Tag: panouri solare

  • Giganţii se iau la trântă în tribunal: Walmart dă în judecată Tesla după ce mai multe acoperişuri ale retailerului au luat foc

    Gigantul American Walmart dă în judecată compania Tesla după ce acoperişul magazinului a luat foc la mai multe locaţii ale retailerului Walmart, pe acestea fiind montate panouri solare Tesla, potrivit MarketWatch.

    Walmart dă în judecată Tesla pentru că ar fi încărcat contractul şi acuză compania de „neglijenţă crasă” învinuind-o pentru incendiile care ar fi pornit pe acoperişul mai multor magazine ale retailerului din California, Maryland şi Ohio.

    „Subliniem ce este evident deja dar panourile solare proiectate, instalate, inspectate şi întreţinute corect nu iau foc dintr-odată, iar incidenţa mai mult incendii care implică panouri solare Tesla este negreşit un semn de neglijenţă din partea Tesla”, se arată în acuzaţiile aduse în tribunal de Walmart.

    Tesla a cumpărat SolarCity Corp în iunie 2016 pentru 2,6 miliarde dolari. În acel moment, SolarCity era cel mai mare instalator de panouri solare pe mediul rezidenţial din SUA, iar CEO-ul Tesla Elon Musk era atunci şi preşedinte şi cel mai mare acţionar în ambele companii.

    SolarCity a fost fondată şi condusă de doi veri de-ai lui Elon Musk, care au părăsit ulterior afacerea. Unii acţionari ai Tesla reclamat în instanţă achiziţia, iar acel caz va fi judecat în martie 2020.

    Avocaţii Walmart nu au ezitat să atace şi tranzacţia de achiziţie în sine în cadrul procesului.

    „Pe baza informaţiilor şi a convingerilor, când Tesla a cumpărat SolarCity pentru a salva compania eşuată (a cărei executivi erau doi veri primari ai lui Elon Musk), Tesla a eşuat să corecteze practicile haotice de instalare ale SolarCity sau măcar să adopte protocoale adecvate de gestiune, care ar fi fost extrem de importante în lumina descoperirii practicilor impropii de instalare”, se arată în acuzaţii.

     

  • Discounterul german Lidl se lansează în cel mai amplu proiect de panouri solare fotovoltaice din Irlanda şi instalează peste 4.000 de unităţi la un centru de distribuţie

    Discounterul german Lidl investeşte un milion de euro pentru a instala 4.364 de panouri solare fotovoltaice la un centru de distribuţie construit în prezent în Irlanda, potrivit CNBC.

    În cadrul anunţului lansat luni, Lidl a anunţat că panourile solare vor genera circa 1 milion de kW/h anual, reducând emisiile de carbon ale centrului cu 473 de tone.

    Lidl susţine că acest proiect reprezintă „cel mai amplu proiect de panouri solare fotovoltaice” din Irlanda.

    Panourile vor fi furnizate de compania Enerpower, un business de energii din surse regenerabile cu sediul în Irlanda.

    Lidl a anunţat că noua investiţie înseamnă că aproximativ un sfert din energia pe care o consumă compania în Irlanda va veni din surse de energie solară.

    „Am spus foarte clar că atunci când vom construi cel mai mare centru de distribuţie al nostru vom integra cele mai noi şi sustenabile soluţii de inovaţie, care ne vor ajuta să economisim energie”, spune Alan Barry, director în cadrul Lidl.

    Directorul a mai adăugat că noul centru va avea staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi iluminare pe bază de LED.

     

     

     

     

  • Când luxul devine sustenabil

    Ei doresc ca noua lor proprietate să aibă – sau îşi vor instala singuri odată ce o vor cumpăra – centrală termică pe biomasă, eventual una suficient de puternică pentru tot satul, dacă reşedinţa se află într-o zonă rurală, panouri solare care nu arată a panouri solare ori sisteme de reciclare a apei. Se vând, de asemenea, case luxoase confecţionate din lemn luat dintr-o zonă în care se plantează 30 de copaci pentru fiecare arbore tăiat şi dotate cu piscină cu apă purificată. De asemenea, clienţii nu mai sunt interesaţi de baruri cu tot felul de băuturi alcoolice şi colecţii de sticle de şampanie cu care să se mândrească, ci preferă să aibă o zonă de bar unde se pot prepara şi consuma sucuri naturale. 

  • Ţara unde străzile vor fi pavate cu panouri solare, iar preţul unui kilometru poate fi de aproape trei ori mai ieftin decât preţul unui kilometru de autostradă din România

    Efortul are ca miză promovarea capitalei japoneze ca oraş ecologic, atât în ţară cât şi afară, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2020, scrie The Independent.
     
    În mai, o astfel de şosea a fost instalată într-o parcare a unui magazin Seven-Eleven din Sagamihara, Prefectura Kanagawa.
     
    Deasupra panourilor este un material special care să asigure durabilitatea, făcând posibilă deplasarea autovehiculelor. Un astfel de demers nu este nou, străzi solare fiind construite şi în Franţa şi în pistele pentru biciclişti.
     
    Oficialii au în vedere mai mult decât promovarea oraşului pentru Olimpiadă. Şi-au propus ca până în 2030, consumul de energie din Tokyo să fie acoperit în proporţie de 30% de energie regenerabilă, comparativ cu ţinta pentru 2016 de 12%.
     
    De asemenea, autorităţile au precizat că nu există restricţii în termeni de localizare pentru instalarea sistemului de străzi solare, ceea ce creşte posibilităţile de expansiune a energiei regenerabile.
     
  • Unul dintre cei mai periculoşi deţinuţi din Timişoara, şef de secţie la call-center

    Unul dintre cei mai temuţi tâlhari din România a ajuns şef de secţie la un call center din vestul ţării. Este vorba despre Lado Massimo, italianul care a jefuit o maşină blindată, în Pasul Gutâi. Bărbatul este încarcerat la Penitenciarul Timişoara, acolo unde o firmă de comunicare şi marketing şi-a deschis un punct de lucru.

    Angajaţii-deţinuţi din Penitenciarul Timişoara promovează panourile solare ale unei firme italiene.

    „Vorbesc cu diferite persoane din Italia si incerc sa intermediez intalniri dintre client si firma care face panourile”, spune un detinut.

    Şi pentru că în momentul în care s-a deschis acest punct de lucru, singurul italian din Penitenciar era Lado Massimo, acesta a fost şi primul angajat.

    Firma se adresează pieţei din Peninsulă, iar vorbitorii de limbă italină de după gratii sunt avantajaţi.

    Cititi mai multe pe www.banatulazi.ro

  • Vezi cum o să arate primul hotel rotativ din lume – GALERIE FOTO

    Clădirea va beneficia de turbine eoliene poziţionate orizontal între fiecare etaj şi panouri solare pe acoperiş, ce vor permite o auto-alimentare completă a acestuia. În 2013 s-a declarat că vor fi montate peste 79 de turbine eoliene pe fiecare etaj, pentru a genera suficientă energie de electrică necesară alimentării  imobilului. Proprietarii susţin că acesta nu va fi doar un hotel, ci va oferi o adevărată experienţă de wellness.

    „Nu vorbim despre un hotel, ci un nou „produs”, reprezentativ stilului de viaţă din zilelor noastre. Oferim servicii exclusiviste, cazare de lux şi tehnologie de ultimă oră, atât pentru cei ce călătoresc în interes de afaceri, cât şi pentru cei care vor să se bucure de timp liber. Câte stele va avea? Acest „hotel” va fi dincolo de stele” este descrierea oferită pe site-ul propriu.  Aşadar, oaspeţii Dynamic Hotel vor avea la dispoziţie apartamente sau camere spaţioase, de lux, excelent amenajate, dar şi servicii oferite de una dintre cele mai mari companii de ospitalitate de lume.

    Turnul dinamic a fost propus în urmă cu nouă ani de către arhitectul David Fisher, ce considera că „actualele imobile nu reflectă viaţa oamenilor din ziua de astăzi, în care totul se schimbă rapid şi în mod constant”. El consideră că hotelurile şi casele trebuie să fie capabile să „se mute după soare sau vânt şi să se adapteze la starea de spirit şi la viaţa chiriaşilor”.

    Fiecare dintre turnurile sale au fost proiectate cu facilităţi precum piscine, grădini sau lifturi pentru autoturisme, iar valoarea totală a turnului din Dubai de 80 de etaje este de circa 355 de milioane de lire sterline. Fisher a propus clădiri similare pentru Moscova, Londra, Milano, Paris, New York şi Miami. Într-un interviu acordat în trecut spunea că nu doreşte să dezvăluie prea multe informaţii despre proiectele sale deoarece vrea să fie „o surpriză”. 

  • A fost inaugurat primul drum pavat cu panouri solare

    Într-un oraş micuţ din nordul Franţei numit Tourouvre-au-Perche a fost inaugurat primul drum pavat cu panouri solare, scrie The Guardian. Drumul are un 1km, iar jumătate din suprafaţa sa este realizată din panouri solare ce sunt acoperite cu o peliculă din silicon ce le va proteja de greutatea camioanelor.  Se estimează că în jur de 2000 de maşini vor circula zilnic pe acest drum al oraşului cu 3,400 de locuitori.

    Iniţiatorul proiectului, candidatul prezindenţial Segolene Royal, alături de compania care a implementat tehnologia, Wattway speră să vadă dacă în următorii doi ani drumul va genera destulă putere pentru a alimenta oraşul. Însă după cum arată The Guardian, zona nu este ştiută ca fiind cea mai însorită din Franţa cu doar 44 de zile de soare pe an, în medie.

    În 2014 compania olandeză SolaRoad a inaugurat un drum pentru biciclişti pavat cu celule solare,însă costul implementării drumului s-a dovedit mai mare decât beneficiile.

    De fapt, şi proiectul francezilor s-ar putea dovedi ineficient deoarece drumul de 1 km a costat 5 milioane de euro şi este cunoscut faptul că panourile solare sunt mai eficiente când sunt îndreptate la un anumit unghi către soare nu când sunt plasate plat pe pământ. Wattaway speră ca aceste costuri de construcţie să scadă în viitor şi astfel de drumuri să devină fezabile. Şi noi sperăm acelaşi lucru. 

  • Elon Musk a prezentat panourile solare invizibile, care arată ca un acoperiş normal – FOTO, VIDEO

    Elon Musk şi-a reiterat ambiţia de a face din compania sa Tesla Motors un gigant al energiei verzi, lansând noile panouri solare în Los Angeles, scrie Bloomberg.

    Musk a ţinut prezentarea în faţa câtorva sute de participanţi, în faţa unui platou unde se filma Desperate Housewives, din partea Tesla şi SolarCity, compania căreia îi este preşedinte şi pe care speră să o achiziţioneze. Noile panouri solare arată ca un acoperiş normal, sunt integrate pe deplin cu ţigla acoperişului, fără să se poată observa că sunt panouri solare.

    Produsul ar trebui sa fie disponibil începând de vara viitoare. Acestea vor putea fi produse în mai multe stiluri, dar Musk nu a vrut să dea detalii despre costuri menţionând doar că va fi mai ieftină soluţia sa decât panourile solare tradiţionale, potrivit The Guardian.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Ghid practic. Cum puteţi primi bani de la stat pentru a vă renova casa. Ce condiţii trebuie să îndepliniţi şi care sunt paşii

    Persoanele fizice şi juridice pot beneficia de finanţare prin programul „Casa Verde” pentru a-şi instala, înlocui sau complete sistemele de încălzire clasice cu cele care folosesc energia verde, statul alocând un buget pentru întreaga ţară de 94 mil. lei, dintre care 60 mil. pentru populaţie, iar 34 mil. pentru persoanele juridice, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

    Echipamentele finanţate pentru populaţie prin acest program sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, sumele acordate fiind următoarele:

    Ghid practic. Cum puteţi primi bani de la stat pentru a vă renova casa. Ce condiţii trebuie să îndepliniţi şi care sunt paşii

  • Bani de la stat pentru românii care îşi montează centrale sau panouri solare

    În acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu va derula Programul „Casa Verde” privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, pentru care s-au alocat 44 milioane lei pentru finanţarea contractelor în vigoare şi 95 milioane lei pentru contracte noi şi se estimează că aproximativ 15.000 de persoane fizice vor beneficia de finanţare, a declarat în cadrul unui interviu acordat Agerpres István Jakab, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

    Programul „Casa verde” se afla în curs de elaborare, iar vinerea trecută Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Viorel Lascu a declarat că programele Casa Verde, Casa Verde Plus, Natura, derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu, vor fi lansate în luna noiembrie.

    Acesta a spus că “formatul de lansare va fi unul public, nu pe site unde să dea năvală fiecare. Fiecare lansare va fi anunţată cu zece zile înainte, într-o conferinţă publică, atât Casa Verde, cât şi Casa Verde Plus. Există bani. În momentul de faţă, AFM are cea mai mare colectare din istorie, există fonduri. În noiembrie se va drumul la programele principale, şi Casa Verde Plus. Element important este că această Casa Verde Plus va fi deschisă autorităţilor, se va putea finanţa partea de clădiri, spitale, şcoli, mai mult decât a pune doar panouri solare, inclusiv ce înseamnă izolaţie, elemente de construcţie. Dar, normal, va avea şi componenta de cofinanţare şi va avea avantajul prefinanţării de 30% care nu exista până acum”

    „Astfel, în vederea deschiderii unei noi sesiuni pentru această categorie de program au fost alocate fonduri de peste 90 milioane lei, fonduri de care vor beneficia aproximativ 15.000 de persoane fizice”, a spus preşedintele AFM în urmă cu câteva luni.

    Acesta a menţionat că modalităţile de finanţare şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii se vor regăsi în propunerea de ghid cu care vom veni în perioada imediat următoare, ghid care va fi supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului.