Tag: OMV

  • Ponta: Poate un alt guvern mai bun va reduce la anul taxa pe stâlp la 0,5%

    Aflat în vizită la rafinăria Petrobrazi, Victor Ponta a evocat faptul că în urmă cu doi ani şi jumătate, imediat după ce a preluat mandatul de prim-ministru, a discutat pentru prima dată cu şeful OMV, Gerhard Roiss, despre ce înseamnă o ţară independentă din punct de vedere energetic, cât de important este pentru România ca şi pentru orice altă ţară să aibă companii puternice, să-şi folosească aceste resurse, să aibă investiţii pe termen mediu şi lung în domeniul energiei.

    “Aici este un domeniu în care nu există investiţii pe termen scurt şi profituri pe termen scurt, există numai o strategie bine gândită, şi cred că în aceşti doi ani şi jumătate, lucrând împreună cu Petrom-OMV, cu celelalte companii din domeniu, România a progresat foarte mult. A făcut o reformă structurală reală şi din punct de vedere legislativ, şi din vedere operaţional pentru piaţa de energie, şi-a asigurat surse pentru a fi stabilă şi aproape în totalitate independentă, a creat premisele pentru ca în foarte scurt timp, prin rezervele proprii pe care le avem la dispoziţie, România, şi când spun România mă gândesc întotdeauna şi la Republica Moldova, să poată să asigure industriei şi populaţiei o siguranţă în ceea ce priveşte resursele energetice”, a afirmat Ponta.

    “Nu ne-am înţeles întotdeauna, dar acum dacă dau vestea că taxa pe construcţii speciale se reduce de la 1,5 la 1%, doamna Gheorghe îmi spune că să o reducem la 0,5%. Poată o să vină la anul un guvern şi mai bun decât cel al meu, şi o s-o reducă la 0,5%. Guvernul acesta atâta a putut să facă, poate însă să vină în paralel cu reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, iar pentru dvs., care sunteţi o companie cu mulţi angajaţi şi cu toate contractele de muncă fiscalizate, sunt convins că şi acest tip de stimulent pentru crearea de locuri de muncă va fi bine primit”, a spus premierul.

    El s-a referit astfel la declaraţiile recente ale Marianei Gheorghe, CEO Petrom, potrivit cărora este încrezătoare că guvernul va crea un cadru fiscal prietenos pentru investiţii, inclusiv din punctul de vedere al nivelului total al taxării industiei petroliere (taxa pe stâlp, redevenţe), întrucât în caz contrar, Petrom va reduce volumul investiţiilor.

    Guvernul a anunţat recent la începutul lunii că taxa pe construcţiile speciale va fi redusă de la 1,5%, la 1% din valoarea construcţiei, iar veniturile colectate vor rămâne la dispoziţia autorităţilor locale În privinţa redevenţelor din industria energetică, premierul Ponta a declarat, în această săptămână, că raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia FMI, CE şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale.

    La începutul lui septembrie, preşedintele Traian Băsescu a lansat un avertisment la adresa OV, afirmând: “Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”. El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor, unde companiile ExxonMobil şi Petrom fac foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural.
     

  • Băsescu: OMV Austria ne va fi partener atât timp cât interesul României e servit cu prioritate

    Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”, a afirmat Traian Băsescu.

    El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor, unde companiile ExxonMobil şi Petrom fac foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural. Şeful statului a fost aşteptat de managerii ExxonMobil şi Petrom.

    Traian Băsescu a ajuns la platforma maritimă cu elicopterul, plecând de la Aerodromul Tuzla.

  • Petrom a generat în primul semestru peste jumătate din profitul grupului austriac OMV

    Profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente nerecurente şi efecte de inventar la rafinării a scăzut în primul semestru cu 34%, de la 1,58 miliarde de euro în urmă cu un an la 1,037 miliarde de euro, potrivit datelor publicate marţi de grupul austriac.

