Tag: Mihai Mitrica

  • Liberalii si strategia “mortului”

    Iata ca Razgandeanu, Moliceanu, Motocicleanu si mai cum i-or fi spus analistii binevoitori premierului Calin Popescu-Tariceanu a reusit sa se mentina la guvernare patru ani (dintre care unul in minoritate parlamentara), cu acelasi succes cu care insusi Adrian Nastase a guvernat, dar cu o mana de fier si cu o majoritate relaxata, intre 2000 si 2004. Mai mult, Tariceanu a reusit asta in conditiile unui presedinte potrivnic pe fata (in cazul lui Nastase, opozitia Cotroceniului era doar subiect de barfa), care abia in ultima perioada si-a mai nuantat opozitia fata de Guvern in general si de premier in special.

    Cum de a fost posibil? Simplu si tocmai de aceea atat de riscant, s-ar putea raspunde: dupa ce vreme de aproape trei ani a incasat si – din cand in cand – a ripostat la atacurile directe asupra sa, premierul si PNL au ales solutia de supravietuire recomandata celor atacati de ursi: noncombatul total. Succesul, daca e sa ne luam dupa rezultatele de la alegeri si apoi dupa cele din sondaje, a fost atins; pe aripile unei economii supraincalzite (dar cine mai sta sa se gandeasca la aterizari dure intr-o campanie electorala in care poate flutura cresteri economice de 8-9%?), in lipsa unor gafe tactice de proportii, PNL pare aproape sigur ca va reusi sa aiba cuvantul decisiv la negocierile de iarna (pentru ca alegerile vor fi pe 30 noiembrie).

    Poate nu chiar sa desemneze viitorul premier, asa cum s-a incordat vinerea trecuta, dar oricum, la cateva portofolii reprezentative tot ar exista sperante. Oare? In ultima vreme, reactiile PNL la adresa criticilor venite de la adversari au fost aproape inexistente; asta l-a ajutat, dupa cum spuneam mai sus, dar nu-i ofera nicio garantie pentru viitor. Dimpotriva, i-a creat partidului imaginea unui sparring partner comparabil ca forta cu adversarul, dar fara riposta. Amintiti-va de candidatura lui Vasile Blaga la Primaria Capitalei: argumentam atunci ca daca va castiga, Blaga o va face cu pretul schimbarii comportamentului sau politic. Pana la urma, nu a castigat si tocmai pentru ca nu a reusit sa iasa din corsetul de “buldog” mustind de cerbicie, e drept, dar lipsit de vitalitatea combativa a lui Sorin Oprescu.

    La fel, mi se pare, este si cazul PNL: dand impresia ca este preocupat mai mult de administrarea guvernarii, partidul a reusit sa atraga simpatia celor satui de imbrancelile obisnuite din politica; insa acestia, s-a vazut, nu sunt de ajuns. A demonstrat- o, cred, candidatura fara sare si piper, dar bine documentata, a lui Ludovic Orban de la Primaria Capitalei: mizand pe electoratul bine informat, educat si fara complexe partizane, candidatul PNL a obtinut un scor modest, mai modest decat al partidului care a beneficiat de combativitatea unora dintre candidatii de la sectoare.

    Nu pretind ca exemplul lui Ludovic Orban poate fi extrapolat intrutotul la parlamentare; la urma-urmei, ministrul transporturilor era foarte aproape de problemele de imagine pe care singur si le crease cu prilejul unui accident rutier si destul de putin sifonat de ripostele frecvente pe care i le daduse lui Traian Basescu. Dar ma gandesc ca nici premierul Tariceanu nu are o imagine atat de favorabila, desi zilele cand stirile de la televizor il faceau sa roseasca in scandalul biletelului sau al mitei lui Decebal Traian Remes sunt acum tot mai departe.

    Si va urma, asa cum spunea si presedintele PNL, o campanie dura, in care probabil ca liberalii vor inrosi telefoanele, dupa model american, incercand sa le explice votantilor de ce merita primele locuri in colegiile in care candideaza. Va fi asa ceva de ajuns pentru un rezultat comparabil cu cel de la locale? Ma indoiesc sincer; si nu cred ca PNL nu e constient de asta (ca dovada si tiradele recente de la Costinesti ale conducerii PNL la adresa democrat-liberalilor). In acest mod citesc plasarea alegerilor pe 30 noiembrie – mizand pe absenteismul unora dintre votantii PD-L si devansarea maririi pensiilor – mizand pe atragerea unora dintre votantii PSD.

    Toate sunt permise in dragoste si in razboi si, cum de dragoste nu prea poate fi vorba, este evident pentru ce sunt aceste pregatiri.

  • De ce nu mai ataca Traian Basescu

    Pentru mine, cel putin, presedintele Traian Basescu din aceste zile este o surpriza. Nu placuta sau neplacuta, ci o simpla si mare mirare: cum de se poate ca un politician care pana acum cateva luni nu pierdea niciun prilej sa-si clameze superioritatea in fata adversarilor politici sa ajunga acum atat de tacut, retinut, chiar sobru uneori?

    Raportul Comisiei Europene de saptamana trecuta – cu toate neajunsurile si judecatile lui de la suprafata – parea cea mai buna ocazie pentru ca un presedinte de tipul lui Traian Basescu sa atace din nou Parlamentul si clasa politica – cei “322” – pentru continuarea monitorizarii de la Bruxelles. Am mari indoieli ca, daca publicarea acestui raport s-ar fi facut cu cateva luni mai devreme, presedintele ar fi abordat aceeasi atitudine non-combativa; sunt, de asemenea, convins ca Traian Basescu ar fi dezvoltat cu virtuozitate partitura criticilor din raportul Comisiei Europene daca n-ar fi avut in fata ochilor rezultatele – sub asteptari – obtinute la alegerile locale de catre PD-L!

    Pentru un politician marketat drept “copilul teribil” al campaniilor electorale, asa cum a avut grija sa se lase prezentat Traian Basescu, rezultatele sub asteptari la nivel national si – cel mai important – umilinta suferita la Bucuresti de PD-L sunt rani care nu se vindeca doar cu un simplu raport de la Bruxelles. De fapt, problema PD-L si a lui Traian Basescu este ca in acest moment nu mai pot fi siguri nici macar ca o victorie la toamna ar face uitate zilele nefaste de la sfarsitul lui iunie. Si, daca-mi este permis, ca i-ar permite celui din urma sa pregateasca relaxat campania pentru cel de-al doilea mandat.

    Situatia aceasta este, dupa parerea mea, consecinta directa a abordarii unidirectionale pe care PD-L a avut-o in plan politic: umplerea cu smerenie a urmelor pasilor lui Traian Basescu in razboiul sau verbal cu o parte a coruptiei la nivel inalt. PD, PLD si, mai nou, PD-L nu au urmarit o alta strategie decat aceea de a-i da dreptate lui Traian Basescu cand acesta ataca coruptia din sistemul politic, relatiile nepotrivite dintre oameni de afaceri si membri ai tuturor celorlalte partide sau pe cei care le puneau la indoiala monopolul asupra neprihanirii politice.

    Insa cei patru ani cand lupta cu marea coruptie a fost reprezentata prin cateva dosare cu acuzatii mult inferioare subintelesurilor pe care sintagma “sistem ticalosit” le capata in discursurile prezidentiale au fost, se pare, de ajuns pentru ca electoratul vizat de Basescu & Co. sa se transforme intr-o masa inerta pe care inca nu se stie ce soc ar putea-o readuce la urne.

    Ironia a facut ca tocmai un insucces de proportiile celui din iunie sa fie succedat la trei saptamani de un raport al Comisiei Europene care ar fi putut fi o buna partitura de fredonat cu casa inchisa pana la alegerile din toamna.

    N-a fost si PD-L se vede astfel nevoit sa se replieze cu dreptatea-n mana in asteptarea uui nou moment cand acest tip de discurs va mai putea spera la ecou in randul electoratului. In ce-l priveste strict pe Traian Basescu, lucrurile sunt putin mai complicate: in ultimele luni presedintele a evitat sa se angajeze intr-un confl ict deschis cu personaje importante de pe scena politica, preferand fie scrisorile ironice (vezi cazul Geoana), fie luarile de cuvant tehnice in care s-a abtinut sa faca nominalizari de cazuri de coruptie (vezi cazul Voiculescu si modifi carea legii imobilelor nationalizate sau discursurile privind sistemul judiciar).

    Nu reusesc insa sa identific in aceasta perioada vreun atac marcant la adresa liderilor PNL, desi altadata s-au deschis fronturi de lupta cu pretexte mai slabe decat contributia avuta de liberali la blocarea in Parlament a dosarelor de mare coruptie sau trasarea colegiilor pentru alegerile de la toamna.

    Poate ca, in acest ultim caz, presedintele a inceput deja sa lase loc de “buna ziua” pentru situatia deloc improbabila in care democrat-liberalii vor avea nevoie de PNL pentru sustinerea viitorului guvern; sau poate ca Traian Basescu spera ca in cateva luni isi poate pregati un discurs tehnic care sa faca apel nu la inima electoratului, ci la ratiunea lui si astfel sa-l convinga sa vina la vot la toamna pentru a reimprospata clasa politica, un alt pariu al presedintelui. Oricare ar fi explicatiile, eu zic sa savuram in liniste tacerea lui Traian Basescu.