BusinessMagazin

Tag: nivel de trai

  • Fiecare român a alocat doar 2 lei pe lună pentru educaţie, dar a lăsat 10 lei în cafenele şi restaurante

    Educaţia este ultima pe lista de priorităţi a românilor, care au alocat acestui domeniu doar 0,2% din totalul cheltuielilor lunare de consum, în vreme ce mai mult de o treime s-au îndreptat către produse agroalimentare şi băuturi nealcoolice, după cum arată un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS) privind nivelul de trai.

    Datele sunt aferente tri­mes­trului al treilea din 2015, respectiv lunilor iulie-septembrie.

    La un nivel mediu al cheltu­ielilor de consum pe gospodărie de 2.351 de lei, înseamnă că într-o gospodărie s-au alocat aproape 5 lei lunar pentru educaţie, media pe cap de locuitor fiind de nici 2 lei, în contextul în care o gospodărie numără 2,6 locuitori, iar cheltuiala medie per capita este de 886 de lei.

    În schimb, românii au cheltuit mai mulţi bani pentru ieşirile în oraş, acelaşi studiu arătând că un român a alocat, în medie, aproape 10 lei pentru distracţie şi viaţă socială, bani direcţionaţi către hoteluri, cafenele şi restaurante, adică un procent de 1,1% din totalul cheltuielilor lunare de consum. Pentru cultură şi recreere au revenit 5,9%, ceea ce înseamnă aproximativ 52 de lei pe cap de locuitor pe lună.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Jumătate dintre români cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită

    Peste jumătate dintre români (52,3%) consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, starea de sănătate, posibilitatea unui conflict în zonă şi diminuarea veniturilor fiind principalele surse de îngrijorare, potrivit unui sondaj INSCOP transmis marţi AGERPRES.

    Potrivit cercetării, 34,3% din populaţia României consideră că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 52,3% sunt de părere că se îndreaptă într-o direcţie greşită, procentul non-răspunsurilor fiind de 13,4%.

    Sondajul relevă că în topul surselor de îngrijorare se află starea de sănătate (20% faţă de 23,3% în octombrie), posibilitatea unui conflict în zonă (18,6% faţă de 14,2% în octombrie) şi diminuarea veniturilor (17,5% faţă de 16% în octombrie), urmate de creşterea preţurilor (12,2% faţă de 13,1% în octombrie), pierderea locului de muncă (11,7% faţă de 12,5% în octombrie) şi instabilitatea politică (10,4% faţă de 8,7% în octombrie).

    “Clasamentul surselor de îngrijorare este încheiat de calamităţile naturale (4,4% faţă de 5,6% în octombrie) şi deteriorarea mediului înconjurător (1,2% faţă de 1,5% în octombrie). 2,8% dintre respondenţi se declară îngrijoraţi de alte probleme, în timp ce 1,2% nu ştiu sau nu răspund”, potrivit INSCOP.

    Rezultatele sondajului arată şi că 48,9% dintre români apreciază că traiul lor este la fel ca acum un an, 25,2% consideră că este mai prost, iar 24,4% mai bun. Procentul celor care nu ştiu sau nu răspund a fost de 1,5%.

    O treime dintre cei intervievaţi (33,4%) apreciază că anul viitor vor trăi la fel ca în 2015, 28,7% că vor trăi mai bine, în timp ce 23,8% consideră că nivelul de trai personal se va înrăutăţi. Procentul non-răspunsurilor a fost de 14,1%.

  • Un neamţ câştigă în Kaufland minimum 10 € pe oră. Un român ia atât într-o zi

    Salariul minim al unui angajat Kaufland Germania a ajuns la 10 euro pe oră, sumă pe care un român o câştigă abia într-o zi, potrivit datelor ZF. Astfel, în timp ce un neamţ câştigă minimum 1.600 de euro pe lună în cadrul Kaufland, pe o poziţie similară un român câştigă de 7-8 ori mai puţin. Salariile minime sunt acordate de regulă lucrătorilor comerciali aflaţi la început de drum.

    În ceea ce priveşte diferenţele dintre salariul minim din Kaufland România şi Germania, acestea sunt similare şi la nivelul întregii economii. Astfel, salariul mediu net în România, de 380 de euro, este de circa 6-7 ori mai mic decât salariul mediu net din Germania. În ceea ce priveşte preţul la alimente spre exemplu, diferenţa nu se mai menţine însă. Astfel, diferenţa este de doar 40%, situaţie ce poate explica în parte diferenţa între nivelul de trai din cele două ţări.

  • Românii sunt optimişti cu privire la creşterea economică

    Cercetarea a fost efectuată anul acesta în perioada martie-aprilie, fiind chestionaţi în jur de 8.000 de oameni, clienţi Provident, din opt ţări europene, printre care şi România. În proporţie de 44%, participanţii români s-au declarat mulţumiţi de nivelul de trai actual şi consideră că în următorele 12 luni situaţia se va îmbunătăţi din punct de vedere financiar. Motivele pe care se bazează optimismul românilor sunt schimbarea circumstanţelor familiale, schimbarea locului de muncă sau creşterea veniturilor salariale.

    Principala grijă a românilor în viitorului apropiat rămâne, totuşi, costul traiului. Aceştia sunt îngrijoraţi cu privire la pierderea actualului loc de muncă, dar şi în legătură cu lipsa veniturilor sau a cheltuielilor ridicate cu serviciile medicale.

    91% dintre subiecţii din România iau în calcul un împrumut potrivit necesităţilor lor financiare, care poate fi rambursat cu uşurinţă, iar 43% tratează cu mai mult calm cheltuielile zilnice comparativ cu anul 2014. Împrumuturile sunt de cele mai multe ori solicitate pentru cheltuieli neaşteptate precum îmbunătăţiri în locuinţă, cheltuieli medicale sau educaţia copiilor. Când accesesază un credit, clienţii iau în considerare capacitatea de a plăti în mod confortabil ratele lunare, suma totală pe care trebuie să o ramburseze şi perioada împrumutului.

    Un număr mic de respondenţi (3 din 10) îşi fac economii cu regularitate şi doar jumătate dintre aceştia se gândesc la posibilitatea unei pensii private, care să le asigure un trai liniştit la bătrâneţe şi să le amortizeze impactul scăderii veniturilor lunare după pensionare.

    În restul ţărilor unde s-a efectuat cercetarea, doar  23% dintre respondenţi, în medie, se aşteaptă la o creştere a nivelului de trai în ţările lor. Studiul a avut ca scop identificarea percepţiei consumatorilor privitor la contextul socio-economic şi la modalităţile de creditare şi economisire ale acestora. Celelalte ţări unde a fost efectuată cercetarea sunt Bulgaria, Cehia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, dar şi Mexic, în rândul clienţilor grupului britanic IPF.

  • Doru Calangea, GIRA: “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”

    “Sistemul acesta pe care îl comercializăm noi a apărut pe piaţă în 1991, iar dezvoltarea lui a început încă din 1987. Telefonul cu touchscreen a apărut pe piaţă în 2007. Chiar dacă atunci nu exista aplicaţie pentru telefon, puteai să controlezi sistemul de pe calculator, lucru care încă se face în cazul clădirilor mai mari, precum clădirile de birouri. Tehnologia nu este chiar atât de nouă”, spune Calangea. El subliniază faptul că pe piaţa din România se comercializează aceleaşi soluţii la care au acces şi cei din ţările cu un nivel de trai mult mai ridicat. “Între România şi străinătate nu există absolut nicio diferenţă, sunt aceleaşi produse disponibile. Compania pe care o reprezentăm vinde în România aceeaşi gamă de produse pe care le vinde şi în Germania, Austria, Suedia sau Rusia. O diferenţă pe care aş remarca-o între ţarile est-europene şi cele din vest este că acolo, de obicei, proiectele sunt de mai mici dimensiuni. Lumea nu-şi mai face sisteme electrice convenţionale, preferă case cu o oarecare inteligenţă, plecând de la centralizarea comenzilor şi iluminat sau încălzire. În România nu e aşa, pentru că este alt nivel de trai al populaţiei şi alt nivel al veniturilor. Însă la noi sunt mult mai multe case spectaculoase.”

    Prin “case spectaculoase”, Doru Calangea se referă la faptul că oamenii de rând preferă, de multe ori, să investească banii în alte direcţii, iar automatizarea caselor poate fi deseori regăsită la construcţii rezidenţiale de foarte mari dimensiuni. “Proiectele mai spectaculoase sunt în estul Europei, pentru că aici lumea se dă în stambă mai mult, în Rusia, Ucraina, chiar şi în România. În vest sunt mult mai multe proiecte normale, în apartamente de două, trei, chiar patru camere. La noi sunt automatizate locuinţe de două, trei mii de metri pătraţi. Asta ar fi marea diferenţă între est şi vest. Pretenţiile celor din această zonă sunt de multe ori şi mai mari decât ale celor din vest, astfel că un proiect este mult mai complex.”

    Calangea explică cum acest lucru se datorează şi educaţiei, sau mai precis lipsei acesteia, în domeniul eficientiazării energetice. “În Norvegia, spre exemplu, o companie poate avea şi 200 de proiecte de automatizare pe an, adică un proiect pe zi. Acolo, oricine şi-a luat o garsonieră sau un apartament instalează măcar un sistem pentru iluminat sau controlul temperaturii. La noi trebuie să fie măcar o casă.”

    De aceeaşi părere este şi Costin Andriţoiu, evaluator imobiliar, care spune că sub 1% din locuinţele pe care le-a vizitat aveau implementate sisteme inteligente. Andriţoiu spune că numărul apartamentelor automatizate este extrem de mic, soluţiile fiind de cele mai multe ori folosite în casele construite în regie proprie sau în cazul celor cumpărate “la roşu”. “În general, sistemele de automatizare apar la proprietăţi ce depăşesc, ca valoare, 200.000 de euro. Se găsesc la proprietăţi premium, dar contează foarte mult şi zona. Vorbim de costuri care pot ajunge la 5-7% din valoarea construcţiei, sume pe care nu oricine şi le permite. Chiar dacă vorbim de procente şi nu de sume fixe, contează dacă sunt 5% din 200.000 de euro, în cazul unei proprietăţi premium în nordul Bucureştiului, sau 5% din valoarea unei case de 70.000 de euro din sudul Capitalei. Limitările de buget sunt diferite”, spune el.

    “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”, mai remarcă Costin Andriţoiu. “În locuinţe cu o valoare cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de euro, procentul de automatizare este de 0,5, poate 1%. Dezvoltatorii imobiliari implementează rar astfel de soluţii, dar oferă asistenţă celor care vor să beneficieze de ele. În orice caz, părerea mea este că soluţiile devin practice în cazul în care vorbim de case, nu de apartamente.”

    În ceea ce priveşte clădirile de birouri, acestea au deja o anumită automatizare, prin care pot controla temperatura sau consumul electric. La o clădire de mari dimensiuni se justifică investiţia în automatizare, deoarece controlul separat al fiecărei camere reprezintă o operaţiune dificilă şi anevoioasă.

    Soluţia de automatizare dezvoltată de GIRA este descentralizată, în sensul în care fiecare componentă a sistemului are inteligenţa ei. În ipoteza în care apare o defecţiune a unui segment, sistemul funcţionează în continuare. “Aceste butoane transmit practic nişte telegrame unităţii centrale, iar funcţia respectivului buton poate fi schimbată oricând. Dacă vreau să acţioneze jaluzele, îi dau această funcţie; dacă vreau să controleze corpul de iluminat, îl reprogramez. Sistemul oferă astfel o mare flexibilitate”, explică Doru Calangea.  “În sistemul convenţional, eu am tras fir de la corpul de iluminat la întrerupător, iar butonul nu ştie să facă altceva. Nu pot să aprind lumina din cealaltă cameră sau jaluzelele, pentru că firul merge doar de la punctul X la punctul Y. Aici schimb funcţia butonului şi poate acţiona orice aparat legat la sistem.”

    Automatizarea propriu-zisă a casei, spune Calangea, este un proces care nu necesită condiţii speciale. “Diferenţa de proiectare între sistemul nostru de automatizare şi unul convenţional se rezumă doar la partea de cablare, pentru că cea de alimentare este aceeaşi. Consumatorii şi alimentarea acestora rămân neschimbate, doar comanda diferă.”

  • Au mai rămas cinci ani până când România va adopta euro. Cum reducem decalajele legate de nivelul de trai

    ÎNAINTE DE ADOPTAREA PROPRIU-ZISĂ A EURO, ŢĂRILE CANDIDATE TREBUIE SĂ TREACĂ PRINTR-O PERIOADĂ INTERMEDIARĂ DE CEL PUŢIN DOI ANI, denumită mecanismul de schimb valutar (ERM II), interval în care va fi testată stabilitatea monedei naţionale.

    cinci ani trec repede, s-ar putea spune. Dar decalajele care ne despart de ţările din zona euro sunt destul de mari, aşa că drumul spre euro va fi cu siguranţă o cursă cu obstacole. Avem în faţă un drum „lung şi dificil„ până la adoptarea euro, spunea recent chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Trecerea la euro a fost până acum o ţintă mişcătoare. Iniţial, obiectivul a fost 2014. Ulterior, s-a profilat momentul ianuarie 2015 pentru trecerea efectivă la moneda unică europeană. Apoi, a urmat o perioadă „fără ţintă„. Iar acum obiectivul anunţat de guvern este 1 ianuarie 2019. Moment la care vor fi trecut deja două decenii de când euro a fost cotat pentru prima oară la Bucureşti, în 1999, la un curs de 13.000 de lei vechi (echivalentul a 1,3 lei în prezent).

    Adoptarea euro este şi marea ambiţie a guvernatorului Mugur Isărescu, aflat în fruntea BNR de aproape un sfert de secol. Trecerea la moneda unică europeană ar reprezenta al doilea obiectiv important atins de guvernatorul Isărescu, după ce denominarea şi trecerea la regimul de ţintire a inflaţiei în 2005 au marcat stabilizarea leului după 15 ani de tranziţie dură, timp în care inflaţia a fost galopantă, iar cursul valutar a avut mai multe episoade de depreciere abruptă. În anul 2000 Isărescu a susţinut, din poziţia de premier, strategia de la Snagov – un plan pe şapte ani, a cărui ţintă finală era integrarea în Uniunea Europeană (UE). Şi integrarea s-a produs în 2007. Trecerea la euro în acest an ar fi încheiat un alt ciclu de şapte ani şi ar fi marcat integrarea completă în structura Uniunii Europene. Dar n-a fost să fie aşa…

    Criza financiară şi economică internaţională a schimbat multe din paradigmele adoptării monedei unice. Turbulenţele care au zguduit economiile emergente în anii de criză au lăsat loc pentru dezbateri aprinse privind oportunitatea adoptării mai rapide a euro de către membrii Uniunii care nu au făcut deocamdată acest pas. Cei mai mari membri estici ai Uniunii Europene, Polonia, Cehia şi Ungaria, şi-au încetinit pregătirile pentru trecerea la euro. Totodată, apetitul de a accepta alte economii mai slabe în Club este destul de redus.

    Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda, Portugalia sau Spania, ţări mai puţin competitive, a subliniat dezavantajele apartenenţei la euro pentru ţările care nu sunt pregătite şi necesitatea unor reforme profunde. Zona euro poate să fie o „cutie neagră„ dacă intrăm nepregătiţi. Iar a considera zona euro ca un fel de panaceu este periculos, spunea în plină criză economică, în urmă cu patru ani, guvernatorul BNR.

    Recent, Isărescu a mărturisit în faţa parlamentarilor (când a fost avizat pentru al cincilea mandat de guvernator al băncii centrale) că este nevoit să opteze pentru aderarea la zona euro în următorii ani, întrucât nu îl ajută vârsta să mai creadă în decenii. El a sugerat astfel, implicit, că doreşte adoptarea euro sub mandatul său. „Sunt forţat să fiu optimist şi să fiu angajat în acest obiectiv, care este extrem de ambiţios, dar care se poate încă atinge. În opinia BNR obiectivul este ambiţios, dar încă fezabil. Este un drum lung şi anevoios. Cu alte cuvinte, această ţintă ar trebui să fie acoperită cu un parcurs cu obiective intermediare, cu lucruri mult mai concrete, şi BNR lucrează la aceste chestiuni„, a arătat Isărescu.
    Ultimele state care au aderat la euro sunt Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011) şi Letonia (2014). Toate cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004 sunt obligate prin tratat să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil. Adoptarea euro rămâne singurul calendar cu repere clare pentru realizarea reformelor necesare pentru modernizarea economiei României, după punctarea altor două borne importante: aderarea la NATO în 2004 şi integrarea în UE în 2007.

    „Ţintă ambiţioasă„ – aşa caracterizează majoritatea analiştilor obiectivul anunţat de guvern. De altfel, cei mai mulţi analişti au spus în ultimul an că văd probabil anul 2021 pentru adoptarea euro, având în vedere stadiul reformelor structurale şi fundamentele economice care nu permit recuperarea decalajelor într-un orizont de timp mai scurt. Dar stabilirea unei ţinte de aderare la zona euro poate avea efecte benefice dacă va deveni o ancoră pentru implementarea reformelor structurale, care au fost tergiversate până acum, dacă va acţiona ca un catalizator pentru politici coerente şi consistente, au spus analiştii.

    Este adevărat că la criteriile nominale de la Maastricht  – care vizează indicatori precum inflaţia, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică – stăm destul de bine. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să aibă un deficit bugetar sub 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro. Ţările candidate trebuie să treacă printr-o perioadă intermediară de cel puţin doi ani, denumită mecanismul de schimb valutar (ERM II), interval în care va fi testată stabilitatea monedei naţionale. Astfel, cursul trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat.
    România ar fi pregătită, teoretic, chiar din vara acestui an să intre în anticamera zonei euro (ERM II). Dar îndeplinirea acestor criterii nominale a devenit o condiţie necesară, însă nu şi suficientă pentru trecerea la euro. Această cutumă nu mai stă în picioare cu toate problemele din zona euro. A gândi numai în termeni de inflaţie, deficit bugetar, datorie publică, diferenţial de dobânzi sau volatilitatea cursului pare superficial, insuficient. Atenţia s-a concentrat în ultimii ani mai mult pe convergenţa reală.

    Iar România are mult de recuperat la „categoria grea„ – convergenţă reală. Adică trebuie să reducem decalajele legate de nivelul de trai. Una dintre cele mai importante probleme legate de adoptarea euro este PIB-ul redus pe cap de locuitor, aflat la jumătate din media UE. Şi fără o creştere economică de 4-5%, ţinta 2019 nu se poate materializa. Pentru ca nivelul PIB/locuitor să ajungă la circa 60% din media UE ar fi necesari 10 ani cu un diferenţial de creştere economică de 2 puncte procentuale pe an în favoarea României, şapte ani cu un diferenţial de 3 puncte procentuale pe an sau cinci ani cu un diferenţial de 4 puncte procentuale pe an faţă de media UE, după cum a estimat guvernatorul BNR.

    Anul trecut economia a crescut cu 3,5%, depăşind cele mai optimiste estimări. A fost cea mai bună evoluţie a economiei din ultimii cinci ani, iar la nivelul blocului comunitar România a fost pe locul doi. Pe ansamblul anului 2013, economia zonei euro s-a contractat cu 0,4%, în timp ce PIB-ul UE a urcat cu 0,1%. Pentru 2014 analiştii văd posibilă o repetare a performanţei economice de anul trecut.

    Şi mai e ceva: intrarea într-un bloc monetar înseamnă nu doar un alt nivel de dezvoltare, ci şi un nivel de omogenitate a economiei şi a societăţii care se atinge mai greu într-o economie mai mare. Adică Bucureştiul şi zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro din punctul de vedere al dezvoltării, dar trebuie să intre toată România, după cum spune Isărescu.
    Cu mai bine de o treime din depozitele populaţiei şi ale companiilor constituite în euro, cu 60% din împrumuturi date în moneda unică europeană şi multe preţuri – de la servicii de telefonie până la autoturisme sau imobile – calculate şi exprimate tot în euro, economia românească a început deja sa facă paşi de trecere la moneda unică. În aceste condiţii, acceptarea monedei unice ca monedă de tranzacţie nu ar trebui să ridice mari probleme.

  • Isărescu: Nivelul de trai va creşte dacă se refinanţează datoria şi se face deficit extern

     “Nivelul de trai este legat de altceva şi trebuie să înţelegeţi că a face o corelaţie – avem creştere economică trebuie să crească şi nivelul de trai, această corelaţi nu este valabilă decât dacă toată creşterea economică se duce în nivelul de trai. Or, România, uitaţi-vă tot la cifre, a redus substanţial deficitul extern. Când ai deficit extern ce înseamnă? Aveam 14%. Iei mai mult din exterior, cu 14%, păi asta înseamnă creştere pe trei ani de zile, decât dai în exterior. Foarte bine, pentru că trăieşti mai bine câtă vreme iei mai mult din exterior.

    Soseşte însă momentul, exact ca un credit, creşti cu 14% mai mult decât produci, eu simplific acum lucrurile (…) dar când reduci de la 14% la 4% dintr-o dată ai zece procente cu care fie scade producţia, şi atunci scade şi nivelul de trai, fie scade altceva, te împrumuţi din altă parte şi aşa mai departe”, a spus Isărescu, întrebat dacă egalizarea cifrelor de inflaţie nu ascunde de fapt o deteriorare a nivelului de trai şi cum de nu se simte creşterea economică la nivelul populaţiei.

    Şeful băncii centrale a ţinut să spună că lucrurile au fost aşezate destul de bine de către România ca să nu fie o cădere dramatică a nivelului de trai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată investiţia de 300 de milioane de euro a Mercedes-Benz de la Sebeş – GALERIE FOTO

    Municipiul Sebeş, din judeţul Alba, a devenit în ultimii cinci ani unul dintre cele mai atrăgătoare pentru investitorii locali şi străini, conducând la dispariţia şomajului în zonă şi la creşterea nivelului de trai. 

    Grupul Daimler, prin divizia Star Transmission, producătorul de cutii de viteze pentru automobilele Mercedes-Benz, a anunţat extinderea capacităţii de producţie la uzina din Sebeş printr-o nouă investiţie de 300 mil. euro ce va crea 500 de noi locuri de muncă, pe lângă cele 1.200 din prezent.

    „Eforturile pentru dezvoltarea cutiilor de viteze sunt foarte mari. Din păcate nu avem în România uzină auto, dar avem uzină de transmisii. Este posibil ca numărul angajaţilor de aici să ajungă în anii următori la 2.000 de salariaţi. Dacă ne uităm, sunt uzine auto cu mai puţini angajaţi, ceea ce arată impactul noii unităţi de producţie asupra economiei“, a spus Markus Schafer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars, responsabil pentru managementul producţiei şi furnizori.

    Oficialii companiei nu au precizat capacitatea de producţie a uzinei sau cifra de afaceri, dar în 2012 cu numai 700 de angajaţi Star Transmission a rulat afaceri de aproape 30 mil. euro, potrivit Ministerului Finanţelor.

  • Mai mult de trei sferturi dintre americani nu văd o legătură între bursă şi nivelul de trai

     Mai exact, 77% dintre respondenţi au afirmat că nu au simţit efectele creşterii de 176% înregistrată de indicele Standard & Poor’s 500 al bursei de la New York începând din 9 martie 2009, când a atins minimul crizei, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg la nivel naţional.

    Puţin peste unu din cinci americani – un procentaj de 21% – susţin că performanţele pieţei de capital le-au crescut gradul de siguranţă financiară, potrivit sondajului Bloomberg, efectuat în perioada 7-10 martie.

    “Nu cred că este o creştere cu fundamente reale. Este doar un boom artificial”, a comentat un poliţist din statul Illinois, unul dintre respondenţi.

    Sondajul relevă de asemenea că majoritatea americanilor – 62% – consideră că Statele Unite se îndreaptă într-o direcţie greşită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vosganian: România are nevoie de creştere economică de peste 4% pentru a se vedea în nivelul de trai

     “Eu când vorbesc despre creşterea industriei şi a exportului, nu fac decât să semnalez că există segmente dinamice care trebuie încurajate. În acelaşi timp, nu trebuie să ne facem iluzii. Dacă România nu depăşeşte o creştere economică de 2% din PIB, creşterea economică nu se va repercuta în nivelul de trai şi în reducerea decalajelor faţă de ţările avansate din Uniunea Europeană. Ca să putem vorbi în România în mod real de o desprindere de criză şi de o creştere reală a veniturilor nivelului de trai şi de o reducere a decalajelor trebuie să vorbim de o creştere economică în jur de 4%, deci obiectivul nostru este să ajungem la 4%”, a afirmat Vosganian într-o conferinţă de presă.

    El a precizat însă că nu se poate ajunge la un avans al PIB de 4% fără investiţii străine şi fonduri europene, fiind necesară creşterea capacităţii de absorbţie a acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro