BusinessMagazin

Tag: pentru

  • Regatul meu pentru un cal

    Cu 100 de ani in urma, Jockey Club-ul sau hipodromul din Baneasa erau locurile in care voiai sa fii vazut daca voiai sa fii inclus in elita afacerilor bucurestene. Sa pierzi sume fabuloase pe un cal alaturi de industriasii celebri ai vremii ca Max Auschnit sau Nicolae Malaxa era unul dintre cele mai mari privilegii pe atunci. Caii de curse nu inseamna insa doar pariuri sau noroc, ci si un tip aparte de investitie, ce implica o doza considerabila de pasiune.

    Totul incepe intr-o liniste inghetata, cu o prezenta aproape fizica in aerul incarcat de electricitate din staluri. Apoi, pe masura ce ropotul copitelor se apropie de sosire, un zumzet tot mai puternic se contureaza pana cand explozia de urale si aplauze elibereaza adrenalina multimii din tribune. Nimic altceva decat o zi obisnuita la curse, intr-o lume in care riscul este moneda curenta. Cursele hipice au o lunga traditie, legata cel mai adesea de nobilul spirit britanic, si incepand din 1780, atunci cand Edward Smith-Stanley, cel de-al 12-lea conte de Derby, a inaugurat prima cursa britanica in Epsom, au fost intotdeauna un sport al oportunitatii, dar si un tip aparte de afacere. In lumea investitiilor, cursele de cai sunt asemenea unui inorog: o specie mitica, renegata de cei mai multi si totusi cu o noblete unica, de neegalat. Chiar daca, atunci cand vine vorba despre cai, nimic nu este sigur, iar banii vin si pleaca, cei care aleg sa cumpere un cal pursange mai degraba decat actiuni stiu ca in business exista plasamente si plasamente. Unele sunt sigure si monotone, altele extrem de riscante si pline de adrenalina, iar altele, pur si simplu de viitor. Ceea ce trebuie sa stie cel care vrea sa cumpere un cal de curse este ca odata cu el cumpara si risc in cel mai inalt grad, emotii tumultuoase si recompense nebanuite.

    Hipism de Romania
    In anul 1905 arhitectul Ion Berindey construia in Bucuresti, in zona pietei Presei Libere, o copie a celebrului hipodrom parizian Longchamp, unde timp de cateva decenii crema societatii bucurestene s-a delectat cu spectaculoase intreceri hipice. Nu mai putin de sapte ministri au fost membri ai elitistului Jockey Club, iar printre crescatorii de cai pursange s-au numarat personalitati ca generalul Gheorghe Moruzi, Constantin Blaremberg, Gheorghe Negroponte sau Barbu Catargiu. Dupa 1960 hipodromul din Bucuresti, locul unde banii isi schimbau proprietarii mai rapid ca la bursa, a fost inchis si odata cu el cursele hipice au intrat intr-un con de umbra. Astazi curse de trap, galop si atelaj se mai desfasoara doar pe hipodromurile din Mangalia si Ploiesti, insa fara gloria si fastul celor de odinioara. Ceea ce nu s-a pierdut insa este linia pura a cailor de curse din Romania. Renumele acestora si in special a cailor purs?nge arab de la Herghelia Mangalia a depasit de multa vreme granitele tarii. Renumele pedigriurilor, dar mai ales al preturilor. Asta deoarece caii de performanta se vand mult mai ieftin la noi decat pe piata europeana, astfel incat cea mai mare parte a cumparatorilor de la licitatiile organizate la Mangalia sunt strainii. Pretul de pornire al fiecarui cal este stabilit prin adaugarea la valoarea de baza a calului, in functie de rasa si suma investita in el de crescatori, a unei sume care corespunde calitatilor deosebite ale exemplarului. “Caii, in general, au o valoare greu de estimat in bani. Valoarea unui cal creste pe masura ce investesti in el deopotriva bani, timp si rabdare, pe masura ce este vazut la concursuri internationale si se intoarce cu premii sau chiar titluri de campion. Astfel, un singur cal reuseste sa ridice intreaga ‘linie’ viitoare de manji, devenind o mina de aur pentru proprietarul sau.”
    Conform Regiei Nationale a Padurilor, preturile de pornire sunt situate intre 1.800 si 2.000 de euro, iar pentru rasele “pretioase”, cum sunt rasele arab si purs?nge arab, licitatiile pornesc de la sume mai mari. Daca exemplarul scos la v?nzare are si performante la concursurile hipice, pretul de pornire se poate dubla. Cel mai mare pret de pornire de pana acum al unui cal de la aceasta herghelie a fost fixat la 4.200 de euro. In conditiile in care un cal comparabil ca pedigri si performante are in celelalte tari europene cu traditie hipica un pret de pornire de 8.000 de euro, este mult mai convenabil pentru straini sa cumpere exemplare de rasa cu performante din Rom?nia. “Vin straini din Italia, Austria, Spania, Franta doar pentru a cumpara cai de la herghelia noastra. La noi, un cal purs?nge arab costa in jur de 3.000 de euro, in timp ce in tarile Uniunii Europene pretul minim este de 5.000 de euro. Partea mai dificila vine la transport si carantina impusa, insa chiar si asa diferenta de pret este considerabila”, explica Constantin Ancuta, directorul Hergheliei Mangalia. Cursele de cai i-au atras si pe o parte din rom?ni, astfel incat cei care isi permit isi cumpara exemplare valoroase. Intretinerea acestora nu este deloc ieftina, pensiunea completa a unui cal la Herghelia Mangalia costand de exemplu 240 de euro pe luna, iar antrenamentul acestuia incepe de la 150 de euro pe luna. Pasionatii de echitatie isi asuma cheltuiala, cu atat mai mult cu cat in alte tari aceasta poate ajunge la 1.000 de euro in Franta sau 1.500 de euro in Marea Britanie.

    Investind in galop
    Au fost odata ca niciodata patru prieteni care au strans 10.000 de dolari cu care voiau sa-si cumpere un cal de curse. In 1992, la o licitatie in Doncaster, Marea Britanie, au cumparat un armasar numit Earth Summit, platind putin peste suma pe care isi propusesera sa o cheltuiasca. Din acel moment si pana la retragerea sa la varsta de 12 ani, calul a adunat premii in valoare de peste 675.000 de dolari si titluri de campion in turnee prestigioase ca turneul american Grand National, in 1998. Morala acestei povesti este ca inorogul numit investitii in hipism exista, chiar daca in marea majoritate a cazurilor nu se lasa vazut. Realitatea industriei hipice este ca mii de invinsi sustin o mana de invingatori. Cu toate acestea emotia cursei aduce in fiecare an sute de investitori in joc. In functie de cum aleg sa-si joace cartile – si bugetul pe care il aloca acestui sport -, o treime pana chiar la o jumatate dintre acestia isi vor amortiza investitia sau chiar vor scoate profit din acest sport aristocratic. “Nu este o investitie potrivita pentru cineva care nu apreciaza intensitatea curselor”, spune Eric Wing, director pentru relatii media al Asociatiei Americane a Curselor Hipice. “Insa adevarul este ca aceasta este cel mai probabil cea mai incitanta investitie pe care o poti face.”
    Cum se intampla adesea in viata, investitiile in cai sunt cu atat mai usoare si mai profitabile cu cat ai mai multi bani de cheltuit. Insa este posibil sa intri in joc si la o scara mai mica. Chiar daca un cal care te costa pana la 5.000 de dolari probabil nu te va duce atat de departe cat sa concurezi impotriva lui Mohammed ibn Rashid al Maktoum, printul Dubaiului si cel mai mare proprietar de cai de curse, cu siguranta iti va aduce macar cateva zile norocoase la hipodrom. Secretul succesului in afacerile hipice este alegerea celui mai bun loc in care sa conduci acest business. Costurile achizitionarii si intretinerii unui cal variaza sensibil de la o tara la alta. Daca la noi in tara un cal pursange cu pedigri impecabil si performante notabile costa pana la 8.000 de dolari, in Noua Zeelanda, considerata una dintre cele mai prietenoase tari pentru pasionatii acestui sport, acesta ar costa in jur de 10.000 de dolari, iar in Statele Unite, la licitatiile Keeneland din Kentucky acelasi cal poate aduna pana la 100.000 de dolari. De aceea, chiar daca orice proprietar pasionat prefera sa-si aiba caii cat mai aproape, in termeni de business aceasta nu este intotdeauna decizia cea mai inspirata. Daca Romania este un adevarat paradis din punctul de vedere al preturilor de achizitie a cailor pursange, nu acelasi lucru se poate spune despre organizarea de curse, cele 20 de curse organizate in fiecare an fiind mai mult demonstrative, iar pariurile si implicit castigurile, modice. Proprietarii de cai pursange din Romania se orienteaza astfel spre monta pentru castig. Inca o data integrarea in Uniunea Europeana se dovedeste a fi salvatoare, aducand pasionatilor de cai si curse o usurare considerabila a posibilitatii de a concura in tarile cu traditie hipica de pe continent.

    Tara cailor de curse
    Un factor important in alegerea tarii in care sa-ti antrenezi si inscrii calul il reprezinta cuantumul premiilor si al celorlalte stimulente materiale. Cele mai atractive tari pentru investitorii mici si medii sunt Australia si Franta. Franta ofera cele mai mari premii din afara Asiei si atrage investitorii cu un stimulent in plus: proprietarii unui cal de provenienta frantuzeasca primesc o prima care se poate ridica pana la 70% din castiguri. Initiativa s-a dovedit una de succes: 80 la suta din caii de curse inregistrati in Franta sunt nativi. In Australia, premiile in bani sunt cele mai mari raportate la costurile intretinerii si antrenarii, care aici sunt cele mai mici din tarile care organizeaza turnee mari. Pana si factorii intangibili ca atmosfera din tribune pot face diferenta, mai ales atunci cand proprietarul calului se da in vant dupa o zi pasionanta la curse. In Anglia, de exemplu, hipodromurile sunt ticsite si zgomotoase, iar aerul este incarcat de entuziasm. In Japonia, tara in care se pariaza cel mai mult din lume, atmosfera este de-a dreptul electrizanta. Insa in Franta, acolo unde pariurile se inregistreaza de obicei in afara hipodromurilor, doar o mana de oameni sunt in tribune la o cursa din timpul saptamanii. “Englezii sunt extraordinar de entuziasti cand vine vorba despre curse”, spune Andrew Mead, un broker in vanzarile de cai pursange din cadrul agentiei engleze Mead Goodbody si, totodata, secretar al Federatiei Britanice a Brokerilor in vanzarile de cai. “Francezii au premii mai consistente, insa adevarul este ca ei nu se dau prea tare in vant dupa intreaga experienta a curselor.”
    Cea mai mare parte din Asia este o piata inchisa ermetic in afara cazului in care esti mandrul proprietar al unui campion al unui turneu prestigios. In acest caz, cele mai mari turnee asiatice nu numai ca vor scoate covorul rosu, insa te vor si plati doar ca sa pasesti pe el. In Hong Kong, de exemplu, caii care participa la Cupa Hong Kong sunt adusi impreuna cu proprietarii, antrenorii si intregul “entourage” via avion privat pe cheltuiala autoritatilor locale implicate in turneu.

    MIC INDREPTAR DE ACHIZITII

    Cu toate acestea intrebarea cheie ramane: sunt investitiile in cai o idee buna, cu atat mai mult cu cat pe piata internationala preturile cailor intre unu si doi ani cresc constant in fiecare an, in ritmul bursei de valori? Parerea generala este ca da insa numai daca stii foarte bine ce faci. A investi corect in cai inseamna sa-ti faci temele mai bine ca la scoala, construind un business plan realist si un grup de profesionisti care sa te poata sfatui. Caii se vand la licitatii, insa asta nu inseamna ca pentru a face o achizitie valoroasa este suficient sa ridici mana si sa plusezi mai mult decat concurenta. Procesul este mult mai complicat si incepe cu o documentare serioasa cu macar cateva saptamani inainte de licitatie. Primul pas implica examinarea atenta a cataloagelor de licitatie si pregatirea a doua liste, una cu favoriti si una de rezerva, in functie de pedigriurile cailor si a reputatiei lor. Echipa de consultanti ar trebui sa includa un veterinar, un antrenor si un expert in pedigri iar inainte de licitatia propriu-zisa caii vizati trebuie examinati fizic de catre veterinarul propriu.

    Investitii temperamentale
    Ultimul lucru pe care un proprietar de cai trebuie sa il stie foarte bine este ca nimic nu garanteaza succesul in acest sport. Nici macar pedigriul sau banii investiti intr-un cal nu promit victorii pe pista. In 1985, calul Seattle Dancer a fost vandut la un pret record de 13,1 milioane de dolari la licitatiile anuale Keeneland din Kentucky, insa calul-vedeta nu a avut niciodata performante notabile in curse. De aceea, primul lucru pe care trebuie sa il accepte un crescator este ca ei, caii, nu sunt masini, nu pot fi programati si nu pot avea performante la comanda. Cel mai adesea sunt temperamentali si chiar imprevizibili. La fel ca un copil, un cal nu reuseste intotdeauna sa se ridice la inaltimea asteptarilor. Insa la fel cum parintii buni sunt pregatiti sa ia in piept urcusurile si coborasurile precum si factorii emotionali si financiari ai meseriei de parinte, la fel trebuie sa faca si un proprietar de cai care sa treaca primul linia de sosire in acest business.

  • Sapte notificari pentru sapte euro-cifre

    Gigantii din bancile si din companiile europene de asigurari isi extind portofoliile de clienti catre Romania. Astfel, la o luna de la deschiderea pietei bancare locale pentru orice jucator din Uniunea Europeana, BNR a primit sapte notificari de la institutii financiare de renume interesate sa ofere servicii in mod direct pe piata romaneasca. Royal Bank of Scotland, Lombard Odier Darier Hentsch Private Bank, Credit Suisse Luxemburg, JP Morgan International Bank, Citibank International, Citibank Global Markets si Erste Bank sunt numele principalilor jucatori europeni care vor intra pe piata autohtona avand pregatit un intreg arsenal de servicii bancare adresate clientilor romani.
    Majoritatea bancilor care au depus notificarea la BNR sunt specializate in servicii de private banking, astfel incat segmentul de clienti vizat de operatorii europeni va cuprinde persoanele cu venituri in euro de cel putin sapte cifre.
    Diversificarea portofoliilor de servicii de private banking si investment banking a fost pasul-cheie pentru a satisface la un nivel cat mai inalt cerintele milionarilor romani. Astfel, bancile care depun notificari vor desfasura o gama larga de activitati, de la atragerea de depozite si acordare de credite la leasing, operatiuni cu derivative, brokeraj international si servicii de consultanta pentru investitii personale, de administrare a portofoliilor si de optimizare fiscala.
    Produsele vor fi vandute direct clientilor din Romania, fara a fi necesara deschiderea de sucursale, caz in care intervin reglementarile de politica monetara stabilite de banca centrala.

  • Interviu pentru un job la Google

    Ati lucrat vreodata intr-o companie de catering sau ati castigat bani plimband cainii altor oameni? Preferati lucrul pe cont propriu sau munca in echipa? Puteti spune ca ati batut recordul intr-un anumit domeniu? Raspunsuri corecte la astfel de intrebari simple va pot aduce un job in cadrul celui mai mare motor de cautare din lume – Google. Pana acum, Google a urmarit intotdeauna sa angajeze oameni care au dat rezultate academice foarte bune, avand 10 pe linie in scoala si in facultate. Situatia a inceput insa sa se schimbe, intrucat acum compania are in vizor candidati ceva mai “rasariti”, care, spre exemplu, au publicat carti sau sunt implicati si chiar detin diferite cluburi.Un proces elaborat de selectieAstfel, disperat sa angajeze cat mai multi ingineri si agenti de vanzari pentru a completa echipa implicata in businessul sau in crestere de cautare pe Internet si publicitate online, Google – respectand tendintele excentrice tipice intalnite in randul companiilor din piata – a gasit o metoda automatizata prin care sa caute astfel de talente printre cele peste 100.000 de aplicatii pentru joburi pe care le primeste in fiecare luna. Prin urmare, Google a inceput sa ceara candidatilor pentru un job in cadrul companiei sa completeze un chestionar amplu si laborios pe Internet, care contribuie la determinarea atitudinii, comportamentului, personalitatii si detaliilor biografice ale acestora pe o perioada foarte indelungata de timp.Intrebarile cuprinse in acest chestionar sunt extrem de variate, plecand de la varsta sau momentul cand candidatii au pus pentru prima data mana pe un computer pana la intrebari precum “Ati dat vreodata medidatii unei alte persoane pe un anumit domeniu?” sau “Ati fondat vreodata sau ati participat la crearea unei organizatii nonprofit?”.Raspunsurile candidatilor sunt preluate si integrate intr-o serie de formule gandite de matematicienii Google, formule care calculeaza un punctaj de la 0 la 100 pentru fiecare candidat prin care compania poate determina cat de bine se poate integra o persoana in mediul haotic si competitiv din cadrul acesteia.”Pe masura ce compania creste din ce in ce mai mult in dimensiuni, este tot mai greu sa gasim suficienti oameni”, este de parere Laszlo Bock, vicepresedinte al diviziei de resurse umane din cadrul Google. “Am inceput sa ne ferim de metodele traditionale de recrutare de personal de teama de a nu trece cu vederea unii dintre cei mai potriviti candidati la un anumit post”, a explicat acesta.Chestionarele, o tendinta excentricaGoogle nu este insa singura companie in cautare de noi metode “cantitative” prin care sa gaseasca si sa angajeze specialisti. In general, angajatorii au inceput sa adopte o serie de teste in cadrul interviurilor cu potentiali angajati, prin care pot determina capabilitatile acestora, nivelul de inteligenta, personalitatea si sinceritatea lor. Tendinta se resimte din ce in ce mai mult in piata, pe masura ce numarul companiilor care folosesc chestionare biografice similare celui conceput de Google este din ce in ce mai mare.Astfel de metode insa s-au dovedit a fi caracteristice interviurilor pentru joburi in cadrul companiilor de dimensiuni foarte mari, care cauta sa angajeze in urma unui singur rand de interviuri o adevarata armata de oameni care pot indeplini aceleasi sarcini, asa cum este cazul specialistilor in servicii de telefonie sau a agentilor de asigurare. Din acest motiv, astfel de metode de recrutare de personal sunt rar folosite in Silicon Valley, care este construit in spiritul talentelor idiosincratice.”Yahoo!, spre exemplu, nu are nevoie de teste, puzzle-uri sau intrebari capcana atunci cand ia interviuri potentialilor candidati la un post”, a declarat Jessie Wixon, purtator de cuvant in cadrul celui mai important portal de Internet din lume, Yahoo!. In schimb, Google este cunoscut pentru interviurile extrem de riguroase unde candidatii au de trecut diferite probe dificile. Spre exemplu, gigantul in cautare a pus la incercare candidatii la un job, acestia trebuind sa rezolve o serie de probleme foarte dificile.20.000 de angajati in 2007?Cu toate acestea, expansiunea continua a Google este uimitoare chiar si pentru standardele ridicate ale Silicon Valley. Compania inchiriaza in permanenta noi cladiri pentru a-si extinde campusul si asa destul de mare, dar si pentru a-si deschide noi birouri in diferite locatii din toata lumea.Mai mult, numarul angajatilor din cadrul celui mai mare motor de cautare din lume s-a dublat de la an la an in ultimii trei ani. Si, chiar daca Google are acum aproximativ 10.000 de angajati, Laszlo Bock nu vede niciun motiv pentru care nu s-ar inregistra o dublare a numarului de angajati si anul acesta. Asta ar insemna insa ca motorul de cautare sa angajeze aproximativ 200 de oameni in fiecare saptamana.Prin urmare, Bock, care s-a alaturat echipei Google in primavara anului trecut si care a lucrat inainte pentru General Electric, a incercat sa transforme procesul de recrutare de personal al gigantului online, pentru a-l face mai riguros si mai eficient.Pana acum, Google a refuzat sa angajeze ingineri care au avut un GPA (grade-point average) mai mic de 3,7 puncte. Iar agentii de publicitate online erau admisi numai in cazul in care GPA-ul era de minim 3 puncte. Iar de multe ori, compania avea in vedere un candidat pentru o perioada destul de mare, de aproximativ doua luni, timp in care acesta trebuia sa treaca printr-un set complex de interviuri.Din pacate insa, majoritatea cercetarilor academice sugereaza faptul ca factorii pe care Google a pus cel mai mult accent pana acum, adica rezultatele scolare si interviurile, nu sunt o metoda eficienta de recrutare si angajare de personal. “Interviurile sunt un indicator ineficient pentru performanta”, considera Laszlo Bock. “Nivelul presupunerilor facute in timpul interviurilor pentru job-uri este specific, intr-un mod unic, Google”, a adaugat acesta, avand in plan ca departamentul de resurse umane pe care il conduce sa adopte un stil de intervievare mai iconoclastic.Chestionar cu 300 de intrebariGoogle a decis sa descopere daca poate folosi in favoarea sa informatii cu privire la experienta de viata sau personalitatea candidatilor la un job in cadrul companiei pentru a putea gasi eventualele genii ascunse.Astfel, vara trecuta, fiecare dintre angajatii celui mai mare motor de cautare din lume, care aveau o vechime mai mare de cinci luni de zile, a trebuit sa completeze un chestionar format din 300 de intrebari. Unele dintre acestea erau intrebari punctuale, cum ar fi “Ce limbaje de programare cunoasteti?” – sau “La ce servicii de informare online sunteti abonati?”