Tag: otopeni

Am vrut să iau un Uber de la aeroportul Otopeni luni, pe 6 mai, pe la 1 după amiaza. În aeroport era aglomeraţie, iar oamenii se îmbulzeau la ieşire şi aşteptau taxi-urile în număr mai mare decât de obicei –  din cauza încheierii vacanţelor prelungite de 1 mai şi Paşti, mi-am spus. Obişnuiesc să iau un Uber de cele mai multe ori când vin sau merg spre aeroport, astfel că am cerut venirea acestuia în zona parcării de la sosiri internaţionale, unde pot şoferii de Uber să îi aştepte pe pasagerii care s-au întors din călătorii în străinătate. Parcarea era însă blocată şi câţiva muncitori turnau asfalt – pe ploaie.

Alternativa pentru şoferul de Uber era să mă aştepte în zona sosirilor interne, unde am coborât pe scări, tot din cauza unei aglomeraţii de nedescris din zona lifturilor. După câteva minute, şoferul îmi spune că nu are cum să intre nici în zona parcărilor interne – şi că a încercat „şi pe la intrare, şi pe la ieşire”.

După un dialog absurd, în care eu încercam să îi explic şoferului că nu are de ce să încerce să intre pe la ieşire, am ieşit în zona giratoriului de lângă aeroport – unde l-am găsit pe şofer învârtindu-se în cerc fiindcă nu avea unde să oprească. Autorităţile blocaseră intrarea – şi ieşirea – din parcare, iar în situaţia lui se aflau de altfel cei mai mulţi dintre cei care sosiseră pentru a aştepta pe cineva la aeroport (cu excepţia maşinilor de taxi). Lângă mine, un grup de turişti însoţiţi de un preot – pesemne întorşi din vreun pelerinaj – încercau să găsească şi ei o soluţie pentru a se urca într-un autobuz – aflat tot în sensul giratoriu cu pricina.

Câţiva reprezentanţi ai autorităţilor erau acolo şi păzeau intrarea în parcare, astfel că i-am întrebat cât timp va mai dura această situaţie. Mi-au răspuns : „Cât timp este nevoie”. Nu ştiu dacă întâmplarea are legătură cu vizita oficilităţilor pentru summitul UE, însă  nu de puţine  ori m-am lovit de un astfel de răspuns în interacţiuni cu „angajatul statului”– care parcă are rolul să te facă să simţi mic – mai ales când vine vorba de primirea „celor mari”.

Mi-am amintit de o întâmplare povestită chiar de CEO-ul unui operator aerian, Michael O Leary, despre experienţa sa din perioada comunistă, când Ryanair şi-a început activitatea folosind aeronave TAROM. El mi-a spus într-un interviu pentru Business MAGAZIN: „Să mergi spre Bucureşti în perioada respectivă era un coşmar. Coşmarul începea de la intrarea pe Otopeni, unde trebuia să intri în sala de protocol, care era păzită de gărzi armate, iar acolo se aflau mulţi oameni de la TAROM, dar şi alţii care scriau şi nu spuneau nimic, aşa că nu ştiai niciodată cine e cel responsabil de decizii. Moneda de schimb atunci erau ţigările Kent, dacă aduceai ţigări, puteai să cumperi orice, dacă veneai cu bani, nu puteai să cumperi nimic.“

O’ Leary a povestit şi cum, în perioada respectivă, zburând de pe aeroportul Heathrow din Londra la Bucureşti cu TAROM, a avut parte de cea mai proastă experienţă de zbor din viaţa sa. „Stăteam cu toţii în avion, iar avionul a avut o întârziere de două ore pentru că a aşteptat un politician. S-a urcat în avion cu două cuptoare cu microunde şi trei televizioare şi lumea a fost mutată de pe scaunele lor pentru ca acele televizioare să fie bine aşezate“.

Nu ştiu dacă aglomeraţia şi haosul de ieri sunt cauzate într-adevăr de sosirea oficialităţilor care vor participa la summitul UE de la Sibiu sau de vizita recentă a ministrului Cuc acolo, însă o colegă m-a auzit povestind în redacţie despre această întâmplare, care i-a amintit de o fotografie. În poză erau reprezentaţi câţiva muncitori care turnau asfalt pe zăpadă înainte să treacă „tovarăşul” pe acolo. Autorul fotografiei se numeşte Andrei Pandele şi a realizat o serie de fotografii interzise din Epoca de Aur, intitulate „Aberaţia ca normalitate”. În continuare, aberaţia pare să nu lipsească parte din normalitatea noastră.