Tag: Lufthansa

  • Compania germană Lufthansa este pregătită să cumpere 40% din acţiunile ITA, succesoarea Alitalia

    Compania germană Lufthansa este pregătită să cumpere o participaţie de 40% din acţiunile companiei de stat Alitalia, succesoarea ITA Airways, iar acordul ar putea fi dezvăluit săptămâna viitoare, a relatat sâmbătă cotidianul italian Il Foglio.

    ITA Airways a început să zboare pe 15 octombrie, cu aproape 2.300 de angajaţi şi o flotă la jumătate din cea operată de Alitalia, fostul transportator naţional, cu o vechime de 75 de ani, care a trecut printr-o succesiune ameţitoare de restructurări şi schimbări de proprietari.

    Ziarul nu a oferit un preţ pentru tranzacţie, dar a precizat că cele două companii sunt foarte aproape de a ajunge la un acord asupra unor termeni cheie, cum ar fi rolul aeroportului Fiumicino din Roma ca hub pentru zborurile directe către Africa şi unele rute către America.

    Un purtător de cuvânt al ITA a declarat sâmbătă că managementul de top al companiei aeriene va prezenta un plan strategic consiliului de administraţie al companiei pe 31 ianuarie.

    Lufthansa a refuzat să comenteze.

    Raportul vine după ce, la 12 ianuarie, surse au declarat pentru Reuters că ITA a fost în contact cu Lufthansa, British Airways şi Delta Air Lines, cu sediul în Statele Unite, pentru un parteneriat în acţiuni, afirmând că discuţiile oficiale ar putea începe până la sfârşitul lunii martie.

    Un purtător de cuvânt al Lufthansa a declarat atunci că transportatorul german era deschis la posibilitatea unui parteneriat cu ITA.

    Delta a negat că ar intenţiona să investească în ITA.

    Guvernul german deţine în prezent 14% din acţiunile Lufthansa, în urma unui plan de salvare în plină pandemie de coronavirus din 2020, şi intenţionează să îşi vândă participaţia până cel târziu în octombrie 2023.

    Grupul a fost salvat de la faliment de Germania, Elveţia, Austria şi Belgia cu un sprijin financiar de 9 miliarde de euro, aprobat de Comisia Europeană.

    Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei a refuzat să comenteze raportul ziarului italian.

    O tranzacţie cu ITA ar fi supusă aprobării Uniunii Europene în materie de concurenţă, a precizat Il Foglio.

  • Lufthansa anunţă cele mai mari pierderi din istoria companiei, 6,7 mld. euro în 2020: Grupul german arde 300 mil. euro în fiecare lună şi nu vede cu ochi buni recuperarea industriei

    Lufthansa a avertizat că nu va reveni la nivelurile pre-coronavirus decât la jumătatea deceniului, de vreme ce pandemia de coronavirus reprezintă cea mai gravă criză prin care a trecut vreodată operatorul.

    Grupul german a raportat pierderi de 6,7 miliarde de euro în 2020, după ce restricţiile de circulaţie, aplicate pentru a controla numărul de infecţii cu SARS-CoV-2, au decimat numărul de pasageri la nivel mondial. Lufthansa arde în fiecare lună 300 de milioane de euro în cash, potrivit Financial Times.

    „Ne aşteptăm ca nivelul cererii să îşi revină odată cu perioada de vară. Suntem pregătiţi să atingem la 70% din programul pre-criză”, spune CEO-ul Carsten Spohr.

    Totuşi, grupul german, care a primit un ajutor de 9 miliarde de euro din partea guvernului de la Berlin, se aşteaptă să opereze la o capacitate de 40-50% prin comparaţie cu perioada de dinainte de pandemie, după ce declarase că ar putea ajunge la 40-60%.

    Veniturile din 2020 au scăzut cu 63% la 13,59 miliarde de euro, în timp ce pierderile au venit după un 2019 cu profituri de 1,21 miliarde de euro.

    Între timp, datoriile nete au crescut la 9,9 miliarde de euro până pe 31 decembrie 2020, de la 6,7 miliarde în anul precedent.

     

  • Apocalipsa anunţată de una dintre cele mai mari companii aeriene. Până la sfârşitul anului concediază 29.000 de angajaţi şi încă 10.000 anul viitor

    Lufthansa va renunţa la 29.000 de angajaţi până la sfârşitul anului, iar compania aeriană germană va reduce încă 10.000 de locuri de muncă anul viitor, pentru a face faţă crizei coronavirusului, a informat duminică presa germană, citată de Reuters.

    Compania aeriană şi filialele sale Eurowings, Swiss, Austrian şi Brussels Airlines şi-au redus programele, flota şi personalul, în condiţiile în care traficul aerian nu îşi va reveni, probabil, la nivelurile pre-pandemice înainte de 2025.

    Citând surse din companie, ziarul Bild am Sonntag a anunţat că Lufthansa va reduce 20.000 de locuri de muncă în afara Germaniei, şi va vinde unitatea de catering LSG, care are 7.500 de angajaţi, reducând numărul total al personalului la 109.000.

    Anul viitor, alte 10.000 de locuri de muncă vor fi eliminate în Germania.

    Un acord pentru reducerea costurilor şi salvarea locurilor de muncă la Lufthansa a câştigat sprijinul majorităţii membrilor sindicatului Verdi al personalului de la sol, potrivit rezultatelor unui scrutin văzut de Reuters vineri.

  • Grupul german de companii aeriene Lufthansa anunţă un plan de restructurare prin care va concedia un sfert dintre angajaţii cu roluri de leadership

    Grupul german Lufthansa a anunţat că va renunţa la 20% din poziţiile de leadership ale acestuia şi la 1.000 de posturi din domeniul administrativ, într-un plan de restructurare generat de prăbuşirea cauzată de coronavirus, potrivit Reuters.

    În cadrul grupului Lufthansa lucraeză în jur de 138.000 de persoane. Reprezentanţii companiei au declarat Reuters că vor opri de asemenea investiţiile în aeronave noi, deşi până în 2023 ar putea achiziţiona totuşi 80 de avioane noi.

    Lufthansa a primit un bailout de 9 miliarde de euro de la guvern, asigurând astfel viitorului operatorului naţional german, după ce acesta a fost adus pe marginea prăpastiei din cauza pandemiei.

    Reprezentanţii companiei au mai declarat că au 22.000 de angajaţi în regim full time de care nu mai au nevoie, dar că încearcă să evite concedierile forţate.
    Vor continua însă discuţiile cu sindicatele în vederea unor disponibilizări.

     

  • Lufthansa a intrat în cădere liberă pe bursa de la Frankfurt. Unul dintre cei mai bogaţi nemţi se opune ajutorului guvernamental de 9 miliarde euro şi dă toate planurile peste cap

    Acţiunile companiei aeriene Lufthansa scădeau luni cu aproape 6% pe bursa de la Frankfurt, în contextul în care tranzacţia prin care guvernul ajută compania cu 9 miliarde euro ar putea fi blocată de unul dintre cei mai mari acţionari ai operatorului, potrivit FT.

    Hermann Thielle, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Germania şi acţionar cu 15% în Lufthansa, ar trebui să se aşeze astăzi la masă cu ministrul de Finanţe şi cu şefii companiei pentru a discuta o serie de potenţiale schimbări pentru ajutorul oferit de guvern.

    Lufthansa şi-a avertizat investitorii că dacă pachetul de ajutor nu este aprobat de două treimi din acţionariat săptămâna aceasta, compania va intra în insolvenţă.

    Olaf Scholz, ministrul de Finanţe din Germania, a declarat că este încrezător în rezultatul discuţiilor de luni.

    „Cred că discutarea propunerii, adică ce vom face acum, ar putea duce la un consens. Chiar este o propunere foarte bună ţinând cont de situaţia dată. (…) Lufthansa a fost o companie de succes înainte de criză, deci este datoria noastră să o facem fezabilă pentru a supravieţui situaţiei actuale”, a explicat Scholz.

    Grupul german topeşte 1 milion de euro pe oră din rezervele de cash, în contextul în care criza coronavirusului a ţintuit la sol majoritatea aeronavelor. Înţelegerea de 9 miliarde euro a fost semnată luna trecută cu guvernul Merkel.

    Ca parte a înţelegerii, Berlinul va prelua o participaţie de 20% în companie, la 25 de ani după ce aceasta a fost privatizată. Mai mult, guvernul îşi rezervă dreptul de a-şi majora ulterior participaţia, pentru a preveni o preluare ostilă.

  • Multinationala gigant care taie în carne vie şi concediază concediază 22.000 de persoane

    Nemţii de la Lufthansa au anunţat că vor desfiinţa 22.000 de locuri de muncă şi că vor ieşi din criză cu 100 de aeronave mai puţin în flotă, potrivit BBC.

    Compania aeriană estimează o revenire lentă la nivelul cererii, ceea ce i-a determinat pe nemţi să restructureze flota de aproximativ 700 de aeronave şi forţa de muncă la nivel global, care se ridică la peste 135.000 de angajaţi.

    Dintre cele 22.000 de reduceri de personal anunţate, jumătate vor afecta operaţiunile din Germania, în contextul în care Lufthansa speră să încheie negocierile cu sindicatele până în data de 22 iunie. Pentru a reduce numărul de concedieri, nemţii au propus o soluţie bazată pe program mai scurt de muncă şi acorduri de criză.

    „Scopul nostru este de a crea premisele pentru a păstra cât mai multe locuri de muncă în grupul Lufthansa”, a anunţat compania.

    Dintre cei 135.000 de angajaţi ai comapaniei, aproape jumătate sunt localizaţi în Germania.

    „Fără o reducere semnificativă a costurilor cu personalul în timpul crizei, vom rata oportunitatea de a reporni businessul mai bine în criză şi riscăm ca grupul Lufthansa să iasă din criză semnificativ deteriorat”, a declarat Michael Niggemann, director de personal în cadrul Lufthansa.

    Luna trecută, guvernul german a aprobat un ajutor de 9 miliarde euro pentru a salva Lufthansa, întrucât compania era în pragul colapsului.

    Guvernul german va prelua un pachet de 20% din acţiunile Lufthansa, pe care vrea să îl vândă până la finalul anului 2023. Cu toate acestea, tranzacţia încă aşteaptă votul acţionarilor grupului şi aprobarea Comisiei Europene.

    În acelaşi timp, British Airways propune concedierea a 12.000 de oameni dintr-un total de 45.000 de angajaţi la nivel global. Ryanair concediază 15% din forţa de muncă, adică 3.000 de oameni, în contextul în care compania susţine că este minimul necesar pentru a supravieţui încă 12 luni.

    Compania EasyJet va concedia 30% din forţa de muncă, adică 4.500 de persoane, în timp ce Virgin Atlantic va concedia 3.000 dintre cei 10.000 de angajaţi.

  • Turbulenţe pentru grupul german Lufthansa

    Lufthansa a raportat o pierdere netă de 2,1 miliarde de euro în primele trei luni ale anului, comparativ cu o pierdere de 342 milioane de euro în aceeaşi perioadă din anul precedent, rezultatele fiind afectate în mod semnificativ de pandemie şi de scăderea numprului de zboruri, relatează CNBC.

    Numărul pasagerilor a scăzut cu peste 26% în primul trimestru comparativ cu un an în urmă.
    Există indicii că al doilea trimestru va fi puternic afectat de pandemie, pe fondul interdicţiilor de călătorie din întreaga lume.
    Lufthansa a raportat o scădere de 98,1% a numărului de pasageri în aprilie faţă de anul precedent, în timp ce numărul de pasageri şi cantitatea de mărfuri transportate în luna mai au fost, de asemenea, „semnificativ mai mici”. Grupul a ţinut la sol 700 din cele 763 de avioane ale sale în aprilie şi mai.
    Compania aeriană a spus că nu se aşteaptă ca actuala criză să se termine înainte de 2023 şi a prevăzut că 300 de avioane vor rămâne parcate în 2021 şi 200 în 2022.
    (În fotografie, activişti din organizaţia Campact poartă măştile cancelarului german Angela Merkel şi ministrului de finanţe Olaf Schulz într-un protest împotriva salvării Lufthansa fără condiţii, organizat pe 27 mai.)

  • Lufthansa, a doua cea mai mare companie aeriană din Europa, spune că este departe să fie ajuns la un acord de restructurare

    Lufthansa, cea mai mare companie aeriană din Germania, a declarat că va fi forţată să ia „măsuri ample de restructurare” şi să reducă semnificativ costurile, după ce şi-a asigurat un ajutor de stat de 9 miliarde de euro creat împreună cu Comisia Europeană, scrie Financial Times.

    Compania a înregistrat pierderi de peste 2 miliarde de euro în primele trei luni ale anului, pierzând aproape 800 de milioane de euro pe lună, în timp ce rambursarea biletelor anulate va continua să tragă în jos profiturile.

    A doua cea mai mare linie aeriană din Europa a declarat că filiala Bruselles Airlines va reduce cu 25% forţa de muncă, în timp ce Austrian Airlines va renunţa la aproape o cincime din numărul de angajaţi. Compania încă nu a anunţat numărul total de job-uri pierdute sub brandul Lufthansa.

    „Nivelul de restructurare este imens, iar înţelegerile cu uniunile în ceea ce priveşte reducerea salariilor şi a numărului de angajaţi vor fi obţinute extrem de greu”, a declarat Daniel Roeska, analist în cadrul Bernstein.

     Grupul german, care a fost forţat să oprească activitatea a 700 avioane dintr-un total de 760 din cauza pandemiei de COVID-19, a început să îşi reia treptat orarul de zbor, însă a declarat că va opera la 40% din capacitatea totală a aeronavelor în luna septembrie.

    „Chiar şi la sfârşitul crizei, despre care credem că se va termina în 2023, grupul se aşteaptă să rămână cu 100 de avioane mai mic”, a declarat compania.

  • Lufthansa va ceda până la 24 de sloturi orare de decolare şi aterizare în Frankfurt şi München ca parte a planului de salvare lansat de Comisia Europeană

    Deutsche Lufthansa AG, una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, a anunţat că va ceda concurenţilor până la 24 de sloturi orare de decolare şi aterizare în München şi Frankfurt, decizia fiind luată în conformitate cu planul de salvare lansat de Comisia Europeană pentru a salva operatorul german, scrie MarketWatch.

    În primele 18 luni, sloturile, care vor fi alocate printr-un proces competitiv de licitaţie, vor fi disponibile unor competitori noi, urmând să fie accesate după această perioadă şi de alţi rivali ai companiei.

    Sloturile vor fi deschise competitorilor la nivel european care nu au beneficiat de măsuri substanţiale de recapitalizare în timpul pandemiei de coronavirus.

    Consiliul de supraveghere din cadrul Lufthansa urmează să aprobe pachetul de salvare în valoare de 9 miliarde de euro, după ce săptămâna trecută, compania a decis să renunţe la suma care ar fi ajutat-o să evite falimentul.

    Pachetul, creat împreună cu guvernul german, are ca scop susţinerea companiei aeriene în timpul crizei generate de COVID-19.

     

  • Lufthansa a ajuns la un acord cu guvernul german pentru un plan de salvare de 9 miliarde de euro

    Lufthansa a ajuns la un acord cu guvernul german pentru un plan de salvare de 9 miliarde de euro, menit să ofere Berlinului drept de veto în eventualitatea unei încercări de preluare ostilă, anunţă Reuters.

    Este cel mai mare pachet de salvare acordat unei companii în timpul cizei coronavirusului şi va permite Guvernului să obţină un pachet de 20% din acţiunile companiei, care ar putea creşte la 25% plus una în cazul unei tentative de preluare, în încercarea de a proteja mii de locuri de muncă.

    Administraţia centrală a Germaniei a petrecut zeci de ani renunţând la participaţii la companii, dar rămâne acţionar în fostele monopoluri de stat, cum ar fi Deutsche Post şi Deutsche Telekom. De asemenea, Berlinul mai deţine o participaţie de 15% în Commerzbank, din perioada crizei financiare globale.

    Alte companii aeriene, inclusiv Air France-KLM, American Airlines, United Airlines şi Delta Air Lines au solicitat, de asemenea, ajutor de stat după ce pandemia a afectat transportul aerian global.

    Berlinul, care a înfiinţat un fond de 100 de miliarde de euro pentru a lua acţiuni la companiile afectate de criza coronavirusului, a declarat că intenţionează să vândă pachetul Lufthansa până la sfârşitul anului 2023.

    Condiţiile acordului includ renunţarea la plăţi viitoare de dividende şi limitarea salariilor managementului, a spus Lufthansa, adăugând că guvernul va ocupa şi două locuri în consiliul său de administraţie, unul devenind şi membru al comitetului de audit.