. Altele se refereau la comportamentul angajatilor – “Biroul dumneavoastra este curat sau dezordonat?” sau la personalitatea acestora – “Sunteti o persoana introvertita sau extrovertita?”. Nu au fost insa excluse nici intrebari care se incadreaza in categoria intrebarilor traditionale specifice unui departament de resurse umane, cum ar fi: “La ce reviste sunteti abonat?” sau “Ce animale de casa aveti?””Am urmarit sa acoperim o gama destul de variata de intrebari”, a explicat Bock. “Pana la urma, nu este chiar neobisnuit sa te plimbi pe coridoarele unei cladiri din complexul Google si sa te impiedici de un catel”, a mai spus acesta. “Este posibil ca posesorii de caini sa aiba personalitatea diferita intr-un mod benefic.”Informatiile adunate in urma acestui chestionar au fost comparate de analistii Google cu 25 de indicatori diferiti de masurare a performantei fiecarui angajat. Una dintre concluzii este ceea ce compania numeste “cetatenie organizationala”, considera Todd Carlisle, analist din cadrul Google, cu doctoratul in psihologie organizationala, care a conceput chestionarul. “Acest termen se refera la activitatile pe care le face un angajat, activitati care teoretic nu intra in atributiunile sale, dar care fac sediul Google un loc placut pentru o zi de munca”, a explicat Carlisle.Pasul urmator a fost analizarea celor doua milioane de informatii distincte adunate in urma chestionarului lui Todd Carlisle. Printre primele constatari ale analistului se numara si faptul ca obsesia lui Google cu performantele academice ale angajatilor nu a fost intotdeauna corelata cu succesul acestora in cadrul companiei.”Uneori se poate intampla ca o persoana care a excelat din punct de vedere academic sa nu aiba aceleasi rezultate si la locul de munca”, este de parere Todd Carlisle. Acesta a aratat ca nu toti cei 600 de angajati cu doctorat din cadrul Google sunt potriviti pentru jobul pe care il au.Intr-adevar, nici unul din factorii utilizati in chestionar nu au ajutat la determinarea celui mai bun angajat pentru un anumit post in cadrul Google. Si nici faptul ca detin un animal de casa nu a putut oferi vreo informatie utila despre angajat, care sa poata fi corelata cu jobul acestuia. Insa Carlisle a reusit sa creeze cateva chestionare separate care sa ajute Google sa selecteze cei mai potriviti candidati pentru anumite domenii – inginerie, vanzari, finante sau resurse umane. Pana in prezent, aproximativ 15% dintre candidatii pentru un job in cadrul Google completau un astfel de chestionar, iar incepand cu aceasta luna, compania are in plan sa ceara tuturor candidatilor acest lucru.4% din angajati demisioneaza anualCu toate ca Google incearca sa angajeze in permanenta cat mai multi oameni intr-un timp foarte scurt, trebuie sa aiba grija ca acestia sa se poata integra in cultura companiei. Din cadrul Google pleaca anual aproximativ 4% dintre angajati, insa procentul este mai mic decat in cadrul altor companii din Silicon Valley. Iar Google ofera destul de multe beneficii pentru a putea retine angajatii, de la mancare gratuita – la “tot timpul necesar” in care acestia sa lucreze la proiecte personale si asa mai departe. Cu siguranta ca si actiunile incurajeaza angajatii sa ramana in cadrul companiei pentru a putea profita in urma cresterii cotatiei la bursa a acestora. Metoda Google de a angaja personal nou este sustinuta de cercetari academice care demonstreaza ca o cantitate mare de informatii cu privire la candidat – numite si “biodate” in randul expertilor – reprezinta intr-adevar un mod potrivit de a gasi angajatii potriviti.Michael Mumford, un profesor de psihologie din cadrul Universitatii din Oklahoma specializat in evaluarea de talent, considera ca astfel de teste si chestionare sunt destul de eficiente, insa companiile care adopta aceasta metoda pentru selectionarea candidatilor la un job nu ar trebui sa se bazeze in totalitate pe raspunsurile primite, chiar daca par a fi corelate cu o performanta ridicata la locul de munca.”Trebuie sa stiti sigur sau cel putin sa aveti o teorie pentru care o persoana care detine un catel poate fi un bun programator pe computer”, a explicat Mumford. “Daca intrebarea din chestionar se refera la faptul ca persoana respectiva a initiat un club in liceu, este clar ca este un indicator de leadership”, a adaugat acesta.In cazul Google insa, este inca devreme pentru a determina daca noul sistem de recrutare functioneaza sau nu, avand in vedere ca departamentul de resurse umane a adoptat chestionarele de doar cateva luni si numai pe anumite departamente unde urmareste sa faca angajari.Pe de alta parte, exista si o opozitie in ceea ce priveste noua metoda de a face angajari a companiei pe motiv ca un computer are mai putine sanse sa determine care este candidatul potrivit pentru un anumit job decat o alta persoana. “E ca si cum ai spune cuiva ca ai toate informatiile necesare despre persoana cu care ar trebui sa se casatoreasca”, crede Carlisle, analistul din cadrul Google.Si cu toate acestea, chiar inainte de a vedea rezultatele obtinute in urma chestionarelor, Laszlo Bock, vicepresedintele diviziei de resurse umane din cadrul Google, a constatat primele schimbari in ceea ce priveste obsesia companiei cu performantele academice.”Am remarcat ca printre noii angajati au inceput sa se numere tot mai multi oameni cu experienta in jobul pentru care candideaza”, a explicat Bock. Copyright The New York Times Traducerea si adaptarea de Anca Arsene

  • Din santier naval in port pentru iahturi de lux

    Peter Munk, presedinte al Barrick Gold – cea mai profitabila companie de exploatare a zacamintelor de aur-, a cumparat un vechi santier naval din Muntenegru pentru a-l transforma intr-o statiune de lux pe coasta Adriatica.Omul de afaceri canadian a platit pentru santierul naval Arsenal 29 de milioane de euro, urmand sa investeasca, in urmatorii doi ani, alte 106 milioane de euro pentru constructia unui intreg complex in jurul acestuia.Marina, situata la 60 de kilometri de capitala Podgorica, va avea o capacitate de peste 700 de ambarcatiuni. Complexul urmeaza sa fie cel mai mare din Mediterana de Est, iar intreaga zona turistica, care se “ntinde pe 24 de hectare, va gazdui si un hotel de lux, mall-uri, dar si facilitati de epurare a apei si ecologizare a mediului. In proiect s-au implicat si Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care vor aloca fonduri pentru curatarea mediului, iar municipalitatea din Tivat va imbunatati sistemul de furnizare cu apa in urmatorii doi ani.Primarul orasului Tivat, Dragan Kankaras, spune ca proiectul lui Peter Munk a coincis cu cel al autoritatilor locale si se arata increzator in potentialul de crestere al zonei.Munk, care a obtinut importante scutiri de taxe de la guvernul muntenegrean, mai detine actiuni si la TriGranit, compania maghiara de real estate care va construi statiuni de vacanta in apropiere si care se va implica in proiecte de real estate si pe piata romaneasca.Ministrul turismului din Muntenegru, Pedrag Nenezic, spune ca dezvoltarea complexului va transforma micul stat Muntenegru intr-un hot spot pentru turismul de lux din Europa de Est. Investitia facuta de Peter Munk a trecut drept prima privatizare importanta din economia nationala, de cand statul Muntenegru si-a capatat independenta in iunie 2006.

  • Duel pentru Obor

    Turcii care au dezvoltat Bucuresti Mall si Plaza Romania, oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Sorin Creteanu, israelienii care detin Hotelul Bucuresti si cel mai mare operator german de centre comerciale, condus de fostul sef al grupului de companii Tiriac se lupta pentru realizarea unui centru comercial pe locul actualei Piete Obor, situate in una dintre cele mai dens populate zone din Capitala. Piata Obor din Capitala va fi transformata intr-un centru comercial de aproape 140.000 de metri patrati, in urma unei investitii de 117 milioane de euro, dezvoltatorul urmand sa fie anuntat dupa depunerea ofertelor finale la 25 septembrie.Anchor Grup, ECE Projektmanagement, Obor Plaza si un consortiu format din companiile Practic, Baneasa Investments, Comnord si Procema sunt companiile aflate in “finala” pentru dezvoltarea mall-ului, urmand ca pana la 25 septembrie sa prezinte ofertele finale. Cel mai experimentat candidat in domeniul centrelor comerciale este grupul german ECE. Germanii au in prezent in operare 84 de mall-uri in Germania si tari din Europa Centrala, iar proiectul din zona Obor ar putea marca intrarea officiala pe piata locala, a doua ca marime din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia. Seful operatiunilor ECE in Romania este Radu Merica, cel care a fost timp de cinci ani CEO al grupului de firme controlat de omul de afaceri Ion Tiriac.

  • Bancheri pentru clienti de lux

    Peste 100.000 de euro – atat trebuie sa detina un roman pentru a putea avea privilegiul de a lucra cu un bancher personal. Si, in total, exista in Romania peste 3.000 de persoane care au aceasta suma lichida lasata in grija unei echipe de private banking. De ce ar lasa cineva o avere pe mana unui strain? Pentru ca fie a mostenit-o de curand si nu stie ce sa faca cu ea, fie cauta niste randamente mai bune dintr-o suma scoasa in urma unei afaceri, fie vrea – pur si simplu – sa conserve valoarea banilor respectivi. Clientul diviziei de private banking primeste tratament preferential, dat fiind ca cel mai adesea este o persoana publica ocupata, care nu are timp de pierdut la ghiseu, si nici disponibilitate de a-si administra singur averea. Special pentru ei, bancile au amenajat spatii de primire care sa asigure confidentialitatea discutiilor. Unul dintre secretele serviciilor de private banking e, de altfel, relatia stransa, aproape personala, care se stabileste intre client si bancherul sau privat. Acesta il asista pe client in orice problema legata de banca – de la deschiderea unui cont pana la crearea unui portofoliu de investitii – si il tine la curent cu orice modificare intervenita in evolutia portofoliului sau, prin telefon, e-mail sau fax. Desi clientii de lux au foarte multi bani, majoritatea nu se incumeta sa faca plasamente riscante, ramanand mai degraba fideli depozitelor si conturilor curente. Clientela private banking este concentrata in proportie de 80% in Bucuresti, insa exista cereri pentru servicii de lux si in orase mari precum Ploiesti, Brasov, Timisoara, Constanta, Iasi, Bacau sau Oradea. Piata bancherilor privatiPrincipalii jucatori care ofera servicii de private banking in Romania sunt:ING – care, la un prag minim de active de 100.000 de euro, administreaza peste 60 de milioane de euro HVB Bank – care administreaza peste 100 de milioane de euro, avand si portofolii ce depasesc 5 milioane de euroBCR – care are aproape 2.000 de clienti, la un prag minim de active de 75.000 de euro.

  • Lectia lui Warren Buffett pentru tinerii jurnalisti

    Se spune ca marile averi se cladesc cu greu, dolar cu dolar. Si se mai spune ca multi dintre cei care si-au cladit afacerile de miliarde dolar cu dolar duc o viata simpla, ba chiar analizeaza pana si felul in care pot fi reduse costurile cu iluminatul birourilor sau cu hartia de scris. La fel s-a spus si despre Warren Buffett – locuieste in aceeasi casa ca acum 40 de ani, se imbraca in costume ieftine, detine un Lincoln banal din 1999 pe ale carui placute de inmatriculare scrie, culmea, Thrifty (in traducere libera zgarcit). Au scris si redactorii TARGET despre obiceiurile de economisire “compulsiva” ale lui Buffett si ale lui Ingvar Kamprad de la Ikea si despre cat de modeste sunt proprietatile si garderoba lor. Sau despre felul in care aceste obiceiuri pot deveni o afectiune obsesiva studiata de psihanalisti.Buffett a ajuns al doilea cel mai bogat om din lume investind acolo unde nimeni nu s-ar fi asteptat sa obtina profit si facand lucruri la care rivalii sai nici nu s-ar fi gandit. Omul a inceput sa faca bani de la 6 ani, cumparand 5 sticle de Coca-Cola de la bacania bunicului sau cu 25 de centi si vanzandu-le ulterior cu un profit de 5 centi la fiecare sticla. Cateva zeci de ani mai tarziu, ca o ironie, a ajuns unul dintre cei mai importanti actionari ai companiei ale carei produse i-au deschis drumul in business.Si tot ca o ironie, la putin timp dupa inchiderea editiei pe care ati inceput deja sa o cititi, “zgarcitul” a anuntat ca va dona 37 din cele 44 de miliarde de dolari pe care le detine pentru operele de caritate ale fundatiei conduse de bunul sau prieten, Bill Gates, fondatorul Microsoft. Lectia servita, in cazul in care manevra nu intra sub incidenta legilor care reglementeaza manipularea Bursei (actiunile Berkshire Hathaway, compania pe care a fondat-o, au scazut brusc dupa anunt) – ceea ce este extrem de putin probabil – arata conditia necesara pentru un business de succes. Pasul inainte, intr-o directie pe care n-a intuit-o nimeni altcineva, a facut diferenta dintre Buffett si restul investitorilor. Mai mult, una din zicalele sale devenite celebre este “du-te acolo unde va fi pucul, nu unde acesta se afla acum”, facand referire la sportul sau favorit, hocheiul pe gheata. Dar care a fost resortul care l-a determinat pe cel care spunea despre sine ca este 15% Fisher si 85% Graham (Benjamin Graham si Phillip Fisher, mentorii sai, doi economisti conservatori inraiti) sa renunte la aproape tot ceea ce a acumulat de-a lungul a mai bine de 5 decenii? A fost oare dorinta arzatoare de a echilibra cumva balanta inegalitatii economice mondiale? A fost cumva unul din invatamintele celor doi mentori ai sai? Sau blazarea cauzata de sentimentul de a fi ajuns in varf?Oricare ar fi fost, lectia lui Buffett trebuie asumata atat de tinerii jurnalisti, cat si de oamenii de afaceri autohtoni. Istoria ne-a demonstrat – cine a fost cu un pas inaintea grupului a avut succes. Prima companie care a intrat pe piata retailului de electrocasnice, Altex in 1992, este liderul pietei in momentul de fata dupa vanzari (Flanco, numarul doi, a luat fiinta doi ani mai tarziu). Desi nu este o regula, iar business-ul romanesc este profund atipic, exemplele pot continua cu cei care au infiintat in 1996 filiala locala a brokerului imobiliar Colliers, lider de piata, in conditiile in care numarul doi pe piata, Eurisko, a fost infiintat abia un an mai tarziu. Acum, la mai mult de un deceniu de la momentul infiintarii primelor start-up-uri ce au reusit sa se strecoare prin sita globalizarii, au inceput sa apara si rezultatele. A inceput sa se vada in filozofia de viata si in felul in care traiesc cei ce au avut succes. O arata si statisticile referitoare la structura consumului de bunuri de lux. Oricum ar fi, eu inca il caut pe primul Warren Buffett al Romaniei.