Tag: pentru

  • Sofer personal pentru 30 de minute

    In Anglia merg pe scutere pe care le strang intr-o husa si le pun apoi in portbagajul masinii pe care urmeaza sa o conduca. In Romania, conduc masina firmei si se indreapta in permanenta catre o noua destinatie. Circula numai noaptea, doar cu viteza legala, sunt vorbareti cand este cazul, cunosc cel putin o limba straina si nu intarzie niciodata. Soferii “de inchiriat” au aparut in viteza si in Romania, dupa un model adaptat pietei autohtone.

    Craciunul, cel mai bun inceput

    Si-au facut cadou de Craciun o afacere. Si chiar daca sarbatorile de iarna nu au mai fost linistite din acel moment, Lucian Nut (foto) si asociatul sau, Gabriel Nicolaescu, nu au regretat niciun moment. Fondatorii primei firme care inchiriaza soferi recunosc ca, desi nu au “inventat ei roata”, sunt primii care au adus serviciile acestea pe piata autohtona. “Afacerea exista de ceva ani in afara si ne-am inspirat foarte mult din modelul britanic. Stiam de acest serviciu, insa ideea de a-l pune in practica mi-a venit in vacanta, cand ma aflam cu familia pe litoralul romanesc. Seara, terasele si discotecile sunt pline si ma gandeam ca persoanele care vin cu masina si doresc sa consume bauturi alcoolice au nevoie de un sofer care sa-i duca inapoi acasa”, spune Lucian Nut, unul dintre asociatii firmei Antheo Serv.
    Si cum ideea le incoltise de ceva vreme in minte, primul pas a fost sa testeze piata.
    “Tuturor cunoscutilor li s-a parut ideea senzationala, avand in vedere ca serviciul era destinat persoanelor care merg la restaurant, la petreceri cu propria masina si doresc sa consume alcool. Ne-am gandit ca cel mai bine ar fi sa incepem de sarbatori, cand cererea este mai mare. Pot spune ca nu ne-a fost greu la inceput, a mers chiar foarte bine.”
    Atat de bine incat au crescut in trei ani cat altii in zece, ajungand de la trei-patru comenzi la 30-40 de comenzi in timpul saptamanii si pana la 50 in weekenduri.
    “Nu avem buget de publicitate si primul pas a fost sa impartim flyere. Dupa o jumatate de ora deja sunau telefoanele, mai mult din curiozitate, pentru ca voiau sa vada daca serviciul este functional. Era o bucurie enorma. Am facut chiar noi primele curse, pentru ca si noi eram curiosi cum se comporta clientul, ce intrebari pune, ca sa pregatim soferii.”

    Soferul cu… “clasa”

    “Sa stie sa poarte o conversatie, sa taca atunci cand trebuie, sa cunoasca bunele maniere? sa aiba clasa”, este pe scurt caracterizarea pe care Nut o face soferilor din echipa sa. Testarea unui nou angajat tine sase luni. “De obicei ii trimitem sa conduca masinile clientilor nostri fideli. La sfarsitul cursei primim o caracterizare a soferului si abia dupa sase luni vor intra pe clienti noi.”
    In cei trei ani de cand activeaza pe piata, firma si-a construit o baza de date de peste 2.300 de clienti care au fost transportati cel putin o data.
    “Pentru a fi identificat in parcare si pentru ca noi sa selectam soferul potrivit, clientul are obligatia ca la primul contact cu firma sa ofere cateva date referitoare la adresa de la care va fi preluat, destinatia, tipul masinii, polita de asigurare, tipul transmisiei (cutie manuala sau automata), numarul de telefon la care poate fi contactat, cat si culoarea masinii si numarul de inmatriculare. Cand un client revine, avem deja o baza de date cu toate detaliile.” Nu concurenta, ci tocmai clientii fideli sunt cei care, in timp, i-au “furat” angajatii. “Am pierdut multi soferi, pentru ca li s-a facut o oferta mai buna din partea clientilor nostri. Insa ma bucur cand mi se cere un sofer cu dedicatie. Este ca la restaurant, cand vrei sa te serveasca un anumit chelner care iti e simpatic.”

    Ziua multinationale, noaptea persoane 

    “Nu aveam foarte multe comenzi ziua si, pentru a umple timpul, am venit cu ideea de a ne adresa multinationalelor ce doreau transport pentru delegatii, in general. Am ajuns astazi la un parc auto de opt masini si doua microbuze, iar trei din cei 11 soferi lucreaza pe tura de zi”, spune asociatul Antheo Serv.
    Desi au primit oferte de a se extinde in Cluj, Constanta, sau Targu-Mures cei doi asociati nu au luat o decizie in acest sens pentru ca stiu ca “daca nu ai grija de business, il pierzi”.

  • A treia incercare pentru City mall

    Dupa ce valoarea de piata a centrului comercial City Mall Bucuresti a scazut cu 24% fata de anul trecut, australienii de la APN/UKA, compania ce detine mall-ul, au anuntat ca vor transforma 3.000 de metri patrati din zona de divertisment in birouri. Reconversia se va desfasura sub ochii noului director general, Mihai Agaficioaia, care il inlocuieste pe Lucian Cretu. Inainte de numirea din septembrie in fruntea City Mall, Agaficioaia a condus producatorul de materiale din teflon (PTFE) Maceplast Romania, cu o cifra de afaceri de 7,3 milioane de euro in 2007. Sarcina sa, aceea de a revigora situatia actuala a mall-ului din sudul Bucurestiului, urmareste diferentierea prin pozitionarea pe segmentul de mijloc al centrelor comerciale.  

  • Wellness pentru economie

    Cu doi ani in urma, Joe Pellegrini se pregatea sa raspunda la telefon stiind de la inceput ca il asteapta o alta discutie enervanta. Asta fiindca la celalalt capat al firului era health coach-ul insarcinat de angajatorul sau, Scotts Miracle-Gro Co., o companie americana in valoare de 2,7 miliarde de dolari care vinde produse de intretinere a peluzei, sa ii monitorizeze starea de sanatate. Executivul in varsta de 48 de ani stia pe de rost scenariul conversatiei telefonice. “Ai fost la doctor? Cand ai de gand sa mergi?” Apoi concluzia: “Chiar trebuie sa pierzi cateva kilograme si neaparat, neaparat, sa iti scazi colesterolul”. In timp ce principala grija a celor de la Scotts Miracle Gro era ca angajatii lor sa-si ia in mod regulat tensiunea, cei de la Coca-Cola erau ocupati sa-si scoata propriul brand din convalescenta hranindu-l cu cat mai multe vitamine.
    Ani la rand marketerii din intreaga lume au sustinut ca fara un brand puternic si toti dolarii care au luat calea marketingului, Coca-Cola nu ar fi nimic altceva decat apa colorata si aromata. Insa, culmea, dupa standardele anilor 2000 se pare ca tocmai apa era intr-o concentratie prea mica in aceasta formula. Apa cu vitamine, mai exact. Asa ca, dupa ce a pierdut Gatorade in fata Pepsi in 2001, Coca-Cola a iesit la shopping dupa the next healthy thing. Castigator a iesit Darius Bikoff, creatorul liniei de ape vitaminizate Glaceau Vitaminwater, care la 10 ani de la momentul Evrika! in care a combinat o tableta de vitamina C cu o gura de apa, se pomenea cu 3,05 miliarde de euro in cont. Cu complimentele companiei care nu a inteles la timp ca wellness-ul nu este un curent trecator, ci un nou mod de a face business.
    Si asta deoarece, contrar opiniei generale, wellness-ul nu s-a nascut in sala de fitness. Nici la Hollywood sau in cabinetele medicilor nutritionisti. Ca orice alt trend care ne traseaza stilul de viata mai mult de cateva sezoane, s-a nascut in sedintele strategice ale marilor companii globale. Puse fata in fata cu cresterea permanenta a cheltuielilor legate de starea de sanatate a angajatilor lor, corporatiile au inceput sa adopte si sa promoveze conceptul de wellness de la inceputul anilor ’90, intr-un efort sustinut de a economisi bani. Executivii au justificat aceste programe cu argumente de bun-simt: pentru majoritatea companiilor cei 20 % dintre angajatii cu probleme serioase de sanatate precum cancer sau boli de inima reprezinta 80% din nota de plata medicala. Sa reuseasca sa evite aceste cateva cazuri ar fi insemnat economii substantiale. In plus, programele de wellness costau doar o fractiune din bugetul asigurarilor de sanatate al unei companii mari. O recesiune economica mai tarziu, companiile vegheaza mai mult ca oricand la sanatatea populatiei. Iar americanii au toate sansele sa se trezeasca in pauza de pranz ca un health coach le da peste mana in timp ce se pregatesc sa devoreze un hamburger apetisant. Si asta fiindca de aceasta data economia insasi are nevoie de wellness si cheltuieli mici. Asa ca fiti angajati cuminti si luati-va vitaminele!

  • OMV se bate pentru Europa

    20 de miliarde de dolari sunt dispusi sa plateasca austriecii de la OMV pentru actiunile Mol, tranzactie care ar duce la formarea celui mai mare grup energetic din centrul Europei. Cine e mai destept cedeaza primul. OMV, compania austriaca din domeniul petrolului, pare sa ignore zicala, chiar si la mai bine de un an de la lansarea ofertei de preluare a rivalului ungar Mol. OMV, care detine deja 20% din compania ungara, vrea sa-si mareasca participatia in ciuda opozitiei Mol, care spune ca propunerea va fi in dezavantajul actionarilor sai. Arbitrul din cadrul conflictului austro-ungar este Comisia Europeana (CE), care trebuie sa isi finalizeze investigatia asupra impactului fuziunii pana pe data de 18 septembrie 2008. In ultimul sau raport din iulie, CE a ajuns la concluzia ca preluarea ar insemna eliminarea Mol din pozitia de cel mai important concurent regional al OMV, deci reducerea concurentei si automat, preturi mai mari pentru consumatorii finali din Ungaria, Slovacia si, Romania. OMV stie insa ca miza nu e aici desteptaciunea, ci supravietuirea pe o piata la care tanjeste si rivalul rus, Gazprom. Austriecii au, asadar, un plan secundar pentru a-si imbunatati pozitia in Europa. Wolfgang Ruttenstorfer, CEO-ul OMV, a spus ca este dispus sa renunte la cateva benzinarii si sa cedeze din capacitatea de rafinare tertilor, pentru a primi unda verde de la UE in calea catre Mol. Iar daca nici asta nu functioneaza, OMV se gandeste oricum sa-si extinda operatiunile pe alte piete din sud-estul Europei.

  • Cele mai bune companii pentru absolventi

    1. Lehman Brothers
    Sediu central: NewYork, NY
    Cifra de afaceri 2006: 46,7 miliarde de dolari
    Numar de angajati full-time: 27.090
    Domeniul de activitate: Finante

    De ce este atat de cautata? Pe Wall Street se invart adevaratii bani si, oriunde sunt banii, tinerii ambitiosi ii urmeaza. Lehman este, de altfel, o destinatie extrem de populara in randul celor care termina facultatea: anul trecut, 530 de proaspeti absolventi au fost angajati in birourile americane ale companiei, desi salariul de inceput al unui analist nu e fa-bulos: 60.000 de dolari anual. Pentru absolventii care vor sa calatoreasca sau nu tin neaparat sa lucreze in birourile americane, compania are birouri deschise in cele mai mari orase de pe glob, printre care Londra, Paris, Milano, Frankfurt, Hong Kong sau Tokio.

    2. Electronic Arts
    Sediu central: Redwood City, California
    Cifra de afaceri 2006: 3 miliarde de dolari
    Numar de angajati full-time: 7.200
    Domeniul de activitate: Jocuri video

    De ce este atat de cautata? Pentru gamerii impatimiti, un job la Electronic Arts este echivalentul unui trofeu aurit. Angajatii primesc intre 5 si 10 jocuri gratuite pe an, avand posibilitatea de a le cumpara si pe celelalte cu discounturi consistente. In plus, toti noii angajati primesc un cupon de 100 de dolari pe care il pot folosi la achizitionarea oricarui model de consola. Cu atat de multe jocuri care abia asteapta sa fie dezlegate se intampla ca noii angajati sa nu aiba suficient timp la dispozitie pentru a cheltui salariul entry level de 60.000 de dolari pe an. La toate acestea se adauga sala de fitness pentru angajati, biblioteca de DVD-uri si posibilitatea angajatilor sa cumpere actiunile companiei cu discount de 15%. Cei care sunt ispititi de beneficiile unui asemenea job trebuie sa se pregateasca totusi pentru o provocare: anul trecut, din 5.000 de absolventi care au aplicat pentru un post, doar 200 au fost angajati.

    3. PricewaterhouseCoopers
    Sediu central: NewYork,
    Cifra de afaceri pe 2006: 22 de miliarde de dolari
    Numar de angajati full-time: 140.000
    Domeniul de activitate: Consultanta

    De ce este atat de cautata? Cea mai mare dintre companiile de contabilitate din Big Four, PricewaterhouseCoopers angajeaza aproximativ 4.000 de absolventi de universitate in fiecare an pentru a spori randurile contabililor, avocatilor si consultantilor IT care ii servesc interesele – cu un salariu de inceput de peste 50.000 de dolari pe an.
    Un interviu ce determina caracteristicile personalitatii fiecarui candidat determina plasarea acestuia intr-o anumita functie. Toti noii angajati au parte de mentorship si, daca rezultatele lor sunt satisfacatoare, sunt promovati in decurs de trei ani.

    4. Randstad
    Sediu central: Atlanta/Amsterdam
    Cifra de afaceri pe 2006: 11,1 mld. dolari (global)
    Numar de angajati full-time: 2.080 /15.380 global
    Domeniul de activitate: HR

    De ce este atat de cautata? Compania olandeza de recrutare Randstad, numarul trei la nivel mondial printre firmele care se ocupa cu recrutarea de personal, angajeaza licentiati de la orice fel de specializare, in ideea ca astfel vor servi mai bine interesele clientilor din diverse industrii.
    Iar pentru cei care nu vor sa se opreasca din invatat, aceasta companie este angajatorul ideal, punand la dispozitia salariatilor sai 14.000 de cursuri de training (de la instruirea in ceea ce priveste utilizarea computerului pana la trainingul de management) prin intermediul Universitatii Randstad online.

