Tag: obiectiv

  • ein Europameister? De ce nu a mai încăput Deutsche Bank la masa „băieţilor mari” şi ce vor nemţii să scoată din fuziunea cu Commerzbank

    După un deceniu furtunos, plin de pierderi şi inconsistenţe, gigantul bancar Deutsche Bank începe oficial discuţiile pentru o potenţială fuziune cu competitorul german Commerzbank. Tranzacţia pare să aibă undă verde din partea guvernului de la Berlin, însă sindicatele şi confederaţiile vor avea un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte formarea unei instituţii care ar fi a patra cea mai mare bancă din Europa.

    Duminică, 17 martie, Deutsche Bank şi Commerzbank au anunţat în acelaşi timp că încep discuţiile pentru o potenţială fuziune, confirmând zvonurile care au prins efervescenţă odată cu finalul anului trecut, când a devenit clar pentru întreaga piaţă, dar mai ales pentru consiliile de administraţie ale celor două bănci, că niciuna dintre cele două instituţii nu poate redeveni motorul economiei germane pe cont propriu. Dar cum s-a ajuns aici? De la criza financiară care a scos nemţii din cursa globală a băncilor de investiţii, atât Deutsche Bank, cât şi Commerzbank au înregistrat scăderi de peste 90% la nivelul acţiunilor în ultimii 11 ani – timp în care au schimbat în total opt directori executivi, au modificat de multe ori strategiile de piaţă şi au adunat datorii prin obligaţiuni noi în valoare cumulată de 30 miliarde de euro.

    Înainte de criza financiară din 2008 Deutsche Bank era „studentul străin” care a venit în America şi stătea cu băieţii cool de pe Wall Street, încercând să scaleze la nivel de investiţii şi să îşi merite locul la masă cu JPMorgan Chase sau Bear Stearns. Cu toate acestea, Deutsche Bank a fost unul dintre principalii actori care au alimentat şi inflamat piaţa derivatelor numite CDO-uri (n.red. obligaţia de îndatorare garantată CDO reprezintă un instrument financiar prin care se diversifică un portofoliul de obligaţiuni inferioare în intenţia de a-l vinde ca un pachet cu un grad scăzut de risc), cele care au conturat bula imobiliară în perioada 2004-2008. Raportul investigaţiei comitetului special din senatul american din 2011 asupra crizei financiare şi a Wall Streetului a concluzionat că banca germană a fost implicată atât în bula imobiliară, cât şi în piaţa CDO-urilor, criza creditului şi chiar a fost una dintre instituţiile care au împins spre recesiune. Mai mult, chiar şi în 2007, când totul începea să se prăbuşească în acea piaţă, Deutsche Bank încă mai vindea investitorilor derivate în valoare de milioane de dolari, care urma să nu mai valoreze nimic în următoarele luni.

    Astfel, bombardată de amenzi şi penalizată sever de investitori, din perspectiva oricărui aspect financiar, în orice top, Deutsche Bank este la coada clasamentului. Astăzi, nemţii înregistrează cel mai mic randament al capitalurilor, au cele mai mici marje şi plătesc mult mai scump finanţările în comparaţie cu vecinii din Europa. Între 2011 şi 2018 Deutsche Bank a avut pierderi de 6 miliarde de euro şi a primit amenzi de circa 14 miliarde de euro pentru o serie lungă de abateri, printre care şi implicarea băncii în scandalul LIBOR. În 2016, Deutsche Bank a fost descrisă de FMI ca fiind cea mai periculoasă bancă din lume pentru sistemul financiar din cauza legăturilor cu alte bănci. Pe 8 aprilie 2018, după ce boardul a decis să nu îi mai acorde nicio şansă executivului John Cryan de a readuce banca la profit, Christian Sewing a devenit noul CEO al Deutsche Bank şi a început să reducă din costuri şi să anunţe concedieri în mai multe divizii.

    Însă această mişcare nu a avut efectul scontat, investitorii nu mai aveau timp şi răbdare, iar când Deutsche Bank a raportat în octombrie un profit net în T3 2018 mai scăzut cu 65% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, zvonurile au început să se înmulţească. În aceeaşi perioadă, mai exact în data de 24 septembrie 2018, Deutsche Bank a fost eliminată din indicele Euro Stoxx 50 Index, după ce în primele zile de toamnă Commerzbank fusese eliminată din indicele DAX.

    Mai mult, în luna februarie 2019 conglomeratul chinez HNA şi-a redus participaţia din cadrul celei mai mari bănci germane la 6,3%, faţă de 10% cât avea în 2017, când era cel mai mare acţionar al băncii, relatează Reuters. Dar în luna martie 2019 Deutsche Bank a confirmat că „este implicată” în discuţii cu Commerzbank, deoarece încearcă să stimuleze creşterea şi rentabilitatea. Bloomberg a fost prima publicaţie care a scris că, duminică, 17 martie, consiliile celor două bănci se vor întâlni fiecare în cursul zilei respective, pentru a aproba discuţiile oficiale despre fuziune.

    „În lumina oportunităţilor care au apărut, consiliul de administraţie al Deutsche Bank a decis să revizuiască opţiunile strategice”, scrie într-un comunicat de presă al Deutsche, citat de Reuters. Commerzbank a declarat că rezultatul discuţiilor din Consiliul de Administraţie a fost „deschis”. Acum, când condiţiile economice se înrăutăţesc, când Germania – motorul economiei europene – dă semne de slăbiciune şi când finanţările par că se vor scumpi în viitor, în special pentru businessuri, guvernul de la Berlin vrea un campion european pe care să se poată baza economia.

    Deutsche şi Commerzbank sunt cele mai mari bănci listate din Germania. Statul deţine o participaţie de 15,6% la Commerzbank ca urmare a contribuţiei sale la salvarea băncii în criza financiară. Prin preluarea Commerzbank – modul în care s-ar putea realiza fuziunea –, Deutsche Bank, o bancă atât de mândră încât în criză a refuzat ajutorul statului, s-ar putea vedea cu o parte din ea în mâinile guvernului. Perspectiva reîntoarcerii statului intervenţionist i-a făcut să se înfoaie pe conservatorii propiaţa din Uniunea Creştin- Democrată a cancelarului Angela Merkel. Fuziunea ar crea a patra cea mai mare bancă din Europa, cu active de circa 1.810 miliarde de euro. Cele două bănci au împreună o valoare de piaţă de 25 de miliarde de euro, mică în comparaţie cu cele ale rivalelor, aceasta din cauza scăderii drastice a cotaţiilor acţiunilor. Ambele companii şi-au pierdut circa 90% din valoare în raport cu punctele de vârf. Deutsche Bank este cea mai mare din această pereche şi de aceea cel mai probabil ea va fi cumpărătorul. Ministrul de finanţe din Germania, Olaf Scholz, a anunţat că nu se va opune celor câteva zeci de mii de concedieri care ar fi necesare pentru ca cele două bănci să poată funcţiona sustenabil împreună, potrivit surselor citate. La începutul lunii martie, reprezentanţi ai angajaţilor din partea ambilor creditori şi-au anunţat poziţia cu privire la o potenţială fuziune, avertizând că ar duce la 30.000 de concedieri – adică peste o cincime din forţa de muncă combinată.

    Scholz şi adjunctul său Joerg Kukies a făcut presiuni pentru combinarea celor două bănci slăbite pentru a se asigura că cea mai mare economie din Europa se poate baza măcar pe un singur creditor puternic. Pe de altă parte, cele mai mari două asociaţii de business pentru IMM-uri din Germania au anunţat public că se opun unei potenţiale fuziuni între Deutsche Bank şi Commerzbank, argumentând că o astfel de decizie de business ar afecta competitivitatea pentru finanţarea sectorului, potrivit Reuters.

    Mittelstandurile nemţeşti, aşa cum sunt cunoscute IMM-urile din Germania, reprezintă 99% dintre companiile înregistrate în cea mai mare economie a Europei, 97% din exporturile ţării şi angajează 60% din forţa de muncă. „Cu cât există o competitivitate mai ridicată, cu atât mai bine, prin urmare nu vedem niciun motiv pentru ca cele două bănci să fuzioneze”, a declarat Reinhold von Eben-Worlée, şeful Asociaţiei Businessurilor de Familie. Mario Ohoven, preşedintele Asociaţiei Germane pentru IMM-uri, a lansat observaţii similare cu o săptămână înainte Asociaţiei Businessurilor de Familie, ca răspuns la posibila fuziune dintre cei doi creditori. „Când două bănci cu probleme se unesc nu există nicio garanţie că rezultatul va fi o instituţie economică puternică. Pe scurt, dacă punem două entităţi şchioape împreună, nu vom obţine un campion european”, spune Ohoven.

    Atât Eben-Worlée cât şi Ohoven au declarat pentru sursa citată că băncile stabile cu o amprentă internaţională sunt cele de care are nevoie economia germană pentru a rămâne o forţă internaţională. Tranzacţia s-ar putea lovi şi de perspectiva Băncii Centrale Europene, încât Andrea Ernia, în primul interviu acordat după ce a devenit preşedintele Mecanismului de Supraveghere, a declarat că nu îi „place ideea unor campioni naţionali sau europeni”. 

  • Măsuţa din pod

    În urma înlocuirii, în anii ’70, a cablurilor de susţinere ale acestuia, au rămas cablurile originale, produse în 1935, dintre care o parte au ajuns la o organizaţie dedicată păstrării istoriei oraşului, Strands of History. Aceasta a căutat o soluţie de a pune în valoare frumuseţea cablurilor, de fapt adevărate funii împletite din câte 229 de fire de sârmă de oţel galvanizat, cerând ajutorul unor meşteri locali. Aceştia au realizat o masă cu tăblia din lemn de nuc cu aceeaşi vârstă ca şi cablurile (peste 80 de ani) şi picioarele din funiile de oţel recuperate de la celebrul pod suspendat Golden Gate.

  • România se pregăteşte pentru aderarea la euro. Viorica Dăncilă: Ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro până în 2024

    „Vom discuta astăzi (miercuri-n.r) despre documentele necesare pentru pregătirea trecerii României la moneda unică europeană, elaborate în cadrul Comisiei Naţionale, constituită în acest scop.

    Adoptarea monedei euro este un proiect complex, de mare avergură, care trebuie temeinic pregătit prin implicarea specialiştilor, a mediului academic, patronatelor, sindicatelor, partidelor politice, societăţii civile şi desigur a tuturor instituţiilor cu resposabilităţi în domeniu. În cursul anului trecut comisia din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri au avut o activitate intensă cu reuniuni bilunare. În urma acestora au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare a acestui plan.

    Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice. Ulterior vor fi transmise Comisiei Europene. Implicit ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Câţi bani face una dintre cele mai controversate afaceri din România şi cum vrea să ajungă în peste 100 de ţări

    13 milioane de dolari anul trecut, cu un obiectiv de creştere de peste 50% pentru anul în curs descriu evoluţia unuia dintre cele mai controversate businessuri de pe piaţa locală: afacerea de videochat Studio 20. Ce se ascunde în culisele acesteia povesteşte Mugur Frunzetti într-o ediţie a emisiunii Smart Business.

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.


    E un domeniu de activitate controversat, la fel ca multe altele la noi“, descrie Mugur Frunzetti, managerul care conduce businessul Studio 20, prima afacere de videochat românesc francizată internaţional, industria în care activează. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Studio 20, 100.000 de persoane lucrează în această industrie, iar dacă în 2014 piaţa videochatului din România era estimată la peste 100 de milioane de euro, până astăzi aceasta s-a triplat.

    Mugur Frunzetti spune că şi-a asumat rolul de CEO al Studio 20 ca urmare a ambiţiilor de dezvoltare internaţională a businessului: dacă în urmă cu trei ani, când a preluat acest rol şi a început să investească în business, acesta era format dintr-un singur studio, în România în prezent afacerea operează 15 studiouri, majoritatea locale, iar patru sunt internaţionale – în Statele Unite (Los Angeles), Columbia, Ungaria şi Australia. Cifra de afaceri a studioului a ajuns anul trecut la 13 milioane de dolari, iar pentru anul în curs Mugur Frunzetti previzionează venituri de 20 de milioane de dolari. Până în 2020 însă, şi-a fixat obiectivul de a atinge 100 de sedii în toată lumea şi de transformare în ”cel mai mare furnizor de conţinut de live streaming din lume; deja suntem cei mai mari, dar aproape de alţi concurenţi, până în 2020 vrem să ajungem departe de ei“. Compania are 150 de angajaţi permanenţi şi 500 de modele.

    Mugur Frunzetti descrie afacerea de videochat drept un business de live entertainment, pe care îl aseamănă cu platforma de streaming de filme Netflix: ”Doar că în acest tip de live entertainment există interacţiune în timp real între cele două părţi aflate în spatele a două camere diferite“. El spune că percepţia peiorativă a publicului care se leagă de acest domeniu are legătura cu evoluţia istorică a domeniului, în contextul businessului de live entertainment pentru adulţi, astfel că s-a păstrat asocierea cu acesta, ceea ce, potrivit lui, nu mai este neapărat valabil în prezent. ”Sunt foarte multe lucruri pe care le poţi transmite într-o interacţiune live între doi oameni; poate fi şi o transmisie adult, dar poate fi şi o discuţie care acoperă necesităţi de socializare, în contextul în care acest tip de comportament este încurajat şi de dezvoltarea unor reţele sociale precum Facebook. Dacă interacţiunile tip text nu ne ajung, atunci avem nevoie şi de o interacţiune în timp real.“ El insistă asupra celor două componente care alcătuiesc conceptul de videochat: ”Video şi chatul, componenta de discuţie. Atât timp cât înţelegem ambele componente, înţelegem de fapt ce înseamnă videochatul; atunci când ne fixăm într-o componentă din cele două, deja ne ducem pe o nişă care e mai mult sau mai puţin reprezentativă pentru întreaga industrie.“

    Antreprenorul descrie piaţa ca fiind una cu foarte multe nişe: în Statele Unite acestea se axează mai mult pe zona de conţinut pentru adulţi, în timp ce, potrivit lui Frunzetti, în România s-a dezvoltat mai mult componenta de socializare. Tot el observă că genul de relaţii create în acest mediu sunt de fapt o oglindă a relaţiilor din viaţa reală. ”De multe ori relaţia dintre model şi utilizator trece prin toate stagiile unei relaţii normale şi asta ne-am propus să le învăţăm pe modelele noastre: ne cunoaştem, ieşim la o cafea, povestim, ne împrietenim, vedem un film, ieşim cu nişte prieteni şi poate la un moment dat mergem mai departe, dar asta nu înseamnă că din prima zi sărim în pat.“

    Astfel, modelul şi vizitatorul ei, care în timp poate deveni vizitator fidel, pot trece prin foarte multe etape, iar relaţia lor poate evolua, se desfăşoară în funcţie de ei doi. ”În general, tot ce făceam tradiţional în viaţa reală, offline, se transpune din ce în ce mai mult în online, nu mai ieşim în fiecare seară cu prietenii la un suc fiindcă ne dăm mesaje pe Facebook, nu mai vorbim despre ce facem că suntem într-un grup de WhatsApp, aşa se întâmplă şi în videochat, unde sunt din ce în ce mai mulţi oameni şi mai ales din generaţia tânără.“ El spune că această migraţie a socializării spre online se întâmplă mai ales în rândul clienţilor din Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Franţa: ”Îşi restrâng socializarea la ecranul laptopului, telefonului, tabletelor şi îşi mută aici prieteniile, dragostea etc“. Nu interpretează acest lucru ca fiind rău sau bun, dar nu ezită să spună că pentru businessul lor acesta este, evident, un lucru pozitiv.

    El spune că nu există un răspuns clar referitor la profilul unui model, însă subliniază că acesta nu se leagă doar de calităţile fizice. ”Sunt oameni care şi în viaţa reală, dacă îi cunoşti, au un farmec aparte, vrei să vorbeşti mai mult cu ei. Tot aşa există oameni care nu îţi inspiră nimic, în pofida calităţilor fizice.“ Spune că în cadrul Studio 20 lucrează deopotrivă modele care au început această activitate la 18 ani şi altele la 35. Nu neagă că principala motivaţie care le aduce aici sunt banii: ”Avem o medie a veniturilor undeva la de 5-6 ori salariul mediu pe economie, însă modelele care vin doar pentru bani renunţă repede, în maximum un an“.

    Oferă exemplul unei fete care şi-a fixat ca obiectiv să îşi cumpere zece apartamente în Bucureşti din banii obţinuţi altfel; până în prezent a ajuns la şase apartamente. Veniturile modelelor sunt influenţate de mai mulţi factori, printre care nişa pe care o aleg – modelele din zona glamour, care nu sunt orientate pe furnizarea de conţinut pentru adulţi, nu vor câştiga la fel de mulţi bani precum cele din a doua categorie. Totodată, contează volumul de muncă, în contextul în care ele însele aleg cât de mult să muncească zilnic. Maximul de venituri obţinut într-o lună de un model al Studio 20 a ajuns la 55.000 de dolari. ”Nu a făcut nimic special, a fost urmarea unei munci constante pe tot anul 2017. Chiar dacă îşi lua concedii, nu le lua niciodată mai mult de trei zile; spunea că altfel ar pierde legătura cu membrii.“

    Iar dacă pe piaţa muncii din România există o criză de personal, pe care Mugur Frunzetti spune că o resimte când vine vorba despre dezvoltatori în IT, oameni de marketing, implicaţi în traininguri etc., când vine vorba despre modele situaţia este diferită. ”Această activitate se mulează foarte bine pe noua generaţie, independentă, care nu vrea să depindă de un angajator anume şi vrea recompense imediate.“ A observat într-adevăr lipsuri în ceea ce priveşte calitatea pregătirii lor. ”Tot o caracteristică a generaţiei actuale este că se aşteaptă la succes fără prea multă muncă, caută scurtăturile; în plus, pregătirea este foarte slabă, de la an la an, trebuie să facem din ce în ce mai multe cursuri intensive de limba engleză, de exemplu.“ O particularitate a Studio 20 este că oferă cursuri de cultură generală modelelor: ”Le deghizăm sub umbrela cursurilor de engleză – introducem acolo şi noţiuni despre geografie, istorie etc.“, totul creat în scopul ”cuceririi“ clienţilor internaţionali. Potrivit lui Frunzetti, în jur de 70% dintre clienţi sunt din Statele Unite; ei sunt urmaţi de cei din Australia, Canada, Marea Britanie şi ţările nordice.

    Mugur Frunzetti spune că primele site-uri de acest tip au apărut în urmă cu 20-21 de ani, iar în România, în urmă cu circa 18 ani. ”În primii 10 ani activitatea a fost destul de restrânsă, fiindcă nu au existat investiţii în această industrie, oamenii de business s-au ţinut departe de acest domeniu, văzută ca un paria al societăţii.“

    Cum stau lucrurile acum? ”În prezent, nu doar eu, dar şi alţii care au făcut mult business în viaţă şi care nu am fost axaţi pe domeniul acesta am intrat pe zona de live streaming şi schimbăm modul în care lucrurile se desfăşoară şi ca structuri interne, dar şi ca poziţionare pe piaţă.“ El este un investitor în serie în IT – este unic fondator al Stay Safe, care a dezvoltat aplicaţia cu acelaşi nume care avertizează în timp real utilizatorii cu privire la pericolele din zona în care se află (indiferent de natura acestora – dezastre naturale, accidente auto sau orice alt tip de incident).  Este acţionar şi în cadrul agenţiei de marketing online Retargeting.biz, iar în trecut a investit în floria.ro şi într-un grup de retaileri online din IT&C (marketonline.ro, azerty.ro, mediadot.ro). La nivel internaţional, piaţa de videochat este estimată la 10 milarde de euro.

  • Innovation Days 2018, un proiect dedicat ideilor inovatoare

    Elementul de  noutate:
    Innovation Days stă la baza unui concept care are rolul de a stimula creativitatea angajaţilor Metro Systems cât şi crearea unei platforme care să uşureze informarea clientului cu privire la produsele Metro. „Ne folosim de inteligenţa artificială şi de realitatea augmentată pentru a crea platforme care să le ofere angajaţilor din vânzări şi clienţilor acces instantaneu de pe smartphone-urile proprii la date relevante despre oferta comercială. Este o activitate în care fiecare idee reprezintă un pas către inovaţie şi dezvoltare. Propunerile inovatoare de utilizare a tehnologiei au reprezentat cheia succesului în acest proiect”, explică reprezentanţii companiei.

    Descrierea inovaţiei:
    Angajaţii Metro Systems au beneficiat de organizarea unei sesiuni de instruire cu experţi din exteriorul companiei, care au prezentat concepte precum design thinking, dar şi sfaturi despre cum pot fi dezvoltate prototipuri ale unor aplicaţii/platforme, tocmai pentru a-i putea ajuta pe participanţi să îşi pună ideile in ordine şi să creeze aplicaţii care pot schimba ritmul de viaţă al utilizatorului. După ce angajaţii companiei şi-au publicat ideile pe o platformă special concepută, au format echipe în jurul proiectelor împreună cu colegii din Düsseldorf, Berlin, Braşov şi Bucureşti. Astfel, s-au format 16 echipe – 8 în Germania şi 8 în România –, cu un număr de peste 100 de membri, care au lucrat la dezvoltarea proiectelor. Echipele din România au fost mixte, ele fiind formate inclusiv din oameni care lucrează în alte ţări pentru grupul Metro. După trei zile în care au dezvoltat un prototip funcţional al ideii, cele 16 echipe şi-au prezentat proiectele în cadrul unui eveniment organizat simultan în Germania şi în România.  
    Proiectul Scan and Shop reprezintă o soluţie de IT care foloseşte tehnologii de recunoaştere a vocii, scrisului şi textului pentru a scurta timpul de înregistrare a clienţilor noi şi a reduce erorile în preluarea datelor, idee ce a fost aleasă câştigatoare în cele din urmă. Cumpărăturile făcute într-un mod inovator au stat la baza unui concept ce a venit de la o echipă din România care a creat aplicaţia Shopp AR-Awesomeness Reinvented, care a obţinut votul pentru una dintre cele mai interesante trei aplicaţii din cadrul evenimentului. În trei zile, membrii echipei din România au dezvoltat un prototip funcţional al aplicaţiei Shopp AR, pe care l-au demonstrat live în cadrul evenimentului, utilizarea aleasă fiind aceea de a identifica instantaneu dacă un produs din oferta Metro conţine sau nu alergeni. Un alt proiect care a intrat în top 3 cele mai votate a fost Menu Scan – o aplicaţie dedicată forţei de vânzări a Metro. Aplicaţia le permite angajaţilor companiei să vadă care sunt ingredientele de care are nevoie un restaurant pentru felurile de mâncare pe care le are în ofertă prin simpla realizare a unei fotografii a meniului.

    Efectele inovaţiei:
    Prin acest proiect, clienţilor le este facilitat accesul la informaţii importante într-un mod cât mai facil, fiind deopotrivă stimulată creativitatea angajaţilor. 

  • Philipp Hagenburger, managing director Passenger Cars şi CEO / Mercedes-Benz România: “Un lider bun este întotdeauna caracterizat de un mix de calităţi”

    Carte de vizită
    ¶ Philipp Hagenburger a absolvit Universitatea
    Ludwig-Maximilian din München
    ¶ El a condus timp de aproape cinci ani departamentul de postvânzare al Mercedes-Benz România, între 2008 şi 2012
    ¶ A fost la conducerea reprezentanţei Mercedes-Benz din Egipt
    ¶ A devenit CEO al Mercedes-Benz România după schimbarea structurii organizaţionale, respectiv reaşezarea în două noi divizii – Passenger Cars şi Commercial Vehicles

  • Florin Godean, country manager Adecco România: “Succesul pentru mine înseamnă atingerea unor obiective, iar obiectivele nu sunt niciodată solitare.” – VIDEO

    De fapt reflectă activitatea colegilor mei pentru că sunt foarte activi, cu rezultate foarte bune. Avem studii de satisfacţii ale candidaţilor, ale clienţilor. Nu este ceva întâmplător, este pur şi simplu rezultatul muncii echipei din care fac şi eu parte. Succesul pentru mine înseamnă atingerea unor obiective, iar obiectivele nu sunt niciodată solitare. Un obiectiv poate să fie o titulatură, poate să fie o anumită frază, dar până la urmă tot ce este în spatele acestei titulaturi sunt priorităţi strategice pe care le stabilim, sunt anumite activităţi pe care vrem să le facem şi în măsura în care reuşim să atingem aceste priorităţi strategice, ne atingem şi obiectivul şi acela este succesul. Am călătorit destul de mult şi asta cred că este principalul meu hobby. Orientul Mijlociu l-am descoperit ca fiind cea mai interesantă regiune prin prisma culturii specifice de acolo. Cea mai mare realizare este familia mea. Cea mai mare provocare a fost în momentul când am fost ales ca şi country manager al Adecco România. Mă aşteptam la cu totul şi cu totul altceva, dar când am început să lucrez cu oamenii pot să spun că am făcut toate greşelile posibile în ultimii trei ani de zile. După care am început să repar, iar la ora actuală am început să formez o echipă. Sfaturi pentru viitorii antreprenori: foarte mare atenţie la oamenii cu care lucrează, de a le acoperi nevoile pe care le au, de a le crea mediul de lucru în care aceştia îşi pot desfăşura activitatea şi de a le maximiza competenţele pe care le au.

  • Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump: Statele Unite vor schimba regimul din Iran

    Politica oficială a Washingtonului nu are obiectivul schimbării regimului islamic de la Teheran.

    Sancţiunile impuse Iranului au rolul producerii de probleme economice care ar putea conduce la o “revoluţie de succes”, a declarat Rudy Giuliani, potrivit agenţiei Reuters, la o reuniune a opoziţiei iraniene în exil. “Nu ştiu când vom înlătura” regimul din Iran. “Ar putea fi în câteva zile, în câteva luni, în câţiva ani. Dar se va întâmpla”, a afirmat Rudy Giuliani la reuniunea desfăşurată în oraşul american New York.

    Rudolph Giuliani a făcut declaraţiile la nivel personal, dat fiind că nu are atribuţii oficiale în acest domeniu. Dar Giuliani este avocatul personal al preşedintelui Donald Trump.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul TeraPlast planifică implementarea a trei proiecte de investiţii cu ajutor de stat

    „Considerăm că această schemă de ajutor de stat se pliază mai bine pe dimensiunea companiilor din Grupul TeraPlast. Dorim, de asemenea, să vedem cum se transformă în realitate declaraţiile făcute în spaţiul public de autorităţi, cum că această schemă vizează sprijinirea companiilor româneşti, pentru că până acum au beneficiat de ajutoare de stat cu precădere firmele străine”, a declarat Dorel Goia, preşedintele consiliului de administraţie al grupului TeraPlast.

    Compania şi-a propus o investiţie de 6,2 milioane de euro din care 3,1 milioane de euro ar fi ajutorul de stat pentru investiţia în echipamente pentru divizia de mase plastice a grupului. În cadrul acestui proiect, compania va veni cu noi inovaţii pe piaţa granulelor din PVC: TeraPlast va fi primul producător din România de granule fără halogen, rezistente la foc, folosite pentru izolarea cablurilor electrice.

    Din poziţia de lider pe piaţa canalizărilor exterioare, TeraPlast are în vedere extinderea capacităţii de producţie de sisteme de canalizare interioară din polipropilenă, care sunt o alternativă superioară calitativ pentru sistemele din PVC. Tendinţa din ultima perioadă a fost de creştere a cererii pentru produsele din gama superioară. Deşeurile de polipropilenă rezultate din procesul tehnologic vor fi reciclate şi reprocesate, TeraPlast rămânând constant în obiectivul de a furniza soluţii eficiente pentru oameni şi mediu.

    Depaco va deschide o unitate de producţie într-o nouă locaţie, de 38 mii mp în Băicoi (jud. Prahova). Fabrica şi liniile noi de producţie vor asigura fluxuri optime de logistică şi depozitare şi o capacitate de producţie anuală de peste 10 milioane de metri pătraţi de ţiglă. Depaco va construi, într-o primă fază, 10.000 de mp. Bugetul pentru construcţie şi creşterea capacităţii de producţie este de 5,2 milioane de euro, din care 1,9 milioane euro ar urma să fie finanţaţi din ajutor de stat.

    TeraGlass va aplica pentru ajutor de stat cu un proiect de investiţii de 3,5 milioane de euro. Obiectivul proiectului este un flux nou de producţie de ferestre şi uşi termopan, complet automatizat, care va contribui, deopotrivă, la creşterea capacităţii de producţie şi a productivităţii muncii. Această investiţie vine ca urmare a creşterii cererii pentru produse TeraGlass.
    Valoarea cumulată a ajutorului de stat nu depăşeşte 6,8 milioane de euro, suma cu care societăţile beneficiare se angajează să contribuie la bugetul de stat prin taxe şi contribuţii salariale suplimentare până în 2024.

    Schema prin care Grupul TeraPlast a solicitat ajutor de stat are ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie şi dezvoltare regională. În contextul aprobării finanţării, toate cele 3 proiecte vor fi demarate imediat.

    Grupul TeraPlast a mai depus în 2017 un proiect în valoare de 13 milioane de euro, fiind prima societate românească ce a solicitat un astfel de sprijin din partea statului. Pentru această investiţie, contribuţia statului ar fi fost de 6,5 milioane de euro, însă proiectul nu a primit aprobare, astfel încât compania a finanţat prima etapă a proiectului – în valoare de 3,5 milioane de euro – din surse proprii.

  • O cetate din România a fost nominalizată printre cele mai bune destinaţii din lume de vizitat. Aceasta a primit certificatul de excelenţă pentru anul 2018

    Cetatea de Scaun a Sucevei a fost nominalizată printre cele mai bune destinaţii din lume de către cel mai mare site de turism. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că Cetatea de Scaun a primit din partea TripAdvisor certificatul de excelenţă pentru anul 2018, el precizând că acest lucru reprezintă încă o recunoaştere internaţională a acestei destinaţii din Suceava, atât în ceea ce priveşte investiţiile, cât şi evenimentele realizate de administraţia judeţeană. 

     
    Flutur a explicat că TripAdvisor oferă certificatele de excelenţă pentru atracţii turistice şi operatorilor din turism care câştigă în mod constant recenzii excelente de la turişti/vizitatori/călători. „Certificatul de Excelenţă pentru Cetatea de Scaun a Sucevei a fost acordat pentru anul 2018, în baza recenziilor făcute de către comunitatea turiştilor care au ales să-şi planifice călătoriile, concediile, prin intermediul acestui portal”, a spus şeful administraţiei judeţene. Cetatea de Scaun a Sucevei este listată oficial de către Muzeul Bucovinei pe TripAdvisor începând de anul acesta.
     
    Gheorghe Flutur a mai declarat că în baza Certificatului de Excelenţă 2018, în calitate de destinaţie de excelenţă, Muzeul Bucovinei poate accesa premiile TripAdvisor, la Concursul Certificatelor de Excelenţă la trei categorii, salariaţi, obiectiv şi vizitatori. „Muzeul trebuie să vină cu o modalitate creativă de a promova certificatul de excelenţă prin canalele social-media cu imagini creative care utilizează certificatul de excelenţă alături de angajaţii obiectivului turistic; doar cu imagini ale obiectivului turistic sau imagini cu obiectivul şi vizitatorii acestuia”, mai spus Gheorghe Flutur.
     
    Premiile acordate pentru câştigarea uneia dintre categoriile prezentate mai sus constau în spaţiu de promovare pe platforma TripAdvisor în valoare de 1.000 sau 3.000 de dolari, în funcţie de categoria câştigată.
     
    Gheorghe Flutur a subliniat că la Cetatea de Scaun a Sucevei se organizează evenimente de mare amploare, printre care Programul Ştefanian, Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” sau Bucovina Rock Castle. De asemenea, el a amintit că Cetatea de Scaun a Sucevei a fost modernizată printr-un proiect european în valoare de 44 de milioane de lei, investiţie care a avut o contribuţie importantă şi la obţinerea de către municipiul Suceava a titlului de „Destinaţie Europeană de Excelenţă”, scrie monitorulsv.ro