Tag: obligatiuni de stat

  • Finanţele au împrumutat 500 mil. euro pe zece ani, la dobândă de 5,8% pe an

    Ministerul Finanţelor a vândut ieri obligaţiuni de stat pe zece ani de 500 mil. lei, plătind un randament de 5,81% pe an, peste nivelul plătit la licitaţia anterioară cu astfel de titluri. Cererea s-a ridicat la 908 mil. lei, aproape dublu faţă de oferta indicativă. Spre comparaţie, multe dintre licitaţiile pentru titluri cu scadenţă lungă organizate de la începutul anului au înregistrat o cerere de cinci-şase ori mai mare decât suma indicativă. Analiştii anticipau anterior o cerere scăzută pentru titlurile de stat vândute ieri în condiţiile în care principalii cumpărători sunt investitorii străini, speriaţi acum de criza din Cipru. Ultima licitaţie cu titluri pe zece ani a avut loc în ianuarie, randamentul pătit atunci fiind de 5,71% pe an. Finanţele au vândut de la începutul anului obligaţiuni şi certificate de trezorerie de peste 18 mld. lei, la care se adaugă o emisiune de titluri de stat de 500 mil. euro şi bonduri de 1,5 mld. dolari. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • „Efectul“ JP Morgan: statul plăteşte dobânzi mai mici cu 80 mil. lei

    Decizia băncii americane JP Morgan de a include obligaţiunile de stat în lei într-un indice propriu a generat euforie în rândul investitorilor străini, leul întărindu-se într-o singură zi cu 1,2% în faţa euro, iar randamentul plătit de Finanţe pentru a emite titluri pe cinci ani a scăzut brusc cu 1,2 puncte procentuale. Cursul de schimb s-a oprit miercuri tocmai pe palierul de 4,33 lei/euro, adică minimul ultimului an, în timp ce statul a ajuns să împrumute ieri 3,1 miliarde de lei la o singură licitaţie la un randament istoric de 5,4% pe an. Practic, pentru stat, includerea în indicele JP Morgan înseamnă economii cu dobânzile de 80 de milioane de lei. Astfel, dobânda plătită, la un randament de 5,4% pe an, pentru cele 3,1 miliarde de lei este de 230 milioane de lei, în timp ce la un randament de 6,6% pe an dobânda urcă la 310 milioane de lei. Bancherii spun că includerea obligaţiunilor în lei în indicele JP Morgan ar putea însemna într-o primă fază intrări de echivalentul a 1-1,5 mld. euro în titluri de stat româneşti. Totodată, scăderea cursului înseamnă rate mai mici pentru clienţii cu credite în valută – atât companii, cât şi persoane fizice. Circa două treimi din creditele acordate de băncile locale sunt în valută, iar clienţii simt în propriul buzunar fiecare puseu de depreciere a cursului.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro