BusinessMagazin

Tag: NY Times

  • Cat de rau va fi in 2009

    Actiunile companiilor cotate la burse au scazut in 2008 cu 42%, conform indexului global MSCI, adica au pierdut peste 29 de mii de miliarde de dolari si tot ce au castigat din 2003 incoace. Aproape singurele active care au dus-o mai bine au fost certifi catele de trezorerie ale statelor dezvoltate si aurul, ale caror preturi au crescut pentru ca investitorii le-au cautat incercand sa se protejeze de pierderi.

    Anul a inceput cu un soc, care era insa doar o mica anticipare a dezastrului ce avea sa vina. Cand Société Générale a pierdut 4,9 miliarde de euro (6,8 milioane de dolari) in ianuarie ca urmare a pozitiilor pe piata pe care le asumase un trader fara a fi autorizat, se parea ca se ajunsese deja la cea mai importanta dintre stirile financiare ale anului. Dar pierderea avea sa fie o nimica toata comparativ cu ce a urmat.

    Stirile proaste au parut ca nu se mai opresc: Bear Stearns in primavara, dupa o usoara acalmie in vara falimentul Lehman Brothers la mijlocul lui septembrie, preluarea Merrill Lynch, salvarea de la faliment a American International Group (AIG), prabusirea afacerii lui Bernard Madoff si iminentul faliment al General Motors. Toate aceste nume creioneaza unul dintre cei mai memorabili ani din istoria financiara. Multi economisti isi declarau speranta la inceputul anului ca, datorita cresterii Chinei si a Indiei si consolidarii fortei economice a UE, restul lumii va scapa de efectele crizei ipotecare americane. Aceasta speranta – spulberata in cele din urma – nu s-a reflectat niciodata in piete.

    Chiar daca datele economice de la Bruxelles si Beijing aratau mai bine decat cele de la Washington, actiunile din Europa si Asia cadeau mai accelerat decat cele din Statele Unite, in parte pentru ca investitorii panicati din zona dolarului isi repatriau plasamentele din strainatate. Pana la sfarsitul anului, tabloul economic global era aproape la fel de prost peste tot. Indicele Dow Jones Euro Stoxx 600, care masoara evolutia pietelor bursiere din Europa, a terminat anul cu o scadere de 46%. Indexul MSCI Asia-Pacific a cazut cu 43%. Nici actiunile din SUA nu au dus-o mai bine, indicele Dow Jones scazand cu 33,8%, cea mai proasta performanta din 1931, in vreme ce indicele Standard & Poor’s 500 a pierdut 38,5%.

    Ultimele patru luni ale lui 2008 au fost cu adevarat ingrozitoare. Imprumuturile de la banci aproape ca s-au oprit, iar pietele au intrat intr-un vartej care s-a potolit doar cand guvernele au convenit sa cheltuiasca mii de miliarde de dolari ca sa salveze sistemul financiar global. Daca vestile din tarile dezvoltate au fost rele, in pietele emergente au fost inca si mai rele. Indicele compozit al bursei din Shanghai a scazut cu 65,4%, indicele RTS al bursei rusesti a scazut cu 72%, iar Sensex 30 din Mumbai a pierdut 52,4 procente.

    A existat vreun loc cat de cat sigur? Ar fi trebuit sa aiba cineva clarviziunea de a investi banii in Bangladesh, unde principalul indice al bursei din Dhaka a scazut cu doar 7,4% anul acesta, sau in Venezuela, unde scaderea a fost similara. Evenimentele de anul trecut le-au reamintit investitorilor ca actiunile sunt doar o parte a tabloului general. Importanta lor a fost redusa de alte cateva piete, inclusiv cea a obligatiunilor de risc ipotecar – CDS (credit default swaps – instrumentele prin care riscurile aferente ipotecilor sunt transformate in obligatiuni, iar emitentul scapa astfel de risc si totodata obtine finantare din vanzarea lor), care abia daca ajungeau pe radarele investitorilor inainte de izbucnirea furtunii.

    Ce se intampla in aceste alte piete va fi de ajutor celor ce vor sa prevada incotro vor merge preturile actiunilor. Investitorii care spera ca 2009 va fi mai bun subliniaza ca 2008 a fost marcat de doua fenomene majore cu probabilitate de repetare foarte mica: colapsul iminent al sistemului financiar mondial, impreuna cu preluarea de facto de catre mai multe guverne a controlului asupra unor banci, si impresionanta bula a preturilor la materii prime, care s-a spart in a doua jumatate a anului. Pretul petrolului a atins un maxim la 11 iulie, de peste 147 de dolari pe baril. Azi se tranzactioneaza la mai putin de o treime din acea valoare.

    Prabusirea preturilor la marfuri a perturbat functionarea economiilor din Rusia pana in Australia. Si in vreme ce pietele creditelor contina sa opereze, desi departe de ritmul normal, economiile din lumea intreaga continua sa se deterioreze. Unde vor aparea primele semne de crestere? Unii analisti prevad ca economia SUA, care a intrat in recesiune in decembrie 2007 si se pregateste sa primeasca, in urmatorii doi ani, un pachet de stimulare de la Washington de aproape 1.000 de miliarde de dolari, ar putea sa scoata lumea din criza in a doua jumatate a anului. Dar continua deteriorare a pietei imobiliare din SUA, zbaterile industriei auto si cresterea somajului aproape in toate sectoarele sunt semnale ca perspectivele lui 2009 raman sumbre.

    Fondul Monetar International estimeaza ca economiile dezvoltate se vor contracta usor in 2009, in vreme ce productia globala va creste cu doar 2,2%. FMI defineste drept recesiune globala o crestere economica sub 3%, pentru ca acest ritm este mult prea scazut pentru a face fata cererii de locuri de munca venite de la o populatie in crestere pe pietele emergente. In acelasi timp, restructurarea portofoliului de credite – curatarea balantelor contabile ale bancilor – continua sa impiedice reluarea fluxului normal al creditarii. Increderea consumatorilor din SUA si Europa a ajuns la minime istorice.

    Nouriel Roubini, un economist care a anticipat dezastrul din piete din 2008, sustinea intr-un comentariu recent ca, in 2009 recesiunea globala “se va transforma in stagflatie, combinatia vicioasa intre stagnare economica/recesiune si deflatie”. O economie care se contracta este nefasta pentru actiuni, pentru ca profiturile companiilor tind sa se prabuseasca, facand ca actiunile sa para si mai scumpe. Analistii spun ca estimarile pentru profiturile corporatiilor sunt probabil prea mari ca sa reflecte adecvat perspectivele economice intunecate ale lui 2009.

    Totusi, Julian Chillingworth, director de investitii la Rathbone Unit Trust Management din Londra, spune ca investitorii stau pe rezerve neobisnuit de mari de lichiditati, “asa ca, daca stirile sunt proaste, dar nu devastatoare, s-ar putea sa caute sa profite de oportunitati si sa avem cresteri rapide ale actiunilor”. Din pacate, adauga el, orice asemenea crestere ar putea fi un “fals rasarit” pana cand tabloul economic va incepe sa se clarifice. “Adevarata limita de jos a pietelor aflate in recul este cand trec de la capitulare – adica de la momentul in care investitorii pur si simplu inceteaza sa mai spere – la lipsa de interes”, spune el. “Si nu am ajuns inca acolo.”

    Philippe Gijsels, specialist in piete bursiere la Fortis Global Markets din Bruxelles, a estimat ca 2009 va fi “anul marelui cutremur, anul unui darwinism financiar, cand cei slabi vor deveni si mai slabi, iar cei puternici vor deveni si mai puternici”. Multi comercianti, banci, producatori de marfuri si companii farma ceutice au terminat 2008 la limita de supravietuire, spune Gijsels, ceea ce le tran sforma in posibile tinte de achizitie. “Oamenii cu lichiditati si cu balante contabile solide vor putea sa faca in asemenea conditii tot ce-si doresc”, spune el.

    Pe termen lung, consolidarea va contribui la crearea de conditii pentru urmatoarea faza de expansiune a pietei, considera specialistul de la Fortis, pentru ca va insemna ca banii sunt directionati catre cei care stiu sa-i utilizeze cel mai eficient. Gijsels spune ca e posibil ca piata sa inceapa sa se stabilizeze la sfarsitul lui 2009 daca vor exista semne clare ca s-a ajuns la sfarsitul crizei financiare si aproape de sfarsitul celei ipotecare din SUA. Daca exista vreo speranta de imbunatatire, ea se afla in aproape generala dispozitie pesimista. Chillingworth spune ca e posibil “sa fim cu totii prea deprimati, si de fapt SUA sa inceapa sa se miste mai repede decat se anticipeaza in prezent”. Dar e adevarat ca “nimeni nu ia in calcul acum aceasta posibilitate”.

  • Cum Goldman Sachs conduce SUA

    In vara, cand ministrul de finante Henry M. Paulson Jr. a cautat ajutor pentru a face fata prabusirii Wall Street-ului, s-a indreptat catre fosta sa firma, Goldman Sachs, recrutand o mana de fosti bancheri si alti experti in restructurarea corporatiilor. In septembrie, dupa ce guvernul american a salvat de la faliment gigantul de asigurari American International Group cu un ajutor de 85 de miliarde de dolari, Paulson a contribuit la selectarea unui director din board-ul Goldman Sachs pentru a conduce AIG.

    Si la inceputul lunii octombrie, cand a avut nevoie de cineva care sa supervizeze pachetul guvernamental de ajutor de 700 de miliarde de dolari, a recrutat din nou pe cineva cu un trecut la Goldman, oferind postul unui fost bancher de investitii in varsta de 35 de ani, care inainte de a ajunge la minister avusese o experienta redusa in piata de finantari imobiliare.

    Puterea si influenta pe care Goldman o exercita la confluenta politicii cu finantele nu este un accident. Privita de multa vreme drept cea mai sigura si mai admirata companie dintre bancile de investitii de top de pe Wall Street, acum decimate de criza, ea are o istorie si o cultura de a-si incuraja partenerii sa accepte roluri de conducere in administratia publica. In interiorul companiei exista o viziune larg impartasita ca indiferent cati bani strangi, nu devii un adevarat Goldman decat atunci cand iti lasi amprenta in sfera politica.

    In vreme ce Goldman priveste aceasta ca pe o rasplata adusa lumii financiare, sefii altor companii si analistii isi pun intrebari cu privire la potentialele conflicte de interese generate de o asemenea abordare. Ei observa ca deciziile pe care Paulson si alti fosti angajati ai Goldman le iau la Trezorerie au impact direct in soarta companiei si se intreaba cum de Goldman – care alaturi de altii s-ar putea sa ficontribuit la crearea actualei crize, prin folosirea instrumentelor financiare exotice – a dobandit o pozitie atat de puternica intre institutiile chemate sa rezolve criza.

    Insasi amploarea calamitatii financiare si raspunsul istoric al guvernului au dat nastere la un nou set de intrebari despre rolul Goldman. Analistii se intreaba de ce Paulson n-a angajat mai multi specia listi de la alte banci, ca sa limiteze aparentele ca ministerul de finante al tarii a devenit de fapt o divizie a Goldman. Altii se intreaba ce interese anume au in minte Paulson si grupul lui de fosti executivi de la Goldman: ale celor care au condus firmele de servicii financiare aflate acum in criza sau ale proprietarilor obisnuiti de locuinte?

    Altii se intreaba daca fostii membri ai echipei Goldman care gestioneaza acum planul federal de salvare a sistemului financiar au viziunea si experienta necesara pentru a aborda probleme de o asemenea complexitate si daca Paulson a cautat indeajuns de mult ca sa se asigure ca va avea in echipa oamenii capabili sa ofere cele mai bune raspunsuri la criza.

    “A adus oameni care au aceeasi experienta de viata si ideologie ca si el”, spune William K. Black, profesor asociat de drept si stiinte economice la Universitatea Missouri si consilier al board-ului Federal Home Loan Bank in timpul crizei creditelor din anii ‘80. “Acesti oameni au fost instruiti de Paulson, evaluati de Paulson, astfel incat paradigma lor mentala corespunde nu cu o gandire oarecare de grup, ci cu gandirea grupului Paulson.”

    Nu va grabiti, spun suporterii Goldman. Ei resping vehement ideea ca echipa lui Paulson va pune interesele Goldman deasupra intereselor celorlalte banci, ale proprietarilor de locuinte si ale contribuabililor. Asemenea insinuari, spun ei, sunt vehiculate, aproape intotdeauna anonim, de rivalii cu mai putin succes ai Goldman. “Nu-i nicio conspiratie”, spune Donald C. Langevoort, profesor la Universitatea Georgetown. “In mod evident, daca timpul nu ar fi fost o problema, am fi avut un comitet de oameni independenti care sa ia in calcul toate potentialele conflicte de interese, sa raspunda la intrebarile daca cineva ar trebui sau nu implicat intr-un anumit proiect avand in vedere relatia cu fosta sa companie. Dar toate acestea necesita timp si sunt imposibil de realizat intr-o situatie de criza.”

    De fapt, spun admiratorii Goldman, performantele firmei ar trebui laudate, nu criticate, pentru ca si-a asumat un rol de conducator ale eforturilor de a iesi din criza. “La Goldman Sachs sunt oameni care nu castiga nimic, ci stau prin hoteluri incercand sa salveze lumea financiara”, spune Jes Stanley, seful diviziei de management al activelor la JP Morgan Chase.

    “Este gresit sa-i condamni pe cei de la Goldman Sachs pentru ca ajuta guvernul federal.” Goldman e de acord, fireste. “Suntem mandri de fostii nostri angajati – desi, sincer, cand lucreaza in sectorul public, prezenta lor este mai mult negativa decat pozitiva pentru noi din punctul de vedere al atragerii unor noi contracte”, spune Lucas Van Praag, purtator de cuvant al Goldman. “Ei fac totul ca sa dea Goldman Sachs echivalentul corporatist al statutului natiunii celei mai favorizate.”

    Paulson insusi a ajuns in varful Trezoreriei datorita unei cunostinte de la Goldman. Joshua B. Bolten, fost director in cadrul Goldman si seful de cabinet al presedintelui Bush, a contribuit la recrutarea lui in 2006. Unii analisti spun ca, date fiind presiunile pe care Paulson le avea suportat cand a creat o echipa care sa se ocupe de criza financiara, e si normal ca s-a indreptat spre fosta lui firma. O firma cu o armata de workaholici performanti, cei mai buni in domeniul lor.

    Cel mai important fost bancher de la Goldman care lucreaza acum la minister cu Paulson este si cel a carui numire a produs cea mai mare surpriza. Neel T. Kashkari a ajuns in Washington in 2006, dupa ce a petrecut doi ani ca bancher de investitii pentru filiala Goldman Sachs din San Francisco, unde era consilier pentru start-up-urile din domeniul securitatii informatice. Initial a fost numit sa supervizeze distribuirea celor 700 de miliarde de dolari – fondul pe care Paulson l-a creat pentru a cumpara de pe piata activele bancare toxice -, dar rolul sau a crescut cand seful lui a decis sa investeasca banii contribuabililor direct in institutiile financiare cu probleme.

    Kashkari, care s-a intalnit cu Paulson doar in treacat inainte de a merge la Departamentul Trezoreriei, a fost si omul insarcinat cu selectarea echipei care va gestiona programul de salvare a sistemului financiar. Kashkari, considerat foarte inteligent si talentat, s-a dovedit a fimana dreapta a lui Paulson – si a ramas permanent in umbra in raport cu mass-media. Dar in ciuda talentului de mediator al lui Kashkari, sunt multi care se intreaba daca el are experienta sau expertiza necesare ca sa se ocupe de un asemenea proiect.

    “Dl. Kashkari poate sa fie cea mai stralucita, cea mai talentanta persoana din Statele Unite, dar viziunea de a pune un protejat de-al lui Paulson, in varsta de 35 de ani, sa se ocupe de ceea ce este – cel putin dintr-un punct de vedere – cea mai importanta parte a unui efort de redresare a sistemului financiar este pur si simplu daunatoare”, spune Michael Greenberger, profesor de drept la Universitatea Maryland si fost oficial la Comisia pentru Tranzactii la Termen cu Marfuri.

    “Americanii s-au saturat de Wall Street si sunt o gramada de alti oameni care ar fiputut fiadusi aici ca sa ofere o judecata mai complexa asupra acestor probleme”, a adaugat Greenberger. “Nu pe Wall Street se gaseste toata intelepciunea in materie de finante”. Si daca multi dintre fostii angajati de pe Wall Street au ajuns la Washington, nu este niciun dubiu ca axa de putere de la ministerul de finante inclina spre Goldman Sachs. Aceasta i-a facut pe unii sa presupuna ca interesele bancii si, in general, ale Wall Street-ului sunt o prioritate.

    Se mai pune de asemenea si intrebarea daca actiunile Departamentului Trezoreriei favorizeaza finantele personale ale fostilor directori ale Goldman si ale prietenilor lor. “Cei ce au un portofoliu de actiuni la Goldman Sachs sunt in conflict de interese”, spune James K. Galbraith, profesor de relatii economice la Universitatea Texas. “Atata vreme cat au legaturi si prietenii cu oameni aflati inca in cadrul companiei, sunt in conflict potential de interese.”

    Pentru fiecare critic exista si un aparator al Goldman, care spune ca fostii angajati ai Goldman fac ce-au facut inca din zilele cand Sidney Weinberg a condus banca in anii 1930 si le-a cerut bancherilor sa faca donatii organizatiilor de caritate si sa se ofere voluntari pentru serviciile publice. “Este meritul lui Hank Paulson ca a atras atat de multi oameni talentati. Niciunul dintre ei nu face asta pentru ca n-ar putea face altceva”, spune Barry Volpert, managing director la Crestview Partners si fost COO la divizia de private equity a Goldman.

    “Nu sunt platiti. Isi distrug viata, nu si-au vazut familiile de luni de zile. Ideea ca ar fiun soi de aranjamente ascunse sau de conflicte acolo este o prostie.
     

  • Sfarsitul hipercapitalismului?

    Acum, dupa ce Washingtonul a alocat 700 de miliarde de dolari ca sa salveze companiile financiare, dupa ce economia slabeste pe zi ce trece si democratii par pregatiti sa-si creasca ponderea in Congres, s-ar parea ca Statele Unite renunta la increderea in piete si neincrederea in guvern.

    In Europa, unii lideri politici, inclusiv conservatori ca presedintele francez Nicolas Sarkozy, au proclamat moartea doctrinei economice laissez-faire.
    “O anumita opinie despre globalizare se apropie de sfarsit, impreuna cu un capitalism financiar care si-a impus logica in piata”, a spus Sarkozy luna trecuta. “Ideea ca pietele au intotdeauna dreptate a fost nebuneasca.”

    Dar America? Pe de o parte, actuala criza ar parea sa continue distantarea fata de ideile pietei libere, asociate cu presedintii Ronald Reagan si George W. Bush, judecand dupa adoptarea planului de beneficii medicale Medicare in 2003 si dupa esecul propunerii lui Bush de a privatiza sistemul de asigurari sociale in 2005, piesa centrala a viziunii sale despre o “societate a proprietarilor”. Apoi, in 2006, democratii au preluat controlul Congresului pentru prima data in 12 ani.

    Indiferent cine va ajunge presedinte in ianuarie 2009, legiuitorii vor fi presati sa intareasca reglementarile in sectorul financiar si sa aloce mai multe resurse unor institutii ca Agentia pentru Alimente si Medicamente (FDA), care a parut depasita de situatie in ultimii ani. Unii critici ai propunerii legislative de salvare a sistemului bancar se plang, spre exemplu, ca aceasta, desi imputerniceste Departamentul Trezoreriei sa cumpere active cu probleme in valoare de sute de miliarde de dolari de la companiile financiare, nu reuseste si sa consolideze supravegherea sistemului financiar national.

    Dar americanii sunt in mod fundamental suspiciosi fata de guvern, intr-un mod cu totul diferit de gandirea europenilor, iar aceasta e o diferenta culturala si politica de secole. Toti cei care se asteapta ca dupa alegerile din noiembrie – fie ca va iesi Barack Obama, fie ca va iesi John McCain – puterile Washingtonului sa creasca masiv s-ar putea sa fie dezamagiti. Americanii sunt deja satui de Bush, ale carui cote de popularitate au scazut la 22% in cel mai recent sondaj CBS News, cel mai mic procent inregistrat de un presedinte un functie de la Harry S. Truman in 1952 si pana acum.

    Dar acest sondaj, ca si altele, arata si ca oricat ar fide porniti impotriva lui Bush si a Wall Street-ului, americanii nu sunt in mod neaparat dispusi sa imbratiseze idei cum sunt cresterea puterii sindicatelor, impozite semnificativ mai mari si mai progresive si noi bariere comerciale. O recesiune profunda si de durata ar putea schimba aceasta dinamica, la fel cum inflatia si recesiunile severe din anii ‘70 au alimentat ultima schimbare ideologica majora din politica americana, care a adus in 1980 alegerea lui Ronald Reagan, un fervent promotor al impozitelor mici, al pietei libere si al lipsei de reglementari.

     

     

  • Maestrul plasticului ecologic

    Sa luam, spre exemplu, afirmatia lui Starck ca a inventat un concept denumit Design Democratic – care, spune el, ofera tuturor produse de inalta calitate la preturi accesibile. Suna foarte frumos, dar nu asta a incercat sa faca intreaga miscare modernista in cea mai mare parte a secolului XX? Si cum poate pretinde el ca "a castigat batalia" proiectand un scaun care se vinde pentru mai putin de 100 de euro, cand acest pret este prea mare inclusiv pentru cei mai multi dintre consumatorii occidentali?

    Ce sa mai spunem despre 90% din populatia lumii care este prea saraca pentru a-si permite multe dintre produsele pe care cei mai instariti le percep drept esentiale? Ce a facut Designul Democratic pentru acestia?

    "O, va rog, nu sunt Dumnezeu", se apara Starck. "Sunt doar un designer si fac si eu ce pot." Intre timp, insa, designerul francez a inceput o alta batalie, aceea de a dezvolta produse care economisesc energie, relativ ieftine si atractive, cu scopul declarat de "a initia pe oricine in ecologie".

    Primul dintre aceste asa-zise produse din linia Ecologie Democratica, dezvoltate in colaborare cu Pramac, un grup industrial italian, urmeaza sa fie lansat in Europa in aceasta toamna si la inceputul anului viitor in Statele Unite. Este o turbina eoliana in miniatura, care va costa intre 780 si 1.250 de euro si care, spune Starck, poate produce pana la 80% din necesarul de energie al unei locuinte.

    "Imaginati-va o dupa-amiaza de sambata si un tip care se duce la supermarket ca sa cumpere un dispozitiv fara niciun fel de utilitate", se entuziasmeaza Starck. "Deodata vede acest obiect cu adevarat sexy: «Doamne, este superb. Cat costa? Cinci sute de euro? Cam atat as da pe un gadget fara niciun fel de utilitate». Asa ca ia acasa turbina, se suie pe acoperis si peste un sfert de ora o vede cum porneste si cum produce energie electrica. Ei, da!"  

    Turbina lui Starck este una dintre zecile de surse de energie alternativa care au aparut pe piata in ultima vreme, dar exista cateva motive pentru a lua in serios acest produs. In primul rand, are un design elaborat, si nu doar pentru ca paletele sunt facute din plastic transparent, ceea ce-l va face practic invizibil pe acoperis.

    In al doilea rand, este proiectat de Starck, care a avut pana acum atat de mult succes convingand oamenii sa cumpere obiecte atragatoare vizual, dar usor stupide – scaune Ludovic al XV-lea din plastic, lampi in forma de pusca, mese si taburete de gradina in forma de pitici si asa mai departe -, incat ar putea sa repete acest succes si pentru un obiect care chiar foloseste la ceva.

    A trecut destula vreme de cand lumea designerilor a simtit ca trebuie sa-l ia in serios pe Starck, un urias delicat care aduce cu Fred Flintstone. Acum in varsta de 59 de ani, Philippe a cunoscut gloria in Franta lui natala in anii ’80, cand fl erul sau pentru reinventarea lucrurilor obisnuite din casa pe care le prezenta drept altceva – un storcator de lamai drept un homar, scaune obisnuite din plastic drept jilturi antichizate ornate – a fost catalogat drept o abordare ludica si foarte comerciala a postmodernismului.

  • Wall Street de India

    La ultimul etaj din sapte al unei cladiri din Gurgaon (India), un oras prafuit cu pretentii de metropola, Copal Partners livreaza studii despre actiuni, dividende si tranzactii pentru analisti si banci de renume. E departe de coridoarele bine aerisite ale Wall Street, iar spatiile sunt inguste; afacerea a crescut insa cu 40% doar in acest an. “Aici e una dintre bancile de investitii din top”, spune Joel Perlman, presedintele Copal, aratand spre o echipa din spatele unui perete de sticla opaca. “Iar aici”, arata el spre un coridor ingust, “e o alta”. Bancile editeaza si adauga contributia lor la ceea ce primesc de la Copal, o companie de cercetare, apoi reimpacheteaza informatia sub nume propriu in rapoarte de analiza, prospecte de piata sau recomandari de tranzactionare.

    Directorii bancilor numesc acest schimb “externalizarea culegerii informatiilor”, “offshoring” sau “externalizare cu valoare ridicata”. Afecteaza cam pe toata lumea, inclusiv grupuri ca Goldman Sachs, Morgan Stanley, JPMorgan, Credit Suisse si Citibank, ca sa numim doar cateva. Cele mai afectate posturi pana acum sunt cele cu program extenuant, ocupate de obicei de proaspat absolventi ai unor scoli de afaceri – cercetatori asociati si bancheri juniori din echipe de pregatire a unei tranzactii – platiti cu salarii de sase cifre, de pana in jumatate de milion de dolari pe an.

    Reducerile de costuri in New York si Londra au fost deja dure si mai urmeaza si altele in urmatoarele luni. Companiile fi nanciare din New York se asteapta anul acesta la o reducere de 18 miliarde de dolari (12,3 miliarde de euro) la salarii si beneficii fata de 2007, cea mai mare scadere inregistrata vreodata in decursul unui an. In total, bancile din Statele Unite vor concedia 200.000 de angajati pana in 2009, a anuntat in aprilie consultantul bancar Celent. Munca pe care o faceau acesti bancheri nu va disparea totusi; in schimb, vor aparea noi locuri de munca in zone ca India si Europa de Est, de obicei acolo unde exista piete locale mai sanatoase.

    Pe langa externalizarea unor pozitii inferioare din domeniul bancar si de cercetare pentru a-i sprijini pe bancherii si analistii din New York si Londra, fi rmele isi trimit o parte dintre functionarii lor de top din aceste orase in piete cu un ritm mai accelerat de crestere, pentru a se ocupa de clientii de acolo. Din cauza problemelor din piata de credite si a costurilor de miliarde de dolari ale crizei creditelor ipotecare secundare, “cei care externalizau locuri de munca bine cotate apeleaza la aceasta si mai mult, iar cei care nu au facut-o sunt inca in stadiul de planificare”, explica Andrew Power, partener pentru servicii fi nanciare la Deloitte Consulting.

    Bancile de pe Wall Street au inceput, cu prudenta, sa externalizeze in India posturi in cercetare acum cativa ani, angajand o mana de oameni si deruland programe pilot cu firme precum Copal, Offi ce Tiger, Pipal Research si Tata Consultancy Services. In 2003, JPMorgan si Morgan Stanley au declarat ca vor muta cateva zeci de posturi in Mumbai, Lehman Brothers lucra la un program pilot pentru prezentari de rapoarte de cercetare in India, iar Merrill Lynch si Goldman Sachs spuneau ca nu au mutat nicio activitate de cercetare in aceasta tara. Cinci ani mai tarziu, picaturile s-au transformat in torent. Firmele partenere spun ca se asteapta la cresteri de 20 pana la 40% doar anul acesta.

    Morgan Stanley are aproape 500 de oameni angajati in India care fac cercetare si studii de piata. Aproximativ 100 dintre cei 3.000 de angajati ai Goldman Sachs din Bangalore lucreaza in cercetare pentru investitii. JPMorgan are 200 de analisti in Mumbai care lucreaza pentru operatiunile sale de investitii din intreaga lume, analizand diverse segmente ale pietei si adunand date si grafice pentru materiale de marketing.

    Compania mai are in Mumbai inca 125 de angajati care sustin intreaga divizie de cercetare a bancii la nivel mondial. Citigroup are aproape 22.000 de angajati in India, dintre care cateva sute lucreaza in cercetarea de investitii. Deutsche Bank are 6.000 de angajati in India, conform site-ului bancii. Deutsche a pornit un program pilot pentru externalizarea fortei de munca in cercetare in 2003 – acum a refuzat sa ofere detalii. Teoretic, pana la 40% dintre posturile de pe Wall Street legate de cercetare, adica zeci de mii de slujbe, ar putea fi externalizate, a declarat Power de la Deloitte, desi in realitate s-ar putea sa fie mai putin.

  • Fond de investitii, caut fotbalisti

    Unii dintre colegii de munca stateau la birourile lor din São Paolo (Brazilia), intr-o luni dupa-masa, discutand despre meciurile de fotbal din weekend si alegandu-si jucatorii preferati. Unuia dintre ei ii place un fundas talentat. Altul isi doreste un jucator care a marcat cu regularitate pentru o echipa de top din divizia a doua. Si seful de-abia asteapta sa ia un tanar aparator care va fi in curand disponibil pentru transfer.

    Ar putea fi o divizie fantastica precum oricare alta, doar ca tranzactiile sunt reale. Actiunea se petrece in biroul Traffic, o companie braziliana aflata in frutea unui nou val – controversat – de investitii in fotbalul brazilian. Avand la dispozitie 20 de milioane de reali (7,5 milioane de euro) fonduri proprii si alte 20 de milioane de reali pe care spera sa le stranga de la investitori, Traffic cumpara contractele unor jucatori tineri din intreaga Brazilie.

    Apoi ii imprumuta unor echipe care le platesc jucatorilor un salariu si le dau sansa de a-si demonstra talentul. Daca jucatorii sunt recrutati de o echipa importanta din Europa, Traffic si partenerii sai primesc cea mai mare parte din beneficiile de transfer. Jucatorul primeste de obicei un bonus la semnare si, adesea, un salariu consistent. “In loc sa investeasca la bursa sau pe piata imobiliara”, spune Julio Mariz, presedintele Traffic, “acesti oameni investesc in achizitionarea drepturilor asupra jucatorilor de fotbal”.

    Eforturi similare de a investi in sportivi au fost luate in discutie si in baseball-ul din SUA ori in fotbalul din Marea Britanie, dar niciunul dintre aceste eforturi nu a capatat o asemenea amploare ca in Brazilia. Tranzactiile sunt indoielnice; FIFA, forul conducator al fotbalului la nivel mondial, a interzis implicarea unor terte parti in transferurile de jucatori. Dar fara investitii din exterior, multe echipe braziliene ar da faliment.

    Cateva fonduri precum Traffic au aparut anul trecut si unele mari companii braziliene – inclusiv supermarketuri – creeaza departamente specializate in fotbal, ca sa investeasca in jucatori tineri ce spera ca vor trezi intr-o buna zi interesul cluburilor europene. “Am investit 10 milioane de dolari (6,5 milioane de euro) pe an, dar suma creste cu repeziciune, pentru ca se pot face profituri mari”, spune Thiago Ferro, partener in cadrul departamentului de investitii in fotbal al lantului de supermarketuri Grupo Sonda.

    “Oferim profituri de 150% pe an.” In fotbal, de obicei cluburile detin drepturile economice asupra unui jucator care se afla sub contract cu echipa lor. Daca alta echipa vrea sa ia acel jucator, trebuie sa-i plateasca clubului actual un onorariu de transfer, pe langa banii pe care-i ofera jucatorului. Dar in ultimii ani, agentiile independente au aparut in toata lumea fotbalistica. Si in vreme ce contractele jucatorilor sunt inca detinute de echipe, dupa cum o cer reglementarile internationale, investitorii incep sa se implice si ei.

    Noul model este atractiv pentru investitori, pentru ca o vanzare de valoare mare poate garanta profituri spectaculoase. Traffic estimeaza profituri de 30% pe an, spune Mariz. Grupo Sonda asteapta profituri si mai mari, pentru ca urmareste cateva tranzactii majore in loc sa caute un numar mare de jucatori de valoare medie, asa cum face Traffic.

    Profiturile estimate al Grupo Sonda sunt mai mari, pentru ca si strategia este mai riscanta. Traffic plateste dividende la fiecare sase luni din banii stransi din tranzactiile cu jucatori. Cand un jucator este vandut, investitorii isi impart onorariul de transfer cu cluburile, potrivit procentajelor de proprietate. Cluburile braziliene au imbratisat noul model de investitie, pentru ca astfel obtin finantari fara sa fie nevoite sa-si vanda jucatorii atat de repede sau atat de des.

    Si cand o fac, pentru ca altfel nu se poate, sumele imense, de cate 50 de milioane de dolari pentru cate un om, garanteaza supravietuirea clubului. “Daca ne dorim o echipa decenta, avem nevoie de ajutor financiar”, spune Carlos Augusto Montenegro, vicepresedinte pentru fotbal la Botafogo, un club din Rio de Janeiro care are cel putin sase jucatori imprumutati de la fonduri sau de la investitori individuali.

    “Stim ca ne folosesc drept o vitrina de magazin, dar asta e bine atat pentru jucator si pentru agent, cat si pentru Botafogo”, spune el. “Daca ar fi existat alternativa, am fi ales-o, dar asta e tot ce avem azi si vedem ca functioneaza.” Anul trecut, Bayern München a cheltuit 19 milioane de dolari pentru Breno (Breno Vinicius Borges, oficial, dar putina lume din Brazilia il stie dupa acest nume), un aparator de 18 ani care a jucat doar 22 de jocuri pentru São Paulo.

    AC Milan a platit o suma asemanatoare pentru atacantul de 17 ani de la Internacional, Alexandre Pato. Dar nu doar marile cluburi de fotbal din Anglia, Germania, Italia sau Spania vor jucatori brazilieni. Anul trecut, 1.085 de jucatori din Brazilia au fost transferati la diverse cluburi din Vietnam, Qatar si Insulele Faröe, potrivit Confederatiei Braziliene de Fotbal. Asemenea cifre i-au facut pe cei de la Traffic sa intre in actiune, recunoaste Mariz.

    Compania din São Paulo s-a infiintat in anii ‘80, vanzand spatii publicitare pe terenurile de fotbal. A trecut apoi la marketing sportiv si administrarea de turnee si acum detine drepturile de transmisie pentru multe din cele mai mari turnee de fotbal din America de Sud. Recent si-a mutat insa atentia spre investitii mai consistente in jucatori. Pe langa achizitionarea a doua echipe, Traffic a infiintat anul trecut si un fond denumit Cedro Participacoes, folosind 12 milioane de dolari din banii firmei.

    De atunci, 18 persoane au cumparat fiecare cate una sau mai multe actiuni in valoare de 120.000 de dolari, ducand activele totale ale fondului la peste 20 de milioane de dolari. Fondul este estimat sa functioneze trei ani, cam acelasi ciclu de viata cu al unui contract sportiv obisnuit; Traffic va detine in orice moment o participatie de cel putin 50%, a spus Mariz.

    Pana acum fondul a cumparat drepturile exclusive sau partiale ale 36 de jucatori si 12 dintre ei au ajuns la Palmeiras, unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal braziliene si principalul partener al Traffic in acest vehicul de investitii. Sefii Traffic se intalnesc cu directorii Palmeiras cel putin o data pe luna ca sa discute despre resursele umane ale clubului. Traffic da celor de la Palmeiras o lista cu jucatorii disponibili, iar Palmeiras poate de asemenea sa ceara ajutorul Traffic in achizitionarea unui anumit jucator foarte bun.

    Dar exista si potentiale neplaceri, in special pentru suporteri. Investitorii ar putea fi tentati sa vanda un jucator tocmai cand valoarea lui a crescut, lipsind echipa de aportul unui element-cheie intr-un moment vital. Daca fondurile detin drepturi si pentru jucatorii echipelor adverse, exista si o aparenta de conflict de interese. Si multi suporteri se tem ca oameni fara prea mult atasament fata de valorile clubului ajung sa detina un control prea mare asupra jucatorilor.

    Gilberto Cipullor, vicepresedintele pentru fotbal de la Palmeiras, spune ca Traffic nu poate sa vanda jucatorii in timpul unor anumite perioade importante din timpul sezonului, adaugand ca daca valoarea unui jucator creste, el oricum urmeaza sa fie vandut. Totusi, implicarea unei terte parti in comertul cu fotbalisti ridica destule probleme. Un scandal in Europa cu privire la cine detinea doi jucatori argentinieni transferati de la clubul brazilian Corinthians in Anglia in 2006 i-a facut pe cei de la FIFA sa interzica de la inceputul acestui an detinerea unui fotbalist de catre o terta parte in afara de clubul cumparator si cel vanzator.

    Traffic ocoleste aceasta regula, incheind jucatorilor contracte cu micul club pe care-l detine, Desportivo Brasil, si apoi imprumutandu-i echipelor partenere precum Palmeiras, spune Mariz. Grupo Sonda ofera insa toate drepturile, cu exceptia celor privitoare la viitoarele castiguri financiare, clubului cu care incheie contractul, a spus Ferro. Un purtator de cuvant al FIFA a spus oricum ca organismul nu investigheaza sistemul brazilian, pentru ca “nicio acuzatie formala nu ne-a fost semnalata”.

    Managerii de fonduri din Brazilia spun ca ei se incadreaza in prevederile legii si au subliniat ca nu au de gand sa opreasca afacerile. Cluburile sunt avide de lichiditati, iar investitorii de profituri, asa ca lucrurile par sortite sa continue in aceeasi directie. “Sunt unii iresponsabili care vor doar sa faca un profit pe termen scurt”, comenteaza presedintele Asociatiei Agentilor de Fotbal din Brazilia, Leo Rabello. “Dar daca totul se face cum trebuie, atunci fotbalul se va schimba, iar investitiile vor veni in Brazilia.”

  • Construind visul brazilian

    Pentru a scapa de viata grea din Fortaleza, una dintre cele mai sarace regiuni din Brazilia, Maria Benedita Sousa a facut in urma cu cinci ani un mic imprumut pentru a cumpara doua masini de cusut si a-si incepe propria afacere de productie de lenjerie intima feminina. Astazi Sousa, mama a trei copii, care a lucrat la inceput intr-o fabrica de jeansi pentru salariul minim pe economie, are 25 de angajati intr-o fabrica modesta de doua camere, care produce 55.000 de perechi de lenjerie de bumbac pe luna. A cumparat si renovat o casa pentru familia ei si acum se gandeste sa cumpere o a doua masina. Fiica ei, care studiaza pentru a deveni farmacista, ar putea fi primul membru al familiei care termina facultatea.

    “Nu va puteti imagina ce fericita sunt!”, spune Sousa, 43 de ani, din mijlocul fabricii sale, Big Mateus, numita dupa unul dintre fiii ei. “Sunt o persoana care a venit de la tara la oras. M-am zbatut si am luptat, iar astazi copiii mei studiaza, unul la facultate si ceilalti doi la scoala. E un dar de la Dumnezeu.” Astazi, si tara ei se misca in cam acelasi ritm.

    Cresterea economica i-a conferit Braziliei mai mult aplomb, furnizandu-i, de exemplu, un atu mai consistent in negocierile dure cu Statele Unite si cu Europa in discutiile privind schimburile comerciale globale. Dupa sapte ani de discutii, negocierile au esuat in cele din urma din cauza pretentiilor Indiei si Chinei de a impune clauze protectioniste pentru fermierii lor, un semn clar al cresterii importantei acestor economii emergente.

    In ciuda temerilor cu privire la politicile de stanga ale presedintelui Luiz Inácio Lula da Silva, exprimate cu prilejul alegerii lui in 2002, acesta a abordat o atitudine relaxata in gestionarea economiei, evitand impulsurile populiste ale liderilor din Venezuela si Bolivia. In mandatul sau el a impulsionat cresterea Braziliei printr-o combinatie abila de respect pentru pietele financiare si pentru programe sociale bine gandite, care scot din saracie milioane de oameni, spune David Fleischer, un profesor emerit la Universitatea din Brasilia. Sousa este unul dintre beneficiarii acestei situatii.

    Cunoscuta multa vreme pentru distributia inegala a bogatiei, Brazilia a micsorat cu 6% diferenta dintre veniturile bogatilor si saracilor in perioada 2001-2006, mai mult decat orice alta tara din America de Sud in acest deceniu, spune Francisco Ferreira, economist la Banca Mondiala. In timp ce 10% dintre brazilienii cu cele mai mari venituri au inregistrat cresteri de 7% din 2001 pana in 2006, castigurile celor mai saraci 10% au crescut cu 58%, a spus Macelo Cortes Neri, directorul Centrului pentru Politici Sociale al Fundatiei Getulio Vargas din Rio de Janeiro. Dar Brazilia si cheltuieste pe programe sociale mai mult decat majoritatea vecinilor sai din America Latina si per total, cheltuielile publice continua sa fie de aproape patru ori mai mari ca ale Mexicului ca procent din produsul intern brut, a adaugat Ferreira.

    Totusi, expansiunea economica a tarii este asteptata sa dureze. Cum Statele Unite si parti ale Europei se confrunta cu recesiune si scaderi datorate crizei locuintelor, economia Braziliei arata putine dintre vulnerabilitatile altor puteri emergente. Tara si-a diversificat substantial baza industriala, are un potential masiv de a dezvolta un sector agricol infloritor pe terenuri virgine si detine un teritoriu extraordinar de resurse naturale neexplorate. Noile descoperiri petroliere vor impinge Brazilia in randul puterilor petroliere globale in urmatoarea decada.

    Desi exporturile de marfuri au contribuit la cea mai mare parte din actuala sa crestere, Brazilia este tot mai putin dependenta de ele, spun economistii, avand avantajul unei imense piete locale – 185 de milioane de oameni care au devenit mai bogati prin succesul brazilienilor precum Sousa. De fapt, cu o moneda mai puternica si o infl atie in mare parte sub control, brazilienii au intrat intr-o euforie de a cheltui, care a devenit un prim motor pentru economia care a crescut anul trecut cu 5,4%. Multe companii au relaxat conditiile de creditare pentru a le permite brazilienilor sa-si plateasca in ani si nu in luni frigiderele, masinile si chiar si operatiile de chirurgie plastica in ciuda unora dintre cele mai mari dobanzi din lume. In iunie tara a atins numarul de 100 de milioane de carti de credit eliberate, cu 17% mai mult decat anul trecut.

    Petrobras, compania nationala de petrol a Braziliei, a socat lumea petroliera in noiembrie, cand a anuntat ca in zacamantul sau Tupi din vecinatatea tarmului Rio de Janeiro s-ar putea afla intre cinci si opt miliarde de barili de petrol. Analistii cred ca alte miliarde de barili s-ar putea gasi in apropiere, ceea ce face Brazilia sa fi e a doua tara in ierarhia petroliera din America Latina, intrecuta doar de Venezuela. Desi petrolul va fi scump si greu de extras, Petrobras a declarat ca se asteapta sa extraga din zacamantul Tupi pana la 100.000 de barili de petrol pe zi pana in 2010 si sa ajunga pana la un milion de barili pe zi intr-un deceniu.

    Noile zacaminte de petrol stau la baza unui boom de investitii in Rio de Janeiro, 107 miliarde de reali (44 de miliarde de euro) fiind asteptate sa intre in tara pana in 2010, conform autoritatilor de la Rio. Petrobras se asteapta sa investeasca 40,5 miliarde de dolari pana in 2012. Unii economisti spun ca o incetinire a ritmului economiei mondiale, in special a celei din Asia, care preia o mare parte din exporturile Braziliei de soia si minereu de fi er, ar putea sa incetineasca cresterea de aici. “Dar probabilitatea este mica”, spune Alfredo Countino, senior economist pentru America Latina la portalul Economy.com al Moody’s.

    De fapt, pentru ca economia Braziliei a devenit atat de diversificata in ultimii ani, tara este tot mai putin sensibila la o mahmureala a economiei SUA, spre deosebire de multe altele din America Latina. Exporturile Braziliei catre Statele Unite reprezinta doar 2,5% din PIB-ul Braziliei, spre deosebire de 25% din PIB, cum este in cazul Mexicului, potrivit Moody’s. “Ceea ce face Brazilia mai versatila este faptul ca restul lumii conteaza mai putin”, spune Don Hanna, director pentru economiile emergente la Citibank.

    Restul lumii cu siguranta a avut totusi o influenta. Cresterea la nivel global a preturilor mineralelor si ale altor marfuri a creat o noua clasa de oameni foarte bogati. Numarul brazilienilor cu lichiditati care depasesc un milion de dolari a crescut cu 19% anul trecut, fiind a treia tara dupa China si India, conform unui studiu realizat de Merrill Lynch si CapGemini. In acelasi timp, da Silva a aprofundat multe dintre programele sociale incepute acum zece ani sub presedintele Fernando Henrique Cardoso, care au stat la baza multora dintre reformele structurale care au pus bazele cresterii stabile a Braziliei de azi.

    Sousa, de exemplu, datoreaza mult din succesul afacerii sale cu lenjerie intima imprumuturilor pe care le-a primit de la Banca de Nord-Est din Fortaleza, o banca fi nantata de guvern, care a acordat micro – imprumuturi la 330.000 de oameni pentru a dezvolta afaceri in aceasta regiune cu crestere economica rapida. Prin alte programe, ca Bolsa Familia, se ofera mici subventii milioanelor de brazilieni saraci pentru a-si cumpara mancare si alte bunuri esentiale.

    Multe familii au reusit sa depaseasca diferenta pana la clasa de mijloc folosind Bolsa Familia pentru a-si asigura minimul necesar si apoi aplicand pentru mici imprumuturi cu care sa inceapa mici afaceri si sa scape astfel de economia subterana. Asta au facut si Maria Auxiliadora Sampaio si sotul ei aici, in Fortaleza, un oras de coasta cu 2,4 milioane de locuitori. Primeau subventii Bolsa Familia de aproximativ 30 de dolari pe luna, pe care le foloseau ca sa-si intretina cei trei copii.

    Apoi, acum doi ani, Sampaio a folosit un microimprumut de aproape 190 de dolari pentru a cumpara lac de unghii si si-a deschis, in casa, propriul salon de manichiura. Astazi castiga aproximativ 70 de dolari pe zi din manichiura. Roadele noii afaceri i-a permis cuplului sa-si repare casa si sa isi cumpere televizor si telefon mobil. In aceasta luna, sotul ei, care lucreaza la o distilerie, a reusit sa-si implineasca un vis: si-a cumparat un set de tobe. Planuieste sa il foloseasca pentru a-si face o trupa care sa cante forro, un gen de muzica traditional in nord-est.

    “Simt ca facem parte din acest grup de oameni carora le-a venit randul”, a spus Sampaio, in varsta de 28 de ani. “Atunci cand nu ai nimic, cand nu ai o meserie, cand nu ai mijloacele de a supravietui, esti un nimeni, esti un tantar. Eu am fost un nimeni. Astazi, sunt in rai!"