Tag: nastere

  • Cum arată singurul copil care s-a născut şi a crescut în zona de excludere a Cernobîl

    Singurul copil despre care se ştie că s-a născut şi a crescut în zona de excludere a Cernobîlului este acum o studentă sănătoasă, fericită şi are aproape 20 de ani, conform Daily Mail.

    Mariyka Sovenko, în vârstă de 19 ani, a fost crescută de mama ei, Lydia, şi de soţul acesteia Mikhail, în interiorul zonei de excludere a Cernobîlului în 1999, la mai bine de un deceniu de la dezastrul ce a avut loc.

    Deşi naşterea ei a fost muşamalizată de autorităţile din Ucraina, detaliile privind această situaţie au ieşit la suprafaţă în momentul în care interesul privind dezastrul de atunci a captat din nou atenţia oamenilor cu noul serial Sky Atlantic.

    Chiar dacă Mariyka nu apare în serial, pentru multe persoane din Ucraina, viaţa ei marchează unul dintre capitolele definitorii din această sagă.

    Lydia şi soţul ei Mikhail, care era un pompier chemat la reactorul 4 în noaptea exploziei din 1986, a refuzat să părăsească zona de excludere pentru că nu au fost oferite locuinţe de evacuare de către Uniunea Sovietică. Lydia nu şi-a dat seama că este însărcinată până când a reuşit să nască cu ajutorul lui Mikhail.

    Odată ce vestea despre naşterea lui Mariyka s-a răspândit, Lydia îşi amintea că a fost tratată “ca un criminal” pentru că a născut la Cernobîl şi a refuzat să plece din singura casa de familie din zonă. Ea a continuat să o crească pe Mariyka acolo, ignorând avertismentele guvernamentale de sănătate care spuneau că îşi pune fiica în pericol de moarte.

    Zvonurile s-au răspândit şi în momentul în care fiica ei avea cinci ani, Lydia, la vârsta de 40 de ani, a răspuns: „Dacă oamenii cred că este mutantă sau are două capete, aceasta este o greşeală destul de mare. Ea este un copil minunat, care este absolut sănătos, pe cât putem vedea”.

    Părinţii lui Mariyka au continuat să se confrunte cu presiuni din partea autorităţilor de a se muta de acolo, dar casa lor dărăpănată a ramas acasa lui Mariyka in timp ce ea a crescut, chiar dacă de la vârsta de şapte ani a trebuit să traiască în afara Cernobîlului în timp ce mergea la scoala.

    Mama ei a confirmat că Mariyka este sănătoasă şi se ştie că este mândră de succesul fiicei sale de a-şi continua viaţa după începutul acesta atipic.

     

     

  • Cum se infiltreazã cleptocraţia rusească în America – partea I

    Publicaţia The Atlantic descrie pe larg efectele pe care această ignoranţă o are asupra politicului şi businessului american. Mai grav este că politicul şi businessul se împletesc acum la conducerea SUA mai mult ca niciodată.

    Timp de doi ani, la începutul anilor 1990, Richard Palmer a fost ofiţerul CIA detaşat la ambasada SUA din Moscova. Evenimentele care se desfăşurau în jurul său – colapsul Uniunii Sovietice şi ascensiunea Rusiei – au fost atât de haotice, traumatizante şi palpitante, încât cele mai multe au depăşit analizele făcute la rece. Din toate informaţiile care treceau prin biroul său, Palmer a dobândit o înţelegere clară a spiritului acelor vremuri. O mare parte din restul lumii striga de bucurie că istoria a căpătat o traiectorie frumoasă, spre pieţele libere şi spre democraţia liberală. Raportul lui Palmer despre evenimentele din Rusia a venit ca un baros. În toamna anului 1999, el a depus mărturie în faţa unei comisii a Congresului pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ pe membrii acestuia şi pentru a-i avertiza cu privire la ceea ce avea să vină.

    Oficialii americani, credea Palmer, au judecat greşit Rusia. Washingtonul şi-a pus încrederea în elita noului regim; a crezut-o pe cuvânt atunci când şi-a exprimat angajamentul faţă de capitalismul democratic. Însă Palmer a văzut de aproape cum interconectarea tot mai mare a lumii – mai ales a finanţelor globale – ar putea fi folosită pentru rău. În timpul Războiului Rece, KGB-ul a devenit expert în înţelegerea căilor lăturalnice ale sistemului bancar din Occident, iar ofiţerii de spionaj au devenit maeştri în ceea ce priveşte transmiterea de cash către agenţii lor din străinătate. Acest talent a facilitat acumularea de noi averi. În zilele de agonie a URSS, Palmer privea cum vechii lui adversari din serviciile de informaţii sovietice deturnau fonduri de miliarde de la trezoreria statului lor spre conturi private din Europa şi din SUA. Acesta a fost unul dintre cele mai mari jafuri din istorie.

    Washingtonul şi-a făcut o poveste reconfortantă care a minimalizat importanţa acestei erupţii de cleptomanie: aceştia erau răufăcători din afara sistemului şi oportunişti necinstiţi care se grăbeau să exploateze slăbiciunea noului stat. Această situaţie l-a înfuriat pe Palmer. El a vrut să trezească Congresul, să-l facă să-şi dea seama că hoţii erau chiar elita care conducea fiecare colţ al sistemului. „Pentru ca SUA să fie unde Rusia este astăzi“, a explicat el în faţa comisiei Congresului, „ar avea o corupţie masivă la care să ia parte majoritatea membrilor Congresului, precum şi departamentele de justiţie şi trezorerie şi agenţi ai FBI, CIA, DIA, IRS, poliţia federală, patrulele de frontieră, ofiţeri de poliţie locali, Rezerva Federală, Curtea Supremă de Justiţie.“ În mărturia sa, Palmer l-a menţionat chiar pe primul-ministru al Rusiei, recent instalat şi puţin cunoscut (pe care l-a numit în mod eronat Boris Putin), acuzându-l că „ajută la prădarea Rusiei“.

    Statele Unite, a subliniat Palmer, au devenit un complice în acest jaf. Aprecierea lui era nemiloasă. Vestul ar fi putut respinge sumele furate; ar fi putut opri fluxurile de bani către firme paravan şi paradisuri fiscale. În schimb, băncile occidentale şi-au etalat prada rusească adăpostită în seifurile lor. Furia lui Palmer se concentra pe provocarea unei introspecţii – şi pe alimentarea anxietăţii cu privire la pericolul pe care ascensiunea cleptocraţiei l-ar prezenta pentru Occident. La urma urmei, ruşii ar avea un interes puternic să-şi protejeze activele relocate. Ar dori să-şi protejeze aceste averi de politicienii americani moralizatori care ar putea să încerce să le confişte.

    Cu optsprezece ani inainte ca procurorul special Robert Mueller să înceapă investigaţia privind interferenţele externe în alegerile din SUA, Palmer a avertizat Congresul cu privire la donaţiile politice ruseşti către politicienii americani şi partidele politice făcute cu scopul de a obţine influenţă. Miza ar fi putut fi o contagiune sistemică: valorile ruseşti ar putea infecta şi apoi slăbi sistemele de apărare morală ale politicii şi afacerilor americane.

    Acest spion a fost un profet, iar el a vorbit într-un moment de cotitură al istoriei corupţiei mondiale. America nu şi-a putut permite să se amăgească presupunând că ar putea reprezenta un model de virtute, cu atât mai puţin să apară ca un spectator inocent. Cu toate acestea, atunci când Iegor Gaidar, un prim-ministru rus reformist din primele zile postcomuniste, a cerut Statelor Unite să ajute la găsirea miliardelor pe care KGB le ascunsese, Casa Albă a refuzat. „Ieşirile de capital sunt ieşiri de capital“ a fost modul în care un fost oficial al CIA a rezumat raţionamentul american pentru a rămâne în aşteptare. Însă acestea au fost ieşiri de capital la o scară fără precedent şi doar prologul unei epoci de furt excesiv. Când economistul Gabriel Zucman de la Berkeley a studiat problema în 2015, el a constatat că 52% din avuţia Rusiei era în afara ţării.

    Prăbuşirea comunismului în celelalte state postsovietice, împreună cu orientarea Chinei spre capitalism au adus aportul lor la averile cleptocratice care au fost duse în străinătate pentru păstrarea lor în siguranţă. Oficiali din întreaga lume au prădat întotdeauna bugetele ţărilor lor şi au acumulat averi din mită. Însă globalizarea bancară a făcut ca exportul banilor lor iliciţi să fie mult mai convenabil decât a fost înainte – ceea ce, desigur, a încurajat şi mai mult furtul. După o estimare, peste 1.000 de miliarde de dolari părăsesc acum ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume în fiecare an sub formă de bani spălaţi şi evaziune fiscală.

    La fel ca în cazul Rusiei, o mare parte din această avere obţinută prin jaf se află în Statele Unite. New York, Los Angeles şi Miami s-au alăturat Londrei în grupul celor mai dorite destinaţii din lume pentru banii spălaţi. Acest boom a îmbogăţit elita americană care l-a făcut posibil – şi a degradat valorile politice şi sociale ale naţiunii americane în acest proces. În timp ce toţi ceilalţi lăudau naşterea unei lumi globalizate care va adopta cele mai bune valori ale Americii, Palmer a văzut pericolul opusului: ca valorile cleptocraţilor să devină ale Americii. Această viziune sumbră se apropie acum de împlinire.

    Contaminarea s-a răspândit remarcabil de rapid într-o ţară bântuită de la fondarea ei de pericolul corupţiei. Statele Unite au avut atacuri de conştiinţă pe drumul spre topul noii ordini globale – lucru consemnat de jurnalistul britanic Oliver Bullough în cartea sa „Pământul banilor: De ce hoţii şi escrocii guvernează lumea şi cum să le-o luăm înapoi“. În lunile care au urmat mărturiei lui Palmer, spiritul vremii a urmat direcţia arătată de el, cel puţin pentru un timp. Articolele de ziar din toamna anului 1999 au arătat cum miliarde de dolari din bani ruseşti, o parte dintre ele aparent având legături cu un presupus şef al crimei organizate, au aterizat la Bank of New York. Aceste sume au luat prin surprindere administraţia lui Bill Clinton, care a pregătit norme anti-spălare de bani mai dure, menite să întărească reglementările bancare. Însă administraţia se afla în ultimul an de guvernare, iar adoptarea oricărei legi noi ar fi necesitat un efort legislativ şi calmarea lobbyiştilor gălăgioşi, aşa că planurile au stagnat.

    Propunerile din epoca Clinton ar fi rămas o curiozitate nebăgată în seamă  în arhivele naţionale dacă Osama bin Laden nu ar fi atacat SUA. În zilele de după prăbuşirea turnurilor gemene, administraţia lui George W. Bush a cerut furios Washingtonului idei pe care să le înghesuie în proiectul de lege de 342 de pagini care avea să devină The Patriot Act. Un sentiment de panică naţională a creat pentru un moment o oportunitate pentru birocraţi să pună în practică planurile lăsate până atunci la păstrare. Titlul III din The Patriot Act, legea privind oprirea spălării banilor şi cea privind finanţarea terorismului, au fost promulgate la aproape o lună după 11 septembrie.

    Această secţiune a proiectului de lege a fost o realizare legislativă monumentală. Neabătuţi de norii de fum ai crizei, reprezentanţii marilor bănci au hărţuit Senatul, încercând să oprească schimbarea. Oficialii de la Citibank au intrat în conflicte verbale cu angajaţi ai Congresului în sala mare. Această furie reflectă forţa pe care o are Patriot Act. Dacă o bancă descoperă bani dubioşi transferaţi din străinătate, acum este obligată să raporteze transferul către guvern. De asemenea, banca ar putea face obiectul unor acuzaţii penale dacă nu a stabilit garanţii suficiente împotriva fluxului de cash ilegal. Nu e de mirare că băncile au luptat ferm împotriva impunerii unui număr atât de mare de reguli noi, ceea ce le-a obligat să-şi întărească diviziile de conformitate – şi, mai mult decât atât, le expune la pedepse scumpe pentru permisivitate.

    O mare parte din ceea ce a cerut Palmer a devenit brusc legea pământului. Însă cuibărită în Patriot Act stă lucrarea altor lobbyişti. Fiecare district de locuinţe din ţară are proprietăţi imobiliare, iar reprezentanţii grupurilor de interese pentru acest gen de afaceri au cerut scutirea de la monitorizarea tranzacţiilor străine dubioase la care obliga noua lege. Toţi au înfăţişat imagini cu mame din cartiere mărginaşe care înfig semne cu „De vânzare” pe peluze, uşor de păcălit de către cumpărători. Lobbyiştii au convins în cele din urmă Congresul să acorde industriei o scutire temporară de la obligaţia de a aplica noua lege.

    Scutirea s-a bazat pe o lacună legislativă – o oportunitate extraordinară de creştere pentru afaceri cu proprietăţile imobiliare scumpe. Cu toate zorzoanele noi cu care a fost împopoţonat sistemul financiar, străinii tot puteau cumpăra apartamente sau vile de lux în mod anonim şi cu uşurinţă, ascunzându-se în spatele companiilor paravan înfiinţate în state americane precum Delaware şi Nevada. Aceste state, alături de altele, au transformat înregistrarea companiilor fantomă într-o afacere extrem de profitabilă – şi era uimitor de simplu de făcut astfel de aranjamente în numele unui dictator, unui traficant de droguri sau unui oligarh. Potrivit Global Witness, un ONG anticorupţie din Londra fondat în 1993, achiziţionarea unui card de bibliotecă necesită mai multe proceduri de identificare în multe state decât crearea unei companii paravan anonime.

    O mare parte din banii care s-au strecurat în bănci înainte ca Patriot Act să devină lege erau acum folosiţi pentru a cumpăra proprietăţi. New York Times a descris fenomenul într-o serie de anchete publicate în 2015, numite Towers of Secrecy. Reporterii au descoperit că apartamentele din ultraluxosul Time Warner Center din Columbus Circle, Manhattan, erau deţinute de o constelaţie de cleptocraţi. Unul dintre aceste apartamente aparţinea familiei unui fost senator rus, ale cărui posibile legături cu crima organizată l-au împiedicat să intre în Canada în mod legal timp de câţiva ani. Un alt apartament de la acelaşi etaj a aparţinut unui om de afaceri grec care a fost arestat recent într-o  campanie împotriva corupţiei din guvern. Familia unui fost guvernator columbian, închis pentru că a profitat de funcţie pentru a se îmbogăţi, avea o locuinţă pe care nu o mai putea vizita.

    Aceşti locatari – şi toţi neagă că ar fi făcut ceva rău – au efectuat achiziţiile într-un mod care a devenit obişnuit. La nivel naţional, aproape jumătate din locuinţele în valoare de cel puţin 5 milioane de dolari, a constatat The Times, au fost cumpărate folosind companii paravan. Proporţia a fost mai mare în Los Angeles şi Manhattan (unde mai mult de 80% din vânzările Time Warner Center se încadrează în această descriere). După cum a arătat Departamentul de Trezorerie în 2017, aproape una din trei achiziţii imobiliare high-end pe care le monitorizează implică un individ pe care guvernul îl urmăreşte ca fiind „suspect“. Cu toate acestea, se face că prezenţa unui număr atât de mare de cumpărători obscuri nu a tulburat niciodată industria imobiliară sau, după caz, pe politicieni. În 2013, primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a întrebat: „Nu ar fi minunat dacă i-am convinge să se mute aici pe toţi miliardarii ruşi?“.

    Primirea călduroasă a creat o disonanţă ciudată în politica americană. Luaţi cazul magnatului aluminiului Oleg Deripaska, un personaj cu multiple apariţii în investigaţia privind intervenţia rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Departamentul de Stat, preocupat de conexiunile lui Deripaska cu crima organizată rusească (pe care acestea le-a negat), i-a limitat deplasările în Statele Unite ani de zile. Astfel de temeri nu au stat în calea obţinerii unui conac de 42,5 milioane de dolari în partea superioară a Manhattanului şi a unei alte proprietăţi în apropierea zonei în care sunt concentrate ambasadele şi misiunile diplomatice din Washington – Embassy Row.

    De-a lungul timpului, decalajul dintre intenţiile nobile ale Patriot Act şi realitatea murdară de pe piaţa imobiliară a devenit prea largă pentru a fi ignorată. În 2016, administraţia lui Barack Obama a testat un program pentru a aduce industria imobiliară în linie cu băncile, obligându-i pe brokeri să-i raporteze şi pe cumpărătorii străini. Programul, implementat mai întâi în Miami şi Manhattan, ar fi putut deveni scheletul unui regim de aplicare a legii cu adevărat robust. Dar apoi preşedinţia americană s-a schimbat, iar la putere a venit un baron imobiliar. Succesorului lui Obama i-a plăcut să vândă apartamente de lux cumpărătorilor străini anonimi – şi astfel s-ar putea ca acesta să fi devenit dependent de banii lor. (Sfârşitul primei părţi.)

  • Upgrade în 10 ani: de la o librărie în centrul Braşovului la unul dintre cei mai mari retaileri online de carte din România

    “Am pornit cu energie şi un vis, simţeam că online-ul este o direcţie de exploatat. Erau alte vremuri pentru afacerile online, toată lumea era la început. Noi am crezut în dezvoltarea online-ului şi am început cu site-ul, iar comenzile le onoram din stocurile librăriei Şt. O. Iosif din Braşov, care rămâne şi acum «vatra» Libris.ro”, povesteşte Laura Ţeposu, fondator şi director de dezvoltare în cadrul companiei. Practic, povestea Libris.ro a început acum 10 ani pe când ea lucra la librăria unchiului şi mătuşei sale – Şt. O. Iosif din centrul Braşovului, înfiinţată în 1991.
    Deşi în 2009 economia din România era în plină criză, Laura Ţeposu a crezut cu tărie că, în ciuda reducerii consumului de carte, vor exista în continuare oameni care citesc şi pentru care „lectura este o nevoie aproape de bază”, la care nu vor renunţa. „Dar am intuit şi că timpul devine tot mai puţin, astfel că oamenii vor prefera să comande cărţile. De atunci şi până astăzi, businessul a crescut constant, iar anul trecut am avut o creştere mare, de 28%, pe fondul unor campanii reuşite şi al unei uşoare revigorări a pieţei de carte. Am ajuns la vânzări de 40 milioane de lei şi cred că tendinţa de creştere se păstrează şi pentru acest an”, a punctat ea.
    Atingerea cifrei de afaceri de 40 de milioane de lei anul trecut a fost posibilă însă printr-o muncă continuă şi cu investiţii substanţiale. Dacă în primul an de funcţionare a
    Libris.ro investiţia s-a situat la 100.000 de euro, bani care au fost utilizaţi pentru site, salarii şi marketing, anul trecut investiţiile au fost majore – 4 milioane de euro alocate pentru depozit, echipamente şi soft logistic.
    „Libris.ro a pornit din librăria fizică din Braşov. Expediam cărţile din stocul librăriei, însă simţeam că online-ul va fi tot mai puternic în anii ce vor veni. Astfel, iniţial nu am avut costuri asociate stocurilor şi altor echipamente de birou, folosind resursele librăriei. În 2018 însă am făcut investiţii majore – 4 milioane de euro, obiectivul fiind  stabilizarea părţii operaţionale a businessului, astfel încât să putem optimiza partea de livrare şi să avem contextul potrivit pentru a susţine creşterile vizate”, a subliniat antreprenoarea.
    În prezent, noul depozit al Libris.ro, care găzduieşte în total 2 milioane de volume, permite procesarea unui număr triplu de comenzi faţă de cel vechi, până la 10.000-12.000 zilnic. Portofoliul Libris.ro cuprinde în total 120.000 de titluri, din care 40.000 sunt titluri în limba română – pe stoc în depozit –, iar 80.000 sunt titluri în engleză. Titlurile în limba engleză sunt comandate la cerere de Libris.ro de la partenerul său din Marea Britanie.
    Anul trecut, valoarea medie a unei comenzi înregistrate pe Libris.ro a crescut cu 15% faţă de 2017, ajungând astfel la 80 de lei.
    „Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Braşov – 155 lei, aici aflându-se şi cel mai fidel client, care a plasat 238 de comenzi pe parcursul anului trecut. La polul opus se află clienţii din judeţul Covasna, unde media a fost de 66 lei pe comandă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Cele mai multe comenzi plasate anul trecut pe Libris.ro au fost din Bucureşti – peste 313.000, în top 3 urmând judeţele Braşov şi Cluj, cu peste 130.000, respectiv peste 83.000 de comenzi. Cea mai mare rată a recurenţei s-a înregistrat în Braşov, Bacău, Bucureşti şi Cluj, media fiind de 1,4 comenzi pe an.
    Per total, afacerile Libris.ro au înregistrat anul trecut o creştere de 28% comparativ cu 2017 ca urmare a unui mix de factori – eforturi şi investiţii proprii (campanii de marketing, fidelizarea clienţilor şi campaniile Libris.ro de încurajare a lecturii), dar şi a evoluţiei pieţei online, a cererii în creştere pentru cărţi şi a lansării unor titluri mult aşteptate.
    Pentru acest an, Libris.ro mizează pe o creştere similară a businessului, de 30%, urmând să depăşească pragul de 50 milioane de lei pentru cifra de afaceri. Primul trimestru a debutat bine, am înregistrat o creştere de 33% faţă de perioada similară din anul trecut.”
    Cum era însă piaţa online în 2009 şi cum este acum? Comerţul online în România este foarte diferit de cel de acum 10 ani. Atunci majoritatea jucătorilor erau la început în acest domeniu, neexperimentaţi, pe sistemul trial and error. Să zicem că acum 10 ani e-commerce-ul românesc era adolescent, acum e aproape de maturitate. Acum jucătorii din piaţă sunt mult mai experimentaţi, au acces la resurse şi know-how şi există deja multe magazine online stabile, cu o cotă de piaţă importantă”, a explicat Laura Ţeposu, adăugând că în acest răstimp de 10 ani România a devenit o piaţă atractivă şi pentru mulţi competitori externi. „Astăzi ar trebui să avem o altă abordare, să fim mult mai disruptivi în raport cu ce se întâmplă deja, cred că asta este marea provocare pentru start-up-urile din online. Noi am pornit aproape de la zero, cu resurse puţine şi planuri măreţe. Pentru a pătrunde într-o piaţă matură ai nevoie astăzi fie de foarte multe resurse, fie de o abordare foarte inovativă.”

    Aproape 10 milioane de cărţi vândute în 10 ani
    În cei zece ani de activitate,
    Libris.ro a primit 2,3 milioane de comenzi, vânzând în total aproape 10 milioane de cărţi către 1,2 milioane de români. Primul client a fost un domn din Rădăuţi, Suceava. El a comandat Principiile şi managementul achiziţiilor”, de Peter Bailey şi David Farmer, şi ABC-ul relaxării”. A fost un moment unic, n-am să-l uit, a fost ca o primă frază dintr-un roman cu multe file, care te face să-ţi doreşti să descoperi povestea mai mult”, îşi aminteşte Laura Ţeposu.
    Acum, majoritatea clienţilor Libris.ro (60%) au vârsta cuprinsă între 22 şi 45 de ani, aceştia alegând să comande preponderent prin intermediul dispozitivelor mobile. Ca atare, anul trecut traficul înregistrat de pe dispozitive mobile a depăşit 60%, în timp ce traficul de pe desktop s-a situat la 36%.
    Cele mai vândute cărţi sunt cele din categoriile beletristică, dezvoltare personală şi cărţi pentru copii.
    „Cărţile pentru copii şi cele de parenting au o dinamică foarte bună, semn că părinţii sunt preocupaţi să îi atragă pe cei mici către lectură. Există multe grupuri de mămici care discută despre cărţi, iar acesta este un semn bun deoarece chiar dacă generaţiile actuale nu citesc foarte mult, măcar părinţii se străduiesc să ghideze copiii în direcţia aceasta”, a explicat ea.
    Pe lângă oferta bogată de cărţi, Libris.ro a avut încă de la început în portofoliu şi produse de birotică plus alte produse conexe – instrumente de scris, agende, jurnale sau ceaiuri, pentru a completa experienţa şi universul cititorilor pasionaţi. Retailerul online de carte a adăugat însă în portofoliu în 2016 şi jocuri educaţionale, care în prezent reprezintă circa 2% din cifra de afaceri.
    „Libris.ro îşi propune foarte asumat să rămână despre carte, cultură şi educaţie, vrem să rămânem librărie online, nu ne propunem să devenim altceva. Gamele conexe pe care le-am introdus vin să susţină această idee a noastră, de a rămâne în segmentul cultural.”
    Libris.ro, a cărei echipă numără în prezent 100 de oameni, investeşte foarte mult şi în proiecte culturale sau care susţin cititul, cum ar fi manifestările culturale anuale Târgul de Carte Libris Braşov şi Festivalul de Muzică şi Carte Libris, campanii de încurajare a lecturii, cum este cea derulată sub hashtagul #RespectYourself, şi implicarea în strângere de fonduri pentru Salvaţi Copiii.
    În 2018 am lansat un proiect de încurajare a lecturii, sub hashtagul #RespectYourself – Oferă-ţi timp pentru lectură. Am vrut să arătăm că prin acţiuni concrete poate creşte interesul faţă de lectură şi am desfăşurat acţiuni în două şcoli, una din municipiul Braşov şi una din zona rurală a judeţului Braşov. Prin acţiunile întreprinse, în aceste două şcoli s-a triplat numărul de cărţi citite de copii, cadre didactice şi părinţi pe perioadele de referinţă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Libris.ro a dotat anul trecut biblioteca şcolii din Braşov cu peste 2.000 volume de cărţi atractive pentru generaţia celor mici, dar şi pentru dascăli şi părinţi, numărul cărţilor împrumutate crescând cu 135% (de la 489 la 1.152). De asemenea, retailerul online de carte a dotat şi biblioteca şcolii din Măieruş cu aproape 1.000 cărţi şi a pus la dispoziţie o serie de materiale educative. Totodată, sub umbrela #RespectYourself, Libris.ro a lansat anul acesta un alt proiect, de data aceasta pentru propriii angajaţi – deschiderea unei săli de lectură. Astfel, angajaţii Libris.ro pot citi 4 ore pe lună din timpul de lucru, alegând ei singuri cartea pe care îşi doresc să o parcurgă din stocul librăriei. Compania a creat şi un soft care îşi ajută angajaţii să îşi facă rezervare în sala de lectură, care are opt locuri, precum şi să aleagă cartea pe care doresc să o citească. Cartea începută în sală poate fi luată acasă de către angajat şi returnată în sala de lectură după ce acesta o finalizează. Ulterior, ea va face parte din fondul de carte al bibliotecii Libris. În prima lună a proiectului au fost deja rezervate 125 de ore de lectură.
    Noi credem în puterea cărţilor de a schimba lumea şi credem că a-ţi aloca timp pentru lectură este o formă de respect faţă de propria persoană. Din păcate, statisticile disponibile arată că doar circa 2,8% dintre români sunt de acord cu noi şi îşi fac timp să citească mai mult de 10 cărţi într-un an. Mai mult de jumătate dintre români par să ne contrazică cu totul; ei nu citesc nici măcar o carte într-un an. Nu este de mirare, având în vedere că suntem pe primul loc în Europa la analfabetismul funcţional.”

    Fast foward: peste 10 ani
    Potenţialul de creştere a pieţei locale de carte este foarte mare, în condiţiile în care dimensiunea actuală a acesteia este foarte mică, iar creşterea va veni odată cu evoluţia nevoilor românilor – de la cele de bază către cele din vârful piramidei.
    Cred că întreaga piaţă de carte a avut parte de o uşoară revenire. Vedem tot mai des ştiri pozitive despre noi librării care se deschid, noi proiecte inovative care performează pe diverse nişe. Eu cred că sunt veşti îmbucurătoare. Cred că eforturile tuturor jucătorilor din piaţă de a atrage oamenii către lectură reprezintă un demers necesar, având în vedere că românii citesc în continuare sub media europeană. Încurajarea lecturii şi a cititului ajută întreaga piaţă de carte, dar şi societatea în ansamblu”, a precizat Laura Ţeposu. Petrecem foarte mult timp în faţa ecranelor şi mulţi dintre noi începem să fim conştienţi că acest lucru nu este neaparat unul bun, începem să căutăm alternative pentru timpul nostru şi, iată, ne întoarcem şi către lectură. Faptul că oamenii cumpără cărţi tipărite de pe mobil este un semn că, deşi ne adaptăm tot mai mult la viaţa digitalizată, ne dorim în continuare să petrecem timp offline.”
    În aceste condiţii, şi Libris.ro va continua să se dezvolte, investind în continuare în extinderea depozitului, dezvoltarea platformei e-commerce şi producţia editorială. Noi vom rămâne în zona cărţilor, facem lucrul acesta cu pasiune şi sperăm ca în următorii 10 ani să avem o contribuţie importantă la dezvoltarea acestui domeniu atât de neglijat în România – cultura.” 

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Ducesa Meghan a născut un băiat

    Informaţia a fost făcută publică pe contul ducilor de Sussex de pe reţeaua de socializare online Instagram.

    Potrivit aceluiaşi mesaj, copilul s-a născut luni dimineaţă, cu o greutate de 3,26 kilograme. “Ducesa Meghan şi copilul sunt sănătoşi şi se simt bine. Cuplul mulţumeşte publicului pentru entuziasmul împărtăşit şi pentru sprijinul arătat de-a lungul acestei perioade din vieţile lor. Mai multe detalii vor fi oferite în zilele următoare”, potrivit aceluiaşi mesaj.

    Cu doar o jumătate de oră înainte, BBC informa că ducesa Meghan de Sussex a intrat în travaliu, citând un comunicat al Buckingham Palace, reşedinţa oficială a reginei Elizabeth a II-a.

    “Ducesa a intrat în travaliu la primele ore ale dimineţii. Ducele de Sussex este alături de alteţa sa regală. Un anunţ va fi făcut în curând”, potrivit comunicatului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filosoful Mihai Şora, mesaj către Tarom: Roboţelul nu-mi îngăduie să scriu 1916 la anul naşterii. Nu vrea mai jos de 1919

    „Dragă Tarom, roboţelul dumitale nu-mi îngăduie să scriu „1916“ la anul naşterii.

    Nu vrea mai jos de „1919“.

    Eşti bună să-i lungeşti circuitele?

    Scroll down, sus inimile.

    Mulţumesc. Un călător de 100+”, a scris filosoful Mihai Şora pe Facebook.

     
  • Program de sterilizare în masă: O ţară îşi cere iertare pentru că a sterilizat cu forţa persoane, pentru a preveni „naşterea descendenţilor de slabă calitate”

    În temeiul unei legi care a fost votată în parlament miercuri, victimele sterilizării în masă vor primi fiecare câte 22.000 de lire sterline fiecare drept compensaţie pentru suferinţa cauzată, precum şi o scrisoare prin care guvernul îşi cere iertare pentru „suferinţa mentală şi fizică creată de programul de sterilizare”.

    Premierul Shinzo Abe şi-a exprimat „regretul sincer” şi spune că guvernul „şi-a cerut scuze din toată inimă” pentru politicile terifiante, în vederea cărora chiar şi persoane în vârstă de 9 ani au fost sterilizate împotriva voinţei lor.

    „În perioada în care legea era în vigoare, numeroase persoane au fost supuse unor intervenţii chirurghicale pentru a nu mai putea procrea, aceste decizii find bazate pe faptul că persoanele sufereau de diferite dizabilităţi sau alte boli cronice”, afirmă premierul într-un comunicat.

    „Aş vrea să cer iertare din tot sufletul în numele guvernului”, continuă comunicatul. „Vom face tot posibilul pentru a crea o societate care nu discriminează pe nimeni şi respectă personalităţile şi individualitatea fiecăruia”, adaugă premierul.

    În jur de 16.500 de persoane, majoritatea femei cu dizabilităţi, au fost vizate între anii 1948 şi 1996, în temeiul legii care dorea să „prevină naşterea descendenţilor de slabă calitate”. În jur de 8.000 de persoane şi-au dat acordul, cel mai probabil din cauza presiunilor, în timp ce aproape 60.000 de femei au fost supuse intervenţiilor pentru avort, din cauza bolilor ereditare, potrivit presei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea jucăriilor LEGO: De la o dulgherie din Danemarca la un brand global – VIDEO

    Povestea LEGO începe la 1932, când Ole Kirk Christiansen a fondat o companie producătoare de bunuri de larg consum. Produsele erau realizate integral din lemn, iar vânzările de scări şi mese de călcat aduceau cea mai mare parte din câştig.

    Spre sfârşitul anilor 1940, compania avea în stoc peste 200 de modele diferite de jucării de lemn şi plastic, dar numele LEGO nu era, încă, recunoscut pentru seturile sale de jucării cu care este asociată astăzi.

    1958, la vârsta de 66 de ani, Godtfred Christiansen, care a moştenit compania după moartea tatălui său, a pantentat un nou design, mai modern, al „cărămizilor” LEGO, ce le-a permis o interconectare mult mai puternică; tipul de cărămizi din acel an sunt compatibile cu cele moderne.

    Plecând de la fabricarea de jucării, brandul LEGO s-a extins în timp în alte domenii, de pildă în piaţa jocurilor video sau a producţiei de filme, şi a devenit o marcă globală. Până în 2013, au fost produse 560 de miliarde de piese LEGO.
     

  • Povestea omului care a creat unul dintre cele mai iubite produse pentru femeile din intreaga lume

    Maksymilian Faktorowicz (Max Factor) s-a născut pe 15 septembrie 1877, în Zduńska Wola, Polonia, în familia evreilor polonezi Abraham Faktorowicz şi Cecylia Wrocławska. Familia nu şi-a permis să finanţeze educaţia celor patru copii, aşa că la vârsta de opt ani el a început deja să lucreze ca asistent pentru un dentist şi farmacist din oraşul natal. Un an mai târziu, el s-a angajat ca ucenic al unui producător de peruci şi cosmetice din Łódź. Acea experienţă l-a ajutat să fie angajat de către unul dintre liderii pieţei de cosmetică şi produse pentru îngrijirea părului.
    La 14 ani, lucra deja pentru Korpo, o firmă care fabrica cosmetice şi peruci pentru Opera Rusă. Apoi, între 18 şi 22 de ani, a urmat serviciul militar în armata imperială rusă, în corpul medical.

    După încheierea stagiului militar, şi-a deschis propriul magazin în oraşul Ryazan, vânzând creme, parfumuri şi peruci. A devenit cunoscut atunci când o trupă de teatru a purtat cosmetice Factor pentru a interpreta nobilimea rusă. Nobilii ruşi l-au numit pe Factor expert oficial în produse cosmetice pentru familia regală şi pentru Marea Operă Imperială Rusă, o onoare care a atras însă şi monitorizarea lui mai atentă.
    Antreprenorul s-a căsătorit cu Esther Rosa, care a născut trei copii, Freda, Cecilia şi Davis. În 1904, îngrijorat de persecuţia antievreiască din Polonia, el şi soţia sa au decis să plece în America, luând cu ei doar 400 de dolari. Familia s-a stabilit în St. Louis, Missouri.

    În acelaşi an, Factor şi-a vândut cremele şi produsele cosmetice la un târg mondial de profil, operând businessul sub numele Max Factor. Din nefericire, partenerul său de afaceri a furat tot profitul, dar antreprenorul s-a redresat rapid cu ajutorul fratelui şi unchiului său şi a deschis o frizerie.
    Tot în 1904, în familie s-a născut al patrulea copil, Francis „Frank“ Factor. După doi ani însă, soţia lui Factor a murit din cauza unei hemoragii cerebrale. Antreprenorul s-a recăsătorit cu Huma „Helen“ Sradkowska pe 15 august 1906. În ciuda naşterii unui copil, Ludovic, căsătoria a fost de scurtă durată şi s-a încheiat într-o luptă prelungită în instanţă, în urma căreia Factor a obţinut custodia tuturor copiilor săi. Pe 21 ianuarie 1908, Factor s-a căsătorit pentru a treia oară, cu o vecină, Jennie Cook. În acelaşi an, întrezărind oportunitatea de a fabrica peruci la comandă pentru industria teatrului şi cea cinematografică, în creştere, antreprenorul s-a mutat împreună cu familia în Los Angeles, California.

    Întâi a deschis un magazin pe South Central Avenue, făcându-şi reclamă cu numele „Max Factor’s Antiseptic Hair Store“. În 1909 a fondat Max Factor & Company, devenind rapid principalul distribuitor pentru Leichner şi Minor, două companii lideri de piaţă pe nişa produselor de machiaj pentru teatre. Factor a început să experimenteze diverse ingrediente pentru a crea un machiaj potrivit mediului cinematografic, care să nu curgă şi să nu se crape, reuşind să îl perfecţioneze abia în 1914. Cu vasta experienţă acumulată, Max Factor a devenit o autoritate în industria producţiei de film, pe nişa cosmeticelor. În 1916 a devenit cetăţean al Statelor Unite, iar patru ani mai târziu Max Factor a început să se refere la produsele sale „make-up“, termen folosit până atunci doar de oamenii din teatru cu o reputaţie precară. Academia de Film, Arte şi Ştiinţe l-a recompensat pe Max Factor cu un Premiu de Onoare în 1929 pentru contribuţiile sale la industria cinematografică.
    În 1938 Factor a plecat într-o călătorie de afaceri în Europa alături de fiul său, Davis, când, în timpul unei escale la Paris, a primit un bilet care solicita bani în schimbul vieţii sale. Poliţia a încercat să îl prindă pe cel care îl ameninţase, dar nimeni nu a venit să ridice banii din locul stabilit. Factor a fost atât de zdruncinat de ameninţare, încât la întoarcerea în State s-a îmbolnăvit grav. Antreprenorul a murit pe 30 august 1938, la vârsta de 60 de ani, în Beverly Hills, California. La moartea sa, avea o avere de 500 de milioane de dolari (aproximativ 3 miliarde de dolari în valoarea din 2017 a monedei). Max Factor are o stea pe Hollywood Walk of Fame.
    În 1991, compania Max Factor, deţinută timp de mai multe generaţii de familia fondatorului, a fost preluată de către Procter & Gamble, care în 2015 a vândut Max Factor şi încă 42 de branduri deţinute în portofoliu companiei Coty, business cu venituri anuale de 9,4 miliarde de dolari şi un număr de 20.000 de angajaţi, într-o tranzacţie de 15 miliarde de dolari.

  • Locurile unde poţi petrece o vacanţă de vis în care ajung foarte puţini oameni – VIDEO

    1. Haver, Croaţia – oferă minuni ale naturii şi o moştenire culturală unică;


     

    2. Burano, Italia – dacă nu aţi ajuns niciodaată la Veneţia, acest loc colorat poate fi alternativa;


     

    3. Kravice, Bosnia şi Herzegovina -există multe lucruri de făcut în această parte a globului, vizitarea unei serii de cascade în miniatură este doar una dintre opţiuni;


     

     

    4. Dinant, Belgia – este locul naşterii lui Adolphe Sax, inventatorul saxofonului; este totodată un loc excepţional pentru drumeţii;

     


    5. Insula Skye, Scoţia – este un loc uimitor, ce pare a fi desprins dint-un roman de fantezie;


     

     

    Vedeti continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>