BusinessMagazin

Tag: patron

  • A primit de la un client un bacşis de 0,03% din consumaţie şi a pus nota de plată pe net. Reacţia a făcut înconjurul lumii

    Proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

    “Vreau să încep prin a-mi asuma întreaga răspundere pentru publicarea notei de plată”, a scris proprietarul localului. “Nu a fost decizia ospătarului, ci a mea. Am decis să fac acest lucru şi, chiar dacă ar trebui să îmi cer scuze faţă de dl. LeSean McCoy, conştiinţa nu mă lasă să fac asta.”

    Bărbatul povesteşte apoi întâmplarea din perspectiva sa: “Dl. McCoy şi prietenii săi s-au aşezat la o masă de lângă biroul meu. Fiind o vedetă în Philadelphia, personalul l-a recunoscut imediat. Deşi ospătarul era extrem de entuziasmat, dl. McCoy i s-a adresat de o manieră jignitoare încă de la început. După ce dl. McCoy şi prietenii săi au plecat, m-am întors către ospătar care stătea trist, cu capul lăsat. Am ridicat apoi nota de plată şi nu mi-a venit să cred: 0,03% din valoarea de peste 60 de dolari. 20 de cenţi pe care ospătarul trebuie să îi împartă cu ceilalţi angajaţi. Atât le-a lăsat un milionar care i-a insultat.”

    Proprietarul PYT îşi încheie mesajul scriind că angajaţii săi merită mai mult şi nu regretă gestul.

  • A primit de la un client un bacşis de 0,03% din consumaţie şi a pus nota de plată pe net. Reacţia a făcut înconjurul lumii

    Proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

    “Vreau să încep prin a-mi asuma întreaga răspundere pentru publicarea notei de plată”, a scris proprietarul localului. “Nu a fost decizia ospătarului, ci a mea. Am decis să fac acest lucru şi, chiar dacă ar trebui să îmi cer scuze faţă de dl. LeSean McCoy, conştiinţa nu mă lasă să fac asta.”

    Bărbatul povesteşte apoi întâmplarea din perspectiva sa: “Dl. McCoy şi prietenii săi s-au aşezat la o masă de lângă biroul meu. Fiind o vedetă în Philadelphia, personalul l-a recunoscut imediat. Deşi ospătarul era extrem de entuziasmat, dl. McCoy i s-a adresat de o manieră jignitoare încă de la început. După ce dl. McCoy şi prietenii săi au plecat, m-am întors către ospătar care stătea trist, cu capul lăsat. Am ridicat apoi nota de plată şi nu mi-a venit să cred: 0,03% din valoarea de peste 60 de dolari. 20 de cenţi pe care ospătarul trebuie să îi împartă cu ceilalţi angajaţi. Atât le-a lăsat un milionar care i-a insultat.”

    Proprietarul PYT îşi încheie mesajul scriind că angajaţii săi merită mai mult şi nu regretă gestul.

  • De ce n-a strălucit până acum fotbalul rusesc

    Echipa Rusiei a spulberat în meciul de deschidere a campionatului mondial formaţia Arabiei Saudite. Este cea mai răsunătoare perfomanţă de mulţi ani. A câştigat şi împotriva Egiptului. Însă Rusia se bate în cea mai uşoară grupă a competiţiei (unii spun că ar fi cea mai uşoară din 1986 încoace). Arabia Saudită este o ţară cunoscută mai mult pentru cumpărarea de fotbal, nu pentru producţia acestuia. Jocul Egiptului s-a prăbuşit după un autogol stupid.

    Rusia este o ţară imensă, cu aproape 145 de milioane de locuitori, în care fotbalul este cel mai popular sport, în pofida competiţiei strânse cu hocheiul pe gheaţă. Spre comparaţie, Islanda, o ţară cu doar 334.000 de locuitori, a fost o prezenţă incomodă la ultimul campionat european şi a remizat cu Argentina, o legendă a fotbalului, la mondial.

    Un stat cu 145 de milioane de locuitori şi care iubeşte fotbalul are cu siguranţă o mulţime de talente. Problema este că şansele lor de a capta atenţia cuiva care le poate construi un viitor sunt aproape de zero, iar cei care ajung miraculos în fotbalul profesionist nu primesc ajutorul de care au nevoie pentru a se dezvolta.

    Principala cauză a slăbiciunii fotbalului rusesc nu este lipsa de bani, scrie The Guardian. În ultima vreme în fotbalul rusesc au fost turnaţi mulţi, mulţi bani, mai ales de când Rusia a câştigat în 2010 dreptul de a găzdui Cupa Mondială. Însă în loc de investiţii în academii de fotbal, în pregătirea tinerilor şi în calitatea terenurilor de joc, inclusiv în facilităţi interioare, banii s-au dus pe stranieri scumpi, pe tarifele agenţilor şi pe salarii disproporţionate. Rezultatul este că puţini jucători ruşi au ajuns să joace în mod regulat la niveluri decente de competiţie, în timp ce aceia care au ajuns sus şi-au pierdut toată motivaţia de a-şi îmbunătăţi performanţele deoarece au fost răsfăţaţi.

    De vină este şi ceea ce reprezintă o constantă în economia şi societatea rusească: implicarea puternică a statului.

    Cu câteva excepţii notabile, investitorii privaţi au evitat fotbalul rusesc, astfel că cele mai multe cluburi de top sunt finanţate de autorităţile regionale şi de companiile de stat, lăsând echipele vulnerabile la reduceri bugetare şi la schimbarea priorităţilor politice, notează Reuters.
    Incertitudinile i-au forţat pe mulţi sponsori de stat să renunţe la a mai investi în dezvoltarea jucătorilor la nivel local, ei preferând în schimb să aducă staruri străine scumpe într-o cursă a rezultatelor când vremurile sunt bune şi să reducă ajutorul când banii sunt necesari în alte afaceri.

    „Toată lumea vrea să fie un sprinter. Nimeni nu vrea să investească pe termen lung“, a explicat Anatoli Vorobiov, fostul secretar general al Uniunii de Fotbal din Rusia.

    „În loc de investiţii în şcoli, în pregătirea tinerilor, o mare parte din bugetul de stat este cheltuită pe jucători străini, pe contractele foarte oneroase ale jucătorilor“, a spus el.

    Naţionala sovietică a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale în 1966, a fost încoronată campioană europeană în 1960 şi s-a clasat a doua de trei ori. Însă sportul a avut de suferit atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, în condiţiile în care taberele de cantonament au dispărut într-o perioadă de transformare socială şi economică profundă.

    Din 1990, Rusia a jucat doar în trei faze finale ale Cupei Mondiale şi a câştigat doar două meciuri.

    Rusia nu a reuşit să câştige niciun meci la Cupa Mondială din 2014 sau la Euro 2016. După înfrângerea cu  3-0 contra Ţării Galilor la ultimul turneu, Leonid Slutski, antrenorul naţionalei ruse, a anunţat că jucătorii lui au ajuns la o concluzie simplă: „Suntem de tot rahatul, după cum se povesteşte pe blogul The Economist.

    De data aceasta, Rusia s-a calificat la campionatul mondial pentru că este ţara gazdă, deşi în clasamentul FIFA se clasează între Guineea şi Macedonia, naţionale de care nu se aud prea multe.

    Leonid Fedun este unul dintre puţinii proprietari privaţi ai unui club de fotbal rusesc de top. Fost ofiţer de armată, asociat apropiat al CEO-ului de la Lukoil, miliardarul a cumpărat Spartak Moscova în 2004, când echipa se confrunta cu probleme financiare grave.

    Fedun a creat o academie de tineret şi a construit un stadion cu 45.000 de locuri, în prezent una dintre cele 12 arene ale Cupei Mondiale. De cinci ori pe locul doi în prima ligă rusească de când a fost preluată de influentul om de afaceri, Spartak a devenit în cele din urmă campioană anul trecut, după o secetă de 16 ani.

    Însă miliardarul se teme că implicarea statului rus în fotbal şi în economie în general devine din ce în ce mai mare şi că acest lucru este în detrimentul dezvoltării sportului.

    „Banii de la stat sunt acolo şi nu există nicio scăpare“, a declarat el pentru Reuters. „Fotbalul nu poate exista în afara acestui sistem. Nu-mi place asta. Dar în acest moment nu există nicio alternativă.“

    „Majoritatea directorilor din ligă au alte interese“, a spus Fedun. „Ei trebuie să cheltuiască bugetele pe care le oferă statul sau sponsorii şi nu lucrează pentru dezvoltarea fotbalului.“

    Activităţile din sectorul public au reprezentat 46% din Produsul Intern Brut al Rusiei în 2016, în creştere de la 39,6% cu un deceniu mai devreme, potrivit Centrului pentru Cercetări Strategice din Rusia.

    În strategia sa de dezvoltare pentru 2030, Uniunea de Fotbal Rusă solicită înlocuirea treptată a fondurilor de stat din fotbalul profesionist cu investiţii private.

    Dar strategia acceptă că există prea puţine stimulente pentru a investi în sportul din Rusia, având în vedere veniturile modeste din vânzările de bilete, din drepturile de televizare şi din vânzarea de mărfuri.

    „Nu există condiţii pentru o creştere semnificativă a acestor venituri pe termen scurt“, se arată în proiecţiile organizaţiei.

    Vânzările de bilete şi veniturile din ziua meciului au reprezentat mai puţin de 5% din veniturile cluburilor din prima ligă în 2016, în timp ce drepturile de televizare au adus 4,1%, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers bazat pe date de la UEFA.

    În schimb, drepturile de difuzare în cele mai bune zece ligi ale Europei, cu excepţia Rusiei, au reprezentat în medie 38,7% din totalul încasat de cluburi, în timp ce veniturile obţinute în ziua meciului şi din vânzările de bilete au constituit 15,5%.

    Pe măsură ce şi-a extins influenţa asupra sectoarelor cheie ale economiei în ultimele două decenii, statul a făcut mai uşor pentru giganţi controlaţi de guvern cum ar fi banca VTB, Rosneft şi Gazprom să-şi lase amprenta asupra sportului rusesc.

    „Televiziunea şi publicitatea reprezintă doar câteva procente din venit“, a declarat fostul oficial din fotbal Vorobiov. „Acest lucru trebuie compensat prin contracte mari de sponsorizare cu companii precum Gazprom, VTB şi Căile Ferate Ruse.“

    Sponsorizările şi alte venituri comerciale au reprezentat 60,6% din veniturile cluburilor din Prima Ligă din Rusia în 2016, potrivit PwC, aproape dublu faţă de media europeană.

    Însă investiţiile pot fi imprevizibile. Zenit St. Petersburg, finanţată de Gazprom, i-a adus în 2012 pe Hulk din Brazilia şi pe Axel Witsel din Belgia pentru 80 de milioane de euro, dar de atunci se fereşte de transferurile mari pe fondul scăderii preţurilor petrolului şi gazelor naturale. Gazprom este cel mai mare producător şi exportator de gaze naturale din lume.

    Clubul a semnat anul trecut cu managerul italian Roberto Mancini – plătindu-i 4,5 milioane de euro pe an, potrivit unei surse -, dar acesta a plecat după ce Zenit a terminat pe locul cinci în liga 1, cea mai slabă performanţă într-un deceniu. Mancini este acum antrenorul Italiei, echipă care nu s-a calificat pentru Cupa Mondială din Rusia.

    Investiţiile private mici nu sunt singurul motiv pentru care fotbalul rusesc nu străluceşte. Insiderii citează lipsa antrenorilor de calitate şi o slabă coordonare între autorităţile sportive ca factori care contribuie la performanţele slabe de până acum ale fotbalului rusesc. Puţini jucători ruşi au căutat experienţa ligilor mai competitive din străinătate, deoarece sunt cocoloşiţi acasă.

    Prima ligă, cu 16 echipe, limitează cluburile la un maxim de şase jucători străini pe teren, o măsură menită să ofere şanse talentelor locale.
    Însă această măsură a mărit în mod artificial valoarea jucătorilor ruşi, determinându-i să rămână într-o ligă unde salariile lor pot depăşi cu mult ceea ce ar putea obţine în altă parte.

    Doar doi jucători din echipa Rusiei din Cupa Mondială din 2018 joacă în afara ţării. Toţi membrii echipei de la campionatul mondial din 2014 – care nu au reuşit să câştige niciun meci la faza finală a competiţiei – au fost din echipe din prima ligă.

    FC Krasnodar se concentrează foarte mult pe jucătorii ruşi. Fondatorul miliardar Serghei Galiţski spune că vrea ca echipa Krasnodar să fie compusă în principal din absolvenţi ai academiei de tineret a clubului.

    Fondator al lanţului de supermarketuri Magnit, Galiţski are ca obiectiv nu doar să obţină succesul cu Krasnodar, ci şi să reînvie fotbalul rus prin schimbarea abordării jocului şi prin construirea de jos în sus.

    Galiţski a vândut în acest an cea mai mare parte a pachetului său de acţiuni la Magnit băncii de stat VTB pentru 2,5 miliarde de dolari şi a spus că îşi va satisface pasiunea pentru fotbal lucrând cu tineretul.

    În cei zece ani de existenţă, Krasnodar nu a câştigat încă prima ligă rusă, dar a demonstrat că promite pe teren, ajungând pe locul 16 în Europa League în 2017. Golgheterul Ligii Tinerilor UEFA în acest sezon a fost Ivan Ignatiev, jucătorul în vârstă de 19 ani al Krasnodar.

    Alte cluburi din oraşele ruseşti mai mici nu au fost atât de norocoase. Mai multe echipe care beneficiază de sprijin de la stat au renunţat la divizia superioară sau, aşa cum este cazul Alania Vladikavkaz, s-au prăbuşit când priorităţile guvernului s-au schimbat.

    „Nu a existat nicio finanţare de la guvernul regional timp de şapte luni“, povesteşte fostul preşedinte al clubului şi antrenor la Valeri Gazzaev. „Din acel  punct, ne-a fost imposibil să menţinem clubul.“

    Gazzaev, acum parlamentar, lucrează la o legislaţie care să ofere companiilor şi investitorilor privaţi avantaje fiscale pentru investiţiile în sportul profesional din Rusia.
    Fedun de la Spartak apreciază că în cel mai bun caz au fost 12 cluburi din prima ligă care să fi putut atrage destul de mulţi suporteri pentru a putea funcţiona.
    „Restul echipelor sunt guvernatori regionali şi elita locală care se dau în spectacol“, a spus el.

  • Din ce a ajuns să facă bani Oreste? Guru şi patron la Vama Veche

    De câţiva aniani, în fiecare vară, Oreste Teodorescu şi familia lui, se mută, temporar, pe litoral. Mai exact, în staţiunea Vama Veche, unde fostul realizator TV deţine şi o terasă botezată “Molotov”. Afacerea este administrată de soţia lui şi de cumnat, în vreme ce Oreste se declară a fi “doar un client privilegiat”.

    Oreste Teodorescu şi-a deschis, în Vama Veche, încă din 2005, localul ”Tropical Beats by Molotov”.

    „E o afacere de vară, cât să ne permitem să stăm cu toată şatra aici, cu prieteni, căţei. Nimeni nu s-a îmbogăţit. Până-n 2011, acest loc s-a numit Pro Placa pentru că avea o placă de surf ca brand. Era, aşa, o bombiţă de vamă, iar din 2011 se numeşte Molotov, de la celebrul cocktail. Nevasta mea şi cumnatul se ocupă sută la sută, eu sunt un consumator privilegiat”, a declarat Oreste, pentru presa mondena.

    Cititi mai multe pe www.apropotv.ro

  • S-a vândut DINAMO! Cine este noul patron al clubului cu una dintre cele mai lungi tradiţii din fotbalul românesc

    Ionuţ Negoiţă nu mai este patronul lui Dinamo. Omul care a condus formaţia din Ştefan cel Mare în ultimii şase ani a vândut pachetul majoritar de acţiuni. Noul patron al “câinilor” a achitat datoria pe care Negoiţă o avea către Nicolae Badea, fostul acţionar.

    Noul şef de la Dinamo este George Drăghia (29 de ani), administratorul SC Lotus Perfect Products SRL, firma care a plătit datoria de două milioane de euro pe care Negoiţă o avea la Nicolae Badea, scrie Gazeta Sporturilor.

    Drăghia a preluat 93% din acţiunile lui Dinamo, adică tot ce avea Negoiţă. Acesta este patronul lui Dinamo, în acte, din 16 mai 2018. Drăghia a scăpat clubul din Ştefan cel Mare de datoria de două milioane pe care Negoiţă o avea la Badea, care este, de fapt, o restanţă din 2013, de la vânzarea clubului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce vreţi să fiţi: patron sau antreprenor?

    De la mijlocul anilor 2000, în business a apărut noţiunea de antreprenor, superioară patronului.

    Primii patroni ai României au trecut într-o etapă superioară, businessul lor nu mai era un butic, ci dimpotrivă, afacerile lor au ajuns mari, aveau hoteluri, magazine, fabrici, bănci, companii de asigurare, erau deja un brand în business.

    Dar România a uitat de educaţie.

    Patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri au fost mulţi prinşi în business; prima dată să prindă creşterea economică, iar apoi să supravieţuiască crizei economice.

    Toată lumea din business credea şi spera ca statul să introducă educaţia antreprenorială şi să ţină pasul cu ceea ce fac ei. Dar nu a fost aşa, iar acum pe piaţă rezultatul este un mutant.

    Mulţi vor să devină patroni, antreprenori, dar nu au educaţie, iar şcoala îi trimite după terminarea studiilor să fie angajaţi, să lucreze la stat, într-o multinaţională; şi dacă nu îşi găsesc loc aici, în cel mai rău caz merg într-o companie antreprenorială, la un patron sau antreprenor român.

    ”La noi antreprenoriatul nu este un vis. Mulţi au auzit de patroni, vor să devină patroni, dar nu antreprenori. Este un hău, nu un gol în materie de educaţie antreprenorială. Chiar dacă introduci materia, nu ai profesori, aşa că în primă etapă cred că trebuie să pornim chiar de la această interacţiune directă între antreprenori şi elevi, studenţi“, a menţionat Cosmin Alexandru, decanul Academiei de Antreprenoriat, la lansarea Muzeului Antreprenoriatului din România, un proiect al CITR Group pentru a marca cei 100 de ani de la Unire.

    Cosmin Alexandru spune că a doua problemă este că statul a devenit un angajator preferat: jobul de la stat este sigur, bine plătit şi de multe ori nu este încărcat de responsabilităţi. Pe termen lung, o astfel de politică a aparatului de stat atacă masiv dorinţa de competitivitate.

    Andrei Cionca, preşedintele CITR Group, spune că o economie sănătoasă nu înseamnă antreprenori mari şi puţini. ”Avem nevoie de o bază mult mai largă pentru a balansa tot sistemul economic, avem nevoie de mulţi şi mici.“

    După aproape 30 de ani de la căderea comunismului (nu ştiu câţi dintre voi vă amintiţi celebra expresie a lui Nicolae Ceauşescu de la ultimul congres: Capitalismul va reveni în România când va face plopul pere şi răchita micşunele), şcolile din România, şi în special cele economice, fie ele licee sau facultăţi, de-abia acum îşi fac curajul mai mult să pună accent pe materia antreprenoriat.

    Patronul, antreprenorul, omul de afaceri nu prea este iubit în România şi cu atât mai puţin respectat. Exemplele în care un om de afaceri este respectat pot fi numărate pe degete; poate Ion Ţiriac conduce acest grup. În mintea tuturor, responsabilitatea de a plăti salariile la finalul lunii este o noţiune extrem de vagă şi se înţelege de la sine. Poate aici este o greşeală, că aceia care au pe mână un business nu vorbesc atât de mult despre salariile pe care le plătesc angajaţilor: ”Am o cifră de afaceri de 120 de milioane de lei, am două unităţi de producţie şi dau de lucru la 2.000 de oameni, care la rândul lor au responsabilitatea unor familii„, de exemplu.

    În America nu există capitalist care să nu vorbească despre acest lucru înainte de a vorbi despre ce face el. Când te aşezi la masă cu un politician, cu o autoritate locală, cu un ministru, cu un prim-ministru sau chiar un preşedinte, ai în spate angajaţii şi salariaţii cu familiile lor.

    La noi, de frică să nu-i calce ANAF sau ITM, patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri vorbesc prea puţin despre acest lucru – că dau de lucru la oameni, iar aceştia pot să asigure traiul familiei lor. Indiferent cum este un patron sau un antreprenor, ceea ce face el în businessul lui trebuie adus la suprafaţă, trebuie povestit şi promovat.

    Încă din liceu trebuie să le spui tuturor că pentru a număra milioanele, pentru a avea maşini frumoase şi puternice, trebuie să munceşti mai mult decât alţii, trebui să te zbaţi, trebuie să cauţi business, trebui să-ţi numeri banii şi mai mult să suferi decât te bucuri.

    Puţini antreprenori au succes din prima şi poate nu se bucură de el la fel de mult ca aceia care au plătit un preţ, spune Andrei Cionca de la CITR.

    Celor care vor să se facă patroni, antreprenori sau oameni de afaceri trebuie să li se spună că opt din zece businessuri mor în primul an. Dar acest lucru nu trebuie să-i descurajeze; un antreprenor pursânge este cel care încearcă, încearcă, încearcă să găsească ceva, să pună ceva pe piaţă care să capete tracţiune.

    Unui licean, unui student sau unuia care lucrează într-o companie şi care vrea să devină antreprenor trebuie să-i spui să nu se retragă în castelul lui când intră în dificultăţi, spune Dan Ştefan, unul din fondatorii Autonom.

    Societatea românească penalizează eşecul şi de aceea mulţi renunţă extrem de repede la ideea de a face un business, de frică să nu fie arătaţi cu degetul, în primul rând de către familie şi prieteni.

    România are nevoie de mult mai mulţi antreprenori decât are acum pentru a putea să-şi depăşească condiţia. Dar pentru asta, cei care sunt deja antreprenori, patroni sau oameni de afaceri trebuie să-şi asume educaţia antreprenorială a celor care vin din urmă. Statul nu are cum să predea antreprenoriatul.

  • SCANDAL uriaş la meciului PAOK – AEK. Patronul echipei lui Răzvan Lucescu, supărat pe arbitru, a intrat pe teren ÎNARMAT

    Presa din Grecia a cerut părerea unor arbitri pentru a lămuri faza de la care a plecat haosul de la PAOK – AEK. Potrivit lui Heracles Tsikinis şi lui Dimitris Kallopoulos, golul a fost anulat incorect. Aceştia au spus pentru Radio ERA Sports că Mauricio, fotbalistul aflat în ofsaid, nu a influenţat faza şi nici intervenţia portarului lui AEK, scrie Pro Sport.

    La peste 4 ore după startul jocului şi la mai bine de o oră şi jumătate după ce a fost suspendat, meciul PAOK – AEK a fost suspendat în mod oficial.

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Cea mai mare amendă pentru un fumător în România: 5.000 de euro pentru o ţigară

    Fostul europarlamentar spune că le-a transmis jucătorilor care au acest viciu că vor fi amendaţi cu 5.000 de euro de fiecare dată când vor fi prinşi fumând.

    ”M-am dus acolo (n.r. cantonament) şi le-am zis că un fum costă 5.000 de euro. Că ei nu fumează o ţigară, trag câte un fum. Nu fumează în cameră, se duc după clădire. N-ai cum să faci fotbal de performanţă cu fumatul. În toată lumea civilizată nu se mai fumează. Păi noi suntem înapoiaţi şi proşti să fumăm?”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

  • Cea mai mare amendă pentru un fumător în România: 5.000 de euro pentru o ţigară

    Fostul europarlamentar spune că le-a transmis jucătorilor care au acest viciu că vor fi amendaţi cu 5.000 de euro de fiecare dată când vor fi prinşi fumând.

    ”M-am dus acolo (n.r. cantonament) şi le-am zis că un fum costă 5.000 de euro. Că ei nu fumează o ţigară, trag câte un fum. Nu fumează în cameră, se duc după clădire. N-ai cum să faci fotbal de performanţă cu fumatul. În toată lumea civilizată nu se mai fumează. Păi noi suntem înapoiaţi şi proşti să fumăm?”, a declarat Gigi Becali la Pro X.