Deputatul Cătălin Rădulescu s-a prezentat, miercuri, la Parchetul General, unde a fost citat în calitate de martor, după ce o poliţistă din judeţul Argeş a depus o plângere penală împoriva acestuia pentru ultraj.
La ieşire, Rădulescu a precizat că i s-a schimbat încadrarea din martor în suspect.
Poliţista îl acuză pe deputat că a făcut-o “nesimţită” chiar în timpul procesului în care Rădulescu este acuzat de săvârşirea infracţiunii pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
“În procesul respectiv, au trimis-o pe această domnişoară care a încercat să îmi ia martorul de lângă mine (…) şi a încercat să îl convingă să spună altceva. Avocatul meu i-a spus că face o infracţiune şi că vom face o plângere penală. A început să reacţioneze şi, la un moment dat, s-a adresat unei doamne şi a spus: Nu ştiţi cine e? E domnul deputat mitralieră. Atunci, eu i-am spus că este o nesimţită că spune aşa ceva. Eu sunt medic chirurg, nu ştiu cine este ea. (…) Avocatul i-a spus că nu are voie să vorbească cu martorii decât în sala de judecată. Mi-a făcut plângere penală că am ameninţat-o”, a declarat Cătălin Rădulescu, la ieşirea din Parchetul General.
Acesta a precizat că poliţista respectivă a fost îndemnată să depună plângere de adjunctul poliţiei judeţene din Argeş, cel care i-a făcut controlul cu privire la deţinerea armelor.
“Acum o sa îi facem noi plângere penală, aici la Parchet, pentru calomnie şi pentru indimidarea martorilor. (…) O fac şi nesimţită şi fac şi plângere. E o nesimţită dacă mă face pe mine, medic chirurg, una cu şapte clase mă face deputatul mitralieră înseamnă că este o nesimţită. Eu sunt deputatul mitralieră? Eu sunt deputatul Mircea Rădulescu, domnul doctor, eventual. Eu nu am jignit-o pe ea”, a explicat Rădulescu.
Întrebat dacă “deputatul mitralieră” este o jignire, parlamentarul a spus: “Normal că este o jignire. Voi aveţi voie să spuneţi pentru că sunteţi presă, nu mă supăr când spuneţi. Dar nu o individă. Cu presa nu am nicio treabă. Sunteţi ok. Din punctul meu de vedere, puteţi să spuneţi ce vreţi, dar m-a deranjat”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro