Tag: martor

  • Martorul-cheie rupe tăcerea

    La telefon avem un personaj misterios, care doreşte să-şi păstreze anonimatul şi care răstoarnă cazul. Bună seara, vă rog să vă prezentaţi cât de cât.

    -Sunt martorul-cheie şi rup tăcerea. /– Ne puteţi dezvălui măcar care este ocupaţia dumneavoastră? / – Aceasta. / -? / -Martor-cheie.  Am început ca martor, martor principal, martor şef, iar acum martor-cheie. Urmează să obţin acreditarea de martor absolut. Încununarea unei frumoase cariere. 

    Citeşte aici continuarea şi află cine este martorul-cheie

  • Emil Boc, audiat la DNA

      Fostul premier Emil Boc a ajuns miercuri la DNA fiind audiat ca martor într-un dosar în care sunt investigate fapte de corupţie săvârşite de ANRP, potrivit unor surse judiciare

    Emil Boc a ajuns miercuri dimineaţă la DNA. Acesta a declarat că nu are emoţii deoarece nu are de ce.

    “Am fost invitat în calitate de martor probabil într-un dosar de cercetare, nu ştiu despre ce este vorba”, a mai spus acesta la intrarea în sediu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Glumele zilei. “Avocat: aveti copii sau ceva de genul asta?”

    Procesele reprezintă, teoretic, contexte caracterizate de maximă seriozitate. Nu de puţine ori însă, lucrurile spuse de participanţii la acestea au stârnit amuzamentul. Vă prezentăm câteva exemple, extrase dintr-un articol distribuit în social media:

    avocat: care e data dvs de nastere?
    martor: 15 iulie.
    avocat: in ce an?
    martor: in fiecare an.

    avocat: puteti descrie persoana care v-a atacat?
    martor: nu. purta o masca.
    avocat: si ce purta sub masca?
    martor: …faţa..

    avocat: care este IQ-ul dvs?
    martor: pai..vad destul de bine.

    avocat: domnule doctor, inainte sa faceti autopsia, ati verificat pulsul?
    martor: nu.
    avocat: ati verificat presiunea sangelui?
    martor: nu.
    avocat: ati verificat respiratia?
    martor: nu.
    avocat: si nu este posibil ca pacientul sa fi fost inca in viata cand ati facut autopsia?
    martor: nu.
    avocat: cum puteti fi atat de sigur?
    martor: creierul lui era intr-un borcan pe masa mea.
    avocat: si totusi, nu se poate ca pacientul sa fi fost inca in viata?
    martor: ba da. si practică avocatura pe undeva.

    avocat: si-ati fost plecat pana v-ati intors?

    avocat: va arat proba nr3 si va intreb daca recunoasteti poza.
    martor: da, eu sunt in poza.
    avocat: si ati fost prezent ca s-a facut poza?

    avocat: de cate ori v-ati sinucis?
    martor: de patru ori.

    avocat: aveti copii sau ceva de genul asta?

    avocat: si ati trait toata viata in acest oras?
    martor: nu inca.

    avocat: domnule doctor, ati spus ca victima a fost impuscata in padure?
    martor: nu, am spus ca a fost impuscata-n piept.

    avocat: l-ati cunoscut pe decedat?
    martor: da.
    avocat: inainte sau dupa ce-a murit?

     

  • Omul care a plantat singur o pădure – video

    Din 1980 Jadav “Molai” Payeng a plantat singur o întreagă pădure care ocupă 550 de hectare pe o insulă în districtul Jorhat din India. Pădurea previne feonomenul de eroziune, iar insula şi pădurea au devenit acum adăpost pentru un număr de animale sălbatice – elefanţi, rinoceri, tigri, cerbi sai iepuri.

    Forest Man este un documentar de un sfert de oră care îl prezintă pe Jadav Payeng. Aventura sa a început în 1979, când avea 16 ani şi a fost martor la pieirea unui mare număr de animale în cursul unor inundaţii care au afectat insula în cauză. A începută să planteze copaci câteva luni mai târziu, după ce a început să lucreze pentru unitatea de pădurari a districtului, în cadrul unui proiect ce prevedea împădurirea a 200 de hectare. Apoi a continuat singur să planteze copaci, decenii de-a rândul.

    Astăzi Molai trăieşte într-o cabană în “pădurea sa”, cu soţia şi cei trei copii. Are vite iar singura sursă de venit este laptele pe care îl vinde.

     

  • Şeful Secretariatului General al Guvernului, audiat la DNA

     Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Ion Moraru ar fi fost chemat într-un caz de corupţie legat de achiziţii de echipamente IT de către Ministerul Educaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Dăianu, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul “Carpatica”

     Daniel Dăianu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că toţi membrii Consiliului ASF au fost chemaţi pentru audieri, în dosarul “Carpatica”, în care sunt implicaţi şi foşti membri ai autorităţii.

    “Nu este normal să se facă presiuni şi sper să nu se fi făcut presiuni. ASF trebuie ea să respecte regulile”, a spus Dăianu.

    Întrebat dacă în angajamentul de confidenţialitate pe care angajaţii ASF ar fi fost puşi să îl semneze era şi prevederea ca aceştia să nu divulge informaţii nici măcar organelor de anchetă, Dăianu a spus că nu crede că este vorba despre aşa ceva.

    “Nu se poate aşa ceva. În orice organizaţie există necesitatea de păstrare a secretului profesional. Sunt circumstanţe în care nu te poţi deroba de aşa ceva”, a precizat Dăianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Dăianu, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul “Carpatica”

     Daniel Dăianu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că toţi membrii Consiliului ASF au fost chemaţi pentru audieri, în dosarul “Carpatica”, în care sunt implicaţi şi foşti membri ai autorităţii.

    “Nu este normal să se facă presiuni şi sper să nu se fi făcut presiuni. ASF trebuie ea să respecte regulile”, a spus Dăianu.

    Întrebat dacă în angajamentul de confidenţialitate pe care angajaţii ASF ar fi fost puşi să îl semneze era şi prevederea ca aceştia să nu divulge informaţii nici măcar organelor de anchetă, Dăianu a spus că nu crede că este vorba despre aşa ceva.

    “Nu se poate aşa ceva. În orice organizaţie există necesitatea de păstrare a secretului profesional. Sunt circumstanţe în care nu te poţi deroba de aşa ceva”, a precizat Dăianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adriean Videanu, audiat la DNA în dosarul privind Realitatea Media

     Adrian Videanu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost citat de procurori în calitate de martor în dosarul privind vânzarea de acţiuni ale societăţii Realitatea Media.

    Întrebat ce legături a avut cu această societate Videanu a spus că singura lui legătură cu Realitatea a fost aceea că a participat la numeroase emisiuni ale postului de televiziune. Videanu a precizat că nu a fost interesat niciodată de achiziţionarea de acţiuni la SC Realitatea Media şi, mai mult, nu a fost interesat de afaceri în segmentul media.

    Adriean Videanu a mai spus că singura afacere pe care ar fi putut să o deruleze cu Realitatea Media ar fi doar dacă societatea era intereseată de achiziţia de marmură.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro