Tag: otopeni

  • Maşini afectate de lucrările de reparaţii ale parcării de la Otopeni. Reprezentanţii aeroportului spun că vor acorda despăgubiri

    “Sâmbătă, 11 mai, am primit informaţii despre executarea unor lucrări neconforme în cursul reparaţiilor care se efectuează la nivelul superior al parcării Sosiri de la Aeroportul Henri Coandă. Acestea au avut că rezultat antrenarea unei cantităţi semnificative de apă către nivelul inferior, această scurgându-se pe autovehiculele parcate acolo”, transmit reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

    CNAB precizează că întreaga activitate din zona de şantier cade în responsabilitatea prestatorului lucrărilor de reparaţii.

    “Posesorii autoturismelor afectate sunt rugaţi să anunţe imediat personalul parcării pentru constatarea daunelor şi luarea măsurilor ce se impun, inclusiv pentru acordarea de despăgubiri. CNAB va aplică totodată sancţiunile care se impun celor ce să fac vinovaţi pentru această situaţie”, potrivit sursei citate.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Aeroportul Otopeni, în top 5 CELE MAI PROASTE din LUME. Ne lăudăm cu numărul record de pasageri, dar aglomeraţia de aici ne plasează aproape pe aceeaşi poziţie cu aeroportul din Kuweit

    Ce companii aeriene ar trebui să evităm şi care aeroporturi oferă cele mai proaste condiţii? Aeroportul Internaţional Otopeni se află pe „lista neagră”. 
     
    AirHelp, companie care ajută pasagerii să obţină compensaţii pentru zboruri anulate, a evaluat 132 de aeroporturi pe baza a trei factori: performanţa la timp, calitatea serviciilor şi opţiunile pentru alimente şi cumpărături. Primul reprezintă 60% din scor, iar celelalte criterii reprezintă fiecare câte 20%. Datele AirHelp provin de la mai mulţi furnizori comerciali, împreună cu o bază de date proprie, plus 40.000 de sondaje realizate printre pasageri, colectate în 40 de ţări în cursul anului 2018.
     
    În topul clasamentului AirHelp care cuprinde cele mai bune aeroporturi din lume, se află: Aeroportul Internaţional Hamad din Doha, Qatar; Aeroportul Internaţional Tokyo din Japonia; şi Aeroportul Internaţional din Atena, din Grecia, care au ocupat primele locuri încă de când au început evaluările în 2015.
     
    Top zece cele mai bune aeroporturi din 2019:

     

    1. Hamad International Airport, Qatar (DOH)
    2. Tokyo International Airport, Japonia (HND)
    3. Athens International Airport, Grecia (ATH)
    4. Afonso Pena International Airport, Brazilia (CWB)
    5. Gdansk Lech Wałęsa Airport, Polonia (GDN)
    6. Sheremetyevo International Airport, Rusia (SVO)
    7. Changi Airport Singapore, Singapore (SIN)
    8. Rajiv Gandhi International Airport, India (HYD)
    9. Tenerife North Airport, Spania (TFN)
    10. Viracopos/Campinas International Airport, Brazilia (VCP)

    Congestiile continuă să fie cea mai mare problemă de care se lovesc aeroporturile. Această industrie se confruntă cu o creştere rapidă a turismului global. Organizaţia Mondială de Turism estimează că sosirile internaţionale au crescut cu 6%, până la 1,4 miliarde în 2018. „Unele aeroporturi se extind rapid, dar este încă o problemă majoră pentru majoritatea, în special în timpul orelor de vârf”, spune Zillmer. Care sunt însă aeroporturile care au ocupat ultimele locuri în clasamentul AirHelp?

    Top zece cele mai proaste aeroporturi din 2019

    123. London Gatwick Airport, Regatul Unit (LGW)
    124. Billy Bishop Toronto City Airport, Canada (YTZ)
    125. Porto Airport, Portugalia (OPO)
    126. Paris Orly Airport, Franţa (ORY)
    127. Manchester Airport, Regatul Unit (MAN)
    128. Malta International Airport, Malta (MLA)
    129. Henri Coanda International Airport, România (OTP)
    130. Eindhoven Airport, Olanda (EIN)
    131. Kuwait International Airport, Kuwait (KWI)
    132. Lisbon Portela Airport, Portugalia (LIS)

    AirHelp a evaluat şi 72 de companii aeriene prin performanţa la timp, calitatea serviciilor şi procesarea reclamaţiilor, fiecare dintre acestea cântărind în mod egal. Pentru al doilea an consecutiv, Qatar Airways s-a clasat pe primul loc în topul companiilor aeriene, urmat de American Airlines, Aeromexico, SAS Scandinavian Airlines şi Qantas. În partea de jos a listei au rămas Ryanair, Korean Air, Kuwait Airways şi companiile britanice EasyJet şi Thomas Cook Airlines. Condiţiile mai bune ale vremii au condus la mai puţine întreruperi ale zborurilor în 2018, spune Zillmer, îmbunătăţind performanţa la timp pretutindeni.

    O zonă în care Henrik Zillmer, directorul executiv al AirHelp spune că multe companii aeriene trebuie să-şi îmbunătăţească operaţiunile este cea a reclamaţiilor. În loc să anuleze un zbor, de îndată ce este clar că un avion nu va putea zbura, multe companii forţează pasagerii să aştepte la aeroport în timpul întârzierilor lungi ale zborului.

    Cele mai bune zece linii aeriene din 2019:

    1. Qatar Airways (care a obţinut un punctaj de 84% la performanţa timpului)
    2. American Airlines (75%)
    3. Aeromexico (78%)
    4. SAS Scandinavian Airlines (73%)
    5. Qantas (79%)
    6. LATAM Airlines (77%)
    7. WestJet (74%
    8. Luxair (78%)
    9. Austrian Airlines (71%)
    10. Emirates (75%)

    Cele mai proaste zece companii aeriene din 2019:

    63. Adria Airways (67%)
    64. Aerolineas Argentinas (80%)
    65. Transavia (62%)
    66. Laudamotion (51%)
    67. Norwegian (70%)
    68. Ryanair (65%)
    69. Korean Air (69%)
    70. Kuwait Airways (42%)
    71. EasyJet (67%)
    72. Thomas Cook Airlines (57%)

  • Afară e vopsit gardul. Pe ploaie. De ce asfaltează autorităţile parcarea din Otopeni când plouă?

    Am vrut să iau un Uber de la aeroportul Otopeni luni, pe 6 mai, pe la 1 după amiaza. În aeroport era aglomeraţie, iar oamenii se îmbulzeau la ieşire şi aşteptau taxi-urile în număr mai mare decât de obicei –  din cauza încheierii vacanţelor prelungite de 1 mai şi Paşti, mi-am spus. Obişnuiesc să iau un Uber de cele mai multe ori când vin sau merg spre aeroport, astfel că am cerut venirea acestuia în zona parcării de la sosiri internaţionale, unde pot şoferii de Uber să îi aştepte pe pasagerii care s-au întors din călătorii în străinătate. Parcarea era însă blocată şi câţiva muncitori turnau asfalt – pe ploaie.

    Alternativa pentru şoferul de Uber era să mă aştepte în zona sosirilor interne, unde am coborât pe scări, tot din cauza unei aglomeraţii de nedescris din zona lifturilor. După câteva minute, şoferul îmi spune că nu are cum să intre nici în zona parcărilor interne – şi că a încercat „şi pe la intrare, şi pe la ieşire”.

    După un dialog absurd, în care eu încercam să îi explic şoferului că nu are de ce să încerce să intre pe la ieşire, am ieşit în zona giratoriului de lângă aeroport – unde l-am găsit pe şofer învârtindu-se în cerc fiindcă nu avea unde să oprească. Autorităţile blocaseră intrarea – şi ieşirea – din parcare, iar în situaţia lui se aflau de altfel cei mai mulţi dintre cei care sosiseră pentru a aştepta pe cineva la aeroport (cu excepţia maşinilor de taxi). Lângă mine, un grup de turişti însoţiţi de un preot – pesemne întorşi din vreun pelerinaj – încercau să găsească şi ei o soluţie pentru a se urca într-un autobuz – aflat tot în sensul giratoriu cu pricina.

    Câţiva reprezentanţi ai autorităţilor erau acolo şi păzeau intrarea în parcare, astfel că i-am întrebat cât timp va mai dura această situaţie. Mi-au răspuns : „Cât timp este nevoie”. Nu ştiu dacă întâmplarea are legătură cu vizita oficilităţilor pentru summitul UE, însă  nu de puţine  ori m-am lovit de un astfel de răspuns în interacţiuni cu „angajatul statului”– care parcă are rolul să te facă să simţi mic – mai ales când vine vorba de primirea „celor mari”.

    Mi-am amintit de o întâmplare povestită chiar de CEO-ul unui operator aerian, Michael O Leary, despre experienţa sa din perioada comunistă, când Ryanair şi-a început activitatea folosind aeronave TAROM. El mi-a spus într-un interviu pentru Business MAGAZIN: „Să mergi spre Bucureşti în perioada respectivă era un coşmar. Coşmarul începea de la intrarea pe Otopeni, unde trebuia să intri în sala de protocol, care era păzită de gărzi armate, iar acolo se aflau mulţi oameni de la TAROM, dar şi alţii care scriau şi nu spuneau nimic, aşa că nu ştiai niciodată cine e cel responsabil de decizii. Moneda de schimb atunci erau ţigările Kent, dacă aduceai ţigări, puteai să cumperi orice, dacă veneai cu bani, nu puteai să cumperi nimic.“

    O’ Leary a povestit şi cum, în perioada respectivă, zburând de pe aeroportul Heathrow din Londra la Bucureşti cu TAROM, a avut parte de cea mai proastă experienţă de zbor din viaţa sa. „Stăteam cu toţii în avion, iar avionul a avut o întârziere de două ore pentru că a aşteptat un politician. S-a urcat în avion cu două cuptoare cu microunde şi trei televizioare şi lumea a fost mutată de pe scaunele lor pentru ca acele televizioare să fie bine aşezate“.

    Nu ştiu dacă aglomeraţia şi haosul de ieri sunt cauzate într-adevăr de sosirea oficialităţilor care vor participa la summitul UE de la Sibiu sau de vizita recentă a ministrului Cuc acolo, însă o colegă m-a auzit povestind în redacţie despre această întâmplare, care i-a amintit de o fotografie. În poză erau reprezentaţi câţiva muncitori care turnau asfalt pe zăpadă înainte să treacă „tovarăşul” pe acolo. Autorul fotografiei se numeşte Andrei Pandele şi a realizat o serie de fotografii interzise din Epoca de Aur, intitulate „Aberaţia ca normalitate”. În continuare, aberaţia pare să nu lipsească parte din normalitatea noastră.

     

  • Răzvan Cuc solicită demiterea şefului Aeroportului Otopeni/ Imaginile cu “mizeria de nedescris”, găsită de ministru după plângerile primite de la pasageri

    „Am efectuat in aceasta dimineaţă o vizită inopinată în principala poarta de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni. Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport.

    La fata locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel. Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri.

    La plecări nu exista niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiţi sa stea pe marginea scărilor şi pe pervazul geamurilor. Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie. Lipsa investiţiilor este vizibilă, deşi ar putea sa existe investiţii pentru că aceasta companie are buget generos. Mă declar total nemulţumit de acest management al companiei si cu siguranţă românii merita un altfel de management”, a postat Cuc pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aterizare de urgenţă pe Otopeni după ce comandantul unei aeronave cu 150 de pasageri la bord a anunţat probleme la motor

    Reprezentanţii CNAB susţin că aterizarea a fost provocată de probleme tehnice la motorul 2.În aceste condiţii, pe Aeroportul Otopeni a fost format un dispozitiv, iar aeronava a aterizat în siguranţă.

    Reprezentanţii CNAB nu au putut furniza alte detalii la ora transmiterii ştirii.

  • BREAKING Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Otopeni. Ameninţare cu bombă la bordul unei aeronave Wizzair/ 173 de pasageri au fost evacuaţi

    Aeronava a aterizat la 16.20 la Otopeni şi a fost parcată pe o poziţie izolată.
    „Pasagerii (173) au fost debarcaţi la ora 16.25. Procedurile specifice sunt în curs”, au mai spus reprezentanţii CNAB.

    Reprezentanţii aeroportului anunţă că pasagerii au fost debarcaţi şi duşi în zona de îmbarcare a terminalului.

    Ameninţarea cu bombă a fost primită telefonic, la aeroportul Kutaisi din Georgia, de o femeie, mai anunţă sursa citată.
    SRI: Urmează să scanăm bagajele şi aeronava

    Serviciul Român de Informaţii transmite că urmează să scaneze bagajele şi aeronava în care se suspectează că ar exista o bombă, ca urmare a unui apel dat la aeroportul Kutaisi. Cursa Kutaisi -Varşovia a aterizat de urgenţă pe Otopeni, iar pasagerii au fost debarcaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lovitură de cinci stele pentru România! Cel mai îndrăzneţ proiect de după 1989, pe banii unuia dintre cei mai bogaţi şeici. Cum e posibil

    Miliardarul român doreşte să construiască, la Otopeni, prima Universitate de Sport din România, şi are nevoie de sprijin financiar pentru a pune pe picioare proiectul. Gândit iniţial cu bani europeni, planul ar putea suferi schimbări, după cum susţine chiar fostul tenismen, care încearcă să-l aducă lângă el pe unul dintre membrii familiei Al Nahyan, una dintre cele şase care conduce Emiratele Arabe Unite: “Şeful guvernului din Abu Dhabi, şeicul Hamdan, a fost în ţară, iar eu habar nu am avut că a venit. Având în vedere că îl cunosc şi am avut onoare să-i fiu invitat în Africa, la vânătoare, a întrebat de mine. Şi şi-a făcut timp imediat. Am vorbit cu dumnealui ş zicea “Domne’, România are în spatele nostru, când doreşte, investiţii nelimitate”. Acolo, cine plăteşte cafeaua sau cine dă un miliard e acelaşi lucru. Dar toată lumea care investeşte, investeşte ca să câştige. Cealaltă se numeşte pomană”, a declarat Ţiriac, pentru Telekom Sport.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Unul dintre cele mai aşteptate proiecte din România a primit UNDĂ VERDE şi o finanţare de 1,4 miliarde de euro

    Cofinanţarea va fi asigurată din împrumut de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională, dar şi din fonduri de la bugetul statului. „În acest moment au loc negocieri privind valoarea maximă a fondurilor nerambursabile care pot fi alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar valoarea finală depinde şi de discuţiile dintre autorităţile române, Comisia Europeană şi Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei”, anunţă Ministerul Transporturilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Firea, din nou ÎN RĂZBOI cu MAFIA TAXIMETRELOR. Ce s-a întâmplat ultima oară când primarul general a încercat SĂ REGLEMENTEZE taximetria în Capitală

     Prima sa tentativă de a schimba regulamentul transportului în regim de taxi, pus în dezbatere publică în decembrie 2017, a stârnit numeroase nemulţumiri în rândul bucureştenilor, care au interpretat iniţiativa ca pe o interzicere a aplicaţiilor dedicate, cum ar fi Clever sau Star Taxi şi o limitare a accesului la transport alternativ de tip Uber. Firea a retras în martie 2018 regulamentul propus de Primărie, pe motiv că la nivelul Guvernului se elaborează şi se va pune în dezbatere publică o modificare a legii taximetriei.
     
    Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce intenţionează „să stârpească mafia taximetrelor” de la Gara de Nord, Otopeni şi Centrul Vechi. Edilul a declarat că este „un subiect dureros pentru bucureşteni şi pentru vizitatori”  şi că ministrul Transporturilor, Lucian Şova i-ar fi dat deja nu doar acordul de principiu, dar şi răspunsul pozitiv că doreşte să îi fie alături în iniţiativa de a stârpi mafia taximetrelor de la aeroport, de la Gara de Nord şi din Centrul Vechi.

    ”Nu se mai poate aşa, avem multe sesizări şi plângeri, atât de la bucureşteni, cât şi de la turişti. Sunt în continuare taximetrişti şi nu toţi, nu vreau să blamez toţi taximetriştii, dar e de ajuns ca la o sută de taximetrişti să fie 20 care nu respectă regulamentul pe care noi l-am aprobat, aşa cum ştiţi şi să strice toată imaginea Capitalei României. Sunt în continuare taximetrişti care refuză curse, negociază, care spun că sunt prea scurte şi aşteaptă una mai lungă, care se uită la om dacă e mai bine îmbrăcat să ceară mai mult, dacă consideră că nu e atât de bine îmbrăcat, de asemenea îl respinge. Cu alte cuvinte, o încălcare flagrantă a regulamentului şi evaluări subiective, ca să nu mai spun de evaziunea fiscală”, a mai spus Gabriela Firea.

    Potrivit edilului, în perioada următoare vor urma măsuri drastice pentru taximetriştii care nu respectă regulile.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Un brand căutat de toate femeile a deschis primul magazin din România

    Magazinul, care vinde în special produse de înfrumuseţare, dar şi lenjerie intimă, este operat, potrivit datelor ZF, de compania Millenium Pro Design, care administrează magazinele din reţeaua BestValue din aeroport. Până la închiderea ediţiei oficialii companiei nu au răspuns solicitării ZF pentru a confirma informaţiile.

    Cele mai multe magazine Victoria’s Secret din lume au un model similar celui din aeroportul local, mai exact vând în special produse de îngrijire personală – creme şi alte cosmetice – şi parfumerie, cu o selecţie mai redusă de lenjerie intimă.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar