Tag: OMV

  • Povestea celor 13 ani de mandat ai Marianei Gheorghe la OMV Petrom

    ”Este foarte posibil să se simtă nevoia de mai mult dinamism.“ ”Trebuia adus cineva cu mai mult curaj.“ ”Mă aşteptam la această schimbare şi este chiar una binevenită.“ Reacţiile legate de anunţul sec al terminării mandatului Marianei Gheorghe, care are acum 61 de ani, la şefia Petrom, cu un an mai devreme, nu au întârziat să apară, cele mai multe fiind însă făcute sub protecţia anonimatului.

    ”Sunt mai mulţi factori care susţin o schimbare de CEO, mai ales la acest nivel“, spune însă Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul Consulteam, companie de HR. ”Sunt pe de o parte motive care ţin de o direcţie nouă a companiei. Poate fi o decizie de comun acord, poate chiar personală, sau poate este o schimbare generată de neîndeplinirea unor obiective“, mai spune specialista în resurse umane.

    Mariana Gheorghe a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale la Academia de Studii Economice Bucureşti în 1979, Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1989 şi Corporate Finance, cursuri la seral, la London Business School, în 1995. A lucrat pentru diverse societăţi din România şi pentru Ministerul Finanţelor. |ntre 1993 şi 2006, a lucrat pentru BERD în Londra, unde a deţinut diverse poziţii pe zona geografică Europa de Sud-Est şi regiunea caspică, ultima poziţie deţinută fiind de senior banker.

    După privatizarea Petrom în 2004, la propunerea BERD, a devenit membră a consiliului de administraţie al companiei, până la data de 15 iunie 2006, când a fost numită director general executiv (CEO) al Petrom.

    Mariana Gheorghe a fost primul director general adus de austriecii de la OMV, în contextul în care până la numirea ei îşi păstrase funcţia directorul care se afla pe post la privatizarea companiei în 2004, Gheorghe Constantinescu.

    În prima ieşire în presă de la numirea în funcţie, Mariana Gheorghe a spus două lucruri esenţiale, care probabil oglindeau strategia OMV de la acel moment. ”Sunt hotărâtă să fac din Petrom nu numai cea mai mare companie românească, ci mai ales una de succes, profitabilă“, spunea în vara anului 2006 CEO-ul Petrom.

    La scurt timp după această declaraţie, Mariana Gheorghe mai spunea: ”Obiectivul nostru este să devenim lider de petrol şi gaze în Europa de Sud-Est. Deocamdată, suntem numai cel mai mare producător în această regiune. |n cadrul acestei strategii de internaţionalizare a operaţiunilor, vrem ca Kazahstanul să devină, alături de România, o regiune de core business (principală – n.r.). Zona Mării Caspice este ţinta noastră. Vrem să ridicăm producţia de ţiţei în Kazahstan la 30.000 barili pe zi. Printre ţinte se mai numără Turkmenistanul şi alte state din acea zonă. Ne uităm la piaţa din Rusia, unde am putea intra printr-o achiziţie. Vom ţine cont de specificul fiecărei pieţe şi de climatul local. Există o strategie de achiziţii pentru poziţionarea pe piaţă în funcţie de oportunităţi. Interesele de expansiune ale Petrom vizează, de asemenea, zona Mării Negre şi Ucraina. |n Ucraina, planurile noastre pot viza operaţiuni de retail sau de explorare şi producţie, fiind oportunităţi în sectorul de gaze“.

    Puţine din planurile enumerate mai sus s-au întâmplat.

    În Kazahstan, de exemplu, producţia medie de ţiţei şi gaze a Petrom a fost în 2016 de 8.400 de barili echivalent petrol, semnificativ mai puţin faţă de planurile trasate în 2006. Intrarea pe piaţa din Rusia, dezvoltarea în Turkmenistan sau Ucraina au rămas, la fel, ţinte neatinse.
    Coincidenţă sau nu, dacă la numirea Marianei Gheorghe se vorbea de internaţionalizare, la plecarea ei, OMV are aceeaşi strategie pentru Petrom.

    ”În cadrul întrevederii, conducerea OMV AG a prezentat strategia de dezvoltare a companiei, care include o creştere a gradului de internaţionalizare a Petrom, în vederea valorificării oportunităţilor existente în regiune, precum şi o creştere consistentă a investiţiilor începând cu anul acesta“, se arată în comunicatul dat de administraţia prezidenţială la scurt timp după întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o cu CEO-ul OMV, Rainer Seele, întâlnire la care Mariana Gheorghe nu a participat.

    La scurt timp după comunicatul preşedinţiei, a venit şi comunicatul Petrom prin care anunţa terminarea mandatului Marianei Gheorghe, cu un an mai devreme, şi aducerea în locul ei a Christinei Verchere, 46 de ani.

    Noul CEO al Petrom face parte din BP din 1999 şi a trecut prin toate şocurile absorbite de gigantul petrolier, ultima funcţie ocupată fiind cea de regional president pentru Asia-Pacific. Unul dintre proiectele în care apare numele viitoarei şefe a OMV Petrom este un terminal de gaz natural lichefiat de 8 miliarde de dolari în Tangguh. Iniţial, proiectul era evaluat la 12 miliarde de dolari, dar au fost tăieri de costuri, după cum precizează Reuters. Chiar şi aşa, proiectul ar urma să genereze 10.000 de locuri de muncă în Indonezia. Anterior preluării mandatului din Djakarta, Christina Verchere a fost implicată într-un proces major de reorganizare în zona de upstream (explorare şi producţie) pe care l-a coordonat pentru BP din Houston.

    Chiar dacă şefia Marianei Gheorghe nu a echivalat cu internaţionalizarea mult dorită de OMV, Petrom s-a schimbat profund în cei 12 ani cât a durat mandatul ei.

    Petrom a ieşit complet din partea de petrochimie, prin închiderea Doljchim, urmată la scurt timp de închiderea Arpechim, una dintre cele două rafinării pe care producătorul de petrol şi gaze le moştenise la privatizare.

    Cele câteva achiziţii făcute în mandatul Marianei Gheorghe nu au contribuit la consolidarea poziţiei regionale a Petrom.
    În plin proces de reorganizare, în 2007, Petrom se decide să cumpere Petromservice, companie înfăşurată într-o ţesătură complexă de controverse, pentru care a plătit 328,5 milioane de euro.

    ”Piaţa românească pentru servicii petroliere, altele decât cele oferite de Petromservice, nu este pregatită să ofere volumul şi calitatea serviciilor cerute de Petrom. Prin urmare, am beneficiat de această oportunitate de a cumpăra activitatea de servicii petroliere a Petromservice şi de a o integra in companie“, spunea atunci Mariana Gheorghe. 

    În afară de această tranzacţie, mandatul Marianei Gheorghe nu s-a remarcat prin alte achiziţii, dar câteva proiecte sunt esenţiale şi ele pot contribui cu adevărat la visul de internaţionalizare al austriecilor de la OMV pentru Petrom.

    În mandatul Marianei Gheorghe, Petrom a devenit unul dintre cei mai mari producători de energie din România, investind 530 de milioane de euro într-o centrală pe gaze de 860 MW la Brazi, mai mare decât un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă.

    Dincolo de această centrală pe gaze, proiectul cheie din mandatul său rămâne parteneriatul cu ExxonMobil legat de explorarea şi, eventual, exploatarea rezervelor de gaze situate la mare adâncime în Marea Neagră. Acest proiect reprezintă o premieră în istoria de 150 de ani a producţiei de petrol a României şi a acţionat ca un magnet şi pentru alţi investitori care acum răscolesc adâncurile Mării Negre.
    |n mandatul Marianei Gheorghe, Petrom a trecut prin criza severă din 2008, reuşind la scurt timp după prăbuşirea Lehman Brothers să securizeze un împrumut masiv pentru stabilitatea companiei.

    ”Două lucruri au fost şocante pentru mine în 2008 şi în 2009“, spunea în toamna anului 2014 CEO-ul Petrom. ”|n primul rând, că a fi mare nu este o garanţie. Ba mai mult, să fii mare devenea o slăbiciune. |n al doilea rând, nu am crezut niciodată că preţul ţiţeiului poate să colapseze astfel. Am avut în luna iulie 2008 un preţ de 147 de dolari şi am ajuns la 35 de dolari în decembrie. |mi aduc aminte că, deşi la nivel internaţional criza fusese acceptată, România nu a acceptat că este în criză în 2009. Eram în data de 15 octombrie 2008, dată pe care nu o voi uita niciodată, când a avut loc finalizarea unui club deal, o tranzacţie bancară sindicalizată. Pentru noi a fost extraordinar de important să primim în acel moment acei 300-400 milioane de dolari, ca să trecem prin perioada grea care urma şi pe care o aşteptam. Este un lucru pe care l-am spus tuturor băncilor care ne-au ajutat atunci: că nu o să uităm niciodată votul de încredere pe care ni l-au acordat. |n ciuda crizei care se instalase în septembrie şi în ciuda faptului că noi nu aveam un istoric de creditare (avusesem bani din privatizare şi cash-flow), au avut încredere să ne dea 400 milioane de dolari. Acum, când mă uit în urmă, nu îmi vine să cred că am accesat 1,5 miliarde de euro în anul când toată lumea era complet debusolată de criză.“

    Tot în mandatul Marianei Gheorghe, Petrom a depăşit pragul de un miliard de euro al profitului net, performanţă unică în istoria de business a României, care cu greu va fi egalată şi în anii următori.

    ”Este o mândrie şi o confirmare că astfel de rezultate se pot obţine şi în România, cu un mediu de afaceri bun„, spunea Mariana Gheorghe în februarie 2014, la scurt timp după anunţarea rezultatelor preliminare pentru 2013.

    În anii următori însă, 2015 şi 2016, lucrurile nu au mai stat la fel de bine şi, în ciuda revenirii din 2017, aceasta nu a mai fost suficientă pentru ca Mariana Gheorghe să-şi ducă mandatul la capăt.

    ”Avem încredere că vom avea inteligenţa de a trece mai departe în aceste condiţii de piaţă complet diferite. Pentru mine, Petrom este mai mult decât o companie. E o pasiune“, spunea Mariana Gheorghe în februarie 2015.

    Anul 2014 a adus o scădere de 56% a profitului raportat de companie. Scăderea preţului la petrol, vânzările mai slabe; dar mai ales deprecierea centralei de la Brazi şi a stocurilor de petrol au fost imposibil de contracarat de rezultatul bun din producţie. După aproape trei ani în care producţia de hidrocarburi fusese stabilizată, Petrom admitea că aceasta ar putea intra din nou pe un trend descendent, în contextul în care bugetul de investiţii al companiei urma să fie tăiat cu 25-30%. Inevitabilul s-a întâmplat. |n ultimul trimestru din anul trecut producţia totală de hidrocarburi a Petrom a fost de 165.000 bep/zi, în scădere uşoară faţă de al treilea trimestru. Analizând însă datele pe termen mai lung, scăderea producţiei de hidrocarburi este semnificativă. De exemplu, în ultimul trimestru din 2005, primul an după privatizarea Petrom, producţia de hidrocarburi era de 215.000 bep/zi, ceea ce înseamnă o scădere de peste 20% a cantităţilor extrase în intervalul de timp analizat.

    Această evoluţie este grăitoare pentru sectorul de explorare şi producţie de hidrocraburi din România, un domeniu cu o tradiţie de peste 150 de ani. |n lipsa demarării unor proiecte de extracţie noi, cum sunt cele din Marea Neagră, este greu de crezut că această tendinţă de scădere a producţiei de petrol şi gaze mai poate fi schimbată.

    Anul 2015 a fost însă şi mai dificil decât 2014, Petrom marcând primele pierderi de la privatizare.

    ”Este un an complex, iar principalul element este scăderea dramatică a petrolului. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că în absenţa elementelor speciale, rezultatul nostru operaţional este pozitiv. Ceea ce trăim acum este o perioadă normală pentru industria în care activăm„, spunea Mariana Gheorghe, încercând să explice pierderea de 690 milioane de lei din conturile Petrom de la finalul lui 2015. Profitul de un miliard de euro era deja istorie.

    Dincolo de rezultate, a devenit vizibilă înlăturarea managerilor români din boardul Petrom. La începutul lui 2016, grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a făcut o schimbare fulgerătoare în cadrul firmei româneşti, înlocuindu-l înainte de terminarea mandatului pe Gabriel Selischi, cel care era responsabil de producţia de petrol şi gaze. Austriecii au trimis la Bucureşti un neamţ care a mai lucrat în Petrom. Cristian Secoşan, un alt român din boardul Petrom, plecase din conducerea companiei, la numai doi ani şi jumătate de la preluarea mandatului.

    Odată cu plecarea Marianei Gheorghe, boardul Petrom are mari şanse, pentru prima dată în istorie, să devină 100% străin, singurul manager român rămas fiind Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru al directoratului, responsabilă cu activitatea de Downstream Gas.
    ”Avem 2.000 – 2.100 de middle manageri care au urmat programe de training (deşi nu toţi au făcut MBA) şi la care ne uităm cu încredere, pentru că ei formează viitoarea generaţie de manageri, iar unul dintre ei ar putea deveni viitorul CEO al companiei„, spunea în toamna anului 2012 Mariana Gheorghe. Aparent, niciunul dintre cei 2.000 de middle manageri nu a fost suficient de bun pentru a păstra conducerea Petrom acasă.

    ”Încrederea este cel mai important intrument în mediul de afaceri şi se construieşte“, mai spunea în toamna anului 2014 Mariana Gheorghe, lăsând acum în urma sa una dintre cele mai solide companii din punct de vedere financiar, semnificativ mai suplă faţă de momentul începerii mandatului său.

    Cu toate acestea, niciun manager local nu a avut încrederea austriecilor pentru a gestiona aurul negru al României.

    Elasticitatea operaţională rezultată în urma tăierilor de costuri şi a renunţării la majoritatea activelor non-core realizată de Mariana Gheorghe îi lasă mână liberă Christinei Verchere, noul CEO al Petrom, pentru a îndeplini planul de internaţionalizare al Petrom.
    La final însă, rămâne o întrebare. Ce fel de internaţionalizare? Internaţionalizare prin achiziţii sau o internaţionalizare a resurselor în lipsa unei pieţei interne?  

    ”Cine conduce Petrom controlează economia românească, iar cine stăpâneşte economia poate controla şi politica“, spunea la privatizarea Petrom fostul premier Adrian Năstase, chiar când se semna contractul cu austriecii de la OMV.

    BP, compania de unde vine noul şef al OMV Petrom, deţine circa 20% din acţiunile Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, la vârful grupului rusesc fiind Igor Sechin, un apropiat de-al preşedintelui Vladimir Putin. Tot în Rosneft sunt acţionari şi chinezii de la CEFC China Energy, viitorii proprietari ai Rompetrol. Atât BP, cât şi CEFC au acorduri cu Rosneft pentru aducerea gazului şi petrolului rusesc pe pieţele europene.

    Gazul românesc cum se va internaţionaliza?

  • Povestea Marianei Gheorghe, cea mai puternică femeie din business din România

    Numirea noului CEO la scurt timp dupa privatizare a fost decisa pentru ca noul CEO sa poata implementa strategia gandita pentru Petrom, dar mai ales pentru a face trecerea de la o companie de stat la o corporatie. Mariana Gheorghe a fost recrutata de OMV de la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare.

    În 2010, Mariana Gheorghe implineste 30 de ani de cariera, care a inceput in industrie, mai precis in productia chimica, a continuat cu comert intern si international, apoi cu macroeconomie (fiind angajata la inceputul anilor 1990 in Ministerul de Finante), iar de la mijlocul anilor 90 cu banking in cadrul BERD: “Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lunga etapa din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar si personalitatea si cariera in final”, dupa cum spune Mariana Gheorghe. Atunci cand isi descrie cariera, Mariana Gheorghe foloseste cuvintele “diversitate si schimbare”: “De fiecare data am invatat ceva nou, dar niciodata nu am trecut de la alb la negru, niciodata nu am facut o miscare fara sa am un fundament pe care sa construiesc urmatoarea miscare de cariera”, scria Business Magazin în 2011.

    Miscarea in cariera care a insemant si cea mai mare provocare a vietii profesionale, dupa cum considera Mariana Gheorghe, a fost insasi acceptarea pozitiei de CEO al Petrom: “Petrolul e o industrie pe care nu as vrea sa o numesc neagra, desi e destul de neagra din cauza produsului de baza, dar e o industrie pur masculina prin definitie, iar femeile nu sunt atrase de industria asta. Pentru mine insa, petrolul si industria reprezinta o atractie: chiar cred in rolul si destinul pe care energia il joaca in viata societatii si in viata unor economii”.

    Citeşte aici povestea Marianei Gheoghe şi a Lilianei Solomon, cele două prietene care la un moment dat conduceau business-uri de peste 4 miliarde de euro

    De la venirea la conducerea celei mai mari companii din Romania, Mariana Gheorghe a aplicat cea mai mare parte a planului de privatizare propus de compania mama, care a insemnat restructurarea companiei, investitii de aproape 4 miliarde de euro, in special in productia de hidrocarburi, dar si in rafinare si marketing, schimbarea sistemului de operare a benzinariilor, constructia unui nou sediu in care sa lucreze toti angajatii companiei, dar, mai presus de toate, transformarea Petrom intr-o companie proaspata si mai ales profitabila.

    Mariana Gheorghe este unul dintre cei mai admiraţi CEO din România şi a fost votată de mediul de afaceri din România de mai multe ori la rând în catalogul Business Magazin “Cei mai admiraţi CEO din România”. Mai mult, Mariana Gheorghe a câştigat de două ori titlul de cel mai admirat CEO din România.

    În viaţa privată, spune Mariana Gheorghe, este preocupată de teme precum existenţialismul şi evoluţiile tehnologice recente şi impactul lor asupra societăţii. Pe de altă parte, este foarte interesată de viitorul tinerei generaţii, precizează ea. „Mulţi tineri se uită cu speranţă la un viitor în afara ţării, însă vreau să îi conving că şi aici pot avea un viitor, că există companii care încurajează performanţa”, declară Mariana Gheorghe. Cel mai important moment din viaţa sa în afara carierei este, după spusele sale, „cel când am devenit mamă, o încununare a unei relaţii perfecte” şi spune că este „mândrul părinte al unui om minunat”.

    O fac mândră şi rezultatele din 2016, deoarece „demonstrează că ne-am adaptat noului context de piaţă şi că avem un business sănătos, robust financiar”. În 2016, în ceea ce priveşte investiţiile, compania a continuat să optimizeze portofoliul de proiecte. „Deşi am investit 600 de milioane de euro, adică mai puţin ca în anii trecuţi, continuăm să fim unul dintre cei mai mari investitori privaţi din economia României”, precizează Mariana Gheorghe. Investiţiile reprezintă, pe de altă parte, unul dintre factorii necesari dezvoltării unei ţări, pe lângă prezenţa unor mecanisme specifice pieţei libere, într-un mediu democratic, mai consideră directoarea OMV Petrom. „Avem nevoie de oameni pasionaţi, care pun suflet, de oameni care cred în potenţialul de dezvoltare a ţării. Cred că  în România este necesar un dialog constructiv între business, autorităţile statului şi societate civilă.”

    Pentru scenariul propus, de a-şi imagina că este pentru o zi preşedinte, Mariana Gheorghe sumarizează deciziile care i se par cele mai importante:  „1. Definirea viziunii şi identităţii noastre ca naţiune. 2. Definirea zonelor competitive pentru economia românească. 3. Strategia de ţară, pe baza celor de mai sus.”

    Ea ar fi trebuit să rămână la cârma OMV până în primăvara anului 2019, după ce a acceptat în 2015 un al treilea mandat. De aceea, decizia Consiliului de Supraveghere a OMV Petrom de a o înlocui pe Mariana Gheorghe din funcţia de director general al companiei, care “a renunţat la mandatul său”, a venit ca o surpriză.

    Christina Verchere, cea care a preluat mandatul, este absolventă a Universităţii din Aberdeen şi a lucrat în ultimii 4 ani ca preşedinte regional al British Petroleum. Anterior, a fost preşedinte şi CEO la BP Canada Energy Group.

  • Au găsit! Anunţul făcut de proprietarul Petrom zguduie toată piaţa. O simplă explorare la Marea Neagră s-a transformat în ceva incredibil

    Jocurile din zona de explo­rare şi producţie de hidrocarburi din Marea Neagră devin tot mai interesante, la finalul lunii trecute un consorţiu de trei companii, din care fac parte şi austriecii de la OMV, proprietarii Petrom, anun­ţând o descoperie majoră.

    Coincidenţa face ca această desco­perire să fie „strategic amplasată“ lângă blocul Neptun, perimetrul din Marea Neagră în care Petrom, ală­turi de americanii de la ExxonMo­bil, deja au anunţat iden­tificarea unei acumulări sem­ni­­ficative de gaze naturale. 

    Au găsit! Anunţul făcut de proprietarul Petrom zguduie toată piaţa. O simplă explorare la Marea Neagră s-a transformat în ceva incredibil

     

  • OMV a găsit petrol la bulgari, în Marea Neagră

    Perimetrul este „amplasat strategic“ lângă Neptun, blocul unde Petrom a găsit gaze.
     

    Jocurile din zona de explo­rare şi producţie de hidrocarburi din Marea Neagră devin tot mai interesante, la finalul lunii trecute un consorţiu de trei companii, din care fac parte şi austriecii de la OMV, proprietarii Petrom, anun­ţând o descoperire de petrol în platoul continental bulgăresc.

    Coincidenţa face ca această desco­perire să fie „strategic amplasată“ lângă blocul Neptun, perimetrul din Marea Neagră în care Petrom, ală­turi de americanii de la ExxonMo­bil, deja au anunţat iden­tificarea unei acumulări sem­ni­­ficative de gaze naturale. O des­co­perire de petrol în Marea Neagră este evidenţiată ca fiind printre cele mai importante eveni­mente din al treilea trimestru al anului acestuia în raportul finan­ciar publi­cat recent de gigantul petro­lier francez Total.

    În anul 2012 guvernul bulgar a acordat o licenţă de explorare pentru blocul Han Asparuh din Marea Neagră unui consorţiu format din Total (40%), OMV (30%) şi spaniolii de la Repsol (30%).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Mariana Gheorghe a câştigat 40.000 de euro în 2015 ca membru al boardului ING de la Amsterdam

    Mariana Gheorghe, 59 de ani, exe­cu­ti­vul care ocupă funcţia de CEO al OMV Pe­trom de zece ani, a câştigat anul trecut 40.000 de euro din funcţia de membru al consiliului de su­pra­veghere al băncii olandeze ING.
     
    Suma de 40.000 de euro obţinută de Ma­riana Gheorghe de la ING reprezintă remu­ne­ra­ţia anuală parţială în calitate de membru al con­siliului de supraveghere, având în vedere că a fost numită în această funcţie începând cu data de 11 mai 2015, se arată în raportul ING pentru 2015.
     
    Citiţi mai multe pe www.zf.ro
  • Un fost corporatist vorbeşte despre cum poţi creşte semnificativ satisfacţia unui client

    Când un client plăteşte cu cardul la supermarket, vânzătorul îi vede numele de pe card şi nu este un efort prea mare să îi spună, la plecare, «La revedere, domnule Ionescu!». Este un exemplu facil de interacţiune cu clientul care poate creşte semnificativ satisfacţia acestuia şi şansele ca acesta să întoarcă la supermarketul respectiv.” Vlad Şeitan vorbeşte cu entuziasm despre ideea din spatele The People Engagement Company, unul dintre cele trei proiecte antreprenoriale de care se ocupă acum, la patru ani de la plecarea din OMV.

    Vlad Şeitan a lucrat în cadrul OMV timp de 13 ani, fiind unul dintre puţinii manageri români care au crescut în cadrul companiei austriece fără a fi intrat în companie pe filiera Petrom. Când OMV a cumpărat Petrom, în 2004, şi a început să îşi dezvolte o pepinieră de specialişti, Şeitan lucra deja în cadrul companiei austriece, având la activ lansarea reţelei OMV în Serbia şi câţiva ani de experienţă în marketingul reţelei OMV existente în România din 1998.

    Din 2005, Şeitan a preluat conducerea reţelei OMV din România, Bulgaria şi Serbia, iar din 2007 a fost promovat într-o poziţie de management al întregii reţele de downstream a grupului (OMV, Petrom, Avanti, Petrol Ofisi, VIVA), cu un buget anual de marketing de 50 de milioane de euro şi cu un buget de training de 5 milioane de euro. „După 13 ani de OMV, am simţit nevoia unei schimbări profesionale, atât ca domeniu de activitate, cât şi ca model de business. OMV a fost şi va rămâne pentru mine cea mai frumoasă şi mai complexă experienţă profesională, şi pot afirma fără niciun dubiu că a fost o a doua familie. Cred că am reuşit să creăm o echipă şi un spirit cum rar se regăsesc în filosofia corporatistă din zilele noastre”, descrie managerul modul cum se raportează la fostul său angajator, pentru care a gestionat (până la plecare) cel mai important proiect din cariera sa de până acum: „Ultima perioadă în cadrul OMV se leagă strâns de unul din cele mai importante proiecte la care am lucrat, şi anume întreaga repoziţionare a brandului OMV pentru divizia de retail”.

    În 2011, a revenit la Bucureşti şi a lucrat timp de patru luni în cadrul Mercadia (companie fondată de Dinu Patriciu, care dezvolta reţeaua de retail Mic.ro), unde a făcut parte din echipa care a încercat un timp să resusciteze compania. În cele din urmă, Şeitan a făcut parte din echipa care a renegociat termenii cu creditorii.

    „După scurta experienţă în cadrul grupului Mercadia, am hotărât să iau o pauză pe plan profesional – un an sabatic. A fost perioada care m-a ajutat să stabilesc direcţia în care vreau să mă dezvolt în continuare. Perioada postcorporatistă a fost şi este plină şi dinamică, iar astăzi nu m-aş întoarce în corporaţii (deşi niciodată nu spun niciodată)”, povesteşte Vlad Şeitan, care a avut în intervalul 2012-2014 câteva încercări în zona antreprenorială, învăţând pe propria piele primele lecţii ale businessului pe cont propriu: „Am făcut greşeli din care am învăţat foarte mult – m-am implicat în proiecte în care nu aveam experienţă, am ales partenerii greşiţi etc)”. Acum, Şeitan este implicat în trei proiecte: consultanţă pe zona de real estate (cu activităţi în derulare atât în România, cât şi la nivel international), consultanţă în zona de marketing, business development şi strategie şi The People Engagement Company, firma de employee engagement.

  • Cea mai tânără femeie manager din boardul OMV Petrom

    Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a apărut în prima ediţie a Top 100 Tineri Manageri, în acelaşi an când Mariana Gheorghe prelua funcţia de CEO al OMV Petrom. 10 ani mai târziu, Mariana Gheorghe şi Lăcrămioara Diaconu-Pinţea sunt singurele doamne şi singurele persoane de naţionalitate română din boardul companiei.

    În urmă cu zece ani, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea coordona în cadrul OMV Petrom un departament care se ocupa, teoretic, de M&A. Structura companiei de la acel moment, în curs de trecere la standardele noii companii-mamă, presu-punea însă ca departamentul condus de Diaconu-Pinţea să fie, practic, o punte de legătură între noua cultură şi noii colegi şi vechea structură a fostei companii de stat.

    În 2006, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea vorbea despre efervescenţa din departamentul pe care îl conducea punând simple virgule între proiecte cu valoare de zeci de milioane de euro: ”În plus faţă de corporate development, care presupune proiecte de zeci de milioane precum achiziţia staţiilor OMV sau proiecte de investiţii în Kazahstan, în care suntem profund implicaţi, ne ocupăm de proiectele de investiţii, de activele non-core (vânzarea Carpatina, vânzarea platformelor marine), de tot ce înseamnă zona de investor relations şi de interfaţa cu investitorii, în special cu  fondurile de investiţii (cam 20 care investesc în acţiunile noastre)„.

    La zece ani distanţă de la interviul în care managerul povestea cum Petrom se integrează în stilul de business aus-triac, Lăcrămioara 
Diaconu-Pinţea revine la Bucureşti pentru a intra în boardul OMV Petrom, după trei ani petrecuţi la Viena. A doua româncă intrată în directoratul OMV Petrom SA are 41 de ani, a absolvit Finanţe în cadrul ASE Bucureşti în 1997 şi a absolvit un program MBA la Wirtschaftsuniversität Wien (Universitatea de Economie din Viena) în 2009. A început să lucreze la scurt timp după terminarea facultăţii (în 1998) în cadrul Petrom, în cadrul departamentului de Strategie, Planificare şi Dezvoltare. Ulterior a deţinut diverse poziţii de management în cadrul OMV Petrom, de la direc-tor dezvoltare corporativă cu atribuţii în fuziuni şi achiziţii, strategie şi relaţia cu investitorii la director al proiectului cen-tralei electrice, de la debutul acestuia în octombrie 2007.

    Timp de doi ani, începând din ianuarie 2012, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a fost VP pentru relaţia cu investitorii în cadrul grupului OMV, iar ulterior a devenit responsabilă pentru Business Support Explorare şi Producţie în cadrul OMV E&P GmbH. La mijlocul lunii aprilie, va prelua funcţia de membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activi-tatea de Downstream Gas, ca urmare a încetării mandatului lui Cristian Secoşan. Fostul director al Siemens şi anterior al E.ON Electrica Moldova şi al ABB va pleca din companie la începutul acestei luni. Anunţul plecării lui Cristian Secoşan nu a fost făcut public de Petrom, managerul urmând să plece din Petrom după doi ani şi jumătate, la expirarea mandatu-lui, care nu a mai fost prelungit. Plecarea lui Cristian Secoşan este legată de performanţele slabe ale diviziei pe care a condus-o, performanţe care ar fi dus la scăderea de 56% a profitului raportat de Petrom anul trecut. 

    Numirea Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea a avut loc la sfârşitul lunii martie, când Consiliul de Supraveghere al Petrom a redenumit segmentele de activitate ale OMV Petrom, fără a modifica modul de organizare a companiei. Decizia a fost luată pentru a reflecta denumirile segmentelor de activitate la nivelul grupului OMV şi pentru a facilita astfel comparabilitatea rezul-tatelor financiare raportate în IFRS. Astfel, segmentul de Explorare şi Producţie devine Upstream, segmentul de Rafinare şi Marketing devine Downstream Oil, iar segmentul de Gaze şi Energie devine Downstream Gas.

    În urmă cu zece ani, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea estima că va termina proiectele în care era angrenată abia în câţiva ani, iar viitorul, deşi neclar, părea corporatist: ”Peste 3-4 ani abia dacă vom termina ce facem acum: integrare, evaluare şi vânzare a activelor etc. Apoi, grupul are posibilitatea de job rotation, aşa că mă aştept să plec din ţară şi să creez un nucleu pe baza căruia să construiesc mai mult în acelaşi domeniu. Cât despre posibilitatea de a deveni antre-prenor – asta e o discuţie pe care am putea să o purtăm peste câţiva ani; am avut acest gând acum ceva ani (când am cumpărat o mică podgorie unde am fi dorit să producem vin), dar acest plan s-a diluat mult în ultimii ani şi în ultimul an foarte mult„.

  • Luptă între masculii alfa la vârful OMV. Directorul general ar putea pleca de la conducerea companiei

    La întâlnirea de marţi a conducerii OMV se va pune în discuţie şi posibilitatea ca angajamentul lui Roiss să înceteze mai devreme decât era stabilit.

    Roiss a devenit CEO al companiei în 2011, iar anul trecut grupul austriac i-a extins contractul până în martie 2017.

    Totuşi, de atunci şi până în prezent, compania a înregistrat rezultate financiare slabe, profitul operaţional înjumătăţindu-se în al doilea trimestru din acest an, pe fondul crizei din Libia, care a determinat grupul să crească producţia de petrol în ţări unde costurile sunt mai mari, precum Norvegia.

    De asemenea, divizia de gaze naturale nu a consemnat un avans important, aşa cum a sperat conducerea companiei. În aceste condiţii, Roiss a încercat să reducă divizia, ceea ce a determinat apariţia unor neînţelegeri între el şi şeful unităţii, Hans-Peter Floren, potrivit surselor citate de Reuters.

    În 2013, divizia de gaz şi energie a contribuit cu doar 1 milion de euro la profitul grupului, înainte de dobânzi şi taxe, care a înregistrat o valoare de 2,7 miliarde de euro.

    “Pe de o parte, problemele de la OMV sunt determinate de piaţă. Există, însă, şi probleme în ceea ce priveşte atmosfera şi cooperarea din cadrul companiei”, a declarat una dintre surse.

    O altă sursă apropiată situaţiei a explicat că Roiss şi Floren, pe care i-a numit “masculi alfa”, poartă o luptă pentru putere în interiorul companiei.

    De altfel, acţionarii principali ai OMV, şi anume compania de stat austriacă OIAG (cu o participaţie de 31,5%) şi International Petroleum Investment din Abu Dhabi (cu o participaţie de aproape 25%), le-a cerut celor doi să ajungă la un acord.

    Săptămâna trecută, ziarul austriac Die Presse a anunţat că OMV ar putea încheia contractele lui Roiss şi Floren înainte de termen, citând surse din conducerea companiei.

    “Dacă plecarea lui Roiss se întâmplă, ar putea fi percepută ca o îmbunătăţire de către piaţă şi investitori. Sunt atât de multe zvonuri legate de el”, a declarat un analist care se ocupă de OMV.

    În cazul în care Roiss şi Floren vor părăsi OMV, board-ul companiei va pierde trei dintre membrii existenţi, şi anume Manfred Leitner (director de Marketing), David Davies (directorul de Finanţe) şi Jaap Huijskes (directorul diviziei de explorare şi producţie).

    De altfel, în septembrie, OIAG a anunţat că OMV şi-ar putea schimba conducerea şi strategia de afaceri în urma unei evaluări începute în primul trimestru al anului.

    Acţiunile OMV au coborât, vineri, la minimul ultimilor doi ani, valoarea acestora scăzând cu aproape o treime de la începutul anului până în prezent.

    În România, compania OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, administrează o reţea de 545 staţii de distribuţie a carburanţilor, din care 392 operate sub brandul Petrom şi 153 sub brandul OMV.

    OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 milioane de barili echivalent petrol (bep). Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi deţine o centrală electrică de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate, prin intermediul a circa 800 benzinării.

  • Ponta: Poate un alt guvern mai bun va reduce la anul taxa pe stâlp la 0,5%

    Aflat în vizită la rafinăria Petrobrazi, Victor Ponta a evocat faptul că în urmă cu doi ani şi jumătate, imediat după ce a preluat mandatul de prim-ministru, a discutat pentru prima dată cu şeful OMV, Gerhard Roiss, despre ce înseamnă o ţară independentă din punct de vedere energetic, cât de important este pentru România ca şi pentru orice altă ţară să aibă companii puternice, să-şi folosească aceste resurse, să aibă investiţii pe termen mediu şi lung în domeniul energiei.

    “Aici este un domeniu în care nu există investiţii pe termen scurt şi profituri pe termen scurt, există numai o strategie bine gândită, şi cred că în aceşti doi ani şi jumătate, lucrând împreună cu Petrom-OMV, cu celelalte companii din domeniu, România a progresat foarte mult. A făcut o reformă structurală reală şi din punct de vedere legislativ, şi din vedere operaţional pentru piaţa de energie, şi-a asigurat surse pentru a fi stabilă şi aproape în totalitate independentă, a creat premisele pentru ca în foarte scurt timp, prin rezervele proprii pe care le avem la dispoziţie, România, şi când spun România mă gândesc întotdeauna şi la Republica Moldova, să poată să asigure industriei şi populaţiei o siguranţă în ceea ce priveşte resursele energetice”, a afirmat Ponta.

    “Nu ne-am înţeles întotdeauna, dar acum dacă dau vestea că taxa pe construcţii speciale se reduce de la 1,5 la 1%, doamna Gheorghe îmi spune că să o reducem la 0,5%. Poată o să vină la anul un guvern şi mai bun decât cel al meu, şi o s-o reducă la 0,5%. Guvernul acesta atâta a putut să facă, poate însă să vină în paralel cu reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, iar pentru dvs., care sunteţi o companie cu mulţi angajaţi şi cu toate contractele de muncă fiscalizate, sunt convins că şi acest tip de stimulent pentru crearea de locuri de muncă va fi bine primit”, a spus premierul.

    El s-a referit astfel la declaraţiile recente ale Marianei Gheorghe, CEO Petrom, potrivit cărora este încrezătoare că guvernul va crea un cadru fiscal prietenos pentru investiţii, inclusiv din punctul de vedere al nivelului total al taxării industiei petroliere (taxa pe stâlp, redevenţe), întrucât în caz contrar, Petrom va reduce volumul investiţiilor.

    Guvernul a anunţat recent la începutul lunii că taxa pe construcţiile speciale va fi redusă de la 1,5%, la 1% din valoarea construcţiei, iar veniturile colectate vor rămâne la dispoziţia autorităţilor locale În privinţa redevenţelor din industria energetică, premierul Ponta a declarat, în această săptămână, că raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia FMI, CE şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale.

    La începutul lui septembrie, preşedintele Traian Băsescu a lansat un avertisment la adresa OV, afirmând: “Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”. El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor, unde companiile ExxonMobil şi Petrom fac foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural.
     

  • Băsescu: OMV Austria ne va fi partener atât timp cât interesul României e servit cu prioritate

    Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”, a afirmat Traian Băsescu.

    El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor, unde companiile ExxonMobil şi Petrom fac foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural. Şeful statului a fost aşteptat de managerii ExxonMobil şi Petrom.

    Traian Băsescu a ajuns la platforma maritimă cu elicopterul, plecând de la Aerodromul Tuzla.