“Am fost prieteni, l-am cunoscut înainte de a îmbrăca haina de regizor şi scenarist. Ne-am apropiat aşa ca oameni care gândesc pe aceeaşi lungime de undă. Simţea arta ca nimeni altul. Nici nu-mi găsesc cuvintele. M-a şocat puternic vestea că a murit”, a spus Ion Dichiseanu. El a precizat că l-a vizitat la spital pe Sergiu Nicolaescu. “Nu se simţea bine, însă am reuşit să vorbim puţin”, a mai spus Dichiseanu.
Tag: Nicolăescu
-
Diaconu: Ultimul discurs al lui Nicolaescu a funcţionat ca o premoniţie, rămân filmele şi amintirea
“Încă o dată în plus a funcţionat ca o premoniţie ultimul lui discurs din Parlament. Din păcate, în tot ce a spus acolo a avut dreptate, chiar şi în asta. Arată ca într-un film, deşi e viaţă crudă şi nemiloasă. Rămân filmele lui, rămâne amintirea, în rest, e tăcerea”, a declarat actorul Mircea Diaconu.
Sergiu Nicolaescu a decedat, joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu căzuse în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.
În 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le adresa mulţumiri colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum să guvernezi ţara cu claxonul uitat deschis
Febra adusă de câştigarea puterii înainte de alegeri şi de intrarea în campania electorală pentru locale i-a cuprins, într-adevăr, pe fruntaşii USL şi pe miniştri, care au început să anunţe idei de schimbare a legislaţiei mai repede decât a reuşit ulterior conducerea USL să se delimiteze de ele.
Primul a fost Eugen Nicolăescu, şeful Comisiei de sănătate din PNL, Eugen Nicolăescu, care a anunţat că PNL vrea să desfiinţeze complet CASS şi s-o înlocuiască printr-o taxă de solidaritate şi prin asigurări private, deşi propunerea nici măcar nu figurează în programul USL şi n-a ajuns niciodată la Finanţe, iar ulterior a fost dezavuată de premierul Ponta. Vasile Cepoi, ministrul sănătăţii, a anunţat că ar urma, dimpotrivă, o creştere a CASS de la 10,7% la 13%, dar şi o introducere a taxei pe fast-food şi pe berea cu alcool, măsură despre care Victor Ponta a spus iniţial că n-are nicio informaţie.
Ministra Mariana Câmpeanu de la Muncă declară şi ea că studiază ideea de majorare a pensiilor mici şi a indemnizaţiei de creştere a copilului, iar ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, a spus că se pregăteşte suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, idee tradusă apoi de Victor Ponta ca fiind o încercare de a determina companiile să mai ieftinească benzina.
-
Nicolăescu, despre revocarea lui Baconschi: Un exerciţiu de imagine, un fel de detergent pentru PDL
“Deşi era nevoie de multă vreme să fie revocat, ultimele gafe l-au obligat pe Emil Boc să ia o decizie clară şi anume să renunţe la un colaborator care şi-a bătut joc de oameni. În realitate, este un exerciţiu de iamgine, un fel de detergent pentru PDL”, a spus Nicolăescu.
Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro