Tag: nigeria

  • Preţul barilului de petrol a crescut, dar rămâne sub 44 de dolari

    Preţul barilului de petrol a urcat cu 0,3%, la 43,71 de dolari, după două zile în care a scăzut cu aproape 6%. Libia şi Nigeria, doi membri OPEC care au avut rezervele de petrol afectate puternic de conflictele domestice, se pregătesc să inunde piaţa cu sute de mii de barili de petrol.

    Datele Bloomberg arată că rezerva de petrol a SUA a scăzut cu 559.000 de barili săptămâna trecută. Analiştii estimaseră anterior că piaţa din SUA va creşte cu 4 milioane de barili.

    ”Piaţa devine mai conservatoare când vine vorba despre momentul în care se va ajunge din nou la echilibru, iar preţurile se ajustează la acest scepticism”, a spus Ric Spooner, analist la CMC Markets. ”Vedem o cerere moderată, combinată cu posibilitatea creşterii ofertei din Libia şi Nigeria. De asemenea piaţa se confrună cu posibilitatea ca mai multe ţări din afara OPEC să crească producţia”, a adăugat el.

  • Organizaţia teroristă care omoară mai mulţi oameni decât Statul Islamic

    Conform Global Terrorism Index 2015, publicat de Institute for Economics & Peace, organizaţia jihadistă Boko Haram din Nigeria este responsabilă pentru 6.644 de decese în 2014, în timp ce ISIS răspunde de 6.073 de decese. Boko Haram a fost fondată în 2002 şi este o mişcare islamistă, iniţial împotriva educaţiei occidentale, care s-a transformat într-o mişcare insurgentă, în 2009. Organizaţia controlează teritorii din Nigeria, şi a înfiinţat acolo un califat.

    Datele din Global Terrorism Index arată că Nigeria are a doua cea mai mare rată de decese cauzate de terorism din lume, după Irak. Boko Haram este responsabilă pentru un număr mai mic de incidente, în comparaţie cu ISIS – 453, faţă de 1.071.

    Din 2000 şi până în prezent au avut loc peste 61.000 de atacuri teroriste, care s-au soldat cu peste 140.000 de decese. În prezent au muirt de nouă ori mai mulţi oameni în atacuri teroriste decât în 2000.

  • Îmblânzitorii de hiene din Nigeria – GALERIE FOTO

    Imaginea s-a transmis rapid în mediul online, cei din poză au fost numiţi hoţi, gărzi de corp, traficanţi de droguri sau colectori de datorii, iar mitul despre străzile pline de hiene din Nigeria a crescut. Astfel a crescut şi interesul lui Pieter pentru “Gadawan Kura” – în traducere “îmblânzitorii de hiene”, despre care a aflat prin intermediul unui prieten jurnalist.

    Fotograful nu a stat prea mult pe gânduri, a luat un avion spre Lagos unde s-a întâlnit cu grupul compus din câţiva bărbaţi, o fetiţă, trei hiene, patru maimuţe şi câţiva pitoni. Membrii bizarului grup foloseau animalele la performanţe stradale şi în scopul vânzării de medicamente. Pieter a aflat că îmblânzitorii de animale erau înrudiţi şi, prin activitatea lor neobişnuită, urmau o tradiţie transmisă din generaţie în generaţie.

    Pozele următoare sunt rezultatul celor 8 zile pe care fotograful le-a petrecut cu “îmblânzitorii de hiene”:

  • Organizaţia teroristă care omoară mai mulţi oameni decât Statul Islamic

    Conform Global Terrorism Index 2015, publicat de Institute for Economics & Peace, organizaţia jihadistă Boko Haram din Nigeria este responsabilă pentru 6.644 de decese în 2014, în timp ce ISIS răspunde de 6.073 de decese. Boko Haram a fost fondată în 2002 şi este o mişcare islamistă, iniţial împotriva educaţiei occidentale, care s-a transformat într-o mişcare insurgentă, în 2009. Organizaţia controlează teritorii din Nigeria, şi a înfiinţat acolo un califat.

    Datele din Global Terrorism Index arată că Nigeria are a doua cea mai mare rată de decese cauzate de terorism din lume, după Irak. Boko Haram este responsabilă pentru un număr mai mic de incidente, în comparaţie cu ISIS – 453, faţă de 1.071.

    Din 2000 şi până în prezent au avut loc peste 61.000 de atacuri teroriste, care s-au soldat cu peste 140.000 de decese. În prezent au muirt de nouă ori mai mulţi oameni în atacuri teroriste decât în 2000.

  • Cel puţin 54 morţi şi peste 90 de răniţi într-o serie de explozii produse în nord-estul Nigeriei – VIDEO

    Atentatele au avut loc în oraşul Maiduguri, capitala statului Borno din nordul Nigeriei, în cursul nopţii de duminică spre luni, potrivit autorităţilor nigeriene. Un purtător de cuvânt al armatei nigeriene a atribuit atacul de duminică noapte grupării teroriste Boko Haram, responsabilă de comiterea celor mai multe atacuri din regiunea nord-estică a Nigeriei.

    Potrivit poliţiei nigeriene, peste 90 de persoane au fost rănite în explozii. Una dintre bombe a explodat în faţa unei moschei, în timp ce alte două au fost detonate într-o zonă în care mai multe persoane urmăreau un meci de fotbal, potrivit purtătorului de cuvânt al serviciilor medicale de urgenţă, Muhammad Kanar.

    Purtătorul de cuvânt al armatei, Sani Usman, a declarat că exploziile din Maiduguri reflectă “nivelul înalt de disperare” din Boko Haram.

    Potrivit corespondentului BBC, Will Ross, nu există o concluzie oficială privitoare la cauzele producerii celor trei explozii produse duminică noapte.

    Pe 2 septembrie, aproximativ 100 de localnici au murit, după ce presupuşi membri ai organizaţiei teroriste Boko Haram au atacat mai multe sate din nord-estul Nigeriei. Mai mulţi săteni s-au înecat sau au fost ucişi în timp ce au fost obligaţi să traverseze râul Gadabul în zona Konduga, situată la 25 de kilometri de oraşul Maiduguri.

  • Poliţia spaniolă a destructurat o reţea care folosea practica voodoo pentru a exploata femeile

    Poliţia a salvat patru femei şi a arestat şase membri ai grupării, relatează portalul TheLocal.es.

    Traficanţii le promiteau femeilor din Nigeria locuri de muncă în Spania, doar pentru a le obliga apoi să se prostitueze odată ce erau aduse în locuri precum Lanzarote din Insulele Canare sau Palma de Mallorca în Insulele Baleare.

    Traficanţii au supus femeile unor ritualuri voodoo pentru a “garanta că acestea îndeplinesc fiecare solicitare, sub ameninţarea cu moartea lor şi a familiilor lor”.

    În plus, femeile au fost obligate să îşi asume o datorie de până la 55.000 de euro. “Prin acest ritual, ele au fost nevoite să accepte deplina subordonare şi obedienţă faţă de matroană şi colaboratorii ei până când datoria impusă era plătită”, susţine poliţia într-un comunicat.

    Traficanţii au căutat minore pentru a obţine “maximum de profit”, potrivit poliţiei. Ei au vizat şi femei cu situaţii financiare şi familiale precare, care erau mai uşor de păcălit cu o ofertă de muncă în Europa.

    Poliţiştii au început ancheta împotriva reţelei în februarie, după ce au găsit o femeie de origine africană care părea a fi victima unor traficanţi, ceea ce le-a confirmat suspiciunile.

    Toţi traficanţii din grupul din Spania au fost arestaţi şi acuzaţi de exploatare sexuală, apartenenţă la o organizaţie criminală, prostituţie forţată şi infracţiuni împotriva drepturilor străinilor.

  • Boko Haram îşi schimbă denumirea în Provincia Africa de Vest a Statului Islamic

    Liderul grupării, Abubakar Shekau, a jurat credinţă Statului Islamic luna trecută, dar organizaţia a continuat să opereze sub numele său oficial de Jama’atu Ahlis Sunna Lidda’awati wal-Jihad, denumirea arabă pentru Oameni angajaţi în propagarea învăţăturilor profetului şi a jihadului. Boko Haram, denumirea care înseamnă “Educaţia occidentală este interzisă”, a fost folosită de la formarea grupării în 2002, când acesta era principalul ei scop.

    Dar, în prezent, materialele de propagandă folosite de conturile afiliate SI pe reţelele de socializare au renunţat la ambele denumiri în schimbul ISWAP. Consolidarea legăturilor cu SI ar putea avea un impact semnificativ asupra progresului militar al Boko Haram, potrivit BBC Africa.

    Gruparea, formată din 15.000 de membri potrivit estimărilor Amnesty International, a suferit pierderi repetate în ultimele săptămâni dar a ripostat sâmbătă, vizând o tabără a armatei din Niger de pe o insulă de pe Lacul Ciad. Nigerul face parte din coaliţia regională care, alături de Ciad, Camerun, Benin şi Nigeria, este creditată cu reluarea controlului asupra unor teritorii cucerite de Boko Haram.

  • O boală “misterioasă” a provocat moartea a 18 persoane în Nigeria

    Epidemia a izbucnit în oraşul Ode-Irele, în statul Ondo, şi s-a răspândit rapid. Boala, caracterizată prin vedere înceţoşată, durere de cap şi pierderea cunoştinţei, a provocat decesul în 24 de ore de la manifestarea primelor simptome, relatează BBC News Online.

    Oficialii medicali locali şi experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se află în prezent în oraş pentru a încerca să identifice boala. Testele de laborator au exclus până în prezent Ebola sau alt virus, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului local, Kayode Akinmade, citat de AFP. El a descris boala ca fiind una “misterioasă”.

    Purtătorul de cuvânt al OMS, Gregory Hartl, a declarat că toţi cei afectaţi au început să manifeste simptome în perioada 13-15 aprilie.

    Boala neidentificată pare să atace sistemul nervos central, a declarat comisarul pentru sănătate Dayo Adeyanju.

  • Amnesty International: Gruparea Boko Haram a răpit cel puţin 2.000 de femei şi fete de la începutul lui 2014

    Răpirea celor 219 eleve din Chibok, o localitate din statul nigerian Borno, la 14 aprilie 2014, a atras atenţia lumii întregi asupra brutalităţii acestei grupări extremiste.

    Organizaţia pentru drepturile omului a precizat că a documentat 38 de cazuri de răpiri comise de islamişti, bazându-se pe mărturiile a zeci de martori şi ale unor femei şi fete care au reuşit să scape.

    “Este dificil să estimăm câte persoane au fost răpite de Boko Haram”, a precizat Amnesty în raportul său, cu titlul “Treaba noastră este să împuşcăm, să măcelărim şi să ucidem: Regimul de teroare al Boko Haram”.

    “Numărul femeilor şi fetelor răpite este probabil mai mare de 2.000”, continuă raportul organizaţiei.

    Referitor la fetele din Chibok, Amnesty a citat o sursă militară conform căreia acestea au fost împărţite în trei sau patru grupuri şi ţinute în diferite tabere ale Boko Haram. Unele s-ar afla în pădurea Sambisa, din statul Borno, altele în zona lacului Ciad, în munţii Gorsi din Camerun, iar aproximativ 70 de fete ar fi în Ciad.

    Armata nigeriană a afirmat anterior că ştia unde se află fetele, dar a exclus o operaţiune de eliberare pentru că ar fi fost prea periculoasă.

    Cele 219 adolescente nu au mai fost văzute de când Boko Haram a publicat un mesaj video, în mai 2014, în care aproximativ 100 dintre aceste fete purtau haine musulmane şi recitau versete din Coran. Liderul Boko Haram Abubakar Shekau a precizat că toate adolescentele s-au convertit la islam şi s-au căsătorit.

    Rapoartele Amnesty oferă noi detalii despre răpirile în masă comise de Boko Haram, precum şi despre recrutarea forţată a băieţilor şi bărbaţilor.

    Mai multe fete şi femei care au reuşit să scape au povestit că au fost ţinute în condiţii atroce, inclusiv în închisori supraaglomerate, fiind violate şi forţate să gătească şi să se căsătorească cu luptători islamişti.

    Altele au povestit că au fost învăţate să tragă cu arma şi să fabrice bombe, iar una a declarat că a fost trimisă la operaţiuni, inclusiv în propriul sat.

    Amnesty, care vrea ca gruparea Boko Haram să fie investigată pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, estimează că peste 4.000 de persoane au fost ucise în 2014. Cel puţin 1.500 de civili au murit în primele trei luni ale acestui an, a adăugat organizaţia pentru drepturile omului.