    Petrom a adus o contribuţie de 588 de milioane de euro la profitul grupului austriac, în declin cu 14%, de la 687 de milioane de euro în urmă cu un an.

    “În prima jumătate a anului 2014, rezultatele OMV au fost influenţate negativ de marjele mai reduse de rafinare, de deprecierea dolarului şi instabilitatea politică din Libia şi Yemen. În pofida acestei instabilităţi, nivelul producţiei a crescut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a contribuţiei activelor cumpărate în Norvegia”, se arată în raportul OMV.

    Câştigul înainte de taxe şi dobânzi al OMV a scăzut cu 53% în primul semestru, de la 1,92 miliarde de euro în urmă cu un an la 908 milioane de euro, iar Petrom a adus o contribuţie de 470 de milioane de euro, în scădere cu 30% comparativ cu 667 milioane de euro în primele şase luni din 2013.

    Profitul net atribuibil acţionarilor a scăzut cu 57%, de la 1,01 miliarde de euro la 433 milioane de euro.

    Vânzările grupului au coborât cu 10% în primul semestru, de la 21,34 miliarde de euro la 19,13 miliarde de euro.

    În trimestrul al doilea, profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente nerecurente şi efecte de inventar la rafinării a scăzut cu 50% comparativ cu intervalul similar de anul trecut, de la 734 milioane de euro la 369 milioane de euro. Profitul Petrom a fost de 259 de milioane de euro, în scădere cu 21%.

    Profitul net al OMV atribuibil acţionarilor s-a diminuat în trimestrul al doilea cu 42%, la 132 milioane de euro. Totodată, vânzările grupului s-au redus cu 12%, de la 10,56 miliarde de euro în urmă cu un an la 9,3 miliarde de euro.

    OMV Petrom a înregistrat în primele şase luni vânzări de 10,72 miliarde lei, în scădere cu 7% faţă de rezultatul din primul semestru al anului trecut, şi a avut un profit net de 1,9 miliarde de lei, mai mic cu 22%, a anunţat marţi compania.

     

  • OMV: Blocajul dintre Rusia şi Occident nu va afecta proiectul South Stream

    Roiss a arătat că South Stream este un proiect pentru 50 de ani, astfel că amânarea cu câteva luni a construcţiei acestuia nu este o problemă.

    Şeful OMV a spus, referitor la impactul sancţiunilor impuse Rusiei de Occident din cauza crizei din Ucraina, că clienţii europeni depind de livrările de gaze ruseşti şi că nu crede că vor fi impuse sancţiuni asupra aprovizionării cu gaze.

    Roiss a subliniat că o poziţie pragmatică în această problemă implică existenţa unui număr mai mare de gazoducte, benefică pentru securitatea energetică. Şeful OMV a atras atenţia că Rusia livrează deja gaze prin tronsonul Opal, care leagă conducta Nord Stream de reţelele de transmisie din Occident şi Europa Centrală, cu o capacitate de 36 de miliarde de metri cubi de gaze, chiar dacă Gazprom nu a obţinut acordul UE pentru a folosi această conductă la capacitate maximă.

    În luna iunie, Gazprom şi OMV au încheiat un acord pentru construcţia şi operarea ulterioară a tronsonului austriac al South Stream.

    South Stream, cu un cost estimat de 40 de miliarde de dolari, are rolul să transporte gaze ruseşti către centrul Europei, pe o rută care să ocolească Ucraina.

    Europa depinde de Rusia pentru o treime din necesarul său de gaze şi circa jumătate din livrări au loc prin Ucraina.

    Potrivit Comisiei Europene, proiectul South Stream nu respectă în prezent legislaţia UE în domeniul concurenţei întrucât nu oferă şi accesul unor terţe părţi. South Stream contravine şi politicii UE de diversificare a furnizorilor, pentru reducerea dependenţei de Rusia.

    Roiss a arătat recent, într-un interviu acordat revistei austriece Profil, că tronsonul austriac al gazoductului, care urmează să fie construit în 2016 şi să asigure primele livrări în 2017, va respecta în totalitate legislaţia comunitară.

    Gazprom şi OMV au anunţat în iunie că vor împărţi costul de 200 de milioane de euro al tronsonului de 50 de kilometri de pe teritoriul austriac al South Stream, care va avea o lungime totală de 2.446 de kilometri.

    Conducta va traversa Rusia, iar apoi va trece pe sub Marea Neagră şi va tranzita Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia, până în Austria. Un alt tronson va fi construit către Italia.

    Partenerii Gazprom pentru porţiunea offshore a gazoductului sunt compania italiană Eni, Wintershall Holding (Germania) şi EDF (Franţa).

  • Temele lui Putin la Viena: contractul cu OMV, gazele de şist americane şi nişte glume despre Ucraina

    Speranţele Bulgariei au renăscut după ce Austria, ignorând cererile de la Bruxelles ca toate ţările UE participante la South Stream să renunţe la proiect, a dat undă verde continuării lucrărilor. Preşedintele rus Vladimir Putin însuşi a sosit la Viena să laude calitatea Austriei de “partener important şi solid” al Rusiei şi să binecuvânteze semnarea de către şeful Gazprom, Aleksei Miller, şi de şeful OMV, Gerhard Roiss (foto) a contractului de construcţie a segmentului austriac al gazoductului, cu termen de finalizare 2016 şi capacitate de transport de până la 32 mil. mc gaze.

    “Europa are nevoie de gaz rusesc şi va avea nevoie de şi mai mult gaz rusesc în viitor, pentru că producţia de gaze a continentului e în scădere. Cred că şi UE înţelege asta”, a spus Roiss, adăugând că South Stream va fi perfect compatibil cu legislaţia europeană. Preşedintele austriac Heinz Fischer a luat şi el apărarea South Stream: “Nimeni nu poate să-mi explice de ce o conductă care traversează ţări UE şi NATO nu poate intra 50 km pe teritoriul ţării noastre”.

    Heinz Fischer a încercat să fie cât mai împăciuitor faţă de oaspeţii ruşi, arătând că el se opune sancţiunilor UE contra Moscovei, dar că în acelaşi timp consideră anexarea Crimeii drept o încălcare a legislaţiei internaţionale. Momentul de reproş s-a topit însă repede când şeful Camerei de Comerţ austriece, Christoph Leitl, i-a reamintit în glumă lui Putin că şi Austria ar putea avea revendicări teritoriale faţă de Ucraina, pentru că o parte din teritoriul acesteia era sub stăpânire austriacă în 1914. Potrivit Reuters, şeful statului rus i-a replicat tot pe un ton de glumă: “Adică ce ar însemna asta? Ce propuneţi?”

    Vladimir Putin a lăudat Austria, numind-o “partener important şi solid” pentru Rusia, care este al treilea partener comercial extracomunitar al Austriei, după SUA şi Elveţia.

    Liderul de la Kremlin n-a scăpat nici ocazia de a vorbi despre gazele de şist, spunând că are mari îndoieli despre avantajele competitive ale gazelor de şist din SUA pe piaţa europeană. “Nu ar fi mai ieftine decât gazul rusesc. Costă mult să le extragi, să le procesezi, să le transporţi şi să le regazifici când ajung la destinaţie, aşa încât vor fi şi mai scumpe”, a spus Putin, citat de Itar-Tass.

    Tot la Viena, Putin s-a întâlnit şi cu Didier Burkhalter, ministrul de externe elveţian, a cărui ţară deţine preşedinţia OSCE, organizaţie ce a coordonat eforturile de instaurare a armistiţiului între Kiev şi separatiştii din estul Ucrainei. Cei doi lideri nu au discutat nimic despre Crimeea, în schimb Burkhalter i-a spus lui Putin că ar fi binevenită participarea Rusiei la o misiune OSCE care să asigure un armistiţiu pe termen lung în estul Ucrainei.

    Vizita lui Putin şi semnarea contractului OMV-Gazprom au fost comentate drept o încercare a lui Putin de a dezbina UE (şeful diplomaţiei suedeze, Carl Bildt), iar Austria a fost sfătuită “să reflecteze cu grijă dacă acest eveniment contribuie la efortul de descurajare a agresiunii ruseşti, efort pentru care este esenţială unitatea transatlantică” (ambasada SUA la Viena).

    Cât priveşte poziţia oficialilor de la Bruxelles, ea a fost exprimată cel mai clar de comisarul pentru energie Guenther Oettinger, care a comentat faptul că South Stream ocoleşte teritoriul ucrainean, sugerând că politica eneegetică a Rusiei urmăreşte să scoată din joc Ucraina. “Nu e convingător ceea ce spun ei, că trebuie să stabilizăm Ucraina, când pe de altă parte construiesc infrastructură de transport de gaze fără Ucraina”, a spus Oettinger, citat de Deutsche Welle.

    South Stream ar urma să pornească din Rusia, să treacă pe sub Marea Neagră, să traverseze Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia şi să se încheie în Austria. Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), grupul german Wintershall şi cel francez EDF (câte 15%).
     

  • Gazprom negociază achiziţia a aproape 25% din compania austriacă OMV, care controlează Petrom

     OMV a preluat pachetul majoritar de acţiuni la Petrom în 2004. Compania este controlată de OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 19%, iar restul titlurilor sunt în portofoliile altor acţionari.

    Preluarea unui sfert din acţiunile OMV ar oferi grupului rus de stat Gazprom un “cap de pod” în UE, deşi autorităţile europene au impus sancţiuni Rusiei din cauza anexării Crimeei şi au nemulţumiri semnificative legate de gazoductul South Stream, care va fi construit de Gazprom şi parteneri europeni până în Austria.

    “Au avut loc discuţii, dar nu s-au decis încă asupra preţului”, a spus sursa Reuters.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gâlceavă pe cer: impactul sancţiunilor Vestului contra Rusiei

    Sancţiunile anunţate de SUA includ interzicerea emiterii de licenţe de export pentru echipamente de înaltă tehnologie care pot fi folosite în scopuri militare, ceea ce reprezintă o lovitură grea pentru industria rusească, evident nu numai pentru cea de apărare. Noile sancţiuni anunţate de UE prevăd interdicţia de intrare în spaţiul comunitar şi îngheţarea activelor a încă 15 oficiali politici şi militari ruşi şi reprezentanţi ai separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, ridicând astfel numărul celor aflaţi pe lista neagră la 48, iar sancţiunile anunţate de SUA aplică acelaşi tratament pentru şapte oficiali ruşi şi interzic derularea de afaceri cu 17 companii ruseşti, între care 13 intră sub incidenţa interdicţiei de export de echipamente high-tech. Au instituit sancţiuni şi Japonia (vizând 23 de oficiali ruşi) şi Canada (vizând 9 oficiali ruşi şi două bănci).

    Analiştii ruşi şi occidentali sunt de acord că, deşi anunţurile în sine privind sancţiunile sunt impresionante prin caracterul lor fără precedent, singurele importante cu adevărat sunt măsurile luate de SUA, care au mai puţine reticenţe decât UE de a lovi direct în interesele economice ale Rusiei şi care au reuşit deja să determine investitorii financiari să părăsească preventiv activele ruseşti, ducând la căderea rublei şi la un exod al capitalurilor estimat deja la FMI să atingă 100 mld. dolari în acest an (de la 50-60 mil. dolari estimate până la momentul actual). Strategic, FMI a şi anunţat în această săptămână că economia rusească ar putea creşte în 2014 cu numai 0,2%.