    5. Rockwell Collins
    Sediu central: Cedar Rapids, Iowa
    Cifra de afaceri pe 2006: 3,9 miliarde de dolari
    Numar de angajati full-time: 19.000
    Domeniul de activitate: Inginerie aviatica

    De ce este atat de cautata? Vrei sa inveti sa zbori? Rockwell Collins este aici sa te invete. Toti angajatii companiei de aviatie, comunicatii si inginerie avionica din Cedar Rapids primesc cursuri gratuite de zbor.
    Noii angajati pot incepe cursurile de baza in cadrul companiei, facand astfel primii pasi spre a fi certificati ca piloti. Iar odata ce au deprins notiunile de baza, pot continua sa studieze pana cand isi merita locul in carlinga, putand ajunge chiar instructori de zbor.

    Companiile care ofera cele mai bune salarii

    1. Bingham McCutchen
    Pachet salarial mediu: 211.017 dolari al unui asociat
    Aceasta casa de avocatura internationala are peste 1.000 de avocati
    care lucreaza in 13 birouri, cel mai mare fiind cel din Boston, SUA.
    Proaspetii absolventi angajati aici pornesc de la un salariu de baza de 160.000 de dolari anual si chiar si salariul asistentilor avocatilor incepe de la 69.000 de dolari pe an.

    2.Arnold & Porter
    Pachet salarial mediu: 194.575 de dolari al unui asociat
    Fondata in Washington, D.C. in 1946, casa de avocatura Arnold & Porter este recunoscuta pentru activitatea sa pro bono. Firma numara 600 de avocati, in cele 8 birouri. Printre multele be- neficii pe care le pune la dispozitia angajatilor, ofera si un centru de ingrijire a copiilor. In plus, pune mare accent pe diversitate: 20% din staff-ul companiei e african-american, iar femeile detin 20 de procente din pozitiile de partener. Iar bonusurile primite de avocati in 2006 au atins o valoare medie de 34.575 de dolari.

    3.Alston & Bird
    Pachet salarial mediu: 190.135 de dolari al unui avocat asociat
    Compania de avocatura cu sediul in A-tlanta, care serveste interesele unor clienti precum Wachovia, Dow Chemical sau Delta Airlines, isi va sarbatori cea
    de-a 115-a aniversare in 2008. Este cea de-a 55-a casa de avocatura din Statele Unite in topul firmelor cu cele mai mari venituri anuale. La fel ca Arnold & Porter, Alston & Bird pune la dispozitia angajatilor sai un centru de ingrijire a copiilor. Toti angajatii sunt eligibili pentru un bonus de merit care se poate ridica pana la 20% din salariu pentru avocati si la 9% pentru restul staff-ului.

    4. Shared Technologies
    Pachet salarial mediu: 187.137 de dolari al unui reprezentant de vanzari
    Shared Technologies, un furnizor de sisteme telefonice si sisteme de date pentru companii, a crescut in mod dramatic din 2004, atunci cand a devenit o companie privata sub condu-cerea carismaticului Tony Parella. Acesta a facut un veritabil turneu in 2007, vizitand toate cele 41 de birouri ale companiei si strangand mana fiecarui angajat.
    Bonusurile, cuprinse intre 10 si 40 la suta din salariul anual, sunt acordate
    tuturor salariatilor in functie de performantele individuale si ale companiei
    deopotriva.

    5.Nixon Peabody
    Pachet salarial mediu: 178.016 de dolari al unui avocat asociat
    Propulsata de o serie de fuziuni, Nixon Peabody si-a atins obiectivul de a deveni casa de avocatura numarul 1 din America, cu 700 de avocati care lucreaza in cele 16 birouri. Firma ofera dezvoltare profesionala pentru intreg staff-ul si imparte succesul financiar cu toti angajatii, nu numai cu avocatii. Pachetul salarial si beneficiile adiacente au fost sporite substantial in ultimii trei ani si nu par a se opri aici. Iar anul acesta compania a anuntat ca va introduce un program de acordare a unor burse scolare pentru copiii angajatilor sai.

  • Un vin pentru toate sezoanele

    Intr-o friguroasa duminica de decembrie, Richard Hales se incalzeste vanand vinuri vintage de Madeira la casa de licitatii Christie’s din New York. Vinurile de Madeira – vinuri masive, cu o aroma plina si extrem de vechi, cu un continut mare de alcool si preturi pe masura – se bucura din plin de atentia mai multor categorii de cumparatori, atragand atentie prin valoarea de investitie, dar si prin povestile pe care le spun, unele dintre ele fiind mai vechi de 200 de ani. Asa se face ca Hales s-a vazut nevoit sa cheltuiasca aproape 40.000 de dolari pentru 15 sticle de astfel de vinuri rare. “Acestea sunt sticlele care au stat zeci de ani in pivnitele celor mai bogate familii din America”, spune Hales. “Sunt foarte, foarte bune si toata lumea le vaneaza.”
    Ca director de vinuri, treaba lui Hales este sa se documenteze, sa gaseasca si sa cumpere cele mai bune vinuri pentru reteaua de restaurante, baruri si lounge-uri ale Mandarin Oriental. Intr-un an normal el cheltuieste in jur de 2 milioane de dolari la licitatii precum cea de la Christie’s si prin intermediul dealerilor de vinuri pentru a asigura o lista echilibrata de vinuri pentru hotel. Hales are in jur de 1.000 de marci de vin pe diferitele liste ale hotelului si le cunoaste pe fiecare dintre ele dupa aroma, continut de alcool sau aciditate si poate sugera cea mai inspirata alegere culinara care sa se potriveasca oricarui vin. Ca sef al somme?lierilor, Hales obisnuieste sa petreaca cat mai mult timp in mijlocul musafirilor hotelului, discutand cu cat mai multi dintre ei si venindu-le in ajutor atunci cand acestia cauta un vin special. “Ca bun sommelier este sarcina ta sa ‘citesti’ fiecare client in parte si sa stii sa il directionezi exact inspre ceea ce cauta”, spune el. Hales de asemenea ii incurajeaza pe acestia sa isi comunice suma pe care vor sa o cheltuiasca pentru a asorta un vin la cina lor.
    O zi tipica incepe la ora 10 dimineata, atunci cand Hales verifica livrarile si organizeaza sedinte cu personalul, rezolvand diversele chestiuni de pe ordinea de zi. In fiecare zi acesta isi rezerva o ora pentru updatarea listelor de vinuri si studierea noilor regiuni sau producatori. In perioadele mai putin aglomerate la restaurantele pe care le coordoneaza, de obicei in aprilie si iulie-august, Hales calatoreste pentru a se documenta si a degusta noi vinuri. Pasiunea lui Hales pentru vinuri s-a nascut dintr-o obsesie pentru mancarea buna si a survenit ca o continuare fireasca a carierei sale anterioare, cea de chef. Dupa ce a absolvit cursurile Institutului Culinar Francez din New York in 1997, el a lucrat in faimoasele restaurante newyorkeze La Grenouille si Jean-Georges Vongerichten’s Vong, ajungand sous-chef la Vong cativa ani mai tarziu. De acolo Hales s-a mutat la restaurantul mediteraneean Miami’s Azul din cadrul hotelului Mandarin Oriental, acolo unde s-a trezit promovat la rolul de connaisseur atunci cand sommelier-ul restaurantului a plecat pe neasteptate in 2002. A devenit apoi director de vinuri pentru intreg lantul hotelier din New York in decembrie 2006
    Hales obisnuieste sa compare munca sa de acum cu cea anterioara, ca chef; ambele pozitii ii cer sa combine cele mai potrivite ingrediente pentru a crea ceva memorabil pentru clientii hotelului. “La acest nivel, masa devine o experienta aparte si nu doar un pretext pentru a te hrani”, spune Hales. “Vinul este o parte importanta din aceasta experienta, fiindca si el face mai mult decat sa-ti potoleasca setea. Este o descoperire si o calatorie in acelasi timp.”

    Sfaturile profesionistului in achizitia de vinuri

    Richard Hales impartaseste secretele lui pentru alcatuirea unei colectii de vinuri de prima clasa. Directorul de vinuri al Mandarin Oriental Hotel cumpara si degusta in mod profesional vinuri de cinci ani si recomanda in primul rand atentie si dedicare celor care vor sa-si construiasca propria colectie.
    1. Cunoaste-ti-va bine prioritatile – fie ca e vorba de achizitia pentru placerea personala, fie de colectionarea vinurilor ca investitie – si puneti la punct un plan care ar trebui sa includa un buget, o strategie de achizitie si cerintele de depozitare ale vinurilor alese.
    2. Achizitiile pentru investitii necesita foarte multa documentare pentru a identifica corect cei mai buni ani ai celor mai buni producatori. Cele mai “fierbinti” vinuri de pe piata licitatiilor astazi raman Bordeaux, Burgundy si inca cateva varietati din California. Vinurile mai putin cunoscute, pot fi nemaipomenite si pot avea calitati deosebite, insa se pot dovedi a fi dificil de vandut la licitatie.
    3. Umilinta nu strica. Cautati sfatul expertilor din cadrul dealerilor locali sau sommelierului preferat atunci cand cautati sa cumparati un vin nou.
    4. Intotdeauna cereti sa degustati o mostra din vin inainte de a va lua angajamentul de a face o achizitie de proportii. Sommelierii nu cumpara un vin inainte de a-l degusta.
    5. Un vin, in ciuda zicalei, nu se va imbunatatI mereu odata cu varsta: un vin prost, dintr-un an slab, la lansare va ramane un vin prost oricat de multi ani trec peste el.
    6. Daca achizitiile sunt pentru placerea personala, atunci gama optiunilor se largeste considerabil. Vinurile clasice sunt intr-adevar nemaipomenite, insa alte vinuri uimitoare si totusi accesibile ca pret pot fi gasite in intreaga lume. Cele mai bune locuri de provenienta ale acestora sunt astazi Argentina, Chile, Africa de Sud si Valea Loarei, Bulgaria si Slovenia.
    7. Incercati vinuri pe baza aceleiasi varietati de struguri din diferite regiuni, perioade sau niveluri de pret pentru a va familiariza cu calitatile strugurelui.
    8. Incercati de asemenea mai multe vinuri ale aceluiasi producator sau din perioade diferite pentru a putea determina variatiile gustului in functie de an si valentele de imbatranire ale vinului respectiv.
    9. Vinurile bune dispar repede, asa ca e o idee buna sa incepeti sa cumparati acum.

    FISA POSTULUI

    Numele functiei: Director de vinuri

    Companii care angajeaza: Lanturile hoteliere si restaurantele de lux. De obicei, un director de vinuri coordoneaza activitatea tuturor unitatilor unui asemenea grup, avand ca subordonati toti sommelierii acestuia.

    Unde sa cauti posturi libere: Vestea despre posturile libere din bransa se raspandeste de obicei din om in om, avand in vedere dimensiunile reduse ale acestei lumi.

    Nivel salarial: Intre 60.000 si 250.000 de dolari pe an, in functie de dimensiunile companiei angajatoare si de nivelul pozitiei. La capatul inferior al ierarhiei, jobul vizeaza un singur restaurant, in timp ce in varf acesta coordoneaza operatiuni la nivel national.

    Abilitati necesare: Chiar daca nu exista anumita calificari oficiale care sa recomande un candidat pentru acest post, abilitatile organiza?torice si capacitatile de comu?nicare, precum si un val palatin delicat si cunostinte in ceea ce priveste oenologia sunt cruciale. In sarcina directorilor de vinuri cade adesea si sarcina de a calatori pentru a degusta diverse vinuri in toate partile lumii.

  • Site pentru sexul… tare: www.groomgroove.com

    Cum nunta este, totusi, un eveniment important si pentru barbati (nu numai pentru sexul frumos si slab), Michael Arnot, presedinte al Groove Media, a fondat un site exclusiv pentru barbati, prin care ii ajuta sa treaca peste emotiile inerente unei nunti si sa-si dea gata viitoarea sotie cu declaratii coplesitoare si maniere demne de un adevarat gentleman.

    Nunta perfecta
    GroomGroove.com este singurul ghid online pentru logodne si nunti care se adreseaza exclusiv barbatilor. Modul in care sunt tratate evenimentele care preced si succed o nunta a atras mii de utilizatori din toata lumea, formandu-se o adevarata comunitate a mirilor sau a viitoriilor miri. “Barbatii nu sunt interesati de florile de nunta, dar iubesc site-ul GroomGroove.com“, a fost comentariul unui blogger care a declarat acest site – “cel mai cool site al zilei” pe coolsiteoftheday.net.
    Site-ul contine articole informative despre unul dintre cele mai importante evenimente din viata unui om, scrise cu foarte mult umor, intr-un stil tipic masculin – de la cum sa-ti ceri de sotie iubita (in ce loc, cum sa-i spui etc.), cum sa scrii juramintele de nunta si pana la planificarea nuntii si a lunii de miere. “GroomGroove.com este unic in industria nuntilor, pentru ca ofera informatii despre mire, cavalerul de onoare si despre ceilalti barbati implicati intr-o nunta”, spune Arnot. “Site-ul atrage atentia si celui mai reticent mire fata de astfel de site-uri. Primim constant feedback pozitiv atat de la miri, cat si de la mirese”, spune Aubree Smith, directorul de creatie al site-ului. La inceputul anului 2007, site-ul a fost imbunatatit din punct de vedere al continutului, care este realizat cu ajutorul mai multor experti in industria nuntilor din toate colturile SUA.

    Location, Location, Location
    Site-ul incepe cu sectiunea – The Engagement – in care sunt sfaturi cu privire la modul in care viitorul mire trebuie sa-si ceara partenera de sotie. Potrivit articolului de la aceasta sectiune, cel mai important lucru pentru cererea in casatorie este locatia ? regula ce se aplica in cazul cererii in casatorie la fel cum se aplica si in real estate. Un alt lucru important este ca acela care face propunerea sa fie sigur de raspunsul partenerei. “Elementul surpriza pe care il astepti este: ‘Oh, my God, nu credeam ca azi este “the big day”! Foarte ingenioasa ideea ta de a scrie pe peluza “Will you marry me”‘ si nu ‘Oh my God, nu ma gandeam ca tu credeai ca relatia noastra este atat de serioasa’”, este sfatul specialistilor de pe GroomGroove.
    Dupa ce partenera a spus “Da, accept”, mirele poate sa treaca la urmatorul pas ? organizarea propriu-zisa a nuntii, sectiune ce se numeste Groomville. La Weddings101 cei doi miri se pot informa de costurile pe care le implica acest eveniment, iar sectiunile For the best man si Other players sunt dedicate celorlalti participanti la nunta.

    Diamant calculat
    Pe 6 noiembrie 2007, cei de la Groove Media au mai adaugat o sectiune site-ului. Au lansat calculatorul pentru inelul de logodna, care iti spune cat trebuie sa cheltuiesti pe inel, in functie de salariul tau. Spre exemplu, pentru un salariu anual de 12.000 de dolari (in jur de 8.200 de euro), un viitor mire trebuie sa puna deoparte 2.000 de dolari (aproape 1.400 de euro) pentru inelul de logodna. Mecanismul prin care site-ul calculeaza suma minima pe care trebuie sa o dai pe inel se bazeaza pe o traditie veche de 60 de ani ? “the two months salary”. Aceasta idee a fost lansata de cei de la DeBeers in 1947, cand au incercat sa-si mareasca vanzarile de diamante prin campania de marketing “A diamond is forever” (un diamant este pentru totdeauna). DeBeers a vrut sa vanda diamante in masa si sa nu mai fie privite ca bijuterii exclusiviste. Astfel, pretul unui diamant se ridica la nivelul a doua salarii, de aici ideea “the two months salary”.

  • 18 milioane pentru 70.000 de oameni

    Un fost pilot de Formula 1 a fost cauza unui eveniment care a blocat traficul in Capitala in perioada 18-20 mai. Harmut Beyer, unul dintre cei mai cunoscuti organizatori de evenimente automobilistice din lume si un personaj de exceptie in lumea raliurilor, a dat startul primului circuit de viteza din Bucuresti si primei competitii FIA GT organizate pe un circuit stradal din ultimii zece ani.
    Pentru amenajarea circuitului Bucharest Ring din jurul Casei Poporului din Bucuresti, compania detinuta de fostul pilot de raliuri a investit o suma ce s-a ridicat pana la 18 milioane de euro, conform declaratiilor oficiale. Banii, provenind in totalitate din surse private, au fost folositi pentru ridicarea tribunelor cu o capacitate de 70.000 de locuri, precum si pentru decopertarea si asfaltarea conform normelor impuse de FIA GT a unei suprafete de drum cu o lungime de 3,2 kilometri si pentru instalarea unor parapeti de beton pe ambele laturi ale pistei. Beyer, care a mai dezvoltat, prin intermediul Beyer Industrial Consulting, circuitul de Formula 1 de la Bahrain, a incheiat cu Federatia Internationala de Automobilism un contract cu durata de 10 ani care exclude mutarea circuitului intr-o alta locatie din tara.
    Prin urmare, cei care nu au asistat la evenimentul dedicat vitezei din luna mai din Bucuresti vor mai avea ocazia sa participe la cursele de Formula 3 si FIA GT si anul viitor.

  • Lupta pentru ABN Amro

    Cea mai mare tranzactie bancara la nivel mondial a dat nastere unui duel intre doua banci, Barclays si Royal Bank of Scotland, pentru preluarea celei mai mari banci olandeze, ABN Amro.
    Pe 23 aprilie, conducerea ABN Amro a acceptat oferta de preluare din partea Barclays, in valoare de 64 de miliarde de euro. Odata cu acest deal, ABN Amro a acceptat de asemenea sa vanda LaSalle Bank, divizia sa din Statele Unite, catre Bank of America.
    In urma unui proces intentat de un grup de actionari olandezi ai ABN Amro, justitia olandeza a cerut grupului financiar sa opreasca vanzarea diviziei americane La Salle catre Bank of America.
    Acest lucru a facut posibila pregatirea unei contraoferte mai consistente a consortiului condus de Royal Bank of Scotland in scopul obtinerii bancii LaSalle. RBS a depus o oferta de cumparare a diviziei La Salle mai mare decat cea provenind din partea Bank of America, ce s-a ridicat la 21 de miliarde de dolari (15,4 miliarde de euro), dar care era conditionata de preluarea restului activelor bancii olandeze. Ziarul britanic The Sunday Telegraph a specificat suma de 22 de miliarde de dolari (16,1 miliarde de euro) ofertata de Royal Bank pentru LaSalle, in timp ce Wall Street Journal a publicat pe site-ul sau suma de 24,5 miliarde de dolari (18 miliarde de euro). Nicio publicatie nu si-a specificat sursa informatiilor.
    Conducerea ABN Amro a respins insa oferta RBS pentru La Salle, motivand ca nu este mai avantajoasa decat cea oferita de Barclays.
    La inchiderea editiei, La Salle se afla inca in centrul disputelor pentru preluarea controlului asupra ABN Amro, dintre Barclays si grupul condus de Royal Bank of Scotland. Procesul, derulat in SUA, va mai dura, determinand o perioada lunga de nesiguranta pana la aflarea viitorului proprietar al celei mai mari banci olandeze.

  • Fitness pentru cotidian

    Pe masura ce concurenta de pe piata s-a intensificat, consumatorii nu se mai multumesc cu produse si servicii de serie, ci pretind ca totul sa fie realizat la comanda, special ajustat dupa nevoile proprii. Aceeasi tendinta se remarca si in cazul fitness-ului. Amatorii de sport au descoperit ca nu are niciun farmec sa se antreneze la sala pe cont propriu si au cerut tot mai mult ajutorul antrenorului personal. Iar noua descoperire a celor care ofera consiliere in materie de exercitii fizice este fitness-ul functional, adica un program de exercitii care pregateste corpul sa functioneze mai bine si in afara salii de sport. Gregory Jones (45 de ani) este managerul unui club de noapte din New York, iar slujba sa presupune foarte multa miscare. Ridica lazi intregi de sticle pe care apoi le aranjeaza pe rafturi si mai nou a ajuns sa se ocupe si de decoratiuni.

    In timpul vacantei de iarna s-a urcat pe o scara de 4 metri si a agatat decoratiunile de Craciun de tavanul casei. Jones spune ca forma fizica il ajuta sa faca fata unei zile incarcate si pentru a se mentine in forma este abonat la sala Chelsea Piers Sports Complex din New York, unde orele de fitness se desfasoara dupa o metoda noua. Abordarea se numeste fitness functional si este considerata de American College of Sports Medicine si American Council on Exercise unul dintre cele mai importante trenduri in materie de fitness din acest an.
    “Mi-am imbunatatit puterea, rezistenta si echilibrul”, spune el. Iar echilibrul recent dobandit l-a ajutat si in practicarea sportului sau favorit, snowboardingul. Rezultatele nu se datoreaza numai exercitiilor intense din sala de sport. In opinia sa, motivul principal este ca antrenorii s-au concentrat asupra exercitiilor care il pot ajuta in viata de zi cu zi, fie ca se afla la locul de munca sau pe snowboard.

    Specialistii sustin ca cel care practica fitness functional poate functiona mai bine si in afara salii de sport. Asa traditionalele ridicari de greutati sau alergarea pe banda au fost inlocuite de metode noi care reusesc sa imbunatateasca forta, coordonarea, echilibrul si rezistenta clientilor. De exemplu o tanara mama poate lucra anumiti muschi ai spatelui care o pot ajuta sa ridice si sa-si poarte copilul in brate cu mai putin efort. O persoana care calatoreste foarte mult isi poate imbunatati sprintul ca sa poata prinde avionul chiar si atunci cand se afla in intarziere. Exercitiile clasice inca functioneaza, dar antrenorii spun ca este indicat sa supui corpul la provocari la care trebuie sa faci fata in viata de zi cu zi. “In sala de sport se tot discuta despre izolarea muschilor, dar de fapt in viata reala tot corpul trebuie sa functioneze in acelasi timp”, sustine Jan Griscom, antrenor la Chelsea Piers, care lucreaza si cu Jones.

    Fitness-ul functional presupune ca aproape toti muschii corpului sa fie inclusi in program, cu activitati multiple care combina miscarile in partea superioara a corpului cu cele din partea inferioara.
    In plus, fitness-ul functional lucreaza cu mai multe tipuri de echipament, inclusiv benzi, mingi medicinale sau orice obiect intalnit in viata reala precum scarile sau recipientele cu apa. Cindy Eichenholz, 43 de ani din Dallas, spune ca fitness-ul functional a ajutat-o sa isi capete energia pentru a putea tine pasul cu cei trei copii, dar sa isi mentina nivelul in sporturile preferate, tenisul si golful. Programul sau s-a concentrat asupra imbunatatirii timpului de reactie. Exerseaza adesea sprinturile, iar pauzele dintre exercitii sunt scurte pentru a mentine ritmul cardiac la un nivel ridicat. Acest lucru i-a imbunatatit viteza si rezistenta. In plus, face exercitii pentru spate care o ajuta la loviturile de crosa si exercitii de balans pe un singur picior.