Najat Vallaud-Belkacem s-a născut pe 4 octombrie 1977 într-o familie săracă în satul Bni Chiker în apropierea oraşului Nador, Maroc, însă asta nu a oprit-o să aibă succes în carieră şi să ajungă ministrul Educaţiei din Franţa.
Potrivit Indiatimes.com, fetiţa obişnuia să pască oile pe câmp în Maroc, însă oportunitatea a apărut în momentul când Najat s-a mutat cu familia în Franţa, unde tatăl său, muncitor pe şantier, a obţinut un o slujbă.
“Faptul că ne-am părăsit ţara, rădăcinile a fost dificil pentru noi, a fost greu să ne găsim calea”, a declarat ea
În 2002 ea a absolvit Institut d’études politiques şi tot atunci s-a alăturat Partidului Socialist pentru a “lupta împotriva discriminării, promovarea drepturilor cetăţenilor şi pentru a lărgi accesul populaţiei la slujbe şi locuinţe”. A intrat în cursa pentru un loc de consilier la primăria din Lyon şi a câştigat
În 2005 s-a căsătorit cu Borris Vallaud şi a devenit consilier al Partidului Socialist, iar în 2007 s-a alăturat echipei de campanie prezidenţiale a lui Ségolène Royal.
Pe 16 mai 2012 a fost numită ministrul Dreptul Femeilor şi purtător de cuvânt al guvernului. Din 25 august 2014 deţine poziţia de Ministrul al Educaţiei.
Najat ar fi moştenit spiritul muncitor al tătălui său care a impus reguli stricte fiicelor sale – fără băieţi şi fără cluburi de noapte până la 18 ani. Drept urmare fetele s-au dedicat studiului. Fatiha, sora lui Najat, este avocat în Paris.
“Tot timpul am sfătuit tinerii să se implice în politică. Dacă eşti doar un spectator la ceea se întâmplă vei deveni frustrat”.
Najat Vallaud-Belkacem s-a născut pe 4 octombrie 1977 într-o familie săracă în satul Bni Chiker în apropierea oraşului Nador, Maroc, însă asta nu a oprit-o să aibă succes în carieră şi să ajungă ministrul Educaţiei din Franţa.
Potrivit Indiatimes.com, fetiţa obişnuia să pască oile pe câmp în Maroc, însă oportunitatea a apărut în momentul când Najat s-a mutat cu familia în Franţa, unde tatăl său, muncitor pe şantier, a obţinut un o slujbă.
“Faptul că ne-am părăsit ţara, rădăcinile a fost dificil pentru noi, a fost greu să ne găsim calea”, a declarat ea
În 2002 ea a absolvit Institut d’études politiques şi tot atunci s-a alăturat Partidului Socialist pentru a “lupta împotriva discriminării, promovarea drepturilor cetăţenilor şi pentru a lărgi accesul populaţiei la slujbe şi locuinţe”. A intrat în cursa pentru un loc de consilier la primăria din Lyon şi a câştigat
În 2005 s-a căsătorit cu Borris Vallaud şi a devenit consilier al Partidului Socialist, iar în 2007 s-a alăturat echipei de campanie prezidenţiale a lui Ségolène Royal.
Pe 16 mai 2012 a fost numită ministrul Dreptul Femeilor şi purtător de cuvânt al guvernului. Din 25 august 2014 deţine poziţia de Ministrul al Educaţiei.
Najat ar fi moştenit spiritul muncitor al tătălui său care a impus reguli stricte fiicelor sale – fără băieţi şi fără cluburi de noapte până la 18 ani. Drept urmare fetele s-au dedicat studiului. Fatiha, sora lui Najat, este avocat în Paris.
“Tot timpul am sfătuit tinerii să se implice în politică. Dacă eşti doar un spectator la ceea se întâmplă vei deveni frustrat”.
Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.
În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?
„Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.
De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.
„Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.
Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.
La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 26.757 locuri de muncă, în data de 16 iunie 2016.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 3.202, Arad – 1.526, Sibiu – 1.472, Ilfov – 1.301, Timiş – 1.263, Iaşi – 1.168, Hunedoara – 1.157, Argeş – 1.155, Dolj – 997, Vâlcea – 979, Harghita – 926, Cluj – 735, Bistriţa-Năsăud – 724, Bihor – 673, Alba – 579, Maramureş – 559, Satu Mare – 558, Neamţ – 540, Braşov – 518, Prahova – 491, Dâmboviţa – 480, Olt – 477, Brăila – 452, Vaslui – 398, Tulcea – 377, Călăraşi – 350, Constanţa – 348, Ialomiţa – 340, Suceava – 327, Mureş – 316, Galaţi – 309, Gorj – 271, Giurgiu – 266, Teleorman – 253, Buzău – 220, Bacău – 173, Botoşani – 169, Covasna – 169, Sălaj – 144, Vrancea – 143, Caraş-Severin – 130, Mehedinţi – 122.
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de vânzări (1.834), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.631), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.207), lucrător comercial (1.036), confecţioner asamblor articole textile (1.011), manipulant mărfuri (837), agent de securitate (661), casier (591), vânzător (545), şofer autocamion maşină de mare tonaj (537).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.
Anul trecut a adus veşti mai bune pentru companiile care produc materiale de construcţii, după ce în 2013 şi 2014 mai mult de o treime din cele 51 de companii din domeniu au înregistrat pierderi. Ce face diferenţa dintre profit şi piedere într-o piaţă în care contează deopotrivă apetitul pentru cheltuieli al firmelor şi al populaţiei?
Peste 7.000 de angajaţi şi afaceri anuale de peste 3 miliarde de lei reunesc cele 51 de companii din domeniul mortarelor, vopselelor şi polistirenului. Mai mult de o treime dintre aceste firme au înregistrat pierderi în 2014, astfel încât minusurile lor cumulate au depăşit 110 milioane de lei, în timp ce firmele care au făcut profit au câştigat 144 de milioane de lei.
„Au fost ani foarte grei după izbucnirea crizei economice pentru mulţi jucători din piaţă, pentru că sectorul construcţiilor a fost cel mai afectat. Noi am avut însă inspiraţia şi curajul să investim masiv în această perioadă. Am considerat – şi nu am greşit – că investiţiile în tehnologie de ultimă oră, superautomatizată, ne vor ajuta să avem costuri operaţionale mult mai mici decât competitorii noştri“, spune Marcel Bărbuţ, CEO al AdePlast. Pe parcursul ultimilor ani antreprenorul Marcel Bărbuţ a mizat pe investiţii de peste 20 de milioane de euro în linii de producţie de ultimă generaţie.
AdePlast se laudă cu o producţie şi profitabilitate de invidiat nu numai pentru competitorii săi locali, ci şi pentru reprezentanţele locale ale unor companii internaţionale. În 2014, AdePlast avea 270 de angajaţi, fiecare dintre aceştia generând o producţie de 1,113 milioane de lei şi un profit de peste 55.500 lei. Creşterea eficienţei în toate fabricile şi zonele de activitate ale firmei este urmarea atenţiei dată detaliilor: în fabrica de adezivi de la Ploieşti, de pildă, sunt folosite cântare pentru a nu înregistra timpi morţi în timpul producţiei. Iar pentru a eficientiza la maximum transporturile, camioanele sunt încărcate până la jumătate cu „prafuri“, adică adezivi şi mortare uscate, iar deasupra sunt aşezate pachete cu polistiren tocmai pentru a nu plăti transportul de aer; polistirenul este foarte uşor dar ocupă mult spaţiu, iar transportul său individual ar fi prea scump.
Iar toate aceste calcule sunt importante pentru Bărbuţ; rezultatul este că AdePlast se laudă cu o producţie şi profitabilitate de invidiat. Alte firme competitoare, pe piaţa de polistiren, au productivitatea pe angajat de câteva ori mai mici: în 2014, Hirsch a avut un profit pe muncitor de aproape 24.000 de lei, iar în cazul Genderka profitul pe angajat a fost de 25.600 lei. Diferenţa este şi mai mare faţă de companii ca Isopor, unde profitul pe muncitor a fost de 822 lei (la o producţie de aproape 470.000 lei), iar în cazul Equator profitul pe muncitor a fost de 584 de lei. În domeniul polistirenului, din cele 20 de firme, opt au înregistrat pierderi. Ponderea este şi mai mare în domeniul mortarelor şi al adezivilor, unde din 23 de concurenţi zece au înregistrat pierderi în 2014.
Domeniul vopselurilor pare a nu fi la fel de încurcat ca piaţa polistirenului sau a mortarelor, devreme ce din 16 firme doar trei înregistrează pierderi. Anul trecut s-a făcut simţită o revigorare a domeniului, aşa cum declara, pentru ZF, Laurenţiu Lupuşor, directorul general al producătorului de materiale de construcţii Baumit România, deţinut de grupul austriac Schmid Industrie Holding. Iar respectiva revigorare ar trebui să se reflecte în rate de creştere cuprinse între 5 şi 10% anual. „Semnalele sunt foarte solide. În primul rând, eu simt o revigorare în ceea ce priveşte gândirea investitorilor. S-a reajuns la un moment în care nu mai există acea teamă de a investi în construcţii“, spunea Lupuşor.
Totuşi, doar o parte din companii au anunţat rezultatele anului trecut. Proprietarul AdePlast spune că piaţa produselor destinate termoizolaţiilor creşte într-un ritm al ei, care pare să se intensifice odată cu apropierea de anul 2020, când – cel puţin teoretic – ar trebui să fie deja reabilitate din punct de vedere al consmului de energie termică toate clădirile. „Nu este vorba numai de această ţintă, cât mai ales de mentalitate. Oamenii conştientizează de la un an la altul ca reducerea costurilor cu încălzirea şi confortul propriu-zis oferit de o locuinţă reabilitată termic sunt necesare. În plus, creşterea valorică a vânzărilor pe acest segment provine şi din faptul că sunt folosite materiale de mai bună calitate, deci la preţuri mai mari“, declară Marcel Bărbuţ.
Angajatorii din spaţiul economic european oferă 576 de locuri de muncă vacante. Acestea sunt:
Germania: 236 locuri de muncă: 20 comisionar, 16 operator stivuitor, 15 factor poştal, 15 bucătar/bucătar şef/bucătar specialist, 15 ospătar, 15 posturi pentru personal în industria gastronomiei de sistem, 15 şofer tir, 10 agent de securitate, 10 agent de pază, 10 betonist, 10 fierar betonist, 10 tâmplar/dulgher, 10 hamal, 9 muncitor metalurg, 7 lucrător depozit, 6 mecanic auto, 6 electrician, 5 sudor MIG-MAG, 5 barman, 5 mecanic instalaţii, 3 instalator/montator instalaţii de gaz, 3 operator CNC (laminor şi strung), 2 zugrav vopsitor, 2 mecanic echipamente (utilaje) prelucrarea maselor plastice şi a cauciucului, 2 sculer, 2 tehnician sistem de securitate (alarmă şi supraveghere), 1 operator CNC (strungar/frezor), 1 mecatronist, 1 asamblor montator (lucrător în producţie), 1 tehnician electronică service fibre laser de mare putere, 1 tehnician electronică, 1 tehnician electrotehnist, 1 manager vânzări, 1 optician;
Marea Britanie: 158 locuri de muncă: 30 asistent medical de recuperare, anestezist, 35 îngrijitor persoane, 15 asistent medical terapie intensivă, 12 asistent medical pediatrie, 10 asistent medical pentru centre de îngrijire particulare, 10 şofer camion, 10 îngrijitor persoane/infirmier, 10 asistent, 9 bucătar, 8 îngrijitor copii/bonă, 3 asistent social/îngrijitor persoane, 1 asistent social, 1 asistent medical generalist, 1 infirmier, 1 pictor / vopsitor / polizator / carosier / pregătitor suprafeţe pentru lăcuit / montator componente auto, 1 operator camion, 1 vinificator- supraveghetor vie;
Republica Cehă: 145 locuri de muncă: 50 lucrător în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), 50 operator, 20 muncitor asamblare, 15 croitor,10 lucrător în prelucrarea lemnului;
Suedia: 35 locuri de muncă: 15 vopsitor auto, 10 mecanic auto, 10 tinichigiu auto;
Slovenia: 1 loc de muncă: 1 şofer autocamion;
Spania: 1 loc de muncă: maseur.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă.
Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.
În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?
„Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.
De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.
„Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.
Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.
La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.
Politica de salarizare din învăţământ nu a ţinut pasul cu cea a companiilor private, astfel că s-a ajuns ca un absolvent de doctorat care vrea să lucreze ca asistent universitar să fie plătit cât un muncitor calificat (absolvent de şcoală profesională sau de liceu) din vestul ţării, ceea ce face „nerentabilă“ o carieră academică.
„Un tânăr foarte bun are tentaţii mult mai mari din zona de business şi nu vrea să aştepte câţiva ani ca să ajungă la un salariu decent“. Decanul FEAA spune că a avut recent o întâlnire cu studenţii din anul I care voiau să vadă diverse rute de carieră şi că a fost „sceptic“ când le-a prezentat ruta academică.