va deveni nul.

    La rândul său, preşedintele Donald Trump a afirmat că Statele Unite “au respectat în totalitate Tratatul INF în ultimii 30 de ani”. “Dar nu putem fi singura ţară care are obligaţii în virtutea acestui tratat”, a transmis liderul de la Casa Albă.

  • Miracolul economic german este în pericol. Să fie acesta sfârşitul deceniului de aur al celei mai mari economii europene şi al celei mai importante verigi a comerţului european?

    Tensiuni comerciale, reechi­librarea economiei mondiale, schim­bările cli­matice şi problemele demografice testează eficienţa modelului de business, centrat pe exporturi, al industriilor germane. Miracolul eco­no­mic german este în pericol, scrie Les Echos. Se apropie de sfârşit deceniul de aur al Germaniei? se întreabă The Economist.

    Spre Germania se îndreaptă un sfert din exporturile României. O bună parte din acestea sunt reexportate, în diferite forme, de companiile nemţeşti. Germania este prima piaţă de export pentru Franţa, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia şi altele şi ocupă locul doi în topul parte­nerilor la exporturi pentru Spania şi Marea Britanie.

    Semnele noului an nu sunt bune pentru exporturile germane. Aşteptările companiilor din Germania care-şi vând produsele în străinătate au scăzut apreciabil în ianuarie în condiţiile în care „raza de speranţă“ întrevăzută de industria auto s-a stins, potrivit institutului de cercetare economică Ifo. Indicatorul încrederii s-a retras de la 8,7 puncte în decembrie la 5,9 puncte, cel mai redus nivel din 2016 încoace. Ifo atenţionează că perspectivele industriei auto, dar şi cele ale industriei chimice „s-au înrăutăţit notabil“.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Pericolul de pe şosele: Aproape două milioane de maşini, dintr-un total de opt milioane la nivel naţional, nu au ITP

    Astfel, din verificările efectuate în evidenţele DRPCIV se constată faptul că, de la data intrării în vigoare a prevederilor legale din mai 2018, dintr-un total de 8.211.381 autovehicule înmatriculate la nivel naţional, un număr de 1.996.132 au în prezent suspendată înmatricularea pe fondul lipsei inspecţiei tehnice periodice (ITP) sau al ne-transcrierii dreptului de proprietate de către noul proprietar al vehiculului.
     
    „În conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducerea unui vehicul al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte amendă, de la 1.305 lei la 2.900 de lei) odată cu reţinerea de către poliţistul rutier a certificatului de înmatriculare/înregistrare”, se mai arată în comunicatul DRPCIV.
     
  • AVERTISMENTUL lui Bill Gates: “Există un pericol mult mai mare decât războiul nuclear”

    Comunitatea internaţională pare a pune pe primul loc problema unui posibil război nuclear, dar ignoră o altă ameninţare mult mai mare: un virus modificat genetic.

    Asta e părerea miliardarului Bill Gates, care s-a adresat publicului în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munich. Gates a transmis liderilor lumii că bioterorismul are potenţialul de a ucide mult mai mulţi oameni decât armele atomice.

    “Următoarea epidemie ar putea să plece de pe ecranul unui calculator”, a spus Gates. “Guvernele trebuie să fie pregătite pentru astfel de situaţii la fel cum sunt pregătite şi pentru un eventual război.”

    Declaraţiile lui Gates vin în contextul în care Phenianul a anunţat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen şi că aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de Coreea de Nord.

    Anunţul a fost făcut de către agenţia de ştiri nord-coreeană KCNA, care a confirmat efectuarea cu succes a unei bombe cu hidrogen. Phenianul a precizat că bomba cu hidrogen poate fi încărcată pe o rachetă balistică intercontinentală.

    ”Totodată, testul marchează un pas important în atingerea scopului final de a completa procesul de a deveni o forţă nucleară”, a mai precizat KCNA.

    Este al şaselea test nuclear efectuat de regimul de la Phenian, ultimul având loc în septembrie 2016. Potrivit Phenianului, bomba cu hidrogen este mult mai puternică decât orice bombă atomică.

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Cum a ajuns George Soros să fie inamicul public numărul unu în ochii mai multor lideri de stat

    Are 88 de ani şi îşi consumă ce zile i-au mai rămas din viaţă cu planuri pentru domolirea ascensiunii populismului în cea mai mare şi cea mai influentă economie a lumii, Statele Unite. Cu alte cuvine, se ia la trântă, cu bani, idei şi jocuri de putere, cu cel mai puternic lider al lumii, Donald Trump. Cu toate acestea, reuşeşte să-şi facă timp să se amestece în treburile interne ale unor ţări mai mici, unele mai bogate, altele mai sărace, cum ar fi Ungaria, Polonia şi România. Nu iartă nici Macedonia, o naţiune măruntă, săracă, dar mândră, de la periferia Europei. Nu iartă nici Israelul, o superputere militară din Orientul Mijlociu, deşi este evreu.

    Când Goran Buldioski şi cei 85 de colegi ai săi s-au mutat în noile lor birouri din Berlin, în Potsdamer Platz, în urmă cu câteva săptămâni, au răsuflat uşuraţi. „În Ungaria nu mai puteam lucra liber“, spune Buldioski, unul dintre cei doi directori europeni ai Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, condusă de miliardarul George Soros. „Situaţia de aici nu poate fi mai diferită.“ Motivul mutării? Chiar fondatorul Soros.

    Investitorul a devenit un bau-bau tradiţional în retorica extremiştilor de stânga şi de dreapta, pentru antisemiţi, pentru adepţii teoriilor conspiraţiei şi pentru forţe politice puternice cum sunt Vladimir Putin şi Donald Trump. Când un fan înflăcărat al lui Trump a trimis bombe unora din adversarii preşedintelui SUA, unul dintre destinatari a fost Soros. Şi, desigur, nu trebuie omis Viktor Orban, primul-ministru maghiar, care l-a declarat pe Soros criminal şi a etichetat fundaţia acestuia ilegală.

    Miliardarul, spune Orban, a căutat să desfiinţeze frontierele naţiunii şi să inunde ţara cu imigranţi musulmani. Mass-media maghiare i s-a alăturat, susţinând conspiraţiile politicienilor de la guvernare şi acuzând fundaţia liberală a lui Soros, care are ca scop declarat promovarea democraţiei, a drepturile omului şi a libertăţii de exprimare. E de la sine înţeles că mass-media din Ungaria este controlată în cea mai mare parte de oameni fideli partidului de guvernare.

    Pentru Orban, Soros a devenit pur şi simplu prea influent. Până în prezent, Soros a transferat 32 de miliarde de dolari (28 de miliarde de euro) organizaţiei umbrelă a fundaţiei sale. Vorbim de echivalentul a aproape un sfert din PIB-ul Ungariei. Scopurile lui Soros îl înfurie pe Orban. În timp ce ceilalţi superbogaţi ai lumii, cum ar fi Bill Gates, luptă împotriva malariei, cancerului sau foamei cu fundaţiile lor, Soros vrea să transforme societatea – inclusiv pe cea a Ungariei, asupra căreia premierul maghiar caută să obţină cât mai mult control.

    Soros şi povestea acestuia nu sunt fără contradicţii. Maestrul speculaţiei care a pus lira sterlină în genunchi în 1992 poate să considere politica şi societatea drept bunuri de capital. Atunci când spune că vede UE „într-o criză existenţială“ sau atunci când solicită crearea de euroobligaţiuni pentru a rezolva criza datoriilor, nu este destul de clar dacă el vorbeşte ca filantrop sau ca un speculator de pe piaţa de capital care a plasat un pariu. De la sediul lor din capitala Germaniei, echipa lui Buldioski gestionează o parte din bugetul anual al fundaţiei de 1 miliard de dolari.
    Printre numeroasele sale cauze, ajutorul pentru proiecte în Ungaria este acum coordonat de la Berlin, iar plăţile făcute până în prezent – 3,5 milioane de euro – urmează să fie majorate. Pe Buldioski nu-l deranjează să vorbească despre banii lui Soros – este obişnuit să o facă şi este recunoscător pentru finanţare – dar vrea să sublinieze că nu lucrează pentru Soros omul, nu-l ştie pe niciunul din managerii fondului lui Soros sau că fundaţia ar fi mai mult decât fondatorul ei.

    Însă acum adversarii lui Soros se adună şi în Germania. Donaţiile miliardarului sunt încercări de a influenţa opinia publică, spune Petr Bystron, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de extremă dreaptă Alternative für Deutschland, sau, mai simplu, partidul AfD. Bystron arată, ca exemplu, o nouă asociaţie media germană, Neue Deutsche Medienmacher.

    NDM, care pledează pentru o mai mare diversitate în mass-media şi pregăteşte jurnaliştii care ar putea fi expuşi riscului unor atacuri xenofobe, a primit anul trecut 88.000 de euro de la fundaţia Soros şi are sprijinul guvernului german. NDM a descris AfD ca fiind „un partid radical de dreapta“ cu „ideologie etnică“. Bystron acuză grupul de calomnie şi guvernul federal de sponsorizarea acelei calomnii cu banii contribuabililor.

    Konstantina Vassiliou-Enz, directorul general al NDM, respinge acuzaţiile lui Bystron ca fiind pură fantezie; Fundaţia Soros nu lucrează împotriva AfD, ci „pentru constituţie“. În timp ce finanţarea lui Soros este „valoroasă“ pentru NDM, Vassiliou-Enz insistă că „fundaţia nu interferează cu munca noastră“. Şi ea observă că animozitatea faţă de Soros şi fundaţia acestuia a crescut în Germania.

    Internetul musteşte de tirade de dreapta, antisemite, împotriva lui Soros. „Umvolkung în Europa: Merkel lucrează pentru evreul Soros?“, întreabă un blog extremist. (Umvolkung a fost iniţial un termen nazist pentru asimilarea germanilor, astfel încât aceştia să-şi uite limba şi originea.)

    Bystron de la AfD se distanţează de astfel de atacuri antisemite, insistând că l-ar critica pe Soros indiferent dacă acesta ar fi creştin german, budist chinez sau mormon american. „George Soros merge prea departe cu ideologia sa de graniţe deschise“, spune el. „Orice ţară are nevoie de graniţe.“

    Aceasta este probabil cea mai frecventă acuzaţie împotriva lui Soros: că fundaţia lui impune abolirea statelor-naţiune. Buldioski susţine că organizaţia îşi canalizează eforturile spre o „societate deschisă“ cu „graniţe, lege şi ordine“, dar în care „nimeni nu deţine monopolul asupra adevărului“.

    Buldioski doreşte acum să dezbată această problemă cu AfD, spunând că este necesară deschiderea unei linii de discuţii cu partidul. „Însă este, de asemenea, necesar să-i identificăm pe cei care se infiltrează în democraţie şi încearcă să o transforme într-un stat autoritar“, a adaugat el. „Asta este ceea ce am văzut în Ungaria.“

    Unele dintre problemele fundaţiei au călătorit, ca nişte pasageri, de la Budapesta la Berlin. Buldioski şi colegii săi nu sunt dezamăgiţi. O hartă a oraşului în biroul din Potsdamer Platz are un marcaj verde cu locaţia noului birou pe care scrie „Suntem aici“. Şi asta e mai mult decât o localizare utilă. Ar putea fi şi o declaraţie de intenţie.

    Tot în Handelsblatt, Andreas Kluth, corespondent timp de 20 de ani pentru The Economist, explică „De ce trebuie să-l apărăm pe Soros”: „George Soros a devenit canarul din mina de cărbune pentru libertăţile noastre puse în pericol. Dacă nu-l apărăm acum, data viitoare noi vom fi ţintele pericolului”. Kluth identifică pericolul cu politicieni ca Viktor Orban. Ziaristul face o analiză a urii faţă de Soros. Acum, scrie el, să numărăm felurile în care haterii îl urăsc şi să arătăm originile urii lor. Soros este un evreu, un capitalist bogat şi un cosmopolit „globalist“ care locuieşte în centrele financiare ale lumii. Povestea lui Soros se încadrează într-o naraţiune mai mare. Este una asemenea celei a filmului „Die Rothschilds“, un film de propagandă nazist din 1940. În el, un finanţator evreu din Frankfurt – lacom, profitor şi amoral – îşi foloseşte reţelele din Londra, Paris şi din alte părţi ale lumii pentru a profita de suferinţele neevreilor Europei în timpul războaielor napoleoniene.
    Perfidia lui Orban este că nu trebuie să-şi facă antisemitismul explicit. Este suficient să pună, aşa cum a făcut premierul maghiar, faţa lui Soros pe postere de campanie cu titlul „Să nu-l lăsăm să râdă la urmă“. Posterele ar fi putut, de asemenea, să citeze „Protocoalele bătrânilor din Sion“, o ştire falsă care a dat naştere în 1903 mitului conspiraţiei mondiale a evreilor. În schimb, propaganda doar a furnizat un stimul publicului vizat. Şi audienţa se supune.

    Este un semn al timpurilor noastre că Soros este într-un fel de retragere, scrie Kluth. Recent, şi-a mutat universitatea de la Budapesta la Viena, iar fundaţia sa de la Budapesta la Berlin. Când auzi calomniile împotriva lui Soros, ar trebui să te gândeşti la Alfred Dreyfus, ofiţerul francez de artilerie care a fost condamnat în mod greşit de spionaj în 1894 pentru că era evreu. Când citiţi despre o bombă trimisă la adresa lui Soros din New York, ar trebui să vă amintiţi de Walter Rathenau, un ministru evreu de externe al Germaniei care a fost asasinat de naţionaliştii de dreapta în 1922.

    După unele estimări, campania guvernamentală anti-Soros din Ungaria a costat 100 de milioane de euro. Potrivit presei maghiare, cei mai mari beneficiari ai cheltuielilor guvernului pentru publicitate au fost aceleaşi trei companii, toate deţinute de oameni apropiaţi de guvern: Gyula Balásy, un favorit al executivului de ceva timp; Tibor Kuna, un prieten al ministrului de externe Péter Szijjártó, şi Csaba Csetényi, un vecin al şefului cabinetului Antal Rogán. Campania anti-Soros a avut scopuri electorale, ocupând, după cum a remarcat The Washington Post, un rol principal anul acesta pe scena electorală. Pe această scenă, Orban şi-a luat rolul de cavaler al Europei creştine care luptă cu invazia musulmană. Soros şi Orban au devenit, astfel, cei mai cunoscuţi unguri în viaţă. Ironia este că Soros a finanţat o bursă pentru ca tânărul Orban să studieze la Oxford şi ulterior l-a ajutat pe ambiţiosul viitor politician să lanseze Fidesz, actualul partid de guvernământ, dar care a început ca o mişcare studenţească liberală.

    În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, liderul partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat pe Soros că vrea să creeze „societăţi fără identitate”. Krystyna Pawlowicz, un parlamentar din formaţiunea lui Kaczynski, a spus despre Soros, la un post de radio catolic, că este „cea mai periculoasă persoană din lume”. A mai spus că fundaţiile fostului investitor „finanţează activităţi anticreştine şi antinaţionale”.

    Pe celălalt mal al Atlanticului, site-ul de ştiri extremist de dreapta Breitbart, al cărui fondator, Steve Bannon, este fost bancher de investiţii şi fost consilier de-ai lui Trump, publică aproape zilnic poveşti anti-Soros. Acesta este un bau-bau pentru conservatorii americani (republicani) de când a cheltuit 27 de milioane de dolari pentru a susţine opoziţia faţă de preşedintele George W. Bush în alegerile din 2004. Mai nou, republicanii l-au acuzat pe Soros că s-a amestecat în politica internă a Macedoniei, unde un scandal cu abuz de putere şi înregistrări ilegale l-a forţat pe premierul Nikola Gruevski să demisioneze. Acesta şi-a găsit refugiu în… Ungaria lui Orban.

    Tot în SUA, o petiţie semnată de 60.000 de persoane a cerut arestarea lui Soros pentru că „stă în calea planurilor de face America măreaţă din nou”. Fostul investitor este acuzat, de asemenea, că a plătit protestatari în demonstraţiile contra numirii, de către republicani, a judecătorului Brett M. Kavanaugh la Curtea Supremă. Kavanaugh este implicat într-un scandal de hărţuire sexuală.