Tag: panouri solare

  • Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, se uită la cel mai fierbinte domeniu de investiţii după ce şi-a echipat 70% din reţea cu panouri solare

    Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială locală, liderul pieţei de bricolaj din România, a finalizat echiparea a 38 de magazine cu panouri solare, dintr-o reţea naţională de 54 de unităţi.

    „În prezent, 38 dintre magazinele Dedeman din ţară dispun de centrale electrice fotovoltaice funcţionale. Curentul electric produs prin intermediul acestora este destinat exclusiv autoconsumului, iar perioada de utilizare va fi de minimum 25 de ani. Investiţia totală a depăşit suma de 6 milioane de euro. Pe viitor, nu excludem nici investiţiile în proiecte de sine stătătoare“, au declarat reprezentanţii Dedeman.

    Scăderea costurilor pentru tehnologia solară i-a determinat pe mulţi retaileri să folosească acoperişurile magazinelor pentru o nouă specie de investiţie, cea în producţia de energie verde. „Am făcut această investiţie cu gândul la viitor. Pe lângă aspectele de ordin financiar, am luat în calcul şi efectele benefice pe care generarea de energie verde le are asupra mediului înconjurător“, a spus Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman.

  • Compania care sperie piaţa auto mondială. Cum arată maşina creată de ei, de care se tem chiar şi constructorii de maşini electrice – GALERIE FOTO

    Maşina viitorului nu este doar electrică sau autonomă, ci ar putea fi în curând şi solară. Start-up-ul german Sono construieşte un mic autovehicul care îşi poate umple rezervorul „cu soare”.

    Fondatorul companiei este Laurin Hahn, care creat un prototip în urmă cu câţiva ani. Iniţial, investitorii cheie s-au retras din compania creată pentru lansarea maşinii, astfel că start-up-ul s-a orientat spre crowdfunding. În doar două luni, a strâns o finanţare de 53 de milioane de euro.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Compania, al cărei nume complet este Sono Motors dezvoltă un model de autovehicul hatchback acoperit de panouri solare. Acestea sunt abia vizibile, dar pot oferi maşinii energia de care are nevoie să funcţioneze după mai multe ore petrecute în soare.

    Modelul se numeşte Sion şi va fi lansat pe piaţă în câteva luni.Preţul de lansare va fi de 25.500 de euro, astfel că va concura cu modele sedan electrice ale unor producători de autovehicule cu tradiţie.

  • Compania care schimbă toată piaţa auto. Cum arată maşina creată de ei, care ii sperie chiar şi pe cei care fac maşini electrice – GALERIE FOTO

    Maşina viitorului nu este doar electrică sau autonomă, ci ar putea fi în curând şi solară. Start-up-ul german Sono construieşte un mic autovehicul care îşi poate umple rezervorul „cu soare”.

    Fondatorul companiei este Laurin Hahn, care creat un prototip în urmă cu câţiva ani. Iniţial, investitorii cheie s-au retras din compania creată pentru lansarea maşinii, astfel că start-up-ul s-a orientat spre crowdfunding. În doar două luni, a strâns o finanţare de 53 de milioane de euro.

    Compania, al cărei nume complet este Sono Motors dezvoltă un model de autovehicul hatchback acoperit de panouri solare. Acestea sunt abia vizibile, dar pot oferi maşinii energia de care are nevoie să funcţioneze după mai multe ore petrecute în soare.

    Modelul se numeşte Sion şi va fi lansat pe piaţă în câteva luni.Preţul de lansare va fi de 25.500 de euro, astfel că va concura cu modele sedan electrice ale unor producători de autovehicule cu tradiţie.

  • Peisajul imobiliar devine tot mai verde

    Atunci când vorbim de construcţii, oamenii devin conştienţi de avantajele pe termen lung ale soluţiilor verzi – costuri de întreţinere foarte mici, confortul crescut dat de soluţiile construcţiilor eficiente energetic, creşterea calităţii aerului şi în general a wellbeingului. De aceea, poziţionarea unui dezvoltator pe această direcţie creează un avantaj competitiv pe termen lung. Tendinţa este vizibilă în ultimii ani, tot mai mulţi dezvoltatori fiind interesaţi să îşi certifice proiectele, indiferent că vorbim de standardele BREEAM, LEED, DGNB sau Green Homes, dezvoltat local de RoGBC (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi). În ultimii 10 ani, numărul clădirilor „verzi” în România a crescut de la 2 la 200, iar dinamica se păstrează având în vedere costurile reduse de întreţinere şi impactul mai mic asupra mediului. BREEAM sau LEED sunt programe de certificare recunoscute la nivel internaţional, care atestă dacă o clădire a fost construită respectând mediul înconjurător. La nivel internaţional au fost dezvoltate peste 20 de sisteme de certificare voluntară, tocmai pentru a susţine astfel de bune practici.
    Spre exemplu dezvoltatorul Impact, unul dintre cei mai mari din domeniu, aşteaptă certificarea BREEAM pentru proiectul rezidenţial Luxuria din zona Expoziţiei din Capitală. Mai mult decât atât, la nivel mondial au început să apară surse de finanţare uriaşe dedicate proiectelor verzi finanţate de marile corporaţii şi instituţii financiare globale care vor să aibă un aport în încetinirea ritmului de încălzire globală.
    Dintre dezvoltatori, primii care au aderat la această practică au fost constructorii de birouri, datorită economiilor la costurile lunare de întreţinere. În ultimii ani însă, pe fondul unei cereri crescute pentru acest tip de produse, dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale au devenit tot mai interesaţi de certificarea verde. Indiferent de tipul sau programul de certificare, o astfel de recunoaştere aduce plusvaloare în cota de piaţă a proiectului respectiv.În cazul Greenfield, care a început acum mai bine de 10 ani, se doreşte transformarea în cel mai mare proiect verde din sud-estul Europei, având ca obiectiv reducerea cu 80% a emisiilor de dioxid de carbon. „Greenfield este cred că cel mai mare proiect din Bucureşti construit de un singur dezvoltator. Îl construim de mai bine de 10 ani şi plănuim să construim încă 8 ani. Greenfield este un proiect foarte ambiţios, este apariţia unui orăşel în coasta de nord a Bucureştiului“, a declarat Răzvan Ionescu. Greenfield va fi un oraş care va avea toate facilităţile de care are nevoie orice locuitor al unui cartier, de la centru comercial la spaţiu de servicii, clădire de birouri, transport în comun şi şcoli publice, mai spune Ionescu.
    Printre soluţiile care vor fi implementate se numără utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile: solare şi geotermice, implementarea de sisteme cu eficienţă energetică ridicată, construcţia de acoperişuri şi faţade verzi, gestionarea eficientă şi durabilă a apei, gestionarea deşeurilor, implementarea de soluţii de transport cu emisii reduse şi instalarea de sisteme smart home & smart city.
    În prezent, Impact implementează un parteneriat strategic cu Veolia Energy România, pentru identificarea şi implementarea soluţiilor care vor transforma Greenfield în cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est.
    La nivel global, Veolia ajută oraşele şi industriile să gestioneze, să optimizeze şi să folosească eficient resursele lor. Compania oferă o serie de soluţii legate de apă, energie şi materiale – cu accent pe recuperarea deşeurilor – pentru a promova tranziţia către o economie circulară.
    Compania proiectează şi implementează soluţii de specialitate pentru a furniza, proteja resursele şi a face reaprovizionarea, în timp ce creşte eficienţa acestora din punctul de vedere al mediului, economic şi social, îndeplinind pe deplin obiectivele noastre privind eficienţa energetică şi reducerea semnificativă a dioxidului de carbon.

    Utilizarea la scară largă a energiei regenerabile: solară şi geotermală
    Impact dezvoltă împreună cu Veolia un sistem inovator de încălzire centrală pentru următoarele 5.000 de apartamente.
    „O direcţie pe care o abordăm în acest moment este cea de sustenabilitate, de dezvoltare verde, de soluţii constructive şi tehnologice care să reducă foarte mult consumul de energie. Toate aceste iniţiative aduc beneficii foarte mari locuitorilor“, a subliniat Răzvan Ionescu.
    El precizează că dezvoltatorii imobiliari ar trebui să planifice în aşa fel încât facilităţile din cartier să determine locuitorii să-şi reducă dependenţa de maşini. Această măsură ar reduce în mod direct consumul de combustibil şi noxele emise.
    „Ambiţia noastră este ca fiecare locuitor să poată deveni independent de maşină în 4-5 ani. Ne uităm foarte activ la nişte soluţii ecologice de transport în cartier. De curând, am montat o staţie de măsurare a calităţii aerului în cartier, avem nişte rezultate incredibile, dacă ne uităm la staţia care măsoară în Greenfield vedem parametrii pe particule fine de 5 ori mai mici decât în centrul Bucureştiului“, spune el. Pe lângă soluţiile de transport electric, dezvoltatorul îşi îndreaptă atenţia şi către soluţiile de energie regenerabilă. În acest moment, compania se uită către energia geotermală, dar şi către energia solară prin panourile fotovoltaice.
    Beneficiind de caracteristicile unice ale nordului Bucureştiului – temperatură ridicată la adâncimi relative reduse – una dintre principalele caracteristici ale sistemului este utilizarea energiei geotermale folosind atât foraje adânci, cât şi pompe geotermice obişnuite.
    Pompele de căldură geotermală extrag căldura din subteran în timpul iernii, asigurând răcire în sezonul cald. Instalaţiile geotermale adânci aduc apă la 40-60 de grade Celsius, care poate fi utilizată de către comunitate în mod eficient. Pentru a aduce apa la temperatura propice folosirii, fiecare bloc de locuinţe va avea un cazan de condensare mai mic. Panouri fotovoltaice, montate pe terase, vor asigura consumul de energie pentru zonele comune şi consumul de pompe.
    „Noi vrem să reuşim să aducem energia geotermală să suplimenteze necesarul de energie pe care îl au locuitorii în locuinţe. Miza este să putem încălzi 5.000 de apartamente, să le putem încălzi cu o energie în cazul căreia, după ce ai făcut investiţia, singurul cost rămâne doar cel de pompare a apei“, spune Răzvan Ionescu.
    În plus faţă de proiectul Greenfield, dezvoltatorul imobiliar Impact deţine şi proiectul Luxuria. Greenfield este un cartier de volum şi se adresează unui segment de cumpărători din zona medie, pe când Luxuria este adresată segmentului premium, unde un apartament de 2 camere depăşeşte 100.000 de euro.
    „Greenfield va avea un diferenţiator, prin faptul că este un cartier sustenabil energetic, că are cei mai buni parametri de calitate a aerului din Bucureşti, că nivelul de zgomot în cadrul cartierului este infinit mai mic decât în orice cartier din Bucureşti“, mai spune Răzvan Ionescu.Greenfield este un proiect dezvoltat în pădurea Băneasa din Bucureşti în trei faze până în acest moment, fiind urmate de încă trei până la finalul dezvoltării.
    Gheorghe Iaciu, cel mai important acţionar al Impact, va continua să investească în noi proiecte pe piaţa locală. În ceea ce priveşte planurile de viitor, antreprenorul spune că vrea să înceapă construcţia unui proiect imobiliar mixt în zona calea Floreasca – Barbu Văcărescu, unde să dezvolte atât locuinţe, cât şi birouri şi un hotel.


    Emisiile de dioxid de carbon şi poluarea continuă să influenţeze negativ clima
    ¶ Ultimii cinci ani au fost desemnaţi cei mai călduroşi ani din lume. Anul 2018 a fost al patrulea cel mai fierbinte an, iar înaintea lui se află, în ordine, 2016, 2017, 2015. Pe locul cinci se află anul 2014. La cum arată lucrurile, la sfârşitul anului, 2019 ar putea ajunge chiar primul în acest top.
    ¶ Groenlanda a pierdut 12,5 miliarde de tone de gheaţă într-o singură zi din 2019, echivalând cu volumul de apă necesară pentru a acoperi toată suprafaţa Floridei într-un strat de 12 cm.
    ¶ Omul este cel care prin activităţile sale generează o bună parte din gazele cu efect de seră care conduc la încălzirea globală. Volumul de dioxid de carbon, de exemplu, este cu 40% mai mare decât atunci când a început industrializarea.
    ¶ Oamenii devin conştienţi de riscul climatic şi vor să fie parte la proiecte care protejează mediul. La acţiunile Impact de ecologizare şi împădurire participă din ce în ce mai mulţi oameni, şi nu neapărat din zona în care au loc acestea. 


    Carte de vizită pentru un mediu mai curat
    ¶ Pentru proiectul Luxuria din zona Expoziţiei din Capitală, dezvoltatorul Impact vizează certificarea BREEAM a proiectului – acesta este un sistem de certificare a clădirilor verzi recunoscut la nivel internaţional;
    ¶ În cazul Greenfield, proiect care a început acum mai bine de 10 ani, compania şi-a setat obiectivul de transformare în cel mai mare proiect verde din sud-estul Europei, având ca obiectiv reducerea cu 80% a emisiilor de CO2 printr-o serie de măsuri care implică utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile solare şi geo-termice, construcţia de clădiri şi sisteme cu eficienţă energetică ridicată, implementarea de acoperişuri şi faţade verzi, gestionarea eficientă şi durabilă a apei, gestionarea deşeurilor, implementarea de soluţii de transport cu emisii reduse şi sisteme smart home & smart city;
    ¶ Dezvoltatorul implementează un parteneriat strategic cu Veolia Energy România pentru identificarea şi implementarea soluţiilor care vor transforma Greenfield în cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est;
    ¶ Impact dezvoltă împreună cu Veolia un sistem inovator de încălzire centrală pentru următoarele 5.000 de apartamente. 

  • Giganţii se iau la trântă în tribunal: Walmart dă în judecată Tesla după ce mai multe acoperişuri ale retailerului au luat foc

    Gigantul American Walmart dă în judecată compania Tesla după ce acoperişul magazinului a luat foc la mai multe locaţii ale retailerului Walmart, pe acestea fiind montate panouri solare Tesla, potrivit MarketWatch.

    Walmart dă în judecată Tesla pentru că ar fi încărcat contractul şi acuză compania de „neglijenţă crasă” învinuind-o pentru incendiile care ar fi pornit pe acoperişul mai multor magazine ale retailerului din California, Maryland şi Ohio.

    „Subliniem ce este evident deja dar panourile solare proiectate, instalate, inspectate şi întreţinute corect nu iau foc dintr-odată, iar incidenţa mai mult incendii care implică panouri solare Tesla este negreşit un semn de neglijenţă din partea Tesla”, se arată în acuzaţiile aduse în tribunal de Walmart.

    Tesla a cumpărat SolarCity Corp în iunie 2016 pentru 2,6 miliarde dolari. În acel moment, SolarCity era cel mai mare instalator de panouri solare pe mediul rezidenţial din SUA, iar CEO-ul Tesla Elon Musk era atunci şi preşedinte şi cel mai mare acţionar în ambele companii.

    SolarCity a fost fondată şi condusă de doi veri de-ai lui Elon Musk, care au părăsit ulterior afacerea. Unii acţionari ai Tesla reclamat în instanţă achiziţia, iar acel caz va fi judecat în martie 2020.

    Avocaţii Walmart nu au ezitat să atace şi tranzacţia de achiziţie în sine în cadrul procesului.

    „Pe baza informaţiilor şi a convingerilor, când Tesla a cumpărat SolarCity pentru a salva compania eşuată (a cărei executivi erau doi veri primari ai lui Elon Musk), Tesla a eşuat să corecteze practicile haotice de instalare ale SolarCity sau măcar să adopte protocoale adecvate de gestiune, care ar fi fost extrem de importante în lumina descoperirii practicilor impropii de instalare”, se arată în acuzaţii.

     

  • Discounterul german Lidl se lansează în cel mai amplu proiect de panouri solare fotovoltaice din Irlanda şi instalează peste 4.000 de unităţi la un centru de distribuţie

    Discounterul german Lidl investeşte un milion de euro pentru a instala 4.364 de panouri solare fotovoltaice la un centru de distribuţie construit în prezent în Irlanda, potrivit CNBC.

    În cadrul anunţului lansat luni, Lidl a anunţat că panourile solare vor genera circa 1 milion de kW/h anual, reducând emisiile de carbon ale centrului cu 473 de tone.

    Lidl susţine că acest proiect reprezintă „cel mai amplu proiect de panouri solare fotovoltaice” din Irlanda.

    Panourile vor fi furnizate de compania Enerpower, un business de energii din surse regenerabile cu sediul în Irlanda.

    Lidl a anunţat că noua investiţie înseamnă că aproximativ un sfert din energia pe care o consumă compania în Irlanda va veni din surse de energie solară.

    „Am spus foarte clar că atunci când vom construi cel mai mare centru de distribuţie al nostru vom integra cele mai noi şi sustenabile soluţii de inovaţie, care ne vor ajuta să economisim energie”, spune Alan Barry, director în cadrul Lidl.

    Directorul a mai adăugat că noul centru va avea staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi iluminare pe bază de LED.

     

     

     

     

  • Când luxul devine sustenabil

    Ei doresc ca noua lor proprietate să aibă – sau îşi vor instala singuri odată ce o vor cumpăra – centrală termică pe biomasă, eventual una suficient de puternică pentru tot satul, dacă reşedinţa se află într-o zonă rurală, panouri solare care nu arată a panouri solare ori sisteme de reciclare a apei. Se vând, de asemenea, case luxoase confecţionate din lemn luat dintr-o zonă în care se plantează 30 de copaci pentru fiecare arbore tăiat şi dotate cu piscină cu apă purificată. De asemenea, clienţii nu mai sunt interesaţi de baruri cu tot felul de băuturi alcoolice şi colecţii de sticle de şampanie cu care să se mândrească, ci preferă să aibă o zonă de bar unde se pot prepara şi consuma sucuri naturale. 

  • Ţara unde străzile vor fi pavate cu panouri solare, iar preţul unui kilometru poate fi de aproape trei ori mai ieftin decât preţul unui kilometru de autostradă din România

    Efortul are ca miză promovarea capitalei japoneze ca oraş ecologic, atât în ţară cât şi afară, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2020, scrie The Independent.
     
    În mai, o astfel de şosea a fost instalată într-o parcare a unui magazin Seven-Eleven din Sagamihara, Prefectura Kanagawa.
     
    Deasupra panourilor este un material special care să asigure durabilitatea, făcând posibilă deplasarea autovehiculelor. Un astfel de demers nu este nou, străzi solare fiind construite şi în Franţa şi în pistele pentru biciclişti.
     
    Oficialii au în vedere mai mult decât promovarea oraşului pentru Olimpiadă. Şi-au propus ca până în 2030, consumul de energie din Tokyo să fie acoperit în proporţie de 30% de energie regenerabilă, comparativ cu ţinta pentru 2016 de 12%.
     
    De asemenea, autorităţile au precizat că nu există restricţii în termeni de localizare pentru instalarea sistemului de străzi solare, ceea ce creşte posibilităţile de expansiune a energiei regenerabile.
     
  • Unul dintre cei mai periculoşi deţinuţi din Timişoara, şef de secţie la call-center

    Unul dintre cei mai temuţi tâlhari din România a ajuns şef de secţie la un call center din vestul ţării. Este vorba despre Lado Massimo, italianul care a jefuit o maşină blindată, în Pasul Gutâi. Bărbatul este încarcerat la Penitenciarul Timişoara, acolo unde o firmă de comunicare şi marketing şi-a deschis un punct de lucru.

    Angajaţii-deţinuţi din Penitenciarul Timişoara promovează panourile solare ale unei firme italiene.

    „Vorbesc cu diferite persoane din Italia si incerc sa intermediez intalniri dintre client si firma care face panourile”, spune un detinut.

    Şi pentru că în momentul în care s-a deschis acest punct de lucru, singurul italian din Penitenciar era Lado Massimo, acesta a fost şi primul angajat.

    Firma se adresează pieţei din Peninsulă, iar vorbitorii de limbă italină de după gratii sunt avantajaţi.

    Cititi mai multe pe www.banatulazi.ro

  • Vezi cum o să arate primul hotel rotativ din lume – GALERIE FOTO

    Clădirea va beneficia de turbine eoliene poziţionate orizontal între fiecare etaj şi panouri solare pe acoperiş, ce vor permite o auto-alimentare completă a acestuia. În 2013 s-a declarat că vor fi montate peste 79 de turbine eoliene pe fiecare etaj, pentru a genera suficientă energie de electrică necesară alimentării  imobilului. Proprietarii susţin că acesta nu va fi doar un hotel, ci va oferi o adevărată experienţă de wellness.

    „Nu vorbim despre un hotel, ci un nou „produs”, reprezentativ stilului de viaţă din zilelor noastre. Oferim servicii exclusiviste, cazare de lux şi tehnologie de ultimă oră, atât pentru cei ce călătoresc în interes de afaceri, cât şi pentru cei care vor să se bucure de timp liber. Câte stele va avea? Acest „hotel” va fi dincolo de stele” este descrierea oferită pe site-ul propriu.  Aşadar, oaspeţii Dynamic Hotel vor avea la dispoziţie apartamente sau camere spaţioase, de lux, excelent amenajate, dar şi servicii oferite de una dintre cele mai mari companii de ospitalitate de lume.

    Turnul dinamic a fost propus în urmă cu nouă ani de către arhitectul David Fisher, ce considera că „actualele imobile nu reflectă viaţa oamenilor din ziua de astăzi, în care totul se schimbă rapid şi în mod constant”. El consideră că hotelurile şi casele trebuie să fie capabile să „se mute după soare sau vânt şi să se adapteze la starea de spirit şi la viaţa chiriaşilor”.

    Fiecare dintre turnurile sale au fost proiectate cu facilităţi precum piscine, grădini sau lifturi pentru autoturisme, iar valoarea totală a turnului din Dubai de 80 de etaje este de circa 355 de milioane de lire sterline. Fisher a propus clădiri similare pentru Moscova, Londra, Milano, Paris, New York şi Miami. Într-un interviu acordat în trecut spunea că nu doreşte să dezvăluie prea multe informaţii despre proiectele sale deoarece vrea să fie „o surpriză”.