    Pe de altă parte însă, marile companii de genul Exxon Mobil, Boeing, Royal Dutch Shell, Siemens sau BP nu şi-au diminuat cu nimic operaţiunile din Rusia, notează The New York Times, în virtutea parteneriatelor deja încheiate cu firmele de acolo (de pildă, Exxon Mobil şi BP sunt parteneri cu Rosneft, compania de stat condusă de Igor Secin, un apropiat al lui Putin care figurează pe lista celor afectaşi de sancţiunile americane; cum Rosneft însă nu este pe lista companiilor sancţionate, afacerile americanilor cu ea pot continua). La fel, compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, a încheiat cu contract de transport de gaze chiar în această săptămână cu grupul rusesc Gazprom, în timp ce statul german a anunţat că nu va bloca vânzarea diviziei de petrol şi gaze a companiei RWE către miliardarul rus Mihail Fridman.

  • Vânzările de gaze ale OMV Petrom au scăzut în primul trimestru cu 18%

     În primele trei luni ale anului trecut, vânzările de gaze naturale ale Petrom au totalizat 16,38 TWh.

    Cererea mai scăzută de gaze şi nivelul mai redus al retragerilor din depozite au determinat scăderea marjelor de profit la Petrom şi la EconGas, divizie austriacă a OMV. Volumul vânzărilor de gaze ale EconGas a coborât cu 23% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    La nivel de grup, volumul gazului vândut şi tranzacţionat de OMV în primul trimestru a scăzut cu 2,9% faţă de perioada corespunzătoare din 2013, la 131,82 TWh, de la 135,78 TWh, pe fondul scăderii cererii. Activităţile de trading au reprezentat 71% din afacerile cu gaze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Petrom a programat pentru acest an investiţii de peste un miliard de euro

     Printre proiectele finanţate în acest an se numără forarea sondelor de dezvoltare, redezvoltarea zăcămintelor, activităţi de reparaţii capitale şi blocul offshore Neptun Deep, operat împreună cu ExxonMobil.

    În ceea ce priveşte parteneriatele cu ExxonMobil, Petrom notează, în raportul financiar pentru 2013, că pentru Neptun Deep estimează reluarea campaniei de foraj de explorare la jumătatea anului 2014, iar pentru Midia va efectua interpretarea datelor seismice.

    Petrom va urmări şi oportunităţile de dezvoltare prin achiziţii de perimetre de explorare în Marea Neagră, astfel că va continua negocierile privind acordul de împărţire a producţiei pentru perimetrul Skifska din Ucraina.

    Investiţiile efectuate anul trecut de Petrom au crescut la 5,3 miliarde lei, de la 4,93 miliarde lei în 2012, ca urmare a creşterii sumelor alocate explorării şi producţiei, contrabalansată de nivelul mai scăzut în sectoarele gaze-energie şi rafinare-marketing.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Exxon şi OMV au preluat licenţa pentru Midia XV, din Marea Neagră. Romgaz se poate asocia cu 10%

     “În urma Hotărârii Guvernului 43 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 28 ianuarie 2014, a intrat în vigoare contractul de transfer semnat în octombrie 2012 de către ExxonMobil şi OMV Petrom, şi Sterling Resources Ltd. şi Petro Ventures Europe BV pentru drepturile de explorare şi producţie de hidrocarburi din porţiunea de apă adâncă a perimetrului Midia XV (“Midia Deep”). Gas Plus a optat pentru păstrarea participaţiei sale de 15% în ambele zone, de mare şi mică adâncime, ale perimetrului Midia XV”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

    În urma finalizării contractului de transfer, cotele de participare în perimetrul Midia Deep sunt: ExxonMobil 42,5%, OMV Petrom 42,5% şi Gas Plus 15%.

    Prin această HG este aprobat un act adiţional la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, inclus într-o anexă care este însă clasificată, potrivit legii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro